În 2011 au fost detronați patru dictatori (prin mișcări populare sau… deces). De ce nu ne-am întors la regat? Trădări postcomuniste

6 min


Marți, 20.12.2011. Trei de 2 și trei de 1 în data de azi. A mai murit un dictator – „iubitul fiu, marele conducător” al Coreei de Nord. E incredibil, cum poți să plângi în halul în care am văzut la televizor după un dictator, cu durere și disperare? Mărturisesc, m-au speriat lacrimile coreenilor comuniști, n-am mai pomenit așa ceva, ele „fac a rău” (am auzit că la moartea lui Stalin a fost o jale, dar nici chiar așa; aveam patru ani în 1954; au plâns și chinezii după Mao, am auzit, e și azi adorat în China; ce-o fi cu lumea asta comunistă, de ce-și plânge dictatorii?). La noi a fost plâns Gh. Gheorghiu Dej, cel ce a decapitat elita românească… Cu dictatorul roșu Ceaușescu a fost mai simplu: n-a fost plâns de nimeni, că a fost executat în secret. Așa cum n-a fost plâns nici celălalt dictator, negru, al nostru, Carol II (a murit în anonimat, emigrat). Două dictaturi terminate prost, la noi. Frica de ziua de mâine din Coreea de Nord a provocat isteria lacrimilor? Coreea de Sud și Japonia sunt în stare de alarmă, nu știu la ce trebuie să se aștepte. Neașteptat, SUA s-a ferit ca de dracul de Coreea de Nord (care are a cincea armată din lume, are arme chimice și nucleare și mentalitate la nivelul conducerii țării de sinucigași: „Distrug tot Pământul! Ce rost ar avea această lume fără Coreea de Nord?”, a strigat Kim Jong-il). În Coreea de Nord se pune acum speranța în formația occidentală (a făcut studiile în Elveția) a fiului mai mic din dinastia comunistă Kim, a celui ce a inventat Doctrina Ciuce (de la ea i s-a tras moartea lui Ceaușescu), deși e greu de crezut că vor ceda comuniștii din vechea gardă… Ce voiam să observ, de fapt, e că în 2011 au fost înlăturați de la putere de mișcări populare instrumentate de Occident (îndeosebi de SUA, obsedată să pună mâna pe petrol; nu-i ajunge cel din Irak) mai mulți dictatori, prin Primăvara Arabă (Tunisia, cu Abidine Ben Ali, și Egipt cu Hosni Mubarak; au fost mișcări „revoluționare” și în Yemen sau Siria, în principal, dar aici nu s-a reușit nimic) și apoi cu Libia (Muammar Gaddafi), cotropită de NATO. Iată că la acest sfârșit de an mama natură a mai pus pe tavă anului 2011 un dictator (trimis pe lumea cealaltă) – al patrulea! E aberant, într-un an să cadă patru dictatori, ar trebui căutată cauza în mișcările astrale. Să fi pregătit anul 2011 terenul pentru „o lume mai bună”? 2012 va fi mai pașnic?

