Scrisul ne distruge creierul, totul. Creativitatea are legătură cu bolile psihice. Deşertăciune de la Valeriu Stancu

Joi, 27 ianuarie 2011. Am reţinut zile trecute o remarcă dintr-o declaraţie a vedetei Neti Sandu, „astroloaga de serviciu de la Pro TV” – nu se poate să n-o cunoaşteţi. Era în titlu, mare, că scrisul i-a distrus lui Neti Sandu creierul! Mai exact: Neti Sandu a declarat intr-un interviu recent ca uraste sa scrie horoscoape, desi acest lucru a facut-o cunoscuta, si ca scrisul i-a distrus „organismul, creierul, totul”… Vă daţi seama, scrisul i-a distrus tot organismul, nu numai creierul. Ea se plânge, dar un scriitor ce să mai zică? Un scriitor nefiind de conceput fără… scris (e drept, el nu scrie horoscoape, de interes general, ci tâmpenii în poezie, proză, eseu sau critică literară, publicistică sau teatru), e clar că el nici nu mai are creier, odată ce scrisul distruge creierul în general, îl consumă. Acum, eu, care sunt un dulce anonim pe lângă Neti Sandu, stau şi mă tot întreb dacă scrisul (la un scriitor, repet, e chiar un dezastru cu scrisul, scrisul fiind totul şi ceva pe deasupra), perpetuat nu chiar de multe milenii, la origine, şi nu de chiar multe secole de când a explodat (la nivel de tipar) – oare nu e scrisul vinovat de bolile esenţiale? Scrisul exprimă gândul, adică arde energii care-l pun pe creator pe rug… Gândeşti negativ (scrii negativ), eşti un om mort – organismul se îmbolnăveşte, nu? Natural, un astrolog trebuie să interpreteze şi aspectele negative ale hărţii astrale, aspecte care îi distrug nervii şi creierul. Las la o parte faptul că azi scrisul a intrat într-o nouă revoluţie, aceasta electronică… Mai spune Neti-cea-celebră: Simt ca scrisul mananca din mine… Este ucigator sa scrii incontinuu si sa ramai fresh. Bietul astrolog feminin, habar nu are că a devenit scriitor „pe bune”. Câte cărţi a publicat? Să vină să depună cerere de intrare în Uniunea Scriitorilor (primind asemenea astrologi, le-ar merge mai bine şi scriitorilor de literatură). În orice caz, Neti simte ca un scriitor de literatură, nu de horoscoape. La fel simte şi scriitorul de literatură, simte ca astrologul Neti, că scrisul mănâncă din el şi că e ucigător. Uite că până acum nu m-am gândit la frământările scriitorului de horoscoape – cât o fi suferind, săracul! Pot să susţin cu mâna pe inimă că scriitorul de literatură simte la fel: că scrisul îi distruge creierul, că scrisul îi mănâncă sănătatea, că el provoacă bolile. Şi e o adevărată nenorocire la mijloc, împărtăşită şi de Neti: scriitorul nu se poate dezbăra nicicum de scris.

