Luni, 24 octombrie 2011. Am avut parte de o zi zăpăcită. După ce n-am dormit peste noapte (insomnie), au urmat fierăstraiele și infernul șantierului de deasupra apartamentului – stupefiant, la ora 12 au sunat la ușă șmecherii care ne terorizează, să ne anunțe că vor sparge planșeul (și la noi plafonul) la baia de serviciu, fiindcă vor să pună un sifon amplu, care se va întinde până la noi! Obrăznicia a depășit orice imaginație, i-am întrebat dacă au vreo autorizație să dărâme tot ce le iese în cale în apartamentul de deasupra noastră și au început să se bâlbâie – urmarea? Le-am trântit ușa în nas. 
Suntem într-o situație incredibilă, administratorul scării de bloc e plecat din localitate săptămâna asta, președinta scării de bloc promite (după ce toți pereții interiori ai apartamentului de deasupra au fost puși la pământ) să facă o adresă către primăria sectorului 4, de care aparținem (după ce telefonul meu la Disciplina în construcții n-a avut nici un efect și proprietarul apartamentului n-a adus nici o autorizație de modificare radicală). Între timp Doina s-a dus la coadă la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou (e și capul Sf. Andrei, adus din Grecia), în frig, a stat toată ziua, poate se mai îmbunează Dumnezeu și nu mai dau atâta peste noi slujitorii răului – deși sunt slabe speranțe. Am apucat să-l felicit pe nepotul Arthur (fiul fratelui Marian) de ziua de naștere, prietena lui e încolțită de scandalul de la Realitatea TV, unde e salariată (ați auzit, Realitatea TV s-a rupt între doi milionari în euro). Am reușit să frunzăresc știrile pe Internet și după-amiază să scriu un articol politic (deși nu aveam 
subiect; mereu pățesc așa), o obligație. Am actualizat rubrica Politică și Prim-Plan la Jurnalul de Vrancea Online. Am dat de mâncare țestoaselor, am spălat filtrul de apă (dar n-am mai apucat să le primenesc bazinul de apă în care au mâncat, o voi face mâine). Am citit în amănunt noua carte de poeme a lui Nichita Danilov. Seara, după ora 19 am venit la Club A, pe Blănari, la „Cafeneaua critică” a lui Ion Bogdan Lefter – la care era invitat scriitorul important Nichita Danilov (s-a mărturisit aici), de unde am plecat înainte de a se termina (intrat în criză de timp; am sosit să scriu aici la ora 22.30 abia, după ce mi-am stricat foamea), voi reveni mâine asupra manifestării în sine. Citind desfășurarea de evenimente de azi ai senzația că trăiesc din plin – nu spun că așteptam azi să doarmă la mine poetul Corneliu Antoniu, care m-a anunțat prin telefon ieri că vine la o ședință secretă al București. N-a mai venit, fiind foarte ocupat cu deschiderea sediului noii Filiale a Uniunii Scriitorilor de la Galați, pe care o conduce (asta e ultima lui ispravă; îl inaugurează duminică).
