Pe lista intelectualilor compromiși, care au dat de gustul puterii, îl trec azi și pe Liiceanu. Textul unui scriitor fugărit de jandarmi

7 min


Luni, 16 ianuarie 2012. Nu pot decât să admir rezistența protestatarilor la frig (la minus 1 grad afară). Sunt în a patra zi consecutivă de protest la București (la Târgu Mureș și Cluj-Napoca sunt în a cincea zi). Practic, în toate orașele mari ale României s-a protestat cu „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul Boc”, „Alegeri anticipate”, „Demisia”, „Ieși afară, javră ordinară”, „La pușcărie, Băsescu la pușcărie”. Protestatarii stau de la prânz până noaptea, nu știu prin ce minune. Ieri, cât am întârziat și eu între protestatari (trei ore), am avut de suportat, în afara gazului lacrimogen (sau butan), frigul și… lipsa unei toalete. Cât poți să reziști, fără mâncare, fără apă, sub cerul liber, în aceste condiții de iarnă? Pe asta mizează puterea contestată, pe slăbiciunea fizică. În scuarul de la intrarea în metrou, dinspre Spitalul Colțea, la pasajul Universității, un întreprinzător vinde țuică fiartă (4 lei 100 ml și 6 lei 200 ml) și vin fiert (4 lei 200 ml și 6 lei 400 ml), e coadă. Mulți dintre manifestanți coboară înghețați sau cu vezica plină la cafenelele din pasajul Universității sau din jur, beau o cafea sau un ceai, se ușurează și revin printre protestatari. Azi, pasajul Universității a devenit un loc al filtrelor jandarmilor – control la sânge (dacă refuzai controlul, erai dus la circa de poliție!). Senzația de stat polițienesc se acutizează. Și-au anunțat adeziunea la aceste manifestări spontane (care au fost autorizate automat, în întreaga țară), între timp, și sindicaliștii sau membri ai partidelor din opoziție, foștii revoluționari sunt și ei în primele rânduri.

O mare dezamăgire pentru mine a fost în această seară Gabriel Liiceanu, invitat la TVR 1, la știri de la ora 20 – am văzut și auzit o umbră a ceea ce credeam că mai e, un intelectual ruinat moral peste noapte, depășit complet de vremuri: repeta ca un papagal ce am tot auzit de la PDL azi, că miniștrii și Băsescu n-au știut să comunice cu populația pe seama măsurilor de austeritate (altfel, știți, măsuri atât de… necesare) și de aceea a ieșit populația în stradă, nemulțumită! Cum o fi trebuind să comunice cei aflați la putere, din poartă în poartă? Sau luând fiecare nemulțumit în parte, eventual dându-i cu parul în cap dacă nu înțelege? Ce să înțelegi, când n-ai ce să-i mai pui copilului pe masă să mănânce? Și culmea aberației, în altă ordine de idei, Liiceanu era convins că discursul critic al opoziției a crescut pulsul populației, care s-a trezit astfel manipulată și a ieșit în stradă. Că opoziția e de vină pentru actuala situație din România! Exact discursul lui Boc: Tăriceanu e de vină și azi că nu mai funcționează economia, singura care ne-ar putea scoate din marasm dacă ar începe să crească… O fi Gabriel Liiceanu membru al PDL? Întreb, fiindcă exact același discurs politicianist l-au avut azi alți membri ai PDL. S-a ales praful și de credibilitatea lui Gabriel Liiceanu. N-am să înțeleg niciodată de ce s-au compromis în asemenea hal intelectuali de teapa lui, pierzându-și anvergura critică și pariind pe un regim anacronic. Cum să susții fără discernământ o putere ineptă, profund coruptă, de proastă calitate, incompetentă și iresponsabilă? Liiceanu a tot repetat, ca un Moș Teacă, aproape de ramolisment, în direct la TVR 1, că el n-are o alternativă la schimbarea acestui guvern și deci, nu sunt motive să fie schimbat Boc (și ai lui), nici să fie demis Băsescu. Protestatarii ar face bine să moară de gât cu Boc și Băsescu în vecii vecilor, n-are rost să-i tot conteste! Îl șterg de azi înainte pe Liiceanu de pe lista intelectualilor a căror părere contează, a ajuns o trompetă bună de aruncat la gunoi. Pe lista intelectualilor compromiși (a lichelelor, nu?), care au dat de gustul puterii, îl trec azi și pe Liiceanu. Mă uitam și nu-mi credeam ochilor cu cât dispreț privea Liiceanu pe TVR 1 protestatarii de azi din Piața Universității, care… cică nu se aseamănă din nici un punct de vedere cu… golanii din 1990! De aceea trebuie disprețuiți protestatarii de azi, fiindcă nu strigă Jos Iliescu, ci Jos Băsescu? Jos Liiceanu!

