0
9 comments

Duminică, 17 octombrie 2010. Am făcut caz în săptămâna care a trecut de Festivalul de poezie Nicolae Labiş, ajuns la a 42-a ediţie, la care am fost invitat să particip pentru prima oară – organizator, generoasa poetă Carmen Veronica Steiciuc. Voi intra în regim subiectiv mai departe. Privind prin prisma istoriei literare deja (avem de a face cu 42 de ani de viaţă literară, din 1969; când eu aveam 19 ani). Trebuie să subliniez din capul locului că eu nu am fost premiat al acestui festival-concurs de la Suceava, celebru în tinereţea mea. Deşi am participat câţiva ani cu grupaje de versuri la el (nu-mi mai amintesc la câte ediţii am participat la acest festival, la un moment dat am luat însă seama că nu pot să intru în graţiile juriilor şi am renunţat, orgolios, evident dezamăgit). E uşor de zis azi că am repetat cu festivalul-concurs Labiş aventura debutului meu în reviste – nefiind băgat în seamă nici de cei de la Poşta Redacţiei (fiindcă în prima mea tinereţe, deşi am locuit provizoriu inclusiv în Bucureşti, n-am călcat pe la redacţii, trimiteam poemele prin poştă). Să fi scris eu mai prost decât zecile, sutele (adunate între timp) de autori de poezii care au participat la acest festival-concurs şi au fost premiaţi? E teribil ce mi s-a întâmplat, îmi amintesc bine că îmi repetam la un moment dat: dacă un juriu de poeţi şi critici ai festivalului-concurs de la Suceava consideră că n-am talent, înseamnă că trebuie să-mi pun condeiul în cui. Eşecurile repetate de a fi evidenţiat şi publicat în reviste m-au adus la 23 de ani în pragul sinuciderii (am mai scris aici, în acest jurnal online, că numai în 1973 am avut şapte tentative de sinucidere). Ce imprevizibil a fost, până la urmă, debutul la mine! Deşi am scris regulat de la 15 ani (vă reamintesc, atunci aveam revistele mele, le „umpleam” cu poezie, proză, teatru, publicistică scrise de mine), n-am reuşit să debutez editorial decât la 28-30 de ani (spun 28, fiindcă în 1978 am debutat cu un ciclu de versuri într-un volum colectiv, apărut la Editura Albatros, intitulat „Caietul Debutanţilor – 1977”, în urma unui concurs; în anul următor am apărut cu un al doilea ciclu de versuri, în „Caietul Debutanţilor  – 1978”). La 30 de ani mi-a apărut volumul meu, „La fanion”, premiat şi de Laurenţiu Ulici la concursul editorial al Editurii Albatros. În revistă (Familia) am fost prezentat „ca poet” în 1974 de către Ştefan Aug. Doinaş (după ce în 1972 am primit premiul revistei Vatra la proză)… Ce vreau să spun, e că un exerciţiu de trecere în revistă a premiaţilor festivalului-concurs Labiş dă de gol şi slăbiciunile judecăţilor de valoare ale juriilor. Nu vreau să credeţi că mai sunt şi azi frustrat fiindcă n-am fost premiat la festivalul-concurs Labiş, la primele lui ediţii (fiindcă după aceea n-am mai trimis versuri, înţelegând că nu sunt pe placul poeţilor epocii, din jurii) – nici nu se pune problema (aş putea chiar să bravez, şi să mulţumesc lui Dumnezeu că am fost ferit de primirea unui asemenea premiu, să-mi fi pierdut capul; cum s-a întâmplat cu atâţia poeţi premiaţi, dispăruţi imediat din actualitate). Dar e interesant de evaluat azi ce era poezia acum 40 de ani, privind numele celor din jurii şi ale debutanţilor premiaţi. Am la îndemână cărţulia intitulată „Caiete mălinene”, editată de poeta Carmen Steiciuc, apărută anul trecut, plină de învăţăminte dacă urmăreşti ediţiile festivalului-concurs Labiş. Voi face caz de primele ediţii, la care am participat ca debutant – având perspectiva anilor trecuţi şi a unei literaturi în mişcare, care mai degrabă îngroapă decât susţine scriitorii români în viaţă, fie la debut, fie după consacrare. Nu e un exemplu grozav.

