0
15 comments

Vineri, 18 mai 2012. Traversez de câteva zile o cădere inexplicabilă, care mă îngroapă sufletește. Nu-mi mai vine să ies din casă deloc prin București (și așa ies numai pentru a trece pe la redacția Viața Românească, în după-amiezile și serile de marți, miercuri și joi), și cu atât mai puțin să schimb o vorbă cu vreun scriitor. Am un blocaj în plexul solar, a crescut iar „nemulțumirea de sine” la cote alarmante. Încerc să-mi distrag atenția, îmi ocup tot timpul, fac tot posibilul să rămân cât mai puțin cu mine însumi (inclusiv acest blog are rolul de a mă face să mai uit de neajunsurile mele) – fără nici un folos. Mă marginalizez singur la maximum, nu mai am nici o speranță că pot reveni la acea minimă normalitate a muritorului de rând. Mă simt prost, izolat, încolțit de viața de zi cu zi. M-am uitat pe horoscopul Uraniei (Simona Vărzaru), or fi de vină astrele – la Vărsător scrie: în această perioadă e într-un moment de enigmă, de penumbră şi de eclipsă. Lasă că eclipsa însăşi va veni pe 20 mai chiar pe Casa a V-a, dar să nu anticipăm, vom dezvolta semnificaţia acestui moment care se va petrece pe 20 mai săptămâna viitoare. Până atunci e bine să fie pregătiţi, e bine să ia în calcul o serie de decizii şi evenimente şi multe dintre ideile care le trec prin minte săptămâna asta ar fi bine să şi le reprime, să le abandoneze, să le uite şi dacă chiar atât de mult ţine la acele premize să le reia într-un alt context după 1 iulie. Până atunci, şase săptămâni, este bine să stea cuminţi şi să nu facă zile fripte partenerilor de suflet. Deci astrele sunt vinovate și de plexul meu blocat, nu numai de căderea sufletească… Altfel, sunt incapabil să ies din situația în care mă aflu de când mă știu, nu de câteva zile: însingurarea dusă la extrem nu-mi face bine. Mă mir în continuare că atrag atâta antipatie (există găști literare exclusiviste la nivel de vechi și noi generații, e regretabil; aș putea să fac o listă cu cei ce-mi poartă mendrele, fără să știu de ce; pur și simplu e și o incompatibilitate la mijloc, împărtășită reciproc). Zilele acestea am tot ezitat să merg la lecturile publice (mie-mi place să ascult poezie), claie peste grămadă programate de-a lungul Târgului Național de Carte de Poezie (care continuă până duminică, inclusiv), sau la dezbaterile legate de poezie, măcar la cele legate de optzecism. Nu mai am puterea să mă confrunt cu noile realități literare, prefer să stau deoparte. Ieri am hotărât să nu particip la lectura publică de poezie la care eram programat azi, degeaba a insistat Doina (Doina a plecat azi să pregătească pomana mamei ei la Focșani, care va avea loc mâine) că trebuie să-mi fac datoria față de puținii ascultători sau cititori de poezie existenți, să nu mai fiu „atât de mândru” și să-mi iau porția de umilință, „că face bine, moral”. Aseară am schimbat o vorbă la telefon cu poetele Angela Marinescu și Simona Grazia Dima, le-am spus că nu sunt capabil să vin să le ascult (Angela Marinescu a fost programată să citească în această seară într-un club intitulat „La Scena”). Ce rost mai au toate, în lumea poeziei? Nu numai că nu te citește și ascultă decât întâmplător un număr restrâns, dar ți se dau și dovezi că nu ești dorit pe piața literară… Și totuși, mi-am amintit azi de respectul pe care trebuie să-l am pentru cei ce m-au programat și să-mi fac datoria față de mine însumi, fie și strângând