0
12 comments

Luni, 12.12.2011 – doi de 12, sau patru de 1 și trei de 2. Să vorbim despre moarte. Ce e moartea? Dezbrăcarea de trupul pământesc și îmbrăcarea în trupul ceresc, spune Apostolul Pavel. Ce e trupul? Un trup în care gemem de dorință, spune același sfânt. Iar preotul, la înmormântare spune că mortul de pe catafalc s-a dus să trăiască viața veșnică, a scăpat de viața de muritor, chinuită de pofte păcătoase. La mijloc fiind sufletul, el e cel ce face trecerea, el va trăi „viața veșnică” promisă. Dacă am putea „trăi în duh”, în vizita noastră în România (unde ne-am născut), vizită care durează, în medie, 70 de ani, n-ar mai trebui să murim? Ce e sufletul? Energia care ne ține trupește în viață, care la un moment dat se desprinde de trup și se reciclează în univers, conștientă de veșnicia ei (depinzând de un centru de forță)… Așa o fi? Energia (sau undele electromagnetice) are greutate? Nu pot să uit experimentul științific: „In anul 1907 doctorul Duncan McDougal a facut un experiment macabru si interesant deopotriva. Americanul a cantarit trupurile a 6 pacienti bolnavi de tuberculoza in faza terminala pentru a observa daca parasirea sufletului in momentul mortii are vreun impact asupra greutatii corporale. Spre stupefactia echipei de cercetatori conduse de McDougal, in momentul mortii fiecaruia din cei 6 subiecti umani, greutatea corporala a acestora a scazut, invariabil, cu 21 de grame. Nici mai mult, nici mai putin. Nu conta daca proaspatul decedat cantarea 120 de kilograme sau doar 45. Cifrele cantarului aratau o scadere de fix 21 grame. Rezultatele au fost publicate in acelasi an in toate revistele prestigioase de stiinta ale vremii”. E ciudat că de la facerea lumii n-a fost perfecționat trupul (organele lui interne), să reziste mai mult pe Pământ (eu dau vina pe influența gravității, datorită ei suntem așa cum suntem). Trebuie să suferi, să poți să te bucuri. Mda… Vorbesc și eu, să nu tac. Să vedem dacă pot să găsesc un sens acestor rânduri. “Viata ne obisnuieste cu Moartea prin Somn. Viata ne avertizeaza ca exista o alta viata prin vise” (spunea Eliphas Levi, Mistica Kabbalei). Știți cât de fascinantă e moartea în folclorul românesc… Sau: “Inteleptul iubeste acesta viata atata timp cat dureaza, nu mai mult. Dupa care o uita pentru o alta viata. Cel care este una cu Sufletul Universal isi pastreaza constiinta indiferent unde va merge dupa moarte. Nu fiti prosti, viata continua fara incetare…” (Inteleptul daoist Chouang Tseu; citate din Descoperă.ro).

***

Azi mass-media a fost invadată de dimineață de sinuciderea unei cântărețe, Mălina Olinescu, la 37 de ani (mai puțin cunoscută decât cealaltă sinucigașă, Mădălina Manole, deși Mălina Olinescu a reprezentat România la Eurovision și a luat premiul I la Cerbul de Aur), care s-a aruncat de la etajul 6 în gol al blocului în care locuia, la București. I se spunea „fata cântăreței Doina Spătaru” (și azi am aflat, fiica unui actor, Boris Olinescu, care s-a aruncat și el de la etajul 10 în gol, în 1981; Doina Spătaru îi are pe conștiință pe amândoi acum). Spre seară am aflat că Mălina Olinescu era frumoasă și nemulțumită de viața pe care o ducea, că era depresivă și că bea de stingea alcool, amestecat cu  medicamente dure care se dau bolnavilor psihici (Lexotan, Cypralex și Zyprexa, preiau titlurile din presă, nu știu ce înseamnă) – e clar, era și o formă de drogare. Vreau să spun că obsesia sinuciderii (anunțată de ea de la o vreme) a adus-o în această situație, și-a făcut curaj să-și pună capăt zilelor sau și-a pierdut pur și simplu cunoștința când a ieșit pe balcon și s-a aplecat. Știu ce simți când „nu mai poți” și cauți o soluție să te autodistrugi; unii dintre cei intrați în criză de depresie găsesc o soluție care să-i omoare (Mădălina Manole a găsit o otravă de șobolani), alții nu. Exasperarea existențială te orbește și asurzește, degeaba cauți o ieșire din tunelul care te trece dincolo, că nu te mai poți controla. E atât de trist că nu mai găsim sprijin în nimeni și nimic, exact când ne e mai greu – așa ne e scris.