Prima ediţie a acestui festival-concurs s-a ţinut în 1969, când eu aveam 19 ani – în juriu, poeţi dispăruţi demult din istoriile literare (şi cu toate acestea, ei erau zeii care dădeau premii): Veronica Porumbacu, Dragoş Vicol (nul, nelipsit patru ediţii la rând din juriu), Corneliu Sturzu – plus Grigore Hagiu, Horia Zilieru, Lucian Valea, Marcel Mureşeanu (ultimul, iniţiatorul acestui festival-concurs, s-a perpetuat în juriu la 40 de ediţii!). Premiaţii din 1969 (când eu eram în armată, la Bârlad, la radiotelegrafie)? Nici un poet care să fi rămas în actualitate: Constantin Ştefuriuc, Laurenţiu Cârstean, Viorel Dâlja, Emil Dreptate, Toma Biolan, Constantin Ştirbu, N. Creţu (dintre cei care au scos cărţi şi au avut o cotă minimă de receptare), pe de o parte, şi pe de altă parte numai nume de necunoscuţi, care n-au intrat în lumea literară: George Gavrileanu, Delia Procopiuc, Aurel Caciuc, Ion Ceneschi, Claudia Duminică, Mihai Lău, Doina Misuteac, Mircea Rostaş, N. Pascu, Elena Selenaru, N. Socoliuc, Petru Stoian… În 1970 (eu aveam 20 de ani) juriul avea personalităţi valabile şi azi: G. Bălăiţă, Emil Brumaru, Adrian Munţiu, N. Prelipceanu (dar şi pe C. Blănaru, G. Sidorovici, G. Muntean şi cei doi pomeniţi, perpetuaţi în juriu) – iar premiaţi? Habar nu am cine sunt: Octavian Berindei, Ileana-Anca Sârbulescu, Aurora Circu, G. Mareş, D.V. Deleanu, Doina Moşuleac, Gh. Mincă, Mircea Oprea, Mihaela Dumitru, Petru Nicolae, Al. Pleşca (şi iar necunoscuţii pomeniţi şi la prima ediţie, premiaţi în al doilea an, gen G. Gavrileanu, Mihai Lău, Elena Selenaru). Totuşi, la ediţia a doua au fost premiaţi şi poeţi care s-au impus în timp: Ioana Crăciunescu şi Gh. Crăciun (probabil e viitorul prozator, lider optzecist) şi Carolina Ilica, sau poeţi rămaşi în umbră (deşi au fost răsfăţaţi la debutul editorial) gen Ion Stanciu şi Victor Teişanu. E deja penibil să vezi că premiaţii acestui festival-concurs (pe care eu îi invidiam că sunt premiaţi), cu nemiluita, n-au însemnat nimic în poezie. Aşa se scrie istoria literară… La ediţia a III-a, exact acelaşi juriu (cu preşedinte – acelaşi nimeni al poeziei, Dragoş Vicol) şi laureaţi – necunoscuta Reveca