Opriți istoria, coborâm la prima! Băsescu și protestatarii, care pe care. De trei ori 7 de la Revoluție încoace. Urmează înăbușirea astrală. Societatea civilă se alătură

11 min


Miercuri, 18 ianuarie 2012. Protestele continuă nesperat în Piața Universității din București și, azi, în 20 de județe. Suntem în a șasea zi consecutivă de scandări „Jos Băsescu!”. Președintele Băsescu are chiar o problemă, i se cere moartea („Moarte lui Băsescu!” s-a scandat tocmai la Timișoara, iar la București era arătat capul tăiat al lui Băsescu, însângerat – butaforie; mă trec fiori). Părerea mea e că Băsescu face o mare greșeală că nu demisionează și nu pleacă pe mare, în vacanță, ura populară adunată împotrivă-i e atât de profundă, încât mă pot aștepta la un atentat la adresa lui atunci când va merge să facă la mall cumpărături, nu se poate să nu se găsească un nebun nemulțumit care să nu-l dea cu capul de pereți. Băsescu stă ascuns acum, e laș, îi e frică tocmai de poporul care l-a salvat de la suspendare și care i-a mai dat o șansă (lăsându-l să jubileze exact în Piața Universității, unde acum i se cere demisia). Vă dați seama ce noroc ar fi avut România dacă era suspendat atunci Băsescu? Poporul care e acum în stradă, neinspirat, i-a mai dat o șansă, de care Băsescu și-a bătut joc, neavând stofă de președinte de țară clarvăzător. La realegerea lui a spus că vrea să ducă la capăt promisiunea acelei celebre strigături cu „Să trăiți bine!”. Abia azi poporul a înțeles la ce se referea, el le dorea exact invers, să trăiască rău (e în spirit românesc să spui că dorești binele cuiva și să te rogi să-i meargă rău, de fapt). Băsescu e o nulitate morală, care a trebuit să ajungă președinte de țară să afle că toți cei din jurul lui îi sunt superiori. Băsescu e un marinar fără onoare, un bișnițar luat de propria-i soartă peste picior. Pe undeva, în comentariile sale, Octavian Mihăescu are dreptate, Băsescu se înrăiește total împotriva propriului popor acum, când i se cere moartea, s-a ajuns la „care pe care”, fiind de la sine înțeles că diavolul din el va învinge. E un motiv în plus să fie Băsescu pus la zid.

Interesant în comentariul său e că Octavian Mihăescu e furios (permanent sâcâit că ar putea fi dat jos actualul regim Băsescu, irațional; el atrage atenția că urmașii actualului regim, aflați acum în opoziție, vor fi mai răi decât Băsescu și ai lui, ne vor trece prin foc și pară; fiind la mintea cocoșului că răul lăsat în urma ei de actuala putere, în frunte cu Băsescu, va fi devastator, greaua moștenire ne va face viața un iad începând de anul viitor, când România trebuie să plătească pe termen scurt cele 20 de miliarde de euro împrumutate de la FMI-Comisia Europeană-Banca Mondială,  când rezervele statului au fost total secătuite, economia e la pământ și nimic nu merge). Dar am reținut schema sa: că din 7 în șapte ani România se schimbă în rău (că binele n-avem de unde să-l luăm, deși votăm pentru a ne fi bine). Dacă facem socoteală, de la Revoluție au trecut 21 de ani, adică de trei ori 7 ani. Băsescu a intrat în al șaptelea an de domnie, și i-ar putea fi fatal… Citiți-i printre rânduri avertismentele lui Octavian Mihăescu (deși e greu de urmărit, vorbind precum Pithia, confuz, înțelege fiecare ce vrea). Că după Apa turnată șapte ani de Băsescu pe capul românilor, vine Focul, care va pârjoli România pentru alți șapte ani. O fi având legătură cu simbolistica zodiacului chinezesc? N-ar putea fi mai explicit? Apropo, peste câteva zile, pe 23 ianuarie începe Anul Dragonului de Apă, nu de Foc (se va termina pe 9 februarie 2013): e un an al eșecurilor răsunătoare, „in anul Dragonului 2012-2013 veti avea parte de schimbari bruste si de rasturnari de situatie si nu veti avea timp sa va ganditi pe indelete”, se subliniază. Mai rău, „in plan politic, anul Dragonului 2012-2013 aduce accentuarea luptei pentru putere si polarizarea spectrului politic. Deviza anului este scopul scuza mijloacele. Se apeleaza fara scrupule la manipulare, mita etc. si vom asista la riposte dure”… Mergând pe această linie, până să ajungem la Anul Dragonului, să vedem ce mai spune Urania (Simona Vărzaru) pe seama acestei săptămâni astrologice (vă reamintesc de avântul revoluționar pașoptist cu care se confruntă și România, deoarece Neptun se pregătește să iasă din Vărsător și să intre în Pești în aceste zile, exact ca în 1848): „Impactul pe care îl poate avea tranzitul planetei Neptun odată intrat în semnul Peştilor. Ar trebui ca o serie de persoane să nu reţină de aici faptul că noi am făcut o asociere cu anul 1848 că va avea loc neapărat o revoluţie. Noi am vorbit de impactul asupra mentalităţii cu privire la bani, muncă, salariu, patrimoniu, avere şi la noţiunea în sine de capitalism. Ceea ce am spus noi săptămâna trecută se referea la o schimbare de mentalitate instaurată o dată cu momentul care a zguduit Europa, 1848, şi care a obligat foarte multe state din Europa să îşi ridice nivelul de conştiinţă, să privească în depărtare, să-şi permită mult ca vis, ca speranţă, ca ideal şi la un moment dat să şi pună în practică. Dar vă readuc aminte că chiar în acest an fatidic, 1848, Neptun a stat numai câteva luni şi atunci tot în primăvară, exact ca acum, după care a intrat în mişcare retrogradă, exact ca şi acum, şi odată intrat în mişcare retrogradă nu a făcut decât să permită înăbuşirea acestui gest de tinereţe revoluţionară sau de emancipare a unui suflu nou de gândire. Prin urmare, înainte să vă gândiţi dacă veţi vedea la televizor capete sparte sau confruntări de stradă, trebuie să vă gândiţi cu mai multă răbdare şi metodă, cu mai multă prudenţă şi înţelepciune şi în general să luaţi aceste anticipări cu destul de mult calm şi echilibru interior cum că este vorba de o schimbare de mentalitate”. Ați citit bine, urmează „înăbuşirea acestui gest de tinereţe revoluţionară sau de emancipare a unui suflu nou de gândire”. Va să zică, protestele de azi vor fi un foc de paie. Mare păcat. Ce se vede în viitorul apropiat? Răspunde Urania: Reţineţi că nimic din ceea ce se produce acum nu este menit să rămână în această formulă nici măcar câteva săptămâni sau, la limită, dacă este vorba de aspecte mari de viaţă publică, poate că două-trei luni există o anume coeziune sau o anume tărăgănare ori o inerţie care permite ca lucrurile să rămână aşa între luntre, scăldate, amestecate şi nelimpezite”. Așadar, ne așteaptă ce e mai rău, bulibășeală publică, lucrurile rămân între luntre, scăldate… La câte iluzii au născut aceste proteste ajunse azi în a șasea zi consecutivă, să afli că nu vor avea o finalitate! Auzeam pe TVR 1, în această seară, un parlamentar trădător din UNPR (fost PSD) că nici în Ungaria nu s-a schimbat nimic în urma protestelor de mult mai mare amploare decât la noi, deși Ungaria e condamnată oficial de dictatură și la Uniunea Europeană. Degeaba se zbate actuala opoziție la noi să provoace alegeri anticipate locale, parlamentare și prezidențiale, nu s-au copt vremurile pentru ea, Băsescu și ai lui sunt ajutați de actuala conjunctură astrală. E trist.

