0
1 comment

Duminică, 8 aprilie 2012. Duminica a șasea din Post, a Floriilor. „Vii la Biserică azi, să prinzi măcar sfârșitul slujbei” – ordin de la Doina: „să-ți mai cureți și tu sufletul, ce-ai avut de împărțit cu Adrian, pe blog? De luni îți tai porția de Post, că nu meriți, treci pe carne”… Mare amenințare: în Săptămâna Patimilor să fac păcate (după ce am ținut post în fiecare zi cinci săptămâni)… M-am bărbierit înainte să mă culc, la ora 3.30 (am dormit de m-am rupt, chinuit de arsuri gastrice) și la ora 11, cuminte, spășit, am venit la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou (paraclis patriarhal, aici se sfințește și Marele Mir), am cumpărat de la țiganii de la poartă un mănunchi de crenguțe de salcie înflorită. Pe cât de mare e Biserica (e cea mai mare din București; pictata de Gh. Tăttărăscu în 1862), pe atât de neîncăpătoare era. Ce să fac, m-am strecurat și am venit să mă închin la moaștele Sf. Spiridon cel Nou (puse la mijlocul bisericii, pe dreapta; fost episcop, „Cuviosul Părintele nostru Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin”), unde am rămas o oră și jumătate. Am ascultat cuvântarea părintelui (cu o barbă lungă albă-albă, asemenea pletelor) legată de ziua când vor suna trâmbițele îngerilor și carnea se va aduna pe oasele morților, despre învierea de ieri a lui Lazăr din Bretania din Țara Sfântă, prieten al lui Hristos, care mirosea de departe a mort („Hristos va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune”, ajuns la mormântul lui Lazăr) și de spălarea cu mir de nard a picioarelor lui Iisus (șterse cu părul de Maria, sora lui Lazăr), dăruit de familia celui înviat, spre indignarea apostolului casier Iuda, care nu putea să conceapă o asemenea risipă, de ce să nu fie mirul de nard vândut și banii luați pe el să se dea săracilor. Interesant de reținut ce s-a întîmplat cu Lazăr, cel înviat (a trăit alți 30 de ani): Lazar, impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit. A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Să fie sfințite, am ridicat toți cei din Biserică, deasupra capului, ramurile de salcie, să-l întâmpinăm cum se cuvine pe Iisus și ne-am lăsat stropiți pe cap de agheasma celor trei preoți. Am plutit împreună cu corul feminin de la etajul doi al Bisericii… La final, puși la o coadă nesfârșită, am fost miruiți pe mâini și pe frunte, ni s-a împărțit anafură… Din cauza aglomerației incredibile, n-am mai întârziat – la ieșire s-au împărțit pachete de pomană de un lux nefiresc (cu icre și somon, plus pește fără oase, gătit; mie mi-a fost rușine să iau, sunt atâția săraci), azi au fost Moșii de Florii. Duminica Floriilor este cea mai importanta sarbatoare care vesteste Pastile si aminteste de intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim, insotit de cei 12 apostoli ai sai, unde a fost aclamat de locuitorii orasului si intampinat cu frunze de palmier, dupa unii, cu crengi de maslin sau de curmal, dupa altii. Tot in aceasta zi este si sarbatoarea celor care poarta nume de flori. De Florii se mananca peste. Se spune ca tot ce se gateste din peste in aceasta zi are puteri tamaduitoare. De aceea, cine mananca peste in Duminica Floriilor se va lecui de orice boala. La noi, de Florii, credinciosii aduc la biserica ramuri de salcie, care sunt sfintite dupa savarsirea Sfintei Liturghii, cand preotii citesc rugaciuni de sfintire a salciei, purtand in maini ramuri inmugurite si lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii, stiut fiind faptul ca salcia are o putere mare de regenerare. Dupa slujba de sfintire, fiecare credincios duce crengutele de salcie acasa si le pune la icoane. La crengutele vechi se renunta numai in momentul in care crestinul aduce altele noi, de la biserica, cu care sa fie inlocuite… Principala menire a ramurilor de salcie sfintite este sa apere casa si pe locuitorii ei de duhurile rele. In trecut, ramura de salcie sfintita era utilizata si in scopuri terapeutice. Oamenii inghiteau matisori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriti de diferite boli, iar batranele se incingeau cu salcia ca sa nu mai aiba dureri de sale… Se spune ca cine se spala pe cap in ziua de Florii risca sa albeasca foarte repede precum pomii care stau sa dea in floare. Acum știu de ce am eu părul complet alb (la fel e și barba, dar o rad): m-am spălat pe cap în ziua de Florii, de tânăr (de fapt, e moștenire de la mama, care avea de copilă șuvițe de păr alb; a murit în 1951; la fel a început și la mine, cu șuvițe de păr alb în față, de la prima tinerețe)…