din dinți. Am venit azi acolo unde am fost programat să citesc (inițial era la sediul MNLR, la Rotondă) la ora 17 la Librăria Bastilia, din Piața Romană, în care am călcat pentru prima oară. O librărie de top (într-o clădire veche, de patrimoniu), impusă rapid, care are la etajul doi o sală de conferințe cu bar (intitulat „Porc cu piper”, cu îndemnul: „Să nu te freci de un porc spinos”), pictată de inimitabilul Ion Barbu (cu „Afumerie” – loc de fumat cu ușa închisă, în care preferă să stea mai toți). Mă bucuram să-l reîntâlnesc pe Liviu Antonesei, programat între cei opt care trebuiau să citească în această seară aici, peste drum de ASE. Am intrat cu inima strânsă, nu mai fac față emotiv tuturor încercărilor publice. Moderatorul „Lecturii publice” era o poetă (critic, redactor la revista Ateneu din Bacău), Violeta Savu, pe care o știu doar din ceea ce publică (din păcate n-am apucat să schimb nici o vorbă cu ea, să-i mulțumesc măcar pentru generozitatea cu care a scris despre o carte a mea). La mese, în afara celor programați să citească: Marta Petreu (surpriză de proporții, era venită de la Cluj, e directorul revistei Apostrof, multipremiată, mai nou, cu un roman al ei), poeta Andra Rotaru (organizatoare a acestui program), poetul și prozatorul Iulian Tănase (îl știam din vedere, acum ne-am strâns mâna, mi-a dăruit două din cărțile lui, una de versuri din 2009, „Adora” și un roman, „Oase migratoare”, apărut anul trecut, voi reveni asupra lor; toate cărțile lui sunt obiecte de artă, de un lux discret), poetul Mircea Valer Popa, poeta Anca Mizumschi, poetul-prozator S.G.B. (Stoian G. Bogdan), apoi poeta Dana Banu, prozatorii Cristina Nemerovschi și Igor Ursenco (îmi spunea că a venit special din Maramureș). Dar și poetul-sculptor Nicolae Răzvan Mincu (care mi-a dăruit volumul lui apărut anul trecut, „Jurnalul unui foton”, Editura Semne; voi reveni altădată asupra lui). Au stat la început, dar au plecat pe la mijlocul lecturilor publice ale celor opt, Sorin Antohi, Eugenia Țarălungă, Crista Bilciu. Mai erau și alții, dar nu-mi erau cunoscuți… Au citit pe rând, conform invitației moderatorului Violeta Savu: Liviu Antonesei, Adrian Suciu (venit de la Sibiu), Mirela Lungu (nu știu cine e), Gabriela Crețan, Andrei Novac (e angajat la Ministerul Culturii, mulți profită de sponsorizările lui), Simona Grazia Dima, Robert Mândroiu (și-a schimbat numele în Dmitri Mitcov), eu și Sorin Lucaci (necunoscut mie, la 41 de ani, cu doi copii, răspunde de BookLand, a publicat două cărți de versuri; a copilărit în Maramureș; îi puteți citi un interviu pe http://www.agentiadecarte.ro/2012/05/nu-traim-vremuri-grele-traim-vremuri-haotice/). S-a citit și poezie de calitate. Eu am citit patru poeme, trei din volumul „Pe prag (Vale-Deal)” și un poem mai vechi, nu mai știu din ce volum al meu (găsit cules pe PC), intitulat „Mașina metafizică”. Am și mărturisit că am venit nepregătit la această lectură publică, neavând idee la ce vin, dacă nu vor fi numai scaune goale. Am plecat mai liniștit, cât de cât cu plexul solar eliberat și cu sufletul tânjind… Public aici un poem, ales la întâmplare, din noul volum de versuri scrise în străinătate al lui Liviu Antonesei, intitulat „Povești filosofice cretane și alte poezii din insule”, apărut anul acesta la Editura Herg Benet (o editură nonconformistă; are redactori… dușmani declarați ai mei), datat iulie 2011:

Întruparea unui extaz

De mult, în necuprinsul celebru al cimitirului parizian,

promisiunea, posibilitatea unui extaz, lângă sălașul

unui mort iubit, la fel de celebru.

Fantasmă, reverie, dureroasă speranță. //

După ani și ani, într-un loc anonim,

pe banca de metal ruginită, rezemat de nucul imens,

străpungând cerul dinspre amiază, în vara toridă,

rezemat ca de un jilț ce mă cuprinde până la

capătul ultim al lumii – extazul întrupat.

Printre copaci, aerul aprins ca un cavou transparent.

Fantasmă, realitate sau vis? Cine știe…

Extazul în, extazul lângă, extazul până la apropierea morții. //

Și prinzi suveica din războiul de țesut

al zilelor vieții tale după dreapta măsură!

Liviu Antonesei

PS. Public fotografii făcute cu telefonul mobil, pe cele mai multe dintre ele le-am mișcat.

PS. 2. Vă invit să citiți două reviste de cultură în format PDF (ele apar și pe hârtie), fără distribuție în țară: Salonul literar, care apare la Odobești-Vrancea (director prozatorul Culiță Ion Ușurelu) – ultimavar.SALONUL LITERAR 76 și Plumb de la Bacău (redactor-șef poetul Petru Scutelnicu) – MAI-PLUMB_Layout 1. Dați click pe titlurile activate și iar click pe dreptunghiurile apărute.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
15 comments

15 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Destul de ciudat, se spune ca scrierile vechi vorbesc despre anul 2012 ca primul an al Renasterii, iar daca este sa credem in povesti anul 1 este cel al Invocatiei. Printre altele, trei lucruri se pare ca s-au intamplat in acest an, dintre cele care ne-ar putea interesa. Valul din iarna, ridicarea PPDD si aparitia unui film documentar destul de urmarit.

  2. Cand am fost student la Bucuresti, in anul doi am avut un coleg din Ploiesti pe nume Lucian Turcescu, el a abandonat Facultatea de Automatica si s-a inscris la cea de Teologie, iar acum este in Canada. A publicat niste carti de teologie si politica cu sotia lui Lavinia Stan ( aceasta a terminat ASE si a mai urmat in Canada unde sunt amandoi acum o Facultate de stiinte politice ), si el m-a orientat catre filosofie. Eu cautam cultura autentica in teatru ( am mers mai mult la Teatrul Bulandra unde am urmarit pe Ion Caramitru si mi-a placut si de Doamna Mariana Buruiana, aceasta pe langa domnul Ion Caramitru ), la opera, la sala radio si Ateneu, si de un an fiind in Bucuresti nu prea ma uitam dupa filosofie. Prin el am ajuns sa cunosc acea revista intitulata Secolul XX a lui Dan Haulica, o revista oarecum bunicica, pentru ca facea cel putin aluzie la Social Democratia occidentala, cea din care s-a tras si escrocul de Mitterand, si se trage acum Hollande, care poate va trece mai bine peste pragul pus de comunistii romani uzurpatori de social democrati autentici, prag numit holoangar, adica hot de suferinta, pentru ca ei i-au ranit pe social democratii romani, si apoi au incercat sa le fure si suferinta ca holoangarii, si cu aceasta teorie de holoanger vor incerca acum sa fure si suferinta social-democratiei europene, inclusiv pe cea din PASOK – dominat de imperialisti bizantini. Lucian Turcescu era un fan al lui Constatin Noica, si a fost apoi si al lui Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Alexandru Paleologu si Petru Cretia, grupul de la Paltinis intrat pentru reviozionism pe lista Amnesety International ( din acest grup doar Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu erau comunisti din speta bolsevica si nu mensevica, “convertiti” in mod revizionist de Noica dupa amnistia politica din 1962, la filosofia legionara, desi la legionari figura reprezentativa, care remarca acceptarea esecului legionarismului si marxismului, a fost Valeriu Gafencu, care prin revelatia a indemnat pe legionari sa nu ii razbune, ci sa accepte esecul ca pe o ispasire; numai ca Constantin Noica a acceptat si el acest lucru, dar a zis ca cuvantul razbunare provine din ras- si -bun-are, ceea ce el zicea ca inseamna a face bine si a ras-face bine, lucru pentru care avea dreptate, insa comunistii au bunghit ca principiul lor este corect in esenta, pentru Constantin Noica si Alexandru Paleologu, care erau legionari, dar este incorect pentru Petru Cretia care era social-democrat ( un social democrat care nu era din aripa lui Titel Petrescu ), si pentru Gabriel Liiceanu care erau educati de factiunea moscovita bolsevica care desi esuase ii revendica. Asa s-a sesizat si Amnesty International de acest caz incorect din punct de vedere canonic, si a vrut sa il treaca pe Noica pe lista lor. Asa la un moment dat am cumparat si revista Viata Romaneasca, si mi-am dat imediat seama ca era o revista de profil Semanatorist si Poporanista, ca mine, dar in acea revista, la indemnul lui Lucian Turcescu, am gasit o poveste spusa de Gabriel Liiceanu despre un calugar care toata viata a lucrat ca ascultare la porci si cand a venit vremea ca sa moara, nimeni dintre calugarii colegi cu el de manastire nu vroia sa ii citeasca la capatai, de priveghi, Psaltirea, pentru ca toti ziceau ca el a lucrat toata viata la porcii aceia murdari ( pe care manastirea nu ii crestea ca sa ii manance, ci ca sa faca un banut ). Si in povestea lui Gabriel Liiceanu, care parea una intamplata in realitate, staretul a pus de la el pe doi frati sa faca priveghiul si sa ii citeasca Psaltirea. Numai ca acel calugar fost porcar, pe la miezul noptii a ridicat, desi murise, o mana, iar colegii lui calugari neintelegand sensul i-au pus mana la loc, apoi gestul s-a repetat, pana cand dupa a treia ridicare si punere la loc, calugarul porcar a deschis gura si din ea a iesit mir din Cer. Si acesta a fost darul lui pentru osteneala calugarilor colegi ai lui care i-au citit psaltirea, dar a fost si un semn ca ascultarea de staret, aduce pe Duhul Sfant, chiar daca a lucrat toata viata la porci. Am ramas impresionat de aceasta Viata Romaneasca, desi eu cautam in ea referire si la cultura de dinainte de comunisti. Si am cumparat-o si apoi, imi aduc aminte cum o cautam pe la chioscurile de presa din Bucuresti. Dar din cauza grupul tiranic al lui Ceausescu, care era opus grupului semanatorist, ca sa favorizeze in mod special demagogia, desi practic Ceausescu acuza semanatorismul de demagogie, ca sa ia partea lui si sa favorizeze si demagogia autentica comunista, deci din cauza acestui grup tiranic, nu am putut sa imi aduc obolul meu si sa traiesc prea mult din adaparea din cultura promovata de Viata Romaneasca. Dar acolo am vazut si semanatorism autentic.

