0

Luni, 28 iunie 2021. Gata cu noul coronavirus (Covid-19) – așa cum era de așteptat, s-a comportat mai rău decât o gripă sezonieră și s-a stins de la sine după un an și ceva (n-are nici o legătură cu vaccinarea). M-am uitat pe https://www.worldometers.info/coronavirus/, s-au înregistrat până azi fix 3.939.999 morți „asociate Covid-19” în întreaga lume (fiecare țară a avut percepția ei în a anunța moartea din cauza acestui virus, „comorbiditățile” fiind trecute în plan secund; e clar că gripații sezonieri au fost trecuți ca infectați cu noul coronavirus). Sunt 222 de țări în tabel, azi, până la prânz, s-au înregistrat 963 de decese „asociate Covid-19” în total (preluate de ieri de la prânz).

Acasă, la București

În România s-au anunțat 33.253 decese asociate Covid-19 (penibil, noul ministru al Sănătății USR-Plus a înmulțit cu miile numărul deceselor în ultima perioadă, decese scoase dintr-o numărătoare paralelă, Doamne ferește; o fi având plan România de declarat decese „asociate Covid-19”?) Ca la orice virus gripal, e de așteptat în toamnă să recidiveze și Covid-19… Natural, ca la orice gripă sezonieră, toamna, cine se teme de virusul gripal, se vaccinează. Rămâne ca o curiozitate istorică mobilizarea medicală statală împotriva noului coronavirus (grija „responsabilă” a guvernanților pentru viața cetățenilor lor a fost de-a dreptul emoționantă), cu siguranță s-a crezut că e un virus scăpat dintr-un laborator militar, o armă biologică incontrolabilă (altfel, nu văd de ce merita, oficial, să fie date peste cap economiile și finanțele peste tot în lume, să-și fure singure căciula conducerile statelor).

Acasă, la București

***

Am venit în sfârșit, miercuri, 23 iunie, după aproape șase luni acasă la București (la capătul Căii Giulești, într-un ansamblu rezidențial intitulat poetic „Dolce Vita”, cu barieră și alei proprietate personală; aici avem domiciliul stabil, într-un apartament cu două camere, la etaj; că sunt vile cu un etaj lipite una de alta) – în vizită! Doina Popa a refuzat să mă însoțească la drum (nu mai suportă aerul de București, cu problemele ei de sănătate, și aglomerația). Stă apartamentul cu de toate „gol” (deși plătesc online inclusiv internetul și cablul TV, gazul metan, curentul electric, gunoiul lună de lună), mai locuiește la noi pe gratis „Viorel”, ales consilier local la el în comună, nu departe de Alexandria, venit în cartier la București să mai dreagă una, alta, e priceput la toate (e de un bun simț ieșit din comun, doarme pe covor, pe o saltea mare a lui pneumatică, în sufragerie, să nu ne strice nouă cică patul sau canapeaua, degeaba am insistat să termine cu prostia asta; o vreme venea cu el și soția, „Marinela”, dar ea s-a hotărât să crească animale și păsări domestice și nu mai poate să plece de acasă de la țară), el șterge păianjenii și ne mai face curățenie în casă (chemându-și fiica în ajutor; fiica are apartament în cartierul Militari; tocmai se mărită), udă plantele în ghivece și mai udă grădinița noastră din fața casei…

Balconul sălbăticit – acasă, la București, la etaj

Am găsit bariera cartierului nostru deschisă (mereu se strică) și chiar loc de parcare în fața casei (de regulă iese cu scandal, parchează cine vrea, știind că nu suntem acasă; s-a și zvonit că vrem să vindem, am tot susținut că e moștenirea fiului nostru Laurențiu și el hotărăște). Sub noi, la parter, stă o familie de tineri cu doi copii mici, au două mașini, speram să parcheze ei în lipsa noastră… Am găsit vița de vie ocupând tot balconul de la etaj, din fața casei; cei doi tuia (tunși anul trecut, în mod absurd de „Marinela”; că nu se mai putea trece printre ei când ploua) străjuiau intrarea, trandafirul mare alb avea măreția lui, iar Mâna Maicii Domnului stătea gata să înflorească (mirosul ei te îmbată) pe gardul care ne desparte de un vecin. Public fotografii făcute la fața locului acum. Am găsit curățenie („Marinela” m-a asigurat de la țară, la telefon, că fiica a venit cu aspiratorul ei să facă ordine, că nu-i place aspiratorul nostru) în casă. Balconul din față părea sălbăticit.

