Fapt divers, o proză scrisă când aveam 17 ani şi nu duceam lipsă de energie naturală. O rugăciune

Luni, 11 octombrie 2010. Dacă tot m-am întors în timp, în ultimele patru zile (rememorând experienţa unei iniţieri din 2006, în Munţii Bucegi, când aveam 56 de ani, unde am căutat şi am găsit cinci puncte energetice la care te încarci de la Univers), nu văd de ce nu m-aş ţine de cuvânt azi, să public o altă proză scurtă scrise în 1967, când aveam 17 ani şi nu duceam lipsă de energie naturală.

Fapt divers

Tramvaiul 2, ieşit din oraş, îşi încetini mersul, cineva striga în faţa lui disperat să oprească, făcând din mâini, alerga nesigur pe marginea liniei, dar vatmanul nu avea voie să oprească între staţii. Lăsaţi-l în plata Domnului, e beat probabil. Linia de tramvai, care ducea spre platforma industrială, făcea o curbă la dreapta. Era răcoare în tramvai, un geam întreg fusese spart de derbedeii din cartier, cu fotbalul lor. Brusc, după colţ, vatmanul a pus frână, era un măgar pe linie, la câţiva metri în faţă, îşi prinsese piciorul în ceva. Norocul lui că n-avea viteză. Tramvaiul se golise la stadion, practic, mai rămăseseră vreo cinci călători, care s-au speriat, doi dintre ei, aţipiţi, s-au lovit cu capul de scaunul din faţă, unuia îi picura sânge dintr-o sprânceană, înjura de paştele mă-sii. Era cald afară, pe caniculă liniile de tramvai se văd în depărtare strâmbate, mişcate în ape de oglindă şi parcă scot aburi. Începuse să bată, uşor, vântul.

Tramvaiul staţiona între staţii. Măgarul avea un picior prins într-o groapă strâmtă între ciment şi o linie, proprietarul lui nu reuşea nicicum să i-l scoată, nu i-a mai rămas decât să-i taie piciorul, dar se simte nenorocit, cum se descurcă el fără măgar, îşi face încă o cruce că nu l-a făcut praf tramvaiul. Tot trăgea de piciorul măgarului, dar copita nu ieşea, parcă era turnată acolo. Se adunaseră câţiva gură-cască în jurul măgarului. Unul din ei trăgea măgarul de coadă. Vatmanul a coborât şi şi-a aprins o ţigară. După cinci minute s-au oprit în spatele vagoanelor tramvaiului 2 alte vagoane de tramvai şi alţi gură-cască s-au adunat în jurul măgarului. După alte cinci minute s-a auzit un strigăt de uşurare, aplauze, ura! Linia de tramvai a fost eliberată. Măgarul şchiopăta. Călătorii s-au urcat în cele două tramvaie staţionate. În primul tramvai a urcat vioaie o bătrână, a venit la taxator, a scos o batistă legată la un colţ, a desfăcut repede nodul şi a cerut un bilet de 20 de bani. Taxatorul îi aştepta banii. Bătrâna pipăi între degete o monedă, i-o întinse şi-i spuse:

— Vă rog, 5 bani restul.

Plictisit, taxatorul îi dădu biletul şi 5 bani restul, mâna bătrânei tremură şi bănuţul se strecură printre degete, căzând fără zgomot la picioarele ei. Tramvaiul oprise la o staţie, la care nimeni nu coborî, nimeni nu urcă. Taxatorului îi era sete, i-a strigat vatmanului să stea mai mult la următoarea staţie, că o să coboare să bea la cişmea, să nu plece să-l lase pe jos, cum a mai făcut altădată, obligându-l să alerge după tramvai, să râdă călătorii de el. Tramvaiul porni smucit rău, împiedicat, bătrâna aplecată să ia cei 5 bani scăpaţi pe jos căzu înfundat în cap şi se lăsă moale cu totul. O călătoare a început să ţipe.