M-am bucurat să descopăr că și societatea civilă a intrat în joc (și că l-a refuzat pe detestabilul intelectual de curte Teodor Baconschi, o caricatură a ceea ce a fost; imediat ce un teoretician de elită ca el a trecut la practică, s-a făcut de râs și de plâns), e curios că nu i s-a făcut publicitate:

Societatea civilă se alătură Pieţei Universităţii: Noi, VIERMII – inepţi, inculţi şi ciumpalaci – PROTESTĂM!

Printr-un comunicat oficial, 16 organizaţii apolitice anunţă că se alătură oamenilor liberi din Piaţa Universităţii, explică de ce refuză dialogul cu ministrul Theodor Baconschi şi solicită public Guvernului şi celui care îl conduce în fapt, preşedintele Traian Băsescu, să îşi ceară scuze poporului român. Comunicatul integral, în cele ce urmează:
COMUNICAT
Noi, VIERMII – inepţi, inculţi şi ciumpalaci – PROTESTĂM !
Societatea civilă instituţionalizată se alătură celei din Piaţa Universităţii şi respinge propunerea de a se lăsa atrasă într-o mascaradă de dialog social pe care încearcă să-l mimeze trimisul principalului partid de guvernământ, ministrul Teodor Baconschi, invitând principalele ONG-uri la consfătuire după ce, în prealabil, manifestanţii din Piaţa Universităţii au fost jigniţi incalificabil de lideri ai PDL. Baconschi însuşi i-a numit pe manifestanţi o „mahala ineptă şi incultă”. Cerem public Guvernului şi celui care îl conduce în fapt, preşedintele Traian Băsescu, să îşi ceară scuze poporului român. Societate civilă, instituţionalizată sau nu, cu toţii, suntem cetăţenii României, iar politicienii trebuie să înveţe să asculte această unică voce şi revendicările ei.
Dovada că invitaţia lui Baconschi (prin fundaţia sa) nu este decât o mimare a spiritului democratic, a dialogului real şi structurat cu societatea civilă – intenţie ce i-a animat brusc pe reprezentanţii partidului de guvernământ abia în clipa în care au văzut protestele oamenilor liberi din întreaga ţară – stau toate demersurile societăţii civile prin care s-au căutat soluţii viabile diverselor probleme, soluţii ce au fost ignorate rând pe rand. Reamintim că nu numai societatea civilă din stradă este dezamagită de absenţa oricărui dialog, la fel suntem şi noi, societatea civilă instituţionalizată, după ani de zile în care sesizările noastre în domeniul bunei guvernări, de la Roşia Montană la RAPPS, au rămas practic fără raspuns, obligându-ne să căutam calea tribunalului. Guvernul este atât de disperat încât îl trimite pe ministrul Baconschi să recunoască, în invitaţia trimisă, până şi existenţa deficitului de comunicare între societatea civilă şi lumea politică. Aceasta nu absolvă însa Executivul de răspundere, dimpotrivă, demonstrează crasa incompetenţă a Guvernului.
De altfel, nu numai acest domn, Teodor Baconschi, i-a jignit pe oamenii din piaţa spunând că sunt o „mahala ineptă şi incultă”. A fost un întreg concurs de invective din partea PDL – senatorul Iulian Urban i-a numit pe protestatari „viermi” şi, mai apoi, un alt lider PDL a spus: „ce să faci, nu poţi să-ţi dai demisia pentru nişte ciumpalaci”! Şi, culmea, după aceste declaraţii insolente, dl. Baconschi, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, doreşte să consulte societatea civilă instituţionalizată, cu privire la agenda anului 2012, încheindu-şi invitaţia cu „rămân al dvs, cu aceeaşi pretuire”. Ce fel de preţuire, s-a văzut clar!
Organizaţiile semnatare anunţă că nu vor participa la astfel de false consultări, demers generat în mod evident numai de teama Guvernului de a-şi pierde poziţia şi privilegiile.
Solicităm deci public scuze din partea actualei şi vremelnicei Puteri pentru jignirile incalificabile aduse populaţiei. În absenţa lor, invitaţia pare mai degrabă încă un demers de bifat pe agenda politică, un gest populist, neavenit, într-un cadru care nu conferă nici o credibilitate ideii că această contribuţie ar urma să fie realmente pusă în valoare.
Timpul, expertiza şi eforturile societăţii civile sunt la fel de importante ca şi ale clasei politice şi ar trebui luate în considerare şi valorizate ca atare. Nu ne dorim ca societatea civilă să fie considerată încă o dată „masă de manevră” şi nici transformată în instrument de justificare a unor decizii reprobabile.
