Și Laszlo Tokes dezavuează inițiativa Iașului de fi inițiator al Revoluției. Comentarii de soi cu Marius Mioc, C. Dobre, O.M.

6 min


Vineri, 16 decembrie 2011. Vă amintiți lozinca: „16-22, cine-a tras în noi?”. Au tras scenariștii loviturii de stat. Revoluția (inițial, o mișcare populară, pe 16 decembrie 1989 la Timișoara, pusă la cale de KGB să declanșeze o lovitură de stat, să-l detroneze pe dictatorul Nicolae Ceaușescu, care „întina valorile socialismului”, cum avea să declare mai apoi Ion Iliescu, înlocuitorul, preferatul Kremlinului), oficial, începea acum 22 de ani la Timișoara, acolo s-a strigat Jos Ceaușescu și Jos comunismul. Extraordinar, poetul Ion Monoran a oprit în 16 decembrie 1989 tramvaiele în Piața Maria (unde se adunau protestatarii, în fața locuinței pastorului Laszlo Tokes; „la vremea revoluţiei, când Ion Monoran s-a aflat printre cei din frunte, oprind tramvaiele în faţa locuinţei pastorului László Tökes, îndemnând mai apoi lumea să se ridice împotriva dictaturii” – scria Daniel Vighi). Ion Monoran, optzecist de primă mână a murit în 1993, la 40 de ani (el a fost membru fondator al celebrei publicații Timișoara, care la început a avut redacția la el acasă, și al Societății Timișoara, care a scos pe piața postcomunistă, în martie 1990, valoroasa Proclamație de la Timișoara – cuprindea și legea lustrației, nevotată până azi)… Azi „revoluționarul” Laszlo Tokes a dezavuat inițiativa ieșenilor din fostul Front Popular (care au pus la cale o mișcare de protest pe 14 decembrie 1989, un eșec; liderii acestui Front au fost arestați; ei ar fi trebuit să inițieze Revoluția) de a prelua steagul Revoluției Române: Fostul episcop reformat Laszlo Tokes a declarat vineri ca tentativa parlamentarilor PDL, din Iasi, de a numi orasul initiator al Revolutiei din 1989, este „coruptie istorica”, pentru ca Timisoarei ii revine acest merit. „Conform practicii acceptate, intotdeauna data revolutiei este fixata in ziua cand au inceput faptele, deci nu intra in discutie initiativa de la Iasi”, mai sustine europarlamentarul, informeaza Bihon. Laszlo Tokes (acuzat de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea), mai spune azi: Legea Lustratiei, a carei utilitate i se pare inca de actualitate, ar trebui adoptata. „A trebuit sa spargem zidul tacerii prin ridicarea impotriva dictaturii comuniste, dar acest zid al tacerii este inca foarte tare”… Dumnezeu să mă ierte, dar cine-i oprește pe foștii lideri ai Revoluției (în frunte cu Mircea Dinescu, care e staroste peste dosarele de la Securitate) „să spargă zidul tăcerii”, să spună măcar care e adevărul Revoluției? Înțeleg să tacă Ion Iliescu (are pe conștiință morții Revoluției), dar ceilalți din jur, folosiți de Iliescu, de ce tac? Interesante sunt și declarațiile date azi ale prietenului lui Laszlo Tokes, care crede că evacuarea pastorului de la Biserica Reformată din Piața Maria s-a amânat până pe 18 decembrie 1989, deoarece: „Se dorea evacuarea lui Tokes după plecarea lui Ceauşescu în Iran, care era programată pe 17 decembrie. Unii au dorit ca dictatorul să fie plecat, iar la întoarcerea în ţară, pe aeroport, să nu mai fie aşteptat de nimeni. Dacă nu ieşea treaba, vina putea fi dată pe unguri, fără probleme. Planurile lor au fost dat peste cap“, a spus Iosif Kabai. Numai că anunțul amânării evacuării „era prea târziu, pentru că slujbele se ţin doar duminica. Acest aspect îl face pe Iosif Kabai să creadă că se pregătea ceva la un nivel mai înalt” – iar Laszlo Tokes își anunțase enoriașii să vină în fața bisericii de vineri, 15 decembrie, să asiste la evacuarea lui… Ce a urmat? Enoriaşii maghiari s-au strâns în faţa bisericii, iar zona a fost rapid ocupată şi de securiştii în civil. Unii au rămas și peste noapte acolo. Pe 16 decembrie, s-au adunat în Piaţa Maria şi credincioşii de la Biserica Baptistă, alături de alţi cetăţeni timişoreni, numărul celor prezenţi fiind de peste 400 de persoane. „Era o stare de frică şi nelinişte. Şi, totuşi, de responsabilitate. Pe 16 era deja foarte multă lume. Se cânta afară «Deşteaptă-te române». A venit şi primarul Petru Moţ, care s-a adresat oamenilor de la geam. Manifestanții au și vandalizat mașina acestuia. În noaptea aceea, l-au evacuat brutal pe Tokes şi pe soţia acestuia, care era însărcinată“, a mai declarat Kabai… Grupurile de manifestanţi au fost dispersate de scutieri, securişti, armată, s-au făcut primele arestări. Mulțimea a plecat în Complexul Studențesc să scoată tinerii în stradă, dar și pe ceilalți timișoreni de pe traseu. Pe 17 decembrie 1989, armata a intervenit cu arme la ordinele Elenei Ceauşescu şi au apărut primele victime ale Revoluţiei. „Mă uitam pe geam și vedeam mașini mici care veneau de la Catedrală și se deplasau spre Calea Șagului. Din unele se vedeau din portbagaj picioare atârnând. Se spune că erau primii oameni împușcați care au fost duși la CAP-ul din Fraidorf și incendiați”, a mai adăugat Kabai. Ce e prea de tot (dar așa se scrie istoria postcomunistă la noi) e că prietenul lui Laszlo Toker era turnător al Securității (adică îl turna pe alt turnător, pe Laszlo Tokes!) și recunoaște: Iosif Kabai a devenit colaborator al Securităţii în primăvara lui 1989, însă, ca prieten cu Tokes, îi spunea acestuia toate activităţile sale. “A trebuit să accept pentru că m-au ameninţat că vor găsi asupra mea aur şi atunci eu mă voi ruga la ei. Vroiau de la mine să aflu ce vrea Tokes. Dar el ştia tot ce urmează să fac. Erau subiecte pe care nu vroia să mi le spună să mă protejeze. Chiar dacă eram torturat nu puteam să transmit mai departe”, a mai declarat Kabai pentru Adevărul de Timișoara. Nu poți decât să-ți faci cruce. Securitatea KGB-istă coordona din umbră căderea lui Ceaușescu…

Mi se par a fi iar ieșite din comun atitudinile celor ce au semnat ieri (și cu adaosuri la pagina mea online de alaltăieri) la Comentarii, la pagina mea de jurnal online, aici, chiar dacă nervoși, în contradictoriu – Marius Mioc (victimă a arestărilor de la Revoluție, la Timișoara; care contestă și el violent inițiativa ieșenilor de a fi ei inițiatorii Revoluției), Constantin Dobre (lider al greviștilor de la Lupeni, din august 1977) și Octavian Mihăescu (participant la Revoluția din București, care crede că Revoluția a fost pusă la cale de FSN pe 1 decembrie 1989; un FSN existent din primăvara anului 1989 la București, repet). Vă invit să-i citiți fără prejudecăți. Mai mult, cred că ar trebui extrase aceste mărturii-atitudini ale lor și puse pe tapet între-o dezbatere publică oficială despre Revoluție.