***
Azi am avut un schimb de telefoane și e-mailuri cu senatorul PNL Varujan Vosganian, primvicepreședinte al USR. Așa cum mă așteptam, el e omul de bază în cauza legată de Paul Goma, amânată 21 de ani. Nu-i e ușor, Paul Goma are altă perspectivă morală decât avem noi în România. Nu știm cum să-l abordăm. Varujan Vosganian s-a adresat legal autorităților statului și a aflat că Paul Goma este cetățean român (a anunțat asta din 2006 Ministerul Justiției, ministrul de atunci Monica Macovei). S-a confirmat azi și la Ministerul de Interne, personal de ministrul Traian Igaș, că Paul Goma e cetățean român cu toate drepturile. Urmarea? Varujan Vosganian, având confirmarea oficială că Paul Goma e cetățean român, se va adresa Comitetului Director al USR să-i acorde indemnizația de merit, conform legii în vigoare. Paul Goma va urma să primească și despăgubirile de deținut politic și o casă, depinde de pretențiile sale. E așteptată o scrisoare din partea lui Paul Goma cu toate îndreptările. Pe de altă parte, am aflat că statul francez i-a prelungit marelui scriitor disident Paul Goma până în 2014 șederea la Paris, ca refugiat 
politic, deoarece „statul roman nu a facut nimic pentru a-i pedepsi pe cei care l-au torturat si l-au amenintat cu moartea pe Paul Goma in Romania si au incercat apoi sa-l asasineze pe teritoriul francez”! Vă rog să citiți mai jos documentele citate:
«Draga Liviu, iata, in anexa, scrisoarea semnata de Monica Macovei. Gasesti pe pagina nr. 1 mentiunea privind cetatenia. Poti intra pe google sa vezi si art. 34 din Legea 21/1991.
Am sa mai verific, totusi, o data. In situatia in care are cetatenie, ne expunem ridicolului cerand redarea statutului de cetatean roman.
Va trimit, scanate, cele doua pagini ale raspunsului primit din partea Monicai Macovei in 2006 cu privire la cetatenia lui Paul Goma.
Pentru a facilita lectura, transcriu mai jos fragmentul care se refera la faptul ca Paul Goma este cetatean roman.
Adresa Nr. 90980/2006 Ministerul Justitiei
„În ceea ce priveste solicitarea privind redarea cetateniei române 
domnului Paul Goma, nascut la data de 2.10.1935 în localitatea Mana, judetul Orhei, Republica Moldova, precizam ca Serviciul Cetatenie din Ministerul Justitiei a solicitat Ministerului Administratiei si Internelor – Directia Generala de Pasapoarte informatii privind clarificarea statutului juridic al lui Paul Goma în raport cu Statul Român.
Prin adresa nr. 112345/18.10.2006 ni s-a comunicat faptul ca domnul Paul Goma figureaza în evidentele acestei institutii cu statut de cetatean român, conform art. 34 din Legea nr. 21/1991 a cetateniei române, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Referitor la statutul juridic al membrilor familiei domnului Paul Goma, nu am efectuat verificari întrucât nu detinem date de stare civila ale acestora, respectiv numele si prenumele, data si locul nasterii.”
Ana Maria Goma, nascuta Navodaru (sotia lui Paul Goma), cat si fiul lor Filip Ieronim s-au nascut in Bucuresti (Ana Maria cred ca in 1948, iar Filip la data 
de 2 noiembrie 1975), deci in mod sigur figureaza in baza de date a Directiei Generale de Pasapoarte ca fiind cetateni romani.
Ce e drept, in planurile de masuri impotriva lui Paul Goma, decise de conducerea Securitatii in 1977, apare propunerea de a i se retrage cetatenia daca va parasi Romania, dar daca Paul Goma figureaza in evidentele informatizate ale MAI, inseamna ca propunerea nu a fost dusa niciodata la indeplinire.
Pe de alta parte, Paul Goma are in Franta, in continuare, statutul de refugiat politic, prelungit pina in 2014 de catre autoritatile franceze, care considera ca statul roman nu a facut nimic pentru a-i pedepsi pe cei care l-au torturat si l-au amenintat cu moartea pe Paul Goma in Romania si au incercat apoi sa-l asasineze pe teritoriul francez».
Atașat, două fotocopii ale documentului – dați click pe 
fiecare să le măriți, să le puteți citi.
Îi mulțumesc lui Varujan Vosganian pentru bunăvoința arătată. Mai departe eu mă dau deoparte, nu mă pricep. Sper să comunice în continuare cu Paul Goma, să-și dea acordul să se găsească soluții de intrare în normal. Paul Goma e mai mult decât un simbol, merită orice sacrificiu.