Anunţăm că nu ne aşezăm la masa dialogului cu o fundaţie obscură, cum este cea a ministrului Baconschi, care mimează deschiderea către dialog, ci numai cu un Guvern reformat şi doar atunci când toate subiectele de mai jos vor constitui o reală agendă pentru rezolvarea problemelor, astfel cum au fost ele enumerate în aceste zile de protest de cetăţeni paşnici care îşi exprimau nemulţumirile, inclusiv cele legate de degradarea gravă a vieţii lor sociale, a statului lor de cetăţeni.
Până atunci, vom continua să manifestam BINE în Piaţa Universităţii!
PROTESTĂM:
1. Împotriva comasării alegerilor, un abuz la adresa principiilor democratice.
2. Împotriva corupţiei şi ineficienţei din sistemul sanitar. Împotriva periclitării unui sistem care funcţionează: SMURD.
3. Împotriva ineficienţei gestionării fondurilor europene.
4. Împotriva subfinanţării educaţiei în favoarea armatei şi a serviciilor secrete.
5. Împotriva abuzurilor politicienilor asupra mediului înconjurător: împotriva tăierilor ilegale de copaci, împotriva gunoielor care acoperă jumătate din ţară, împotriva introducerii vânătorii în ariile protejate ş.a.
6. Împotriva proiectului de la Roşia Montană şi a implicării preşedintelui Bîsescu în susţinerea şi promovarea făţişă a unui interes privat.
7. Împotriva distrugerii patrimoniului arhitectural naţional prin complicitatea autorităţilor cu interesele imobiliare nelegitime.
8. Împotriva aroganţei şi dispreţului clasei politice faţă de aplicarea legilor transparenţei şi a blocării accesului publicului la luarea deciziilor. Împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor categoriilor defavorizate şi ale minorităţilor.
9. Împotriva abuzului asumării de răspundere a Guvernului în chestiuni vitale pentru societate, care ar trebui să facă obiectul dezbaterilor amănunţite în Parlament, împotriva abundenţei de ordonanţe de urgenţă şi a lipsei dialogului social real.
10. Împotriva comportamentului abuziv şi antidemocratic al preşedintelui Băsescu
● jignind şi umilind persoane aparţinând diferitor segmente ale societăţii şi, prin aceasta, grupurile sau categoriile din care acele persoane fac parte;
● impunându-şi proiectele personale prin organizarea, în mod populist şi iresponsabil, de plebiscituri bazate pe specularea lipsei cvasitotale de informaţie şi pregătire a populaţiei;
● abandonând complet nepartizanatul politic la care este obligat prin Constituţie şi susţinând făţiş partidul aflat la putere în toate campaniile electorale;
● conducând în mod autoritar Guvernul României, deşi Constituţia nu îi conferă această atribuţie;
● înţelegând de o manieră partizană ce înseamnă majoritate parlamentară, susţânând majorităţi constituite prin atragerea traseiştilor politici.
De asemenea, ne exprimăm revolta şi îngrijorarea faţă de calitatea slabă a liderilor politici din opoziţie, complici la fenomene pentru care învinuim şi puterea, cum ar fi politizarea administraţiei locale, nepotismul, corupţia, traseismul politic şi incapacitatea de a reforma partidele din care fac parte.
Centrul de Resurse pentru Participare publică – Oana Preda
CENTRAS – Viorel Micescu
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei – Mircea Toma
Centrul pentru Jurnalism Independent – Ioana Avădani
Societatea Academică din România – Alina Mungiu Pippidi
Asociaţia Miliţia Spirituală – Mihai Bumbes
Centrul de politici Durabile Ecopolis – Costel Popa
Terra Millenium III – Lavinia Andrei
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta – Liviu Mihaiu
Fundaţia PACT – Ruxandra Sasu
Fundaţia Soros România – Gabriel Petrescu
Asociaţia ALMA-RO
Policy Center for Roma and Minorities – Valeriu Nicolae
Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – Ionuţ Tănase
Academia de Advocacy – Corina Dragomirescu
APADOR-CH

Altfel, azi au apărut noi lozinci ale protestatarilor la adresa actualului regim Băsescu: „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!”. Și mai ales – ”Opriți istoria, coborâm la prima”…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

25 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. parerea mea este ca lucrurile incep sa se deterioreze cumva in Piata Universitatii… posibil sa ma insel sau sa fi fost numai in seara asta, trecand pe acolo am avut un sentiment ciudat.