***

Pe seama „ultrașilor”, „vandalilor”, „huliganilor”, a celor care au violentat protestul de ieri al bucureștenilor (care, altfel, s-au comportat ca niște sfinți; fără acest protest radicalizat, bucureștenii nici n-ar fi fost băgați în seamă). Sunt în continuare contrariat de discursul pacifist ipocrit al comentatorilor din mass-media. Dragi băieți și fetițe, Revoluția din decembrie 1989 n-ar fi avut loc fără aceste violențe, dacă protestatarii ar fi scandat liniștiți slogane „antiprezidențiale și antiguvernamentale”, cum se spune și azi pe TVR 1. Scriitorul Alexandru Petria îmi atrage atenția asupra unui text scris de un prozator tânăr revoltat, Norbert Matei, pe care liota de băgători de seamă pacifistă (care-și dă cu părerea pe televiziuni) îl condamnă, făcând parte dintre cei fugăriți ieri de jandarmi și polițai la București:

Romania, chiar te-ai trezit? Textul unui scriitor fugarit de jandarmi

Mă întreb dacă lui Mihai Gâdea îi place atât de mult să se audă vorbind și în special dacă are o preferință anume pentru cuvintele ”anarhiști” și golani.

Înainte ca măcar protestele astea să înceapă cum trebuie se fac deja separări și se strecoară prejudecăți între cei nemulțumiți. Fără îndoială, la fel ca și în revoltele de la Chișinău din 2009 au avut băgate mâinile agitatori de mulțime. Mai aud niște cuvinte din gura lui Gâdea… membri de galerie. Eu am o întrebare. Un student care e și membru de galerie ce e? Mai întâi student cu probleme financiare și pus la cheremul unui sistem de învățământ ce lasă de dorit, cu o mamă și un tată acasă care probabil abia se târâie cu cheltuielile sau un suporter de echipă de fotbal? Mă întreb dacă mergeam mai mulți care jucăm paintball în timpul liber și făceam scandal ce spuneau? Jucătorii de paintball distrug magazinele de la Unirii?

Îl aud pe oratorul ăsta curajos din studioul de la Antena 3 care tot freacă moneda pe protestele pașnice. Cred și eu că la salariul pe care îl are înghite ”proteste pașnice înăbușite de violențe anarhiștilor” de pe prompter ca flămândul la mămăligă.

Voi cei care scuipați ”anarhiștii” ăștia care fac rău. Poate sunteți mai în vârstă și vă puteți aminti că acum ceva timp vi s-a zis ”golani”. Orice ar fi făcut așa-zișii dezmățați nu au făcut altceva decât să dea ton, în final, urletului de durere pe care țara asta îl urlă în tăcere de atâta timp. Violențe? Cum credeți că pot reacționa niște oameni trași din toate părțile, presați de frică și taxe, intimidați de proiecte de lege și politicieni incompetenți care dorm în ședințe? Eu îmi amintesc că acum câteva ore am fost prinși la zid și fugărți și pocniți la fel cum se prind animalele la strâmtoare pentru a fi mânate în cușcă. Ca vitele băgate în ocol. Exact ăsta-i sentimentul. Și te face să te piși pe tine, fie că ești membru de galerie, student, pensionar, elev de liceu sau funcționar public. După tacticile de intimidare și modul în care ne-au dispersat, sperând că ne împrăștie prostetul, nu se pot aștepta să îi pupăm pe frunte.

Revoluțiile de catifea sunt un vis frumos, dar la așa Udrea fără rușine, la așa Boc fără coloană vertebrală și la așa Băsescu sfidător nu vii cu flori, ci cu molotovul în buzunar.

Petre Țuțea spunea într-un interviu că în fiecare ziar ar trebui să scrie mare ”ROMÂNI, LA ARME” și să vezi cum i-ar pica lui Iliescu pantalonii în vine. Așa e și acum… nu-i dăm afară cu dezbateri la tv. Gâdea și gașca lui de oratori care nu simt câtuși de puțin măsurile de austeritate nu o să ne scoată din căcat. Gașca asta de minunați nu o să vină în stradă cu noi. Noi putem să ne descurcăm fără ei… ei există datorită nouă, datorită faptului că noi apăsăm pe telecomandă și ne oprim acolo unde nu trebuie.

Indiferent de ce a fost în seara asta, haideți mâine și încă multe zile de acum în colo să facem ce trebuie. Să ieșim așa cum trebuie în toată țara. Nu ascultați vocile de la tv care vă spun povești de groază cu agitatori din mulțime antrenați, care pozează în membri de galerii.

Haideți să nu ne mai mulțumim cu un pui, un litru de ulei și un kg de zahăr înainte de alegeri plus niște subvenții la gaz.

În seara asta am fost fugărit ca un câine de niște oi fără Dumnezeu împachetate în uniforme albastre și o să fiu fugărit și mâine seară și poimâine. Nu am aruncat cu pietre. Nici măcar cu o brichetă. Am aruncat cu vorbe și cu tot aerul din mine, pentru că nu mai suport ce se întâmplă în jurul meu.

Cu televizorul s-a tâmpit poporul și din televizorul ăsta fac parte și Badea și Nasul și Diaconescu, chiar dacă nu se înghit între ei din motive de invidie, pe fond de audiență și de care ia cecul ăl mai gras.

Știți la fel de bine ca și mine că totul e greșit în țara asta și nu o să schimbăm nimic stând în cur și criticând golanii de la televizor.

Ieșiți în stradă și țineți piept jandarmilor care dispersează oamenii încet-încet pe motiv că trebuie protestat pe trotuar. Nu-i bateți. Priviți-i în ochi și nu mișcați un deget, iar cei care vor ridica bastonul oricum nu merită să fie numiți oameni!

