În vremea „încoronării” cu un virus fără leac, trecut de „cota personală 70”

Vineri, 28 februarie 2020. Nu pot să înțeleg în ruptul capului de ce e așa de periculoasă gripa „mutantă” numită corona-virus (chestia cu „corona” are ecou și la bere, Bere Corona sau la echipa de handbal Corona Brașov, prinsă dopată în mod absurd) sau Covid-19 (abreviere din engleză coronavirus disease 2019, cum e denumită de OMS; sau sindromul respirator acut sever, pneumonia Wuhan). În condițiile în care morții de gripă „sezonieră” (gripa normală) depășesc la morți cu mult morții din cauza acestui temut coronavirus. Mor de gripă normală aceiași oameni care au probleme fiziologice, complicații, boli grave. Nenorocirea ar fi că nu există un vaccin anticoronavirus, că n-ar avea leac tot acest Covid-19. De când mă știu, când sunt răcit sau gripat, aștept să mă vindec singur, nu iau nici un medicament, las anticorpii să lupte.

La nivelul zecilor de milioane de oameni, cine poate să asigure un vaccin antigripal anual? Cât am bolit anul ăsta cu gripa (nu mi-a trecut nici acum „de tot”), am strâns din dinți. Acum, cu isteria coronavirus (aud că nu se mai ține „congresul” PSD mâine din cauza coronavirusului, într-o țară în care n-a murit nimeni de coronavirus!), mă tot întreb de ce s-a ajuns aici, știindu-se că mii, zeci de mii de persoane infectate de coronavirus s-au vindecat de la sine, cum se vindecă de o gripă sezonieră, de ce e nevoie imediat de acel vaccin anticoronavirus (nedescoperit încă)? Frica de epidemie / pandemie n-are acoperire în realitatea morbidă, nici 3.000 de morți în întreaga lume nu s-au declarat oficial din cauza coronavirusului (pe când gripa sezonieră aduce zeci de mii de morți pe tapet anual). E o viroză respiratorie la care nu există vaccin, „dar există pe plan mondial și alte viroze pentru care nu există vaccin” (după cum declară fostul și actualul ministru al Sănătății de la noi, care continuă cu) Deja, în România, există două sau trei tulpini de coronavirus care întotdeauna au existat și care dau viroze ușoare… Acest coronavirus poate deveni o formă nouă de gripă, cum este gripa sezonieră. Mare nenorocire, lumea s-a aprovizionat pentru zile negre, „că nu se știe niciodată”; acum oarece răceală, oarece tuse și oarece nas înfundat au ecouri coronavirus.

Pe acest fond de apocalipsă închipuită, pe 19 februarie am împlinit 70 de ani. N-am sperat niciodată să ajung la o asemenea vârstă total nefirească pentru unul ca mine. Cine mă cunoaște știe că la 23 de ani (în 1973) am avut șapte tentative de sinucidere, cu tot atâția salvatori (din cei șapte, doar unul, poet, Victor Pencu, retras la țară din acei ani la biserică, dascăl, care azi se bucură de năzbâtiile nepoților lui, îmi mai reproșează că nu-i sunt destul de recunoscător că m-a salvat atunci). La 23 de ani, o vârstă de 70 de ani mi se părea o impietate. Lasă că la 50 de ani am intrat iar în zilele morții (timp de șapte ani nu m-am gândit decât la sinucidere; așteptam un semn de la Doamne-Doamne sau de la diavol să-mi spună cum să o fac; semn care, slavă cerului, n-a venit; la 50 de ani nu mai aveam curajul să pun în aplicare la întâmplare o sinucidere, cum o făceam la 23 de ani). Pe 19 februarie 2020 eram într-un fel de convalescență după gripă „sezonieră”, în România coronavirusul era legat numai de China, aveam să fiu sărbătorit la Brașov (unde locuiesc flotant de cinci ani), în familie, de ai mei, veniți în secret de la Adjud (fratele Marian cu soția), Focșani (sora Ita cu soțul) și București (fiul, Laurențiu cu iubita) – a fost surpriza pregătită în amănunt de prozatoarea Doina Popa.