***
Public și azi o scrisoare primită pe e-mail din străinătate de la Tudor Cicu (însoțită de poze):
Scrisori din strainatate
5.
Motto:
„Istoria lumii este tribunalul lumii”
Friedrich Schiller
Nu trebuie sa ne fie dor de ceea ce am trait, ci de ceva ce am fi vrut sa traim, ar putea fi gindul calatoriei mele prin Europa, dar nu vreau sa-mi fac din aceasta un motiv de nostalgie, caci ar putea fi la fel de inselator ca toate 
celelalte ginduri. In cea de a doua zi petrecuta la Viena, ne planificam timpul la maximum. Asadar, ne luam tichete de 5,7 euro/pers. valabile pentru toate mijloacele de locomotie: metrou, tramvai, autobuz etc… Cu harta orasului, de pe pliantul primit la hotel, pornim la drum. Trecem din nou pe la Stephansdom, Burghteatr, Opera, palatul Hundorf, sa le vedem si la lumina zilei, iar soarele sa ne ajute sa scoatem pozele mai clare. Vizitam biserica Karlskirche, construita prin 1715 in cinstea lui Karl Barromeo, sfintul patron al luptei impotriva ciumei. Carol al VI-lea, se pare, ar fi cel care a comandat-o. E un amestec de baroc (cupola ca o ceapa) si stilul oriental al turnurilor ce o strajuiesc (stil cunoscut si la noi, la minaretele geamiilor din Mangalia si Constanta). E un loc prin care se preumbla turistii. Doua armonici care rasuna in apropierea bisericii imi par cunoscute, dupa melodiile romanesti. Luam tramvaiul nr. 2 pina dincolo de canalul separat al Dunarii, apoi metroul cu care trecem ba pe sub pamint, ba pe la suprafata, pe deasupra fluviului Dunarea, pina in cartierul nou Austria/Wien Center City. Vizitam Donauparkul si privim de jos in sus turnul Dunarii, inalt de 202 m. O plimbare cu liftul pina sus, pentru a admira panorama orasului ar costa cca. 7 euro/pers. Renuntam pentru a ne plimba 
prin parc. Lume putina (cca. 10-15 persoane iesite sa-si plimbe ciinele de lesa si citiva copii ce fac inconjurul parcului cu trenuletul). Servim la un chiosc cite o pita (impartim in trei o pita mare de 6 euro) dupa care plecam cu metroul spre palatul Schönbrunn, vechea resedinta a habsburgilor. Intelegem de pe ici-colo, din inscriptionari, ca acest spectaculos palat a fost construit pe locul unde padurea din afara orasului (la acea vreme distrusa in timpul asediului turcilor din 1683) constituia jungla Vienei, azi inima orasului. Maria Tereza a comandat si supravegheat personal decorarea interioarelor. Galbenul de Schönbrunn de pe fatada cladirilor poate echivala cu albastrul de Voronet. Aici a dormit si Napoleon Bonaparte cind a ocupat Viena in 1805. Turistii sunt indrumati sa viziteze aici citeva obiective de o frumusete rara: sala oglinzilor, sala lui Napoleon, salonul albastru chinezesc si salile Elisabeta si 
cea de Portelan. Retinem un aspect semnificativ petrecut aici: monarhia austriaca a fost abolita in 1918, cind ultimul imparat, Carol I a abdicat in salonul albastru chinezesc. Nu platim biletul de intrare deoarece ne-ar lua pe putin 5-6 ore vizita si s-ar insera. Ne incinta gradina, aleile, statuile ce strajuiesc curtea exterioara pina la un basorelief din statui reprezentind scene mitice diverse, postat deasupra unui bazin cu apa, imens, si labirintul strajuit de arbori desi ai gradinilor. Trecem apoi prin parcul Stadtpark din apropiere, unde facem fotografii linga statuia lui Fr. Schubert si mai ales