Norbert Matei

(Nota Alexandru Petria – Norbert Matei este student şi un prozator talentat. A scris acest text la cald, în noaptea de duminică spre luni, după manifestaţia din Bucureşti, apoi mi l-a trimis să-l public)


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

18 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Despre marele „filosof” Liiceanu ne-am fi putut da seama cu mult mai înainte: chiar din vremea în care apucase să vorbească în vârful limbii, de undeva de sus, despre Noica. Boul nici măcar nu-şi dădea seama cam care este distanţa dintre el şi marele filosof!

  2. De la cel care parea model pentru tinerii anilor ’90, de la al sau apel catre lichele … si pana la cel de astazi, patronul de editura (furnizata frateste-hoteste de alde andrei plesu) plasat in postura de ţuţãr prezidenţial, laolalta cu alde patapievici, tismaneanu, … Altii s-au repliat: Cartarescu, Iliesiu … desi nu mai putin vinovati de intretinerea „nimbului” unui infractor incult …

  3. Aceasta e bătălia de care se vorbeşte în scrierile celor vechi, bătălia inimilor, dispunerea astrelor este Aceasta. Este Anul Lupului şi Anul Invocaţiei – în care se întâmplă minuni şi fapte inexplicabile.

  4. Da, Dl Norbert Matei ne îndeamnă să procedăm Exact aşa cum şi eu simţeam, dar nu găseam cuvintele ce să exprime ideea:
    „Ieșiți în stradă și țineți piept jandarmilor care dispersează oamenii încet-încet pe motiv că trebuie protestat pe trotuar. Nu-i bateți. Priviți-i în ochi și nu mișcați un deget, iar cei care vor ridica bastonul oricum nu merită să fie numiți oameni!” [cu un amendament: „forţele de ordine” acţionează la ordin, nu din omenie!]

    … Dar, ce mă fac, dacă-s încadrat de peste tot de lozincarzi, de vecini pe care-i ştiu cît şi cum sunt…, de alogeni cît malul care urlă măscări, de turbaţi de tulburel şi alte trăscăi, de parcă ar fi la revelion ori la alte şuşe patronate de edili… Ce să caut eu, lîngă aceşti inşi, indivizi care nu ştiu să se comporte civilizat? Doar ca să fiu gazat, bătut, poate mai rău – Doamne,feri?
    Era s-o păţesc în 1989 şi-n 1991, în buric de buric de Bucureşti.
    Cu ce ne-am ales – nu se vede?

    Dacă aş fi mai tînăr, poate că m-aş lăsa alergat de jîndari. Dar, cum deja mă zdruncin şi cînd trebuie să deapăn mai repejor din picioare la un „verde” de nici 30 de secunde… Măcar şoferul grăbit mă-njură de face spume la gură, dar nu-şi permite să mă calce, totuşi…
    Şi, la urma urmelor, cui ar servi schilodirea ori mierlirea mea?
    Altor bande de apucaţi!
    Cui au servit şi Victimele din 1989 şi de apoi!…

    Eu am venit mai demult cu ideea să nu-i mai votăm, pe niciunii, boicotînd alegerile! … Fiindcă aceasta nu-i o Democraţie iar acesta nu-i un Stat de Drept, dacă a permis accederea la putere a nemernicilor…
    Puteam răbda pînă la ele, dac-am răbdat atît amar de ani.
    Abia atunci s-ar vădi că-n ţara asta jocurile-s făcute tot de cam acelaşi milion (dac-o fi!), iar nu de „restul” celorlalţi. Păi, de ce s-au grăbit a băga legea după care alegerile să fie validate, indiferent de prezenţa la urne a alegătorilor?… Şi de ce vin tot mai puţini oameni la votări?… De bine ce le-a mers, după fiecare ales, NU!
    M-aş hazarda să apreciaz al cărei puteri străine a fost fiece preşedinte şi fiece partid (ori grupare) adusă la conducere. Dar ştiu că mă puteţi devansa, fiind mult mai inteligenţi decît mine.
    Nu „alegerile” noastre au contat, ci alegerea lor!
    De aia ne-au urît pe rînd (şi-n fond delaolaltă dispreţuit, chiar de la herodot) marii jucători de poc-ker, ce ne-au folosit şi încă ne folosesc de jetoane.

    Apropo, ce-a căutat pesedeul-şef loco la pesedeii uei? Ranfortul confortului partidului său, nu-i aşa?… Că, la fel fac şi „popularii” şi pupinkurii şi toţi. Internaţionala comunist-a murit, trăiască moştenitoarele supravivente… Dar, numai atît cît le menesc eu!

  5. Din pacate in acest moment se excerbeaza abrodarea doar pe fond emotional, ratiunea nu-si mai are loc, de aici si pâna as face aparitia „mesia” nu mai este decât un pas, desigur acest „mesia” va fi cel pregatit sa intre in schena la momentul potrivit care este acesta de neputinta mai judeca cu mintea ci doar cu inima. Din aceasta cauza personal nu mai discut, nu-mai mai spun opinia privitor la ce constat de pe margine as zice si cu expereinta acumulata. Subliniez;

    Nu pun in discutie protestul, salut sincer iesirea in strada a românilor presa clasa politica sa mai tina cont si de durerile sale, prea si-a batut joc de români. Incerc sa vizualizez ce va fi imediat dupa ce isi va face apartia „mesia”.

