Miercuri, 23 iunie 2010. Am norocul unei susţineri sentimentale „pe faţă” (stau mărturie comentariile şi e-mailurile primite) să mai continui o vreme acest jurnal online (blog / site, sau ce o fi), fiindcă demult mă bate gândul să-l abandonez, nemeritând efortul. La ce-mi foloseşte să mă expun (sau exhib) public? N-am nevoie de încurajare în presă (am rubrici pe care le onorez, îmi ajung). Ce scriu eu aici are legătură cu presa? Sau are legătură cu o carte (oricând aş putea să adun toate aceste texte scrise aici şi să le public într-o carte, sub titulatură de nou experiment, a unui scriitor care consemnează zilnic opiniile, impresiile, atitudinile faţă de un eveniment; ar merita să apară cu tot cu comentariile cititorilor acestui blog / site)? Se ştie, contează în mediul scriitoricesc (dar şi în cel jurnalier) numai ceea ce apare pe hârtie (şi poate fi inventariat la o bibliotecă publică), fie ziar sau revistă de cultură, fie carte originală de poezie sau teatru. Tot ce apare pe Internet (ziar, revistă sau carte electronică) este ignorat de mediile scriitoriceşti sau de biblioteci. De exemplu, Uniunea Scriitorilor nu ia în considerare nici revistele electronice, nici cărţile electronice, de parcă n-ar exista. Deşi, atenţie, aceste reviste exclusiv electronice şi cărţi publicate exclusiv pe Internet ar putea să aibă o deschidere universală incredibilă (mă refer la cititori; dacă un ziar şi o revistă de hârtie sau o carte au un tiraj simbolic şi se citeşte numai în România, un ziar şi o revistă sau o carte publicate exclusiv electronic pot avea cititori fără număr, în toată lumea). De fapt, ce fac eu aici? N-am unde să public? Am unde să public (mă refer la apariţiile în reviste de hârtie şi în cărţi de hârtie), dar nu mă mai prea interesează, să fiu sincer – fiindcă revistele şi cărţile de hârtie au rămas practic fără cititori. Pe soarta difuzării cărţilor s-a pus cruce de la Revoluţie, după ce au fost desfiinţate centrele de librării (instituţii centralizate, care împărţeau cartea în toată ţara) şi librăriile s-au privatizat şi au început să refuze să mai primească volumele de literatură originală (nevandabile). Numai cărţile de literatură originală publicate la editurile puternice (Humanitas, Polirom sau Paralela 45 mai au acces la aceste librării). Apoi, atenţie: de un an se consumă o dramă a revistelor literare în România – nu mai pot fi distribuite, a dispărut singura firmă de difuzare centralizată (cu filiale în toată ţara, toate cu chioşcuri şi maşini speciale) care accepta să preia la vânzare şi reviste literare, aceea a Rodipet, perpetuată după Revoluţie. 
Zilele acestea s-a dat de gol că, după privatizare (în 2003, pe mâna guvernării lui Adrian Năstase, privatizare „cu dedicaţie” – adică în spatele ei a fost un comision colosal), a avut loc un jaf la drumul mare, pur şi simplu, averea statului (statul rămânând egal în afacere) fiind făcută dispărută în buzunarele unor şmecheri (proprietari sunt nişte arabi, doi fraţi, „clanul Awdi”). Azi Rodipet nu mai există, proprietarii sunt acuzaţi de delapidare şi devalizare (e vorba de un prejudiciu de 35,5 milioane de euro), s-a început urmărirea penală şi s-a pus sechestru pe trei hoteluri din Bucureşti şi două hoteluri de pe litoral, pe 20 de apartamente. Lovitura închiderii Rodipet a fost mortală pentru revistele literare (ca difuzare). Dacă trusturile de presă cu ziare vandabile şi-au constituit propriile reţele de difuzare, revistele literare au rămas în aer (o excepţie face România literară, care e primită la vânzare la reţelele particulare de vânzare ale unor trusturi, eventual şi Observator cultural; normal ar fi fost să intre şi revista Cultura, editată de firma care scoate Jurnalul Naţional şi care are reţeaua ei de difuzare, dar nu se întâmplă asta). Fără Rodipet, sumedenia de reviste literare care mai apar azi îşi ţin tirajul în depozite. Nu mai există decât schimbul poştal între reviste (tu îmi trimiţi revista, ţi-o trimit şi eu) sau implorarea cititorilor fideli să se aboneze la editor (şi redacţia să-i trimită revista literară). Sau împărţirea tirajului pe gratis la câte o manifestare literară. Librăriile particulare de regulă refuză să primească revistele literare la vânzare (singura excepţie o fac librăriile Humanitas, dar numai pentru trei reviste literare). E o nenorocire, revistele literare apar pur şi simplu degeaba, în majoritate, bibliotecile publice nu fac abonamente şi colecţii de reviste literare decât la câteva titluri (dacă sunt biblioteci judeţene şi au bani de achiziţii, dacă directorul bibliotecii respectă literatura română originală). În Bucureşti există un singur loc în care găseşti reviste literare din ţară, librăria (un chioşc de tablă) din faţa MNLR – las la o parte faptul că nu se vând. Nu se mai poate ieşi din asta. Sunt reviste de cultură de tradiţie de calitate care apar în întreaga ţară, nu le găseşti nicăieri la vânzare de când a dispărut Rodipet… Nu mai spun că publicarea pe Internet (în ediţie online) a acestor reviste literare le îngroapă definitiv, nu le mai cumpără (dacă le găsesc din întâmplare pe undeva) decât cei ce n-au Internet sau care sunt publicaţi de revistă sau au o cronică în revistă. Urmarea va fi dramatică: vor dispărea pe capete revistele literare – acum mai primesc bani de la consiliile judeţene şi de la primării, dar cât va mai dura generozitatea oficială? Ştiind că sunt reviste literare care nu sunt cumpărate şi citite de nimeni…
Acest site / blog al meu poate intra în ordinul presei literare electronice sau în ordinul cărţilor electronice? 