dinaintea impunatoarei statui aurite a lui Johan Strauss, reprezentat in picioare sub arcul unei cupole cintind valsul vienez la vioara. Cautam mormintul lui Schubert, se pare inmormintat in cimitirul central unde se zice ca i s-a inaltat si un monument impunator. Dar ne ratacim si nu-l gasim. Ma impac cu gindul ca a muri, inseamna a calatori in lumea de dincolo, unde probabil toti cei pomeniti aici, au inceput o alta viata. Or fi si fericiti pe acolo? Ne inchipuim doar, cit de fericiti paseau ei pe strazile Vienei! Ceea ce curge acum de-a lungul strazilor, pe deasupra cladirilor ce nu cred sa se mai construiasca vreodata, nu este umbra lor, ci umbra noastra cautindu-le urmele. „Gindirea nu se inalta decit la cei ce pot iubi sau uri”, spunea Pasteur, dar omul contemporan nu mai e pasionat decit de frumos si nou, si inca nu orice fel de 
frumos si nou, ci mai ales de cel arhitectural in stil suprarealist si eventual de estetica industriala. De aceea il inteleg la virsta mea si il admir pe fiul meu care tine mortis sa vada constructiile gigant din sticla si beton de 250 m si altele in jur de 200 m din zona industriala a orasului Viena. Si mai ales sa se pozeze la baza acestor mastodonti. In final trecem in revista impunatoarele cladiri ce gazduieste in prezent Primaria si Parlamentul. Primaria in stil neogotic, cu clopotnitele sale si rozetele de piatra in ferestrele ascutite, atrag privirilor nu numai admiratia locuitorilor orasului dar, si pe cea a turistilor care, dupa cum zarim, sunt cu sutele in jurul ei. Si toti cu aparatele foto ridicate in sus. In piata din fata cladirii Rathaus (primaria), se desfasoara, la ora cind trecem noi, un festival de muzica. Fiul meu crede ca noaptea luminile ii vor expune cladirii toata frumusetea si decide sa revina 
pe inserat. Parlamentul e o cladire magnifica, de dimensiuni ceva mai mici ca ale Parlamentului ungar, dar, pe cele doua rampe mari care conduc spre intrarea principala, sunt asezate statuile filozofilor si ginditorilor greci mult incercate de aparatele foto. Coloanele centrale sunt asemanatoare coloanelor intilnite pe Acropole. Aici a fost proclamata prima data Republica Austria in octombrie 1918. Dupa 8 ore de mers, ne retragem spre hotel pentru ca nu ne mai simtim picioarele. Doamne, cum ne-am mai preface in lastuni ca sa putem zbura, nu tiri pur si simplu pe pamint. A fost ziua cind inimile noastre s-au umplut de un cintec nestiut pe care il voi descifra, probabil, mult mai tirziu. Si, inteleg de ce spunea Schiller, astfel, despre lume: „Lumea nu-ti poate darui ceea ce nu primeste de la tine”.
(va urma)
P.S. Vremea s-a inrautatit, iar fiul meu e chemat la serviciu, in locul altuia care s-a imbolnavit. Asa ca ne vom intoarce prin Budapesta , o zi escala , inapoi acasa. Cu drag Tudor. In schimb pot vizualiza blogul dvs. Va multumesc de postari.
Tudor Cicu
Hai ca m-au lasat cu gura cascata tovarasi rumâni… adica, Goma este un tâmpit, tipa de nebun si odata cu el totii cei care am sutinut repunerea in dreputri a d-sale, pai daca este pi-asa, apoi de ce nu facura public acest fapt? Aflam acu ca Goma fu român ( cu cetatenia), caruia nu s-a retras niciodata de comunisti… Atunci de ce v-ati batut joc de el mai javrelor, de ce nu i-ati comunicat omului faptul ca a fost si este cetatean român.