Acasă, la București

Spre celălalt balcon, din spate, era înflorit trandafirul japonez (tăiat de jos de „Marinela”, a luat-o de la capăt). Ce să fac, întors acasă? Am pus odorizante solide noi în camere, am pus baterii noi la ceasuri (și ora exactă), am udat plantele în ghivece și am luat cu mine la mașină, să le duc la Brașov, acasă (la Brașov suntem flotanți) o nouă sacoșă mare cu tot felul de reviste și ziare vechi (pe care le voi frunzări, voi tăia din ele ce mă interesează și le voi arunca; nu mai am loc de ele nicăieri, de ce să le păstrez?). Plus corespondența poștală adunată. Plus o rață de la congelator, lăsată de „Marinela”… Am căutat acte, am luat cu mine și două sacoșe mari cu carnete-jurnal scrise de mână. Am schimbat bluza de vară cu care am venit de la Brașov (e caniculă, în sufragerie sunt 28 de grade). Sosit la ora 11 de la Brașov (de unde am plecat la 8.30), stau acasă la București două ore…

Acasă, la București (la etaj)

De fapt, am venit după aproape șase luni la București fiindcă am fost „chemat la ordine” (glumesc) de șeful meu de la redacția revistei Viața Românească, Nicolae Prelipceanu. De acasă am venit în Calea Victoriei, la Casa Vernescu, în spate, la sediul Uniunii Scriitorilor. Eu sunt redactor colaborator (după pensionare) aici, îmi fac munca exclusiv online, sunt „angajat prin telemuncă”, dacă pot să spun așa. N. Prelipceanu, redactor-șef, face și desface revista (în redacție sunt redactori criticul Tudorel Urian și prozatorul Florin Toma). M-a bucurat revederea cu N. Prelipceanu, volubil, apropiat, binevoitor, spune și bancuri (tocmai trebuie să fim amândoi „cap limpede” la numărul dublu 8-9 al Vieții Românești).

Acasă, la București

Am urcat un etaj și am plătit cotizația de membru al Uniunii Scriitorilor la Filialele de Proză și Poezie București, pe acest an pentru Doina Popa și pentru mine (300 lei). A apărut revista România literară număr dublu, 27-28 (următorul număr va mai apărea pe 9 iulie; am și eu un răspuns la ancheta „România scriitorilor”), drăguța doamnă secretară Sofia Vlădan mi-a dat exemplare din acest număr să le împart la redacția revistei Viața Românească; iar președintele Filialei Literatură pentru Copii și Tineret, Victor Gh. Stan, mi-a acordat cu autograf două cărți ale sale (mi-a vorbit entuziasmat de casa lui de vacanță de la țară, din Berceni). N-am mai întâlnit alți scriitori (e adevărat, n-am deschis nici o ușă a birourilor celor din conducere). E liniște și pace la sediul Uniunii Scriitorilor, slavă cerului (degeaba se străduie adversarii ei să o desființeze). Să subliniez cu satisfacție: nici un scriitor din conducerea Uniunii Scriitorilor sau a revistelor literare găzduite la sediul său nu a avut de suferit (decât trecător, având Covid-19, sau efecte secundare din cauza vaccinului) de pe urma noului coronavirus, nici funcționarii Uniunii… Am mâncat un sandviș adus de acasă de la Brașov, am băut o cafea (cumpărată la venire de la benzinărie). Am luat cu mine o sacoșă de reviste (și plicuri poștale) adunate pe birou. La ora 15.30 am plecat spre Brașov, unde am ajuns după două ore și jumătate (am mai oprit să pun benzină; dus-întors mă costă 170 lei, preț la zi).

Acasă, la București

***

Cu tristețe trebuie să rețin aici că a murit, în pădurea de dincolo de gardurile de sud, veteranul cartierului rezidențial Green Park Villas în care locuiesc la Brașov: câinele Negruțu (i se spunea și Țiganul). Cartierul mai are doi câini liberi, Fetița (Alba i se mai spune) și Ciorăpel, au căsuțele lor în fața porții vecinului meu din dreapta, privind spre sud (el le-a comandat). Negruțu se pare că avea 13-14 ani, poate a murit de bătrânețe, poate l-a împușcat vreun pădurar, poate l-a omorât un urs. A fost găsit (l-au căutat vecinele) nu departe de cartier, pe marginea drumului forestier, l-au îngropat ieri doi vecini. Sunt impresionat, era un câine „uriaș”, greu, blând, curat, deștept foc, iubit (mai puțin iubit de un dușman al câinilor din cartier, tânăr care se crede Dumnezeu; a otrăvit numai el știe câți alți câini), Negruțu făcea legea aici; lasă că urșii nu săreau gardul cartierului nostru și de frica lui…

Vecina Emma Swart cu Negruțu (fotografie preluată de pe Facebook)


Like it? Share with your friends!

0

0 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.