***

Am observat că au obosit cititorii acestui blog să mai caute în gunoaiele Revoluției Române. Mai avem  două zile și vor intra iar în… uitare dedesubturile „evenimentelor din Decembrie 1989”, ne vom aminti de ele anul viitor pe vremea asta, dacă mai suntem pe aici (așa cum bine observa Octavian Mihăescu). Dacă n-ați citit comentariile de ieri de aici, neapărat să le citiți… Altfel, azi a fost iar scandal, revoluționarii de profesie care și-au pierdut indemnizațiile (sau le vor pierde, conform noului decret) au ieșit în stradă la București și au protestat de la tribuna Parlamentului. Au trecut 22 de ani și tot nu s-a aflat adevărul despre Revoluția Română. Nici măcar nu mai contează, eroii cu eroii, fraierii supraviețuitori cu fraierii supraviețuitori. Am să răspund „la rece” la comentariul „Marei” (în continuare la cele scrise ieri aici): „Daca Iliescu era corect actiona pentru democratizarea societatii, nu discredita in ochii electoratului dreapta, respectiv partidele istorice. S-au ratat obiectivele Revolutiei – Legea lustratiei, democratizarea reala a societatii romanesti. Se putea hotari prin referendum daca romanii opteaza pentru republica sau monarhie sau daca se doreste reunificarea Romaniei cu Republica Moldova. Era un moment favorabil care trebuia fructificat, dar s-a ratat din lasitate si oportunism”, scrie Mara. Nu pot să cred, aici e una dintre problemele esențiale: de ce românii ieșiți în stradă la Revoluție, în Decembrie 1989, nu și-au amintit că România a fost un regat până să vină comunismul și în ziua când au strigat „Jos comunismul!” și au cerut „Fără comuniști”, niciunul nu a strigat „Regele Mihai!” (rege aflat în viață, care ar fi venit cu dragă inimă dacă ar fi fost chemat) și „Regat”? Nici măcar la Timișoara. Asta nu e o dovadă în plus că Revoluția a fost coordonată de oamenii din PCR ai lui Mihail Gorbaciov și de oamenii Securității, vânduți KGB? Vă amintiți iritarea nedemnă a lui Ion Iliescu în fața lui Corneliu Coposu (și a tuturor reprezentanților partidelor istorice), acuzat că vrea să dea o lovitură de stat, sau acuzat de contrarevoluție (cum îi spune Octavian Mihăescu)? De ce n-a cerut atunci nimeni să ne întoarcem la regat (deși era la mintea cocoșului că trebuie să reluăm legătura de acolo unde a fost ruptă de ocupația sovietică)? De ce n-a apărut atunci numele Regelui Mihai pe toate gardurile? Cum de ce – fiindcă Ion Iliescu, omul Moscovei, preluase puterea și revoluționarii au trecut în majoritate de partea lui. Personal, sunt și azi consternat că Proclamația de la Timișoara (atât de clarvăzătoare, în sine; probabil a fost copiată după alte proclamații republicane din Germania, Polonia sau Cehoslovacia) n-a pomenit nicăieri de revenirea la regat și la rege. Mai departe, după prăbușirea comunismului și apariția independenței „Republicii Moldova”? Mai e nevoie să subliniez că și aici a fost tot interesul neocomuniștilor (cu ochii pe Moscova lui Mihail Gorbaciov) și lucrătura KGB-FSB, de a nu ne uni cu Basarabia, consternând o lume întreagă (atunci exista exemplul Germaniei unificate, era normal să ne unim cu Basarabia și cu Bucovina de Nord; acum, unirea nu se mai poate face decât în cadrul Uniunii Europene). De fapt, marile trădări postcomuniste pot fi puse chiar în cârca revoluționarilor folosiți de Iliescu și ai lui…

***

Azi am fost prezent la Muzeul Naţional al Literaturii Române la dezbaterea intitulată „OPTZECISMUL – un concept cât o generație”, de la ora 13.30, în Rotonda MNLR. Au fost invitați, conform programului: Gheorghe Iova, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Liviu Ioan Stoiciu, Traian T. Cosovei, Ioan Buduca, Eugen Suciu, Florin Iaru, Nicolae Iliescu, Ioan Groșan (Ioan Groșan n-a venit; în schimb au mai fost de față și au intrat în discuție criticul literar emigrat în SUA Cristian Moraru, Doru Mareș, Eugen Suciu, Magda Cârneci). Moderatori: Lucian Chişu (directorul MNLR; el e cel ce a transformat MNLR într-o instituție vie, cu conferințe și dezbateri plătite, cu lansări de carte și expoziții aparte, cenacluri; MNLR are în continuare editură și revistă; în fotografie, aici, Lucian Chișu e alături de Nicolae Iliescu) și Ioan Cristescu. Voi trece mâine în revistă câteva idei extrase de la această dezbatere încheiată cu pomenirea poetului, venit din Serbia, Ioan Flora (născut în Banatul sârbesc azi, 20 decembrie, în 1950, dispărut în 3 februarie 2005 la București; era mutat în România; acum s-a lansat o carte de versuri a lui tradusă în engleză).

