0
14 comments

Vineri, 23 decembrie 2011. Acum un an, în Parlamentul României, un protestatar se arunca exasperat în gol de la balcon pe când premierul Emil Boc venise la microfon să bată câmpii cu binele făcut de el României (pe tema legii noi a salarizării unitare, după introducerea austerității duse la extrem din iulie 2010; tăind salarii, pensii, indemnizații, sărăcind dramatic majoritatea populației; regimul Băsescu dorindu-le românilor ce e mai rău; nemaipomenit e că noua lege a salarizării unitare, trecută prin Parlament prin asumare guvernamentală în decembrie 2010, nu s-a pus în aplicare până azi, tot anul 2011, „nefiind bani”; s-a continuat cu salarizarea de austeritate; trăim în plină aberație politicianistă, de ce s-a mai votat atunci această lege a salarizării unitare?). Tânărul se numește Adrian Sobaru, tată a doi copii, din care unul cu un handicap costisitor (guvernanții tăind și indemnizația ce trebuia acordată acestui handicap, e vorba de o anumită formă de autism). A fost un Protest care a impresionat o țară întreagă, scrie Cotidianul.ro: Un an de la gestul extrem al lui Adrian Sobaru… Dumnezeu l-a ocrotit, Adrian Sobaru putea să moară atunci. Ce-o mai fi făcând bietul protestatar mutilat la cădere? După un an, la putere e aceeași echipă nenorocită Băsescu-Boc și nivelul de trai s-a prăbușit, iar economia României e la pământ. Românii o duc mai prost decât acum un an și la anul va fi mai rău decât a fost în 2011. Adrian Sobaru avea un tricou pe care scria: “Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor!”. Și: “Asta este viaţa în care trăim noi!”. Scos din Parlament de echipajul SMURD, Sobaru a strigat de pe targă “Libertate!”. România nu e a Guvernului, nu e Preşedinţiei, declara Adrian Sobaru în martie, anul acesta: „Eu am făcut un gest şi sper să rămână ca gest. Cu timpul, va trece la obiecte pierdute gestul meu”. Gestul protestatar al lui Adrian Sobaru a fost uitat deja. Așa cum a fost uitat și gestul lui Liviu Babeș, care și-a dat foc pe pârtia de schi în 2 martie 1989, a lăsat în urmă o pancartă în care cerea, disperat, încetarea crimelor din oraşul său: „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz” (el protesta fiindcă la Brașov represiunea ceaușistă împotriva celor ce au participat la revolta muncitorească din 15 noiembrie 1987 continua în secret). Dar după gestul lui Liviu Babeș a urmat Revoluția și Lovitura de stat din decembrie 1989, a fost răzbunat. După gestul protestatar sinucigaș al lui Adrian Sobaru însă n-a urmat nimic, nici măcar o schimbare a premierului României, pe fondul falimentării țării… Pe 22 decembrie 2011, în același Parlament de la balconul căruia se arunca în semn de protest Adrian Sobaru, a venit la microfon președintele Asociației 21 decembrie 1989, Doru Mărieș și a spus că Ion Iliescu este „un criminal notoriu”, că după 22 decembrie 1989 au fost oameni care au murit după ce Ceauşescu a plecat de la Putere. Ion Iliescu a fost principalul beneficiar a ceea ce s-a petrecut după 22 decembrie. E curios ce se întâmplă cu acest Doru Mărieș, care a anunțat mass-media că a reintrat în greva foamei din 21 noiembrie 2011 – cum o fi reușind să vină la microfonul Parlamentului o lună mai târziu? Mai mult, ieri, Teodor Mărieş a declarat, joi, la o conferinţă de presă, că va continua să stea în greva foamei pentru ca soluţionarea plăţii indemnizaţiilor de care beneficiază revoluţionarii să se facă în condiţii corecte şi cinstite. Mărieş a respins ideea de a se anula plata indemnizaţiilor înainte de a se şti exact cine are sau nu calitatea de revoluţionar. El admite totuşi că au beneficiat de prevederile Legii recunoştinţei şi oameni care nu au fost revoluţionari, dar a spus că aceştia nu sunt numai din structurile asociaţiilor de revoluţionari, ci şi din fostele structuri ale statului comunist. “Avem făcute contestaţii la comisia parlamentară împotriva lui Ion Iliescu, avem cereri privind ridicarea calităţii de revoluţionar a peste o sută de ofiţeri. Până acum s-a ridicat acest drept doar generalului Marin Oană… În opinia mea, două-trei mii de militari ar trebui să plece din această lege. Armata a tras cu complicitate politică în manifestanţi în 1989”, a afirmat Teodor Mărieş. Vă reamintesc, Doru Mărieș este susținător al regimului Băsescu – și noua lui grevă a foamei n-are credibilitate morală.

Ieri scriam că teroriștii de la Revoluție trebuie căutați între revoluționarii de profesie de azi, ei au tras. Iată ce declară un revoluționar vrâncean lăsat fără mâini la București (a apărut declarația lui în Ziarul de Vrancea de azi; deschideți următorul link, să aflați de curiozitate care e situația pe plan local după 22 de ani de la „revoluția din Focșani” și la cât se ridică indemnizațiile de revoluționar, sau câți vor pierde în Vrancea această indemnizație: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/73056-revolu%C5%A3ionarii-%C5%9Fi-au-comemorat-camarazii-c%C4%83zu%C5%A3i-%C3%AEn-%E2%80%9889.html.  Cred că nu mai e nevoie să vă repet că eu am refuzat certificatul de revoluționar): La ceremonia de ieri a fost prezent ca şi în anii trecuţi şi Vasile Ghimpu, din cadrul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri, care în decembrie 1989 a fost împuşcat. Incidentul care era să-l lase fără mîini s-a produs în Bucureşti, unde muncea ca şofer la administraţia domeniului public. “Am fost împuşcat cu o mitralieră la Intercontinental. Am fost rănit în amîndouă braţele, mîinile sînt de plastic, nu mai este os. M-au salvat francezii. Am fost un an şi jumătate în Marsilia. După ce m-am întors, am aflat şi cine a tras. Au fost nişte tovarăşi de la Teatrul Izvor. Au intrat pe 21, 22 decembrie cu forţa în fosta Securitate a statului unde era un depozit de îmbrăcăminte, piele, încălţăminte. Cel care m-a împuşcat s-ar putea să fie un luptător cu merite deosebite”, a povestit dezamăgit Vasile Ghimpu. Luptătorii cu merite deosebite, mari revoluționari, or fi având măcar mustrări de conștiință că au ucis în decembrie 1989 la întâmplare?