Plin de învățăminte a fost de Paști (azi, la catolici), Papa Benedict al XVI-lea – a denuntat sambata “amenintarea” pe care o reprezinta pentru omul contemporan “intunericul ce il ascunde pe Dumnezeu si valorile” intr-un moment in care imensele sale cunostinte ii confera “o putere incredibila”, in cadrul slujbei pascale. “Daca Dumnezeu si valorile, diferenta dintre bine si rau raman ascunse in intuneric, toate celelalte iluminari, care ne dau o putere incredibila, nu sunt doar progrese, ci si amenintari care pun in pericol lumea”, a declarat Papa, concentrandu-si meditatia asupra “luminii” invierii lui Iisus. “Intunericul cu adevarat amenintator pentru om este faptul ca el este capabil sa vada si sa caute lucrurile tangibile, materiale, dar nu vede incotro se indreapta lumea si de unde vine aceasta “, a remarcat el intr-o nota pesimista. Benedict al XVI-lea si-a ilustrat cuvintele cu o imagine: “Astazi, putem sa ne luminam orasele intr-un mod atat de uimitor, incat stelele de pe cer nu se mai vad… In ceea ce priveste lucrurile materiale noi cunoastem si putem incredibil de multe, dar ceea ce merge dincolo de aceasta, Dumnezeu si binele, nu mai reusim sa identificam”. Joseph Ratzinger s-a declarat ingrijorat de faptul ca omul contemporan occidental refuza transcendenta, intr-un moment in care in Occident majoritatea oamenilor nu mai adera la marile religii sau sunt in cautare. “Materia prima a lumii”, a declarat el, “este buna, fiinta insasi este buna. Raul nu provine de la fiinta creata de Dumnezeu, ci el exista in virtutea negarii. Este nu-ul”, a transat el. “Odata cu invierea lui Iisus, lumina insasi este creata intr-un mod nou” pentru a lumina omul, a pledat liderul Bisericii Catolice. De luat aminte. La încheierea ceremoniei, Papa a adus lumânarea pascală în bazilica de la Vatican și la rostirea cuvintelor “Lumen Christi” (“Lumina lui Cristos”), bazilica s-a luminat, pentru a simboliza trecerea de la o lume a mortii si a pacatului la una a adevarului si a vietii, pe care o celebreaza traditia crestina a sarbatorii de Pasti. La ortodocși azi au fost Floriile și de mâine începe Săptămâna Patimilor lui Hristos (pentru cei în stare, postul de fiecare zi constă numai în pâine și apă, numai seara, iar vineri e zi de post negru; călugării rezistă).

Rămâne de neînțeles de ce catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite. Scrie Lelia Munteanu (cândva o poetă de top, azi gazetar original, plin de poezie): Care este explicaţia? În primul rând, faptul că cele două Biserici lucrează cu calendare diferite. Biserica Romano-Catolică foloseşte, din secolul al XVI-lea, calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxă pe cel iulian. Dacă statele ortodoxe au adoptat în viaţa civilă calendarul gregorian, în prima jumătate a secolului XX (Rusia si Bulgaria în 1918, România şi Serbia în 1919, Grecia în 1923), majoritatea Bisericilor Ortodoxe merg în continuare pe varianta iuliană, dar îndreptată la Congresul de la Constantinopol din 1923. Numai câteva biserici (numite “stiliste”) mai folosesc si astăzi calendarul iulian pur, neîndreptat (Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Bisericile din Patriarhia Ierusalimului şi Sfântul Munte). Data prăznuirii Paştelui este, spre deosebire de data Naşterii Domnului (25 decembrie) variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. În calcul mai intră un element important, şi anume data Pesah-ului. (Această sărbătoare ebraică , amintind trecerea prin Marea Roşie şi eliberarea de robia egipteană, se prăznuieşte pe 15-22 Nisan. Intre sărbătoarea creştină a Paştelui şi Pesah nu este, prin urmare, decât o asemănare de nume). Anul acesta, Pesah-ul este între 6-14 aprilie. Bisericile Ortodoxe păstrează recomandarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, ca Sărbătoarea Invierii Domnului să nu coincidă cu Pesah-ul, ci să fie consecutivă acestuia. În fine, catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocsii iau ca reper luna plină astronomică.

PS. Public fotografii făcute cu telefonul mobil, azi, de Florii, în Biserica Sf. Spiridon cel Nou din București.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. in ebraica, radacina cuvantului pacat inseamna a rata tinta. Asta inseamna, oare, ca avem si a doua sansa? ca greseala devine incercare daca cineva ne (pre)stabileste scopul sau telul actiunii? Este ispititor, incitant intelesul. Spune Scriptura: Cine este fara de pacat sa arunce primul cu piatra. Subintelegem ca acela, doar acela, nu va rata si ca Dumnezeu stie asta.
    O Saptamana Mare si curata sa ne fie.