0
1 comment

Joi, 7 octombrie 2010. Rememorez în continuare „Experienţa unei iniţieri” – episodul 22 (episodul 21 a apărut aici pe 20 septembrie). Vă reamintesc, sunt venit cu Doina Popa în Munţii Bucegi, să descoperim cele cinci puncte energetice de încărcare de la Univers. Suntem cazaţi din 25 iulie 2006 la un hotel nou pe Platoul Padina-Peştera – de aici plecăm zilnic pe un traseu de căutare…

Ne aflăm într-adevăr într-unul din cele mai înalte „centre energetice” ale lumii? În munţii Bucegi, în zona acelui kilometru pătrat între Peştera Ialomicioarei şi Masivul Doamnele, având de a face „cu legendarul loc dintre cer şi pământ” (acea „Gură de Rai”, cu efecte terapeutice benefice asupra organismului, „a atingerii armoniei absolute”). Doina Popa ridică din umeri: e frumos zis „Gură de Rai”… Ne-am trezit bine dispuşi, hotărâţi să descoperim o nouă sursă de încărcare energetică de la univers… Normal ar fi să existe şi opusul Gurii de Rai pe aici, „gura” malefică, „de iad”… Dar asta e o altă discuţie, nu? N-are rost să ne indispunem acum cu locurile malefice montane. Ce e formidabil, e că tot ce vine din folclor (realitatea simbolică a sacrului şi realitatea metaforică, în poezia populară, ca imagine artistică) ar putea să aibă aici acoperire în cotidianul brut. Adică tradiţia populară ar putea să aibă bază, în continuare, în realitatea concretă, palpabilă? Mă întreb iar. Am citit că un institut de cercetări particular din Bucureşti, „Terra”, a fost angajat în 1999 de o firmă româno-franceză să studieze această zonă din Bucegi, situată în apropierea Peşterii Ialomicioarei. „Societatea era interesată de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone şi a oportunităţii de a construi aici un complex hotelier. La studiu au participat specialişti din mai multe domenii, în special fizicieni şi geofizicieni. Cercetările s-au făcut cu aparatură de geodetecţie”. Toată povestea asta a fost luată în serios, în primul rând Armata fiind interesată de subiect (fără să dea de gol secrete strategice). Ministerul Apărării a anunţat, prin ziaristul Ion Golea, că va publica o carte în acest sens — din păcate nu ştiu dacă s-a ţinut de cuvânt. „Descoperirea absolut întâmplătoare a zonei benefice din Bucegi, Gura de Rai în tradiţie populară, vine să rotunjească tot ceea ce ştiam până acum de anomaliile magnetice atipice. În primul rând ne întăreşte ideea că nimic din ceea ce avem lăsat ca memorie colectivă prin folclor nu este gratuit, are cel puţin un sâmbure de adevăr”, i-a declarat ziaristului un reprezentant al Armatei, Vasile Rudan. Cercetătorii de la Institutul „Terra”, împreună cu Armata, urmând să realizeze şi o hartă a României care să pună în evidenţă aceste zone benefice.