***

În zilele din urmă au murit doi scriitori cu o carieră fulminantă, pe paliere complet diferite – poeta basarabeancă Leonida Lari și Mihnea Gheorghiu, unul dispărut la 62 de ani (pentru care s-a declarat doliu național în „Republica Moldova”), altul la 92 de ani, de care abia la moarte am aflat că a fost… academician. Amândoi, cu funcții înalte publice, mai mult sau mai puțin compromițătoare.

Pe Leonida Lari am admirat-o până la Revoluție, când stăteam cu ochii pe televiziunea de la Chișinău (locuiam la Focșani; și televiziunea lui Ceaușescu era inexistentă, o porcărie) – ea făcea parte dintre scriitori patrioți, care au impus grafia latină în Basarabia, provincie românească devenită republică sovietică socialistă după al doilea război mondial. Uitându-mă la curajul ei atunci (conștient că e mult mai dur KGB-ul de la Chișinău cu disidenții decât Securitatea de la noi; Leonida Lari a fost deputat în Sovietul Suprem al URSS, în 1988-1990), mă gândeam la neputința scriitorilor români, închinați lui Ceaușescu, care „rezistau prin cultură”, și-mi era rușine. Scriitorii basarabeni de atunci au trăit un vis frumos, instaurând limba română, era o dovadă de rezistență națională nesperată… După Revoluție am pierdut urma scriitorilor patrioți de la Chișinău, deși am înțeles că s-au luptat în continuare pentru unirea Basarabiei cu țara din care a fost desprinsă de invadatori (Leonida Lari a fost membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din „Republica Moldova” între 1990 și 1992). La Chișinău s-au complicat lucrurile tragic la prăbușirea URSS, a urmat războiul cu Transnistria și învrăjbirea liderilor basarabeni, în majoritate scriitori (mulți deveniți lideri de partide care au militat pentru independența Basarabiei, nu pentru unirea ei cu România, dând de gustul puterii la vârf). Leonida Lari a fost deputat în Parlamentul României în trei legislaturi (1996, 2000, 2004). In 1992 a reusit sa intre in Parlamentul Romaniei, din partea PNTCD. Timp de aproape zece ani a fost membru al Partidului România Mare (PRM). În februarie 2005 singurul parlamentar al PRM Suceava, Leonida Lari, a anunțat că demisionează din acest partid deoarece preferă „libertatea de a gândi și de a acționa” și „un limbajul civilizat chiar față de adversarii politici”. Pe 6 ianuarie 2007, Leonida Lari-Iorga și-a depus cerere de înscriere în PNȚCD. Ea a revenit, astfel, în partidul care a propulsat-o în Parlament, în 1992. Poeta a publicat 24 de volume de poezie si proza. A fost îngropată la Chișinău (a cerut să fie înmormântată cu celebra ei bentiță). Nicolae Dabija declara acum: „Am pierdut una dintre cele mai mari poete de limba română”, iar noul președinte al Uniunii Scriitorilor de la Chișinău, Arcadie Suceveanu: „Leonida Lari, o Ioana D’Arc a Basarabiei”… Uniunea Scriitorilor din România nu i-a iertat activitatea politică desfășurată de-a dreapta lui Vadim Tudor. Leonida Lari nu ocupă nici un loc în istoriile literare și dicționarele care contează la noi. Mie mi-a rămas dragă, îi am în minte poeziile pe care le recita în românește la Chișinău, la manifestații.

Citez un poem al marii românce apărut în România literară, imediat după Revoluție:

Spleen

Bolesc prea mult de o tristețe care

Mă duce în pământ și nu în stele

De-acum e toamnă, n-a mai curge floare

În părul meu, în calea vieții mele. //

Și ziua înainte n-o să-mi iasă

Cu chipul tău iluminat de bine,

Și n-am să chem vreo clipă norocoasă,

Ca să dezleg vraja ce ne ține.//

Și n-am să mai aștept cu îndoială

Vreun gest, vreo vorbă-a ta, necugetată,

De-acum se-așterne-un val de oboseală

Peste această lume programată. //

Am obosit și eu, și fug de toate.