***

Avem acum și o literatură a Revoluției. Public în continuare un eșantion din noua carte a lui Vasile Andru (un mare prozator, precursor al textualismului în literatura română) intitulată „Veacul meu, fiara mea”, abia apărută la Editura Dacia XXI. Doina m-a ajutat și a cules acest fragment:

”Operație pe creier sau Eros și Thanatos”, din cap. II Vivisecția

            Istoria bolii lui Theo se citește în istoria căderii dictaturii, a revoluției din Decembrie.

            Îmbolnăvirea de plămâni i se trage de la ciomegele primite în spate, când a fost capturat în Piața Universității. Cum el este un bărbat înalt, are tendință la curbarea spatelui; astfel că el oferea ciomăgarilor un loc potrivit unde să-l ardă. I-au dislocat pleura. O primă intervenție medicală a atenuat răul. Dar, la scurt timp a fost reperat un neoplasm. A fost nevoie de o operație grea, cu scoaterea plămânului drept. Și apoi o remitere dificilă, cu tratament, raze Roengen și citostatice.

            Tumora pe creier a izbucnit după un an. Nu știm dacă are legătură cu hematomul de pe creier cauzat de bastoanele polițiștilor. S-a formulat, pe șoptite, și ipoteza iradierii cu uraniu, în prima fază a revoluției. Iradierea inamicilor este un procedeu folosit în crimele moderne. Este o culminație a distrugerii, un superlativ al crimei. Sursa de iradiere poate fi și portabilă, armă ascunsă, victima nu simte nici o durere. La noi a fost folosită împotriva adversarilor politici. Un dictator, în agonia prăbușirii, ar fi folosit orice mijloc de nimicire. Oricum, iradierea cu uraniu rămâne cea mai fioroasă perspectivă a exterminării viului, cea mai fioroasă expresie a complexului Cain.

            Dar acum nu luăm în calcul ipoteza că Theo ar fi fost iradiat. Să evaluăm doar ceea ce se vede, concret: loviturile de baston în cap, care au cauzat hematoame. Traume craniene, în zona frontală și occipitală. Acestea, după un tratament, s-au resorbit. Mai târziu s-a reperat o tumoare.

            Ziceam: în pielea lui Theo este tatuată și cronica revoluției, și gubăvia tranziției.

            Începuturile au fost filmate. S-a zis: prima revoluție transmisă în direct, pe viu.

            Începutul: Secvența cu Ceaușescu șocat de manifestația spontană, răcnind: ”Tovarăși, stați la locurile voastre… că vă măresc pensiile cu 100 de lei”. Secvența cu mulțimile care se repezeau la palatul republicii și forțau porțile – s-a dat la televizor de zeci de ori. Și se reia mereu la comemorări sau la emisiuni propagandistice. Am acasă caseta video cu ”prăbușirea”, și am vizionat-o de multe ori. Dictatorul are un rictus amar pe buze, neștiind că iese din scenă, pentru totdeauna, cu acest rictus. Și masele în dezordine, și rafale de armă, și disperarea mulțimii în Piața Palatului, oameni fugind, omuleți minusculi, manifestanții speriați, alergând spre porțile palatului.

            Și, în mulțime, pe caseta filmată, între cei care aleargă, văd o siluetă în mișcare, greu de identificat în mod precis, ci doar după câteva indicii: este Theo, fugind, iar lângă el, Iorgu, prietenul său, împușcat ceva mai târziu. În acest document al revoluției, Iorgu încă este viu. În memoria cronicii, el va figura mereu alergând spre libertate.

            Am rulat de multe ori secvența asta, ca să surprind un nou detaliu de identificare. Apoi am făcut un stop-cadru, l-am mărit mult, i-am scrutat reperele. Cred că sunt ei alături, Theo și Iorgu: dar nu pot fi sigur; ei sunt mai curând ”soldatul necunoscut”, care face suprema jertfă, și care rămâne în subconștientul generațiilor viitoare ca o dâră de culoare adăugată la arhetipul salvării.

            Iarăși rulez caseta: au început rafale de mitralieră, ei continuă să fugă, apoi filmul se mută pe acoperișul palatului, de unde va decola Ceaușescu într-un elicopter, filmul urmărește zborul elicopterului, mai sunt două-trei reveniri la stradă, dar totul luat din alt unghi, așa că nu mai văd nici urmă de Theo, pierdut în mulțimile care, deși sunt ca și praful istoriei, ele fac istoria…

            Caseta pe care o am eu este totuși o prelucrare ulterioară. Astfel că după scenele de stradă, pe casetă urmează judecata Ceaușeștilor,  de către acel tribunal format în grabă; dictatorul urma să fie împușcat și, evident, noii șefi nu voiau să însceneze o suprimare gen încercare de evadare. Nu voiau să însceneze un asasinat, așa că au înscenat un proces. L-au judecat și au filmat această judecată, și i-au dat posibilitatea lui Ceaușescu să iasă din scenă rostind cuvinte solemne, deci să iasă cu mâna pe sceptru, disprețuindu-i pe cei care-l judecau, și care au fost subalternii săi și lingăii săi, mulți ani. Și la ”proces” i-a tratat ca pe niște slugi ordinare, cu paranoia sa de omuleț intrat în istorie: iar tovarășii subalterni, cu toată bafta jocurilor, vor rămâne pe veci la periferia istoriei, în praful ei dens. Dar au avut totuși cinismul să filmeze acel ”proces”, cât și execuția  din ziua de Crăciun.

Vasile Andru

PS. Vă invit să citiți numărul la zi al revistei lunare Însemnări ieșene, în format PDF (redactor-șef Alexandru Dobrescu, care vă urează Sarbatori fericite, un An Nou mai bun, sanatate si spor in toate), dați click pe Insemnari iesene nr 12 2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
14 comments

14 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cu sufletul încărcat de speranţe într-o viitoare şi apropiată normalitate naţională, urez tuturor “actanţilor” de pe blogul lui LIS un Crăciun fericit, blând, luminos şi încărcat de mila dintotdeauna a Domnului.

  2. Va urez si io tuturor colistenilor dar si “jupânului” acestui blog, sarbatori fericite intr-u omagierea nasteri Domnului Iisus Hristos. Bine este ca nu stim cu precizie data nasteri Domnului , dar si mai bine este ca inca o mai sarbatorim în inimile noastre pe si în acest pamânt!