***

Dacă tot l-am pomenit pe revoluționarul Ion Monoran (care „a murit de inimă rea”, la 40 de ani). Poetul Ion Monoran s-a născut în 18 ianuarie 1953, în localitatea Ciacova, judeţul Timiş: Nume de referinţă al generaţiei optzeciste, refuzând orice fel de compromis, Monoran îşi amână debutul editorial până dincolo de limitele vieţii. Cel dintâi volum, Locus periucundus (Ed. Marineasa), vede lumina tiparului în 1994, cuprinzând o serie de poeme scrise în perioada 1975-1989, într-o selecţie realizată de autor însuşi (a primit pentru el Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timiş)… Al doilea volum, Ca un vagabond într-o flanelă roşie (Ed. Marineasa, 1996), include poeme din perioada 1972-1979 şi continuă aceeaşi litanie/confesiune a unui exclus nostalgic. De un nonconformism menit să spargă orice tipare, capabil să “care” după el mase întregi de oameni, Ion Monoran a fost incomodul prin excelenţă, respins de oficialităţi înainte de Revoluţie, dar şi după (nu degeaba se spune că a murit de inimă rea). Public un fragment dintr-un poem (întins cât o carte):

Am crezut

Am crezut în tine câmpie arsă de soare //

spre seară

ca un vagabond într-o flanelă roşie

ocolind satele

înainte şi-napoi sărind peste Timiş

izbindu-te la tot pasul

de stâlpii de înaltă tensiune

sau de tractoare şi pluguri. //

Am crezut în tine cu o dragoste teribilă //

Citind ziarele la voia-ntâmplării

nebănuind că gustul epocii ar putea schimba

complet tradiţia

neînţelegând că pentru tine destinul

nu e un abis chiar dacă deschide

o perspectivă asemănătoare

şi că atâta timp cât se vor construi oraşe

şi fabrici, noile generaţii vor fi silite să înţeleagă

că prezentul nu-l va putea schimba nimeni.

Ion Monoran


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

46 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Îmi place să văd prezentate ca mari dezvăluiri chestii pe care le-am scris de ani de zile în cărţile mele. De pildă, Kabai s-a confesat în cartea mea „Revoluţia fără mistere”, pe care am publicat-o în 2002. Din 2004 cartea e disponibilă şi pe internet http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revmistere/
    E vorba aici de caracteristica principală a revoluţiei din Timişoara: Lipsa misterelor. Moto-ul publicat la începutul cărţii: „Desigur, mai există enigme: nu se ştie, de pildă, ce culoare aveau ciorapii purtaţi de László Tőkés în 16 decembrie 1989. În linii mari însă, credem istoria revoluţiei din Timişoara cunoscută. Se pare însă că presa dîmboviţeană post-revoluţionară este de altă părere şi va continua să dezbată cele două mari enigme pe care le-a născocit: enigma începutului revoluţiei şi enigma găinii care a născut pui vii”. Moto-ul e extras dintr-o conferinţă de presă pe care am ţinut-o în 1994.

  2. Dle Liviu Ioan Stoiciu
    Cu riscul de a va supara si poate de a le face unora pe plac spre a nu ma mai vedea pe aici, am sa indraznesc sa pun un comentariu la tema ce apartine @Gabrielei Savitsky (timisoreanca) :

    ” Este trist că nu vedem nimic în adevăr şi ne zgâim la aparenţe. Am ajuns să ne complacem în vulgaritate şi să ne lăsăm convinşi de cea mai comunistoidă propagandă.
    Mă gândesc cu tristeţe şi cu dezamăgire că, în urmă cu 22 de ani când au apărut – pe la ora asta – strigătele şi împuşcăturile, ţipetele unei femei şi o voce care striga: “Bă, ăştia ne omoară!” la Europa Liberă pe care-o ascultam cu sfinţenie (deşi eram doar un c…at cu ochi) voiam să ies şi să urlu, să bat în toate porţile şi să scot oamenii afară, să le cer să facă ceva, că la Timişoara mor oameni! În noaptea de 20 decembrie, împreună cu o prietenă (când se dăduse deja ordinul ca grupurile mai mari de 2 persoane să fie identificate şi era plin de gărzi şi de miliţieni pe străzi) am lipit afişe scrise pe coli A3, cu carioca în care îndemnam oamenii să se solidarizeze cu cei din Timişoara şi să nu se lase cumpăraţi cu 100 de lei, cât voia Ceauşescu să adauge la salariu, în câteva dintre locurile publice unde am reuşit, tremurând. Ştii, Radu, m-am întrebat de multe ori ce s-ar fi întâmplat dacă Securitatea nu se băga la scuteală şi dacă Armata nu întorcea armele, ce s-ar fi întâmplat. Cred că e uşor de imaginat ce mă aştepta. Şi uite pentru ce mi-am riscat eu viaţa, sigur, în orăşelul meu micuţ şi patetic de provincie! Ca, acum, să procedez exact cum procedau părinţii mei privindu-mă înfricoşaţi când ăl criticam pe tovarăşul şi pe ei, că stau ca nişte mule şi nu se împotrivesc. Adică să tac şi să-mi fie frică! Ba între timp am mai descoperit câte ceva, lucruri pe care atunci, în furia tinereţii, nu aveam cum să le văd pentru că nu aveam termen de comparaţie: am descoperit că eu am făcut şcoală chiar dacă am fost săracă, pentru că învăţământul era gratuit. Am descoperit că în vremea aceea mi s-a putut salva viaţa – pentru că medicii aveau salarii decente şi erau respectaţi şi Omul era pe primul loc! Dacă m-aş fi născut în aceste vremuri, aş fi murit, evident; părinţii mei nu ar fi avut bani să dea pe medicamente şi la doctori. Eram pe lista de “ieşiri planificare din sistem pe cale naturală”.
    Am descoperit că Ceauşescu (cu întregul lui aparat) ducea o politică naţionalistă. Că România nu era o ţară de doi lei în politica internaţională cum e acum. De vânzare. Şi? Pentru ce am dărâmat un sistem? Să ne nenorocim copiii? Să dăm mână liberă oteviştilor şi maneliştilor să ne decidă soarta? Care-i drumul pe care-l urmează ţărişoara asta? Sau am prăbuşit un regim doar ca să devenim furnizori de forţă de muncă pentru ţările aristocrate (noi fiind slugile) şi piaţă de desfacere pentru deşeurile lor? Cum e posibil ca oamenii de calitate din ţara asta să tacă şi să înghită? cum poţi să întorci spatele viitorului copilului tău?
    Mă gândeam să intru în greva foamei. Aşa, pur şi simplu, ca ultimă formă de protest. Sigur, aş muri mai repede decât s-ar afla că o zăpăcită n-a avut instinct de conservare şi s-a decis ea să se lupte cu regimul murind ca o proastă. Pentru că sănătatea mea nu-mi permite nicio zi de greva foamei. Să ştii că nu bravez, chiar m-am gândit să fac asta. Pentru că atâţia oameni sănătoşi se scarpină în nas şi se holbează la televizor în timp ce ţara asta pe care trebuie să o lăsăm copiilor şi nepoţilor şi strănepoţilor e pe cale să fie vândută. Adjudecată. Condusă de un trădător. De o adunătură de trădători care ar face orice şi ar vinde pe oricine pentru a sta cocoţaţi acolo, mânca-le-ar neamul nemernicia!”

