E un joc scriitoricesc: poate ne dă cineva rețeta postmodernă a unor numere câștigătoare la Loto. Proză cu un somnambul?

9 min


Miercuri, 24 august 2011. În seara asta, înainte să plecăm la preumblarea de după cină, a început o furtună din senin de ne-a speriat, a trântit de perete ușa de micul balcon de la sufragerie, a răsturnat o grămadă de cărți de pe un scaun (că nu mai avem unde să le punem; am ocupat până și un birou, pe care au tot crescut straturile de cărți; eu m-am predat, nu mai am unde să depozitez nici măcar o revistă literară) și toate s-au întors cu fundul în sus, am alergat să închidem geamurile peste tot. Azi a fost caniculă în București. Furtuna în sine m-a amuzat – gata cu preumblarea din seara asta (vă reamintesc, de la întoarcerea de la mare ieșim seara prin București, la întâmplare), Doamne-Doamne a aflat ce aveam de gând să facem și ne-a împiedicat. Degeaba, ne-am hotărât să ieșim din casă după ora 21, furtuna trecuse, rămăsese un vânt nici rece nici cald și picături de ploaie, pe ici, pe colo. Vă dau de gol ce am hotărât să facem: am cumpărat un bilet la Loto 6/49 și un bilet la Joker (eu habar nu am ce e, Doina se pricepe), doar câte o variantă – amândouă, 11 lei! Eu n-am mai jucat la Loto de nu mai țin minte de când, Doina s-a lăsat de jucat mai de curând (tatăl ei a jucat toată viața, săptămână de săptămână și n-a câștigat niciodată nimic; Doina a mai câștigat sume mici-mici, de încurajare). Știm demult că n-avem noroc și că m-am avut decât bani din salariile noastre de mizerie (toată viața am trăit de azi pe mâine; nu ne-am plâns, fiindcă ne-am învățat cu prea puțin), nu ni s-a dat nimic în plus. Azi, la derută, am zis să mai pornim un joc (în afara jocului ieșirii la o plimbare pe întuneric la ora 21, după cină, pe ploaie și pe furtună; să văd ce vom face la iarnă, pe viscol): acesta, al tragerii la noroc. Repet, e numai un joc scriitoricesc, fiindcă știm sigur că nu vom câștiga niciodată. Aseară, mergând de la Unirii spre Universitate am întâlnit o agenție Loto deschisă după ora 21, ea m-a pus pe gânduri. Spuneam că m-am amuzat, văzând cum a început furtuna care îndoia copacii, dintr-odată, exact înainte de a pleca noi către această agenție Loto, era clar că forțele naturii se opuneau. Dar nu ne-am lăsat intimidați. Am venit fermi la această agenție la ora 21.15, Doina are numerele ei din vis, cinci numere (chiar așa, le-a visat; „mi s-au spus pur și simplu în vis”, mă asigură ea; cu toate astea nu câștigă; motiv să abandoneze lupta cu nenorocul, de la un moment dat; n-a mai jucat fiindcă n-a mai simțit nici un impuls, „asta înseamnă că nu trebuie să joc, atunci când mi se va da un semn, voi mai juca”). Am luat formularele să le completăm și… am constatat amândoi că am uitat ochelarii acasă și că nu vedem nimic. Era culmea! Dar credeți că ne-am lăsat? Așa, în orb, am înnegrit niște cifre pe formulare, câte șase, o variantă. Și gata, am spart iar gheața… Să vedem dacă putem să ne ținem de acest joc (din care pierdem, de fapt, nu câștigăm nimic), a rămas să ne mai gândim (e vorba de bani aruncați în vânt, totuși). Poate câștigăm de o înghețată, să ne așezăm la o terasă când ieșim seara… Apropo, am observat că poetul Ion Cristofor mi-a dat sfaturi legate de gastrita mea (am o ulcerație pe duoden) și de afte bucale – domnule poet, nu ai și o rețetă pentru numerele câștigătoare la Loto? Nu vrem să câștigăm decât cât să ne scoatem banii cheltuiți cu biletele la Loto și Joker, să putem continua jocul literar, fie și săptămânal (că iluzii de mare premiu în euro nu ne facem, n-are rost). Pentru cei interesați, bolnavi asemenea mie, reiau aici tratamentul naturist propus de Ion Cristofor: „Un pont: aftele se tratează instantaneu dacă ţii în gură cafea macinată. În ce priveşte gastrita, ca vechi ulceros, îţi recomand să bei în loc de medicamente/ cu două tăişuri, intotdeauna/ suc de cartofi. E scârbos dar e un eficient pansament gastric. Sănătate! Altfel, ticăloşia în care trăim nu ne lasă să ne plictisim…”. Mai mult, a adus îndreptări medicul Andreea Brumaru, drăguță, pe e-mail: „LIS, ma bucur să aflu că-ți tratezi (chiar și fără verificare prealabilă) bacteria Helicobacter pylori. Ce medicament a găsit Doina? Nexium, de asemenea, e un medicament bun care scade secreția de acid a stomacului și poate fi luat pe termen lung fără efecte secundare. În mod normal un ulcer se vindecă după un tratament de 30 de zile cu Nexium. Sucul de cartofi e doar un fel de adjuvant, ca să spun așa, n-am idee de acționează cu adevărat. Vremurile lui au trecut. Chiar dacă te tratezi empiric, e un semn bun că nu mai ai dureri”. Profit de ocazie: domnișoară doctor Andreea Brumaru, dumneavoastră nu aveți o soluție pentru a nu pierde permanent la Loto, să nu dau în depresie? Poate fi și o soluție postmodernă… Pe de altă parte, să nu uit: e nemaipomenit dialogul de la Comentariile de ieri, de aici (neapărat să le citiți), pe seama pietrelor tămăduitoare, magice, sexuale, pietrelor de cult sau pietrelor fără calități, dialog ținut la nivel înalt între Adriana Barna, Doina Popa, Ion Lazu (în mare formă), Marin Ifrim, Tudor Cicu (el îmi e complementar pe blog; e o plăcere să-l citesc) – sunt impresionat, sunt pline de delicatețe, merită să fie reunite într-o pagină de jurnal, să văd cum o să fac.

