Ora de vară care nu folosește la nimic. Întoarcerea la Izvoarele sufletului. Grădina Maicii Domnului? N-a venit ziua reconcilierii creștine

Sâmbătă, 24 martie 2012. La noapte se schimbă ora: ora 3 devine 4, se trece pe „ora de vară” (se câștigă astfel o oră de lumină, ni se explică). Noaptea are o oră mai puțin. Nu-mi dau seama de ce, mă irită faptul că nu trăiesc după ora naturală, convențiile nu mă conving. Dacă stai și te gândești, până și ora Învierii va fi falsă, deși se respectă cu strictețe, la fix 12 noaptea se împarte „Lumina Lină, adusă de la Ierusalim” (iar creștinii care țin post, mănâncă de dulce în această oră adusă înainte). Mai grav, ora de vară e înregistrată în acte ca oră naturală, nu se specifică nicăieri că e ora de vară, nu cea naturală (e cu o oră înainte față de cea naturală). Inclusiv ora nașterii în perioada „orei de vară” (ora de vară durează de la finalul lunii martie până la finalul lunii octombrie, depinde cum cade ultima duminică) e înregistrată în fals, cu o oră înainte, ceea ce dă peste cap calcularea corectă a ascendentului celui născut. Las la o parte faptul că e dereglat ceasul biologic interior, fiecare din noi având alte reacții la asemenea ingerință artificială în calcularea timpului: Trecerea la ora de vară poate cauza probleme cardiace și alte modificări ale bioritmului. În plus, utilitatea acestei schimbări este contestată de studii care au demonstrat că nu scade consumul de energie. Faptul că ceasurile se dau înainte cu 60 de minute înseamnă că oamenii se vor trezi o perioadă mai devreme decât o făceau în mod obişnuit. Astfel, bioritmul este afectat… Interesant, în România „ora de vară” a fost în vigoare între anii 1932-1940. Însă, intre anii 1941 si 1979 nu s-a mai folosit ora de vara. Reintroducerea orei de vara s-a produs in 1979. Pana in 1996 (cu mici exceptii) ora de vara se introducea la sfarsitul lui martie pana la sfarsitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vara incepand cu ultima duminica din luna martie pana in ultima duminica din luna octombrie. Atenţie: în presă apare incorect spus: „se trece la ora de iarna”. Ora de iarna nu exista. Vara avem ora de vară, iar în restul anului avem „Timp Legal Român” (conform Observatorului Astronomic). S-a constatat că nu mai putem recupera nicicum ora luată nopții: Potrivit unui studiu american, care a studiat somnul a 55.000 de oameni din Europa Centrală, niciodată nu ne adaptăm în totalitate la modificarea orei. „Ritmul circadian al somnului nu se ajustează niciodată în totalitate. Datul ceasului înainte cu o oră este cu mult mai dificil pentru cei care dorm puţin noaptea”, menţionează studiul publicat în revista „BMC Biology”… În medie, oamenii dorm cu 40 de minute mai puţin, zilnic, decât în mod obişnuit. Inițial s-a motivat trecerea la ora de vară economia la consumul de electricitate, dar s-a dovedit că totul a fost o poveste, consumul a rămas la fel. De asemenea, s-a menţionat faptul că mai multă lumină înseamnă mai multă sănătate. Cu toate acestea, mai multe studii au demonstrat că numărul sinuciderilor creşte şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu atacurile de cord, cauzate de lipsa somnului. Personal, încerc să ignor total schimbarea orei (chiar dacă modific orele tuturor ceasurilor, mai puțin pe acela al mașinii; e adevărat, trecerea la ora de vară se face automat pe computer și pe telefonul mobil), deși mă chinuiește o perioadă ideea că mă culc mai târziu decât înainte (odată ce s-a decalat cu o oră înainte). N-am simțit nici că sunt, nici că nu sunt mai eficient în perioada orei de vară la masa de scris. Când nu mă pot concentra destul, dau vina pe anotimpul în care mă aflu, pe sănătate, pe insomnie, nu pe ora de vară… Dacă ar fi după mine, aș renunța la ora de vară – dar dacă aș face-o, mă tem că mai rău m-aș încurca.

***

Dacă te uiți azi la România, nu mai dai doi bani pe ea – avem o conducere ticăloasă la cel mai înalt nivel, nivelul de trai e cel mai jos posibil din Uniunea Europeană, e chiar o bătaie de joc (românii sunt în marea lor majoritate săraci, îndatorați, nefericiți, sacrificați pe altarul experimentelor politice; pleacă în străinătate să fie sclavi, cu milioanele, să câștige o pâine amară), speranța imediată de mai bine nu mai există, „țara merge într-o direcție greșită” o subliniază toate sondajele, am ratat 22 de ani de libertate și democrație. Și cu toate acestea, există un sâmbure de lumină orbitoare, care vine din viitor! Citiți până la capăt ce am scris mai jos, România e “locul ales de Dumnezeu pentru a-şi arăta puterea sa”. Mi-am amintit de entuziasmul unei primeniri spirituale din primăvara anului 1999…