Doar uneori mă încolțește frica,

Că-așa, bolind de dragul tău, prea poate,

Mă trec și eu și n-ai știut nimica. //

E toamnă, tot mai toamnă… ploaie, fiere,

Și cade frunza în păduri departe,

Și nimeni n-o ferește de cădere,

Și nimeni nu mă apără de moarte.

Leonida Lari

*

Mihnea Gheorghiu – academician, de ce? Adevărul e că eu nu știu nici cum se fac primirile în Academie, nici cine e membru (în afara marilor noștri prozatori și critici). Prin ce s-a evidențiat Mihnea Gheorghiu (în afara faptului că a fost un traducător eminent)? Pe mine mă intrigă la culme să aflu că dintr-un suprarealist nonconformist (a debutat în 1937) a devenit un proletcultist nedemn public – și datorită acestui merit e academician? Rețineți: între 1944 şi 1946 e redactor-şef al ziarului “Scânteia tineretului”! Începând cu 1948-1949, abordează proletcultismul. Fondează însă în 1961 revista “Secolul 20”, în care rămâne redactor-şef până în 1963. A fost presedinte al Academiei de Stiinte Politice (1972-1989) si, din 1990, presedinte al Uniunii Cineastilor din Romania. A primit numeroase premii, distincţii şi titluri de-a lungul vieţii. Mihnea Gheorghiu a fost si autor al mai multor scenarii de film: Porto Franco (1962); Tudor (1963-1964), Zodia Fecioarei (1967), Padurea pierduta (1972), Cantemir si Muschetarul roman (1974). A scris drame istorice, proza si poezie.

Se înțelege, dintre cele trei morți prezentate, se vorbește în România numai de sinucigașă…

PS. A reapărut Octavian Mihăescu din Germania. Ne urează și ne profețește: 2012 va fi an bun, an protejat de Dumnezeu, asta asa ca sa crape de ciuda proroci fotonici a lu 2012, omu nu se va tranforma in reptila nici nu se va fosoforiza si nici draci extraterestri nu vor avea voie materiliza, asa ca atentie la ce veti mai profeti ptr 2012, ma refer la varzariti si alte vestejituri din astea… Sa fiti santosi si la punga mai grosi… ca de asta doare pe toata lumea… Vine 2012? Putem muri liniștiți.

PS. 2. Aflu, după ce public pagina de jurnal online de față, de un text lămuritor, intitulat: Romoșan, primul intelectual care caștiga impotriva CNSAS: ,,Am fost calomniat de neomaimuțele post-comuniste!”. Poetul Petru Romoșan are o primă reacție publică. Vă invit să dați click pe linkul: http://www.ziarulring.ro/stiri/36225/romosan-primul-intelectual-care-castiga-impotriva-cnsas.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
12 comments

12 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Radu Humor spune:
    luni 12 decembrie 2011 la 3:33:46 pm
    Malina Olinescu ii urmeaza Madalinei Manole pas cu pas.
    Mai intai indepartarea din activitatea muzicala ( nu mai are contracte de inregistrari sau concerte, fiind incet-incet indeparetata din lumea artistica, dirijata de niste alogeni interesati sa tampeasca publicul prin suprasaturarea cu productii infecte si imbecile, fara pic de valoare artistica dar pline de craci si sani goi si aluzii pornografice. Daca mai ai curajul sa porti la gat si simbolul crestinismului, crucea , nu steaua lui David cum face provocator si obraznic Maia Morgensteian ( pe care n-o acuz, isi iubeste neamul !, dar noi de ce nu-l iubim pe al nostru si ne lasam calcati in picioare de toti vantura lume astia care se si vad stapani nu numai in tara noastra, ci si in intreaga Europa !) si alte creaturi care nici macar nu-s de origine ebraica, ci doar prietene sau amante inclusiv homo, de insi erijati sa dea note si directii in activitati cultural artistice ( de altfel ce-a mai ramas romanesc in massmedia romaneasca ?!) , deci daca nu faci parte din gashca lor n-ai nici o sansa sa supravietuiesti, iata ca din pacate, nu numai in cariera, ci si in viata !
    Indepartata si impiedicata sa-si faca meseria, marginalizata si ddistrsa financiar, la fel ca Madalina Manole si Malina Olinescu a ales sa-si arate nemultumirea si deznadejdea in cel mai tragic mod : sinuciderea !
    E drept ca la aceste decizii ingrozitoare au mai contribuit si alte probleme personale, dar evidentele sunt prea clare !
    Am sa aduc un link cu performantele acestei biete artiste talentate, care probabil ca nu a acceptat compromisul si a sfarsit prin a fi distrusa de sistem.
    Un sistem criminal, care functioneaza in toate domeniile de activitate cu acelasi scop de acum declarat pe fatza :
    Distrugerea Romaniei si a credintei stramosesti !

