0
11 comments

Sâmbătă, 25 decembrie 2010. Naşterea Domnului. N-am deloc o veste bună, m-am deocheat scriind ieri de lumina care mă cuprinde pe dinlăuntru de Crăciun. Acum abia reuşesc să scriu aceste rânduri şi lumina din suflet s-a întunecat, din păcate (suferinţa nu-mi dă puterea să fiu senin). Mi-am amintit că eu n-am voie să mă bucur de viaţă. Degeaba m-am iluzionat an de an că de Crăciun toată lumea e a mea. O tot repet că de Crăciun ascult şi cânt colinde, am un entuziasm interior de neînţeles (nu durează mai mult decât zilele Crăciunului)… În acest an, în noaptea de Crăciun (peste noapte) m-am accidentat, „mi-am rupt mâna dreaptă”. Împodobeam bradul mare din sufragerie (e până la tavan) şi în clipa în care mi-am spus că l-am încheiat, înălţat să pun şi ultimul şirag de clopoţei de o parte şi de alta a Pomului de Crăciun, m-am dezechilibrat şi m-am prăbuşit de pe „scaunul de bar” (cumpărat de fiul meu, îl ţine vara în balconul strâmt). Am căzut din reflex pe mâna dreaptă, n-am apucat să mă gândesc la nimic, mi-am nenorocit încheietura (puteam să-mi rup gâtul fără nici o problemă). Nu mă mai pot folosi de mâna dreaptă, deşi pot să mişc degetele. Trebuie să mă învăţ să mă folosesc de mâna stângă, îmi e imposibil, şi urlu de câte ori uit că sunt accidentat şi mă folosesc de mâna dreaptă. Nu pot să scriu de mână cu mâna dreaptă, pot să bat tastele cu mâna stângă, dar fac prea multe greşeli şi-mi piere cheful. Sfaturile celor ce au aflat de accidentul meu sunt sincere: mai lasă-te şi tu de scris o perioadă. Vă daţi seama că mi-ar conveni să nu mă mai apropii de masa de scris, dar nu e chiar atât de simplu, am obligaţii aici, nu? N-am îndrăznit să merg azi, în prima zi de Crăciun, la un spital, să-mi pun mâna în ghips, să fac o radiografie – cine se uită la unul ca mine, în prima zi de Crăciun? Cei din familie nu cred că am fractură atât de gravă încât să se lipească la loc greşit, Doamne fereşte, dacă nu merg la un doctor specialist (la fel nu m-au crezut acum patru ani, când am căzut şi mi-am nenorocit genunchiul stâng; era a doua zi de Revelion, eram la Mănăstirea Putna şi am fost dus la spitalul din Rădăuţi, unde mi-au pus ghips greşit şi era să mor, înnegrindu-se piciorul; de atunci mi-e teamă să mai merg la spital). Am anulat toate urările de Crăciun pe e-mail şi SMS pe acest an, doar câţiva au primit un semn de la mine, depăşit fiind de evenimentele personale. Toată ziua de azi am fost dat peste cap, din cauza durerilor n-am putut să dorm şi n-am fost bun de nimic… Ce să mai zic? Deşi trăiesc în singurătate şi nu păcătuiesc, Dumnezeu îmi adaugă o nouă suferinţă pe cap – de ce? De ce nu. Poetul Virgil Diaconu mi-a scris că mă paşte ghinionul, probabil că se referă la superstiţiile de Crăciun: dacă mori acum, eşti sfinţit, dar dacă ai parte de un accident? Mă paşte ghinionul? Nu e nici o noutate, de câte ori încerc să intru în armonie cu lumea (inclusiv de Crăciun), sunt pedepsit. Am ezitat să vin să scriu aici, azi, că nu de mărturisirile unuia păţit ca mine de Crăciun aveaţi nevoie.

