0
5 comments

Joi, 3 iunie 2010. După şase zile de deplasări la manifestări literare în afara Bucureştiului, m-am întors la obligaţiile mele – ieri şi azi am citit numărul 5-6 / 2010 al revistei Viaţa Românească (sunt „cap limpede”), mâine sper să lămuresc nişte nedumeriri la redacţie, chiar dacă e vineri şi e zi scurtă. Altfel, sunt rupt totalmente de evenimentele literare care se derulează în această săptămână şi săptămâna viitoare, în care organizatorii bucureşteni au avut mare grijă să nu mă invite, politicos (mic târg de carte de poezie şi recitaluri de poezie, apoi maraton poetic şi jazz, apoi „Zile şi Nopţi de Poezie la Neptun”, apoi mare târg internaţional de carte, nici nu ştiu ce denumire poartă, să dau doar exemplul lor). Le mulţumesc poeţilor bucureşteni implicaţi în organizarea acestor manifestări (care mai de care mai important în funcţie; s-a format o gaşcă bine pusă la punct, a poeţilor cu funcţii) şi preşedintelui Uniunii Scriitorilor (marea vedetă de la Neptun, alături de nemaipomenita sa muză, Irina Horea; „Zile şi Nopţi de Poezie la Neptun” a devenit o afacere de familie) că mă menajează…

 ***

Am avut parte în timpul deplasării  (27 mai-2 iunie) de un experiment care a funcţionat, acesta al scrierii „în timp real” a jurnalului online, luând cu mine laptopul fiului şi un modem de Internet. Programul manifestărilor m-a ţinut departe de laptopul fiului, veneam la ora 22 sau 23 a fiecărei zile la camera de hotel să încropesc aici câteva rânduri. Lasă că trebuia să salvez pe laptop şi pozele realizate peste zi din aparat… Ce m-a stresat la culme a fost actualizarea zilnică a Jurnalului de Vrancea Online cu ştiri şi preluarea de pe e-mail a textelor scriitorilor colaboratori (care au rubrici la Opinii). Pare a fi o joacă, dar mă culcam la ora 2 sau 3, iar dimineaţa la ora 7 sau 8 trebuia să fiu pe picioare, să intru în programul manifestărilor literare de la Piteşti (cu deplasare la Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, la „Colocviul Naţional Generaţia ’80 la maturitate”) şi de la Galaţi (cu deplasare la Brăila şi Buzău, la Festivalul internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”). Aşa că după-amiază „dormeam pe mine” – în momentele cheie, când aveau loc recitaluri de poezie! Altfel, a meritat efortul. În continuare nu ştiu de ce mă încăpăţânez să scriu acest jurnal online aici, zilnic, îmi imaginez că mai degrabă îmi îndepărtez cititorii lui întâmplători decât să mi-i apropii prin ceea ce scriu. Cât am să mai rezist, Dumnezeu ştie. Fiindcă mi-a revenit sentimentul acut al zădărniciei. Mă gândesc tot mai accentuat să părăsesc lumea literară definitiv, să mă ascund în munţi. (Când scriu aici, intervine pe Facebook Ramona Clara Trifan: lis, nu te-a zdruncinat sa socializezi atatea zile? Te-ai gasit exact in zilele cu luna neagra sa-ti faci de lucru cu oamenii. I-am răspuns: I-auzi. Probabil de aceea azi imi vine sa-mi iau campii. Luna Neagră e de vină, deci, că nu mi-e bine)

