Jurnalul negativ, inadmisibil, al lui Jean, din povestea scrisă în genunchi, în tunelul Grotei Pustnicului, continuă

Sâmbătă, 21 august 2010. Las povestea să curgă, fără alte intervenţii. Aţi reţinut, lovit la cap în Grota Pustnicului, mergând în genunchi într-un tunel în căutarea izvorului tămăduirii, mintea mea a trecut într-ul alt registru. Spuneam că m-am trezit în tunel scriind pur şi simplu (fără să înţeleg exact cum de e posibil), în 2006, ceea ce trăiam în 1970. Aşa, încet, cu cât terminam de scris jurnalul-proză din 1970, cu atât mă retrăgeam, cu spatele, în tunelul Grotei Pustnicului, care ducea la izvor. Observ că s-au păstrat din 1970 gândurile negative, critice, inadmisibile: acesta nu sunt eu, e Jean…

*

Sora vitregă mijlocie — mă uluieşte prin bunătatea ei. Deşi ar vrea din inimă să nu semene la obiceiuri cu mama mea vitregă (mamă bună ei), rămâne aceeaşi fiică negospodină. Mi-a mărturisit fapte intime din anii cât eu am lipsit de acasă. Îi place muntele. E prietenoasă, deschisă în grai. Vrea să aibă serviciu, să meargă undeva într-un sat de lângă Târgovişte, acolo ar înfia-o nişte bătrâni cumsecade. Dacă îşi va lua examenele la fără frecvenţă, în vară va părăsi cine ştie pentru cât timp familia noastră de origine. Nu ştiu de ce, în sora mijlocie am încredere, deşi e mai naivă ca sora mai mare, e mai necoaptă. Dar, dacă stau bine şi cuget, nu le cunosc nici pe sora mai mare, nici pe sora mijlocie. Amândouă mă ocolesc intenţionat sau neştiutoare. În familia noastră niciunul nu ştie ce gândeşte celălalt. Şi e prea târziu să mai fie îndreptat ceva.

Mai am un frate. şi o soră mai mică,  vitregi şi ei (avem numai acelaşi tată, dar eu îl consider frate bun şi surioară bună), mai mici cu opt şi zece ani, sunt copii acum, totul li se iartă.

*

Ce s-a întâmplat, de fapt? A intrat în şut în schimbul I. În abataj e întuneric, nu vezi decât pe dimensiunea fascicolului de lumini ale lămpii electrice (mereu prost încărcată, acumulatoarele sunt uzate). A pierdut lampa şi casca de când a fugit. Se miră că mai are cizmele de cauciuc în picioare. E îmbrăcat într-o salopetă murdară, îşi închipuie că e ruptă. La un moment dat a auzit de la muncitorii care chiulesc pe galerie, în mină, că este tulburată apa în canale şi că şobolanii se retrag speriaţi, la grămadă, de parcă ar fi alertaţi de cineva sau de ceva. În abataj s-a dat brusc semnalul de surpare, a fugit care cum a putut şi cum l-a îndreptat steaua din frunte. Nu e exclus să fi fost multiplicată surparea prin efectul devastator al exploziei provocate de artificier. Câţi morţi or fi sub bolovani şi minereu, sau înecaţi? Gemetele auzite la început s-au îndepărtat, le-a pierdut şirul, la picioarele lui susură minereul şi apa. E conştient că salvatorii n-au cum să ajungă la el, că abatajul s-a revărsat pe întreaga galerie, surparea a distrus totul, n-au cum să sape pe loc, e la sute de metri sub pământ, suitoarele sunt departe. A pierdut orice legătură cu vechea realitate. E surprins că nu i se arată dracul. Sub piept are un buştean uscat. E înnebunit de scârţâitul bolovanilor, care din când în când se reaşează. O fi fost cutremur? A urmat surpare după surpare? Totuşi, salvatorii trebuie să recupereze măcar cadavrele… Are viziuni? Din când în când îşi pierde cunoştinţa, sau trece într-o altă dimensiune, sau visează — dar nu e vis. Simte că-şi trăieşte viaţa în avans, chiar dacă e imposibil: acum s-a trezit dintr-o asemenea revelaţie. Era în alt an decât cel în care s-a produs surparea, în viitor: avea cu doi ani mai mult, avea 22 de ani, nu 20, şi era la Bucureşti. Ce ciudat! Va lăsa scris în jurnal şi asta. Va scrie acum în jurnalul pe care-l va ţine peste doi ani? Indiscutabil. Dacă scapă cu viaţă din mină, va fi obligat să retrăiască peste doi ani viziunea de acum? Că a avut parte de o experienţă unică, a făcut dragoste cu un hermafrodit! A făcut dragoste chiar cu unul care avea şi sex bărbătesc şi sex femeiesc… „Pe cuvânt de onoare!” Era frumos. Sau era frumoasă. Domnule, omul ăsta este de genul neutru, de ambele sexe — ce deşteaptă e limba română! L-a impresionat, i-a plăcut şi s-a scârbit, acesta e adevărul. Nu şi-a putut imagina că există asemenea indivizi în realitate, cu două sexe „la un loc”. Citise de ei, dar nu era nimic explicit. Hermafrodiţii sunt ţinuţi „la secret”? De ce? Acum, totul a pornit de la un anunţ publicat într-un ziar central, că vrea să cunoască o femeie cu care să se bucure de viaţă, fără obligaţii. Nu se poate! Citeşte cu ochii minţii ce a scris în jurnalul pe care-l va ţine peste doi ani… Nu înţelege cum e posibil, dar nu-şi bate capul. Poate a murit, totuşi, şi nu-şi dă seama. În jurnal i-a fost ruşine să recunoască…