PS. Vă invit să ascultați-reascultați versurile unui colind interpretat de Corul Bărbătesc din Finteușul Mare, dați click pe  http://www.youtube.com/watch?v=3zKgmTJMtAs&feature=player_embedded (mie mi-au dat lacrimile).

PS. 2. La sfârșitul paginii mele de jurnal online de ieri, Laurențiu Barbu a avut bunăvoința să publice un film intitulat „Videogramele unei Revoluții”, realizat de Andrei Ujică (poet emigrat; alături de Harun Farocki). Merită să vă găsiți timp să-l vizionați, e un documentar care deranjează…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

16 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Vezi, LIS, de ce te-a linguşit & didilit @Radu Humor până acum, de parcă n-ai fi fost un poet cu păru deja albit, ci un biet copil nisfirit ? Ca să mă-njure pe mine, apoi, aci, liniştit (aşa cum a procedat şi la Dorin Tudoran, şi la @Goe). Vai de vai.

  2. AVP, daca stilul tau buruienos n-ar fi plin de insulte gratuite as mai zice. Dar blogul tau si toata mizera-ţi „activitate” prin speluncile netiene sunt martore spectacolului paranoic si grotesc pe care-l oferi neintrerupt de ani buni … Inceteaza cu milogeala asta si auto-pomparea la care pune botu doar o doritoare de honoruri precum steliana. Parca fugisei pe blogu-ti. Ramai acolo daca doar prostii ai a spune.

  3. Domnul Stoiciu – azi – ne spune că tot mai puţini sunt de la an la an cei care să vorbească despre revoluţiune. Eu aş îndrăzni să spun că nu se mai vorbeşte, fiindcă subiectul discuţiei a pierit ucis de gloanţe şi de maşinaţiuni. Gloanţele – din arsenalele armatei şi-ale altor genii militarizate (sepepeurile nu le-au inventat bunicuţele) ce şi azi ne ţin cu botul pe labe şi-n lesă. Iar maşinaţiunile au fost şi au rămas ale celor care-au adus ţara-n halul de-acum.
    Să fim bine înţeleşi: n-a fost bine, încă din 1975, în fostul regim ce s-a pretins popular, dar n-a fost, fiindcă a fost infestat de bande de oportunişti şi lingăi pe faţă, otrăvitori pe la spate.
    Dar de 100 de ori este mai rău în democratura de faţă, când ţara nu mai e Ţară şi Naţia a devenit o şerpărie de etnii învrăjbite, ca tot banditul să profite.
    Cine mai crede-n revoluţii, revolte populare, acela degeaba a mai trăit subt (cel puţin) două dictaturi.

    Plîng lacrimi de sînge pentru nenorocoşii ucişi şi torturaţi, le stau cu sufletul aproape familiilor lor îndoliate, ca şi milioanelor de familii distruse, mînate-n robie departe de glie, doar ca să o ducă bine bandele celor care n-au dus-o rău nici înainte de 1989.
    Mai mult nu pot face, fiindcă Dumnezeu nu mi-a dat nici putere contra răilor, nici ură ca să-i ucid. Numai dispreţ şi scîrbă ce văd însă că le prieşte, din vreme ce ei puiesc iar oamenii buni se tot răresc.
    De ar renaşte părintele Micului Prinţ, şi-ar arde singur capodopera numită „Pământ al Oamenilor” şi-ar scrie numai „Pămînt de ticăloşi şi de ticăloşiţi”.

    Aş ataca şi breasla revoluţionarilor stipendiaţi, dar nu merită a nimănui atenţie: nici măcar cît a handicapaţilor de formă.

  4. Mă văd obligat să revin, fiindcă frîncii, cu „efemerida” zilei de 21 mi-au ridicat mingea pentru o „bombă”-n terenul celor care-o tot ţin morţiş cu „revoluţia”: http://fr.news.yahoo.com/l%C3%A9ph%C3%A9m%C3%A9ride-mercredi-21-d%C3%A9cembre-2011-220123767.html
    Scrie acolo clar cum „luminatul” N-III a tras sforile ca să se lase reales chiar dacă-Constituţia-i interzicea asta… Nu la fel „s-a” reales şi bunicuţa?
    Cine mai pretinde că politica evoluează istoric, nu vede că – de fapt – ea nu-i decît o roată cînd împiedicată, cînd despiedicată doar ca să stropşească adversarii, bandele clanurilor adverse.
    Asta au ajuns „societăţile moderne”: clanuri de interese, indiferent de regimul fîlfîit ca stindard pentru prostime.

