Nicolae Breban e fericit că scrie de la 14 ani continuu și că la 77 de ani creația lui literară curge încă în valuri. Un roman crâncen

Miercuri, 9 noiembrie 2011. De la o vreme o țin dintr-o manifestare literară în alta – în această seară am mers iar la MNLR, la Rotondă, unde marele prozator Nicolae Breban și-a lansat un roman (vă invitam ieri să veniți aici; a fost sala arhiplină). Roman intitulat „Ultima cale”. A fost o lansare fără cărți la vânzare, habar nu am de ce – un autograf de la Nicolae Breban ar fi contat pentru cei prezenți (Aura Christi a împărțit câteva exemplare din roman până să sosesc eu, am înțeles, unor cunoscuți ai ei). Nu știu nici măcar cum arată, dacă e un roman-cărămidă, am văzut doar coperta fotocopiată pe perete. Moderator va fi Aura Christi. Au prezentat romanul lui N. Breban (o prezență impunătoare la propriu și la figurat) criticii universitari Eugen Negrici, Răzvan Voncu și Bogdan Crețu (venit special de la Iași). Prezenți: „lume bună”, academicienii scriitori D.R. Popescu și Augustin Buzura, poetul-mason George Virgil Stoenescu și prozatorul Cornel Nistorescu, redactor șef la cotidianul.ro (nemaiîntâlniți la lansări sau manifestări literare), prozatoarea Doina Ruști, criticii N. Bârna și G. Neagoe, poetul-filozof Ion Papuc, poeții Ion Cocora, Eugenia Țarălungă, Daniel D. Marin, Ofelia Prodan, Mihail Gălățanu, prozatorul Aurel Maria Baros. De la Iași, superbi, Magda Ursache și Petru Ursache. Născut în 1931, Petru Ursache e un creator efervescent, numai în ultimii trei ani a scos alte patru cărți grele (Introducere în opera lui Mircea Eliade; Mic tratat de estetică teologică; Istorie, etnocid, genocid; Erosthanatos la Cezar Ivănescu; acum pregătește o carte de referință, despre Miorița) – mi-a dat acum cu autograf o carte a sa de vis, abia apărută la Junimea: ”Bucătăria vie – File de antropolgie alimentară”. Din Iași a fost de față acum și Emil Stratan, directorul revistei „Academia de Poezie”. A fost și pictorul Vlad Ciobanu. Eram să uit de scriitorul Ion Lazu (care a filmat manifestarea) – mi-a dat o carte cu autograf, intitulată „101 poeme” (va trebui să revin asupra acestor cărți primite azi). Erau mulți alții prezenți, necunoscuți mie însă (era și poeta de la TVR Ileana Bâja)… Mici consemnări la multele câte s-au spus. Aura Christi: Este Anul Contemporanul – 130, am editat trei suplimente-cărți împreună cu fratele Andrei Potlog. Spui Breban, spui relație călău-victimă sau stăpân-slugă. Bogdan Crețu: sunt cititor înrăit de Breban, e un succes al romanului pe piața literară românească în ultimii ani, cu o coborâre a gărzii, prea simpatice să aibă și valoare, era cazul să ne întoarcem în vremea comunismului primar, având distanță, dar nu la acel comunism livrat la pachet, luat peste picior. E un roman scris la persoana întâi, o temă grea despre un tânăr care chiar crede în ideea de comunism, în pofida oricăror evidențe neplăcute și chiar dacă tatăl lui e în pușcărie, tânărul nu caută să-și construiască o carieră, nu simte că face compromisuri, crede că e o etapă din viața lui care-l va conduce spre adevăratul țel, lăsat în voia destinului… „Este un zumzet al destinului”, intervine Eugen Negrici. Breban vorbește rar în carte (continuă Bogdan Crețu) prin gura personajului său, lasă problematica nerezolvată factologic, pe alocuri romanul e un discurs eseistic, problematizează un caz, dar la final se va trezi că are deja o conștiință formată. I s-a reproșat lui Breban că romanele suferă de incontinență, nu sunt rotunjite. Tânărul din roman reușește să nu se rateze, cartea te ține în priză… Eugen Negrici: am citit romanul în ultimele zile, l-am răzbit pe Breban, acest roman se adresează unui mare număr de cititori, e un discurs public, Breban e un orator, nu un narator. Știam că Breban a fost strungar și șofer în tinerețe, ca orice scriitor mare, am fost curios să-i văd anii tinereții, perioada din România anilor 50 – și am fost răsplătit. A scrie azi despre obsedantul deceniu (anii 50), când ai distanță și scrii în libertate, e cu totul altceva decât s-a scris sub Ceaușescu, e o mărturie a unui mare scriitor, am vrut să descopăr epoca… Răzvan Voncu: Nu-i cred pe scriitori pe cuvânt, dar promisiunea lui Breban de a pătrunde în esența sufletelor în comunism și a decripta mecanismele totalitare a reușit, e o nouă tipologie a personajelor aflate în deplină bulversare, o deconstruire a funcționării comunismului. Îi las la o parte pe scriitorii din perioada comunistă care au scris pe seama obsedantului deceniu, în care era criticat activistul rău din acel