Literatura română actuală şi cotizaţia

Miercuri, 3.03.1010. Vă avertizam aici, pe 19 februarie, în „LIS Jurnal Online” că în chiar ziua mea de naştere am făcut o înregistrare pentru Radio România Cultural, invitat de Anca Mateescu, interviu transmis duminică, 21 februarie… De necrezut, azi am fost răsplătit cu mai mult de 200 de lei (odată ce din ei s-a scăzut şi impozitul; şi am lăsat şi ciubuc serios la casierie) pentru poemele şi prostiile spuse atunci. Ce credeţi că am făcut cu banii? Am venit de la Radio România direct la sediul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi am plătit cotizaţia pe anul 2010 pentru mine şi pentru prozatoarea Doina Popa Stoiciu. Cred că se ştie, din acest an scriitorii au legitimaţii noi, semnate de Nicolae Manolescu. Mi-am pus o poză făcută anul acesta pe noua legitimaţie, că n-am pe cine păcăli cu prezenţa mea fizică.

Acum trei zile pomeneam de un interviu cu Constantin Carbarău, luat tot pentru nemaipomenitul meu eveniment, al împlinirii a 60 de ani (deja m-am plictisit să-mi mai amintesc de această vârstă). I l-am trimis pe e-mail la revista lui, Sud (care nu are site / web / blog). Reţin din el, aici, un singur răspuns:

– Cum apreciaţi literatura română actuală şi în special poezia?

– Trăiesc liniştit cu senzaţia că literatura română originală merge pe drumul ei natural şi faţa ei actuală, mai expresivă sau mai puţin expresivă, mai inhibată sau mai dezinhibată, are legătură cu continuitatea creaţiei literare în limba română… Ce s-a schimbat dramatic în rău, e că literatura română originală nu mai are azi cititori – nici cărţile de literatură originală contemporană, nici revistele literare nu mai sunt citite decât la nivel simbolic. Apoi, e deprimant să vezi că revistele conduse de ultimii veniţi în literatura română, de exemplu, publică recenzii la cărţile traduse (ale unor autori străini), nu ale românilor: asta înseamnă că s-a schimbat deja mentalitatea de cititor. De ce dăm toţi banii pe o traducere şi nu pe un poet român? Sigur, e o minune că în România apar volume de poezie (şi poeţi noi) pe bandă, în timp ce în Occident (Franţa sau SUA) ele au dispărut din actualitate. Dar faptul că nu mai are cititori şi nici susţinători, e descurajant. Mă bucur că poezia (cărţile ei originale) mai e premiată de Uniunea Scriitorilor, că literatură română înseamnă şi poezie, nu numai proză, că titulatura de scriitor cuprinde şi poetul, nu numai prozatorul – dar cât va mai dura? Călcăm apăsat pe urmele Occidentului, unde poezia e floare la ureche, tocmai ea, care e esenţa unei literaturi… Eu am ajuns în situaţia să ezit să mai public o carte de versuri fiindcă ştiu că nu mă mai citeşte nici colegul căruia i-am dăruit cartea mea cu autograf. Tirajul cărţilor originale e penibil (între 200 şi 500 de exemplare la o carte), mai ales la cărţile de poezie, bibliotecile orăşeneşti nu mai achiziţionează cartea originală a scriitorilor „contemporani”, nu există difuzare care să asigure cumpărarea lor (iar librăriile refuză cărţile editurilor, fiindcă nu se cumpără). De când a murit Rodipet (difuzarea centralizată a presei scrise, care se vindea în toate oraşele mari ale ţării), revistele literare au fost îngropate. E trist, vezi o carte nouă dacă ţi-o dăruieşte autorul, citeşti o revistă literară dacă lucrezi într-o redacţie, care face schimb de reviste („mi-o trimiţi tu prin poştă, ţi-o trimit şi eu”). Nu se mai poate ieşi din această situaţie. Uniunea Scriitorilor a deschis librării ale ei în oraşe reşedinţă de judeţ, toate au dat faliment. De ce nu e obligat Ministerul Culturii să patroneze o reţea centralizată de difuzare a cărţii de literatură originală românească şi a revistelor literare? O urmare a lipsei cititorilor literaturii române (cărţilor ei originale şi a revistelor ei) se vede de la o poştă – românii îşi pierd identitatea, nu mai au conştiinţa importanţei moştenirii creaţiei scrise în limba română. Încotro?