Complicate sunt căile supravieţuirii la nivel intelectual (intelectual e cel care trăieşte de pe urma intelectului – care va să zică, intelectual e şi astrologul şi scriitorul, vreau să spun cei ce se ocupă cu scrisul, plus jurnalistul; chiar dacă ei nu intră în rândul elitei). Pe intelectuali îi diferenţiază numai creativitatea. Creativitatea, am zis? Creativitatea scrisă. Ştiţi ce susţin oamenii de ştiinţă? (Care şi ei scriu lucrări de referinţă, sunt intelectuali şi cred în steaua creaţiei scrise) Creativitatea e mână în mână cu nebunia! Hopa… ne-am întors la vorba lui Neti: scrisul (creativitatea în planul interpretărilor astrologice sau în regim literar) ne distruge creierul. Creierul pierzând în timpul cât creează, scriind, neuroni care nu se mai refac în vecii vecilor. Altceva ar fi dacă nu ne-am pune atât creierul la contribuţie, dacă l-am îmbiba la cârciumă cu alcool – l-am proteja…  Credeţi că e floare la ureche scrisul? Scrisul e un pericol social. Vă imaginaţi, scrisul e o plăcere, un drog pentru scriitori… Ascultaţi ce spun oamenii de ştiinţă: Creativitatea merge uneori mana in mana cu bolile psihice, precum schizofrenia, depresia sau bipolaritatea, dupa cum arata mai multe studii. Cercetarile recente arata ca exista asemanari intre modul in care raspunde creierul la dopamina (hormonul senzatiei de placere) in cazul schizofrenicilor si al artistilor, relateaza LiveScience. Studiul realizat la Institutul Karolinska din Suedia arata similaritati intre modul in care functioneaza creierul persoanelor creative sanatoase si cel al schizofrenicilor. Se pare ca persoanele care uimesc mereu prin creativitate, prin capacitatea de a gasi idei inovatoare, au ceva probleme in a „filtra” toate informatiile pe care le primesc din mediul inconjurator. Tocmai aceasta particularitate ii face capabili de a descoperi noi concepte. E grav, nu? Creativitatea scrisă distruge creierul (are dreptate Neti), odată ce oamenii sănătoşi la cap te pot arăta cu degetul că tu, scriitorul, eşti un schizofrenic, de fapt. Mărturisesc, de aceea m-am temut mereu să mă dau pe mâna psihiatrilor (sau psihologilor), crezând că abia aşteaptă să pună mâna pe mine, să mă interneze la nebuni, fiindcă sunt… altfel, nu gândesc „normal”. Deschid o paranteză mică şi mă întorc la subiect. (Am mai povestit asta, dar poate aţi uitat, că şi cititorii sunt afectaţi) O singură dată m-am dat pe mâna unui psiholog (care avea şi experienţă intraspitalicească de psihiatru) – o poetă, nu-i dau numele, cu studii în străinătate. Eram exasperat că nu reuşesc să-mi scot din minte ideea sinuciderii şi am apelat la o doamnă doctor drăguţă, am rugat-o să mă asculte la o cafenea, plătindu-i consultaţia. I-am spus ce mi se întâmplă, că nici scrisul nu mă mai ajută să uit de sinucidere, că nu mai ştiu ce să mă fac. I-am povestit ce am crezut că are importanţă din cele ce mi s-au întâmplat în viaţă (răspunzând şi la întrebările ei), m-a ascultat serioasă, am cumpărat alt rând de băuturi nealcoolice şi cafea şi după îndelungi dezbateri, trecuseră trei ore, mi-a spus în modul cel mai rece cu putinţă, ca pe o sentinţă: aveţi dreptate, trebuie să vă sinucideţi! Da, aţi citi bine, asta mi-a spus, că nu mai poate fi făcut nimic şi că trebuie să-mi duc la capăt obsesia cu sinuciderea! Reacţia mea: am pufnit în râs şi în ascuns m-am închinat. Mi-am spus că am dat peste o nebună mai mare decât mine… Urmarea? Vedeţi, nu m-am sinucis până azi. Sentinţa doamnei poete-psiholog a avut efectul scontat, inclusiv sinucigaşul face invers decât îl sfătuieşte doctorul. Închid paranteza şi mă întorc la oamenii de ştiinţă, care atrag atenţia asupra… schizofreniei înnăscute a celor ce scriu (şi care se dovedesc a fi autentice valori, în timp). Să nu te doară mintea? Sigur, nu e bine să te pui cu cercetătorii calificaţi care dau verdicte asupra creativităţii scrise… Ascultaţi mai departe explicaţia ştiinţifică: „Sa gandesti in afara normei inseamna sa nu prea ai idee ce inseamna norma”, spune Fredrik Ullen, cercetator de la Institutul Karolisnka. Se pare ca persoanele creative au o densitate scazuta a anumitor receptori pentru dopamina in regiunea talamusului. Aceasta este o zona a creierului care filtreaza informatiile inainte sa ajunga la cortex, regiunea creierului folosita pentru gandire. Aţi priceput cum stăm cu densitatea scăzută a dopaminei în regiunea talamusului la creatorii care scriu? Eu n-am priceput, fiindcă habar nu am unde e regiunea asta în creier, care filtrează informaţiile greşite către altă regiune din creier, aia care gândeşte (numită cortex). Mai mult, să fie tacâmul complet, în cazul creatorilor care scriu (fiindcă sunt şi creatori care filmează sau dau indicaţii regizorale pe scenă, sau interpretează artistic), creativitatea are legătură nu numai cu schizofrenia (mă rog, şi cu bipolaritatea), ci şi cu depresia netratabilă: Conform psihiatrilor, exista peste 20 de studii care au pus in evidenta legatura dintre depresie si bipolaritate cu creativitatea. Specialistii spun ca depresia nu duce la creativitate si nici viceversa, insa studiile au aratat ca cele doua sunt strans legate. Aşa stând lucrurile, îi dau încă o dată dreptate lui Neti-astroloaga: dom’le,” mă doare creierii”, scrisul mi-a distrus „organismul, creierul, totul”… Inclusiv scrisul la acest jurnal online, de faţă, mi-a distrus creierul. Bat în lemn, cum să mi-l distrugă? Din contră, când scriu, creierul se înviorează brusc, înfloreşte, dopamina mă… droghează, intru în transă…