  3. Crunt comentariul reprodus de Radu Humor.
    Crunte adevăruri, batjocoritoare la adresa fiinţei noastre naţionale. Am ajuns să nu mai crdem nici în puterea votului, fiindcă şi el se exercită abuziv, de hoarde precumpărate sau intimidate cu azvîrlitul în stradă.
    Asta-i democraţia capitalistă pentru care cei mai curaţi dintre noi s-au sacrificat? Ca părinţii, rudele, copiii lor să fie aduşi la cheremul bandelor de influenţă?
    Vai, nouă!

  4. LIS: „Dumnezeu să mă ierte, dar cine-i oprește pe foștii lideri ai Revoluției (în frunte cu Mircea Dinescu, care e staroste peste dosarele de la Securitate) „să spargă zidul tăcerii”, să spună măcar care e adevărul”.
    Dinescu e poet şi ca orice poet, vorbeşte cu multe aproximaţii. Dar în linii mari a spus adevărul: Grigore Cartianu de la „Adevărul” minte şi el nu mai vrea să fie coleg de trust cu un asemenea individ. Păi ce vrei mai clar decît asta?
    Nu vrei tu LIS să accepţi adevărul spus de Dinescu, e problema ta. Crezi că acuzarea vehementă de minciună a celor care propun o altă variantă a istoriei revoluţiei decît cea din mintea ta e o metodă corectă de aflare a adevărului?
    La pagina mea „Analize despre revoluţia română” am 15 articole despre campania de falsificare a istoriei revoluţiei din ziarul „Adevărul” (care urmează campaniei similare din 2004 din „Jurnalul Naţional” şi are acelaşi mentor – Alex Mihai Stoenescu): http://mariusmioc.wordpress.com/analize-despre-revolutia-din-1989/
    Dacă e să reproşez ceva lui Dinescu este că abia acum, cînd a fost personal atacat, a reacţionat împotriva lui Cartianu. Dar cînd se minţea despre alte probleme ale revoluţiei din 1989, de ce nu s-a supărat Dinescu?

  5. Dacă voi, care apărați Revoluția, nu ați reușit să spuneți adevărul, e normal să apară un Cartianu (după Stoenescu) să încerce sa descâlcească această afacere. Fiindcă revoluția a devenit o afacere urâtă în România, domnule Marius Mioc. Vă reamintesc, am fost în prima linie la Revoluție și, spre deosebire de dumneavoastră, m-am trezit la timp. Sper că nu mai e nevoie să subliniez că am refuzat să primesc certificat de revoluționar, cu toate implicațiile care se ascund în spatele lui (corupție, de o imoralitate nemaiîntâlnită și în plan scriitoricesc, și gust al puterii). Faceți cumva parte dintre profitorii Revoluției, domnule Mioc?

  6. Cum adică nu am reuşit să spunem adevărul? Numai eu am scris vreo 10 cărţi pe acest subiect. Pune mîna pe carte şi citeşte, domnule Stoiciu!

  7. „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

  8. A fost descoperit certificatul de revoluţionar al lui Bălcescu *********
    Pentru istorici bucuriile sînt rare şi ele ţin de norocul pe care îl au de a da peste documente străvechi. De asta o obsesie a românilor, în ultima sută şi juma’ de ani, a fost cum arătau certificatele de revoluţionar care au fost împărţite după Revoluţia din 1848 în Ţările Române. Oare semănau cu certificatele de revoluţionar ale revoluţionarilor de la revoluţia din perioada 1989 – 2000? Sau cu cele de la „noua revoluţie agrară”? Ceea ce se cunoaşte din istorie este că respectivele certificate, „de la patru’şopt”, s-au împărţit, în cea mai mare parte, în sistem „colivă”, adică cei mai din faţă, cei mai îndrăzneţi şi cei mai obraznici au pus mîna pe certificate. De aici a apărut şi zicala care se regăseşte şi în manualul de istorie alternativă: „Obraznicul mănîncă praznicul”. Pentru posesorii de certificate de revoluţionari ai Revoluţiei din 1848 au fost prevăzute o serie de drepturi, destul de tentante, care au determinat o adevărată bătaie pentru obţinerea lor. De asta din 1849 şi pînă prin 1870 s-au tot acordat certificate de „revoluţionar al Revoluţiei de la 1848” în toate comunele şi orăşelele provinciilor româneşti, pe care au pus mîna care cum au apucat. De exemplu, cetăţenii din Caracal au aflat că a avut loc Revoluţia de la 1848 abia la vreo doi sau trei ani, dar au tras tare şi în vreo cinci, şase ani aveau cîteva sute de revoluţionari cu certificate în regulă, mai mulţi decît Ploieştiul şi Tîrgu – Frumos la un loc. Oricum, la vreo doisprezece ani de la Revoluţie, în toate cele trei provincii româneşti erau în jur de optîsprezece mii de revoluţionari. Mulţi? Întrebaţi de ce au făcut Revoluţia, Bălcescu, Bărnuţiu, Avram Iancu şi chiar şi Al.I.Cuza au răspuns direct: „Pentru drepturi! Să primim şi noi cîte un hectar de pămînt de la stat, să avem dreptul la o tarabă în vreo piaţă, eventual să fim scutiţi de impozite, să devenim cetăţeni de onoare prin comune, bineînţeles dacă vor vrea acest lucru consilierii locali, să ni se facă şi nouă cîte o statuie pe ici, pe colo!”. E logic. Multă vreme nu a fost găsit nici un exemplar din aceste certificate. Însă din Palermo, acolo unde a murit Bălcescu, a venit vestea că a fost găsit certificatul de revoluţionar al acestuia. Acum i se caută urmaşii ca să li se dea dugheana din piaţă la care au dreptul, pentru care a luptat străbunul lor. Certificatul e semnat – aţi ghicit? – de Al. I. Cuza. E clar că a dat la toţi amicii. Ne şi întrebăm cîţi dintre cei care apar în cartea de istorie ca revoluţionari au participat cu adevărat şi cîţi s-au învîrtit de certificat? E o chestiune la care trebuie să reflecteze istoricii de azi…

  9. Până nu vom înţelege că lupta pentru apărarea demnităţii este o datorie şi nu o bravură, nu ne putem socoti civilizaţi. Fac parte din cei nu puţini care au pătimit înainte de 89, am participat la evenimente, fără să ştiu că nu se va trage niciun foc de armă în oraşul meu, şi niciodată nu mi-am făcut socoteala că va trebui să fiu răsplătit pentru asta. Revoluţiile nu se fac cu mercenari, ci numai loviturile de stat. Câtă vreme foştii deţinuţi politici rămân compensaţi pentru cele suferite, cu mult mai puţin decât spontanii revoluţiei, rămân la convingerea că ei şi beneficiarii „revoluţiei” sunt complici.

  10. Scuze pentru off topic.

    Domnule Stoiciu, mai stiti ceva despre cum/daca evolueaza situatia legata de reabilitarea domnului Paul Goma?
    Si concret, cum progreseaza corectarea greselilor facute domniei-sale, de atata timp?
    Va nultumesc pentru eventualul raspuns.

