Paul Goma a împlinit astăzi 75 de ani şi românii (fie ei şi scriitori) habar n-au avut. Ce se întâmplă cu memoria noastră?

Sâmbătă, 2 octombrie 2010. Azi Paul Goma, marele scriitor disident a împlinit 75 de ani! Vă puteţi imagina, 75 de ani – o sărbătoare unică. Şi cu toate acestea, azi Paul Goma a fost total ignorat în România. Nu-mi vine să cred în continuare. Am venit să scriu aici, ca de obicei, de la ştirile de pe TVR 1 – n-a fost scoasă o vorbă despre Paul Goma şi cei 75 de ani ai lui! De altfel, postul public de televiziune e aruncat în buzunarele celor de la putere, ale lui Băsescu şi Boc-PDL, şi-a pierdut orice credibilitate… Ce se întâmplă cu memoria românească? Rău am ajuns. Cine mai e ca Paul Goma, să ne permitem atâta indiferenţă condamnabilă? Paul Goma e un simbol a rezistenţei româneşti şi un scriitor de anvergură internaţională – a împlinit 75 de ani şi nu a fost omagiat de nimeni! Niciuna dintre revistele literare săptămânale centrale măcar nu şi-a amintit: România literară, Observator cultural, Luceafărul, Cultura sau Revista 22, toate au tăcut într-un glas, dacă pot să spun aşa. Las la o parte revistele literare lunare… Nu mai pun la socoteală ziarele şi revistele neliterare sau agenţiile de ştiri (deprofesionalizate, pervertite de evenimente de doi bani). Care şi-au înghiţit şi ele limba, deşi aveau o ocazie extraordinară acum să-l scoată pe Paul Goma în prim-plan, să readucă pe tapet nerecunoştinţa românească la adresa lui (oficială şi neoficială). Şi-a amintit numai revista Antiteze 2 / 2010 de la Piatra Neamţ (director Cristian Livescu şi redactor-şef Vasile Baghiu) sau cotidianul Timpul din Basarabia (http://www.timpul.md/articol/paul-goma-75-de-ani-de-la-nastere-16074.html). Ce să mai spun? Revista de cultură Amfitrion din Turnu Severin i-a dedicat în 2008 un număr lui Paul Goma (redactor-şef Ileana Roman). Apoi, basarabeanul Mihail Vakulovski a publicat în revista electronică Tiuk! (www.tiuk.reea.net) un dosar Paul Goma. În plus, site Europa Creştină al lui Octavian Mihăescu a declarat Anul 2007 – Anul Goma… Nu mai există altă posibilitate de a afla veşti despre singuraticul şi izolatul Paul Goma „de la Paris” decât dacă-i citiţi site / blogul său, daţi click pe http://paulgoma.free.fr/.  

Anul acesta, o sigură revistă de cultură i-a dedicat pagini întregi, sub titlul „Paul Goma – 75”, şi aceea a fost Argeş (director, Jean Dumitraşcu). E revoltător. Conducerea Uniunii Scriitorilor şi-a luat adio de la Paul Goma (recitiţi ce am scris despre şedinţa ultimului Consiliu al USR, legat de Paul Goma: https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/09/usr-n-a-dat-turnatori-din-contra-usr-a-dat-cei-mai-multi-disidenti-oponenti-rezistenti-un-fragment-de-valeriu-stancu/), Preşedinţia României stă la dispoziţia duşmanilor lui Paul Goma (public o fotografie făcută de filajul Securităţii). N-am să înţeleg niciodată de ce s-a ajuns la atâta nemernicie.