***

Sunt culmea, amân și azi relatarea întoarcerii de la mare pe la mănăstirile din Arhiepiscopia Tomisului, Peștera Sf. Andrei și Dervent – pe un drum pe care întâlneam rar câte o mașină concurentă. Public mai jos continuarea prozei mele scrise în stil publicistic (observați, tot repet asta, fiindcă în literatura română, obsedată de estetic, nu se prea obișnuiește să scrii proză de acest gen):

O încurcătură de minte

(II. Senzaţia de deja vu)

Partea a VI-a

Cercetătorii susţin ipoteza că senzaţia de “deja vu” este legată de o experienţă trăită în timpul unui vis, care ulterior este complet sau parţial uitată. Hopa! Omul-de-ocară dă trist din cap. Acum mai venim de acasă… Asta e explicaţia că eu trăiesc senzaţia de “deja vu”, scriind “în vis”, când eu scriu în realitate. Am certitudinea că am mai trăit o experienţă asemănătoare, cu atât mai mult cu cât îmi datez articolele cu data de 19 octombrie 2004… “Descrierea unor vise în operele literare poate constitui un punct de plecare pentru explicarea senzaţiei de deja vu. Specialiştii consideră că, în timpul unui vis, subconştientul poate evada într-un spaţiu nelimitat, în care viitorul şi trecutul se intersectează”! Nu se poate! Iată explicaţia nebuniei mele de a avea senzaţia de “deja vu” scriind în realitate, când eu scriu de fapt în vis? Omul-de-ocară se ia cu mâinile de cap, s-a zăpăcit… Nu, mai bine să nu gândească la această oră. I se închid ochii de somn. Adoarme cu televizorul deschis. Se comportă ca un somnambul? Vine în faţa computerului şi se apucă să scrie, intrat în transă:

Atoatefăcătorul Viorel Hrebenciuc

Pentru mine rămâne un mister faptul că Viorel Hrebenciuc reuşeşte să-şi păstreze rolul-cheie în cadrul PSD. Fapt perpetuat de la o campanie electorală la alta. Nu a contat nici măcar faptul că ani la rând a ţinut trena corupţilor cu Agricola Internaţional (din Bacău). Sau că a făcut din Dumitru Sachelariu, primar al Bacăului de la Revoluţie până în iunie 2004, un miliardar veros, acoperindu-i şi legitimându-i afacerile necurate. E lăsată impresia că Viorel Hrebenciuc face şi desface totul în PSD, că taie şi spânzură, viclean şi alunecos cum e – definitivând inclusiv listele parlamentare ale PSD. În plus, s-a făcut caz în mass-media că el împarte şi noi locuri de muncă de lux (la ambasade şi consulate, sau în administraţia locală, îndeosebi prefecţi, ba chiar şi în viitorul Guvern, la nivel de demnitari-“funcţionari publici”, directori generali şi chiar secretari de stat, care se pot perpetua în funcţie şi dacă alegerile generale vor fi câştigate de PNL-PD) pentru cei rămaşi pe dinafara listelor electorale ale PSD. Fără el nu se poate. A ajuns deja o instituţie în PSD, o placă turnantă. Abilitatea lui de negociator, de a fi atotprezent (ajutat şi de faptul că e şef al grupului parlamentar al PSD la Camera Deputaţilor) e recunoscută şi de Ion Iliescu, fost şi viitor lider al PSD, nu numai de actualul lider al PSD, Adrian Năstase.

Spuneam că pentru mine Viorel Hrebenciuc e un mister că se păstrează acolo, sus, în PSD. De ce? Fiindcă la Bacău, oraşul pe care el îl reprezintă în Parlament, PSD a fost făcut varză. În Bacău, în iunie 2004, PSD pierzând ruşinos alegerile locale. De ce n-a fost tras la răspundere şi Viorel Hrebenciuc pentru această situaţie intolerabilă (Bacăul fiind fief al PSD de la Revoluţie până în iunie 2004), cum au fost atâţia ca el făcuţi în ţară (inclusivi în oraşele mari din Moldova, intrate, de la alegerile locale din acest an, sub dominaţia Opoziţiei), care au avut bunul simţ să se culpabilizeze pentru eşecul PSD în localităţile lor şi să accepte marginalizarea în cadrul PSD (şi scoaterea lor de pe locurile eligibile)? Bacăul e de nerecunoscut azi, e un simbol al eşecului PSD la alegerile locale – fostul primar Dumitru Sachelariu s-a înscris în alt partid, PNG (e vicepreşedinte al impenitentului Gigi Becali, “unsul lui Dumnezeu”, formând un cartel politico-fotbalistic “formidabil”, sic!), iar actualul primar, “puristul” Romeo Stavarache, înlăcrimat, s-a înscris în PNL, după ce PSD s-a unit electoral, pe plan naţional, cu PUR… În aceste condiţii, când PSD nu mai contează la Bacău (e de bănuit că electoratul majoritar al PUR din Bacău va vota cu PNL, nu cu aliatul PUR, PSD, urmând voinţa politică a actualului primar, iar electoratul fostului primar PSD va vota cu noul lui partid, PNG; deşi e greu de crezut că electoratul PSD nu va conta), de ce mai e ţinut pe cai mari Viorel Hrebenciuc? Oare ce păpuşar şi ce iţe nevăzute joacă marioneta Viorel Hrebenciuc? De ce e scos în faţă de către PSD, cu orice preţ, Viorel Hrebenciuc, un afacerist pe bani publici (adică nici curat, nici sărac), în condiţiile în care PSD Bacău, unde e el mare şi tare, e ridiculizat de electoratul local, care reacţionează corect în faţa abuzurilor liderilor PSD de tip Dumitru Sachelariu (cu spatele acoperit de Viorel Hrebenciuc; vezi fie şi numai afacerile cu “regele asfaltului, Umbrărescu”, care îi uneşte)? Sigur, PSD se bazează pe voturile primite din judeţ, nu din oraşul Bacău…

Viorel Hrebenciuc rămâne o emblemă a “neschimbării reale, din interior” a PSD. Fără oameni fără scrupule ca el, PSD n-ar mai fi PSD. Puterea PSD stă în asemenea politicieni care corup viaţa politică de la noi. Ei fac regulile, profitând de slăbiciunile sistemului politic românesc şi de naivitatea electoratului care crede în binefacerile doctrinei de stânga, a protecţiei ei sociale.