    Asa cum crestinismul a inghitit sarbatorile pagâne printre care si acest 25 Dec, al fel se va întâmpla si la transformarea noastra când lupta între bine si rau va lua sfârsit si soarele neprihanrii ne va acoperi neputintele, esecurile, toate relele de care nu scaparam in acest veac terestru. Din vremuri imemoriale omenirea a sarbatorit la 25 dec, aceste sperante de mai bine, de renastere, insa, optarea crestinatati a nasterei Lui Hristos exact in aceasta zi preaînseamnata pentru traitori acesui pamânt pâna la Hristos, vrea sa arate ca renasterea dumnezeiasca si fara de sfârsit a si venit peste noi muritori, ca moartea a fost inghitita de viata.

    Ajute Bunul Dumnezeu pe totii oameni ca Hristos sa se nasca în inimile dânsilor pentru a vedea deslusit cum moartea a fost inghitita de viata pe veci.

    O.M.

  3. Omul providential, dl Valeriu Mangu, taraste pe jos cu “revolutia” si “revolutionarii”, in chiar ograda revolutionarului de profesie, Marius Mioc!

    Vezi link-ul:
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/18/grigore-cartianu-mitoman-sau-criminal-propriile-sale-marturisiri-despre-revolutie/#comment-7340

    Iata si o mostra, pleznitoare de obraz:

    Valeriu Mangu Spune:
    decembrie 20, 2011 at 6:42 pm
    Domnule Marius Mioc,

    De 21 de ani traim intr-o impostura de ordin constitutional.Caci ceea ce rezulta din Parlament sub forma de lege nu este voionta poporului ci de cele mai multe ori a unor grupuri care cauta sa-si impuna vointa asupra celorlalti. Chiar individualizarea deputatilor dupa partidele de origine arata ca acestia nu sunt, in marea lor majoritate, dupa cum dispune Constitutia, in serviciul poporului. Asa incat raportarea le lege nu ofera un raspuns legitim la intrebarea dvs.
    Iar pentru a putea sa raspund eu la intrebarea dvs. trebuie sa stabilesc intai daca indemnizatiile sunt sau nu legitime. In fond, aceasta este intrebarea care ne framanta. Eu, de pilda, nu am primit si nu primesc nici un ban pentru ca am fost incarcerat la Jilava. Mi s-ar cuveni sau nu? Am eu sau n-am dreptul la brevete, medalii etc.? In mod cert, eu n-am facut nici o cerere in acest sens, nu m-am prezentat in 199o la Procuratura militara pentru a da declaratii in “dosarul Jilava”, nu m-am inscris in nici o asociatie de profil.
    Nu am avut timp – si nici un prilej anume – pana acum sa caut raspunsuri la toate aceste intrebari, dar atitudinea mea creionata prin cele expuse mai sus spune totusi ceva.
    De principiu, apararea statului legitim, a puterii legitime nu este – ori nu trebuie sa fie – o chestuine de contract, asa cum nu este o chestiune de contract apararea de pericol a rudelor – parinti, copii etc. Nefiind o chestiune de contract, aspectul banesc ori al vreunei alte recompense trebuie sa fie absent. Tocmai de aceea militarii nu primesc salariu ci solda. Chestiunea este valabila si in cazul detinerii unei demnitati statale, in cazul careia nu se poate vorbi despre salariu ci indemnizatie. Alta este insa recunoasterea curajului, sacrificiului etc., chestiune care tine de morala, dupa cum alta este repararea unui prejudiciu.
    Am creionat mai sus cateva idei care pot sa serveasca la gasirea raspunsului corect la intrebarile dvs. si ale mele, fara pretentia insa ca am dat raspunsuri fundamentate.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    Răspunde

    mariusmioc Spune:
    decembrie 20, 2011 at 9:00 pm
    Observ că evitaţi răspunsul cu divagaţii nerelevante. Eu nu v-am cerut să vă raportaţi la lege ci la noţiunile de adevăr şi obiectivitate.
    Să presupunem că legea care dă revoluţionarilor drept la indemnizaţie este nelegitimă. Hai să zicem că este o imensă ticăloşie această lege. În aceste condiţii, ce părere aveţi despre afirmaţia lui Cartianu că revoluţionarii sînt “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”? Cum credeţi că se numeşte cineva care a făcut o asemenea afirmaţie: cercetător obiectiv al problemei revoluţionarilor şi revoluţiei sau mincinos ordinar?

    Răspunde

    6.
    nastasache Spune:
    decembrie 22, 2011 at 1:28 am
    Domnule Valeriu Mangu, avand in vedere ca sunteti, cred, singurul de pe acest forum cu cunostinte solide in drept constitutional, as dori si eu sa va adresez doua intrebari:

    1. Este sau nu constitutional modul in care guvernul a introdus Legea 410/2011 in Parlament (ma refer la faptul ca a fost introdusa intr-o forma in Senat, si in alta forma in Camera Deputatilor)?

    2. Este constitutional sa fie nevoie de aprobare pentru organizarea unui miting?

    Parerile mele sunt diferite de ceea ce a decis CCR – poate sunt influentat de pozitia unor membri ai Opozitiei – , respectiv sunt mirat de realitatea din teren – unde in opinia mea chiar si un grup de cinci persoane risca sa fie amendat de jandarmi.

    As dori sa ma lumineze cineva care chiar se pricepe.

    Multumesc.

    Răspunde

    7.
    Valeriu Mangu Spune:
    decembrie 23, 2011 at 7:03 am
    Domnule Iulian Nastasache,

    Necesitatea aprobarii este posibila in baza dispozitiilor art. 53 al Constitutiei. Ca exemplu, va pot da situatia in care doua organizatii doresc sa tina o adunare in acelasi loc si la aceeasi ora, situatie care, tehnic vorbind, nu este posibila.
    Cu privire la cealalta chestiune am nevoie de detalii.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    Răspunde