Păştinaru, dar şi Constantin Pricop (probabil viitorul critic-eseist; mărturisesc, habar n-am avut că a scris poezie), necunoscutul Ilie Bâtcă dar şi Cornelia Maria Savu – plus necunoscuţii Mihaela Nichituş, M. Dragoman, Eugen Vasiliu (o fi celebrul avocat de azi?), Victor Traian Rusu sau iar A. Caciuc. Dar şi nume care promiteau la început şi s-au stins pe drum: Paul Balahur şi Veronica Galiş… Să mai continui? La ediţia a IV-a (1972, aveam 22 de ani), juriu cu Virgil Teodorescu, Gh. Tomozei, Ion Bănuţă, M.R. Iacoban, Dragoş Vicol, M. Petroveanu, Platon Pardău, M. Iordache (câţi dintre ei au intrat în istoriile literare, să poată să confirme valori la debut?). Premiaţi: numai nume care s-au dat la fund, au sclipit la început şi atât, de genul soţilor Dan Verona-Veronica Galiş. Printre ei erau şi Elisabeta Vartic şi Doina Doru sau Dinu Adam. Restul, fără nici un viitor în literatura română: Olga Nagy, Aurel Clinciu, V.G. Puiu iar, Anca Isăcescu, Crenguţa Diaconescu, M. Păcuraru, V. Zetu, Gabriela Târnoveanu. În sfârşit, mă opresc la anul sinuciderilor mele, ediţia din 1973 a festivalului-concurs (la care probabil că am mai participat cu grupaje de poeme, repet, degeaba). Juriu: D.R. Popescu, Corneliu Sturzu, Ioan Meiţoiu, Ion Ţugui, Vinciu Gafiţa, N. Prelipceanu, Radu Mareş, Marcel Mureşeanu, G. Damian. Premiaţi: iar Paul Balahur, iar Dinu Adam, dar şi Olga Neagu sau Al. Sfârlea. Au rămas în actualitate Doina Uricariu şi Viorel Dinescu. Şi iar premiaţi de care nu se va mai auzi niciodată: V.G. Puiu, M. Babei, Simona Maria Şerban, Florin Ciurumelea, Emil Bogoş… La ediţia următoare, din 1974 (aveam 24 de ani) n-a fost premiat nici un poet „care să rămână” (chiar dacă au făcut carieră Dorin Sălăjan sau Virgil Raţiu, primul ca publicist şi al doilea ca prozator). Deşi în juriu a apărut Laurenţiu Ulici (alături însă de N. Dragoş, Corneliu Sturzu, M.R. Iacoban, Radu Cârneci, Ion Nedelea, habar nu am cine e, dar şi de Viniciu Gafiţa, Ion Ţugui). N-are rost să mai transcriu premiaţii care n-au intrat în literatura română decât incidental. Concluzia? Pe bună dreptate n-am fost premiat al acestui Festival-concurs N. Labiş – el nu era de nasul meu.