  5. Iar „HONTE À L’ÉTAT ET À SON UNIFORME” nu-mi aparţine mie, ci kissingerului cu fustă de-acum. Cu toate că s-a referit doar la egipţieni, e valabil şi pentru Ograda sa, dar şi pentru ale altor democraturi.
    Asta-i tot. Promit să nu revin, oricum aş fi atacat!

  6. As merge putin spre alte sfere privitor la drama nord-coreenilor, o drama ce in adevar mi-a dat lacrimile de stadiu la care a fost adus bietul om, nu eram departe nici noi cu al nostru cizmar si ticalosi numiti comunisti fie bolsevici fie derbedei autohtoni. Dar înainte am sa-o repet ca sa le stea revolutionarilor ca un os in gât ce am sa repet acu, pe scurt, am vorbit anul trecut de ideia asta si chiar pe situl p-ta univ am spus-o raspicat.

    Proclamatia redactata de Ion Radoi, identica,prea, prea identica cu cea citita de Maziliu in 22, redactare la care am avut sansa fi prezent si zice si io una fara a sti ce vorbesc atunci,sigur, aveam o ideie de rege si perioada interbelica dar nu atât de clara cum o am astazi, motiv ptr care subliniez, m-am trezit vorbind si veti vedea ca asa a si fost…

    Radoi punea in discutie pluripartidismul, atunci mi-a venit in cap ce stiam din perioada interbelica (auzite mai mult), de rege fortat sa plece, de monezile cu chipul regelui pe care el pastram ascunse ca pe o comoara. Si i-am zis;

    – Mai, boul asta cu comunismul lui a fost impus de rusi, deci este ilegal, normal ar fi sa cerem restabilirea ordini abrogate prin forta in 1947, sa-l repunem pe rege in drepturi, cu asta am rezolvat totul, ce sa ne mai complicam cu libertate in cadru sistemului comunist ce niciodata nu va ceda puterea.

    La care Radoi spune, si eu am vrut sa merg pe ideia asta când am ajuns la punctul ultim cum sa denumim România, adica sistemul pe care-l optam,dar s-au opus multi, nu vor semna,adera la o astfeld e proclamatie ceilanti. In acelasi timp, al de era omu securitati, cel cu manifestele, zice si el ceva;

    – Ce rege mai Tavi, visezi cai verzi pe pereti, te-ai trezit si tu vorbind ca sa nu taci ..

    I-am adresat o gratulare amicala specifica nouo românilor cu du-te ma in p…. mea si am tacut dupa aceia , supus majoritati.

    Am mentionat acest aspect ca sa le bag osu in gâtlej rivulutionarilor de profesie si, de ce nu , daca eu cu Radoi am fost in acel moment douo persoane din grupul nostru care a gândit aceasta varianta, lucrând la o proclamatie. Cine isi aduce aminte, paote va remarca ca si Maziliu citeste punctul cu denumirea tari printre ultimile , tare identica asezare cu a lui Radoi.

    Revein la Corea separat, ca sa nu lungesc mesaju

  7. Acu sa-i luam pe nord-coreni,

    Ma întreb cum de este posibi ca state civilizate , care se lauda cu humanismul, sa acepte relati cu un asemenea stat care a adus omul la condita de zomb, cum este permis aduce omul in acest stadiu, personl invinovatesc toate statele care au relati cu acest regim, sunt copartasi acestei crime impotriva umanitati. Pentruca daca se vroia, nu ajungeau astia in posesia armei nucleare.. Dar alt aspect vreau pune pe tapet:

    Ar trebui ca dusmani lui Hristos, al religiei iudeao-crestin-islamice, religi revelat-monotoiste, sa priceapa importanta ei pentru civilizatie, protectia societatilor in fata nebuniei unui dictator. Daca nord-coreeni ar fi avut aces la una din religile monotoiste, nu se putea ajunge in asemena hal de degradare a fintei umane.