    In grupul protestatar exista mai multe categori printre care douo sunt ireconciliabile si care vor fi primele ce vor incepe acuza reciproc de tradare a idealurilor, asa cums-a petrecut in 1990. Cine va fi avut ochi va fi observat deslusit ca o mare parte din categoria celor nevoiasi ce sutin manifestatia sunt cei ai OTV-ului, fani lui Tudor Barbu care de mult îi pregateste mobiliza si uni protesta in strada, nu ma credeti? OK, atunci;

    cum a aparut ieri in manifestatie portretul lui Ceuasescu si stema RSR la nici doi metri de troita unde s-a murit din ordinul lui, ptr eliberarea de cizma clanului sau? Aceasta categorie plânge zilnic la Barbu pe Ceausescu, slaveste modelu chinez.

    Cealta categorie, instruita , nu va putea face casa buna cu aceasta categorie ptr ca o sfideaza , se distanteaza de ea ca de râie,insa, in prezent sunt buni ptr ca ingroasa rândurile. Coeziunea de moment va fi curând sfârâmata, ce va ajuta strategi impune lideru, interesele ce de departe vor fi compelct diferite de cele a ambelor tabere, de dune va rezulta o nouo deceptie.

    O alta categorie, a anticapitalistilor, tinerilor lu Ponta, respectiv astia cu occupy ,anarhisti care au si comis devastarile de duminica ptr a se provoca autoritatile interveni violent, as-e lasa cu victime, morti, au cu totul si cu totul o alta agenda, sefi lor sunt printre protestatari pozând in sutinatori spalati, este vorba de humanisti lu Cernea, gasca lu Ponta, care mai mult ca sigur ca in curând vor scoate si liederul pieti cum a fost M. Munteanu, evident ca un Liiceanu nu mai are sanse impune, gasca Liiceanu au confiscat evenimentele din 1990, au fost vospisti iar dupa ce si-au facut treaba pot fi scosi de pe linie, trebuiesc bagati alti care le va lua locul fff curând, ptr ei ma tem ca a fost delcansata aceasta nouo varianta P-ta Univ,pornita ca si a noastra din idealism, prea, prea mult idealism, dupa care calcata in picioare ptr a permite fostilor sa -si vopseasca trecutul monstros, azi, sa impuna o nouo garnitura, nouo gândire socio-politic-culturala, care trebuie sa fie adaptata NOM, se vorbeste de schimbari fundamnetale pe toate planuriole, in prezent; trebuiesc copti noii eroi, iar manifestatia recenta pe acestia îi va avorta.

    Ma uitam aseara cu mila la studentul ala care habar nu avea ptr ce venise in piata, ii dadea ziarista ideile ca el saracu… cica ptr libertate… pai libertate o ai mai zombule, ca nu nu o aveai nu punei picioru in piata, s-a scapat cu sloganu invatat la camin, nici-o sesiune fara… (am uitat). Au venit studenti sa tipe si ei, javra ordinara, jos basescu, bu, asa am strigat si noi in 1990 iar Iliescu mai rau s-a ridicat. Sloganurile astea au rolul sa incite spiritele, sa strice mintea, dar ele inevitabil vor si obosi, când s-a atins temperatura optima atunci se poate baga si „mesia” pe teava. Dupa ce a fost bagat si-n gura preasprucata a presei sa-l mitizeze, protestatari se vor dezbina sfârsind fi macelariti.

    Un alt aspect remarcat din rândul interviatilor, majoritatea recunosc ca nu exista alternativa optima, refuzând gândi mai departe, pai, ce facem noi domne, demolam fara a avea putere reconstrui , taiem un cap ptr a lasa manifesta celalt cap al fiarei bolsevice, PRM, PCR, FSN, PSDR, PD la care s-a clonat un si-un PNL dupa ce i-sa pus genele bolsevice in asa fel incât sa fie compatibil cu fiara.

    De ce nu se gândesc ei la modelu irlandez? Asta daca tot au iesit spontan, sunt apolitici, apoi… hai ca le-am dat ideia zombilor … ei si, crede cineva ca vor fi ascultati, niet, nu vor fi lasati impune cu o asa ideie teapana care poate arunca toata clasa politica in aer, declansa adevarata reforma, asta-i momentul optim impune modelu irlandez, nu alta gaselinita ca aceia este tot a sistemului ocult care va lasa cu buza uimflata pe totii cei ce azi indura frigul, lacrimogenele si chiar bastoanele pe spinare.

  6. Si azi vad unul cu portretul lu Ceausescu pe pipet… brava natiune halal sa-ti mai fie cu asa protestatari fosti lingai ceuasisti, iliescisti care ne-a ciomagit acu tipa ca li foame… fugiti neica la Iliescu sa va dea fasole ca sa va basiti mai departe.

    Cum sa nu fiu suparat la culme la vederea acestor personaje carora li se datoreaza esecul Ro, cum sa-l mai injur pe Liiceanu ca -i sila de astia la vederea acestor relicve comunist azi oteviste. Acolo unde se plimba boul ala cu portretu sinsitrului dictator era sa-mi ramâie viata nu doar in 89 ci si 1990, daca morti nu pot sa-i traga un sut in cur dobitocului si celor care nu-l trage de urechi, am dreptu sa-i trag io, isi merita soarta aceste specimente!