PS. Public în continuare fotografii primite de la drăguţa poeta Carmen Veronica Steiciuc, de la ediţia din acest an a Festivalului Labiş (daţi click de două-trei ori pe fotografii să le măriţi).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Am o întrebare: au fost publicați undeva toți acești poeți câștigători? N-am găsit cărți decât la câțiva dintre toți acei poeți, și sincer mă macină curiozitatea să citesc, de pildă, pe Elena Selenaru (cândva mă semnam Selenaru Negrea…). Acum și eu care privesc cu mare indulgență ”istoria poeților minori” trebuie să recunosc că autenticele comori sunt într-adevăr rare, chiar dacă potențial există mereu. Sunt de acord cu ce spunea Constantin Abăluță: ”atunci cînd își acordrează liric sensibilitatea cu expresia, poeții mărunți pot produce poeme antologabile”. Atunci când vorbim de o operă întreagă, desigur, lucrurile se schimbă – dar, chiar și în acest caz, există excepții – de pildă, George Magheru, care anticipează în mare măsură lirica lui Dimov și a lui Foarță, sau Horia Stamatu, care a fost apreciat la superlativ inclusiv de Eugen Ionescu și de Cioran!

    P.S. Să zicem că mai puteți strâmba din nas la vederea lui Dragoș Vicol sau a lui Veronica Porumbacu, chiar și a lui Gheorghe Tomozei (care însă în ultimii săi ani de viață a devenit un poet realmente interesant, de pus chiar alături de un Foarță) dar Virgil Teodorescu? Care a rămas și acum în istoria literară și chiar și în manuale (cu ”Poem în leopardă”), deși nu cu contribuții sale proletcultiste, ci cu cele suprarealiste… Acum, ce-i drept, sunt puțin subiectiv fiindcă e dobrogean ca și mine, dar…

  2. Sunteţi nu numai un poet avizat, ci şi un excelent comentator critic. Nici nu se pune problema, Virgil Teodorescu a fost un poet avangardist de prima mână, în primul rând (din păcate l-a compromis comunismul, a trecut din funcţie în funcţie şi a murit ca nomenclaturist) – rămâne un poet de valoare. Nici cu Gh. Tomozei nu am nimic de împărţit, nu ştiu de ce aţi tras concluzia că i-aş fi vorbit pe ei de rău. Faptul că ei nu m-au premiat şi pe mine la Festivalul Labiş nu înseamnă, Doamne fereşte, că le scade în vreun fel lor cota literară.

  3. Domnule Stoiciu, nu toti sportivii care se inscriu la maraton il cistiga, dara fara invinsi nu se vede calitatea si maretia invingatorului. Fiti mai ingaduitor cu cei care nu au izbutit, cei multi favorizeaza prezenta si vizibilitatea celor putini. Sinteti exagerat de critic, de rau, cu cei care si/au incercat puterile si norocul, fara sa ramina in literatura, in conditiile in care ei nu ei s/au premiat singuri, intr/o competitie deschisa tuturor. Nuca seaca o spargi cu speranta ca si pe cea buna, spunea un proverb rusesc. Daca mi/ati fi in preajma recunosc ca nu mi/as dori sa va am ca prieten … !

    1. N-am făcut decît să privesc lucrurile din perspectiva istoriei literare, dragă Mihnea cel Rău. Trebuie trasă măcar o morală după 42 de ani de premieri, spunând lucrurilor pe nume. De regula mă mulţumesc dintr-o carte şi cu un singur poem de valoare. Dar între cei premiaţi au fost în majoritate autori care n-au publicat măcar o carte. Adică avem de a face cu o falsificare a realităţilor, premiind pe cine nu trebuie. În privinţa prieteniei, fiţi liniştit, nu mă interesează prietenia nimănui (prieteneia confundîndu-se cu găştile literare şi cu mediocritatea turnată cu paharul).

  4. Vad ca e pomenit si poetul Mihai Dragoman. Stiu ca a fost profesor de filosofie la Alba-Iulia. Stie cineva mai multe despre dansul?

  5. Aveti dreptate si va felicit ca nu ati renuntat! Important este ca ati ajuns unde ati dorit si primiti astazi un premiu spiritual! Am participat la concursuri literare in disperare, nu scriam deloc prost, dar n-a fost sa fie…Asta nu inseamna ca m-am oprit!

  6. dumnevoastra nu contestati, de fapt, valoarea premiatilor fara valoare si viitor (literar) la concursul Labis, dumneavoatra sinteti frustrat de lipsa de reconoastere a juriului si de faptul ca nu ati primit premiu/premii de-a lungul anilor. Fiind una dintre premiante si din perspectiva timpului pot sa va spun ca alegerea mea a fost facuta fara influente straine de scop. Am fost cea mai tinara premianta si se poate ca virsta a jucat un rol in drumul mea mai departe. Majoritatea poetilor adolescenti (eu aveam 14 ani atunci) nu fac cariere literare serioase si asta nu sterge scinteia (posibila) din scrisul lor citeodata. Frustrarea dumneavoastra e amuzanta si provinciala si dovedeste cit de mult simtem influentati de origini, de copilarie si de acasa. Nu am scris in romaneste de 27 de ani si am facut google la un nume care de mult nu mai e al meu, si amintirea concursului mi-a reaparut deodata. Nu mi-am inchipuit ca premiul Labis e atit de pretios