Mai puțini cu doi regizori. Invazia terestră americană și antrenarea Chinei în război. Un pamflet la adresa Galei poeziei române

Vineri, 2.12.2011. Trei de 2, trei de 1 în data de azi – și? Au murit doi regizori acum, unul după celălalt, la două zile distanță, unul marți, celălalt joi, unul la 65 de ani, altul la 78: Alexandru Tocilescu și Andrei Blaier, ambii premiați în breasla lor, teatru și cinematografie (UNITER și ACIN). Unul mai nonconformist, altul mai conformist. Din iulie 2011, Al. Tocilescu are o stea pe Aleea Celebrităților din București. În aprilie 2011, „Andrei Blaier a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate încă din 1956 și că ar fi dat mai multe note scrise care au dus la arestarea unor persoane. Andrei Blaier, care ar fi avut numele de cod Brateș, ar fi turnat actori, scenariști și regizori” (Wikipedia). O dată cu moartea lor, le vor fi îngropate și piesele de teatru și filmele (amândurora le-am vizionat, selectiv, piese de teatru sau filme, n-am amintiri deosebite, deși-mi plăcea Tocilescu). E curios, azi, când nu numai filmele artistice, ci și piesele de teatru pot fi păstrate pentru posteritate pe DVD, „popularitatea” lor a scăzut dramatic (nu mai puțin decât a literaturii, e adevărat, dar orișicât).

***

Are dreptate să-mi amintească Radu Humor că am uitat de Va urma din 22 noiembrie (în această zi de 22 noiembrie, aici, vă invit să recitiți prima parte a documentarului pe care-l continui acum, mai jos, primit de la Adriana Barna pe e-mail). N-am uitat de documentar, doar trăgeam de timp (dacă nu-mi atrăgea Radu Humor atenția azi, mai amânam continuarea, că nu mai conta, tot amânând-o atât, voiam să-i fac loc atunci când rămân aici în pană de subiect; că am zile când nu-mi arde de nimic):

China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012 (II)

Mai exact, “evenimentele catastrofice”, dezvăluite serviciului secret chinez MSS de către Underwood, planurile SUA, nu numai împotriva propriului popor, dar şi întregii lumi de asemenea – acest raport FSB avertizează – sunt centrate pe crearea condiţiilor necesare pentru un război global total, care include:

1) Implozia deliberată a economiilor, atât din ​​SUA cât şi din UE, cu scopul de a distruge sistemul financiar global, care funcţionează de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial;

2) Lansarea unui război convenţional masiv de către SUA şi UE pe continentele nord-american, african şi asiatic pentru a include Orientul Mijlociu;.

3) În timpul acestui război total, eliberarea intenţionată a agenţilor de război biologic meniţi să omoare milioane de oameni, dacă nu miliarde, de civili nevinovaţi;

4) La apogeul acestui război, Statele Unite şi aliaţii săi vor face un apel pentru pace şi pentru o nouă ordine globală, care urmează să fie stabilită în scopul de a preveni distrugerea totală a planetei noastre.

Importantă de menţionat, în legătură cu afirmaţiile îngrozitoare făcute în acest raport al FSB, este confirmarea acestora de către World Net Daily (WND) News Service, care, în articolul lor intitulat „SUA se pregătesc pentru un război ‚tanc pe tanc’”, au citat o sursă confidenţială din cadrul Departamentului Apărării al SUA (DOD), care îi avertizează că America este în prezent în curs de pregătire pentru declanşarea unui război convenţional masiv. Şi, după cum WND citează direct sursa lor din DOD, aceasta a indicat că miza este “altceva” şi avertizează că întregul sistem militar al SUA “se aşteaptă la ceva convenţional şi mare, care va veni pe conductă relativ repede.”

Aşa cum am menţionat în raportul nostru din 16 septembrie, intitulat „Concentrarea masivă de trupe americane la graniţa mexicană alimentează teama unei invazii”, componenta nord-americană a acestui masiv război convenţional, planificată de către SUA, va implica invazia Mexicului, Americii Centrale şi Americii de Sud, pentru a asigura americanilor vastele resurse energetice şi minerale din această regiune.

Componenta din Asia şi Orientul Mijlociu a acestui amplu nou război american va implica o invazie terestră masivă a naţiunii pakistaneze, înarmată nuclear, şi care, conform ultimelor rapoarte, este deja angajată într-un schimb de focuri cu trupele americane. [Notă: La umilirea Pakistanului de către SUA se adaugă şi arestarea lunile trecute a agentului CIA Raymond Davis, pe care pakistanezii au fost obligaţi să-l elibereze sub ameninţarea invaziei]

Acest raport FSB detaliază în continuare planul american de a “angaja pe deplin” China în acest război, deoarece aceasta va veni, fără îndoială, în apărarea Pakistanului. Dar nu numai să învingă China este scopul american, ci şi de a obţine pentru sine resursele vitale de energie din Marea Chinei de Sud, în legătură cu care, săptămâna trecută, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez a avertizat că vor merge la război pentru a le apăra. (Apropo, China a anunțat azi că e gata să declanșeze un război mondial dacă Israel-SUA-UE, adică NATO, atacă Iranul, Doamne ferește)

