0
3 comments

Luni, 14 februarie 2011. Dacă n-aş avea cârciuma de lux irlandeză (”Irish Pub”) de sub apartamentul meu, mi-ar fi mult mai uşor (adică n-aş gândi negativ când mi-e lumea mai dragă), ea-mi atrage atenţia mereu că se întâmplă lucruri importante occidentale (confundate cu catolicismul şi reformaţii lui) în România. De exemplu, Sfântul Patrick, patronul Irlandei (tradus Patriciu, de care românii n-au auzit decât la nivel de nume, nu de prenume; e considerat apostol al Irlandei, deşi n-a fost apostolul nimănui în anii 400; vreau să spun că în nici un caz n-a fost unul dintre apostolii lui Iisus, cum a fost Apostolul Andrei, care a creştinat românii) – pe 17 martie. De 17 martie e musai tămbălău cât cuprinde la această cârciumă cu etaj, sunt invitaţi muzicanţi şi dansatori din Irlanda şi se poartă de parcă ar fi într-o sală de spectacol. Vă daţi seama, trebuie să aştept până dimineaţa să se termine nebunia (difuzoarele sunt date la maximum, vibrează pereţii apartamentului meu, fiindcă trebuie să ne intre bine în cap că e ziua patronului irlandezilor;  nu e greu de înţeles că patronului acestei cârciumi eu îi trimit în fiecare an o înjurătură pe româneşte). Altă zi nefericită occidentală pentru un român fraier ca mine – ziua de azi, 14 februarie, a Sfântului Valentin (foto). Cine o mai fi şi sfântul ăsta? E un martir romano-catolic, dăruia flori din grădina lui. Mi se înmoaie inima, azi e ziua… îndrăgostiţilor. O zi mai falsă decât această Vanentine’s Day în România n-am mai pomenit decât de Halloween (pe 31 octombrie), zile importate de snobi din Occident, de cea mai proastă calitate, totul fiind numai kitsch. Sincer, mi-e milă de aceşti tineri şi adolescenţi sau copii care se topesc de pe picioare în aceste două zile… Nenorocirea e că toate aceste trei zile importate din Occident, 14 februarie, 17 martie şi 31 octombrie se transformă sub apartamentul meu în zile ale diavolului, toţi participanţii pierzându-şi la un moment dat minţile. Am avut mereu impresia că aici, în pabul irlandez de sub apartamentul meu, se droghează tinerii (pun drogul în alcool): sunt violenţi, scandalagii, vulgari, scăpaţi de sub orice autocontrol, la 3 noaptea îi vezi căzând pe jos, o dată ieşiţi din cârciuma irlandeză – şi urlă. Motiv pentru care detest aceste zile, care au rostul lor comercial în Occident şi care pe mine mă înnegurează. Nu e nimic de făcut, tinerii români caută taman asemenea gen de exces, le trebuie doar ocazii de asemenea zile să-şi dea în petic. Nu mai pun la socoteală microbiştii de fotbal din Marea Britanie, cu comportament de-a dreptul sălbatic, luaţi direct de la aeroport şi aduşi la această cârciumă, în zilele când echipele româneşti de fotbal se califică în cupele europene: atunci să te aţii, degeaba sunt însoţiţi de jandarmi români (i-am văzut închinându-se).

Altfel, ce mama dracului e dragostea asta de care facem în particular şi se face în general atâta caz? Doamne, ce ne-am face fără dragoste… Ştiţi că dragostea nu poate dura mai mult de 3-4 ani, că e o stare temporară? Şi nu din vina geloziei (distrugătoarea încrederii în partener)… Probabil de aceea e atâta exasperare între tineri, să nu se piardă unul pe altul, o dată găsiţi, dragostea putând dura şi o zi: se consumă încet-încet dacă nu te omori cu firea, sau repere-repede dacă nu eşti atent la nuanţe… O demonstrează cercetătorii. Că la mijloc nu-s decât nişte amărâte de amestecuri chimice de substanţe („compuşi chimici specifici”). Auziţi: „Dragostea este o stare temporara a organismului, care nu poate dura mai mult de patru ani. In prima faza, in creier se produc compusi chimici specifici, care sunt distribuiti catre toti neuronii. Apoi, cel indragostit nu poate rationa lucid si aproape toate gandurile sale sunt legate de persoana iubita, informeaza TeenProblem. Cu toate acestea, din motive fizice, dragostea nu poate dura mai mult de patru ani, cred specialistii mexicani, care considera ca starea mentala a unei persoane indragostite poate fi comparata cu cea data de cele mai grave boli psihice. Mai mult, se crede ca omul poate sa iubesca cu adevarat doar o singura data in viata. Celelalte relatii sunt legate fie de atasamentul pentru o persoana, fie de o puternica atractie sexuala”. Aşa o fi la… mexicani numai? Mi-a plăcut la această ştire încheierea: că dragostea aduce prejudicii la masa de scris, la creaţie. Aici pot să spun cu mâna pe inimă că specialiştii mexicani au dreptate, cele mai proaste perioade la masa de scris le-am avut atunci când mi-am pierdut capul după două fâţe (pardon de expresie, dar aşa au stat lucrurile, la 30 de ani distanţă una de alta): „Dragostea duce la scaderea creativitatii, spun cercetatorii, argumentand ca cele mai multe lucrari de arta ale lumii au fost create de oameni singuri, care deja epuizasera episodul dragostei adevarate”. E drept, eu mă plâng şi de singurătate că nu-mi prieşte. Până la urmă e vorba şi de stofa creatorului pur-sânge.

