0
6 comments, 173 shares

Duminică, 30 iunie 2019. S-a stins ieri, sâmbătă după-amiază Gheorghe Iova (Gelu pentru prieteni), lider optzecist, teoretician al textualismului românesc, era mai mare ca mine cu nici o lună. Dispariția lui nu a trecut neobservată în mass-media, din contră, probabil că soția, Doina Iova, profesoară, a pregătit din timp „necrologul” (același text e reprodus sau prelucrat peste tot), ceea ce e extraordinar, în condițiile în care scriitorii la noi, inclusiv cei importanți, mor în general în anonimat, total ignorați. Decesul a survenit „în urma unui stop cardiac, după şase săptămâni de când era internat în spital după un infarct masiv. În linişte, în pace, senin, a plecat. Joi mi-a spus aşa: Doina, mai stai cu mine trei zile, atât, trei zile. Într-un fel am fost toţi pregătiţi, a venit într-un moment tot pe spiritul lui”, a spus Doina Iova pentru Mediafax.

Rețin anunțul MNLR: A murit Gheorghe Iova, cel mai radical textualist underground al „generației 80”. Se născuse pe 29 ianuarie 1950 la Săhăteni, județul Buzău. Un unchi al său, fizician, l-a atras către științele exacte; a făcut totuși Literele în perioada maximei destinderi poststaliniste, alcătuind, alături de prietenii Mircea Nedelciu, Gh. Crăciun, Gh. Ene, Emil Paraschivoiu, Ioan Flora (aproape toți defuncți azi…) gruparea neo-avangardistă și experimentală „Noii”. Boem și marginal, avizat în materie de textualism german (Helmus Heisenbutell) și francez (Tel Quel), wittgensteinian de cursă lungă și pasionat al filosofiei limbajului, a fost un anarhist subversiv pur sînge; a încercat să dejoace convențiile textului literar și ale „textului social”, situîndu-se ex-centric atît față de canoanele literare cît și față de canoanele socialismului real. A lucrat, decenii de-a rîndul, ca liber profesionist și a fost (înainte de orice) liderul informal, maestrul din umbră al optzecismului teoretic. Un „om din subterană” care a ieșit rar la suprafață – bunăoară, în antologiile de grup „Desant `83” și „9 poeți” (înainte de 1989). Volumul experimental „Texteiova” (1992) recuperează scrieri vechi (uneori) de cîteva decenii, ca și seminalul, definitoriul „Acțiunea textuală”. Va simula, mai tîrziu, romanul („De cîți oameni e nevoie pentru sfîrșitul lumii”) și poezia, în cărți de fapt inclasabile, unde cuvintele de ordine sînt „textul” și „textuarea”.

Nu era vorba însă (cum s-a spus adesea) de un exercițiu formalist, steril, „ilizibil”, ci de o acțiune experimentală pe cont propriu în interiorul puterii limbajului și a relațiilor sale cu societatea; o încercare de a scoate textul de sub controlul oricărei puteri exterioare, al colectivizării și, deopotrivă, al comercializării. „Efectul Iova” asupra literaturii române postbelice, în varianta sa radical-experimentală și „neo-autenticistă”, a fost mai important decît s-ar crede. Nu numai opzeciștii, ci și unii poeți anteriori (Angela Marinescu) sau ulteriori (Ioan S. Pop, douămiiștii) au intrat în raza de influență a acestui revoluționar al limbajului. Iova era un om și un scriitor liber, rebel, dificil, ciudat, cu un anumit demonism (foarte… uman), care scăpa mereu printre degete. Un Iov, în felul lui. Cu el dispare nu doar un „desantist” de pondere (încă unul…), ci și omul din avangarda teoretică și practică, textuală și existențială, a optzecismului

N-am fost apropiat de Gheorghe Iova, dar îl simpatizam, era vedetă printre vedetele optzeciste bucureștene, pe care eu le citeam și aplaudam, dar cu care nu voiam să am de a face în particular. Am fost un an colegi de redacție la săptămânalul Contrapunct, nu-mi amintesc de nimic, boema și discreția lui superioară probabil ne-a ținut departe unul de altul. E chiar ciudat că i-am pierdut de tot urma de la un moment dat, poate fiindcă trăiam în lumi diferite, nu știu. Regret că, în timp, Gheorghe Iova s-a risipit, opera lui ar trebui azi reevaluată (abia în 1992 a debutat cu volumul personal „Texteiova”, la editura Cartea Românească. Pe rând, scrierile sale au fost solicitate pentru antologiile dedicate generaţiei 80 şi generaţiei 90 din literatura română, fiind citate ca modele de vitalitate şi de autori debutaţi după 2000.

A primit premiul Frontiera Poesis, pentru „Cartea de poezie a anului”, pentru volumul „1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, editura Axa, 1998. În 2000 a fost distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România pentru roman, pentru „De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii”, publicat la editura Paralela 45, în 1999. Pentru anul 1999 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu, pentru volumul „Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar”, lansat de Paralela 45. Cele mai recente volume pe care le-a publicat sunt „Etalonul Mizil”, Casa de pariuri literare, 2016, la care a fost coautor împreună cu Cosmin Manolache, „Ciungamaţii. Liber de faptul că mi se garantează libertatea. Dosar de «duşman al poporului» (2017) şi „Citate/Cecitate”, la aceeaşi editură, în 2018) și pusă pe un raft de sus, cel mai trist. Dacă ar trăi Marin Mincu ar spune că Gheorghe Iova a fost mereu nedreptățit.

Din „1971. Sintaxa libertății de a spune

eu sunt înspăimântat.