Azi, după ora 20.30 Andreea Brumaru (foto, împreună cu celebrul ei tată) m-a asigurat că aşteaptă în fiecare seară să citească pagina mea de jurnal online: „e o plăcere anticipată, ştiu că aş putea să mă simt bine citindu-te şi aştept ora 23” – am citat-o (să mă ierte că i-am dat de gol generozitatea; sunt convins că a vrut să mă simt bine înainte de a scrie în această seară, aflând că am un cititor binevoitor; ea ştie că scriu după ora 20.30). Pentru un cititor ca ea merită să mă omor cu firea aici, nu? Îi rămân dator… Le rămân dator tuturor celor ce-mi stau aproape (şi construim împreună acest experiment literar, le găsiţi numele alături de al meu aici). Zilele acestea am mai primit o veste ieşită din comun – am primit numărul de vară al celei mai bune reviste literare electronice de limbă română (sunt de acord toţi cei avizaţi că e cea mai bună), Tiuk!, editată de poetul Mihail Vakulovski (şi de fratele lui, prozatorul Alexandru), şi ce credeţi că am descoperit? La Premii Tiuk! (pe categorii) la „Cel mai (ne)aşteptat nou site: https://www.liviuioanstoiciu.ro/”. Vă daţi seama, n-am putut decât să mă închin. Mulţumesc pentru solidaritate! Vă invită să vedeţi toate Premiile Tiuk!, daţi click pe http://www.tiuk.reea.net/.
Mai mult, luni dimineaţa am aflat de la scriitorul drag mie Dan Culcer (care m-a vizitat acasă, voi reveni; Dan Culcer locuieşte la Paris, plecat din 1987; a avut statut de refugiat politic până în 1992) că americanii au stocat, pentru a păstra memoria culturală a lumii, toate numerele revistei lui exclusiv electronice Asymetria! O revistă electronică de ţinută… Aţi reţinut, americanii salvează pentru posteritate şi revistele electronice! Se schimbă lumea, presa electronică intră în regim oficial, e stocată de americani pentru a fi citită şi de urmaşi, ţările europene vor prelua cu siguranţă metoda.
Occidentul vede altfel presa decât se vede azi în România. În această seară am venit furios să scriu despre ce se întâmplă acum în România dictaturii „regimului Băsescu” în legătură cu presa. Dacă nu apărea telefonul Andreei Brumaru din Iaşi, îmi revărsam supărarea, el mi-a schimbat cursul. Aţi aflat, în România de azi – presa a devenit, oficial, ameninţare la adresa siguranţei naţionale, fiind introdusă în Strategia Naţională de Apărare, adoptată marţi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării! Trăim într-un stat totalitar de şcoală nouă şi nu ştiam? Se referă exclusiv la presa incomodă! Presa care critică a devenit o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, recitesc şi nu-mi vine să cred.
Un amic (care nu mai crede în vise) – treaba lui! – mi-a mărturisit că a visat ceva ciudat: se făcea că era singur, nici el nu ştia dacă era un câmp, un deşert sau vreo planetă străină. Dracu ştie unede eram (mi-a zis). Cert e că la un moment dat mi s-a făcut frică şi am ţipat. Am ţipat atât de tare că am şi auzit pe cineva de lângă mine spunându-mi: „- Ţipi degeaba! Nu vezi că nu te aude nimeni? Suntem doar noi doi aici în pustietatea asta”. Ca să vezi (mi-a zis cel cu visul) – şi eu care chiar că ţipam degeaba… Oare am ajuns până aici şi în presa scrisă d-le LIS? Că JURNALUL, trebuie continuat? Vă răspund cu o maximă rostită de A. Schopenhauer: „Primii 40 de ani ai vieţii ne dau textul, următorii ne oferă comentariul”. Asta pentru că, aici la comentarii (observ că ne-am făcut prieteni dar şi duşmani), la Sfârşit, nu ne vom aminti cuvintele dşmanilor noştri, ci tăcerea prietenilor noştri, parcă: M. Luther King Jr. La care semnez şi eu (apropo de visul amicului), cu aceste interogaţii drept încheiere: „care eşti, băi, întreb… ia, sunt un nor de zăpadă, acolo,/răspunde… (aşa/o fi fost un zmeu, pictat cu gură, dacă/a vorbit: că doar nu era el, dumnezeu, să spună o/asemenea prostie)…”
Pe cel mai „neasteptat” site, nu se pot intampla decat lucruri neasteptate! Nu ma asteptam la asa ceva! Desi am inceput sa ma obisnuiesc cu modul abrupt in care cititorii sunt dati de gol in paginile acestui autor.