Eu sunt învățat să-mi serbez ziua de naștere cu soția (și fiul, eventual, dacă e în localitate), fără chiar nici o pretenție, eventual cu o felie de tort și o gură de șampanie, să ciocnesc un pahar cu La mulți ani! (eu nu beau alcool din 1976). Am postat poze de la acest eveniment personal pe contul meu și pe pagina-blog Facebook în acele zile. Ajuns la 70 de ani, mi-am acordat și un obstacol în ziua de 19 februarie 2020, dimineața – am urcat singur pe munte, la cascadele Șipoaiei, era gheață pe poteca marcată (am și căzut periculos la întoarcere pe mâna dreaptă, într-o pantă abruptă, prăpăstioasă; mă doare și acum mâna cu care scriu; dacă mă loveam de un copac în cădere și rămâneam lat, ar fi putut fi interpretat accidentul ca o sinucidere, Doamne ferește!). Este ceva să urci pe munte, iarna, la 70 de ani, nu? Amuzant e că, tot în secret, în seara de 19 februarie am fost obligat să mă îmbrac „la costum” (de fapt, să îmbrac un sacou nou; de când mă știu la orice sărbătoare mă îmbrac „sport”; nu m-am îmbrăcat la costum nici la ultima premiere) și dus la un „domeniu” (așa se numește o pensiune de lux cu cazare și restaurant cu crescătorie de păstrăv), la Dâmbu Morii, la poalele Masivului Piatra Mare. Le mulțumesc alor mei pentru surpriza făcută, m-au impresionat (nu mă știam chiar într-atât de emotiv). Mă mir în continuare că am apucat 70 de ani, rămâne pentru mine un miracol de moment.

Altfel, în plan literar, am făcut destul caz pe Facebook de sărbătorirea incredibilă a celor 70 de ani ai mei pe prima pagină a României literare Nr. 8 (din 21 februarie 2020; director Nicolae Manolescu, director executiv Gabriel Chifu), adevărat eveniment personal, revistă în care mi-a apărut acum o pagină de poezie și un text critic de pus în ramă semnat de Răzvan Voncu (redactor-șef al României literare). Tot în această lună mi-a apărut o pagină de poezie cu „La mulți ani!” în revista literară clujeană Apostrof 2 / 2020, condusă de Marta Petreu, vedeți http://www.revista-apostrof.ro/ (click pe numele meu la sumar). Și în revista Argeș (redactor-șef Dumitru Augustin Doman) mi-a apărut o pagină de poezie și de referințe critice, vedeți la https://centrul-cultural-pitesti.ro/wp-content/uploads/2020/02/Arges-02-20.pdf (pagina 16).

Norocos, apoi, în revista ieșeană Expres cultural 2 / 2020 (director Nicolae Panaite) am apărut sărbătorit cu fotografie „70” pe prima pagină, cu trimitere la sumar la o pagină de poezie a mea și la un text de distinsă generozitate intitulat „LIS”, semnat de Gheorghe Simon „de la Mănăstirea Agapia” (care împlinește peste o lună 70 de ani! La mulți ani fericiți, poete Gheorghe Simon!). Vedeți http://exprescultural.ro/wp-content/uploads/2020/03/Expres-cultural-nr.-38.pdf (Site-ul României literare va fi online după două săptămâni). Le mulțumesc îndatorat și pe această cale celor din fruntea redacțiilor pomenite. Iau seama că e pentru prima și ultima oară când sunt așa răsfățat – și asta mi se întâmplă în vremea „încoronării” (în România și pe plan mondial) cu un virus fără leac; în perioada lui Covid-19 (19 nu vine de la 19 februarie, ziua mea de naștere, să fie clar!), ajuns personaj literar celebru într-un roman neterminat al Marelui Creator…