    8.
    Valeriu Mangu Spune:
    decembrie 23, 2011 at 11:16 pm
    Domnule Marius Mioc,

    Definitia corecta a “revolutiei” trebuie sa aiba in vedere caracterul ei de MASA. Cu alte cuvinte nu se poate vorbi despre “revolutie” decat in conditiile participarii, intr-un fel sau altul, de principiu, a TUTUROR cetatenilor la aceasta.
    “Revolutia” este o MANIFESTARE, de principiu de forta, a fiecarui cetatean impotriva puterii nelegitime. “Manifestarea” nu este propriu-zis o ACTIUNE, careia urmeaza asadar sa i se asocieze o vointa, ci o ELIBERARE, in cazul analizat de noi, de sentimentul de nedreptate, de opresiune, de pericol etc. Formele prin care individul se ELIBEREAZA – asadar formele de manifestare – pot sa difere de la caz la caz, cert este insa ca pericolul la care se expune individul in raport cu opresorul este, de principiu, acelasi, indiferent de forma de manifetare.
    Din cele expuse mai sus rezulta ca in cazul unei revolutii nu se poate vorbi despre actiuni – ori chiar inactiuni – “remarcate”. Ceea ce este fundamental in cadrul unei revolutii este PARTICIPAREA concretizata prin MANIFESTAREa TUTUROR, participare care confera caracterul de masa, recte de revolutie.
    Asadar, in cazul unei revolutii nu se poate face nici o distinctie intre cei ce compun massa. In mod egal toti componentii massei sunt expusi pericolului, toti se manifesta impotriva opresorului. Drept exemplu, fapta unei femei care aprovizioneaza tragatorii cu alimente nu este prin nimic mai putin importanta decat fapta cuiva care trage cu arma impotriva dusmanului.
    Fiind opera a POPORULUI – caci altfel notiunea de “revolutie” este nelegitima -, se prezuma ca fiecare membru al acestuia este parte – organica – a manifestarii denumita “revolutie”.
    Din cele expuse mai sus rezulta ca “remarcarea” unor membrii ai poporului in cadrul unei revolutii este nelegitima, iar orice recompensa materiala, financiara, constand in scutiri s.a. constitue un privilegiu, precum si o discriminare in raport cu ceilalti membri ai poporului, ceea ce, in plus, este neconstitutional.
    Poporul nu poate acorda in mod legitim unor membri ai sai ca semn al recunoasterii unor merite decat DEMNITATI, concretizate in titluri de onoare, iar statul nu poate acorda indemnizatii pentru cei care au primit demnitati decat numai si numai pentru cazurile in care exista pericolul ca demnitatea in cauza sa cada in derizoriu. Pe aceasta linie se inscrie, de pilda, masura ca cetatenii care au indeplinit mandatul de Presedinte al Romaniei sa primeasca o indemizatie, o locuinta etc. Si, intr-adevar, ar fi sub demnitatea poporului ca un fost Presedinte al Romaniei sa fie silit sa cerseasca in Piata Universitatii.
    In toate situatiile in care nu este vorba despre masuri de natura sa apere demnitatea poporului nu se pot acorda indemnizatii. Iata de ce indemnizatiile care nu au caracter reparatoriu, de ajutor de boala, de urmas – acolo unde se impune – sunt nelegitime si neconstitutionale.
    Pentru cazurile la care se refera in mod expres dl. Grigore Cartianu in articol, indemnizatiile sunt nelegitime si neconstitutionale, astfel incat asertiunea d-sale este corecta.
    Pe de alta parte insa, prin faptul ca afirma ceea ce citati dvs. – dar, mai ales, prin modul in care afirma -, dl. Grigore Cartianu se plaseaza, prin forta imprejurarilor, in tabara celor multi discriminati, situatie de natura sa puna la indoiala obiectivitatea demersului sau jurnalistic si editorial. Caci d-sa nu arata nelegitimitarea si neconstitutionalitatea respectivelor indemnizatii, ci lanseaza un atac la cei care primesc indemnizatiile ca fiind lipsiti de morala. Pana la urma, nimanui nu ii este ingaduit sa lanseze acuzatii de lipsa de moralitate, aceasta fiind o chestiune care tine de constiinta proprie.
    Eu am considerat in 1990 ca este imoral sa cer, ca retinut si intemnitat la Jilava, recompense. Asa consider si azi – repet, in ceea ce ma priveste. In 1990 i-am dat telefon procurirului militar Guzu si i-am spus ca nu ma constitui parte civila. Iar cand dl. Zainea, seful organizatiei “Jilava”, mi-a cerut sa ma inscriu in organizatie fiindca se va da o lege de recompensare, am refuzat.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    Răspunde

    mariusmioc Spune:
    decembrie 24, 2011 at 1:23 am
    Domnule Mangu, pentru a înlesni discuţia, eu spusesem: “să presupunem că legea care dă revoluţionarilor drept la indemnizaţie este nelegitimă”. Prin urmare, întreg expozeul dv. despre nelegitimitatea legii revoluţionarilor e inutil.
    Nu împărtăşesc părerea dv. că în decembrie 1989 “în mod egal toti componentii massei sunt expusi pericolului, toti se manifesta impotriva opresorului”. Cred că majoritatea celor care compun poporul român nu s-au expus deloc pericolului în decembrie 1989. În majoritatea localităţilor ţării manifestări anticeauşiste au apărut abia după fuga lui Ceauşescu şi n-au fost nici un fel de violenţe.
    Dar să lăsăm această discuţie. Eu vă cerusem să vă spuneţi părerea asupra următoarei caracterizări pe care Cartianu o face revoluţionarilor: “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”.
    Această caracterizare ar putea fi adevărată pentru invalizii din revoluţie şi pentru copii eroilor martiri, care într-adevăr au încasat bani de la stat de 21 de ani. Dar Cartianu însuşi scrie în altă parte că e de acord ca aceste categorii să primească mai departe bani de la stat
    http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Impostori_si_profitori_7_520217975.html
    Deci nu la aceste categorii se referea, ci la luptătorii remarcaţi în revoluţie, cei care de altfel sînt vizaţi şi de iniţiativa recentă a guvernului.
    Or, după cum am explicat deja pe acest sait, revoluţionarii “remarcaţi” nu au încasat nici un fel de bani de la stat pînă în urmă cu cîţiva ani, fiindcă legislaţia nu le-a permis. Indemnizaţiile pentru luptători remarcaţi s-au introdus în legislaţie abia prin legea 341/2004, şi au fost încasate efectiv abia după primirea noului certificat preschimbat. Urmare a tărăgănării procesului de preschimbare a certificatelor, cei mai mulţi abia prin 2008-2010 au primit noile certificate şi au putut încasa indemnizaţii. După aceasta a existat fenomenul ca unii să abandoneze munca şi să se bizuie doar pe indemnizaţie, mai ales că însăşi legea îi îndemna la asta, interzicînd plata indemnizaţiei celor care au venituri mai mari decît salariul mediu pe economie. S-au gîndit unii “trebuie să fiu fraier să merg la muncă şi din cauza asta să rămîn fără indemnizaţie cînd pot să stau acasă şi să iau aceeaşi bani sau aproape aceeaşi bani nemuncind deloc”.
    Fenomenul întîmplat e următorul: există o masă de oameni care după revoluţie n-au încasat nici un ban de la stat timp de 19-20 de ani, iar în ultimii 2-3 ani au profitat de o lege votată de parlament şi au încasat indemnizaţii de revoluţionar. Iar presa (nu numai Cartianu) scrie că de 21 de ani oamenii ăştia nu fac nimic decît să încaseze bani frumoşi de la bugetul de stat. Dar de fapt acelaşi lucru l-a sugerat însuşi primul ministru. Oare au dreptul oamenii aceştia să fie nemulţumiţi?
    O situaţie asemănătoare a fost la revoluţie, cînd Ceauşescu a fost învinuit de 60000 de morţi. Era el vinovat de nişte morţi, dar nu chiar de 60000. La fel şi cu revoluţionarii – au încasat ei nişte bani de la stat, dar nu chiar atît cît se spune.
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/08/18/oameni-care-de-21-de-ani-nu-fac-nimic/
    Oricum, am înţeles punctul dv. de vedere, pe care l-aş sintetiza astfel: ŢINÎND SEAMA DE FAPTUL CĂ LEGEA CARE DĂ DREPT LA INDEMNIZAŢIE REVOLUŢIONARILOR ESTE NECONSTITUŢIONALĂ, ORICE MINCIUNĂ, ORICÎT DE SFRUNTATĂ, ÎNDREPTATĂ ÎMPOTRIVA REVOLUŢIONARILOR, ESTE LEGITIMĂ.
    Vă mulţumesc pentru lămuriri.