Nu stiu daca imi pot permite da sfaturi, strict privitor la blogul dvs (dle LIS), al mai tine ori inchide. Si eu observ inutilitatea, perversitatea acestei forme virtuale pe care in sinea mea o detest, ma folosesc de ea ca de o cârpa ordinara cu care stergi podeaua, ori closetul, asta este internatul, comunicarea online ptr mine, nimic mai mult. Mie mi s-a oprit jucaria (situl Euro-Observator) cu ocazia sutineri dl Goma, a promovari „carti rosi” Deci, la orce ora din zi ori noapte stabilimentul îti poate inchide jucaria, distruge toata munca, motiv pentrucare eu nu scriu pe compiuterul racordat la internet, mai ales ca am niste lucruri foarte delicate si de ce nu m-as lauda nitel.. unicat pe care nici noblescu nu-l poate rasplati. Aceasta este partea proasta, riscul celor care sunt limitati la net.
In cealata parte, cea pozitiva , eu cred ca atât timp cât il mai avem liber ( sunt convins ca se va inchide prin diferite forme de cenzura), jucaria asta trebuie exploatata , numai ca nu prea suntem capabili a o exploata. Un om instruit de talia dvs, ma refer in primul rând la limba româna curata cred ca face un lucru foarte bun prin prezenta sa online, necesar. La fel de necesar este ca cât mai multi intelectuali (autentici) sa aibe legatura cu plebea asa cum era si in perioada interbelica, deci sa se refaca cea ce bolsevismul a distrus. Detest telectuali bagati in fildesul lor.. sa crape acolo, eu pe astia nu dau doi bani. Intelectualul are rolul de profet al cetati, iar de mai este si poet… Din acest unghi eu va vad in prima line a frontului.
Pe de alta parte blogul dvs se impune pe piata virtuala, el este real pericol pentru murdarile ce abunda spatiu virtual.
Cartile si revistele (tiparite) vor dispare in mai putin de 10 ani, doar o elita va mai achizitiona carte tiparita, revista de cultura si, pe bani grei, totusi, daca va cadea o pana de curent globala este posibila salvarea ptr ca se vor reântoarce la cartea tiparita, la biblioteci. recunosc ca de când sunt agatat de internet nu prea am mai citit, terminat o carte,,, m-a afectat foarte mult racordarea la internet, ma uit la biblioteca ce am reusit face, la ultimile achiziti inca necitite si.mi amaresc inima, dar degeaba.. fac ce fac si tot pe internet pierd vremea, este adevarat ca si pe internet citesc nu ma uit la poze ori filmulete, mai rar belesc ochi si pe acolo. Astfel de cititori cred ca sunt destui, deci si din acest unghi prezenta dvs este benefica. Va pot spune ca sunt printe putini români care a fost racordat la internet c-am din primele zile a-le sale, imi aduc aminte (de spatiu virtual românesc vorbesc), cât de greu era pe atunci sa gasesti informati dinspre Ro, grupuri serioase de discuti, daca nu ma insel prima publicatie a fost R.L care si-a deschis un Forum, era varianta aia nenorocita (primitiva), nu ca azi,,, Am sentimentul ca sunt unul dintre putini care a luat parte la nasterea spatiului virtual românesc, care a urmarit cresterea acestui spatiu, azi este deja maturizat, a depasit starea de copilarie, adolescenta, deaceia va si incurajez ramâne o prezenta in acest spatiu. Am pus si dischet primele iesiri in spatiu virtual al Ro , hm… poate ca ar fi o ideie a face un istoric, cândva poate so lega, nu vad atât de important acest istoric, il vor face si alti ce pot avea mult mai multe date decât mine.
In privinta Rodipet, pai… nu am mira… pe aici umblau al vinde nemtilor niste schmecerasi, patronul era in negocieri de afaceri, iar niste tovarasi ai firmei trimis aici sa reprezinte, cu stampila cu tot cautau vinde pe la spate… a fost si un scandal monstros in plin târg… nemtesc nu românesc, poate ati auzit.
Mulţumesc pentru susţine, dragă domnule Octavian Mihăescu. Dacă n-ar creşte până la cer sentimentul zădărniciei, poate mi-ar fi mai uşor. Pe zi ce trece România dă sentimentul că e ocupată de netrebnicie, puternicii zilei ne-au scârbit (ne arataă că depindem de hachiţele lor), trăim de azi pe mâine doar pentru a descoperi dimensiunea umilinţei şi a singurătăţii. Pe toate planurile a crescut confuzia, poate că se apropie o apocalipsă a memoriei.
hi!This was a really wonderful website!
I come from roma, I was fortunate to approach your subject in wordpress
Also I obtain much in your topic really thank your very much i will come again