Mai în amănunt, care e reţeta îndrăgostirii (că e un adevărat proces la mijloc), „din punct de vedere ştiinţific”. Sau care e „ştiinţa dragostei”, potrivit BBC: «dr. Helen Fisher, biolog si antropolog in cadrul Universitatii Rutgers din New Jersey, SUA – Etapa 1: Pofta – este dictata de hormoni – testesteron si estrogen; testosteronul nu se limiteaza la barbati, ci joaca un rol important si la persoanele de sex feminin, iar Helen Fisher sugereaza in aceasta faza, actiune: “iesiti afara si cautati ceva”; Etapa 2: Atractia – faza indragostitului declarat, in care subiectul nu reuseste practic sa se gandeasca la nimic altceva, uneori chiar isi pierde pofta de mancare si somnul, preferand petrecerea orelor visand la persoana iubita; faza aceasta este controlata de un grup de neurotransmitatori demuniti “monoamines”; Etapa 3: Atasarea – aceasta faza urmeaza atractiei atunci cand relatia se dovedeste constructiva; de regula nu se poate ramane in faza a doua, intrucat procesul prezinta un traseu progresiv – atasarea este un angajament mai durabil, care implica responsabilitati comune si proiecte pozitive, cum ar fi nasterea unui copil». Ce romantic: n-avem nevoie decât de hormoni – testesteron si estrogen, plus un grup de neurotransmitatori demuniti “monoamines”… V-aţi lămurit? Aceste trei etape sunt pentru norocoşi. În caz de nepotrivire de caracter şi inimi frânte, „ştiinţa cercetează încă”, dar a găsit un antidot: A fost inventata in sfarsit pastila miraculoasa care vindeca suferinta din dragoste, abandon si tradare. Este vorba de o pastila facuta dintr-un fruct exotic african (foto) care creste pe Coasta de Fildes, informeaza Ansa. In Africa aceste fructe sunt cunoscute si consumate de cateva secole… Pentru inimile frante, pastile “Amorex” promit miracole: elimina durerea, activeaza centri hormonali ai fericirii si vindeca nefericirea provocata de o deceptie in dragoste. În plus, pentru cei îndrăgostiţi, le pun la dispoziţie o listă – cum să spună în 63 de limbi „Te iubesc” (că orice împleticire de limbă e benefică în regim amoros, nu?):

Africana – Ek is lief vir jou!

Albaneza – Te dua!

Araba – Ohiboke – Nohiboka

Armeana – Yes kez si’rumem!

Basca – Maite zaitut!

Bengali – Ami tomake bahlobashi!

Bosniaca – Volim te!

Bulgara – Obiceam te!

Catalana – T’estimo!

Sarbo-croata – Volim te!

Ceha – Miluji tev!

Coreana – Dangsinul saranghee yo!

Croata – Ljubim te!

Daneza – Jeg elsker dig!

Ebraica – Anee ohev otakh – Anee ohevet otkha

Engleza – I love You!

Esperanto – Mi amas vi!

Estona – Mina armastan sind!

Filipineza – Mahal kita!

Finlandeza – (Md) rakastan sua!

Franceza – Je t’aime!

Galeza – Rwy’n dy garu di!

Galiciana – Querote!

Germana – Ich liebe dich!

Greaca – S’ayapo!

Hawaiiana – Aloha wau ia ‘oe!

Hindi – Mai tumase pyar karata hun!

Islandeza – Eg elska thig!

Indoneza – Saya cinta padamu!

Irlandeza – t’a gr’a agam dhuit!

Italiana – Ti amo!

Japoneza – Kimi o ai shiteru!

Keniana – Tye-mela’ne!

Koreana – Dangsinul saranghee yo!

Latina – Te amo!

Libaneza – Bahibak!

Lituaniana – As tave myliu!

Malaeziana – Saya cintamu!

Mandarina – Wo ai ni!

Norvegiana – Jeg elsker deg!

Olandeza – Ik hou van je!

Persana – Tora dost daram!

Poloneza – Kocham ciebie!

Portugheza – Eu te amo!

Punjabi – Main Tainu Pyar Karna!

Romana – Te iubesc!

Rusa – Ya tyebya lyublyu!

Sanskrita – Twayi snihyaami!

Sarba – Volim te!

Slovaca – Lubim ta!

Slovena – Ljubim te!

Spaniola – Te quiero!

Swahili – Nakupenda!

Suedeza – Jag dlskar dig!

