Fac reclamație: mi s-a tăiat curentul electric câte două ore, în două rânduri, în nici 24 de ore! Aude cineva? La plajă în parc

Sâmbătă, 9 iulie 2011. Nervozitate maximă, azi vin la ora 22 la computer, să scriu aici – dacă vă puteți imagina, n-am avut curent electric! Nu știu de la ce oră s-a tăiat, am fost plecat în Parcul Titan și la întoarcere, la 20.15 am văzut că nu e curent electric… Dacă mă iau după stingerea UPC (aparat ce înmagazinează curent electric pentru PC), curentul s-a tăiat de la ora 19.15. La ora 21.30 mâncam la bucătărie cu lumânarea aprinsă. Îmi vine de fiecare dată să urlu. Nu mi se dă nimic pe gratis, de ce serviciile pe care le plătesc nu sunt ireproșabile? Mi-am amintit iar de perioada ceaușistă: când se întâmpla permanent, blocul în care stăteam eu nu avea curent electric, dar blocul de peste drum avea! Exact așa s-a întâmplat și acum (și e a 20-a oară), scara noastră de bloc nu avea curent electric, dar blocul din spatele blocului în care locuiesc avea curent electric! Astă noapte ni s-a întâmplat la fel, ni s-a tăiat curentul electric la 12 noaptea, pentru o oră și jumătate. Ni se strică aparatura, nu interesează pe nimeni. Cine are timp să dea în judecată furnizorul de energie? Pe asta mizează, e o bătaie de joc. Pe vremea lui Ceaușescu știam că se face economie, dar azi? Impertinența, iresponsabilitatea, incompetența clientelei politice (care ocupă toate sectoarele-cheie, îndeosebi în posturile bine plătite, cum sunt acestea legate de curentul electric) ale celor de la putere ne sugrumă. Nu ai nici cui să te plângi. Bucureștiul e un oraș al nesimțirii totale… Azi am luat iar seama (astă noapte și în această seară, când ni s-a tăiat curentul electric) asupra neputinței mele – habar nu am ce să fac pe întuneric! Dacă s-ar tăia ziua curentul electric, m-aș mai resemna, aș veni să citesc. Dar la căderea întunericului, sau noaptea, ce să fac? Lanternele nu țin loc de curent electric. Și gaz și sticlă de lampă nu mai găsesc pentru a citi la lumina unei lămpi din secolul trecut. Eu mă culc dimineața, de regulă. Îmi blestem zilele, mă simt hăituit de nemernici care nu-și fac datoria – invizibili, cu care n-am cum să mă lupt.

*

Brusc, ne-am hotărât în această după-amiază să mergem în Parcul Titan (pe care Doina Popa îl vede pentru prima oară; vă reamintesc, ea a fost mutată în ultimii șapte ani la Focșani, la mama ei, paralizată) – unde eu, în ultimii doi ani am făcut plajă „de pregătire a pielii”, pe iarbă, de când Primăria Bucureștiului a dat voie să se facă inclusiv plajă pe iarbă în parcuri (înotând pe furiș în lac; amenzile erau mari, aici înecându-se copii). Am luat metroul de la Unirii, am ieșit la a cincea stație la suprafață. Azi fiind zi caniculară. Ne-a întâmpinat în parc o nuntă cu pretenții, cu o mireasă cu un nas mare… Mă abțin, era simpatică. Am venit exact pe insula pe care am venit și în ultimii doi ani (sunt mai multe insule; fiecare cu preferințele lui), extrem de aglomerată. Bucureștenii vin zilnic să facă plajă în parc, sunt deja bronzați-negri, de parcă ar fi fost la mare în țările calde… Doina s-a adăpostit sub o salcie, eu am venit pe marginea insulei, la soare, pe iarbă (fiecare cu pătura-cearceaful lui și cu sticla lui de băut). Tot felul de costume de baie, femei și bărbați de toate vârstele, tinere venite pereche, copii. Aveam costumul de baie pe noi. Mulți stăteau la soare, mulți stăteau la umbra copacilor. M-am mirat, n-am mai văzut nici un fel de pază a parcului. Care mai de care se bălăcea în lac, îndeosebi țiganii românizați făceau un scandal infernal, instalați în grup pe insula aleasă de mine (lasă că aveau manele pe telefoanele mobile, date la maximum) – cei viteji își făcuseră un fel de trambulină din borduri și se aruncau în apă, făcând tot felul de figuri. La un moment n-am mai rezistat și am intrat și noi în apă. Pe marginea lacului erau mormoloci. Cu siguranță sunt și șerpi de apă, pe unde s-or fi ascunzând? La un moment dat Doina a realizat că mama natură e chiar generoasă aici, pe una dintre insulele lacului: puteai culege corcodușe coapte să mănânci și să faci baie, liniștit. Cel mai greu era să ignori demonstrația gălăgioasă a țiganilor românizați, copii și tineri, care tare voiau să mai atragă atenția asupra lor. Fără ei chiar ne-am fi simțit într-o lume care te lasă să te relaxezi. A fost prima zi de plajă, de la 17 la 19.30.