    Răspunde

    9.
    Valeriu Mangu Spune:
    decembrie 24, 2011 at 7:55 am
    Domnule Marius Mioc,

    In primul rand, concluzia dvs. din finalul textului este o speculatie. Dar sa nu confundam gandirea de tip speculativ cu speculatiile gandirii.
    In al doilea rand, in chestiune trebuie luate in consideratie toate tipurile de beneficii – materiale, financiare, constand in scutiri, prioritati, improprietariri s.a. – primite de concetateni de-ai nostri de-a lungul timpului calificati drept “luptatori”, “remarcati” s.a.
    In al treilea rand, o serie de clarificari cu privire la conceptul de “revolutie”.
    “Revolutia” nu poate fi asociata in mod LEGITIM decat POPORULUI. Asa-numitele revolutii “burgheze”, “proletare”, “socialiste” etc. nu sunt altceva decat actiuni ale unor grupuri de persoane, mai mari sau mici din perspectiva dimensiunii, vizand acapararea puterii statale in beneficiul propriu. Cand vorbiti despre revolutie, dvs. faceti trimitere in mod obligatoriu catre ACTIUNE, ignorand INACTIUNEA. Ce s-ar fi intamplat daca, de pilda, la Timisoara ar fi actionat impotriva cetatenilor iesiti in strada cele cca. 20.000 de persoane venite sub forma de “garzi patriotice” din Oltenia? Se poate sau nu spune ca cei 20.000 au contribuit prin inactiunea lor la reusita actiunii miilor, zecilor de mii de timisoareni iesiti in strada care s-au ridicat impotriva puterii comuniste? Ei bine, domnule Marius Mioc, raspunsul este: se poate spune ca au contribuit, asa cum se poate spune si despre Securitate, care nu a actionat impotriva celor iesiti in strada si care, in treacat fie spus, a facut mai mult decat “non combat”.
    Acelasi “non combat” poate fi insa retinut si in cazul Armatei, care, daca ar fi fost sa traga in plin, ar fi lichidat in fasa orice actiune concreta indreptata impotriva puterii statale.
    Fara sprijinul, fie si sub forma “non combat”, al intregii masse, inlaturarea lui Nicolae Ceausescu din fruntea partidului si statului nu reusea, fiti sigur de asta.
    De principiu, apararea statului legitim este o datorie a cetateanului, dar si un drept al acestuia. Chiar Constitutia (actuala) face referire expresa la aceasta. Fiecare dintre noi are asadar obligatia de a apara statul (legitim). In 1989 statul n-a mai beneficiat in nici un fel de aparare din partea cetatenilor, care il considerau nelegitim. Sau, ca sa fiu exact, Nicolae Ceausescu n-a beneficiat de aceasta aparare – dimpotriva, cetatenii au fost, cel putin sufletesc, psihologic s.a., contra lui. Inclusiv aceasta stare a facilitat succesul cetatenilor iesiti in strada, i-a incurajat in actiunile lor etc. Nicolae Ceausescu a mizat, in 21 decembrie (1989), pe sprijinul moral al muncitorilor si, mai general, al massei. Nu l-a capatat, massa aratandu-i cat se poate de limpede ca nu il (mai) sprijina, cum se intamplase, de pilda, in 1968. Si nici structurile de forta ale statului nu l-au (mai) sprijinit, componentii acestora abandonand, intr-o proportie covarsitoare, nu fara riscuri, misiunile, functiile lor (statale) de reprimare. Componenta de forta a statului comunist s-a dezintegrat prin NEIMPLICARE, prin refuzul de a reprima s.a. Partea sustinatoare a lui Nicolae Ceausescu nu conteaza in discutie, fiind insignifianta numeric.
    Asa stand lucrurile, nu se poate face deci nici unfel de difernetiere intre componentii masei cand vorbim despre revolutie.
    Afara de cele precizate in postarea anterioara, se poate spune ca dl. Grigore Cartianu a folosit o formula neinspirata pentru a exprima un adevar – cel potrivit caruia este nelegitima (si neconstitutionala) orice diferentiere intre cetateni cu privire la participarea la revolutie -, de natura sa provoace confuzie si animozitate. In tratarea problematicii atat de complexe pe care o ridica termenul in discutie – “revolutie” – sunt necesare judecati de valoare de care nu dispunem inca. Iar pe un teren arid orice speculatie este posibila, orice vorba necugetata poate sa conduca la inflamarea spiritelor, chiar la violenta fizica.
    Al dvs., Valeriu Mangu

    Răspunde

    10.
    Valeriu Mangu Spune:
    decembrie 24, 2011 at 11:13 am
    Domnule Marius Mioc,

    La cele expuse mai sus este, poate, utila urmatoarea completare:
    Imediat dupa 1944 sistemul comunist instaurat prin, nu-i asa, revolutia populara a confiscat, intre altele, casele potentatilor regimului anterior – dar nu numai ale lor – din cartierele bucurestene Primaverii, Dorobanti, Cotroceni – dar si din alte locuri din tara -, in care au fost instalati, drept recompensa, luptatorii asa-zisei democratii populare. Au mai fost recompensati cu grade militare si alte asemenea. A urmat revolutia din 1989 in cadrul careia s-a procedat, e-adevarat, la dimensiuni mult mai reduse in ceea ce priveste casele, identic. Si fiindca nu mai puteau fi confiscate pamanturile ca in 1945, unor luptatori “remarcati”, “cu merite deosebite” etc. li s-au dat pamanturi din fondurile statului, alte facilitati din aceleasi fonduri, indemnizatii. Si atunci, in raport cu aceste similitudini, despre ce tip de revolutie vorbim?
    Al dvs., Valeriu Mangu

    CRACIUN FERICIT!