***

Ultima parte, mâine la acest documentar straniu, să pot să las loc și considerațiilor amicale făcute de Tudor Cicu pe seama lecturilor de la Gala Poeziei Contemporane, ediția I, de la Ateneu, din 19 noiembrie 2011, varianta transmisă ieri pe TVR Cultural (ciopârțită amatoristic de realizatorii înregistrării; Gală pe care Viorel Padina o contestă aici cu atâta foc; doar suntem pe teren alunecos). Tudor Cicu n-a prins începutul transmisiei de ieri de pe TVR Cultural (pe primii patru care au citit):

Gala poeziei române

 (pamflet)

Motto:

„Aici îmi cântă mierla… toată viaţa o să mă târască plugul de colo, colo”

Marin Sorescu

1.2.3.4… Când poeţii îşi citesc poeziile în Aula Ateneului Român, la „Marea Gală a Poeziei Române”, cum a numit-o Nicolae Manolescu, nu ştii dacă trebuie să te îmbraci în haine de nuntă sau de înmormântare. Ascultându-i, ai impresia (sugerată mie de Florin Mugur, cândva) că cineva le trece pe dinainte o oglindă mare, spre a le verifica dacă respiraţia şi cuvintele lor au aburi. Poemele care ţâşnesc la microfonul de pe scena Ateneului par „nişte purici de lebădă” (afirmaţia îi aparţine lui Popescu, Grigurcu?) şi dau expresia de dans al tuturor sentimentelor, încercând să ne scoată din lumea sentimentelor exterioare. Sunt şi eu un om ca voi toţi, dar după o zi celebră de 1 Decembrie, lansări de carte şi manifestări culturale la Casa Sindicatelor de la Buzău, urmată de o petrecere cu prietenii, scriitorii buzoieni, sărbătorindu-l pe Marin Ifrim (care, iată, fără să ştie, mai scoate două cărţi: una de poezie „Săptămâna de sare”, alta, ceva în genul unei monografii literare intitulată „Cântec pentru cel care se râmniceşte”, dedicată editorului Constantin Marafet diagnosticat de criticii săi. Ambele cărţi sunt surprize de ziua lui Marin Ifrim, făcute cadou de editorul de carte C. Marafet). Astfel că, la ora programată pe TVR Cultural, Marea Gală a Poeziei Române începuse fără mine. Prin somn îl aud pe poetul Ion Mureşan, recitând: „glu-glu-glu Maria/ pentru tine înfund puşcăria”. Poemul ăsta, parcă-l scrisese poetul nostru buzoian Mihai M. Macovei. El era mereu prezent la lansări de carte şi manifestări culturale cu un poem proaspăt scris despre Maria. Fac ochii mari: nu, bătrânul ăsta de la microfon nu e M.M. Macovei al nostru. În fine, ce atâtea teoreme, gata! M-am trezit de-a binelea. Şi iată, nici nu ştiu, încă, ce costum trebuie să îmbrac. După cum îi zăresc, mai în fundal, pe scena Ateneului, şi-au meritat locurile până acum: Ana Blandiana, Mihail Gălăţanu, Teodor Dună şi Ion Mureşan. De! „pe strada Mare/ încă un poet asfaltat/ îşi cară/ iluziile” (versuri de Marin Ifrim). Încep să-i urmăresc cu atenţie pe cei chemaţi la microfon să dea mâna cu N. Manolescu şi să-şi citească timp de două minute poemul. Unii uită să mai dea şi mâna cu mentorul lor. Emoţia, geniul? Nu ştim a cui o fi fiind vina.

5. Horia Gârbea: cunoscutul poet, prozator şi mai ales dramaturg, care a explodat în literatură, mai ales după revoluţie, însumând peste 21 de volume de literatură, unul dintre cei mai prolifici şi polimorfi autori nouăzecişti, ne învârte în dansul sălii Ateneului cu un poem despre cuiul pe care nu-l mai scoate nici Dumnezeu. Eroul acestei fapte măreţe (desigur), e un biet tâmplar. Poemul curge fluent spre groparul cimitirului, care tot săpând el aşa (ca în Arghezi), dădea şi el de apă, că morţii în sicrie (parcă-i şi vedem, aşa întinşi pe spate, falnici şi maiestuoşi) plutind într-o bărcuţă. Din când în când, groparul îşi dă poalele paltonului vechi şi demodat (purtat de mama lui Esenin, cândva) şi mai bea câte o sută până îl ia somnul. Ei asta-i bună, cum adică pe poet, nu bre, el ne citeşte înainte! Trece pe la bietul popă, cel care învârtea ciocanul? peste morţi. Da, ce, era la proba aruncatului cu ciocanul? Nu ne-am lămurit. Se citeşte al naibii de repede. În fine, poate n-am auzit noi bine. Trecem prin poemul ăsta şi pe la cârciuma lui Vasile „care-i ridică paharul la gură, popii”. Se înţelege, popa era ocupat cu ciocanul şi morţii săi. Şi, trecem şi la Vasile: care dădea cu groparul, cu tâmplarul şi cu popa de masă, mai ceva ca un halterofil. În final, aflăm cum zbura Vasile, ca un liliac peste sat. Nu ca Dumnezeu din „Minunea” lui Sorescu zbura el, nu, ăsta era mai pământean, începuse încă de pe vremea peşterilor să prindă metehnele liliacului. Ca să vezi, minunile se ţin lanţ, de la Sorescu şi până în ziua de azi.