    De „societatea civila” sunt satul pana in gat. Stiu cum vine cand e masa pusa, cat sta si cum se retrage cand „se deterioreaza atmosfera”(fara sa faca nimic ca sa nu se deterioreze atmosfera).

    Nu sunt convins ca marinarul este un nenorocit, pot accepta ca este prea putin competent, ca a facut erori grave, ca a avut momente de slabiciune care nu sunt scuzabile in viata internationala…dar nu sunt convins ca el personal este un nenorocit. Cred ca la ora asta conteaza prea putin Basescu, miza e mult mai mare.

  2. Pai mai ramanea ca acest Protest sa fie semnat si ICCMER si se spalau toti pe maini !
    Imposibil ca dintre toti semnatarii astia, macar Alina Mungiu Pipidi, Mircea Toma sau Liviu Mihaiu sa nu fi avut cunostinta de cea mai mare dintre insulte aduse manifestantilor de catre Volodea Tismaneanu atunci cand i-a numit in cel mai perfid, abject si plin de ura mod :
    PEGRA !
    Dar ce pretentii sa ai de la niste guri lacome ce sug pe unde apuca :
    Ba de la Soros, ba de la noi !
    Imi inchipui cata ipocrizie si cameleonism ascund toate aceste lipitori civice, coordonate dintr-un singur centru de putere !
    Sa dai atata in niste draci-lachei (Baconsci si Urban) si sa te faci ca nu-l vezi chiar pe tata lor 🙄

    Trebuie sa ai o frica animalica de ceva, pentru ca sa incerci sa escamotezi asemenea mizerie morala si sociala, trecand peste ea cu atata usurinta, ba mai mult jignindu-i pe cei in fatza carora te prezinti pentru a le cere sa te lase sa le aperi niste drepturi !
    Cozi de topor ! :mrgreen:
    Bune doar la manipulat t(p)opoare :mrgreen:

  3. @ Radu Humor

    BINGO!

    QED!

    Propunere legislativa, de luat in seama pe viitor: intarcarea ONG-lor („organizatii apolitice”?) de la ugerul statului roman si interzicerea donatiilor externe pentru sustinerea lor! He he he, asta da lovitura, nu-i asa?

  4. „Societatea civilă se alătură Pieţei Universităţii” = „Societatea civilă vrea sa CONFISTE Piaţa Universităţii”

    „Societatea civilă = PEGRA SPOLIATORILOR ROMANIALOR SI ROMANIEI”

  5. Societatea civilă, care-a fost complice prin tacere pana acum, vrea sa iasa in fata!

    NU domnilor: voi ati fost, sinteti si ramaneti PARTE DIN PROBLEME si NU PARTE DIN SOLUTIE LA PROBLEMELE ROMANILOR SI ROMANIEI!

    @ LIS

    Gabriel Liiceanu poate fi considerat parte din societatea civila (aia care vrea sa se „alature” PU!)?

    Atunci la ce buna critica Liiceanului in textul Dvs, publicat la data de 16 ianuarie 2012?

    Critica consistenta si nediferentiata e mai sanatoasa, cred. Ma rog, alegerea Dvs.

  6. Citeva mii de oameni in strada nu inseamna Romania, adunatura de revolutionari care vor sa-si recapete ciubucurile este cea mai galagioasa, societatea civila este cu adevarat acea parte a intreprinzatorilor privati care nu iese in strada ca are de munca si trebuie sa dea salarii si piine angajatilor. Isteria nu a produs nici un surub in lume, nu a produs nici democratie. Sint fericit cind vad ca lumea iese in strada sa protesteze, e semn de sanatate a democratiei dar devin iute nefericit cind vad neamul pesedist exultind, in spatele lor sesizind rinjetul lui Iliescu, perfidia lui Nastase, prostia lui Geoana, smecheria lui Hrebenciuc, putzoismul lui Crin Antonescu, cel care a omorit spiritul liberal adevarat…!

  7. De remarcat si articolul „Ce nu stie opozitia” al domnului Liviu Antonesei de pe blog si comentariile ce-i urmeaza.
    Eu cred ca esential este sa pornim de la o baza sanatoasa. Ideal ar fi ca oamenii sa voteze masiv cu PNL si PNTCD pentru a consolida o dreapta veritabila careia i se poate adauga si PDL care va fi diminuat (un partid nou care se revendica de drepta si care dupa parerea mea nu poate fi ignorat). La polul opus stinga pe cit posibil reformata dupa modelul european. Numai o astfel de oferta clara, neta este corecta si plauzibila pentru electorat. Nu se mai poate continua cu aceste coalitii toxice si nefiresti cu UDMR care dau impresia oamenilor ca puterea este vulnerabila si santajabila.
    Eu sper ca lucrurile sa nu degenereze si sa nu fie victime umane.
    Toate cele bune.