Acu sa vedem ce zice si Goma, ca mai mutl ca sigur va avea ce zice , els tie mai bine decât noii, dar… bestile aruncara pe piata o bomba cu efect dezastros;
Agenti bolsevici au sutinut tot timpul cum ca Goma este o persoana dificila, o fi, o avea omu destule motive sa fie, ca doara prea multe suturi i-sa tras ptr a mai fi usor de pacalit si de catre cine, de niste javre ordinare. Aruncând pe piata armenasca asta … ce buni sunt si armeni astia la facaturi bolsevice, ca nu degeaba îi trasa Goma peste bot mintenasi, asadar, de se confirma ca Goma a fost si este cetatean român, atunci se confrima ca-i si dificil, adica ilfac astia nebun si odata cu el si pe noii totii cei care am fost, ramas de partea sa…
nie ma vitelor, asta-i facatura ordinara… io nu pui botul al acesti bolsevici fie ei armeni, tigani, rumâni, bulgaroi, nemtalai, au.. stângisti germani tipa recent la Erfurt ca vor sa revina al socialismul democratic… din care români nici nu iesira , ca de ieseau de mult rezolva cazul Goma.
Daca imi aduc bine aminte, in mandatu tov macovei s-a facut acel mare Apel de sutinere a dl Goma, semnat de vreo 500 de persoanaje mai mult s-au mai putin importante, a fost si o manifestatie in fata Palatului Cotroceni ptr repunerea in drepturi a dl Goma, din ce imi amintesc, raspunsu autoritatilor in frunte cu dl Basescu a fost cum ca dl Goma trebuie sa faca o cerere de redobândire a cetateniei ptr ca aceasta este lege iar ei tartori ei nu-o pot fenta de dragul dl Goma.
Acu, când au spus astia adevarul, atunci in 2005 ori 2007, nu mai retin exact anul, s-au acu in 2011 pi armeneste
Paul Goma a fost şi va fi mereu singur. Precum salcâmul moromeţian, până l-or doborî vânturile, valurile, cozile de topor, bătrâneţile. Mai laşă breaslă scriitoricească precum cea românească, cu armeni cu tot, nu există. Ravagiile comunismului sunt mai rele decât bomba nucleară, efectele acestuia sunt totale. Populaţia Ro, cu elită cu tot, are cutia craniană umplută cu conopidă, ceva în formă de creier. Când Blandiana spunea că suntem un „popor vegetal”, avea dreptate. De-am fi avut doar zece scriitori cu tenacitatea şi curajul lui Paul Goma, astăzi am fi vorbit de la egal la egal cu marile puteri şi putori agresive ale lumii. Individual, nu putem face nimic. O să pun pe perete, în casă, un tablou al acestuia. Doar ca să nu uit că nu sunt singur, părăsit, abandonat. Să am un crez. Domnule Mihăescu, ţara asta moare de proastă ce e. Nu prea mai e ceva de făcut. Înţeleg că trăiţi în Germania. Într-un fel, vă invidiez. Aici infernul ne regulează cum vor dracii. Suntem liberi doar în mintea noastră. Peste tot pute a opresiune, când mascată, când pe faţă. Când poporul îşi urăşte conducătorii, e jale mare. Ca să nu mai spun de „extratereştrii” din slujba conducătorilor. Nu sunt un fan(atic) al lui Paul Goma, dar nici nu pot să nu recunosc că el îmi e reper moral şi scriitoricesc. Combinaţia dintre omul Goma şi scriitorul Goma e indestructibilă, sudată în argon, ca să zic aşa.
Cauză pierdută în ce ne priveşte, solidaritatea cu Paul Goma trebuia să ne bată atunci; azi, doar înde noi şi cu noi înşine.