***

Le cer iertare tuturor celor pe care nu i-am felicitat personal de Crăciun. Pot lua urările mele de aici. Sărbători binecuvântate în continuare! Din nefericire, am rămas în urma mea… Vă redau şi azi poeme originale primite de la poeţi, dar de Crăciun. Totodată, le mulţumesc iar lui Tudor Cicu din Buzău (publică aici un poem inspirat, în proză) şi „neamţul” Octavian Mihăescu, care scriu despre petrecerea Crăciunului în 2010 cu atâta dezinvoltură, vă invit să-i citiţi la ziua de ieri, la Comentarii: https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/12/leru-i-doamne-ler-buna-dimineata-la-mos-craciun-poeme-de-la-ignatie-grecu-si-paul-spirescu-trece-viitorul/#comment-20426 Public, totodată, felicitări superbe primite de la Irina Petraş, Camelian Propinaţiu, sau de la Ion Vădan (a lui e năucitoare de-a dreptul), daţi click pe fotografii dacă doriţi să le măriţi. Încep cu un poem semnificativ semnat Gheorghe Mocuţa, foto (din Arad-Curtici) legat de Crăciunul acestor vremuri dominate de atotprezenţa lui Traian Băsescu (să nu uităm pe ce lume tristă trăim):

la un pahar de vin cu preşedintele meu

am penetrat dispozitivele în transă

şi m-am trezit cu preşedintele româniei în faţă. //

nici nu ştiu cum am ajuns acolo

cred că am avut o revelaţie

toţi îmi ziceau domnule haş haideţi în piaţa avram iancu

că se dă băutură pe gratis

da io nu şi nu am intrat într-un birt pe meţianu

şi am cerut o votcă.

şi-atunci nu-ş ce dracu mi-o venit

hai să meargă şi domnul haş acolo.

şi-atuncea am mers.

da’ culmea că eu m-am nimerit la ora astrală taman când ăştia

îl aduceau pe băsecsu

nici n-au apucat ei bine să-l instaleze

că eu m-am înfipt în dispozitivul lor

şi m-am trezit faţă în faţă cu traian.

am fost primul patriot arădean cu mâna întinsă.

el când m-a văzut atât de hotărât s-a cam speriat

da’ mi-a întins mâna.

din momentul ăla el a acţionat ca hipnotizat

şi a făcut cum i-am zis eu.

zic: traiane bine că te văd tatăl meu te admiră foarte mult

şi nu doresc decât în schimb să beau un pahar de vin

cu tine

(la urma urmei e mai tânăr decât mine). //

când m-a văzut miliţia cu sacoşa într-o mână

şi cu cealaltă întinsă au încremenit toţi

erau cu ochii pe noi

dar nu puteau face nimic

noi ne strângeam mâna  ca marinarii

şi i-am spus: nu am decât o dorinţă să beau un pahar de vin.

atunci după ce ne-am sărutat şi ne-am desprins mâinile

a venit în sfârşit şi miliţia să mă caute în ţecher

băi băiete până aici ai ajuns

să cauţi în mâncarea unui om sărac?

da’ traian mi-o zis : ne întâlnim acolo.

când m-am dus acolo iar o venit miliţia

să mă ia dar a venit un om mic ce semăna cu boc

şi a zis : mă duceţi-vă dracului să vă ia

şi lăsaţi-l pe domnul în pace

pe chestia asta am un  respect pentru boc. //

eu m-am aşezat la loc şi am băut un pahar de vin

cu băsecsu.  pe bune.

ne-o văzut lumea la televizor

era aproape tot guvernul acolo.

Gheorghe Mocuţa

Şi un poem semnat de poetul Aurel Sibiceanu (Andrei Cusino), foto, din Piteşti, însoţit de urarea:

CRĂCIUN FERICIT VĂ DORIM, DRAGUL NOSTRU LIS, DOMNIEI VOASTRE ŞI CELOR DRAGI, PRIETENILOR ŞTIUŢI ŞI NEŞTIUŢI, DE AICI ŞI DIN DEPĂRTARE.  MAI JOS LAS O VORBIRE A MEA AVUTĂ CU MINE CÂNDVA…

DOMNUL E PRIN GRĂDINĂ

Acum te poţi prăbuşi!

îmi spuneam, din toată frunza

te poţi prăbuşi, în potecile

trase de cocori pe azurul

veşted ca menta… //

Surâzi!