  11. @ Liviu Ioan Stoiciu

    „Vă reamintesc, am fost în prima linie la Revoluție și, spre deosebire de dumneavoastră, m-am trezit la timp”

    Vreau sa cred ca v-ati trezit atunci cand ati avut revelatia adevarului in urma citirii cu atentie a cartii ce va fost oferita de Virgil Magureanu („Puterea si sistemul social”) in anul 1989 – revelatie pe care ati marturisit-o public intr-un cotidian central, disparut acum.

    Doresc sa va marturisesc ca aceeasi carte am primit-o si eu dar in anul 1985 si care prin dedicatia oferita spune foarte mult (dovada istorica, daca vreti!) despre natura si intensitatea actiunilor kaghebiste contra lui Nicolae Ceausescu, caruia i se cerea moartea la modul cel mai clar cu putinta atat de la Moscova dar si de la Budapesta. Vina capitala a lui Ceausescu nu era aceea ca era dictator, ori ca infometa romanii, ori ca „intinase nobilele idealuri! Nu! Vina capitala a lui Ceausescu era aceea ca era un „inversunat national-comunist”! Dar mai multe in viitorul apropiat!

  12. Superb punctat dle Rogobete! Dar si mentiunea cu Balcescu a contului AAG, merita rumegare, prea, prea se aseamna cu 89 si ce urma, ba uite ca si pe acest blog ne procopsiram cu rivulutionari vehementi care nu stiu decât sa se suduie, conteste reciproc, iar dupa ce s-au halit intr-e ei mai rau decât haitele de lupi prada, se napustesc asupra tuturor celor care nu pot acepta toate facaturile sistemelor oculte, a bolsevicilor, ca astia sunt cu rivulutiile ce au întors lumea pe dos. Eu le-am maispus-o astora, le-o repet, bah rivulutionarilor de profesie, io am fost si ramas contrarevolutionar, am iesit darama roadele rivulutiei bolsevice impuse si in România, ca de nu era asa, fiti voi siguri; eram jupân in Ro dupa 89, va jupuiam, calaream si eu cum au facut-o tovarasi vostri, revolutionari de profesie in frunte cu al vostru tatuc Ilici cel bronzat Iliescu. Am cel putin douo mari figuri ce au facut cariera si avere dp 89 ptr ca s-au dat cu Iliescu, m-au chemat, sfatuit sa nu ma duc cu Coposu ca o belesc, sa fiu destept si profit de meritele rivulutionare,. Va dau numele lor, sunt persone marcante, cunoscute de majoritatea românilor,dar, nu vreau sa dau apa la moara rivulutionarilor de profesie, care atât asteapta sa mai prinda un pestisor si faca tambalau.

    Sunt acuzat ca il sutin pe securistul Alex Stonescu. Pe mine nu ma intereseaza in dezbatere persona lui, nici trecutul lui de securist ci teza lui o pun în discutie. Nu am spus ca ar fi o teza infailibila, am si eu multe rezerve, eu acentuez partea importanta care mai este si dovedita.

    Sunt acuzat de acelasi rivuluionar de profesie cum ca l-asi apara pe Stanculescu, da o spune repetat-apasat; A fost omul cheie in 22, fara el nu-l buleau pe ceasca, aportul lui la daramarea lui ceasca este imens, la fel ca si multimea venita in piata a fost si aportu lui Stanculescu, ptr care motiv cred ca si-a spalat multe pacate, daca nu are drepturi de rivulutionar macar nu ar trebui hartuit. Si nici pe Iliescu eu nu l-asi mai hartui cu privire la evenimentele din 89.

    Ce nu vreti sti, desi exista docuemte, eu le am, este faptul ca in Ro trebuia sa curga sânge ptr a scoate masele in strada, asta inainte de 22 dec, ce a urmat dupa 22 a fost necesar as consolida KGB-ul pozitia in Ro, sa nu-o câstige SUA. Sfera de influenta sovietica nu trebuia pierduta in favoarea USA, mai mult, o asemena pierdere insemna duce inevitabil si reunificarea Tari.

    Categoric, meritele Timisoarei nu pot fi smanglite de nimeni, este Orasul in care s-a reusit, unde a curs sânge nevinovat, am putea spune ca revolta timisorenilor a fost reala, dar partial; ca de nu erau ajutati de aripa CIA, vad ca dl LIS mentioneaza ceva, exact acea care a lasat-o moarta la Bucuresti, la care am fost martor , deci stiu bine ce vorbesc, nu bat câmpi, o gasim la Tim, la casa lu Tokes, de-aia a reusit scoate timisoreni in strada si odata scosi, in adevar au fost de isprava, dar; atentie mare la acest amanunt;

    Daca la locuinta lu Tokes ramâneau doar acea mâna de reformati, timisoreni nu aveau cum iesi in strada ptr ca nu vedeau multime, ori unde ajutoru CIA, care nouo la Bucuresti nu ni s-a mai dat, a ingrosat rândul manifestantilor, a dat curaj timisorenilor. Deci, una este recunoasterea meritelor inconstestabile a timisorenilor si alta este dibui cine si cum a provocat scânteia si la Timisoara.

    Eu nu am spus cumc a FSN ne-a cordonat inainte de 89, am afirmat ca este posibil, am prea multe elemente care-mi dovedesc ca si grupul meu a fost abil manipulat, protejat misterios. As fi putut sa ma contrez asa cum o fac revolutionari de profesie, doar am merite mai babane decât a peste 90% din bobolatia tari careia s-a dat , pe mine ma dezavantajeaza faptul ca trebuie recunoaste ca amfost masa de manevra, NU am stiut, am crezut in cea ce fac si, cum am mai spus, la fel as proceda si azi daca asfi in aceiasi situatie cu 89.

    Nu, nu este vorba spala securitatea de faradalegile ei, nici ai acorda merite pe care nu le-a avut, dar trebuie acepta faptul ca o parte din aparatu securitati la lasat pe ceasca din labe, deschis usa complotistilor, asa cum fff bine sublinia ieri la comentari si dl Dobre. sa fim totusi seriosi, daca in adevar securitatea ar fi dorit apara pe Ceasca, putea fff bine sa curete piata de manifestanti in câteva secunde, putea ocupa centrele de comanda, baga diversiuni de ingrozea populatia, unul nu mai scotea capul din cotet,fie la Tim fie la Bucuresti. Este evident faptul ca securitatea nu-a actionat dupa criterile ei de baza, revolutionaro-ceausisto-staliniste, la teroare era superspecialsita, colaboratori ei nu misca in front, tare, tare multi colaboratori a mai avut si de nadejde,cuc are multe ar fi putut face daca vroiau cu adevarat sa apere gasca.

  13. Cunosc tot soiul de turnatori care au certificate de revolutionari. O serie de profitori ai epocii Ceausescu, unii dintre ei scriitori, s-au ales peste noapte cu certificate si privilegii. Zavera kaghebista din Decembrie a adus multor jigodii profituri, pe care le platim noi, contribuabilii. Astia sunt mai rai decat gheseftarii ilegalisti. Putini au fost, multi au ramas.

  14. Hai sa-i bag in calduri si mai rele pe rivulutionari de profesie in frunte cu Tokes. Am sa incerc aminti seara zilei aclea când am auzit eu prima oara de Gr Iasi.

    Din câte imi amintesc; era dupa esecul lui 1 dec, sa fi fost cel mult 10 Dec, când ne-am adunat la mansarda pictorului din din 1 Mai, locatie nouo,ptr ca cea din Cosmonautilor de la Negara fusese sparta, alergase securitatea prin acele curti, dar ca prin minune scapati.. ma da prea proasta mai era securitatea aia… mai mult decât atât; via Ioan Alexandru aveam linie deschisa la Chisinau, nu odata am asistat la discuti telefonice de informare si in limba rusa … Leonida Lari stia mai multe pe aceasta linie. Dar nu de aspectul asta-i vorba ci de gr Iasi.