*

Jurnal: De aici, de la anunţul din ziar, începe un mare calvar. Sunt căutat insistent la telefon de un glas necunoscut de femeie. Duminică seara îi fixez o întâlnire la Universitate-Pasaj, la Bucureşti. Spre uluirea mea şi a prietenului Titi, cu care venisem, suntem întâmpinaţi de un bărbat, cu glas şi comportări de femeie. Urât îmbrăcat, individul se prezintă Mircea. Individul este internat la Spitalul 9. Eu l-am crezut nebun, Titi avea să intuiască adevărul. Persoana era „fătălău”, era bărbat-femeie! Androgin? Hermafrodit? De fapt, în comportări era numai femeie, doar fizicul îl contrazicea, avea barbă (acum era proaspăt bărbierit), avea mâini de bărbat şi nu avea sâni cât de cât proeminenţi, de femeie. Păcatul meu de a fi aventurier… (Voi reveni)

PS. Poetul Laurian Stănchescu (aflat în continuare la Neptun, la Casa Scriitorilor, în seria „şefilor” – pe lângă N. Manolescu, Varujan Vosganian şi Gabriel Chifu, din actuala structură de conducere operativă a USR, va veni şi D.R. Popescu, preşedinte al USR până la Revoluţie) mi-a atras atenţia asupra unei iniţiative a lui de cucerire a României, în timp: „Marşul cultural Bucureşti-Sarmizegetusa”, din 3 septembrie – 500 de kilometri străbătuţi pe jos! Cine vor fi curajoşii? Aţi putea fi şi dumneavoastră, cititorii acestui blog / site, de ce nu? Aveţi ataşat aici Comunicatul de presă, daţi click pe com d presa nou (şi iar click pe dreptunghiul apărut), la finalul lui găsiţi telefonul lui Laurian Stănchescu, să cereţi amănunte, dacă vreţi să participaţi: o puteţi face din orice loc de pe traseu…

PS.2.  Fotografii realizate la întoarcerea spre Bucureşti de la Neptun pe 19 august 2010: Mănăstirea Sf. Maria din Techirghiol, altarul bisericii Mănăstirii Peştera Sf. Andrei (din comuna Ion Corvin) şi intrarea la Mănăstirea Dervent (din Ostrov).