  3. Până mai ieri eram foarte impresionat de numărul mare de postări de pe blogul lui Liviu Antonesei, mai ales în raport cu alte bloguri poate la fel sau mai bune decât al lui, ca tematică sau manieră de a trata obiectiv și curajos, subiecte uneori destul de incomode și delicate ( există printre postatori cineva – @ între -, pe care-l prețuiesc foarte mult )!
    Mirarea mea a fost intr-un fel explicată atunci când am aflat că LA este un adept/fan/practicant ? al unor mișcări cum ar fi cea yoghină sau transcedentală.
    Că este cunoscută comuniunea spirituală și nu numai, între acești membri, foarte disciplinați și perseverenți în tot ce fac !

    Dacă ar fi să aleg între ” Mi-e tare dor” a lui Teo Cabel și “Întruparea unui extaz ” a lui Liviu Antonesei mi-ar fi foarte greu să aleg ( deși se pare că am și făcut-o 😉 )….

  4. Scuze ! Poezia poartă alt titlu :

    Mi-e dor de tine

    Iubito, ne-am întâlnit ultima oară
    Pe columnă
    Când ai venit să-mi aduci
    Căciula de tarabostes
    Căzută în praful imperiului //
    Mi-ai ascuțit sabia cu privirea
    Ochilor tăi plini de mânie împotriva celui care
    M-a închis în marmură. //
    Columna s-a clătinat să se dărâme
    De zbaterea noastră,
    Dar nu ți-au dat drumul decât ție
    Să te întorci să vindeci viitorul
    De uitare. //
    Noi am rămas să facem de gardă
    Cu veacul, la poarta istoriei.
    Mie încă nu mi-a venit rândul,
    Dar îți simt și acum mâna, trecându-mi-o
    Înfrigurată prin barbă.