După ce a terminat de scris, Omul-de-ocară s-a trezit brusc, făcând ochii cât cepele. Iar a scris în somn? Aşa ceva este exclus… (Va urma)

Liviu Ioan Stoiciu

***

Criticul Tudor Cicu îi ține companie Omului-de-ocară din proza mea – îi mulțumesc iar:

«Şi acum, câteva cuvinte necesare Omului-care-scrie, despre Omul-de-ocară: Patroclu i se înfăţişase lui Ahile, după moarte, întreg şi nevătămat. Ba, chiar vorbindu-i: „Dormi şi de mine uitata-i cu totul Ahile? …De-asta zadarnic mă vântur la poartă pe lumea cealaltă”. (Iliada). Omul-de-ocară nu are în conştiinţa sa această ipoteză a prezentării sufletului în „chiar trupul său dinainte”. Ce scria LIS, într-un poem, despre fantomele sufletului? Să vedem: „De ce inventase oare bunica/mea fantomele? Nişte omuleţi verzi care ieşeau dintr-o /ciudată apă”. (Cântec, din vol. „O lume paralelă”). Vasile Beldiman, personajul lui Mircea Eliade din povestirea „Ghicitor în pietre”, spunea: „Sunt oameni care citesc în stele sau drojdie de cafea, sau în boabe de porumb. Noi, Beldimanii, citim în pietre…”. Pentru că, omul, niciodată nu se aşează la întâmplare în faţa pietrelor care îi atrage privirea, şi-l face să şovăie cu gândurile, dinaintea lor. E ca o spovedanie nemărturisită, şi nici măcar, dorită. O mărturisire a sufletului care nu comunică deloc cu trupul celui din care se desprinde, cum zicea LIS în versuri. Sau, ceea ce Omul-de-ocară, simte şi el, ca Beldiman din povestirea sus amintită: „Astea s-au întâmplat cumva, au să se mai întâmple a doua oară întocmai…”. Măi să fie! „Adică, eu sunt reîncarnat într-un corp şi am venit cu o memorie anterioară?” – se întreabă Omul-de-ocară. Vom asculta căzând în gol, cuvinte… cum ar fi spus Ion Caraion: „din noi în noi, ceţos comunicate”. Abia apoi, o să-şi îngroape toate secretele».

Tudor Cicu

PS. Public fotografii de la mare, făcute luna asta pe plajă la Olimp și 23 August și mai departe…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 Comments

Dă-i un răspuns lui Adriana BarnaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Imediat dupa Revolutie, in anii ‘ 90 am condus prin urbe cateva zile doi japonezi , la rugamintea unor prieteni de familie.Unul era un computerist cu ochelari a la Perpessicius care facea calatoria initiatica a vietii lui, coleg de serviciu cu fiul acelor prieteni, iar celalalt era un student la medicina din Osaka, provenind dintr-o familie bogata, un baiat de bani gata bun vorbitor de engleza, cu un umor fin , iesit parca din filele unei carti a lui Yukio Mishima. Intr-una din zile am fost intrebata daca avem aici jocuri de noroc. Am confirmat si le-am aratat un om pe strada cu o masuta improvizata pe care erau insirate pungile de loz in plic. Cei doi au cumparat fiecare cate un loz, au rupt dupa indicatii hartia,tinand cu mana stanga capsa , au desfacut biletul si m-au rugat sa traduc ce scrie. Le-am spus ca scrie : „NECASTIGATOR”. „Si haiku-ul?”- a intrebat viitorul medic ….Brusc am inteles cruzimea europeana a acestui joc.
    Noi platim un bilet, riscam asta, iar pe acel bilet poate sa scrie ca am dat banii degeaba. La noi scrie sec, ca si cand cineva ti-ar spune ca esti un prost daca faci asta. Daca ai castiga un citat, o poezie, un cuvant bun, banii aceia nu ar fi pierduti. Sugerez loteriei romane sa astearna pe biletele care se vand ca loz in plic citate din Noica,, din Roland Barthes, (aici lasam loc pentru sugestii ) sau, de ce nu, citate din LIS …

  2. Sunt trei posibilitati sa/ti pierzi banii. 1.Sa/ti iei o nevasta. 2.Daca te crezi destept, sa joci la Bursa. 3.Daca nu indeplinesti primele doua conditii, sa joci la LOTO.
    E preferabil sa joci la Loto, căci sa fii destept in ziua de azi e periculos. In concluzie, trage urmatoarele numere: 5, 46, 22, 15, 2, 16. Vei castiga sigur. PS.Nu stiu insa cand. Pana atunci un banc, vechi ca Biblia.