  2. În 13 Decembrie, pe-nnoptat, împlinesc un an, de cînd am cutezat să intru aici, apoi m-am împlinit prin vorba bună şi încurajările Gazdei şi comentatorilor acestui blog.

    Tuturor celor care mi-au folosit – chiar şi celor cu care n-am fost în armonie – le urez să ne revedem, măcar pe aici, cît mai mulţi ani şi de acum încolo!
    Iar Gazdei: Sănătate şi Putere să ne suporte!

  3. Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca. Pacat ca au parasit aceasta lume frumoasa care merita traita fiecare clipa cu seninatate si fericire, bucurindu-ne si de cele mai “mici” lucruri.
    Sanatate.

  4. Nu cred ca marginalizarea sau umbra artistica i-au fost fatale Malinei. Este vorba despre felul in care a trait si a iubit. Cu patima, cu orgoliu poate, cu nestapanire de sine. Toate chinurile apar in legatura cu barbatii din viata ei. Greu sa iubesti un artist, greu sa ii construiesti acel soclu potrivit personalitatii si luminii sale. Energia neconsumata artistic a fost transformata in furie, atasament si sentimentul de parasire atat de distrugator. Greu trup si grea viata de artist, daca nu se consuma creativ in sfere inalte si pure… Am scris aici pt ca citesc zilnic acest blog si pt ca acum am avut de spus ceva. Cu lumina sa va fie viata!

  5. Mandea va citit zilnic blogul dle LIS, nu postai ptr ca asa cum zisai am ocupari mai babane pe tarâm spiritual si mai ales material, ma alesesi cu un nou contract, trebuie sa dau de baut, acusica dau un rând (virtual), iar de-o fi vedea cum propunea distinsa dvs doamna (Doina), am sa-o dau si pe cea fizica, lada de bere…

    Pai si ce domne, nu-i ghine ca va fi liniste si pace pe 2012, ca draci extraterestri nu ne intra sub piele? Mai bine ca nu. Acu io sper sa scapam de bolsevici si neobolsevici care au pus topoarele pe spiritualitatea tuturor popoarelor cum fff bine remarca, critica si dl Humor, asta-i belea mare domnilor, ce facem domne, fatam o natie de oligrofreni, de pshiopati.. de dementi, punte-ti domne stop tâmpenilor ridicate la rang de coltora supermediatizate pâna si de târfa aia de TVR .

    Nu am auzit de noua stea sinucigasa… Nu am pronunt in privinta sa, dar una tot o zic;

    Omului s-a smanglit paradisul si de atunci i-se jefuieste totul, s-a luat pamântul, dupa care perina, acu pâna si bucatica de pita i-sa luat si odata cu ea bag seama ca si sufletele lor li se jefuiesc de catre draci. Ca nu aiurea ne invata mântuitorul ruga zilnic ptr pâninea cea de toate zilele… adica rugaciunea domenasca ce trebuie zilnic rostita cu seriozitate. Cum sa nu ajunga bietul om la disperare si puna capat zilelor când este total lipsit de Dumnezeu, sufletul-i este concertat agresat de materie, de draci bolsevici. Si ne izbaveste de cel rau… ehe… mare putere are ruga domenasca pune draci pe fuga, a ne da o baza puternica de viata, dealtfel ce rost are viata asta in trup domne? rahat pe bat cu ea, este determinata de fortele raului, nu are absolut nici o relevanta atât terestru cât mai ales cosmic, in materie totul este relativ,continua miscare, adevar absolut nu gaseste in veci culcus materia asta, na ca ma bagasi in conceptiile despre lume si bela pe acest pamânt , pe care le confirm nu le sudui …. Din perspectivele acestea nu ai decât o singura sansa “salva”, sa-ti pui capt zilelor! Si asta au inceput oameni sa-o faca mai abitir in ultima vreme.

    Da, in adevar Leonida Lari a fost si ramas o figura, o sufletista ptr care am o simpatie aparte cu toate gafele ei pe plan politc, merita respectele noastre pentru bunele ei fapte si mai ales intenti pornite dintr-o inima curata.