    In alta ordine de idei; ce vedem si minunam , indurereaza pe cei simitori, trebuie sa ne dea de gândit foarte serios. Nord-Corea se va deschide foarte curând, i-a sunat si ei ceasul izbaviri, rolul pe care ea la avut este a ne arata deslusit ce va fi sa vie in ziua care omenirea va fi optat pentru antihrist. In acea zi, aproape ca pronia cereasca va lipsi de pe pamânt, vor incepe acele plagi din Apcalipsa, in stadiu nord-corenilor vor ajunge toate popoarele , fara Dumnezeu, subjugate , obligate inchina fiarei cum zice la carte, si tot acolo mai zice; va stapâni peste sufeltele lor, cea ce se întâmpla in n-corea. Cine nu se va supune va fi eliminat fizic fara crutare, teroarea va atinge cote ide neimaginat nici macar de SF.

    Nord-coreni de mici copii suntdusi inchina la statuia odiosului, prototip al antihristului ce va obliga pe totii ai-se inchina. Multora pare incredibil ce spun io, este necrezut ca tarile civilizate din UE, USA, sa ajunga in asemena hal, pai, daca pâna si ovrei se vor inchina, ca ei il vor instaura pe spurcat ,cum veti scapa voi ateistilor, hulitorilor de Dumnezeu, ovrei mai au o scapare de aceasta inchinare, dar voi absolut nici una nu veti avea. Intr-un anume fel, acea populatie (n-corea) adusa la acest stadiu poate fi catalogata martira, o are Dumnezeu in vederile sale, mai ales ca vedem ca prin ei transmite si un mesaj fff puternic, ptr cine are ochi sa vada. Am putea zice, ovrei au fost alesi ptr un rol, n-coreni ptr altul. Aceasta drama ne arata deslusit adevarata fata a diavolului, nu doar nouo ci si ingerilor, ne arata dispretul,ura fata de om. Ne mai arata ceva; fff important!

    Dumnezeu nu obliga pe nimeni ai-se inchina, al proslavi, pe când diavolul va obliga. Omul are deplinalibertate de la Dumnezeu sa-l respinga, ca fie ca il acepta ori ba, ploaia cade si peste uni si peste alti, roadelepamântului nu au fost oprite in N-corea, dar au fost jefuite, luate de la gura poporului de diavol, asa cum au facut si comunisti -bolsevici slugile dracilor in Rusia, Ro…

    N-Corea a fost tara unde Dumnezeu nu-a intrat deloc, in inimile oamneilor, a lipsit cu desavârsire, insa, omul este religios iar diavolul stie ca trebuie ocupa rapid vidul si asa sunt pusi pe tron cele mai abjecte caractere, bolnave mintal, pshiopate ce ajung crede zei, la fel era in Egipt, de unde Dumnezeu ne-a scos si unde ne reântoarcem din pacate, ca aceasta rumegare-i adânca, merge mult mai departe decât pot eu spune acu. Cert este ca lumea crestina trebuie lua aminte cum se cuvine la ce spun profetiile din sfintele carti, la Apocalipsa, partea a doua in care Dumnezeu este obligat interveni brutal ptr a stopa nebunia dracilor, reptilienilor ce il vor nenoroci pe om. Stati oleaca; n-coreni poate sa mai si simuleze, multi dintre ei, ca nu totii vor fi ajuns la acest stadiu infricosator, dar in vremea spurcatului, simularea nu-i permisa, atunci sufletele vor fi in stapânirea lui, atunci nimeni nu va indrazni gândi macar sa simuleze ptr ca stie ca-l gineste si pedepseste spurcatu. Asa ceva inca nu-i cu putinta in n-corea. Si mai vedeti ceva, Dumnezeu va ingadui doar 7 ani aceasta nebunie, dar in acesti 7 ani, toate atorcitaile din intreaga istorie a omeniri nu vor depasi pe cele savârsite in acele zile. Si din acest motiv insist eu pe faptul ca inca nu-i vorba de plagile din apocalipsa , nici 2012 cum zic astia, si de se rupe pamântul în douo si de nu a venti acel calaret alb, tot nu va fi vorba de acele rele.