*** 

Totul e deşertăciune. L-am reîntâlnit la ultima şedinţă a Consiliului USR pe poetul ieşean Valeriu Stancu (redactor-şef al revistei Cronica) – care mi-a întins o nouă carte a lui: „Târgul de nopţi”, scoasă la editura lui. M-am mirat, ai mai publicat o carte în 2010 (am citat din ea, aici, la altă pagină de jurnal, în urmă)? Da, bătrâne, am publicat cinci cărţi în 2010, mi-a răspuns. Cinci cărţi într-un an? Am făcut ochii mari. Da, două de versuri, un roman şi o carte de eseuri, plus un volum inedit de versuri (traduse de mine în franceză), apărut în Canada. Harnic scriitor! Probabil se teme că vine anul 2012, cu apocalipsa lui. Rămâne valabilă judecata cercetătorilor de mai sus asupra creaţiei…

Deşertăciune

aşa cum nucul

pentru a supravieţui,

îşi usucă singur

crengile nefolositoare

fără să aibă nevoie de intervenţia grădinarului

şi a foarfecelui său,

eu mi-am scuturat fiinţa de tot ce-i ameninţa

supravieţuirea:

am renunţat la prieteni,

mi-am părăsit amantele,

m-am lepădat de patimi,

pasiuni,

virtuţi,

vicii,

şi iată-mă, Doamne, pregătit

să te chem în împărăţia mea…

Valeriu Stancu

PS. Ilustrez această pagină de jurnal online cu tablouri inspirate ale poetului Ion Cristofor din Cluj (pe numele lui: Ion Filipaş).

PS.2. Le mulţumesc semnatarilor Comentariilor de ieri, de aici, legate de „turnătorie” în general şi de Ioan Groşan în special (sper să le fi citit şi el), sunt chiar pline de învăţăminte. Sunt la Comentariile de ieri publicate texte remarcabile, daţi click  şi citiţi-le neapărat: https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/01/ioan-grosan-un-mare-prozator-optzecist-linsat-mediatic-a-colaborat-cu-securitatea-o-trista-amintire-de-la-contrapunct/#comment-37664 Viaţa literară la români merge înainte, cu sau fără noi, mai buni sau mai răi.