    Teo Cabel

  5. Mulțumesc, LIS, am văzut. De abia aștept să am în mână antologia, să întâlnesc și alte sensibilități aparte.

  6. De obicei, wekend-ul îl petrec printre stupii mei, la ţară. Azi, vremea mohorâtă şi, mai ales, ploaia care nu mai contenea, m-a alungat înapoi spre oraş, căci prea multe lucruri, nu puteam face la ţară. În ultima vreme, destul de des, alerg la stupii mei, deoarece iarna care a trecut, mi-a adus multe pagube. Spre deosebire de alte ierni, anul acesta, şoarecii au fost din cale afară. S-au urcat şi pe pereţii cămarei unde ţineam ramele de la captare, în saci de rafie agăţaţi de grindă şi au făcut prăpăd. Nu mai spun, că în doi-trei stupi am găsit fagurii ferfeniţă, de la şoareci. Cum au intrat, Dumnezeu ştie, iar albinele nu s-au putut apăra, fiindcă trebuiau să stea strânse în ghem, din cauza gerului. Nu pentru a mă plânge despre soarta mea, am ţinut eu, acum, să postez câteva rânduri, ci pentru a le reaminti unora, că poemul „Maşina metafizică” citit de LIS la Librăria Bastilia (şi nu-şi mai aminteşte din ce volum face parte), îl găsiţi în cartea de poezie „Ruinele poemului”, ediţia 1997, poem despre care, la pag. 46, din cartea mea „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia şi subteranele ei”, notam următoarele: „Poemul care deschide volumul conţine şi cheia descifrării acestei lumi labirintice cu fapte neînţelese şi susceptibile de interpretări… (şi citam aprox. 8 versuri din acest poem); ca mai apoi să încep o desfăşurare eseistică, în decriptarea acestui poem. Un al doilea motiv pentru intervenţia mea, mi-a pricinuit-o Radu Humor, cu poemul şi opţiunea sa pentru Teo Cabel, cu remarca (numai pentru dumnealui): mai multe, şi o previziune despre acest nou poet apărut recent în urbea buzoiană, va găsi pe blogul meu, la postarea de vineri: „Dintre sute de catarge…”. Un al treilea motiv, şi mai îmbucurător, ştirea despre Andreea Brumaru şi apariţia ei într-o antologie anunţată de LIS, aici pe blog. Felicitări Andreea: ştiam eu de ce te-am inclus în cartea mea despre LIS. Iar pe LIS îl anunţ, că, şi dacă nu mai sunt aici, printre comentatori, problemele mele sunt atât de apăsătoare, ca volum de muncă, încât, vai de capul meu cum de mai reuşesc să postez, cum mi-am propus, câte ceva pe blogul meu, dar să mai scriu pe al altora. Însă, îl asigur că prin Jurnalul LIS, vă urmăresc pe toţi şi vă mulţumesc că reuşiţi să mă deconectaţi de la gândurile mele apăsătoare. P.S. Mai ţin să precizez, că blogul meu nu e construit pentru comentarii, scopul lui a fost să ţin, astfel, legătura cu ai mei din Dobrogea natală: surorile, verii, prietenii.. etc. Pentru mine, că mă citesc doar ei, e suficient.

  7. Se pare ca eu am avut dreptate, nu era vorba de Summitul NATO, ci de intalnirea G8. Deci pe 21, in jur de 21, se va observa ca G8 are niste doleante pe care nu le poate rezolva, desi poate. Eu nu zic ca G8 nu ar fi capabil sa rezolve ce doreste, ba zic ca ii sunt foarte multe lucruri posibile, practic tot ce tine de economie pe lumea aceasta poate rezolva, caci este capabil sa stapaneasca tot ce tine de economie in mod folositor, insa se va intampla numai ca inainte de depresia anilor ’30 cand economiile occidentale au putut sa faca ceva, dar au fost niste grupuri de oameni care si-au ales apoi niste dictatori si astfel omenirea a luat alta directie, asa se intampla si acum sa poata ceva acest grup si apoi datorita unei operatii ciudate extraterestre o majoritate de oameni sa caute altceva. Asta se va intampla, si nu este G8 de vina, si poate nici doua treimi din oameni nu vor fi de vina ca ar dori altceva decat G8, ci poate mai inainte nu va fi nici macar acea treime care are canonul acesta al ispasului rautatii, ci va fi o mana de oameni care au framantari si aluat pentru gogosi umflate si doresc altceva decat majoritatea, si aceasta mana de oameni va dospi mai intai acea treime, si apoi chiar mai mult. Despre acea mana de oameni se spune ca idealizeaza pe acei opt dictatori din Fiara vazuta de profetul Daniel, si in aceasta criza ( in criza din anul 1989 au cazut de fapt imparatii de tip antichrist din Iran si Irak ) sunt in joc cei patru fii rebeli ai Imparatului iudeu-etiopian-italian distribuiti la Alexandria, Istambul, Tesalonic si Roma, mai este in joc si desfranata din RDG, si mai este in joc si Antichrist din Nazaret. Ei vor provoca criza economica. Ei exista ca atare, sunt persoane concrete, adica vor fi niste dictatori demagogi, iar la noi va fi coloratul de la Caracal, Dan Diaconescu. Atentie in joc sunt si iudei din Egipt ( in Fratiile Musulmane ), Turcia ( cei fascistoizi care au dus la pogromul din 1955 impotriva grecilor din Constantinopol ), un iudeu fascist grec, si un iudeu fascist ca Mussolini la Roma, mai este o germanca RDG-ista, si apoi mai este un desfranat si sifilitic din Dan, nascut dintr-o sifilitica din Dan, acesta este din Nazaret si pretinde ca este nascut din praf stelar ( ca Vasile Andru ), cum pretind si indienii ( nu stiu daca si mayasii ).

  8. Nu mă amestec în activitatea scriitorilor români din Canada. Spun doar atât: unde se lasă cu “excluderi definitive” , e grav. E vorba de dictatură, intoleranţă, totalitarism în toate sensurile. Scriitorii nu pot fi “excluşi”. E doar o părere la limita unei convingeri personale.