    Nici nu stim noi ce vremuri privilegiate traim,cu toate relele ce le vedem in jur. Atunci vor intelge oamnei diferenta din vrema proniei cereasti de lasarea omului cf alegeri sale libere la dispozitia hidosenia spurcatului. N-coreni nu au ales liber, deacia si sunt socotiti martiri,mântuiti de Dumnezeu, ei vor judeca multi crestini ce au calcat pe Hristos in picioare, ce -sau lepadat si optat ptr spurcat, proces care se petrece sub ochi nostri pascu pas,pe neve…

  8. Dle Ciobanu
    Nu vad ce om de bine ar indrazni sa va critice sau sa va conteste
    amarele concluzii la care cu luciditate ati ajuns !
    Altii ajung mai greu si de obicei prea tarziu !

  9. Aho, aho, copii şi fraţi. Mă uit la cuvintele domniilor voastre, venite din gânduri curate. Sunteţi de ispravă, chiar şi când deveniţi pătimaşi. M-aş adresa doar dlui Mihăiescu, care, cred eu, are un duh ceva mai călit în tămâie. Decenii în şir am tot ascultat „Ieuropa liberă” şi-am tot cerut azil în Occidentipitalul sfârşitului comunismului. Acum treaba e groasă, întoarsă ca la Poieşti. Se pare că, în curând, vom asculta Radio Moscova şi ne vom cere protejaţi prin Siberia. A naibii istorie…

  10. Mda !…
    Si Rom, Rom, Telecom..
    In loc de crestinescul Domn’, Domn’ Sa-naltam !
    De fapt copii colindatori ( si nu numai ei , pronunta „dom, dom”, astfel ca nu le-a fost gteu unora sa faca jocuri de cuvinte si din cele Sfinte .
    Mai bine zis bataie de joc de ele !

  11. Domnule Stoiciu, înţeleg că cine nu a cerut revenirea regelui Mihai în 1989 e obligatoriu KGB-ist? Aveţi o metodă infailibilă de depistare a KGB-iştilor, poate o brevetaţi.
    Dacă se face azi un referendum cîţi dintre români vor revenirea la monarhie, probabil 80% din români se vor dovedi KGB-işti. Fiecare popor are conducătorii pe care şi-i merită!
    Sper că n-aţi ratat ultimele articole din „Evenimentul Zilei” ale lui Alex Mihai Stoenescu, acest Teodor Brateş al mileniului 3. O să-l supăr iar pe domnul Mihăescu că nu stau în banca mea, povestind ce a fost maxim 5 metri la dreapta şi la stînga mea în decembrie 1989, ci fac pe neruşinatul care pretinde să tragă concluzii generale despre evenimente (deşi se ştie că acest rol e rezervat securiştilor, foştilor lor informatori, membrilor C.P.Ex. şi puşcăriaşilor de la Jilava, dar numai cei cu condamnare pentru crime în timpul revoluţiei). Vă semnalez totuşi un articol:

    Ordinul 2600/1988 şi minciunile stoenesciene din „Evenimentul Zilei”
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/21/ordinul-26001988-si-minciunile-stoenesciene-din-evenimentul-zilei/

  12. Dle Marius Mihoc,

    te rog mult sa pricepi odata ce ma supara pe mine la mata, fara sa te urasc, fara sa minimalizeze meritele mata ci dimpotirva, mata esti de-al meu bre, ai fost unul din putini curajosi si de la Timisoara pe deasupra.

    Eu am multe pacate si pe acest blog , nu mai vorbesc de cele din-afara blogurilor… dar cred ca nimeni nu m-a citit vreodata insinua si diaboliza oponentul de idei, am respectat si respect cf scoli oxofordiene oponenti, atac , cred eu decent, doar ideile care nu le împartasesc sau care nu le pricep intr-o perspectiva mai larga, poate imi scapa si mie abrodarea intelectuala a tematicilor, mai cad in sloganuri nenorocite, insa nu cred ca am jignit pe cineva care nu mi-a aprobat ideile, fie politice , sociale, religioase.