***

Rondul de noapte de la Bistrița (24/26 iunie 2011), revelația mea: poeta Adriana Rodica Barna (născută 21 august 1952 la Bistrița). A debutat cu un volum de versuri al ei abia în 1994 („Manual de supraviețuire” la Editura Albatros). În 2010 a publicat un volum ieșit din țâțâni, de mare ținută (îmi e imposibil să înțeleg de ce a fost lăsat deoparte de critici; anul 2010 a fost într-adevăr un an extraordinar pentru poezie; ea dă lecții de valoare douămiiștilor, cum nici un optzecist n-a mai făcut-o), intitulat „Lentile de contact” – poeme însoțite de CD-audiobook, la Editura Charmides a lui Gavril Țărmure. Vă invit să-i ascultați cele cinci poeme (din sumarul cărții pomenite) de la recitalul Adrianei Rodica Barna din seara de 25 iunie 2011, de la Rondul de noapte (întâmplător le am bifate de autoare, care mi-a dăruit cartea ei cu tot cu CD-audiobook), dați click pe 04 Burhan Service – Ion Burhan; 07 Bistrita la 12 fix dupa ora de vara – Mihai-Liviu Deldegan; 10 Duminica paso doble restart – Mihai-Liviu Deldegan; 15 Miros de tamaie in Draculaland – Bogdan Burlacianu și 16 Tarziu ridicand de jos paharul spart – Ada Filimon. Dați click pe fiecare dreptunghi apărut. Ne vom întâlni cu Adriana Rodica Bârna și în următoarele zile aici, am trei scrisori originale de la ea primite pe e-mail.

***

Închei nuvela lui Leonard Oprea din SUA (pe care el o consideră o capodoperă; și eu am publicat-o de curiozitate), serializată aici. Are dreptate și Andreea Brumaru, nuvela aceasta nu a fost scrisă pentru a fi serializată. Dar eu nu am altă posibilitate aici de publicare a textelor lungi, nedorind să plictisesc.

ASASINUL UNUI VIS

(fragment nuvela – din volumul in curs de publicare in Romania NOI DOMENII INTERZISE

Copyright 2011 – All Rights reserved by Leonard Oprea)

Si, in acel Inceput de Mileniu III,

Ingerul i s-a infatisat si a grait astfel:

Ti-a fost daruit sa alegi. Alege!

***

Godfather-ul natiunii romane ajunse in dreptul microfoanelor.

Facu un semn larg cu bratele, fluturindu-si miinile.

Astepta binevoitor supunerea celor care-l votasera.

Ochii mici, caprui ii scinteiara pret de o clipa.

Dar, isi recapatara rapid opacitatea lor obisnuita, de peste proaspat mort.

Nevazut giulgiu, tacerea se asternu curind, acoperind multimea.

Buzele subtiri ale Presedintelui zvicnira:

– Bine v-am gasit oameni buni….

Insa vocea de ventriloc se sparse intr-un horcait surd – guitzat stins.

Primul glont strapunsese teasta prezidentiala chiar intre ochi.

Al doilea fulgerase in baza gitului.

***

Si, in acel Inceput de Mileniu III,

Ingerul i s-a infatisat si a grait astfel:

Ti-a fost daruit sa alegi. Alege!

Leonard Oprea

Groaznic final. Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea înfăptuirii unui asemenea vis.

PS. Public fotografii făcute la Galeria de artă Arcade 24 din Bistrița, tablouri semnate – Ioan Iacob (bistrițean plecat în Germania de 35 de ani).