Duminică, 30 iulie 2023. Sugeram luna trecută că ar fi cazul să mă las de scris pe blogul meu, că e pierdere de vreme (lasă că nu am decât cititori simbolici). Poetul drag Nicolae Sava m-a penalizat imediat, mi-a trimis un e-mail cu: Nu ai nici un motiv. Te fandosesti, dragule. Chestia asta cu fandositul m-a dat gata. Bine, fie, mai scriu aici și luna asta, fără motiv.
Dacă mă uit spre războiul din Ucraina (care pentru mine continuă să ocupe locul întâi; dimineața și seara caut pe agenții de presă vești despre ce se mai întâmplă pe front, pe telefonul mobil sau pe laptop, nu mă pot abține), o știre de azi: Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, ameninţă cu armele nucleare: „Închipuiţi-vă că dacă (…) ofensiva susţinută de NATO are succes, iar ei rup o parte din teritoriul nostru, am fi obligaţi să folosim o armă nucleară, conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Deci inamicii noştri ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri. Aceştia asigură că nu va începe un incendiu nuclear global”. El pare să se refere la o prevedere a doctrinei militare ruse conform căreia armele atomice pot fi folosite şi în cazul unei agresiuni convenţionale împotriva Rusiei, dacă este ameninţată existenţa statului. Ucraina încearcă în prezent să recucerească teritoriile ucrainene ocupate şi anexate de Rusia. Moscova consideră oficial că regiunile respective fac parte din Rusia.
În situația în care Ucraina a anunțat că e o chestiune scurtă de timp în care va elibera Crimeea de invadatorii ruși (nu numai regiunile Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson; dacă vă uitați pe hartă, aceste regiuni sunt legate de Crimeea). Și că numai în perioada 18-24 iulie, conform Centrului Media Miliar ucrainean, pierderile forțelor armate ruse în Ucraina sunt: 3.610 — soldați (probabil 7 batalioane); 43 de tancuri (4 companii de tancuri); 67 blindate — (2 batalioane de tancuri); 133 sisteme de artilerie (aproximativ 7 divizii de artilerie); 34 de rachete. Pentru a înțelege cifrele furnizate, s-a notat că: 1 batalion ~ 500 persoane; 1 companie de tancuri ~ 10 tancuri; 1 batalion de blindate ~ 34 vehicule; 1 divizie artilerie ~ 18 tunuri. Recitiți, 3.610 soldați ruși pe front într-o săptămână, adică peste 515 ruși uciși în fiecare zi. E ceva de domeniul fantasticului…
Asta în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că Ucraina a eliberat deja jumătate din teritoriul pe care Rusia îl ocupase iniţial în timpul invaziei sale. Au eliberat ucrainenii deja jumătate din teritoriile ocupate de ruși inițial? Așa se vede din SUA… Iar Ucraina anunță că: De la începutul contraofensivei din 8 iunie, forțele ucrainene au recucerit aproximativ 482 de kilometri din teritoriul său… Dacă așa stau lucrurile, nu ar trebui să fim îngrijorați că Putin va apela la arma nucleară? Ferească Dumnezeu. Îți vine să le plângi de milă ocupanților. În aceste din urmă zile un celebru regizor, scenarist și actor rus Nichita Mihalkov a trimis cărți cu poezii soldaților ruși aflați pe frontul din Ucraina. Corespondenții militari ruși și publicul lor au fost indignați că în loc de tancuri, drone, dispozitive de vedere nocturnă sau medicamente, de care ocupanții duc lipsă acută, Mihalkov a organizat expedierea unui lot mare de cărți inutile pe front. Comandantul „Z” rus Romanov scrie pe canalul său Telegram că Mihalkov nu a transferat nimic necesar soldaților ruși: „Nikita nu a predat dispozitive de vedere nocturnă sau pâini luptătorilor noștri”, scrie el. „De ce naiba ar fi nevoie de poezie?”, „O vor folosi ca hârtie igienică”… Ca să vedeți cum biata poezie e vinovată de tot și în vremuri de război. Că nu de poezie au nevoie ocupanții ruși, ci de arme nucleare.
*
Dacă mă uit spre mine, a mai trecut o lună (dintr-un an pe care eu îl țin sub strictă observație; știți ce mi s-a ghicit), și? În plan literar, am răspuns la anchete literare (la România literară și revista Orizont, pentru prima oară, întrebat de același Cristian Pătrășconiu; și pentru publicația care apare sub egida Uniunii Scriitorilor, Răsunetul cultural, întrebat de directorul ei Menuț Maximinian), am scris pentru rubricile de la revistele Expres cultural și Scriptor și Viața Românească („Revista revistelor”). Am scris un text amplu despre poeții din Vrancea, invitat să colaborez la o antologie a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea (la care am lucrat și eu și Doina, și avem nostalgii). Am scris și poezie pentru sufletul meu, când și când.