    In acea seara venise si Cesaru care ia spus lui Radoi ca trebuie luat legatura si cu Iasi ptr a ne cordona actiunile, mai ales ca noi aveam si posibilitatea (virtuala), tipari manifeste in numar mare, care tot urma sa vie si nu-a mai venit niciodata.. Cel care se angajase sa le faca si avea posibilitatea tipari, tot el trebuia sa-mi dea rola cu filmul al proclamatiei catre tara si scrisori catre REL, ptr a o da americanilor, eu avem intrare la Ambasada USA, si intram, intrebati securitatea ca va poate confirma, lunar intram. omul lucra la Sahia Film, de-aia… se tot lauda si totii ne bazam pe el. Acelasi va interveni, fiind si el prezent la discutie, sutinând ca stie pe cei care sunt capi, pe cine sa trimitem, Radoi se uita la mine si zice,

    – Pe Tavi ca arata mai nasparliu…

    Adica, vroia sa zica ca io inca nu fusesem fugarit de secu, ginit in grup, nu eram student ci aveam origine santoasa, muncitorasi,nu student cum era el si ceialnti deja luati la ochi,fugariti.

    Prin urmare; omu cu manifestele de la Sahia, s-a dovedit omul securitati (dp 89), cel putin i-a fost dezvlauita colaborarea , deci oficial era al lor in grupul nostru, nu ma mira ca ne-a tot amânat, tinut pe loc ptr a nu misca nimic in front înante a-se da OK. Din 10 pâna prin 14-15 Dec, omu care trebuia sa vina cu manifestele si spuna la cine sa mergem lua legatura ne tot vrajea, asa ca auzim ceva vag cum ca au fost maziliti… retineti va rog amanuntul acesta, este fff important, ptr ca este posibil ca desconspirarea si reprimarea Gr Iasi sa se datoreze, gafei lu Cesaru, a noastra care habar nu aveam ca intr-e noi este o cârtita de asa amploare, adica legatura directa cu complotisti bolsevici. Este posibil ca (nu am dovezi), omu sa fi informat de existenta Gr Iasi, de care auzise de la Cesaru, si care sa fi pus pe jar complotisti ptr ca le-a lua înainte si iesit de sub controlu lor. Aceasta-i explicatia mea. Dar imi este greu crede ca la Iasi securitatea dormea, ca in grupul Iasi nu avea cârtita, greu de crezut.

    Prin urmare, indiferent de cea ce zice Tokes si ai sai amici rivuluitonari de profesie, de Gr Iasi s-a stitu ceva, cel putin in grupul meu o pot spune fara teama, eu personal am auzit, am relatat exact cum imi amintesc eu acum.

    Reprimarea iesenilor putea fi necesara si ptr a duce spre o pista gresita pe Ceuasescu, dar asta-i cea mai slaba posibilitate din perspectiva mea, deoarece am ferma convingere si mult prea multe elemente la care am fost martor, participant chiar:

    Frisca de pe tort trebuia data maghiarilor din România, românilor resturile… exact ce s-a petrecut la casa lui Tokes trebuia avea loc in Bucuresti in preajma lui 1 Dec, exact ce va spuneam acu douo zile in alt comentariu. Nu ma mira ca pâna si Tokes sare ca ars, pai el stie mai bine cum au fost arnajate lucurile si de ce trebuia fi asa…

  15. P.S.

    Este fff posibil ca de Iasi sa se fi stiut înainte de 1 dec, ceva mi-a trecut pe le urechi dar nu pot baga mâna in foc, imi adun gândurile acu dar nu pot localiza cu precizie aluzia la legatura cu Iasi si cordonarea lor ptr 1 dec, cred ca cel mai optim clarifica problema este Ion Radoi. De Iasi eu nu am uitat niciodata datorita acelei discuti precise ce o retin si azi, ba mai mult, citind lucrarea lui Stonescu constat ca si ei au fost organizati identic cu grupul nostru, schita piramidala. Si ca a fost astfel, pirmaidal organizat aveam constata la reunificarea tuturor grupuletelor in 17 dec, tot in mansarda pictorului. Mi se spusese de mult schita, ca suntem mai multi , dar parca nu-mi venea crede ca in adevar aveam fi asa de multi si interesant; majoritatea grupurilor cunoscute, Cesaru, Mierla, Radoi , Ioan Alexandru. Deci daca ma aresta pe mine eu nu stiam da decât cinci-zece nume, cadea o aripa, sa zicem Mansarda, dar ramânea Mierla, Cesaru ori cei a lui Radoi ori I.A. Asa credeam noi atunci ca este si ca suntem tari de tot de fentam securitatea, nu ne prinde , sa,d.m,

  16. Am sa folosesc blogul dl LIS ptr a-mi exprima omagiile mele fata de timisoreni, luptatori din 89, pentru raniti si cei care au murit secereti de gloante, arsi la crematoriu. Indiferent de culisele lovituri de stat, binevenita, Orasul Timisoara ramâne inscris in istorie ca Oras din care a pornit eliberarea de clanul ceausist. Absolut totii luptatori au iesit cu curaj , cu demnitate si mai ales ne-a incurajt, bucurat, incurajat si pe noii cei din Bucuresti. Eu in acel moment am explodat de bucurie ca in sfârsit s-a rupt, dar eram si plin de mâhnire ca la Bucuresti se soielea inca. Nu, nu cred ca va putea confisca vreodata meritele timisorenilor, actiunea lor a dus la finalizare, a noastra celorlanti NU înainte de 21-22 dec 89. Mai bine de 5 zile timsioreni au rezistat pe baricada, cinste lor, ruzsine nouo celor care am soielit aceste 5 zile, scosi de Ceausescu si alte daravele oculte. Daca Timisoara era rapusa din primele zile, poate ca se asternea linistea in Ro… Din acest punct de vedere timisoreni au cu ce se fali.. li se cuvine respectele noastre,macar odata pe ani sa-i cinsitm, cea ce vad ca facem si noi pe acest blog.

  17. cum s-ar spune in limbaj de bulevard „ati pus botul la vrajeala”, ma refer la amicii nostri din asociatii. Fireste ca asociatiile lor nu aduna nici macar 1% dintre cei care au iesit in strada si au mai si ramas. Nici nu mai e nevoie sa spunem ca niste drepturi trebuiau sa primeasca doar ranitii si urmasii celor care au cazut. V-au strans in asociatii ca sa le fie mai usor sa va monitorizeze, poate nici atat, v-au dat drepturi ca sa-i intoarca pe ceilalti impotriva voastra, sa le provoace repulsia, ca sa erodeze acea izbucnire a demnitatii, cand, de fapt, revolutia a biruit datorita sutelor de mii de timisoreni, apoi bucuresteni, brasoveni, constanteni, in fapt datorita milioanelor de oameni care au iesit in strada.
    Mai vine cate unul cu grupuri grupulete mierla ciocarlia graurul pasarica ciripcip, ne explica de activitatea lui de ilegalist, carbonar, altul isi risipeste viata sa scrie zece carti(!), iti dai seama cat ai pierdut cautand dovezi la ce stim cu toti? Cate femei frumoase, cate clipe adevarate de VIATA. Eu, unul, va compatimesc. Asa cum am un sentiment de jena fata de Ioan Liviu Stoiciu, fiindca privesc spre el ca spre unul care a fost pe linia de foc,… apoi ma uit spre literatura de astazi, iar tacerea mea devine mai adanca.