Thailandeza – Khao Raak Thoe!

Turca – Seni seviyorum!

Ucraineana – Ya tebe kokhayu!

Ungara – Szeretlek!

Urdu – Main tumse muhabbat karta hoon!

Vietnamaza – Toi yeu em!

Yiddish – Kh’hob dikh lib!

Zulu – Ngiyakuthanda!

Welsh – ‘Rwy’n dy garu di! (Ziare.com)

La final, daţi click pe aceste două linkuri video – ele sunt considerate de specialişti occidentali (că doar nu români) printre „cele mai frumoase cântece de dragoste din toate timpurile”:

http://www.youtube.com/watch?v=YFNyuQJZ4oI&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=9BMwcO6_hyA&feature=player_embedded


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Da, LIS…şi totuşi, dacă dragoste nu e, nimic nu e…

    praf

    pînă la urmă orice dragoste se face praf
    dopamina îşi schimbă elementele şi aranjamentul molecular
    inima e bandajată cu amintiri
    şi nimeni nu mai găseşte scara ce urcă pînă la cer
    nimeni nu mai îmbrăţişează un copac
    şi zilele cad unele într-altele
    ca păpuşa matruşka

    deşi nimic nu pare schimbat
    şi acum ca în copilărie lumea e împărţită într-un şotron
    însa jocul este pe bani
    pînă la urmă totul se face praf şi mă întreb
    ce să fac cu praful meu?

    (din ,,Cartea lumilor dispărute”, în curs de apariţie la Tracus Arte).

  2. Sunt acele gize care traiesc 24 de ore si care isi petrec acest timp iubindu-se din care motiv organul digestiv nici nu mai este functional. Nu au timp sa piarda timpul mincind – nici macar la circiuma irlandeza.

  3. La inceput, când am descoperit si eu existenta acestor Irish Pub ma fascinau, le frecventam (aici in Germania), imi place nespus si legenda lor cu sf Patrik, ma duceam regulat la sarbatorirea (Martie) lui, ma atragea si atrage si azi atmosfera (de aici, decenta nu de la dl LIS, unde-i o nebunie), nu am amintiri rele de la seratele din Irish Pub, ma limitez la Germania, in România nu am intrat in nici un Irish Pub, habar nu aveam ca exista pâna sa citesc pe blogul dl LIS teroarea la care este suspus, pai… aici majoritatea sunt in pivinita, cel putin al meu din orasul meu, deasupra lui sunt cabinete avocatiesti-medicale, nicidecum locuinte. Am iesti pe patru labe nu odata si, sunt sigur ca voi mai ei si si pe zece labe, insa.. dupa o searata de poezie si muzica folk irlanedeza numai de tipat nu -ti mai arde cât ai fi de beat.. Poezia irandeza este superba, pe mine ma fascineaza, daca vreti va traduc câte doriti, am ceva in dovleacul meu luate si de la Irish Pub, da, exemplare, nu odata au avut loc lansari de carte (poezie), , hai ca ma opresc ca va bag in pacat, pofta.. ca de ne uitam la dl LIS, nici vorba de asa manifestari in Irish Pub-ul din Ro. Personal am o slabicune pentru irlandeze…., dar sa o las pe-asta cu dragostea. ori.. ba sa-o zic acu , ca acu-i tema pe teava.

    Iralndezele mele sunt la fel ca si româncele noastre pe vremuri, noii astia ce am mai apucat viata de la sat, româncutele de pe acolo, mai printe uluci, mai prin miriste pe unde apucam face dragoste (adesea si primul act sexual) , numa cine a prins si-o irlandeza santoasa va retrai acele clipe…

    Hai sa nu fim cretini cu totii, sau macar sa nu ne lasam cretinizati de poeti si flasnetari ca una este sexul si alta dragostea. Da, o singura data am iubit, adica m-am tâmpit, dar m-am lecuit pe vecie de vrajeala asta a romancierizarilor, mama lor de blestemati si cine le mai scrie, cânta.

    Uite, fac o delcaratie de dragoste; il iubesc pe dl LIS, o iubesc pe Sabine, pe Pesamosca, pe multi alti, apoi: nu-i iubesc cum vor astia de 14 februar, homalait ci cu adevarata dragoste care sufera alaturi de ei, chiar totul. De ce il iubesc pe LIS, ptr ca este sincer, ptr ca face un jurnal superb, pe omul asta nu-l cunosc personal, dar paraca acu a devenit atât de apropiat, îi cunosc atât de multe taine a vieti care ma obliga al întelge si iubi. Las.sa domen faza ca-i tare poet, este si mare poet in viata, asta-i mare adevar, as zice privlegiu meu fi pe blogul dânsului, dar nu asta ma fute la melodie de acest preaspurcat 14 februar (confiscat de homalai).

    In rest.. cred ca anul asta (Martie), ma duc din nou la Irish Pub , nu am mai fost de vreo 5 ani, dar imi este dor de -o prospatura irlandeza… asa ca sa-mi reamintesc zilele din satul românesc