  8. Sunt de acord cu comentatori, nici eu nu cred ca Basescu in toata ticalosia lui care-i fatata de societate si sistem,ma repet, societate si sistem,adica din fiecare românas neoas care-i bun de gura dar c-am cacaios din nascare ce se refelcta si prin asa zisa societate civila ptr care eu personal Nu am absolut, adica nu mai am, am avut cândva, nu mai am nici -o consideratie ci doar repulsie, mai ales fata de semnatari de mai sus. Basescu ca si ceausescu sunt oglinda fidela a natiei, ea la fatat nu eu din Germania,singurul pe care eu ma-m straduit fata ca rom^na a fost PNZ-Ratiu si din prostie m-am implicat insusitenrea CDR, Ctinescu, si cu lovele pe care mai bine le beam prin berarile bavareze, pariziene ori de ce nu le dadeam la curve, faceam mult mai bine sa dau acei bani economiei germane si unei biete femei, decât ptr CDR si chiar PNT, dar vorba româneasca,odata vede nasul …. miresei, de atunci sunt jurat; niciodata nu voi mai da un cent ptr vreo actiune politica, nici ptr a sutine presa româna ca si pe ea am sutinut-o de aici inca din primele zile a veniri mele, azi regret, am mari regrete ca nu am aruncat bani unde spuneam ori sa-mi fi tras si eu mertzan si vin sa fac figuri prin Ro… ptr ca la câti bani am bagat ori de câte ori s-a cerut am fost foarte prost de inimos, deh.. idealismula sta pe care javrele il calca in picioare, asta-i furia mea cea mai mare si in cazul manifestatiei recente.

    Pai… aseara s-a vazut dezumflarea specifica românilor ce se aprind repede si la urgenta se dezumfla, dar s-a mai vazut ceva, bestile ce vor conduce Ro de dupa basescu pas cu pas se vor impune in spatiu românesc singuri ce au avut de câstigat ieri si mai ales de pe urma intregi actiuni, acum protestatari pot sa intre in case, deranjeaza opozitia, da aticitit corect, opozitia este cel mai rau dernajata de manifestatie dar si bestile care va vor ocuopa si calari cum pare-se români si-o cam trag singuri si de asta data, acum:

    sa las furia, sa nu-mi bag nasul in ograda mioritica ca io nu halesc salam cu soia, eu sunt un tradator de tara, vânduti ovreios-masonerios, care dupa ce români vor ajunge trai in Ro ca-n paradis am sa dau si eu buzna sa ma infrupt… ei asta sa-o creada ei ca mi-am propus ca sa -mi fie aduse macar oasele prin Ro, când te desparti de nevasta , ptr totdeauna te desparti, dar civilizat, nu uiti partea frumoasa, poti ramâne foarte bun prieten si dupa divor, oriunde eu am divortat de România, cu toate ca o iubesc si acum dar nu ca in vremea când eram impreuna. Pentru care fapt mi-am pregatit deja si loc de veci ca sa fie sigur unde ramân, spun asta ca sa linistesc confrati care se tem ca il bag pe Basescu pe teava, nu-l bag domne, dar ;

    nici nu-l voi diaboliza, nu-i voi cere moartea si, nici nu cred ca doar el a distrus tara, cum ca raul cel mai mare a fost si ramâne Basescu, restul catelandrilor bolsevici niet! Asta da logica demna de un român neoas! Ah da stiu, acu ca sunt pe alta perspectiva mi-am batut cuie in talpa… apoi ce sa fac daca ce am in gusa si-n capusa-i! Platesc domne , am de unde sa platesc .. la câte oale sparte am platit , ce-mi mai este inca un rând.

    Eu nu am absolut nici o importanta ptr Ro de azi, sa le fie bine, sa ma insel eu dar la final sa le fie bine si românilor ca nu oi fi atât de cretin sa doresc raul rudelor mele,cunoscutilor daca de Ro am divortat: nu mai departe imi vazu-si nepoata la manifestatie,cu toate ca lor le merge bine, nu motivele economice a facut sa iasa in strada aceasta nepoata si nu este singura.

    Pe de alta parte, felicit spiritul manifestatiei care a respins fara echivoc opozitia, a luat la goana porici aceia care au facut la fel de mult rau României pe cât a facut si Basescu si, inca il mai fac,ptr ca ei au si afaceri babane, baroni psd -pnl unde sunt si activeaza, cumva se gasesc prin bavaria mea ori România toata! In adimistratie sunt doar pld-isti cotopeniti in fotoli ori si psd-isti si pnl-isti si taranisti chiar, cine gripeaza sistemul, blocheaza tara daca nu si astia de la baza,din adimistratie. Si ma rog, votez eu ptr un kil de zahar, o litra de ulei , nu dragutilor, eu nu va deranjez cu-n pai, nu votez, nu sutin pe nimeni, nu va temeti de mine.

    Apropo; la prima bagare pe teava a lu Base la fel spuneam si eu despre el, ca-i o javra împutia a sistemului si ca mai bine nu poate sa faca ptr ca nu are gena binelui in el cât timp ma-sa si tac-so sunt coana securitate si partidu iubit , mai ales ca nu am uitat (nici azi), bestialitatile contra CDR, PNT, dar ca si azi la fel si atunci,.. eram pus pe coji de nuca de totii sutinatori care azi il diabolizeaza… Si sa nu le trag acu io suturi in cur la totii astia? Ba da, asa am sa le trag si peste doi, trei ani când vor guita de mama-focului contra celor ce vor lua locul astora dar care îi batjocori la fel ca cei de azi, de ieri si alataieri.