  18. @ ALL

    DECLARATIE PUBLICA IN PREMIERA ABSOLUTA

    Uciderea lui Nicolae Ceausescu a fost hotarata aproximativ la 6 luni de zile de la venirea lui Gorbaciov in fruntea fostei URSS si dorita a fi dusa la indeplinire prin intermediul complotistilor interni, troika kaghebisto-iudeo-maghiara, si in final s-a reusit uciderea miseleasca a cuplului Ceausescu. Fiind unul dintre complotisti, sunt madru sa declar public ca timp de 4 (patru) ani de zile am actionat contra complotistilor si salvarea de la moarte a NATIONALISTULUI Nicolae Ceausescu.
    Timp de doua decenii mana revolutionara a complotistilor ucigasi m-a urmarit pe tot mapamondul si n-au reusit sa ma anihileze fizic.
    E timpul acum ca ucigasii lui Nicolae Ceausescu si distrugatorii Romaniei sa plateasca. Pentru aceasta imi rezerv locul cuvenit pentru denuntarea, judecarea si condamnarea faptasilor.

  19. @Dobre, care va să zică trădai la securitate pe cei care voiau să-l răstoarne pe Ceauşescu. Că de salvat de la moarte pe „naţionalistul” Ceauşescu (nu mai e comunist, e naţionalist conform ultimelor directive propagandistice; de fapt Vadim Tudor pe linia asta merge din 1990) nu l-ai salvat.
    Nu ştiu cum te-au urmărit pe tot mapamondul complotiştii ucigaşi, cînd după 1989 ţi-au dat un post la ambasada română din Marea Britanie. Pe care tu l-ai părăsit.
    Declaraţiile astea senzaţionale apărute la 22 de ani de la evenimente nu au nici o valoare dacă nu sînt susţinute de documente care să provină chiar din perioada respectivă.

  20. Vă reamintesc că în arhivele CNSAS nu s-au găsit dovezi despre pretinsul complot Iliescu – Măgureanu – Militaru. Sînt doar laudele de sine ale unora, apărute imediat după ce în Proclamaţia de la Timişoara (martie 1990) Iliescu şi ai lui au fost contestaţi pe motiv că n-au avut nici un rol în răsturnarea lui Ceauşescu („a fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor”). Pînă atunci inclusiv respectivii recunoscuseră că nu făcuseră mai nimic împotriva lui Ceauşescu. Vorba lui Brucan: „Dacă un complot ar fi fost organizat, atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care ă ne lăudăm cu asta” http://mariusmioc.wordpress.com/2010/02/19/silviu-brucan-daca-un-complot-ar-fi-fost-organizat-atunci-noi-conducatorii-frontului-am-fi-fost-primii-care-sa-ne-laudam-cu-aceasta/
    Dar fiindcă în arhivele CNSAS nu apar confirmări despre complot, apar atacuri împotriva instituţiei şi a unor membri ai acesteia, precum Mircea Dinescu. Hai Dinescule, falsifică nişte documente prin care să născoceşti un mega-complot anticeauşist, ca să fie şi Liviu Ioan Stoiciu fericit! Pînă nu te apuci să falsifici, o să fii mereu acuzat că ascunzi adevărul.

  21. @ Marius Mioc

    Dle Mioc, dumneata crezi cumva ca ceea ce-am declarat eu in premiera absoluta e ca un fel de joaca de-a „hotii si gardistii” cu sticle de lapte? You must be mad!

    Stai linistit in privinta documentelor „din perioada respectiva”! Le am, le au si altii cu inalte semnificatii statale si internationale si vor fi facute publice!

    Rabdare, curiosule!

  22. Hai că nu e chiar absolută premiera anunţată de dta, dle Dobre. Premiera a mai avut o premieră, dacă nu mă-nşeală memoria. Chiar, cât să fi trecut de atunci ? 🙄

  23. hai ca ma calca pe coada oligrofreni ce vesnic trebuie semna anonim(e).. mah bestilor, pui de bolsevici mai duce-tiva … ca din cauza voastra sunt toate cum sunt in Ro! Hai sichtir idiotule!

  24. Asta-i cea mai tare, o baga nea Dobre de de rupsa maselele rivulutionarilor, Bravo dle Dobre, bine plasata faza cu Ceausescu. Au dat în bâlbiala toti rumâni viteji ai lu Ilici.

  25. Hm, acu dle Dobre, nu cred ca era o afacere buna salva pe Ceausescu, tipul era paranoic dle Dobre si intr-o faza destul de avansata, cuplata cu diabetu.. iesi nebunul ala cu a lui cotoroanta… ne de hali ficati atâtia amar de ani.

    Nationalismul lui ma lasa rece si azi dle Dobre, ba as zice altfel; imi produce greata si azi.

    Nu cred ca aveam ce regreta , nu cred ca merita ai spala mutra, a fost o bestie autohtona dle Dobre!

    Cel mai trist este faptul ca nu mai putea fi dat jos, nu vroia ceda, s-a impus simularea unei revolte populare, varsarea de sânge se impunea in România, va rog sa nu omiteti faptul ca securitatea abia in 17 dec la lasat din labe, armata doar când le dadu Stanculescu ordinele acelea controversate si azi, ce duce direct spre lovitura de stat. Vor fi fost si securisti luminati, buni patrioti ce nu mai agrea primitivismul boului si acelei vite, si cred ca au fost, nu mai erau boi de la coada vitei din ani 50, numa ca securitatea era condusa de un Vlad, Postelnicu, avea multe plesite sadice ce abia astetpa momentul tortura, avea un bou ca Milea armata, dispusi ucide in veselie ptr apara clanul. Apararwea lui ceausescu era beton dle Dobre, era imposibil atenta la viata lui, al rasturna nici vorba sa fie, sa- vazut clar in August 89 la Bucuresti, am caseta de la tovarasi est germani, ramâi mut, filmare ptr uz intern, nu presa, in posesia care am intrat, ori daca se da aceasta caseta publicului românesc impreuna si cu acele declarati a liderilor est germani, securitatea, tovarasi rumâni se fac nu de cacao ci CACAT si mai si decât sunt!

    Ceausescu nu reprezenta pericol ca persona , dat fiind ca era diliu in faza babana, nu-l lua nimeni in serios orce ar fi spus. Gorby ar fi vrut ai salva viata, nu-l vroia mort, tovarasi rumâni au fortat mâna a-se ajunge la aceasta solutie imbinata cu nebunia lui. Si va repet, August 89 a fost momentul care s-a decis eliminarea fizica a lui, la Bucuresti in palatul regal dle Dobre, am filmul complect. oare securitatea rumâna nu vazuse chiar nimic, acolo s-au facut semne babane,iar dupa s-a probat loialitatea securitati si tovarasilor, iar la acest test au cazut totii boii aia de ceauasiti, din acest motiv s-a hotarât revolta violenta, mazilirea lor la urgenta.

    va reamintesc faptul ca Gorby i-a mai dat o sansa lu Ceausescu in 12 dec a fost vizita lui la Moscova, daca nu ma insel.