  7. Coincidenta sau nu, cam in acelasi timp domnii Liviu Ioan Stoiciu si Dorin Tudoran publica articole ce au darul de a deschide ochii si a trezi constiinte.
    Manifestarile de strada din Romania au rolul hartiei de turnesol in colorarea politica, dar mai ales in etichetarea definitiva a unor cameleoni din lumea considerata buna !
    Dupa o asemenerea imboldire la panoul cu lichele, ar trebui ca asemeni oricarei insecte sa li se opreasca zbaterea din aripi, datul din coate pentru catararea pe muschii unei puteri care se dovedeste din ce in ce mai scheletica.
    Nenorocirea e ca pana la urma ne vom alege iar cu o pecete gen :
    Nu toti romanii sunt intelectuali, dupa cum nici toti intelectualii nu-s romani !
    De unde se vede ca pupincuristi sunt in ambele tabere, dar mai ales in cea a intelectualilor care nu fac parte din a doua categorie.
    Dar de la astia nici nu poti avea mari pretentii :
    ei nu numai ca gandesc altfel, ci si fac 🙄
    In asa fel incat sa acceada, la comanda straina, in functii publice usor infiintabile, dar greu remunerabile si numai din bani publici.
    Dupa desfiintarea, printr-o postare( ce va ramane cu siguranta antologica, fie si numai prin reactiile la ruperea in doua a pisicii ), a unui binecunoscut noua, cazator in picioare, din tata-n fiu ( asemeni simpaticului animalutz), in toate regimurile( cu ala comunist se facura deja patru) pe care o savarseste Dorin Tudoran, cu referire directa la Vladimir Tismaneanu, cam in acelasi timp cade un alt reper al intelectualului, roman de asta data, si cu atat mai regretabil, ca vorba aia, daca de la straini n-ai ce astepta prea mult (bine), parca la ai tai se cuvine sa ai !
    Modul descalificant in care ies ( mai ales ultimul, Gabriel Liiceanu) din randul oamenilor cu personalitate si credibilitate, de la care puteam astepta in momente cheie ale existentei noastre, daca nu implicari directe, macar judecati de valoare cu privire la ceea ce suntem obligati sa traim ( de ceva blestemata vreme ), aduce din nou in discutie, care ne sunt reperele morale si nationale, dar mai ales ca nu doar strainii nu ne vreau binele (oarecum de asteptat) dar nici macar ai nostri, daca sunt ademeniti sau cumparati in vrac, cu tot cu constiinte !
    Daca ambii considera ca vina pentru cele intamplate apartine.. Opozitiei, criticand fara menajamente aceste actiuni ale disperarii si gasind circumstante atenuante puterii si in aceasta situatie dezastruoasa in care a adus Romania, primul VT), spre a se distanta categoric de al doilea, spre a nu fi confundati la o adica ( vreo eventuala rasplatire), merge pana la capat cu impertinenta si obraznicia specifica a lor lui si nu-i ramane laba intepenita intre taste, cand numeste romanii disperati, iesiti sa-si apere (poate prea tarziu!) dreptul la viata ( ce fac mizerabilii astia ce s-au cocotat prin frauda , si cu accept strain, in carca acestui popor, se cheama exterminare), deci pe acesti romani, un alogen ii numeste „PEGRA” !!!! :mrgreen:
    „Pegra dezlantuita care pune in pericol statul de drept !”
    Nu stiu cum se face, dar parca daca te face unul de-al tau cum ii vine la gura, parca mai poti trece cu vederea ( era si un banc: fa-ma cum vrei numai coor negru nu-mi spune !), dar cand vezi ca te iau la injurat si umilit toti strainii pe care i-ai primit in tara ta, daca nu cu bratele deschise, macar nu cu ele ridicate amenintator, si ei au impertinenta de a te dispretui si insulta, si inca nu oricum, ci de la inaltimea posturilor platite din banii nostri, se pare ca se intoarce lumea cu fundul in sus !
    Si atunci incepi a intelege mai bine de ce vor sa-l inchida in debara pe Marele Eminescu :
    ” Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi,
    Sa ajung-a fi stapana si pe tara si pe noi ?! ”

    Daca ne-am cunoaste valorile, n-am mai fi batjocoriti de toti nemernicii astia pe care-i sufla vantu spre noi ….

  8. @ Radu Humor & All:
    Dacă dintr-a VII-a, inclusiv „educaţie civică” s-ar preda-învăţa la greu Eminescu (să nu existe temă educativă fără de apel la Opera Sa, fiindcă de toate include!), alta ar ajunge Chipul Ţării!
    Dar, cu politicieni ce-şi trimit (pe bani proprii, ba chiar burse de Stat) odraslele să le-nveţe, din clasele mici în şcoli din ţări străine (de ex., chiar funeruică), cu halul în care s-a adus corpul didactic şi desigur Învăţămîntul: ce Cetăţeni să formezi, decît nişte loaze ce nu visează decît să ajungă top-ţop modele ori cît mai departe de vatra familiei, indiferent cu ce preţ.
    Eminescu să ne judece!

  9. Eu personal nu-l voi absolvi pe Liiceanu&alogeni de ticalosia inâscuta. Cum nu voi condmana nici simpli oamnei nostalgici dupa Ceausescu, otevisti, dar vreau putina ratiune in tot ce se petrece, sa renuntam la presiunea emotionala specifica acestor momente si sa nu ne lasam dusi din nou din lac in put! Asta-i temerea mea si covingere ferma ca asa va sfârsi ptr bietul român si de asta data. Si mai constat un aspect, ce as vrea de asta data sa nu-l mai vad intre români!