Nu înspăimântat de ceva. înspăimântat.

Rescriu și am dorința nu asta ci doresc să aflu ce fac.

Ce este ceea ce fac. ce este ceea ce este.

Ce există ceea ce este.

Ce există ceea ce există.

Ce exist.

Ceea ce fac este / nu este ceea ce rescriu eu cunosc ceea ce trebuie să fac.

Ceea ce.

Lucrul se descrie ceea ce. orice propoziție este un principiu compozițional.

Aceasta situație este inutilizabilă.

Utilizabile sunt durerea dar tristețea și ceea ce atac / mă atacă.

Copacul există se rescrie cineva eu rescrie copacul mă atacă.

Pe cine atacă copacul acela este eu.

Eu exist se rescrie eu atac o întindere.

Aceasta este o activitate.

Acum o acțiune.

Eu ma deposedez de existență.

Eu sunt deposedat de existență.

Existența se rescrie ceea ce este în afara mea.

Lăuntrul meu nu se rescrie.

Eu nu am inventat aceasta.

Să nu mai întreb să nu mai neg să nu mai afirm să nu mai răspund toate acestea sunt invențiile mele.

Să nu mai inventez.

Să nu mai exist ca și cum aș exista.

Se acoperă un text în timpul unei tristeți.

Pentru identificare, a mea.

Dar eu nu identific.

Nimeni nu se ocupă cu identificarea.

Aceasta nu este o ocupație omenească.

Existarea nu este o ocupație omenească.

Nu este activitatea mea.

Este o acțiune a lucrurilor asupra mea.

Reprezentarea este plană.

Acțiunea mea este plană.

O linearitate plană.

Textul.

(Vezi)

La titlu: Sorin Dumitrescu, „Daniel”


Like it? Share with your friends!

0
6 comments, 173 shares

6 Comments

Lasă un răspuns la Valentin Dolfi Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Sunt un cvasianonim ca scriitor cu 31 de carti publicate.Doua din ele despre cartile lui Iova,INTEMEIEREA TEXTULUI si Arheologia textelor Iova..Cine stie despre aceasta poveste?am vorbit la tlefon sute, poate chiar mii de ore.Ii datorez indemnul de a scrie si publica Ultima ratacire.Parnod, roman morometian cum a fost vazut de multi cotitori scriitori.Marea critica literara la noi se ocupa, vai gresesc, de nume…de cei cu blazon USR, eu nu sunt, nuam facut alergare dupa premii, am stat si am scris…va veni si timpul meu,sper, .e vremea celor cu trei carti publicate, cu prieteni critici ,impinsi de spate sa ajunga in USR.Dosarul meu depus la Filiala Constanta a fost pus intr-un sac si astat sase ani acolo…noroc cu Nicolae Dunareanu ,om de omenie, l-a gasit si mi l-a trimis….Acum la 81 de ani nu se mao iuta nimeni din cei mari la unul care a inceput sa publice…la 65 de ani, dupa pensionare.Iova, imi spunea, sa fiu mandru ca nu sunt membruUSR, Cei ce sunt se lauda ca primesc prin postas, jumatate din pensie.Domnule Stoiciu, v-am citit, va citesc, va admir sincer, sunteti un mare poet…dar in voga sunt cei ~alesi~.Iova, prietenelul meu, a plecat sub veghe stelelor,in jocul elementelor,,,,lund cu el si o parte din ratacirole mele.

    1. Mulțumesc pentru vorbele bune. Toată admirația, aveți o vârstă de vis. La Buzău sunteți iubit și respectat ca scriitor (“Cartelul metaforelor” și “Caietele de la Țintești” vă sărbătoreau tot timpul), faptul că Gheorghe Iova vă prețuia spune totul. Ați scos două cărți despre Iova? Jos pălăria! Altfel, dacă sunteți sau nu membru al Uniunii Scriitorilor nu are nici o importanță. Sănătate!

  2. L-am cunoscut şi eu pe Gheorghe Iova, când am ajuns în redacţia “Contrapunct” cu un grupaj de poeme. În dedicaţia la Texteiova, datată 11.11.1992, ironiza faptul că sunt din acelaşi oraş (Râmnicu Vâlcea) cu domnul Apolzan (Manolescu) şi spera să-l ajute Dumnezeu să scrie un roman, care avea ca loc al desfăşurării acţiunii acelaşi oraş, unde avea o mătuşă! Dedicaţia era tot textualism underground! Mi-l amintesc fumând, bine dispus şi ironic! Tot în redacţii i-am cunoscut şi pe Augustin Frăţilă, Ion Stratan, Traian T.Coşovei, care sunt poate cu toţii adunaţi la o redacţie în ceruri! Valentin Dolfi

    1. Frumoasă evocare, mulțumesc. Apropo, văd că ești legat sufletește de optzeciști, tu ești un optzecist? Nu ești un nouăzecist (prin debutul editorial, prin felul în care scrii, ești nouăzecist)?

      1. Adevărat, din punct de vedere editorial am urmat modelul optzecist (debut în tandem, la Litera, coperta Florin Iaru, ş.a.m.d.), dar atât. Nu cred în clasificarea generaţionistă a lui Laurenţiu Ulici. Sunt bucuros dacă sunt considerat un poet bun. Fără generaţii şi clasificări.

        1. Ești un poet foarte bun, de premiat, sper de aici înainte să fii pus pe locul pe care-l meriți. Cu drag. În privința generațiilor, nu trebuie luate în nume de rău, pur și simplu e mai ușor de urmărit un poet sau altul de-a lungul istoriei literare.