  4. Un punct de vedere interesant :

    “Securistii nu au fost ciripitorii, gasiti ulterior pe la mai toate partidele, asa cum sustin unii. Nu! Securistii devenisera, inainte de 89, o tagma separata de ideologi. Conlucrau cu acestia, insa fiecare parte avea mandatul sau. Apropierea lor in statul ce se voia multilateral era mai degraba o conlucrare simbiotica, unii folosindu-se de ceilalti tocmai pentru a mentine acel status-quo ce le oferea si unora si altora privilegii. Obligati insa de imprejurari sa sustina un acelasi sistem, intre ei exista concurenta, frecusuri si chiar se desconsiderau reciproc. Iata de ce, dupa 89, Iliescu cel sprijinit de mase, a crezut ca se poate si fara securisti. Le-a pensionat prematur capetele, trimitandu-i in peremeul lui CVT, i-a bagat in subordinea armatei, le-a desfiintat privilegiile. Si-a gresit insa calculele. A judecat exact ca un ideolog comunist, care pune pret doar pe lider, pe sef, pe conducator. Secureii s-au regrupat, iar cand linia a doua a ajuns sa fie linia intai, au preluat conducerea destinelor tarii. Un prim pas a fost in 2004, in 2008 s-a desavarsit. Iar partea buna e ca azi tehnica suplineste, ba chiar ii intrece pe turnatorii de altadata, iar majoritatea e inca mai puternica, desi mai putin impresionanta, decat unanimitatea. Pana cand, inevitabil, se va produce alternanta la putere.”

    Cea mai interesanta mi s-a parut observatia ca turnatorii de altadata au ramas fara obiectul muncii :
    ceea ce faceau ei, unii contracost, altii sub santaj face astazi sofisticata tehnica de urmarire si ascultare. Ca ne costa probabil de cateva sute de ori mai scump e alta problema . Ca doar are balta peste din moment ce u ratul din capul statului are de unde da cateva miliarde si pentru fondul de ajutorare EU, ca un veritabil Mos Craciun , in timp ce romanii isi cos zdreanta langa zdreanta sa poata iesi din iarna ! Bulgaria si Unguria, dar si alte tari au refuzat sa participe la aceasta noua manarie, dar al nostru-si plateste ca pe vremuri tronul la inalta poarta !
    Daca Vladimir Putin a castigat in patru ani 435.00 de euro, oare cat a castigat cineva care numai in doi ani a reusit sa-si plateasca un credit de 3.000.000 de euro, bashca celelalte cheltuieli, cam cat ar face la un loc, locuitorii unui orasel ca Plescoiul sa zicem ?!
    Tara de basm ! :mrgreen:
    Ca numai acolo se pot intampla atatea minuni ! 🙄

  5. Hai sa va zic o întâmplare dle Humor , cu colaboratorilor politei, al serviciilor secrete dar din Germania de west.

    In primul rând un colaborator al BND nu este racolat orcine. BND ca si SRI se ocupa de culegere de informati si, chiar o parte insemnata a securitati tot treaba asta o faceau si in RSR, motiv ptr care ar trebui o mai mare atentie la dosarele celor ce se arunca pe piata, trebuie vazut in ce directie a colaborat. Un scriitor, prof univ,medic, inginer putea fff bine sa fi fost necesar culegeri de informati, tineri sub observatie a unor agenti fie straini fie racolati de acestia din rândul cetatenilor români. O alta categorie este cea de influenta ce opereaza in afara tari dar si in partide si presa (intern) in democratie. Vom observa lejer ca si securitatea româna a adoptat acelasi sistem preluat din west. Politia politica era formata din sobolani, jegul societati românesti colaborationist, ciobani ajunsesera colonei, postelnici, plesite,plosnite. Indiferent cât de avansati tehnologic sunt azi, de colaboratori tot au nevoie si îi au, nu sobolani ci din aceia de soi. Si am sa va redau întâmplarea din ograda politiei germane, nu BND ptr ca acolo nu am relati…

    In familia mea din partea sotiei (nemtoaica din west), am si polisisti,comisari de politie, anual ne mai întâlnim la câte un chef, douo-trei, cum cade la chefuri. Prin barurile de nopate unde mai petreceam când si când, am fost abordat de un “mafiot” care dorea atrage in lucrarilelor, prostitutie, droguri , s.a,m.d . Sigur, nu s-a prins de bine astfel de practici. I-am povestit rudei asteia pin alianta,comisar specializat pe aceasta linie, caruia i-am cerut sfatul, nu stiam ce sa fac, normal trebuie sa anunti politia in astfel de cazuri,insa mie imi erea teama sa-mi bag degetul in astfel de treburi.. ei..

    Exact acelasi lucru mi-l va spune acest comisar, sa nu-mi bag degetul, ptr ca ei au totul sub control. Nu nu era vorba a pastra o informatie secret fata de autoritati ci, problema era ca in astfel de cazuri destul de speciale, politia specializata cum este si acest comisar, evita pe cât posibil implica cetateni de rând, bunaoara un agent de politie caruia te adresezi poate fi fff bine cumparat de mafie si astfel pot cadea oameni nevinovati care fiind de buna credinta isi fac datoria de cetateni cinstiti sfârsind fi eliminati brutal.

    Ce vreau sublinia,

    1) Nu-a fost nevoie de informatia mea, ei aveau sub control toata afacerea si le au chair pe toate, adesea se mai joaca ca soarecele cu pisica.

    2) A eliminat din start sa ma implice intr-o lucrare care imi punea viata in pericol si ptr care nu eram pregatit. Nu, nu este vorba doar de mine ci in general asa lucreaza specialisti acestia.