    De fiecare data am fost dezbinati teribil in momente cruciale, sfârsind sfâsia intr-e noi, bun ex sunt ev dp 89, cu asta ne alegem noi români dupa fiecare batalie ce se da deasupra capetelor noastre, as vrea macar in acest ultim ceas, dupa expereinta acumulata de fiecare dintre noi, sa NU mai repetam aceasta eroare ce da liber dusmanilor, diavolilor bolsevici sa ne distruga. Am putea evita aceasta situatia daca in momente cruciale cum este si cel prezent, am fi mai rationali, am acepta si perspectiva oponentului, fara al diaboliza. Duritatea sloganurilor tipate de catre manifestanti exlude orce alta opinie venita de la un român ce poate fi la fel de bun, buna credinta fie si gresita, sa zicem pro-basita, nu-i cazul meu! Dar sic el pro-basit isi diabolizeaza oponentul, l-ar snopi in batiae de ar putea. Totii ce au venit dp 89 ne-a dezbinat si continua pâna azi si prin aceasta grea boala latino-balcanica de care suntem atinsi.

    La Timisoara, in asa-zisul civilizat oras, mai sa linseze pe unul care striga si el sus base, in loc sa se amuze si-l traga la o tuica fiarta ca pe un confrate, ca ala , nu era securist-basist ci om simplu.

    OTV-isti, au si ei drept manifesta, drept fi respectati, ba as zice, astia sunt mai de buna credinta decât zeci de telectuali, din pacate usor de manipulat, nu, nu trebuiesc izolati, pusi la zid ca viermi ori alte netrebnici venite din mintea unor besti bolsevice ci integrati in trupul tari. Pe mine m-a iritat si continua irita ca anumite interese se folosesc de acesti bieti oameni doar ptr a ingrosa rândurile, ce conduce in celedinurma la pierderea ratiuni a multora. Cred ca acesti otevist au cel mai mult dreptul protesta , ei sunt victimile tuturor regimurilor, ei au platit cel mai scump si din vina lor de dupa 89, dar dreptul la o viata decenta au si ei, ea trebuie asigurata de orce regim ar fi la putere, nu mai vorbesc de pericolul ce-l reprezinta aceasta categorie vira spre una din extreme, stânga-dreapta,ori unde, acest pericol incerc eu semnala in majoritatea postarilor mele.

    Ok, li se da satisfactie, cade PLD-base, vin la putere USListi, crede cineva ca acestori bieti oamnei le vafi mai bine? Nu are cum in acest contest in care suntem (international). Alta deceptie ce le va fi pusa pe bietele lor suflete… Nu a ajuns deceptia C-tinescu,, se mai vrea inca una si mai si? Hai sa nu ne mai jucam cu aceste suflete oropsite.