*

Joi, 27 iulie 2006. Jurnal: „O zi istorică pentru mine şi Doina: am detectat punctele energetice maxime, în drum spre Babele (plecaţi din zona Padina, de la Peşteră) şi spre Vârful Omu”… Dar să nu dau de gol totul dintr-odată. La ora 9.30, pe picioare, obosit, dormind „pe sărite”, chinuit de vise — dar încântat că sunt totuşi la munte şi că am nişte repere de doborât… Mă rad cu lamă nouă. Mâncăm caş-ouă-salam cu salată „complexă”. Reamintesc, sunt la un hotel nou, amplasat la intrarea în zona Padina, pe un platou care duce la Peştera Ialomicioarei (la Cabana Padina sau la Mănăstirea din gura peşterii, sau la Telecabină), pe malul drept al Ialomiţei. Am venit cu Doina Popa, „practicantă Reiki” (ce e Reiki: „terapie prin lumină albă”, prin atragerea energiei universale), în căutare de surse de încărcare cu energie benefică (fiindcă sunt pe aici şi surse de energie malefică, aţi reţinut; s-ar putea să fie chiar la zeci sau sute de metri de locurile benefice, fiind „asimetrice”) — aveam la noi câteva pagini xeroxate, care ne asigurau o minimă îndrumare de căutare a acestor surse, semnate de un „maestru Reiki, gradul I”, îl ştiţi, Dumitru Hristenko. Numai Doina putea să se bucure de încărcătura energetică universală, eu am fost adus aici să le descopăr intuitiv (sunt cinci puncte de surse energetice benefice de toate), la derută. „Afon”, neiniţiat în „metoda Reiki” de captare a energiei, n-aveam treabă cu subtilităţile acestui demers turistic. Eu mă mulţumeam cu faptul că sunt la munte, îmi ajungea „odihna activă” presupusă când te chinuieşti şi escaladezi „mari înălţimi cu aer curat şi peisaje de neuitat” (alţii vin să doarmă la munte sau să stea în cârciumile „staţiunilor”)… „Maestrul” de care am pomenit atrage atenţia că numai cei ce au intuiţii „bine determinate” (de altfel, Doina crede că eu sunt în ultimul ciclu de „reîncarnare”, după nu ştiu câte vieţi întors pe lumea asta şi, deci, nu se poate să nu fi acumulat câştiguri spirituale şi, automat, intuiţii superioare) pot găsi aceste locuri minunate, adevărate „Guri de Rai”… Alaltăieri şi ieri am fost vrăjiţi de două asemenea surse de energie universală împerecheate: una, la „Ursoaica” din Peştera Ialomicioarei (încărcată cu „puterea feminină Yin, întunecată şi posesivă”), şi a doua, la Grota Pustnicului (sau a lui Zamolxe), încărcată cu „puterea masculină Yang, luminoasă şi activă”. Yin şi Yang sunt cele două mari forţe primordiale opuse şi complementare care acţionează în cosmos, nu? Interesant că azi, 27 iulie 2008 vom căuta altă sursă-pereche de energie universală, sursă bărbat-femeie: reprezentată de un megalit „cu două înfăţişări umane”… (Voi reveni)


Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Dacă pe autorul basmului (după Călinescu), îl preocupa în principal să traducă „în materie fabuloasă o idee morală potrivită cu locul unde se află”, pe trecătorul şi el vremelnic al universului numit Poezie, îl simţim prin contaminaţie influenţat de toate cele înconjurătoare şi „cereşti limanuri” (cum le-a numit Goethe), şi mai ales contopit în mai multe fragmente de basme şi întâmplări reale, înzidit ca Ana lui Manole în casa poemului său. Doar în faţa muntelui şi dinaintea mării mai poţi înfrânge neputinţa de a te măsura cu tăria cuvântului, pentru că dinaintea colii de scris admiraţia încetează şi face loc contemplaţiei vremelnice; nu mai sunt bariere în plus de pus revoltei rimbaldiene din acel „anotimp în infern” atât de actual (atunci ca şi acum). Omul lipsit de îndoieli (ca Doina Popa în Jurnalul de azi), e tot atât de departe de lumină ca întunericul şi desprinderea lui de pământ în zborul pe care ar trebui să i-l dea povestea tocmai încheiată. Mă pronunţ doar la atât cât îmi transmite mie povestea lui LIS. Toate se sfârşesc în cuvânt şi victoriile de cunoaştere, şi înfrângerile – îmi spunea Ghe. Dobre redactorul şef al Helis-ului de Slobozia. Lumea literaturii trebuie discutată şi ea acolo unde se află, adică în literatură. De ce n-am urmări în continuare aventura jurnalistică din aceste pagini care par swiftiene?