— Aţi omorât bătrâna.

— Auzi, domnule, pentru 5 bani.

— Eram sigură că măgarul ăla prins pe linie o să ne poarte ghinion.

Tramvaiul a fost oprit de tot. Taxatorul a ridicat-o pe umeri pe bătrână şi a coborât cu ea, vorbindu-i cu blândeţe, „că o să cheme cineva salvarea”…

— De ce nu puneţi geamul acela spart, e curent în tramvai.

Taxatorul a întins-o pe iarbă pe bătrână şi a întors capul spre tramvai fără să vrea.

—    Bătrâna asta e moartă şi vouă vă arde de geamul spart…

• ·

Venea, ca în fiecare zi lucrătoare, pe la ora 12, la chioşc, când soseau de la Bucureşti ziarele centrale, i le împrumuta să le citească vânzătoarea, care i-a fost elevă. Le lua acasă şi le răsfoia, după care le aducea înapoi „gata citite”. Rar cumpăra câte un ziar, când îl interesa ceva „pentru posteritate”, că avea un album cu fapte diverse pe care el le considera irepetabile. Decupa cu foarfecele „articolele cu moţ” şi le păstra. Nu era interesat de politică. De exemplu, alegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în fruntea ţării şi a partidului l-a lăsat cu gura căscată zile la rând, l-a furnicat pe şira spinării un fior rece, fără să-şi explice de ce. De altfel, când venea vorba despre PCR, în general, schimba imediat vorba. N-avea nimic de împărţit cu nimeni, îşi asigura rudeniile şi cunoştinţele, dar se simţea mai în siguranţă aşa, în afara timpului pe care-l trăia. Că prinsese şi legionarii, şi pe Rege, şi pe nemţi şi pe ruşi, şi n-a fost deranjat de nimeni fiindcă a stat deoparte, nu s-a băgat, şi-a văzut de profesorat, preda ştiinţele naturale. S-a pensionat de trei ani. Soţia i-a murit la 50 de ani de inimă rea, s-a certat cu ai ei pe o moştenire, copii n-au avut. Nu o mai vizitează decât pe mama lui, o bătrână cumsecade, care locuieşte singură în alt oraş, un oraş mult mai mare, a refuzat mereu să primească şi 5 bani de la el sau să vină să locuiască împreună, că se simţea în putere.

Azi numai nu i-a stat inima, a citit în ziarul România liberă că mama lui a murit într-un tramvai, a căzut în cap. I-au dat lacrimile. Biata de ea, avea buletinul de identitate în geantă când a murit, dar n-a venit nimeni să o ridice de trei zile de la morga spitalului, neştiindu-se ce rude are. Mama lui stătea la o casă tip CFR veche, vecinii ei de palier nu erau în localitate şi alţii nu ştiau la cine să se adreseze, dacă i se întâmplă ceva, că era bătrână şi se putea întâmpla orice, de aceea miliţia a anunţat la ziar. I-o fi aprins cineva o lumânare? El a presimţit nenorocirea, citea zilnic atent rubrica Decese şi aştepta pur şi simplu să descopere numele mamei lui… Acum plânge în hohote.

Liviu Ioan Stoiciu

PS. Pagina de jurnal online de azi e însoţită de trei tablouri primite de la Theophil Magus (Leonard Oprea) pe e-mail, însoţite de – RUGĂCIUNEA mea

Eu mă rog zilnic astfel:

„Domnul meu Iisus Christos întru Tatăl şi Sfîntul Duh, Dumnezeu Unul vesnic,

te rog ajută-mă ca fiecare clipă a vieţii mele să fie aşa:

să cunosc că Tu eşti în Tatăl Tău-Tatăl nostru, noi sîntem în Tine şi Tu eşti în noi.

(Ioan, 14 / 20).

Căci astfel voi fi liber.

Mulţumesc, Doamne. Amin.”