deceniu și lăudau activistul de după al IX-lea congres al PCR ceaușist. Breban creează azi un nou roman, o analiză psihologică specifică lui, Breban face dezvăluiri legate de spiritul epocii staliniste, aici e cruzimea romanului și caracterul lui provocator. Răul societății românești este și în noi, nu numai în cei ce ne-au făcut rău, e o exorcizare la mijloc, pe atunci toate aventurile erau posibile sau nimic nu era posibil. Cu cât urcai în ierarhia puterii comuniste, cu atât erai mai puțin liber, erai mai sclav decât era sclavul de pe drum, sistemul era monstruos conceput. Breban s-a reinventat pe sine cu acest roman. Libertatea e un concept interior, fiecare e liber pe cât simte în interior că e, pe mine mă deranja în comunism absurdul epocii, nu lipsurile… Aura Christi: Lasă-te dus de val, i se spune personajului principal, care înțelege că limbajul de lemn e un cod accesibil unei caste (a ideologilor partidului; dacă știai acest cod, urcai în ierarhie)… Eugen Negrici: Tânărul e un arivist, face totul pentru a se menține în funcții, cu tehnici noi. Personajul principal experimentează, la un moment dat renunță singur la ascensiune, după ce a trecut prin toate bolgiile comuniste. Câteva sfaturi pentru o eventuală întoarcere a comunismului, să faci față: trebuie să fii singur și să te prefaci că mergi în rând cu lumea; trebuie să nu admiri pe nimeni; să mergi pe valul istoriei, să nu mergi împotriva curentului; trebuie să-ți arăți micile defecte, să fii compătimit, nu invidiat; cu orice preț, să nu ieși în evidență; să-ți găsești sprijinitori, să-ți găsești un rol; să fii urâțel și să nu dai sentimentul că ești puternic prin tine însuți; să fii nesimțit. (S-a făcut caz de un pasaj îndelung exploatat de Breban pe seama seducerii unei femei frumoase, puse să ucidă în numele ideologiei de partid, amestecată cu o ideologie religioasă de tip ardelenesc) Romanul e plin de analogii, prima parte e urcătoare pentru personajul principal, a doua parte destramă tot ce a construit – el se sinucide politic, vrând să se regăsească… Bogdan Crețu: n-am căutat datele biografice în romanul lui Breban, personajul principal nu e interesat de reușita socială, și cu toate acestea reușește să urce la vârf, e un roman crâncen, cum e și destinul lui Breban. Eugen Negrici: romanul are și neglijențe istorice, dar ce contează la Breban, Stalin nu murea la el nici în 1956, personajul principal e suspicios chiar și când iubește. Suspiciunea și ipocrizia erau semnificative în epocă. Aura Christi: Și frica. Nerozia că pușcăria e o formă a libertății are în acest roman sens, oricât de grotesc ar părea. Tot romanul e un spectacol stilistic… Răzvan Voncu: Toate personajele sunt măcinate în moara istoriei, avem de a face cu o putere politică tânără comunistă în anii 50, dar avea în spate arivismul sovietic, la sfârșitul epocii obsedante se pregăteau să iasă din activismul internațional și să treacă la activismul național, PCR își rotea cadrele, nu le abandona sau pierdea pe drum… Nicolae Breban: e emoționant să vezi că la sfârșitul carierei stârnesc atâta curiozitate cu noul meu roman, în care am plonjat în tinerețe. Tinerețea mea nu se compară cu tinerețea lui D.R. Popescu sau cu aceea a lui Fănuș Neagu. Printr-o aroganță a mea, am vrut să debutez cu roman, nu cu proze scurte, asta mi-a întârziat startul, apoi a trebuit să găsesc o frază a mea, am rescris „Francesca” de trei ori. Tinerețea mea a fost una penibilă, eu trăiam într-o închisoare scriitoricească și voiam să salvez omenirea prin ceea ce scriam, puteam să devin un alcoolic sau un securist, dar am avut răbdare, am avut încredere în mine. În roman e biografia mea spirituală. Așa cum hoții au argou, așa aveau și activiștii de partid în limbajul de lemn un argou. La final Aura Christi a anunțat că romanul lui Breban face parte dintr-o trilogie (și a citit trei poeme ale ei). Norocul meu e că sunt prost și din acest motiv sunt obligat să înțeleg pe ce lume sunt și scriu, a declarat Nicolae Breban, recunoscând că e fericit că scrie, că pur și simplu curge la vârsta lui de aur în valuri creația literară, literatura ca atare și că „România mă răsplătește enorm, voi scrie până la final, de la 14 ani scriu continuu, nu voi termina de scris niciodată – ca la români, totul începe dar nu se termină”…

PS. Scriitorul Mihai Rogobete atrage atenția ieri, la Comentarii, asupra… „Infernului crizei grecești”, invitându-ne să dăm click pe linkul-martor (neapărat să-l deschideți și să-l vizionați până la capăt): http://www.youtube.com/watch?v=dbmoH1nuXCY&feature=player_embedded