  10. Protogoras, pe vremea când Atena devenea centrul culturii greceşti, prin afirmaţia că: „ Omul este măsura tuturor lucrurilor”, voia să sugereze veacurilor următoare că esenţială pentru o democraţie tânără, viitoare, de orice culoare politică ar fi ea, este, deci, „existenţa” unui popor luminat. Ţara din care ne vorbea Protogoras, era ţara unde se născuse democraţia. Cultul eroului, a fost la greci, mai mult decât cultul sfinţeniei. Pe noi, ca români, Proto(gorausul) nostru din fruntea cetăţii ne vrea proşti. El nu are ureche muzicală decât pentru trompa cotrocenistă şi hăhăiala care se înalţă de acolo: „bă şi eu am fost corigent, hă-hă-hă, şi uite unde am ajuns!”. Când intelectualitatea, elita acestei naţii, ne surprinde cu imaginea unora, care au îmbrăcat caftanele fanariote, astfel încât, fie iarnă sau vară, nu mai îşi dau jos îmbrăcămintea de pe ei, noi zicem că, iată, nu mai e nimic de făcut. Raţiunea merge de acum spre viitorul ei luminos „ca boul la apă”. Noi (criticii şi autorii de literatură) ne adunăm laolaltă cu masele şi dacă nu reuşim să le receptăm toate durerile lăuntrice, măcar reuşim să le comentăm pe cele mai interesante şi necesare fără nici o remuneraţie, în timp ce sus de tot (bunăoară şi prin mas media) se vor ocupa alţii, bine remuneraţi (cu pile şi tupeu cât le ţine şoriciul), care nu-şi mai amintesc de cât timp n-au mai citit o carte, de se holbează şi mâţele lui Creangă a mirare. Unii au pus săbiile jos a neputinţă, alţii ne îndeamnă să le trecem din dreapta fracturată de greutăţile şi nenorocirile vremurilor, în mâna stângă, spre a nu ceda o palmă din tranşeea în care ne-am născut, ca mai târziu să nu ne trezim a urla cu mâinile ridicate spre cer, ca samovarele puse la focul sărăciei. Aici, de la masa de scris, cu gândul în urmă şi speranţa spre anul care ne aşteaptă, am înţeles că nu mai trebuie să fac şi eu previziuni. Să stăm liniştiţi: fac ei şi pentru noi. Cum şi de-a lungul veacurilor s-au tot făcut. S-o spunem răspicat: da, iubim bocetele înăbuşite ale Mioriţei noastre (fie şi resemnate), iubim cutezanţa meşterului Manole şi blestemele din finalul Doinei eminesciene, şi ne înfioară resemnarea, gemetele, jelaniile consumate sub acoperişul locuinţelor, adică, rostite undeva la adăpostul oferit de cei patru pereţi protectori. Nu mă miră că până şi vocile marilor bărbaţi ai lumii au eşuat lamentabil, că cel care vedea în om „o trestie gânditoare” era pe bună dreptate ceva mai sceptic la afirmaţia lui Protogoras. Observ că cei de la putere, ies la rampa televizoarele şi ne dau încă lecţii despre cum ar trebui gândim. Ca ei, nu după bunul nostru plac. Dar până şi autorul ilustrei teorii a relativităţii s-a înşelat în 1932, când a afirmat că : „Nu există nici urmă de indiciu că energia nucleară v-a putea fi obţinută vreodată. Ar însemna ca atomul să fie divizat după bunul nostru plac”. Şi atunci daţi-mi voie şi mie să mă înşel chiar atunci când vecinul din drepta sau stânga mea, afirmă tot mai tare, că Proto(gorausul) din fruntea cetăţii nu ne vrea proşti şi că are intenţii bune, si ne vrea luminaţi de domnia sa. Şi, să nu ne mai spună ei, cu aroganţa lor afişată, că teoriile noastre despre treburile cetăţii sunt eronate. Şi că ar trebui să înţelegem odată, că, încă de pe acum ne pregătesc la adăpostul istoriei, existenţa noastră ca popor luminat, dar, noi încă nu vedem. Dar vom vedea noi! Şi noi vedem: cum îşi trimit odraslele la studii în străinătate, să înveţe Marea Cultură a Occidentului care ne vrea binele pe la toate porţile, la care vom bate cândva, vorba lui Coşbuc „flămânzi şi goi făr-adăpost”. Pentru noi – se înţelege – fac ei toate aceste sacrificii cumplite. Pentru a ne lumina precum Protogoras al Atenei antice, care la rându-i fusese luminat de orbul Homer. Moartea eroului homerian la Troia, a fost sensul celorlalţi. Sensul mulţimii care iese în stradă acum, are un astfel de ţel. Scopul celor aflaţi la putere, este să ne pună la infinit ochelarii de cal, fiecăruia, şi să ne toarne cucuta în ureche, cum că, nici un om cu mintea la cap şi cu dragoste pentru cetate, nu ar lăsa pe mâna huliganilor, soarta mai marilor cetăţii, unşi prin voia poporului de însuşi Dumnezeu. Şi asta, în timp ce ei îşi vor mângâia bărbile înţelepte aşteptând laudele noastre cu privire la Muncile lor herculiene. Şi la urma urmelor, de ce nu-i vom cânta şi pe ei până când nu-i vom înrăma cum li se şi cuvine în cuvintele noastre pe toţi pereţii hrubelor insalubre în care ne-au întemniţat şi la care rând pe rând le vom trece cuminţi şi luminaţi pe dinainte, închinându-le scuipatul obrăzniciei noastre prea luminate, cu îndemnul desprins de prin Ion Băieşu : „Huo, la muncă (şi) cu voi bă enoriaşilor!”. Asta, aşa, ca să nu spunem la nesfârşit, că, unii dintre intelectualii acestui popor, au fost totdeauna, pesimişti când au scris despre neamul acesta.

  11. Un calcul facut in 2010 estima ca numai politia si jandarmeria ne costa la acea vreme vreo 6,5 miliarde de lei ( cam 1,7 miliarde de euro).
    Dupa toate majorarile si avansarile in grad din ultimul timp, dar si prin extinderea serviciilor represive si de control al populatiei avem dreptul sa stim care sunt costurile suportate de o populatie pentru a-si primi portia de pulane, gaze lacrimogene, apa la cisterna, gloante oarbe si chiar clar vazatoare/nimeritoare mai ales prin intuneric si la inghesuiala ?!

    P.S.
    Adevar graita-ti, dar mai ales gandita-ti, domnule Neculai !

    Cu ajutorul domnului Tudor Cicu ne-am reamintit cateva definitii ale Omului, iar prin ceea ce se intampla de ceva timp, dar mai ales in ultimul, in Romania avem toate sansele de a descoperi si prezenta definitia exacta a Neomului, cu exemplificari pe viu !
    Ceea ce in primul caz este mai greu !

  12. Curățatul Pieței Universității trebuie să înceapă de la partidele politice, întâi; apoi, Parlamentul. Cu Legea lustrației.

  13. ma intreb ce faceti cu lichelutele proaspete (ma rog, unii prind singuri, sunt ca tambalagii, muzicanti!)? o sa spuna „bogdaproste ca ne-ai scapat de babalaci”. Nu zic ca nu este necesar, spun exact ce am spus. Dealtfel e simplu. Numai ca miza e prea mare, Vitelul de aur. Practic e vorba de doua religii in tara asta, dupa cum se vede. O mana de oameni cinstiti nu sunt de ajuns. Ai nevoie de un corp de incoruptibili de 10-15 000 de oameni. Ei pot fi recrutati de oriunde, apoi scoliti, evolutia lor poate fi urmarita in timp. Ulterior pot fi expusi sau infiltrati, numai impactul existentei lor ar fi extraordinar. Frica pazeste pepenii, asta pana cand societatea isi reface sistemul de anticorpi si proastele obiceiuri se vor stinge de la sine. Altfel va fi greu, se poate, insa va necesita mult mai mult timp.
    Nu banii sunt problema, ei vor curge din toate partile.