  26. Va mai trimit o pista importanta zic eu dle Dobre,

    Prima si cea mai importanta fisura in betonu lui ceasca au reusit-o tovarasi maghiari la Budapesta care l-au convins pe Stanculescu în septembrie 89 sa colaboreze ca de nu alles-bules… Daca Stacnulescu trada cauza , continua apara pe ceasca, nu se putea darama zidul betonat din jurul clanului, partidului ala sinistru. Magureanu, Brucan, Iliescu, Roman,nu reprezentau nici un pericol major demola zidul de aparare,singura lor forta pare-se a fost forma grupuri, colabora cu agenturile straine la care se alatura si Stanculescu dupa septembrie,iar de aici porneste totul. Pe milea la mazilit Parcalabescu care abia in 22 cedeaza, se pune la dispozitia lu Stanculescu, nu Vlad ori alti securisti fideli clanului. Securitatea din jurul lui Ceausescu a fost fidela pâna in ultimul moment, a comsi si atrocitati al apara, dar aceia este securitatea lui ceasca imbinata si cu cea a armatei aprope fantica aparatoare a clanului, ca de aici vine si confuzia. daca oameni lui Vlad misca in front îi anihilea la urgenta oamnei lu Milea, atât de diabolic a fost creat cordonu de aparare a clanului si sinistrului partid. Sigur, Vlad are un merit, a dat ordin sa nu se traga inca din 17, dar asa cum vom observa a intrat la urgenta pe fir oamnei lui Milea, care faceau si mai mare prapad daca nu-l elimina in 22. deaceia si securitatea condusa de Vlad nu a fost implicata adânc, dar asupra ei s-au aruncat toate relele, ptr a nu leza cealata bestie , a armatei, de la care vin multe rele in Ro si dupa 89.

    Tipetele astor rivulutionari de profesie mai are rolul mentine confuzia aceasta.

    ce v-am spus eu acum va fi luminat si in România mai devreme decât ne putem închipui.

  27. @ Octavian Mihaescu

    Precizari:

    1. Moartea lui Nicolae Ceausescu a fost hotarata la sfarsitul anului 1985. Pot dovedi asta cu documente secrete (romanesti dar si straine), inregistrari audio si video si f. multe fotografii ale conjuratilor;
    2. Securitatea ceausista se face vinovata ca i-a ascuns lui Ceausescu informatia vitala ca va fi ucis, inca de la inceputul anului 1986; idem dovezi zdrobitoare;
    3. Securitatea ceausista a demarat actiunile de inlaturare a lui Ceausescu dupa Plenara din aprilie 1989, dar fara a avea in vedere uciderea acestuia; dovezi irevocabile;
    4. Tot timpul, in ultimii 4 ani de existenta a lui Ceausescu, am fost de acord cu inlaturarea acestuia dar NU pentru uciderea lui; idem: f multe dovezi scrise; dar si audio;
    5. Nu m-am impacat niciodata cu idea ca la comanda strainilor sa fie ucis seful statului roman, indiferent de „dileala”, megalomania si orice altceva ale acestuia.

    Si acum va adresez doar doua intrebari:

    1. nu credeti ca mentinerea Ceausestilor in viata, chiar si in inchisoare, ar fi fost mai benefic pentru romani, sigur, exceptie tradatorii si cozile lor de topor, pentru a afla chiar si din gura acelor batrani ADEvaRUL si al lor?
    2. cit credeti ca m-a costat obtinerea dovezilor zdrobitoare mentionate mai sus?

    Cu stima,
    Constantin Dobre

  28. octaviane, tata, nu sint toate asa cum sint din cauza faptului ca esti mata agramat, desigur, nici din cauza faptului ca gandesti cu cine stie ce parte, nici pentru faptul ca esti arogant si nu asculti ce ti se spune, nici pentru faptul ca vrei sa te minti ca esti important si insemni Muuult…asa cum crezi ca astia pe care ii invidiezi inseamna ceva, cand de fapt nu inseamna mai nimic, in afara unui prilej de spectacol si vag sau de moment interes, mata si altii care aveti fixuri(vorba aceea: la viata mea am o dambla!) NU ATI INTELES CA UNA E SA VREI SI ALTA E SA POTI(acum ma refer la capacitatea de a intelege, de a percepe lucrurile asa cu sint, de a te misca in consecinta – eficient, si nu ca prostul)!
    De-acum inainte vorbeste cu magarul meu costeliv, desi am indoieli ca nu-ti va raspunde monosilabic!

  29. Sunt perfect de acord dle Dobre ca putea fi lasat in viata la Scornicesti la el, nici macar in puscarie bagat. Ba mai mult, daca se putea sparge betonul din prejama lui, il aresta pe sestache, obliga demisiona , daca tot au planuit, ca nu contest faptul fi existat si un asemena plan, numa ca cei care l-au conceput erau prea neânsemnati. Era necesara crearea masei critice cum a fost in 89, care s-a datorat masuriilor economice extrem de draconice concomitent achitându-se si datoria in timpul vieti lui, ca dupa el se stia vor urma altele si mai si… Ceausescu nu doar ca nu-a înteles nici in ultimul ceas ca trebuia sa se retraga ci isi consolidase apararea mai draconic, devenise insuportabil pâna si pentru apropiati lui, care se temeau de el mai ceva decât ca de o fiara salbatica, detinea puterea absoluta. Intr-un fel si-a meritat soarta, lui si tovarasilor sai se datoreaza evenimentele sângeroase din 89, daca se putea realiza si in România o schimbare pasnica, de catifea, era in viata si azi dle Dobre, vorba vine, nu-l ucideau. Asta-i convingerea mea, multe elemente ne indica acest neplacut adevar. Nu, nu cred ca a existat o cabala odioasa doar contra lui si-a României.

    Banuiesc ca va costat o avere, stiu câti bani trebuie scoate din buzunar ca si eu am o investitie in acest sens….

    Cu aceiasi stima

    O.M.

  30. @ Octavian Mihaescu

    „Nu, nu cred ca a existat o cabala odioasa doar contra lui si-a României”

    Priviti, va rog, in istoria recenta si mai indepartata a romanilor si veti vedea o cabala continua impotriva persoanelor din fruntea statului/statelor romanesti si romanilor.
    Priviti, va rog, acum la cea mai odioasa cabala impotriva Romaniei si a romanilor.

    Fluvii continue de sange romanesc, umilinte cit cuprinde si saracie asisderea.

    Asta au dorit bunii si strabunii nostri? Asta si-au dorit romanii in decembrie 1989? Eu nu, si de aceea am facut ce am facut si n-am regretat si nu voi regreta in veci.

  31. Daca citesc toate contrele domniilor voastre, cred ca dreptate are cu adevarat acel domn care semneaza AAG. Cine e, de fapt … ? Il felicit sincer! Are condei de pamfletar. Prea multe vorbe, in rest, care vor sa spuna multe si de fapt nu spun nimic. Dialogul dintre domnii Dobre si Mihaescu este lipsit de luciditate si coerenta, din pacate. Despre revolutie nu se poate vorbi cu umori, ci numai cu luciditate …!