    Postarea mata ultima, nu m-a suparat absolut deloc, ptr ca mata ai fost pe baricada, mata ai facut si-o treaba buna cu scrierile, perseverenta pe tematica este demna de respect, insa; mata ai cazut in rivuluionarism feroce-profi… Chiar nu cred ca mata ai o agenda special-bolsevica, cred ca tineretea isi spune cuvântul,ai sângele infierbântat si asta cauzeaza si la minte uneori…

    te asigur draga dle Mihoc, orce imi doresc dar nu-a denigra fosti camarazi, si in general pe absolut nimeni, pentru absolut totii ma rog zilnic, mai ales asa-vazuti dusmani cum pari fi si d-ta, NU te blestem decât cu tasta, in realitate stai linistit, s-ati dea Dumnezeu numa asa dusmani care te pisca pe fata dar pe spate se roaga ptr binele mata. Nu, nu fac literatura, nu ma dau mare sfânt, dar eu stiu ce obligati am fata de Dumnezeu si semeni fie ei si neplacuti, ba ai sa ai o surpiza ce zic acu;

    Astia ce ma calca pe nervi, tipa la mine ruga ptr ei, asa mi-a aratat Dumnezeu mie, si ptr astia ma rog mai mult decât ptr aia de ma alinta…. deh, Mihaescu asta-i tamâiat, ca sa citez pe dl Anghel, caruai vroiam spune ca sunt bine de tot tamâiat la propriu si figurat!

    Doamne ajuta si sarbatori fericite, sper sa ajungem la buna întelegere si respect reciproc!

  13. Dle Mihoc,

    hai sa-ti mai zic una; la Oxford exista o regula de fier, orce pozitie isi alege studentul, examinatorul o va lua pe cea contrara, indiferent de adevar, realitate, important este sa inveti arugmenta si -o mincuna gogonata, in esenta ca-m pe aici bate, dar ea învata fi tare pe argument si fara dovezi.

    Ce vreau sa spun; Stonescu pe care-l sudui mata pare a fi absolvit Oxfordul, omul stie arugemnta superbaban tezele pe lânga care adauga si documente când le are. Si asta imi place fff mult la Stoenescu, nu-l pot diaboliza nici sa ma pici cu sare când vad un asa om brici pregatit, oxfordian, cea ce in Ro lipseste cu desavârsire!

    Învata si mata regula oxofordiana si te asigur de cariera babana in acel spatiu unde totii tipa sloganuri demente! In care pacat ai cazut si mata.

  14. Am avut odata un rege care a fost crescut cu toata dragostea, dascalit de Iorga si alti invatati ai Neamului, a invatat intr-o clasa unde erau reprezentate toate starile sociale si toate provinciile românesti, a fost ridicat inca de mic cu onoruri si multi si-au pus speranta in el ca intr-o zi va fi un mare Rege!

    Tarziu, Candva, Niciodata!

    Apoi am inteles ca Regii nostri cei Mari sunt pe steaguri!

  15. Domnule Mihăescu, în problema aia particulară la care fac referire în articolul la care am dat lincul (şi pe care cred că nici nu l-ai citit), atît eu cît şi Stoenescu facem referire la un document: Ordinul 2600/1988. Concluziile la care ajungem pe baza aceluiaşi document sînt diametral opuse.
    Diferenţa dintre mine şi Stoenescu este: Stoenescu vorbeşte de ordinul 2600/1988 dar nu-l prezintă, eu nu numai vorbesc despre ordinul 2600/1988 dar îl şi prezint, anume prezint conţinutul acestui ordin prin facsimile din revista „Expres” din 1991, care a publicat respectivul ordin, considerat de revistă la momentul respectiv „încă un pas spre descoperirea teroriştilor”.
    După toate astea apari tu care spui că Stoenescu e cel care-şi argumentează superbaban tezele şi adaugă documente, iar eu sînt ăla care doar îşi dă cu părerea nedocumentat. Mănînci rahat.