    Mah nene, ati tipat din totii bojoci ca-i mesia ce salveaza romanika, ati pus bâtele pe spinarea tuturor celor care v-au contrazis, acu taceti si rabdati pâna va vine timpul noi nasteri. Sunteti in U.E, NATO, aveti stat de drept, libertate berechet, ce mai vreti fratilor, sa vin eu sa va aduc ajutoare, sa fac ordine si voi sa stati la birt rânjind la mine, vreti munci ca in comunism dar salariu ca-n capitalism, va furati uni altora caciula si dupa aceia dati vina pe ovrei, pe masoni , pe români plecati. Va loviti unul pe altu, smangliti capra vecinului ,da-ti la cap cu sadism sidupa aceia va plângeti ca va merge rau, nu neica, trezeviti-va si atunci veti vedea ca vor merge toate ca si unse. Ce stiti decât sa vi se dea si tot dea… sa vi se faca curat si-n fata casei ori dea zapada alti… va faceti palate, puneti kile de aur pe voi, mertzane de ultimul racnet sfindând sarmani, sarmani ce daca ajung la aceiasi stare procedeaza si mai ghelbaneste,iata unde-s bubele cele mai rau mirositoare si abia dupa vin aerele trase si de Basescu.

    Sa ajungi regreta comunism-ceasusimul apoi.. fie cu iertare, asta chiar ca ma infurie, daca pâna si Tutea a zis-o cu atâta naduf in 1990 … apoi asta-i bre daraveaua, bine ca mitizam excesiv dupa care diabolizam si mai si…

  9. Urania confirma, dara, ce relatam in urma cu o saptamana, citand un alt astrolog: Saptamana asta e importanta nu prin revolutii sau rasturnari de situatii, ci prin sansa de a ne insanatosi pe noi insine: „se creeaza o oportunitate rara pentru toti cei care doresc sa inteleaga si sa inceapa vindecarea spirituala”. Ce mi s-a mai parut extrem de important: „este o saptamana in care se va sanctiona orice incercare de frauda, minciuna sau pacaleala”. Ajungem, asadar, la schimbarea mentalitatii, la vindecarea spirituala, prin adevar.

    Inca un lucru important: saptamana viitoare sta sub semnul discernamantului, emotia si intuitia fiind la cote inalte. Va fi o perioada in care vom fi mai lucizi, vom sti exact ce dorim, dar trebuie sa fim atenti si sa facem alegerile cele mai bune.

    Si cred ca schimbarea in plan politic nu se poate face acum, pentru ca nu putem produce ceva benefic la varf in conditiile in care societatea are grave probleme la baza. Varful este mereu emanatia bazei, si daca nu vom rezolva problemele care tin strict de individ – educatie, bun simt, corectitudine, sanatate morala si fizica – pornind de la dascal, functionar, muncitor, parinte, elev, nu vom reusi nimic. Vom identifica false probleme, ne vom napusti cu ura si violenta asupra celor care sunt, in fapt, propriile noastre proiectii, fara sa intelegem ca schimbarea trebuie sa se produca mai intai in noi insine. De aceea este important acest an 2012. Daca nu ne vom invata lectiile nu vom trece la un nivel superior.

  10. Hai sa vb deschis si de bravul muncitor român ce slugreste aici in vest, adu numai enormitati in România cumca este cel mai brav, celmai cautat dar nu si de ce, pai uite domne de ce;

    1) Se inconvoaie pâna la pamânt, te linge in urechi si-si terfeleste compatrioti mai ceva ca rusi,ca si astia parca ar fi frati nostri de sânge la acest capitol. Sparge pretu, daca sunt 5 euro/ora, românul zice (pâna ia locul), ah pai asta-i munca grea.. o fac ptr 3-4 si-ti dau randament dublu si asa face in prima saptamâna, luna, dupa care; incepe bosumfla nevoie mare, il vezi vesnici nemultumit, nervos, sfârseste fie ati fura ceva fie a nu ma da randament si calitate fiind nevoit cauta alti prosti si scapa de celpe care l-ai stors ca o lamâie, iar vestici s-au invatat si cu români, ptr ca de ei scapa cel mai repede si sunt cei mai usor de gasit si exploatat. Sa-izici românului doar atât;

    – esti cel mai bun lucrator al meu,

    asa le zice la totii dându-le impresia ca au pus-o .. in realitate este o schmecerie banditeasca.

    De ce au fost luati atât de multiromâni la munca in Spania si italia, pai cum de ce si cine? Ca sa preseze bastinasi acepta tarife made china, siuite asa a ajuns un neamt lucra pe unsalariu cât primeste un român… 5-7 euro, si te mai miri ca români nu sunt simpatizati unde mai pui si jafurile la care sunt campioni, puscarile suntpline de români peste tot in U.E. Nu ai sa gasesti român care sa nu faca el ceva pe dos, doar este inventiv, daca legea-i asa, el o aplica pe sistemul lui propriu, trebuie sa fenteze ceva ca altcumva nu-i este lui bine. Respectarea legi este o mare problema la români. le spui,aici, pune domne palsticul la plastic, hârtia la hârtie, iti zice da,da, si tot ca el face,a dica cum vedem si in Ro. Este zona 30, el trebuie sa circule cu 60, lasa bah ca-i pusa aiurea, ma invata astia pe mine, i-se trage o amenda, este neamtul nazist, ca si daca-l ocoleste bastinasi la vederea unor parti prea necivilizate sunt rasisti, de parca el rumânul nu ar fi la fel de rasist, toate nemurile au dramul lor de rasism.

    Când români vor scapa de aceste bube si tara va merge bine,pâna atunci… geaba de vaicarim ca problema se afla la fecare dintre noi, dar nu vrem vedea ptr ca ne place zice cum ca am fi buricul pamântului, pâna una alta suntem pe la coada U.E,la marginea imperilor cea ce sisi spune din plin cuvântul.