  6. Domnule Octavian Mihăiescu,
    Sunteţi o…”rara avis”. Îmi place balansul/baletul dumneavoastră stilistic între teme tehnice şi teme de suflet. Aşa e, Leonida a fost un fenomen mare, cu bune şi rele. Să auzim numai de bine, iar cele rele să nu le lăsăm la odihnă. Pe eleee…..

  7. Multam de aprecieri dle Ifrim, asa-i domne, sa nu lasam relele la odhina ca uite cum ne noroceste siuite asa unul câte unul ajungem ba la balamuc ba la groapa. Am convingerea ca Leonida Lari se stinsa de inima rea la vederea atâtor netrebnici ce deja coplesesc finta umana.

    Pai, cum sa nu pun acent pe suflet domne, acesta-i cel mai de pret dar pe care-l avem daruit de la Dumnezeu, ca nu geaba zice Hristos a nu ne teme de cei ce au putere ucide trupul ci de cel care are putere ucide sufletul, asta vrea zice mult mai multe la care trebuie lua seama. Bestile astea dau cele mai dure atacuri contra sufletului, pai.. de ce sa mai trezeasca spre bucurie sufletul o frumoasa cântare dintr-o voce si inima de exceptie ci sa-l loveasca fara mila o demonica electro-muzica. La fel, la fel se petrece si-n leteratura.

  8. As îndrazni face un comentariu pe marginea postari doamnei Tonita, careia i-am vizitat ograda blogariceasca as zice prea zgârceasca ptr ca vad acolo un potential inca nedefinit, sper sa atraga spre dânsa totii simandicosi cetitori de blog cum mis io…

    Doamna Tonita sesizeaza cauzele de suprafata a problemei, nu poate întelege cele de subitilitate pe care dl Humor le sesizeaza-consmeneaza cu curaj, nebun as zice, ca de asa ceva nu se mai ciripeste. Dar am sa pornesc de la teza dnei Tonita, am sa-o acept în totalitate pe care am sa marsez.

    BUn, adica Okay-ok, cool, dar am o problema in aceasta perspectiva preavizibila si prea trâmbitata de media ptr care eu nu dau cu parul dara zic si io asa, adica cine-s io, un taran analfabet cu patru calse si alea facute la fff printr-o comuna uitata si de mine cum se mai numeste… asadar; io taranul cu patru clase gândesc asa;

    Ma muiere zapacita de iubirea ce-o toti cântasi, tu chiar ajunsasi nebuna de legat in ea? Fa Smarando (trimit la poezia mea, Smaranda), ce iubirea ai dat tu ptr avea pretenti binecuvânta pe lumea asta? Ai doar buci crezând fura iubire divina, asta-i baiul la a ta vârsta.

    Bah onaistilor, voi sa nu rânjiti la mine ca si cum ati fi preacordaci lu Cleopatra, ca va i-a mama-dracului, de ce va tot masturbati privind la ea mai diliilor, ca asta-i pune bomboana pe coliva nebuniei, ce dati voi in afara de o sula ce crapa la intrare, nimic ma impotentilor, da-ti cu limba unde-i scârba mai mare, de asta sunteti buni oligrofrenilor in a-le iubiri.

    Muieri nebune, onanisti in a-le iubiri
    treziti-va in fire înanite a va lua
    viata!

  9. Domnule Mihaescu, multam si eu de vizita si de cetire, daca-i pe-asa. Sa dea Domnul sa ajung si eu la anii domnului Stoiciu (nu de varsta, ci de timp daruit siesi) si promit ca ma voi acupa de blog! Acum, recunosc deschis ca in mare graba am scris si dimineata comentul de mai sus, pentru ca nimic nu justifica un asemenea gest si nici nu avem dreptul sa confiscam acest gest si sa ii dam alte conotatii decat cele care s-au dovedit reale pana la urma: alcool, patima, pasiune, deznadejde, dezechilibru interior, si da, multa iubire. NU au a face cu cariera ei muzicala, ci cu al ei biet suflet ratacit. Daca vrem sa vorbim despre marginalizare, despre oameni care nu mai pot strabate in lumea asta din alte motive, ce tin de societatea cotropitoare si cotropita, avem despre cine vorbi! Raman, asadar, tot la suprafata, pentru ca in cazul Malina Olinescu, din pacate, a lipsit profunzimea… Dumnezeu stie, Dumnezeu sa o ierte!