    Acum, daca nemti inca din ani 90, sec trecut, nu mai aveau nevoie de informatori de rând, nici-a fi informati de la cetateni… va puteti da seama in ce stadiu au ajuns inca de atunci,ca ce este azi cu tehnologia… sunt sigur, nu trag astia o basina, de fapt nici un cetatean al U.E, ca si le miroase celor ce tin sub observatie tot ce misca.

    In ce stadiu au ajuns lucra serviciile secrete cred ca nu ne putem imagina, daca politia a ajuns la un asa stadiu ,tine totul sub control-observatie.

  6. Am sa povestesc putin seara de crarun de la mine din comuna.

    Dupa ce am participat la slujba ne întâlnim cu toti mic si mare la Primarie,unde servim un vin fiert impreuna cu autoritatile locale care si platesc. Toata comuna se gratuleaza reciproc la o cana cu vin fiert. Dupa care ne ducem fiecare la casele noastre unde ne oferim cadourile de sub brad. Se asterne linistea peste toata comuna, chiar si-n marile orase este pustiu in aceasta seara. Prin urmare nu este vorba de exces consumerist cum acuza multi vestul, cel putin aici in Germania, bavaria conservatoare lucruile stau inca foarte bine la acest capitol, celebrari nasteri Domnului in care mâine o vom celebra dar si ne vom potoli foamea cu celebra rata. Fei ca vrei ori nu vrei, tot trebuie duce cu gândulla semnificatia sarbatori, societatea nu-ti ofera balamuc ca sa te zapaceasca de cap, totusi, Craciunul este mai important decât revelionul si in zilele noastre când societatea este acuzata de secularism,in esenta lucruile nu stau chair asa cum le reda uni rauvoitori ori activisti ai unor secte ce jelesc pe umeri nostri cum ca nu l-am mai avea pe Hristos in inima noastra. Europa este inca crestina, Germania in care traiesc si de unde va povestesc da toate aceste semne, in ciuda altor imagini exagerate de rauvoitori. Este vorba de un crestinism intim, ce nu se manifesta violent in exterior (cum este cazul Ro), ci in inima fiecaruia salauseste inca Hristos.

    Ah, nu am sa încep vorbi de ce am facut eu azi în intimitate cu Dumnezeu, rugaciunea -i zilnica inclusiv ptr dvs, asa ca nu am facut nimic deosebit la acest capitol, nu, nu am iertat azi ci iert continu pe absolut totii care ma calca pe nervi si pe care-i asigur ca ma rog ptr ei mai mult decât ptr cei care nu ma calca pe nervi. Pentru mine nasterea Domnului este permanenta, eu nu mai am nevoie de o zi aparte aminti, celebra,ptr mine renasterea, viata vesnica-i de multa vreme o realitate in care eu ma scald minut de minut. Dar eu sunt un privilegiat, deacia si sunt responsabil ruga ptr cei ce-mi gresesc mai abitir. Acum, nu carecumva sa va de-a celrau gândul sa ma calcati pe bombeu ca sa marog ptr dvs, ca-i mai bine de unamie ori de cei ce sunt bagati la categoria celor care mi-au facut un bine, iar aci intra totii care nu m-au calcat pe nervi. Daca eu le dau peste bot astora cu cuvinte neduhovnicesti, as dori sa le zic raspicat;

    Nu eu ci Dumnezeu vrea sa va protejeze de un pacat de neiertat in veci, ca de ar fi asa cum viseaza multi…unul nu s-ar mântui.. dar Bunul Dumnezeu vrea mântui pe totii deopotriva si o va face cu siguranta ptr fff multi botezati in Hristos,fie ca vor fie ca nu vor voi ei! craciunul,nasterea Domnului, mai are si aceasta taina, inghite razvratirea din om, fie ca vrea fie ca nu vrea el… Dumnezeu tot il vâneaza salva!

    Ferice de cine are rugaciune pe spatele lui.. dar mai ferice de cine se roaga si primeste pe hristos, viata vesnica, in inima lui!

    De-a Dumnezeu ca acest Craciun ajuta la renasterea in Hristos a fiecarui suflet de om venit pe pamânt, bucura-se vietuitoarele, roadele pamântului, apele, aerul si tto ce are suflare sa ajunga lauda pe Domnul!

    Doamne ajuta!

    O.M.

