O manipulare istorică

Rămân pe aceeaşi poziţie publică, anti-Băsescu. Cât o fi să mai scriu publicistică. N-am fost niciodată membru de partid (nici înainte de Revoluţie, nici după), mă exprim liber, am şi eu opţiunile mele, cum le are fiecare român (doar că eu le fac aici cunoscute). Mi-am dorit o schimbare pe 6 decembrie, ea n-a avut loc. Din contră, a mărit confuzia.

Azi, electoratul român e împărţit exact în jumătate, o jumătate care susţine vechiul preşedinte de ţară şi altă jumătate (egală celeilalte) care şi-a dorit un nou preşedinte de ţară. Cine mai trăieşte cinci ani de aici încolo va avea ocazia să regrete sau să se felicite că a fost păstrat de electorat Traian Băsescu în fruntea României. Se zvoneşte că Băsescu se va… schimba „ca om” în acest nou mandat. Eu nu cred că lupul îmbrăcat în piele de oaie se poate schimba, pentru mine rămâne până moare un nomenclaturist ceauşist şi un trimis al Securităţii în străinătate – adică un fost tovarăş vopsit în democrat, care ar fi fost înlăturat din toate funcţiile postcomuniste dacă s-ar fi pus în aplicare Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi ar fi fost votată Legea lustraţiei (ea stipulează că foştii securişti şi activişti PCR nu pot ocupa funcţii publice).

Părerea mea e că se vor pierde alţi cinci ani în scandaluri, intrigi, corupţie, şantaj, servicii secrete puse să asculte convorbirile politicienilor şi să supravegheze viaţa personală a fiecăruia dintre noi, procurori care să te aresteze în stradă, sărăcie cât încape, în numele reformelor, un nivel de trai nedemn pentru o ţară europeană şi lipsă de speranţă de mai bine.

Băsescu rămâne pentru mine un preşedinte de ţară care a eşuat, şi-a umplut mandatul de derizoriu şi a adus România într-o situaţie pentru care ar trebui să fie condamnat (subminând economia prin acţiunile politice luate; inclusiv prin faptul că n-a acceptat să avem un guvern stabil susţinut de majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR). În loc să fie condamnat, el a fost reales preşedinte. E un aspect imoral generalizat în rândul electoratului, care a fost cuantificat la alegerile prezidenţiale din acest an – jumătate dintre români pariază pe Băsescu, au rămas prizonieri mentalităţii tovarăşului Băsescu, care-şi vede de interesele lui personale strigând în gura mare că pentru el nu contează decât interesul naţional. Am avut parte de o manipulare istorică.

Îmi e greu să înţeleg de ce Traian Băsescu crede în continuare că România are nevoie încă de cinci ani de „Atitudinea” lui („Atitudinea care schimbă România” – acesta îi era primul slogan electoral, în acest an). Atâta timp cât în ultimii cinci ani a demonstrat că tocmai această atitudine (a unei firi instabile) de preşedinte de ţară jucător şi premier a dus România de râpă. Domnia sa dă vina pe criza economică şi financiară globală, nu pe incompetenţa şi reaua sa credinţă. Nu şi-ar recunoaşte greşelile de strategie făcute de la Palatul Cotroceni nici mort. Criza globală a provocat şi criza politică şi criza administrativă şi criza socială în România, ne sugerează. Adică Băsescu n-a făcut decât să gestioneze falimentul programat în afara graniţelor ţării, eventual de Uniunea Europeană sau de „Guvernul Mondial”? Este regretabil că PDL îi cântă în strună. Un PDL îngenuncheat preşedintelui ţării, celui care anunţă senin că nu şi-a propus să scoată ţara din criză – o asemenea declaraţie ar trebui să provoace automat demiterea lui Băsescu (e incomparabil mai gravă decât declaraţia lui Dan Nica legată de fraudarea alegerilor, declaraţie pentru care Dan Nica a fost demis şi a declanşat căderea Guvernului Boc; las la o parte faptul că s-a demonstrat azi că Dan Nica a avut dreptate – şi ce dacă? Nu se poate face nimic, degeaba au fost contestate rezultatele alegerilor prezidenţiale, Curtea Consituţională se face numai că rezolvă reclamaţia, în stil democrat oportunist). Normal ar fi fost să dispară de la putere şi PDL (odată ce are guvernul demis), împreună cu Băsescu (care ar fi putut să se retragă, să nu mai candideze la preşedinţia ţării, odată ce România arată atât de rău din cauza lui), înainte de alegerile prezidenţiale, un PDL net compromis de guvernare.

Cu atât mai mult cu cât electoratul român cu frică de ziua de mâine nu dădea semne că a fost învăţat minte (el îşi dorea pe mai departe o „mână de fier” care să sfideze regulile democratice şi să-şi bată joc de statul român, să forţeze de câte ori doreşte şi Constituţia, în numele reformării). De ce nu şi-a dat demisia premierul de paie Emil Boc după ce a fost demis, dacă a fost depăşit de situaţie? Fiindcă resursele publice şi serviciile de informaţii trebuiau să fie puse cu orice preţ în slujba PDL şi a candidatului la prezidenţiale Băsescu? Era ordin „de sus”? De ce numai candidatul Băsescu a putut să aibă la dispoziţie toată logistica statului (începând cu instituţia prezidenţială şi terminând cu cea guvernamentală, subjugându-şi toate puterile separate), nu şi ceilalţi contracandidaţi? De ce nu a fost contestată de cei din opoziţie la Curtea Constituţională puterea absolută a lui Băsescu, să fie obligat să demisioneze şi să candideze rupt, măcar formal, de banul public (spoliat „legal”) şi de încrengăturile electorale de tip mafiot disimulate de sistemul ticăloşit?

Băsescu a tot subliniat că nu numai el şi Guvernul personal, dar nici Banca Naţională a României (o BNR politizată, iată) nu şi-a propus să scoată ţara din criză! Nu pot decât să mă închin: de ce mai stau la putere toţi aceşti politruci şi aparatnici, dacă nu servesc interesele României, acum, când ţara e în plină cumpănă? De ce nu pleacă dacă „nu pot”? Ştiţi ce tot face BNR în regimul Băsescu: dă miliarde de euro cu împrumut băncilor străine din România, iar statul român (îndatorat FMI, Dumnezeu ştie la ce dobândă) ia cu împrumut aceste miliarde de euro de la bănci pentru a putea plăti salariile şi pensiile! Ministerul de Finanţe s-a împrumutat în primele nouă luni din 2009 de la bănci din România cu 12,8 miliarde de euro (prin emisiuni de certificate de trezorerie, cu scadenţă pe termen scurt)!

Natural, cu dobânzi care măresc şi mai mult deficitul bugetar „consolidat” al României: e o nebunie! Guvernului Boc-Băsescu „i se rupe”, a plătit iresponsabil nu numai cei 42 de kilometri electorali de autostradă, ci şi salariile şi pensiile din bugetele României ale anilor ce vin, numai să păcălească votanţii din 22 noiembrie şi 6 decembrie.

România e lăsată de izbelişte în continuare pe mâna lui Băsescu, pentru alţi cinci ani. Vinovat e electoratul fidel lui?