 ***

Promiteam ieri că am să revin asupra „componentei turistice” a Festivalului internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”, organizate de poetul Corneliu Antoniu. Miercuri, 2 iunie, am fost aduşi de la Galaţi-Brăila la Buzău, unde am fost primiţi oficial de Consiliul Judeţean – schimbându-se brusc percepţia frumuseţilor vieţii (îndeosebi poeţii străini au fost impresionaţi). Am uitat să notez că la ieşirea din sediul Consiliului Judeţean, la celălalt capăt al clădirii, unde e Prefectura, o mulţime de sindicalişti fluierau, strigau „Jos Băsescu, Jos Guvernul, Hoţii!”, se agitau, ne priveau lung. Poate ne fluierau şi pe noi, că am pactizat cu duşmanii. Am trăit cu senzaţia că am putut fi luaţi drept nişte „şobolani”, care ies pe uşa din dos… Oricum, în aceste zile de criză, numai de scriitori şi de manifestări literare nu le ardea (eu chiar m-am simţit vinovat că, la mesele la care am participat, nu am înghiţit în sec). După recitalul de la Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” din Buzău, am fost duşi de sociologul-scriitor Gheorghe Petcu (care e o enciclopedie spectaculoasă, cunoaşte fiecare loc din judeţul Buzău în amănunt; până şi istoria clădirilor o are consemnată) la o fermă-model EcoTerra (de cercetare universitară), unde ni s-au servit numai produse alimentare „ecologice”, nu vă dau amănunte, că nu vreau să mă înjuraţi (n-am nici o vină), am vizitat şi o seră de roşii şi castraveţi, de curiozitate. După care am fost duşi cu autocarul la Mănăstirea Ciolanu, foto (în afara comunei Tisău; Ciolanu era numele moşierului) – mănăstire de călugări, din secolul al XIV-lea. Doamna Neaga, soţia domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591; era coborâtor din neamul Basarabilor) a construit una dintre bisericile Mănăstirii, Sf. Gheorghe. În biserica mare, Sf. Apostoli Petru şi Pavel (construită de Episcopul Chesarie în 1828, pictată de N. Teodorescu) se află trei icoane pictate în 1886 de Gh. Tattarescu (aici e un seminar teologic monahal). Ne-am închinat (ne-am mirat că sunt şi icoane fără chip), am admirat locurile, am aprins lumânări la morţi şi la vii. Şi am urcat pe dealurile din faţa Mănăstirii Ciolanu, la uitata Tabără de sculptură de la Măgura (foto), unde s-au depus sub cerul liber 256 de lucrări, în cele 16 ediţii anuale (1970-1986). La fiecare ediţie participau 16 sculptori, care locuiau la casa de oaspeţi a Mănăstirii Ciolanu şi li se aducea mâncare specială de la Buzău. Cifra 16 semnifică 16 secole de atestare a oraşului Buzău. Nu se ştie câte lucrări au fost furate de aici, între timp (şi puse în curtea vilelor noilor boieri). Doina Popa a adunat soc înflorit, iar Corneliu Antoniu s-a tot fotografiat cu noua lui iubire, Brânduşa, lângă tufele de măceş înflorit (ce înseamnă dragostea asta, numai cei îndrăgostiţi se mai minunează în faţa florilor sălbatice, chiar dacă au ghimpi). Fiind în criză de timp, am plecat mai departe cu autocarul la Pârscov, la Casa memorială a poetului Vasile Voiculescu (1884-1963) – în faţa casei, un bust sculptat de Oscar Han, foto. Călăuza noastră, Gheorghe Petcu e cel ce a reconstruit această casă memorială (inaugurată în 1987). Mare mirare, între fotografiile de pe pereţii casei memoriale era scos în evidenţă şi primul premiat al Concursului de poezie „Vasile Voiculescu” – Cludiu Săftoiu, ajuns în „regimul Băsescu” director al SIE (serviciul de informaţii externe)! La orice mă aşteptam, dar să-l văd pe Claudiu Săftoiu poet (şi încă premiant), nu! Înainte să plecăm am recitat eu, tare, un sonet al lui Vasile Voiculescu în faţa bustului său, iar Peter Sragher l-a citit în limba engleză (în traducerea Margaretei Sterian). Cădea deja întunericul, am ratat vizitarea Vulcanilor Noroioşi. Am venit cu autocarul la Sărata Monteoru, la „Casa cu tei” – unde am fost cazaţi (eu aveam să plec însă peste noapte spre Bucureşti, am renunţat la cazare), şi unde prietenii lui Gheorghe Petcu ne-au dat un spectacol muzical profesionist ieşit din comun (muzică populară, muzică de pahar, muzică pop; a cântat şi una dintre însoţitoarele Paulei Seling la Eurovision, abia se întorsese de la Oslo), încheiat cu celebra formaţie „Nemuritorii” (în foto, cei trei membri ai formaţiei sunt integraţi între scriitori) – vă redau de curiozitate un protest al lor, daţi click pe: http://www.youtube.com/watch?v=J09GryDHXJ0&feature=related La 12 noaptea eu am plecat pe o ploaie torenţială la Buzău, de unde am luat maşina spre Bucureşti: deşi eram mort de oboseală…


Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. doua scurte nedumeriri:
    1. cum,doamne, se poate numi o manastire ciolanu?
    2. de ce sa te retragi in munti ca sa fugi de lume? doar ai apartamentul…

  2. 1. Aşa s-a moştenit denumirea, de la numele moşierului care a donat pământurile mănăstirii. Nu-i sună grozav numele, dar se respectă memoria celui dovedit milos.
    2. E drept că în apartament mă pot simţi şi la munte şi la mare, numai acasă nu. Voiam să spun că vreau să mi se piardă urma. Mai am un pic şi fac şi acest pas. Viaţa literară bucureşteană e toxică.

  3. cu unu m-am lamurit, e o denumire gen ciolanul lui dumnezeu, in loc de painea lui dumneze, cred.
    iar pierdutul urmei nu e cumva ultima achizitie pe lista ta de excentricitati?! eu cred ca vrei sa faci valva :))

  4. În privinţa vâlvei, să avem pardon – când aveam pe cap presiunea sinuciderii (şi o consemnam public, fiindcă era adevărul gol-goluţ, asta simţeam; eram întrebat ce mai fac şi spuneam exact ce simţeam, că nu mai pot, trebuie să o termin), eram suspectat la fel, că vreau să fac vâlvă. Azi mi se reproşează că nu m-am sinucis. Acum asta simt, că trebuie să-mi şterg urmele (e şi asta o caracteristică a zodiilor Vărsător-Peşti).

  5. I’d have to make a deal with you one this subject. Which is not something I usually do! I enjoy reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to comment!