Adevărat eveniment editorial online personal a fost interviul luat de tânărul mare critic Daniel Cristea-Enache (îi mulțumesc pentru bunăvoință și distincție și pe această cale) – cinci runde cu întrebări și răspunsuri ample, pentru cine e curios le poate citi pe Liter Net, la rubrica Bibliopolis:
Prima parte (Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Liviu Ioan Stoiciu, „Poezia mi-a dat un rost în viață”, care începe cu Fișă autobiobibliografică pe sărite) poate fi citită la https://atelier.liternet.ro/articol/41847/Daniel-Cristea-Enache-Liviu-Ioan-Stoiciu/Poezia-mi-a-dat-un-rost-in-viata.html
*
A doua parte (Runda 2): Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Liviu Ioan Stoiciu, „Cred că mă bazez pe irațional când scriu poezie și numai pe rațional atunci când scriu publicistică”
*
Runda 3… Atelier LiterNet / Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Liviu Ioan Stoiciu: Mi-ar plăcea să am, viu, libertatea de după moarte
*
Runda 4: Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Liviu Ioan Stoiciu, „Țin să mă întrec pe mine însumi și pe munte și la mănăstire”
*
Runda 5, finală: Daniel Cristea-Enache, în dialog cu Liviu Ioan Stoiciu, „Am mers pe cont propriu, pus și împotriva curentului” – și ca post-scriptum, o proză scurtă semnată Liviu Ioan Stoiciu, la despărțire, intitulată „Aleea de tămâie”.
Am dat o probă de excelență răspunzând la acest interviu care m-a onorat. Așa cum am dat o probă de… performanță cu o lună în urmă, invitat de redactorul-șef, de pe o zi pe alta, să colaborez la revista Viața Românească număr dublu 7-8 / 2023 (care e la Inmedio la vânzare și se găsește și pe internet) cu… 12 poeme. I-am și scris atunci lui N. Prelipceanu că a fost ca un test contracronometru (să văd dacă fac față) să aleg din sertar, să definitivez, să culeg la laptop 12 poeme inedite! 12, enorm… Pot fi citite aceste poeme la https://www.viataromaneasca.eu/revista/2023/07/poeme-171/
Tot luna asta am urcat în sfârșit la un vârf de munte, la Postăvarul – transcriu aici (pentru cei ce nu au cont pe Facebook) textul postat pe contul meu Facebook, însoțit de 52 de fotografii: M-am urnit, în sfârșit. Pe caniculă. Am urcat azi, miercuri, 12 iulie 2023, la Vârful Postăvarul (1799 m) – nu am mai ținut cont de durerile cervicale, de care nu mai scap. Atenție, pedometrul meu de pe mobil îmi arată că am mers azi pe jos 26,5 kilometri (39.507 pași), incredibil, n-am mai pomenit. Mai jos veți vedea de ce… Am venit cu autobuzul la Poiana Brașov, la ora 10 am pornit urcușul pe cruce roșie, singur. Fără să forțez, la 12,30 am fost la Vârful Postăvarul (unde am mâncat un sandviș și un baton de ciocolata Leon; am luat un litru de apă minerală carbogazoasă la mine). La întoarcere am băut o cafea la Cabana Postăvarul Julius Romer, am cumpărat o sticlă de apă minerală, am dat al doilea sandviș avut la mine unui cățelandru care șchiopăta. De aici încolo începe neinspirația – am hotărât să cobor de la Cabană direct la Brașov, pe la Pietrele lui Solomon (nu voi ajunge acolo). Pe banda galbenă, fără probleme la început. Pe la mijlocul traseului, însă, numai abrupt și pietre mari, greu de ținut echilibrul pe ele – la un moment dat pierd banda galbenă, merg pe cruce albastră, conform indicatoarelor. Mi-am făcut praf degetele în ghete, coborând numai abrupt. Ies la pârâul Chei, care a inundat drumul forestier modernizat, devenit impracticabil, sunt cioturi, bușteni, bolovani, plus izvoare puternice care îl traversează. Mă miră aici mărimea brusturilor…
Nu mai știu unde sunt, nu e nicăieri nici un marcaj, n-am internet, nici semnal la telefon. Găsesc, norocos, un traseu cu triunghi albastru, care tăia pârâul Chei. Mă orientez cum pot, intuitiv, pe acest traseu care nu știu unde duce. Până găsesc un indicator și aleg să merg în plus o oră și jumătate spre Brașov, pe Șaua Tâmpei. Drum care am senzația că nu se mai termină. La 18.30 ies din pădure în Brașov și la ora 19 sunt în autobuz spre casă, sunt „rupt”, mă mir că nu m-au trădat genunchii, 9 ore de mers, ce aventură… Să nu uit: pe toate traseele făcute n-am întâlnit nici un turist (câțiva bicicliști doar). Niciunul! La Vârful Postăvarul se vine direct de la telecabina din Poiana Brașov (se pleacă tot cu telecabina; de necrezut, turiștii erau în șlapi și sandale; se aseamănă cu venirea cu telecabina din Bușteni, cu urcatul la Babele-Sfinx și coborârea la fel, cu telecabina). Va fi greu să repet isprava de unul singur pe vârfuri de munte (munții de lângă Brașov sunt plini de urși; am avut noroc de data asta că nu mi-a ieșit niciunul în cale). Regret enorm că nu am un însoțitor pe munte, nu mai e nimeni dispus la efort.