  7. Când trăia, bunicul ne spunea totdeauna poveşti în preajma crăciunului, sperând, că, peste ani, careva, măcar unu dintre nepoţi, îi va căra traista cu basme în lume… Eu, am să vă spun, povestea îngerului care a izbucnit în plâns. Cred că era crăciunul, sau după crăciun. Să fi avut cam cinci anişori, acolo. Priveam cu năsucul lipit de geam în afară, spre curtea casei, acolo unde mama vorbea ceva cu Lina, vecina noastră de dincolo de garduri. Zăpada, afară, era aproape cît gardul. Ninsese toată noaptea, ce tocmai trecuse. Noi, copiii, ne culcasem devreme şi nu văzusem nimic. Se vedea, că, totul se petrecuse în lipsa noastră. Am ciulit urechile, să o aud pe mama, ce-i striga Linii, aflată dincolo de gard.
    – „… păi nu prea mai avem nici noi, Lino, că-l făcu Ion al meu, mălai, şi nu cred să mai fie!
    -„Dă-mi ţaţă Ioană, măcar un ciur de boabe, să-i dau scroafei pînă mâine…
    -„Da, voi n-aţi tăiat porcul fă Lino, ca toţi oamenii, de Crăciun?
    -„Nu l-am tăiat încă, ofta Lina, suflând în pumni să mai alunge gerul. L-am avut la pat pe bărbatu-meu, n-a putut să se ridice, să-l taie…
    Nu prea înţelegeam eu, din cele ce-şi spuneau femeile. Mă uitam la Lina, vecina îmbrobodită într-o basma de lână, ca la una dintre acelea care-şi mărturiseşte păcatele la judecata de apoi. O văzui pe mama că cedează în cele din urmă, şi dispare apoi, după uşa de la polatra unde ţineau ai mei, funiile cu ceapă, butoiul cu varză, lada cu mălai şi alte alea. Între timp, a apărut pe poartă şi tata. Ducea pe umăr, lopata cu care tăiase un şanţ prin zăpadă, pe mijlocul drumului. A zărit-o pe Lina în spatele gardului nostru, cum îşi îmbrobodea cu mâinile, basmaua neagră peste cap.
    „- Ţi-e frig, Lino? întrebă tata.
    -„Nu mi-e frig, nea Ioane. Doar o ţîră… da se înfiebântă ele picioarele când oi merge, şi-mi trece.
    -„Da, ce-i cu Vasile, Lino? Acum, îşi făcea de lucru, cu lopata, prin faţa grajdului, unde ţineam oile.
    -„A zăcut zilele astea… Tuşeşte, nea Ioane, toată noaptea. Cum vine ziua, se mai linişteşte… Aolelea! Da cu ce bani să-l duc şi la doctor, nea Ioane, că n-avem, se văita Lina dincolo de gard. (Pesemne tata, în timp ce vorbea ea, îi sugerase calea cu doctorul, ori cine mai ştie ce.)
    -„Păi, vinde scroafa, şi cu banii ăia du-l la doctor… a zis tata.
    -„Aolelea, ne Ioane! Şi, noi ce-om mânca?
    Ce şi-or mai fi spus, ce şi-or mai fi vorbit… Că a apărut mama cu ciurul şi o pânză de şorţ plină cu boabe de porumb, şi Lina a plecat.
    -„Să mă chemi Lino… i-a strigat tata. Vă tai io porcul, de ce să-l mai chinuiţi şi pe el, săracul!
    -„Te chem, te chem, nea Ioane… am mai auzit-o pe Lina, dispărând după troienile care se puseseră şi înspre casa ei. Acum, când mă gândesc, şi refac totul în memoria mea, cred că n-au tăiat porcul de Crăciun, alde Lina. Pentru că, bărbatul ei a murit a doua zi după acea întâmplare şi, porcul, l-a tăiat într-adevăr, tata, dar, nu pentru de-ale crăciunului, ci pentru pomana pe care Lina i-a făcut-o bărbatului ei. Semăna Lina, într-un fel, cu Matriona din „Fraţii Karamazov”, mai curând, cu femeia aceea rea şi amarnică la suflet, din povestea pe care i-o spunea Gruşenkăi. Că, după ce a ajuns în iad, îngerul ei păzitor, făcându-i-se milă, s-a înfăţişat lui Dumnezeu, să-l roage să o scoată de acolo. „Da, a făcut ea vre-o faptă bună?”, a întrebat Dumnezeu pe înger. Şi, atunci, îngerul şi-a adus aminte, că, odată, a smuls un fir de ceapă din grădină şi a miluit o biată femeie săracă. „Ia firul cela de ceapă, zice Dumnezeu, şi dă-i-l să se agaţe de el, şi pe urmă să o tragi afară. Dacă izbuteşti s-o scapi, să vină aici, în rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă să rămână unde s-o afla acum”. Aşa a făcut îngerul, dar femeia, văzând că de picioarele ei s-au prins şi alţii, vrând a se dori şi ei în afara iadului, a început să se agite, să dea din picioare şi să urle: „Pe mine vrea să mă scoată, nu pe voi, ceapa-i a mea, nu a voastră”. Şi, de aceea, firul de ceapă s-a rupt iar femeia a căzut din nou în iad, unde arde şi acum. Iar îngerul (zice autorul), a izbucnit în plâns şi a plecat.
    … Cum a intrat tata în casă, după ce şi-a scuturat mai întâi, opincile de zăpadă, în tindă, i-am sărit dinainte:
    -Ai făcut pârtie, tată? (La şanţul tăiat pe mijlocul drumului, prin nămeţii de zăpadă, noi îi spuneam pârtie).
    -Am făcut, copile… mă linişti tata.
    -Până la bunicu…?
    -Până la bunicul.
    Şi, nu l-am mai întrebat nimic. Am fugit sub plapumă, unde mi-am ascuns năsucul pe care îl izbise frigul intrat de afară, odată cu tata, ori din cauza îngheţului strâns în zăpada de pe căciula lui miţoasă. Până la bunicul, pe vreme bună, făceam cam cinci minute. Stătea cu o uliţă mai încolo de casa noastră. Asta, pe vreme bună. Dar, tata tăiase pârtie şi abia aşteptam să dau o fugă până la bunicul, să-l mai întreb încă odată, când vine moşul cu sania trasă de cai albi ca neaua şi pe la noi. Bunicul era cel care le ştia pe toate. După cum ne povestea, câte şi mai câte, se vede treaba, veştile despre moşul ce trebuia să vina de Crăciun, nu-i erau, pesemne, străine. De obicei, de Crăciun, mama era cea care dădea cea dintâi, vestea: „Gata, copii, hai de vă îmbrăcaţi bine şi să mergem la taica-moşu şi mă-ta mare”. Se făcuse aproape seară, şi de acum, simţeam eu, că, mama nu are să ne mai ducă la bunicu. Ce-o fi fost în capul meu, nu ştiu. Cert, e, că am luat atunci, totul pe cont propriu. Spuneau ai mei, că m-au găsit o oră mai târziu, în picioarele goale, cu izmenuţele trase peste o cămăşuţă de casă, căzut în zăpadă pe pârtia făcută de tata, cam pe la mijlocul drumului până la bunicu. Eram vânăt la faţă, dar încă în viaţă. Mi-au frecat cu oţet şi ţuică, tot corpul, până mi-am revenit.
    – Mă prostule…. mi-a zis tata, într-un târziu. De unde să ştie bunicu-tău, când vine moş Crăciun cu sania. Ce, au făcut ei armata împreună? Se cunosc ei de undeva? Să nu mai crezi tot ce spune bunicul tău… Zice şi el, nişte basme, colo… e un mincinos ca toţi ceilalţi. „Ba nu-i adevărat!, l-am înfruntat eu în gând pe tata. Tu eşti mincinos…. bunicul meu le ştie pe toate” .
    Aşteptam numai, să mă fac bine, să ajung din nou la bunicu şi să-l pârăsc pe tata. Iar bunicul, care le ştia pe toate, poate avea şi ac de cojocul fiului său necredincios şi, precis, o să-mi spună şi ce s-a întâmplat cu Lina şi bărbatul ei, când s-au înfăţişat dinaintea lui Dumnezeu.

  8. Mai sunt câteva zile şi vom intra în anul Lupului, anul Renaşterii, cum e scris.

    Sărbători fericite !

  9. Ce frumoase postarile OMului si a lui Tudor Cicu !
    Nu degeaba Craciunul inseamna nostalgii pentru trecut, curaj pentru prezent si speranta pentru viitor!
    Colindatorii ce vin
    Si-o cana de vin !
    E mult, e putin ?!

  10. Crăciun Fericit, LIS, am preferat să îți urez aici, unde se regăsesc mai toți comentatorii tăi fideli. Aștept fotografii cu bradul, care anul acesta sper să-ți aducă numai sănătate: cu cetina tot verde…