Sunt peşti în surâsul tău,

peşti care se zbat

pe masa mea de sărac,

sunt greieri în tăcerea ta

şi-i pot strânge cu palma

şi ascunde-n mahrama udată de lacrămile

Mamei mele care, cum ţi-am spus

altădată, s-a prăbuşit într-un cântec

de dragoste şi împreună au pierit prin fereastră,

printre boabele de rouă ce bine pot fi

Făpturi ale Domnului… //

Prin fereastră privea cineva nevăzut:

era Tatăl meu despovărat de gloria lumii,

cheltuit de ceţuri şi melancolie,

de pasul culegătorului

de vie…

Aurel Sibiceanu

PS. Public şi o poză a Pomului de Crăciun împodobit în sufragerie (făcută după ce am împărţit cadourile), datorită căruia mi-am nenorocit mâna dreaptă. Doina Popa tot susţine că mi s-a transmis iar un semn cu noua mea suferinţă.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
11 comments

11 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Da’ văd că bradul tău e ca un general cu un batalion de decoraţii…frumos! Imi pare tare rău că şi tu ai căzut…ştii? când eu voiam ieri la telefon să-ţi spun ce-am făcut alaltăieri, dar tu te grăbeai că nu ştiu ce ardea, ştii ce voiam să-ţi povestesc? cum am căzut eu de pe şifonier, că mă urcasem să spăl pereţii şi n-aveam cum coborî nici dacă puneam un scaun de bar aşa că am pus piciorul pe raftul de sus ca să pot atinge scaunul cumva…numai că raftul s-a balansat şi m-a catapultat dincolo de scaun…în cădere a alunecat şi patul sau l-am împins eu cu spatele (!!!)…numai că eu m-am sprijinit în mâna stângă…m-am ales cu leziuni uşoare, din fericire…m-am ridicat imediat şi mi-am continuat aventura casnică…da’ nu înţeleg, că doar tot pe-acolo am urcat!…asta voiam să-ţi spun! of, of! ar fi fost un avertisment…

  2. Ruxandrei Anton, lui LIS şi altor ghinionişti – Urarea mea, a noastră, de grabnică recuperare!
    Să ne gândim că, de acum, pe cât ne coacem la minte, ne răscoacem pe la încheieturi, iar agilitatea devine arhaism. Deprindeţi de la ţestoase şi leneşi (nu ăia din structurile de conducere, ăia din Amazonia) ce-i tacticoasa mişcare. Eu, cam de vreo doi ani procedez astfel şi m-a ferit Domnul de “buba”e prea mari…

    Ce vă doresc din plin, e să vă mişcaţi cu tact şi să gândiţi de trei ori înainte de a urca/cocoţa sau coborî!
    Pentru calmarea durerii, bandaje cu gheaţă şi braţul în eşarfă odihnit, la nivelul dintre diafragmă şi ombilic. Şi, mai lăsaţi-vă corcoliţi… E aşa de bine să te simţi protejat de cei din jur!

  3. De la un Anonim, via Internet, acest text muiat în bunătatea sufletului său:

    “CRACIUN FERICIT!

    Nu ştim cum se face, dar se întâmplă mereu ceva magic într-o anumită perioadă a anului şi anume cea a Crăciunului. Această sărbătoare reuşeşte întotdeauna să aducă zâmbete pe chipurile oamenilor, iar lacrimile lor devin lacrimi de bucurie. O lume întreagă sărbătoreşte, de aceea te invităm şi noi la sărbătoare.
    Îmbracă-te în veştmintele iubirii, pune-ţi cojocul armoniei, pentru ca gândurile negre să nu viscolească prin mintea ta şi ieşi din casuţa ta cea comodă la colindat. Ştiu că e cald şi bine înăuntru, dar e aşa de frumos afară! Ninge cu bucurii şi voie bună. Îngăduie-ţi să simţi căderea lor peste tine.
    Porneşte la drum, căci viaţa e zăpada care scârţâie sub picioarele tale, aşteptând ca paşii tăi să lase urme prin ea. Şi chiar dacă se face noapte repede, ai o stea mare pe cer care îţi va călăuzi paşii, nu eşti singur. Toate sufletele pe care le vei întâlni pe drum şi care te vor lumina sunt steluţe agăţate în arborele vieţii.
    E sărbătoare pentru că s-a născut Iisus şi nu într-un loc geografic, ci în sufletul tău. De data asta, dă-i o şansă să crească în tine. Ai străbătut atâta drum să-l cauţi precum magii, te-ai ghidat după stele şi după urme prin zăpadă şi în final ai descoperit că ieslea lui este de fapt sufletul tău.
    De Crăciun, îţi dorim în primul rând să ajungi acasă. Acasă e acolo unde ţi-e inima, deoarece în inima ta sunt adunaţi toţi cei dragi. Fie ca aceştia să se încălzească la focul dragostei tale şi să uite de frigul de afară. Deschide-ţi uşa inimii la toate sentimentele frumoase, precum deschizi uşa unor colindători care au venit să te încânte cu vocile lor cristaline…
    Bucură-te din plin de fiecare dar dăruit şi primit! Bucură-te pentru cel mai preţios cadou pe care-l primeşti în fiecare zi: viaţa! Moşul ţi-a pus sub brad bucuriile ei, nu le mai ţine împachetate. Hai să sărbătorim viaţa şi fiecare zi să fie precum ziua de Crăciun, o celebrare bucuriei de a trăi!
    Şi uite aşa, am colindat şi noi la fereastra sufletului tău, „iar colinda nu-i mai multă, să trăiască cine-o ascultă”!…”