6. Liviu Ioan Stoiciu: poet, prozator, jurnalist şi cunoscut protestatar împotriva comunismului (ştiaţi că a fost descoperit de Ştefan Augustin Doinaş, care îl prezintă în revista Familia, în 1974?). După cum ştim, el delimitează generaţia 70, de generaţia 80, uneori comparat cu un apostol al vizionarismului liric savant. În fine: ne citeşte un poem dedicat filozofului Mihai Şora. Glasul poetului se ridică dedublat peste glasul filozofului trecut la tăcere, se confundă chiar cu al acestuia: „de ce văd, ce văd?!”… îşi ceartă ochii, urechile, întrucât pare a fi răsturnat totul în proiecţia acestor organe nu numai în simţurile lor. Cam totul e pe dos!, constată filozof şi poet deopotrivă. Resimte, ca şi filozoful căruia-i închină poemul, că totul e pierdut, totul e ignorat, după o viaţă în care a ars, trup şi suflet, pe rugul ideilor. Se întreabă, ne întreabă: „care sunt cele rele?” Dar cum nici ochii şi nici urechile, nici trupul nu mai e interesat să priceapă o iotă din tot ceea ce i se întâmplă. Adevărul? Dacă nu cumva l-a luat Dumnezeu cu El, la retragerea acestuia din lume, şi iată, ne-a lăsat doar în seama credinţei… pe care nici cei credincioşi (înţelegem din poem) nu o mai percep bine. Dar negăsind, deocamdată… (veţi vedea de ce), răspunsuri la tot ceea ce s-a întâmplat, pe cine să dai vina? Pe toate le rabdă filozoful, dar şi poetul, căruia i se taie microfonul la jumătatea poemului. De aceea spuneam eu că deocamdată nu se găsesc răspunsuri. Tragem şi noi în lipsa poemului trunchiat tam-nisam, concluzia, cum putem. Dar, noi ştim că poezia e şi ea o cale spre Adevărul interogat de poet, dacă nu singura (cum spunea şi Petofi) şi pe care o poţi folosi într-o situaţie fără ieşire.

7. Ioana Nicolaie: numele poetei îmi aduce aminte de numele poetului Nicolae Ioana, cel care a scris  poemul elegiac intitulat: „Mi-au spus că există”… acolo o poartă etc…. O fi una şi aceeaşi persoană? O fi pseudonimul Ioanei Geacăr? Nu ştiu. Ne recită deocamdată poemul „Firimituri”, despre mama, eterna mamă! Cea mai bună şi cea mai frumoasă. (Toate ciorile îşi laudă puii!, de, o zicală!) Mama poetei pare proiectată pe „bolta păstrării cu ochii”. Ţineţi-vă bine! Trecem prin viaţa mamei şi, după al patrulea copil „care am fost eu”, la treburile casnice, unde s-a „cheltuit picătură cu picătură” (pentru că a fost măritată la 16 ani). Era necesară afirmaţia asta? Poeta zice că da, de aceea a şi băgat-o în context. Parcă o vedem, săraca mama, cu sandalele rupte, între interminabile certuri de familie şi spălatul rufelor… Cum să nu, avem în minte pânza lui Tonitza, cu mama spălând rufe în albie… etc… etc… Ce biografie!!! domnilor… Şi doar era o fetişcană (un fel de soră mai mică a poetei?!) deşi a cam albit între timp, părul i s-a rărit şi i-a cam ignorat moartea trecerea prin viaţă. De! Vine şi vremea asta. Cum ne facem atunci cu afirmaţia lui Lucian Blaga: faptul că toate vieţile de pe pământ se sfârşesc cu moartea, dovedesc astea, că moartea e ţinta vieţii? Grea dilemă. Nu s-a înţeles prea bine (în final) dilema mamei?, sau pe cea a autoarei, scriindu-şi poemul.

(Va urma)

Tudor Cicu

PS. Vă reamintesc, fotografii profesioniste ale participanților la Gala Poeziei Române Contemporane le puteți vedea la http://www.flickr.com/photos/cdpl/sets/72157628063373821/.

Am primit pe e-mail un set de fotografii de la poeta Iuliana Paloda Popescu, însoțite de mesajul:

Stimate Domnule Liviu Ioan Stoiciu,

A trecut cam mult timp de la Festivalul Nicolae Labis,

dar abia acum am resusit sa ne uitam la fotografii. Va trimitem o parte dintre ele.

Va dorim sanatate si numai bine, doamnei si dumneavoastra!

Cu stima,

Iuliana Paloda-Popescu si Florentin Popescu.

Așa că ilustrez această pagină de jurnal online cu o parte dintre aceste fotografii. Cer scuze pentru prezența mea repetată în ele (expeditorul lor le-a ales anume).