0
3 comments

Marţi, 5 octombrie 2010. Tristă zi, 8 grade – şi protestatarii din Educaţie, cu miile, au ieşit să-şi ceară iar în stradă sfertul de salariu luat lunar de guvernanţi şi sporurile sau indemnizaţiile legale, tăiate. Au venit din întreaga ţară la Bucureşti, n-au dormit peste noapte, au tremurat de frig, au mâncat un covrig. Au scandat „Să muriţi bine!” (replică la urarea electorală a lui Băsescu „Să trăiţi bine!”) şi au manifestat de la un minister la altul, pe fundal cu un marş funebru. Şi-au arătat nemulţumirea la Palatul Victoria şi la Palatul Cotroceni. Totul, degeaba, premierul Boc nu s-a deranjat să iasă să facă promisiuni, iar Traian Băsescu (ce ghinion nefast) era la căpătâiul mamei lui, la Constanţa. Neinspirată zi de protest? Liderii confederaţiilor sindicale se tot canonesc să-şi unească eforturile să scoată în stradă în această lună, într-o zi, nu se ştie care, zeci de mii de bugetari cărora statul român le-a băgat mâna adânc în buzunar. Ies în stradă fiindcă nu ştiu cum altceva să-şi manifeste nemulţumirea. Actuala putere politică Băsescu-PDL-Boc (ajunsă stăpână peste România) se comportă discriminatoriu cu bugetarii. Vine iarna şi numai Dumnezeu ştie cum se vor descurca aceşti bugetari năpăstuiţi, care azi au salarii simbolice, după ce statul, în mod aberant, le-a tăiat şi cu 50 la sută salariile (în afara celor 25 de procente adăugându-se tăierea sporurilor şi indemnizaţiilor, repet). Indiscutabil, opoziţia sindicală e îngenuncheată de actuala putere fără scrupule, putere incompetentă, care face ce vrea, nu mai ţine cont de nimic. După 20 de ani, „traiului decent” (trecut în Constituţie) a rămas un vis pentru majoritatea românilor, iar bunul simţ public a fost compromis.

În acelaşi timp, azi opoziţia parlamentară a înregistrat un nou eşec. PDL a ocupat România şi conduce în forţă. După ce şi-a asigurat majoritatea parlamentară prin cumpărarea pe bani grei a unor trădători din partidele de opoziţie PSD şi PNL (constituiţi în „independenţi”-UNPR), azi PDL a dat ultima lovitură, ajutat de coaliţia cu UDMR şi celelalte minorităţi, a schimbat majoritatea la Camera Deputaţilor în Biroul Permanent (care până azi avea majoritatea opoziţiei). Fără să ţină cont de regulamentul Camerei Deputaţilor şi de protestele parlamentarilor din opoziţie (care până la urmă s-au retras de la lucrări; inutil), PDL a inventat un grup parlamentar al independenţilor-trădători, care e fidel PDL. De aici înainte majoritatea parlamentară PDL-UDMR-UNPR-independenţi şi celelalte minorităţi va călca pe cadavre în ambele Camere. Practic, de azi începând, şi opoziţia parlamentară e îngenuncheată. În condiţiile în care această opoziţie parlamentară îşi făcea iluzia că ar putea să treacă prin Parlament moţiunea de cenzură, că va reuşi în următoarele zile să formeze o nouă majoritate parlamentară (care să dea jos Guvernul Boc şi să-l suspende eventual şi pe Băsescu) – îi mai trebuia 18 voturi. Azi s-a dovedit că e imposibilă spargerea clanului actualei coaliţii guvernamentale la votarea moţiunii de cenzură şi că disciplina de partid funcţionează perfect atunci când eşti la putere şi ai acces la resurse şi la banul public. România e condamnată să moară încetul cu încetul pe mâna acestor nemernici de la putere.

*

Descopăr pe Facebook o iniţiativă excelentă, de vânzare de manuscrise ale poetul de seamă Emil Brumaru. Fără să cunosc dedesubturile, înţeleg bine că de licitaţie se ocupă Fabian Antal (o fi având o agenţie de profil; mă întreb dacă nu cumva neputincioşii care ne guvernează nu vor cere suprataxare şi pe banii licitaţi), transcriu mai jos ultimul mesaj primit – şi vă invit să participaţi la licitaţie, fiindcă merită, dacă aveţi bani (eu nu am; mi-ar plăcea să am manuscrise de la scriitori):

Manuscrisul conţine varianta inedita a poemului “Dulapul” (daţi click pe fotografia manuscrisului, să o măriţi), tiparit in volumul de debut al poetului Emil Brumaru (Versuri – 1970). Fata de variantele publicate acest manuscris contine deosebiri la versurile 4, 7 si 13.