  4. Aoeleo… ce vesti aud… de vina sunt numa io.. asemeni lui Iona pe vas.. ma rugasi si transmitai rugaciunea online fura-ti loviti, nu unul ci doi deodata, mai sa fie, ce sa fie cu voi fratilor, zic asta asa pe sleau ca sa intram si prin mult hulitul ev mediu. Eu zic ca asa se întâmpla cu toti pe care Dumnezeu îi c-am vrea cu gelozie, mai întâi lasa pe spurcat face meandrele, te loveste când-ti lumea mai draga si din te miri ce , acu ce sa mai zic, continui si mai si ruga pentru santatea dvs… Io nu cred ca lasa Dumnezeu lucruile asa in coada de peste, in favoarea spurcaciuni.. NU cred, ceva tot va iesi, i-a meditati dvs sa vedeti ce va zice în intimitate Sfântul Duh. Nu, nu cred ca ati luat in derâs postarile mele cu trimitere la Doamne-Doamne, cine le-a luat in derâdere nu va fi patit nimic , este protejat inca.. dar si când o va buli… caderea astora va fi si mai rea decât juliturile dvs, luxatia matale coane LIS, sper sa fie o simpla luxaie, sa nu fie nici o ruptura de oase. Multumiti lui Dumnezeu ca va cerceteaza si-n zile de sfinte sarbatori.

    Ia nu mai gânditi dvs ca toate relele va pasc regulat numa pe dvs, de parca le programati (cereti).

    Sa va dea Dumnezeu sanatate, insantoisre cât mai grabnica si priceperea mesajului Sau . eu am convingerea ferma ca Jupânul vrea vorbi ceva intim….

  5. Ah, sa nu uit, Pomul de Craciun este superb, na uite ca ajunsaram si-n sufrageria dvs dle LIS, bauram un pahar de vin (virutal), plânsaram pe umeri dvs, de necazul ce vi-l trânti scharaosci, duca-se odata pe veci pe pusti, tot raul din lume si numeroasele tristeti.

    Al meu brad este mai pricajit, nu-l dau publicitati sa nu ma fac de cacao taman io ditamai “neamtul”

  6. D-le Nicolae Ciobanu, mulţumesc pentru sfaturi, urări şi gânduri bune…tactul l-am avut la mine, că am încercat raftul înainte de a-mi da drumul, numai că nu poţi fugi de unele legi nescrise, aşa cum zice şi d-nul Octavian Mihăescu, cu alte cuvinte…eu cred că a fost şi îngerul cu mine, că am scăpat ieftin, puteam să mă lovesc la cap de stinghia de la pat care-i din lemn masiv, numai că patul s-a dat mai încolo să-mi facă loc. Nu se mulţumeşte pentru rugă, d-le Octavian Mihăescu, da’ să mă bucur am voie, da?
    La mulţi ani! Sărbători fericite şi binecuvântate să aveţi!

  7. @) Liviu Ioana, Ruxandra

    Recuperare rapida, dragilor si un An Nou fara evenimente. Bradul e foarte frumos, cum au observat si altii, asa ca, int-un fel, poate merita saracul sacrificul. Iar daca a fost vreun semn, e limpede ca a fost unul moderat, asa ca Domnul tine la voi! Auguri!

  8. Vorba cee, stimată (deşi-mi vini a spune: iubită) Ruxandră, (iară cei din bib GU, carele m-au ştiut într-o toamnă recentă de la Buşteni, ar puteare mărturisi de cât sum au nu de ne-bunu): ce ne este scrisu, în frunte ni-i pusu…
    Problemu’ie, că… când ne privim în oglindă, ne putem descifra, singuri, stigmatele frunţii… Sau aşteptăm răbdători în şirul de la Ultima mântuire… de-o fi ca să se petreacă aiasta vreodată!