*

Paul Goma – 75. Ce destin chinuit, mă gândesc iar că numai un mare scriitor, cum e Paul Goma, poate avea parte de atâta nerecunoştinţă publică. Anume, să-l provoace la masa de scris, să-l izoleze. Poate exagerez, dar deja sunt convins că la marii scriitori îngerul păzitor (eventual propriul subconştient, dacă nu destinul) stă în permanentă alarmă, nu-i lasă să se bucure de nimic, îi ţine în priză, el ştie că „omenirea” are nevoie de clarviziunea lor creatoare şi le storc şi ultima picătură de creaţie originală, care contează. Se bucură într-o viaţă de om numai spiritele mediocre, cei care nu cunosc limitele şi nu sunt daţi cu capul de pereţi de propriul destin. Paul Goma a rămas un singuratic superior… Cum trece timpul degeaba: am în minte cartea Elvirei Iliescu, „Paul Goma – 70”, acum ar fi trebuit să apară pe piaţă „Paul Goma – 75” (e extraordinar să aud că ea chiar va apărea, semnată de prieteni ai lui Paul Goma; regret că eu n-am fost în stare să mă mobilizez să scriu ceva deosebit pentru această carte; pur şi simplu m-am blocat, cred că Paul Goma mă inhibă, mai mult ca niciodată azi are nevoie de semnături noi care să scrie despre el, să nu se spună: „tot Stoiciu scrie despre Goma, tot Flori Bălănescu şi Dumitru Ungureanu, tot Magda şi Petru Ursache, tot revista Argeş, tot Elvira Iliescu, unde sunt ceilalţi?”). Paul Goma trage în continuare ponoasele spiritului lui liber incomod, a spus întotdeauna ce a gândit, n-a fost „diplomat”, a atacat subiecte tabu, a fost sincer în tot ce a scris. Dar opiniile lui publicistice n-au convenit „spiritului vremii” (politicii corecte). Pentru mine e aberant ce se întâmplă în continuare, aud permanent că Paul Goma „s-a pus rău cu toţi, şi de aceea” – de aceea, ce? Să ai un mare scriitor român în viaţă ajuns la 75 de ani, un disident ca nimeni altul între scriitorii români, care a rupt gura Occidentului, adică „să ai un Paul Goma” şi să nu fie azi membru al Academiei Române? Să nu aibă cele mai înalte ordine şi medalii ale statului român postcomunist? Ba, să nu fie pus nici pe steagul de defilare al breslei lui, al Uniunii Scriitorilor din România? Cum e posibil să fie în continuare marginalizat, ignorat, înjurat Paul Goma, la 20 de ani de la Revoluţie? Cum e posibil să nu i se fi redat nici azi cetăţenia şi drepturile pierdute din 1977 până azi (cu toate cheltuielile compensatorii pentru suferinţele inimaginabile îndurate şi cu toate indemnizaţiile legale), să fie ţinut şi azi în exil la Paris? Iată că e posibil, Preşedinţia României se face că plouă în continuare (ba chiar azi îi invită pe toţi românii să-i urmeze exemplul lui Paul Goma, dacă nu le convine ce se întâmplă în România; Românie pe care regimul Băsescu a falimentat-o), Academia Română n-are loc între nemuritori, iar în Uniunea Scriitorilor (la vârf cu un vajnic duşman al disidenţei neiertătoare a lui Paul Goma) funcţionează resentimentul… Personal, consider că până ce Paul Goma nu va fi repus în drepturi, nu i se vor recunoaşte meritele, România nu va intra în normal (nici statul reprezentat la vârf, nici Academia, nici Uniunea Scriitorilor). E eclatant să vezi că România nu reuşeşte să intre în normal nici după 20 de ani de libertate, fie ea şi libertate prost înţeleasă, pusă în ghilimele (că în efectele benefice ale democraţiei nu mai crede nimeni). Mie îmi e ruşine că Paul Goma nu are statuie în România, şi pe an ce trece creşte în mine sentimentul de neputinţă ştiind că Paul Goma are şi azi statut de refugiat politic la Paris. Mi se face rău când încerc să mă pun în pielea lui. Las la o parte faptul că nici Basarabia natală nu-l îmbrăţişează, nu-l pune pe soclu. Nu am altă explicaţie la tot ce i se întâmplă lui Paul Goma, decât în steaua lui nenorocoasă, în harta astrală nepotrivită, în destinul care-l obligă să se sacrifice, să scoată din el ce e mai bun. Dar ce folos să fie chinuit într-atât, dacă nu i se recunosc la adevărata valoare meritele scriitoriceşti? I se vor recunoaşte postum? Daţi-mi voie să mă îndoiesc, au murit atâţia scriitori, consideraţi mari ai României în timpul vieţii, de care s-a uitat imediat după ce au murit. E un specific al nesimţirii româneşti postcomuniste să nu i se dea Cezarului Paul Goma cei e al Cezarului, în timpul vieţii? De ce nu profităm de vitalitatea spirituală a lui Paul Goma acum, cât mai e în viaţă, de ce nu-i acordăm maximum de atenţii (inclusiv materiale; dar nu suntem în stare să-i acordăm nici măcar atenţii morale)? De ce, fiindcă suntem cu toţii nişte amărâţi improvizaţi, părţi dintr-un popor caraghios, popor care nu mai crede în viitor – viitor ce trece minut de minut şi nu mai alege nimic de capul nostru. Am ajuns o populaţie de plâns, care nu mai merită.

La mulţi ani, Paul Goma! Să fiţi sănătos şi inspirat şi să vă urmaţi pe mai departe calea ce vi s-a dat! Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă binecuvânteze, că de la români nu mai aveţi ce aştepta.

Liviu Ioan Stoiciu, Argeş 9 / 2010.

PS. Flori Bălănescu (foto) îmi scrie pe e-mail / Facebook: cartea dedicata lui Paul Goma a aparut de citeva zile si poate fi comandata pe Amazon… Veti avea surpriza intilnirii cu 39 de autori, nume cunoscute ale literelor si spatiului public, romani din Romania si de peste tot din lume, oameni din alte domenii, iubitori de literatura si istorie necenzurate – care ii poarta lui Paul Goma un indatorat respect – daţi click pe http://www.amazon.com/Paul-Goma-75-Dosarul-Romanian/dp/6069232151/ Aşadar, „Paul Goma – 75. Dosarul unei iubiri târzii” (e anunţată cu 230 de pagini, Publisher: Eagle Publishing House) – şi are următoarea prezentare: Cartea din fata Domniilor Voastre este o marturie. Una individuala, dar si una colectiva, din care vocile razbat deseori ca una, lasand mult spatiu de respiratie fiecaruia, asa incat sa fie si martor, implicat sau contemplativ, si marturisitor. O marturie despre om si despre istorie, despre om si umanitate in comunism si in pseudodemocratie. Despre ceea ce este omul sau despre ce ar putea deveni. Bine si rau. Adevar si minciuna. Dreptate si nedreptate. Umanitate si crima impotriva umanitatii. Despre a fi singur si a fi noi. Este o carte despre omul care s-a aflat singur impotriva Lor, despre istoria care nu l-a invins si despre actorii ei multi, care isi intemeiaza viata pe contracte caduce. Este o carte libera de constrangeri, autorii dovedind curaj prin simpla prezenta sub numitorul comun: Paul Goma. In orice epoca si regim, este nevoie de o atitudine normala pentru a lua in raspar obedienta, conformismul, corectitudinea politica. De aceea, asezam in fata cititorilor o carte deschisă. Eventual, puteţi comanda cartea prin Flori Bălănescu: flower_balanescu@yahoo.com, domnia sa fiind iniţiatoarea şi coordonatoarea cărţii.