    Majoritatea oamenilor din tara asta sunt cinstiti, asta e in sange. Mitul ca toti ar pune mana este o minciuna sfruntata. Daca este adevarat ca toti vor mai mult, este la fel de adevarat ca cei mai mult vor sa castige, sa faca bani cinstit, vor sa puna linistiti capul pe perna.

    Multi isi vor fi dat seama abia acum ce este cu acest popor, de ce nu s-a pierdut prin vreme.

  14. Câtă vreme poporul simpatizează cu competentul și corectul Arafat, totul este de câștigat.

  15. @ Andrei
    Impresionanta interventia dvs mai ales ca se cunoaste ca vine din inima si e plina de bun simt.
    Cei 15.000 de specialisti de care vorbea Emil Constantinescu 🙄
    Din pacate ei s-au „copt” deja, numai ca sunt scoliti in a aduce la putere in Romania cu totul altceva decat cinstea si corectitudinea 🙄
    De dragostea de tara, care se incapataneaza sa ne tina inca un loc in Istoria Lumii, nici atata nu se poate vorbi.
    Confruntarea ideologica pare a fi castigata de activisti Soros, abil incastrati in toate structurile de decizie ale Romaniei, pentru ca mai marii nostri, niste pitici (unii chiar la propriu) folositi pe post de guliveri, n-au fost in stare sa priceapa ca ceea duce o natiune inainte este tocmai mandria de a fi si de a lucra pentru binele tarii tale si nu pentru folosul tau personal !
    Si daca ar fi asa, inca n-ar fi nimic ( vorba aceea : nu ne putem imbogati toti deodata), dar a o face in detrimentul propriului tau popor, a te imbogati prin saracirea lui, cei care castiga alaturi de tine fiind doar straini de tara, de credinta ta si de nazuintele de mai bine proprii oricarei natii din lume, mi se pare ceva ingrozitor, mai ales atunci cand acesti netrebnici vanzatori de tara spera in protectia celor care i-au pus/indemnat la furat si distrus poate cea mai harazita de Dumnezeu tara !
    De regula atunci cand intrec masura si nu-si mai pot pastra integritatea fizica in propria lor tara, aleg sa se refugieze la cei ale caror ordine le-au executat orbeste (doar a fost si in interesul de clan sau personal).
    Basescu insa a fost deosebit de ingenios, alegand varianta inversa, nu pleaca el, ci scoate din tara poporul ( a ajuns pe la patru milioane, asa ca ar mai avea de lucru) si atunci s-a(u) gandit sa aplice si la scara nationala ceea ce se intentioneaza si la nivel global :
    Reducerea populatiei care s-a inmultit nepermis de mult si mai ales nu in randul popoarelor alese, si sa treaca la exterminarea lor metodica ( ca doar mai cunoastem exemple, nu-i asa ?!).
    Numai astfel se explica de ce Bill Gates are nebunia de a recunoaste public faptul ca el prin mijloacele lui (tehnica informationala, medicamente, alimente modificate genetic, stimulente. E-uri si alte cele) poate reduce cel mult 800.000, maxim un milion de asemenea vietati, restul sa-si mai puna si altii mintea la contributie, ca doar razboaiele, infoametarea, sau epidemiile le stau la dispozitie !
    La scara ntionala nu lipseste nimic din reteta (poate cu exceptia razboiului, care-i de alta natura) aplicata cu strictete de Basescu si ai lui asupra propriului popor la care se adauga si strangerea curelei”” pana aproape de sufocare, pentru cei multi ( ca alesii au ajuns la ultima gaura )conducatori in aceasta parte a Europei civilizate, de s-au crucit pana si ateii vazand ce masuri drastice/draconice de austeritate s-au luat de catre niste inconstienti infiorator de cinici, in aceasta parte de Europa cica civilizata !
    S-a ajuns prea departe- la fibra neamului -si de aici incolo avem de ales :
    Murim de foame, boli si necazuri sau cu ei de gat !

  16. E de preferat să murim cu ei de gât. Nu sunt un vizionar, însă, din vibraţiile energetice din jur, simt că băsescu nu termină anul acesta nici măcar în fund, darmite în picioare. Se duceee. Prima sa înfrângere se numeşte Arafat. E ceva simbolic, un semn clar că băiatul cu fermoar diagonal pe cagulă a început să coboare. Ca pe vremea arenelor romane, boborul vrea „sânge”. Mulţi pasionaţi de box, de amorul artei, de exemplu, vor să-l vadă pe un muşchiulos precum Bute, măcar o dată stând în cur şi întrebându-se ce e cu el. Băsescu a început să nu mai priceapă pe care vapor se află. Gata, la bulivar birjar. KO !

  17. Gabriel Liiceanu face parte dintr-o generaţie care a dat chiar câţiva mari filosofi, pe lângă care el nu este decât un mic epigon şi, în genere, un lătrău cu pretenţii fenomenologice:
    1. Gheorghe Vlăduţescu
    2. Vasile Tonoiu
    3. Ilie Pârvu
    Citiţi -le biobibliografiile şi vă veţi convinge! Sau încercaţi să faceţi o comparaţie între „ARHITECTURA EXISTENŢEI” a lui Ilie Pârvu şi micuţele fâsâieli liiceniste din „Apel către lichele”.