Întoarcerea la Izvoarele sufletului creştin   

Pentru trei zile, în prima decadă a lunii mai 1999 (7-9 mai), România a fost centrul lumii sufleteşti. Vizita Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea a fost un eveniment istoric – ecumenic, pastoral şi politic, de neuitat. Personal, urmărindu-l permanent pe Papă pe traseul bucureştean, am stat cu inima deschisă, timid, cu o lacrimă nemărturisită în gât. Spiritul şi dragostea evanghelică, înţelepciunea, smerenia, toleranţa, au cuprins atunci întreaga Românie. Nu întâmplător s-a scandat “Unitate!” acum, la Bucureşti, în prezenţa Sfântului Părinte şi a Prea Fericitului Teoctist – erau de faţă creştini ortodocşi, romano-catolici şi greco-catolici, “fraţi întru Christos”. Că a venit vremea reconcilierii creştine şi a practicii Bisericii Primului Mileniu, au mărturisit public, aici, Capii Bisericilor noastre: “Bisericile Ortodoxe şi Biserica Catolică au parcurs un lung drum de reconciliere” (Papa) şi “Întoarcerea la Izvoare, la practica Bisericii Primului Mileniu, a fost punctul comun”… Din păcate, n-a venit această zi a reconcilierii nici atunci, dar se mai duc și azi tratative…

Nu încetez să o repet, chiar dacă azi, când scriu aceste rânduri, prea târziu, ecourile prezenţei Sanctităţii Sale Papa la Bucureşti au ieşit cu totul din prim-planul preocupărilor noastre de suflet cotidiene (furaţi cum suntem de exerciţiul supravieţuirii pământeşti, trecătoare) şi s-au retras în subconştientul colectiv al românilor. Până la urmă, Unitatea de credinţă se va realiza, dacă nu cumva ea e realizată dintotdeauna, în acest subconştient colectiv al românilor creştinaţi – “în măsura apropierii noastre de Christos şi a încrederii în Providenţă”. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti a fost unul din cele mai minunate lucruri ce i s-au întâmplat României nu numai de la Revoluţie. “Cum să nu revăd cu recunoştinţă că Evanghelia a pătruns profund, încă de la început, în viaţa şi în obiceiurile poporului român, devenind izvor de civilizaţie şi principiu de sinteză între diversele suflete ale culturii sale”, a spus Suveranul Pontif la Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei, în prima zi a vizitei sale, pe 7 mai. “Vin la tine, Românie, în numele lui Iisus Hristos”. Cum să nu-ţi dea lacrimile ţie, credincios creştin român, când auzi de la Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea că numeşte România “Grădina Maicii Domnului” şi “pământ roditor de bine, cu popor solidar şi făcător de pace”? O Românie care n-are, din păcate, noroc de conducători politici clarvăzători…

Între timp, Teoctist a murit (în 2007) în anonimatul autocefaliei ortodoxe românești (fără recunoștință în posteritate), iar Papa Ioan Paul al II-lea, mort în 2005, a fost beatificat (la 1 mai 2011, la Vatican, în urma unui decretului de beatificare emis de urmașul lui, Papa Benedict al XVI-lea).

România, “Grădină a Maicii Domnului”. România – pământ sfânt? Am fost cu adevărat impresionat de această remarcă a Papei, făcută după ce a sărutat pământul României – “Grădină a Maicii Domnului”. Fiindcă mi-am amintit nu numai de profeţiile cu Noul Ierusalim ce se înalţă în România pe nesimţite, ci şi de un fapt divers minunat. Daţi-mi voie să intru pe tărâmul literaturii, acolo unde “fiecare om e o persoană unică şi irepetabilă”, cum a subliniat şi cardinalul polonez Karol Wojtyla, poet şi filozof (care în octombrie 1999 împlinea 21 de ani de pontificat la Vatican, fiind un mijlocitor divin al prăbuşirii comunismului; Sanctitatea Sa ne-a îndemnat la Bucureşti: “vindecaţi rănile trecutului prin iubire!”), continuând: “Nu e suficient să afirmăm: sunt liber, ci, mai degrabă, sunt răspunzător”… Mă voi referi la un fapt nebăgat în seamă la timpul său, întâmplat după ce au avut loc atunci alegeri generale şi prezidenţiale în România – atenţie, asta după ce un indian vizionar (care nici nu auzise de ţara noastră) a propovăduit acelaşi lucru, că România e “Grădina Maicii Domnului”… În ianuarie 1997, tocmai în Zair, o bătrână băştinaşă (analfabetă, ea nu ştia de existenţa României) a avut o revelaţie care a făcut înconjurul lumii. O bătrână căreia i s-a arătat spiritul părintelui bisericii creştine kimbanguiste din Zair (reţineţi, creştine; denumirea de creştini kimbanguişti provine de la numele lui Simion Kimbangu, profet negru care a trăit pe aceste meleaguri africane în perioada 1887-1951) şi de la care a aflat următoarea profeţie: “Locul ales de Dumnezeu pentru a-şi arăta puterea sa pe pământ va fi România. Aici va flutura un adevărat drapel al credinţei, care va lumina pe locuitorii săi”… Să nu ne facem iluzii mai mult decât e cazul, firește.

Dumnezeu e mare, încă nu şi-a întors cu adevărat faţa către România, deși Papa a venit la Bucureşti să împlinească şi profeţia ortodoxă (după Marea Schismă din 1054, Biserica Răsăritului a proorocit că ruptura va lua sfârşit doar în urma unei iniţiative a “Patriarhului”)… Să fim răbdători.

Liviu Ioan Stoiciu