  32. Otelestene
    O problema atat de incalcita nu doar prin ceea ce a fost atunci, dar si prin ceea ce se incearca acum (stergerea urmelor, pasarea responsabilittilor, dezimformare si manipulare, etc nu se poate face atat de usor si nici nu se poate oferi pe tava o dezlegare punctuala a evenimentelor !
    Istoria este ceea ce stim/aflam noi despre ceea ce a fost !
    Impresia mea personala, bazata si pe anumite cunostinte/date legate de evenimentele de atunci, dar si atentia cu care am urmarit comentariile ( nu numai pe acest subiect) ale domnului Octavian Mihaescu si ale domnului Constantin Dobre ma indeamna sa le dau dreptate si sa iau de bune afirmatiile si judecatile lor de valoare . Si nu numai pe acest controversat subiect !
    Exprimarea dlui OM are un farmec si o „cadenta” deosebit de bine studiate, departe de a trada incoerenta, lipsa de luciditate sau cunostinte gramaticale 🙄

  33. Acest comentariu il puteam foarte bine adresa si lui @ Andrei, daca nu cumva, tot un drac, adica o clona ( ca si OTE) a unui personaj ce-si cara dupa el nu numai frustrarile, ci si discipola sub diferite
    nikeuri ….

  34. Io banuiesc cine este dle Humor… sub identitate se modereza iar sub anonimat isi arata adevaratulchip de puisor de bolsevic.

  35. „o cabala continua impotriva…” daca erau Vai, ce nevoie mai era de o „cabala continua”? Fiindca se colabora cu ei bine-merci. Iar cei puternici, ridicati de Tara, i-au dat peste bot cabalei cu nemiluita.

    Un Soldat care a cunoscut botezul pe linia de foc a lui Decembrie nu cracneste. Doar daca a fost lasat ori s-a cerut la vatra.
    Ia uita-te in jur, Constantine, in sute de reviste, in mii de carti, pe mii de saituri, din aromânime si Timoc pana in Basarabia si Bucovina, priveste peste campuri pana la margine zarii, ce vezi? Mi-a luat ani ca sa descopar sute de locuri ROMÂNESTI si nu se mai termina, maine voi descoperi altele, si poimaine altele, si stiu ca nu se vor termina niciodata unde bate o inima ca a dumitale.

  36. Dle Dobre,

    eu am o perspectiva mai politic-corecta asupra cabalei românesti.

    1) Bolsevici, majoritatea stângistilor ce se inchina la „icoana” lui Marx si Engels, care suduia români cum ca ar fi cei mai aprigi contrarevolutionari si asa si a fost pâna dupa marea reeducare, totusi, Ro ofera o supriza si dupa aceasta (89), s-a dovedit subit ca dealtfel si rusi puternic ancorati in credinta, asta nu-i deloc a buna ptr NOM! Prinurmare trebuie modernizat-adaptata noilor cerinte cât mai rapid.

    2) Unguri duc ofensive grele ,motivul ilstim, ei se simt nedreptatiti, iar westu le da dreptate ungurilor pe neve, cea ce îi incurajeaza duce politica lor, cabala contra Ro. Sunt strânsuniti cu bolsevici, aliati de baza ai ungurilor in aceasta problema.

    3) Rusia nu-o mai punem la socoteala ptr ca ea este dusmanul traditionalal românilor.

    4) Interesele economice sunt parte a unei lupte dure duse peste tot in lume, nici Ro nu putea fi ocolita de acest razboi necurtator,cu atât mai mult cu cât industria noastra era necompetitiva, resurse naturale nu avem ca sa dictam si noi, asa ca vrem nu vrem trebuie gasi portite de surpavietuire pe lânga mari pesti ce dicteaza jocul.

    Este o aberatie teza celor ce sutin ca am fi mentinut pietele de desfacere pe care le-am avut înainte de 89, cu industria si agricultura noastra de atunci. Nici Ceausescu nu mai putea tine colosi industriali in viata mai mult de doi-trei ani, subcomba totul si mai rau decât s-a întâmplat dupa 89, se lasa cu arestari in masa ptr sabotaj si alte chite de teroare. Era obligat a-se imprumuta pentru as mentine industria care-i toca bani in veselie, aveam productie pe stoc tot in veselie. Ah, nu neg faptul ca jaful, distrugerile din Ro au fost devastatoare, industria alimentara si agricultura nu trebuiau distruse ptr a se ajunge importa alimente pe care Ro le produce si proceseaza supercalitativ, aceasta a fost o crima comisa dp 89.

    In rest nu cred ca se fac schenari speciale contra Ro de catre oculta mondiala, sunt interese iar Ro este lipsita de patrioti priceputi, cozile de topor au preluat puterea, unele slujitoare rusilor, altele ungurilor, altele ucrainenilor (avuram si din astea la putere), altele , mai reduse, lipsite de putere sunt pro occidentale, care ptr români a ajuns fi raul cel mai mare…

  37. uzinele si fabricile lui ceau produceau in draci pentru export,domnilor octavian si mihaiescu. am o ruda care lucra chiar la acel departament al planificarii,despre care se face vorbire in propozitie.

  38. Să se reţină un detaliu important: FSN-ul românesc a fost creat după modelul Fronturilor Populare din fostele republici ale URSS. Iar acestea au apărut la sugestia KGB-ului care, prin abilitatea sa, şi-a plasat în fruntea mişcărilor populare colaboratorii, racolaţii, pentru a dirija masele revoltate. Printre multe mărturii întru confirmarea acestui adevăr vine şi cea, repetată, a fostului şef al KGB-ului din RSS Moldovenească Anatol Plugaru. Prin urmare, faptul că printre liderii Frontului Popular din Moldova au apărut şi scriitorul Nicolae Dabija sau mai puţin scriitorul Valeriu Matei nu a fost deloc unul întâmplător, „democratic”, etc., cum încearcă ei să tot spună poveşti. Plus că, la acea vreme, Dabija era un antiromân declarat, precum o dovedeşte autobiografia sa (circulă prin internet) din 1986, în care scria că părinţii săi au fost… „argaţi la români”! Iar tatăl său deveni mai apoi unul din partinicii organizatori ai kolhozului din satul său natal, Bişcotari (azi Codreni). Lucrurile sunt mai complicate decât par, dar similitudinile FSN – Fronturile Populare din URSS sunt demne de toată atenţia, pentru a înţelege celelalte lucruri, despre care scrie „Adevărul”.

  39. phhhh, domnul Liviu de la Federatie strica, nu are deloc grija de noi, sportivii! Venim aici sa ne mentinem conditia fizica(ma rog – vioiciunea neoronilor) siii…dam de vreun Mihaiescu, care nu rezista nici o repriza in ring! Macar unul sa ramana in picioare, ca Horia, doar 3 reprize, plzz, maestre Liviu!

  40. si uite-asa dai in mintea copiilor, când ajungi în lumea lor…îîîn căsuuuţa cu arniiici, aaaaveau casă trei pitici…..când ajungi în lumea lor! Da’ piticii erau voinici, aveau chiar si nume, cine nu-i cunostea?!

  41. preaspurcate nesfinte andrei, nu vrei duce sa sugi cioprai preasinsitrului Tokes… a carui tzucal il beai si incerci da si nouo românilor?

  42. ia o pauza si trage aer. Un pahar de apa, o pastila, un dus rece. Maine te scoli ca nou si vorbesti fara dîî-dî ..dă-dă, trece.
    Vezi, praleo? Nu sunt baiat rau.

  43. Sa inteleg ca-i reteta verificata de tine ?
    Sa stii ca nu se prea observa, nu prea se vad urmari benefice…
    Continua pana o dai, sau te da gata !

  44. a venit altul să joace brâul, da umor n-ai. Cred că-l chemi cu „H”- ul înainte, haida-hai!