  11. Sunt în dezacord total cu bălăcărirea, cică intelectă, a unui recent comentator, despre ce se scrie pe acest blog. Ori despre „societatea civilă” (pe care Nu a ştiut-o, fiindcă nici nu a existat vreodată!… Struţocămila SC e condusă tot de moşteci şi-alţi zevzeci.) Dar sunt de acord cu dînsul, cînd începe să vadă bîlciul şi sforarii, corect.
    Nici eu nu agreez denumirile pompoase, pompieristice puse cu zecile sutele-n fruntea ori subsolul unor „revedicăciuni”… Ce naib-au făcut aiştia, timp de 20 de ani, decît să asiste, ca şi mine apolitic-neputincios, ori ca alţii politiceşte-profitori, la jaful continuu din ţară. De ce se fac vizibili doar la tulbureală? Ce-i mînă pe ei în „luptă”?
    Glos Satoru ot Stiupidpipăl

  12. acum vin unii si organizeaza mitinguri, dupa ce au guvernat tara atatia ani. Se pare ca abjectia nu are limite, stai si te crucesti.

    Explica cineva la radio cate mici si mai mari porcarii trebuie sa faci si sa ingurgitezi ca sa ajungi un sefulet de partid. Asta daca nu esti o licheluta ceva mai cunoscuta, te iau de-a gata.

  13. Tare ma tem ca asta seara va iesi cu mult doiriti morti ai rivulutiei , tot FSNiste! Si mai mai tem ca prima iesire pe stilca a lu Basecu va fi sa anunte „stare de necesitate” Iar si mai marea mea temere este ca s-a confiscat protestul idealistilor din P-ta Univ!

  14. @ OM> Sper şi vreau din toată inima să vă înşelaţi, Amarnic, în legătură cu „mult doiriti morti ai rivulutiei”…
    Ne-ajunge blestemul de acum 21 de ani!

  15. @ LIS :
    „Citiți-i printre rânduri avertismentele lui Octavian Mihăescu (deși e greu de urmărit, vorbind precum Pithia, confuz, înțelege fiecare ce vrea).”
    Ei, nu mai e chiar atat de incoerent, in schimb e cat se poate de vehement, de zici ca nu-l intreseaza soarta Vacutei, nici pe un sfert cat il intereseaza soarta celui pentru care a sosit vaporul .
    Desi afirma sus si mai ales tare ca el a rupt-o cu Romania, dar mai ales cu romanii, care sunt asa si pe dincolo, unde se impiedica el de ei, ba la clasificarea deseurilor, ba pe zonele cu restrictii de viteza, obosind si stricandu-si bunatate de pantofi de firma, carora li se cam duce lacul ( ca asa poarta mai nou occidentalii de ocazii(e) 😉 ) de la atatea suturi in cur, ca raspuns elevat la enervantul lor guitzat ).
    Cum sa-i explici unui asemenea erudit ca toti liderii opozitiei la un loc, cu tot cu familii si comitete executive n-au facut si nu vor putea face atata rau tarii asteia pe care el a parasit-o scarbit ( dupa ce a mai fost si putin tzepuit, numai ca nu s-a lecuit si a aruncat si de acolo cu valuta, si s-a ales si el, la fel ca Petrica Roman, doar cu rima la valuta), cat a putut , si din pacate inca mai poate ( zice blonda) face cel pe care-l apara cu atata iscusinta omul nostru !
    Ba mai prezinta si imaginea unei apocalipse mioritice in cazul plecarii pe mare a acestui ins al apelor.
    Cum s-ar putea sa aiba noroc si antichristul sa-i ramana la Cotroceni , va fi interesant de urmarit noul sau pdv, poate dintr-o pozitie mult mai autorizata ( ce-ati zice de o ambasada?), la binele ce-l va deserta peste capul nostru, cel care a mai pierdut un vapor (ultimul !) ce de data venise sa-l duca departe, departe….!
    Numai ca unii vor sa-l tina mai departe… aproape 😉

    P.S. Nu stiu daca mai e valabila zicala :
    „Nu-i cum vrea OMul, ci-i cum vrea Domnul !”
    Si domnul Popor, in nemernicia lui vrea sa traiasca omeneste, ca cei doritori de nevoiri si renuntari se retrag pe la manastiri si schituri, nu suntem toti obligati sa ne supunem unor masuri de austeritate care au ingrozit lumea civilizata ( e drept, cu unele exceptii) 😉
    Dar cum unii l-au vrut aproape

  16. Doamnei @Fiorentina i-as recomanda sa vada rezultatele uimitoare obtinute de catre o colectivitate ( incepand cu o scoala, firma, unitate administrativa sau tzara !) daca in fruntea ei se afla macar un singur om competent !
    Si asta in timp foarte scurt uneori, depinde de complexitatea colectivitatii .
    Ca sa nu mai spun de varianta cand acest om providential ar avea puterile pe care le-a avut si le mai are inca Basescu de vreo 20 de ani incoace, dar mai ales in ultimii 8 si cu preponderenta in ultimii 4 !
    Cei care mai cred ca o asemenea guvernare mai poate indrepta ceva, sunt fie naivi, fie… deloc 😉

  17. Dle Humor,

    Ceuasescu a fost mazilit ca un câine,oferit boborului ptr ai potoli furia, care sa nu se duca spre alti tovarasi, as zice spre bolsevici sadea care ar fi trebuit fi alaturi de Ceausescu, cred eu si azi.. minim vreo 10000 ca sa fie curatata tara de nemernici bolsevici care ne-a distrus, chinuit, monstros.