    Itic era un tanar evreu credincios si-si facea rugaciunile zilnic: ” Da Doamne sa castig la LOTO, da Doamne sa castig la LOTO, da Doamne sa castig la LOTO…”
    Au trecut anii, Itic imbatranea dar ramanea la fel de credincios si se ruga zilnic :”Da Doamne sa castig la LOTO, da Doamne sa castig la LOTO, da Doamne sa castig la LOTO…”
    Intr-o seara ii apare un inger in vis : ” Itic,de 30 de ani te rogi neincetat. Dumnezeu si-a plecat urechea la rugamintile tale, te asculta dar te si roaga: JOACA SI TU MACAR O DATA LA LOTO!”…

  3. Ar fi ceva, dar tare m-aş mirare să găsiţi înţelegerea/receptivitatea necesară. Acel declic…Pe vremuri sugerasem Euromedia ca de câte ori nu au reclamă pe panourile lor de pe reţeaua de Metrou Bucureşti, să apară din fundal strofe din Luceafărul, din… Greu ar fi fost? (Pânzele cu reclame se pun şi se scot…) E în propunerea mea ceva care îţi înnoadă mintea? Nici acum nu-mi pare o idee hazardată. Însă…ţi-ai găsit! (măcar Coco, pe vremuri, nu-ţi dădea bani, dar îţi furniza un text-cimilitură – să-ţi tot baţi capul…Făcea banii!). Ion Lazu

  4. Dacă nu mă înşel (îmi spune Omul-de-ocară), în fiecare din textele criticului meu, se manifestă specificul şi amprenta lui Kafka; ori, dacă eu nu mă înşel, cineva confundă planurile. Dacă Franz Kafka n-ar fi scris, acum voi n-aţi fi avut în faţă tabloul de referinţă al personajului cu care să mă comparaţi. De ce spunea Homer, că zeii urzeau nefericiri? Aha! Cineva, trebuia mai apoi, să le cânte. Hopa-şa! Omul-care-scrie, şi mă are pe mine în vizor, e omul care se scrie, pentru că, lumea descrisă de el, există numai pentru a fi inclusă într-o povestire ca asta. Nu ştiu ce părere o fi având cititorul meu despre această închipuire: autorul însă, se simte confortabil când mă înghesuie printre cuvintele sale pentru nu ştiu ce alte invenţii metafizice… „E greu să te aprob (i-ar fi spus autorul unui personaj tare complicat), dar să nu crezi că vreau să te condamn. Îmi dau seama că mari părţi din sufletul, multul sau puţinul suflet pe care-l ai, nu vor putea fi recuperate niciodată”. (Augustin Buzura: Feţele tăcerii, p.95). Mă tem (îmi şopteşte personajul meu) că autorul îmi vrea moartea. Moartea fizică, spirituală, metafizică…ce ştiu eu. Transmite-i te rog, autorului, că prea ar fi cusută cu aţă albă istoria asta. Tu spuneai (acum fiţi convinşi, omul-de-ocară mi se adresează doar mie, criticului său), că, în „Bătrînul şi marea”, bătrânul visa fericit cu faţa spre briza serii şi aştepta să vadă dacă vor mai veni şi alţi lei… Fă-l te rog, să se oprească o clipă şi la visul meu, chiar dacă peştele care sărise purtând cu sine moartea, „părea că pluteşte în văzduh, deasupra bătrânului din barcă”. Nu pot! Nu am cum! i-am spus: „în cer, acolo, cineva întoarce zilnic noimele pe care tot încerc să le descifrez. Tu faci parte dintr-o lume din care eu am plecat o data cu Pip, eroul meu din „Marile speranţe”, pentru că-l văzusem şi eu pe omul învins” zbătându-se şi luptându-se cu toată lumea din jur, ca o fiară sălbatecă. A fost o mare fericire pentru mine (i-am mai spus), atunci când m-am trezit. Tu însă nu te vei trezi niciodată. Eu, pot doar să fac, ca flacăra lumânărilor să ardă până la capăt, iar vântul şi ploaia venite în bezna de afară să ţi se pară învăluite în gânduri ca într-o negură îndepărtată”. – Ce de cărţi veţi mai scrie despre mine! l-am auzit. Şi sta îngândurat: „sunt mort sau nu!…. nu-şi spune gândul în întregime. El/ nu mai are pe nimeni, nici măcar nu mai e stăpân pe/ propriul corp/ omenesc legat spre chinuire…”. (LIS: din vol. La plecare, 2003).