Draga domnule Paul Goma,
Am primit astazi de la Ministerul Justitiei si de la Ministerul de Interne confirmarea faptului ca aveti statutul de cetatean roman. Daca doriti, va pot da numarul adresei prin care Ministerul de Interne adevereste Ministerului Justitiei faptul ca figurati in evidentele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie ca cetatean roman. Asadar, puteti oricand sa va ridicati, prin intermediul Ambasadei Romaniei de la Paris, pasaportul romanesc. Nu mi-ati raspuns la adresa prealabila, ca sa stiu daca pot incepe demersurile pentru reintegrarea dvs. in Uniunea Scriitorilor si inceperea demersurilor pentru a putea obtine indemnizatie de merit. Daca doriti, putem contacta noi Ambasada Romaniei de la Paris pentru a vedea ce formalitati trebuie indeplinite pentru a va recapata pasaportul romanesc. Cu prietenie.
Va multumesc pentru demersuri,
Date : 26 octobre 2011 11:35:21 HAEC
dar nu stiu cum se face cà eu sunt ultimul care aflà mersul trebilor privindu-ma. Nu am secrete, dar m¶ întreb de ce mesajele Dvs; se opresc întâi la LIS, de acolo sunt cules de càtre cititorii blogului – ei mi le trimit, nu Dvs., expeditorul. Asa si acum. Cititori ai blogului Dvs mà informeazà de ceea ce eu, interesatul, destinatarul, nu am fost informat. In fine…
Va rog, deci, trimiteti-mi hârtia care confirmà cà to†i membrii familiei mele sunt cetà†eni români, nu doar eu. Ceea ce a reprodus LIS este identic cu ceea ce primisem în 2006, cu monumentala justificare a ministrului de Justi†ie, Monica Macovei ràmas intactà:
“Referitor la statutul juridic al membrilor familiei domnului Paul Goma, nu am efectuat verificari întrucât nu detinem date de stare civila ale acestora, respectiv numele si prenumele, data si locul nasterii.”
Nu pot sà nu observ similitudinea de tratament care mi se aplica la Bucuresti si la Chisinau: cu o lipsa de fantezie intristatoare în ambele capitale ale României sunt tratat… la singular – contaminarea se trage de la Dungaciu, consilier al lui Ghimpu, trimis de Basescu: stiind cà nu voi accepta cetatenia doar pentru mine, imaginistii sfetnici nu sunt capabili sà imagineze si alte metode – ticaloase – de a ma face sa nu accept tratamentul numai pentru mine.
In scrisoare mea ultimà aratasem cà sunt de acord cu demersurile în legàturà cu membria în Uniunea Scriitorilor, cu îndemnizatia de merit – si cu ale despagubirilor pentru cei 41 ani de suferinte pricinuite de Uniunea Scriitorilor, care m-a exclus din aprilie 1977 – desigur, însotite de scuzele cuvenite.
Nu inteleg ultima frazà:
“Daca doriti, putem contacta noi Ambasada Romaniei de la Paris pentru a vedea ce formalitati trebuie indeplinite pentru a va recapata pasaportul romanesc.”
Despre care “formalitati” vorbiti? Nu cumva “o mica cerère”?, dupà limba româna a ministrului de Justitie Monica Macovei?
Nu voi face nici o micà, nici o mare cerère, dupà cum nu am fàcut – cerère – nici când am fost exclus din Uniunea Scriitorilor (în aprilie 1977), nici dupà 20 noiembre acelasi an, când am fost alungat din tara mea – si mi s-a furat cetàtenia, oricâte eforturi de a sulemenu adevarul ar face autoritatile noi si vechi.
Chestiunea pasapoartelor:
Ambasada sà-mi cearà, prin postà, fotografiile noastre ale membrilor familiei mele; noi vom expedia – prin posta – fotografiile. Când pasapoartele vor fi gata, sa trimita la domiciliul nostru un functionar, pentru semnaturi. Din stradà, de la poarta imobilului, sà telefoneze (la 01 43 58 30 44). Vom coborî toti trei, vom semna.
Sa nu astepte sa-i si multumim (din inimà partidului).
Va voi multumi domniei voastre.
Paul Goma