    Asta seara un tovaras din acele zile parte la rivulutia aia, arunca pe piata un nou slogan, m-a infiorat, omul astia-i baiat de baiat, nu-i terchea berchea cu rilati mundiale grele, mai ales ca genetic bolsevic îi din mos-stramssi si, tare mult rau facu tac-so tari noastre… ce zice bestia;

    Cica auzi si el un slogan, eu m-am uitat si uit fff atent la lozinci, sloganurile strigate, auzi ce varsa bestia;

    Ca Basescu sa fie judecat ptr tot ce s-a furat in toti ani de dupa 89!

    Din pacate schimbând canalul am prins doar finalu asta, se minuna bestia cum ca rumâni-psdisti din piata, ca protestatari sunt la casele lor, acum in p-ta sunt rivulutionari FSN-confiscatori ce vor face si judecata, pare-se si uite asa se vor spala bestile care au jefuit tara, vor fi facute fete -mari (cusute) toate jegurile alea ce au dus tara la sapa de lemn!

    Da, sunt copate toate sa ajunga la o alta nemernicie si bataie de joc a românilor!

    Atrag atentia asupra unui aspect fff important, protestatari responsabili care vad si in USL o plaga,cum vad si vehemne voi sutine si eu, vor fi tot mai putini in piata, grosul il vor forma activisti FSN, format din PSD, PNL si rahatelu PC. Daca nu faceau infuzia azi.. fiti sigur; in p-ta erau mult mai putini si, extrem de periculosi ptr USL, adica FSN pe calendar nou! Acesti protestatari contesta ce nu trebuie contestat, tv-urile securistului motan se chinuie convinge ca protestatari il vor pe ponta sa le traga poanta ori pe antonescovicescu ori cum lo chema pe ala de tine tuzcalu bolsevicilor in numele bratienilor, martirilor … halal sa fie … cu asa murdarie!

  18. A inceput bâlciu… prevazut dealtfel sau care este inscris pe foaia de parcurs sa iasa victime ptr ca este posibil ca pe 24 Ianu sa le dea românilor bestia de basescu sa fie sfâsiata ,desigur vinovata de tot raul de dupa 89 cumanunta bolsevicul nu de mult! Pe Ceausescu l-au mazilit ca aveau liber, pe Base nu-l mai poate punela zid ci mai mult ca sigur va fi dat poporului sa-l linseje, uracontra lui a fost bine incoluta multimi inclusiv prin ritual satanic, asa ca… de acum incolo … fereasca Dumnezeu de ce va mai fi si nu stim fi scris infoaia de parcurs a bolseviclor.

    Am postat cu curaj cele de mai sus acum,asumându-mi riscurile de rigoare! Este inceputul lovituri de stat!

  19. Domnule Radu Humor, nu am pledat deloc pentru actualul presedinte! Va rog sa recititi postarea mea. Spuneam ca nu cred in schimbarea in plan politic, in schimb urgenta este schimbarea mentalitatii, a directiei in care trebuie sa mearga, chiar de maine, societatea civila. Doar asa vom determina o noua politica, o noua gandire, o alta perspectiva asupra a ceea ce e de facut. Despre ce poate face un singur om ne-a demonstrat Raed Arafat. Deci este posibil, in Romania asta chinuita de azi! Sa dea Dumnezeu sa fie bine pentru popor, nu ma gandesc la niciun politician, nu de ei mi-e grija… Ganduri bune sa avem!

  20. @ Florentina :
    „Si cred ca schimbarea in plan politic nu se poate face acum, pentru ca nu putem produce ceva benefic la varf in conditiile in care societatea are grave probleme la baza. Varful este mereu emanatia bazei, si daca nu vom rezolva problemele care tin strict de individ – educatie, bun simt, corectitudine, sanatate morala si fizica – pornind de la dascal, functionar, muncitor, parinte, elev, nu vom reusi nimic.”
    Pana la urma eu sustineam doar ca schimbarea se poate face si de sus in jos, si inca mult mai rapid.
    Deoarece din postarea dvs se intelegea un fel de pesimism cu privire la aceasta, mai bine zis o perioada de timp mult prea lunga !
    Ma bucur ca ati gasit singura exemplul cu Raed Arafat…
    Toate cele bune va doresc si eu !

  21. Pentru cine mai crede că „mentalitatea bazei” contează:
    O Vorbă din popor zice că Peştele de la cap se-mpute.
    Iar exemplul piramidelor, castelelor, caselor şi bordeielor susţine că tot necazul porneşte de la Acoperămînt.

    Din păcate, am ajuns să re-trăim într-un Stat de Drept Injust!
    Bîlciul cu protestatari (tot mai puţini) şi tembeli tot mai vaticinari a ajuns la apogeu. Urmează declinul.

  22. @culai: Cred, in continuare, ca stricaciunea este vizibila doar atunci cand intreg corpul este deja afectat. Mirosul si putreziciunea sunt ultimele semne ale unui ansamblu subred pe interior, fara sansa de salvare.
    @Radu Humor: nu sunt pesimista, ci descurajata. Simt ca am nevoie de repere (vorbesc despre mine doar), de acele mari suflete de care Romania a beneficiat in perioada interbelica, pana prin anii 60. Dar, dupa cum spunea Parintele Dimitrie Bejan, epocile au nevoie de zeci de ani pentru a forma o elita. Elita aceea s-a dus, acum este un gol imens, un hau de netrecut. Luati-o drept idealism si nu ma judecati prea aspru. In continuare va asigur de gandurile mele bune!

  23. Doamna Florentina
    Nu va judec deloc !
    Dar si daca v-as judeca fiti sigura ca nu v-as gasi de nimic vinovata .
    Dimpotriva !
    Sanatate, speranta si lumina in suflet !