***
Ancheta revistei Orizont:
CE SE VEDE DE LA FEREASTRA DUMNEAVOASTRĂ?
Întreabă Cristian Pătrășconiu. Răspund eu:
Fereastra din cap
Acuma, depinde de fereastră, de vremuri, de stare. Dacă le iau pe rând: ce văd pe fereastra inimii? Durere, că am fost pe munte (la vârf, la 1800 de metri, la Postăvarul), și m-am trezit iar cu o unghie neagră la degetul mare al piciorului drept. Și nemulțumire, că la întoarcerea de pe munte, am pierdut marcajul (într-un loc unde avusese loc o inundație de proporții) și am fost la un pas să mă rătăcesc în pădure (fie și printre urșii Brașovului)… Ce văd pe fereastra slabă a sufletului: mai nimic, viitoarea poezie e departe, nu simt nevoia să încerc să o reperez… Altfel, la propriu; pe fereastra de la biroul de acasă văd acum pădurea (undeva, în marginea de sud a Brașovului, la 650 de metri), la baza muntelui, cu gardul pe care am lădița cu semințe de floarea soarelui (cărate cu sacul de la Adjud) pentru pițigoi (bieți pițigoi, împuținați de pisicile vecinilor). Lasă că mierlelor le dau hrană uscată de pui pentru pisici.
Noi avem o pisicuță neagră și un motănel albastru, amândoi veniți la noi din pădure (din cauza lor nu dorm, că au activitate de noapte). În fiecare zi mă aștept să fie făcută praf lădița, de ursul care patrulează dincolo de gard, când și când. Dincolo de gard sunt și căprioarele (și mistreții, îi aud grohăind; le mai arunc sfeclă roșie și mere, cartofi, morcovi; cumpăr de la Carrefour). Văd, apoi grădinița la doi vecini (unul e belgian, care și-a închiriat casa unei perechi de „influenceri” online plini de bani), cu arbuști „ornamentali” minunați. Apropo, am o grijă (e și asta o fereastră deschisă a mea, grija de ziua de mâine), trebuie să tund iarba mâine, dacă nu plouă… Să mă uit și pe fereastra de la dormitor? Nu, că nu vreau să deochi bradul argintiu. Pe fereastra dinspre camera fiului (Laurențiu, la 48 de ani, care ne vizitează de la București numai de Crăciun, la Înviere și când plecăm noi, eu cu soția, la mare) e aleea cu mașini staționate, tocmai au sosit cu mașina lor de teren de la Deva părinții (profesori pensionați din Deva) tinerei „medic de ochi”, care e iar plecată în vacanță peste zări și țări cu soțul, stomatolog renumit (sunt o pereche superbă, cu doi copii); ei se ocupă de casă și cățel. Să deschid și o fereastră în cer, din cap? Mai bine nu, cine știe ce prostii mai văd dacă mă concentrez…
18 iulie 2023. BV
Liviu Ioan Stoiciu
Buna ziua!
Lasand la o parte faptul ca am desoperit viersul dumneavoastra, ma intereseaza sa iau legatura cu fam GAsparic…fiu sau dna Milica…poate, din intamplare, stiti rude din tara..
072660336
Regret, nu știu. îi aprind poetului dispărut atât de tânăr o lumânare la mormântul lui din Adjud (unde sunt îngropați și ai mei). Eventual întrebați-l pe Lucian Vasiliu la telefonul 0745653854, el a organizat un festival Gasparic la Muzeul Literaturii din Iași, la care au participat și rude ale poetului…