Textul a fost scris la lansarea volumului “Infernala Comedie” din 20 aprilie 2005, la Timisoara.

Pana aseara s-a licitat astfel:

– Chris Hariga – 150 lei

– Angela Brasoveanu – 200 lei

– Adriana Saftoiu – 300 lei

– Marius Daniel Popescu – 500 lei

– Maria Dinulescu – 550 lei

– Catalin Tudosa – 600 lei

Licitatia continua pana in dimineata zilei de vineri, 8 octombrie, cand vom anunta castigatorul.

Nu-mi dau seama cum se licitează, daţi click pe http://www.facebook.com/fabian.anton să întrebaţi sau pe http://www.facebook.com/?tid=1640959752306&sk=messages.

Ideea mi se pare a fi extraordinară. Onorabilă, din toate punctele de vedere! Îi felicit pe cei ce licitează, îi recunosc pe parlamentarul liberal Adriana Săftoiu (ştiu că soţul, fost director al SIE la un moment dat, pus şi dat jos de Băsescu, a primit un premiu pentru poezie la un concurs literar intitulat „Vasile Voiculescu” din judeţul Buzău) sau pe prozatorul Marius Daniel Popescu (el e şi poet; din rândul poeţilor incomozi de la Braşov), premiat pentru cărţile sale în Elveţia, unde trăieşte (era la un moment dat şofer de taxi acolo; vă daţi seama cât de merituos e). În primii anii de după Revoluţie a fost un entuziasm de nedescris în a se vinde şi a se cumpăra manuscrise ale scriitorilor (Mihai Ursachi, de exemplu, Dumnezeu să-l ierte, a primit o sumă de invidiat pe asemenea manuscrise; dar s-au făcut licitaţii de manuscrise şi pentru ajutorarea unor scriitori bolnavi grav, pentru Mircea Nedelciu şi Mariana Marin, adunându-se sume considerabile; din nenorocire, ambii scriitori pomeniţi au murit). Îi facem o plecăciune cordială maestrului Emil Brumaru şi pe această cale, adaptarea sa la noile vremuri, pe placul ultimelor generaţii, e exemplară! Emil Brumaru are pe Facebook şi „Fan Page Emil Brumaru” (pe http://www.facebook.com/media/set/?o.208498977264&ref=mf găsiţi zeci de fotografii cu Emil Brumaru, inclusiv ale unor poeme ale sale). Pe acest Fan Page descopăr şi un „Anticariatul Nastratin” care face alte licitaţi cu manuscrisele lui Emil Brumaru, e un fenomen (http://www.facebook.com/group.php?gid=208498977264&ref=ts).

*

Azi vă pun pe „citit suplimentar” – fiindcă meritaţi, desigur (conform reclamei). Vă invit, astfel, să deschideţi în format PDF (primite pe e-mail) ultimele numere din revistele de top Contemporanul. Ideea Europeană (director N. Breban, redactor-şef Aura Christi) – nr. 9_2010 , Timpul (director Liviu Antonesei, redactor-şef Gabriela Gavril) – TIMPUL_septembrie_2010 şi Conta (director Adrian Alui Gheorghe, redactor-şed Emil Nicolae; revistă trimestrială apărută anul acesta) – Revista Conta 3 – Tipar Daţi click pe fiecare titlu activat şi apoi iar click pe dreptunghiul apărut.

PS. Din partea lui Laurenţiu Barbu, administratorul tehnic-informaţional al acestui site / blog (sau ce o fi) şi al Jurnalului de Vrancea Online (pe care eu îl editez şi actualizez, e adevărat; dar la partea suportului electronic nu mă pricep): cititorii sunt rugaţi să aibă răbdare cu deschiderea lor, deoarece „sunt probleme cu serverele” (variaţiile de tensiune şi viteză, tăierile de curent în zonă sau blocaje apărute adeseori din cauza traficului şi puterii lor restricţionate). Mulţumiri pentru înţelegere.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Acum un comentariu rapid: licitatia asta nu e “in contul” sau spre profitul lui Emil Brumaru, ci al respectivilor anticari. Nu e nici un scop caritabil la mijloc, din pacate, ci doar o traficare de manuscrise facute cadou de poet cu diverse ocazii.

  2. This domain appears to get a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It offers a nice unique twist on things. I guess having something useful or substantial to talk about is the most important factor.