0

Joi, 29 decembrie 2011. Singuraticii au cel mai mult de suferit de Revelion, mai ales dacă sunt superstițioși (că le va merge rău tot anul dacă nu s-au bucurat în noaptea care desparte Anul Vechi de Anul Nou). Pentru unii scriitori e de ajuns să treacă în noul an cu bine dacă sunt prinși la masa de scris (și nu numai pentru unii scriitori; graficianul Vasile Anghelache, de pildă, zilele trecute, mi-a spus că atinge momentul lui de vârf creator în noaptea de Revelion, când obligatoriu stă în atelier, nu-l interesează petrecerile). E și cazul meu, prefer să stau la masa de scris de Revelion, numai că am o problemă de nerezolvat – cârciuma irlandeză de sub apartamentul meu organizează revelion pentru cei cărora le place să urle și să țopăie pe muzică dată la maximum (pur și simplu pereții vibrează, nu exagerez deloc). Normal ar fi să plecăm unde vedem cu ochii în noaptea de Revelion – dar unde? Dacă aș plăti la un restaurant masa de Revelion (în orice localitate ar fi), n-aș mânca mai nimic (nu-mi permite gastrita hiperacidă; aș elimina din meniu toate bunătățile specifice), n-aș bea alcool deloc (eu nu beau alcool de la 25 de ani), iar de dansat… M-aș simți prost, oricum. N-am fost niciodată în stare să mă distrez. Pentru alți scriitori, Revelionul e o ocazie să plece din țară – și dau exemplul Minervei Chira (poeta din Negreni-Cluj), care a plecat acum, pentru două săptămâni, în Indochina. Unde e Indochina, m-am mirat la telefon. Hai, Liviu, chiar nu știi atâta lucru… Era fericită că pleacă. În schimb, am și un exemplu de poet care-și va petrece Revelionul în spital – azi a fost operat, și-a descoperit o tumoare la un plămân înainte de Crăciun (se simțea rău-rău și nu știa ce are), a făcut toate analizele, azi i-a fost extirpat un lob, abia peste două săptămâni va afla dacă tumoarea e benignă sau… bat în lemn. M-a rugat să nu-i dau numele (vă spun doar că e președinte al unei filiale a USR și că e un poet de o rară bunătate sufletească). Am vorbit la telefon cu cea care-i stă aproape (o adjudeancă de a mea, e culmea), medicii care l-au operat azi au fost mulțumiți, va trebui să stea în spital două săptămâni.

Pe de altă parte, cum e petrecut Revelionul la români. Cei mai mulți stau acasă, în fața televizorului, „butonând” pe telecomandă la un program sau altul, „program de Revelion”. Tinerii din marile orașe (în București sunt două piețe mari ocupate) ies să facă revelionul în stradă, ascultând muzică, zgribuliți, cu sticle de șampanie în mâini (la miezul nopții așteaptă să admire artificiile). Să dau iar un exemplu: fratele meu, Marian, cu soția, vor petrece Revelionul la Primăria din Adjud (Primăria îl organizează cu familiile angajaților ei; de curiozitate, pe frate îl costă 250 de lei petrecerea). Iar fiul fratelui meu, Arthur (cu o cafenea la București) pleacă împreună cu prietena lui în Maramureș să petreacă Revelionul la o vilă închiriată cu alți cunoscuți ai lor… Altfel, muritorii de rând de la noi, să dau iar un exemplu – la Ploiești: Ca sa aiba ce sa puna pe masa in seara de Revelion, zeci de oameni din Ploiesti au luat cu asalt Centrul de Transfuzie din oras, unde stau la coada ca sa doneze sange, in schimbul caruia primesc bonuri valorice. 50 de ploiesteni, in medie, stau la coada, in fiecare zi, in sala de asteptare a Centrului de Transfuzie din Ploiesti, pentru cele sapte bonuri valorice de 63 de lei pe care le primesc in schimbul sangelui donat. Ați citit bine, 63 de lei, nici măcar 100 de lei (ce poți să cumperi pentru familie cu 63 de lei?). Ăsta e comportamentul legal, al muritorului de rând dispus să-și sacrifice sănătatea pentru a avea ce să pună pe masă de Revelion. Alți muritori de rând din regimul Băsescu, în schimb, fură cabluri de curent electric (pe care le vând la fier vechi, pe nimic; deși pagubele se ridică la miliarde de lei vechi), oprind trenurile pe câmp, iarna, sau lăsând cartere întregi fără curent electric – să aibă ce să pună pe masă de Revelion, nu? Pe de altă parte, regimul Băsescu se mândrește cu „băieții deștepți”, care au ocupat în proporție de sută la sută „perlele” Văii Prahovei. Se înțelege, e buluc la schi (unul din cele mai costisitoare sporturi; îi las la o parte pe cei plecați în Alpi să schieze), se face mare publicitate la televizor. Câte locuri de cazare sunt în Valea Prahovei? Prea puține, un procent simbolic, la nivelul populației României, să poți să spui că românii și în vremuri de criză o duc bine. Nu, de fapt de Revelion tristețea ia proporții cosmice (sper din toată inima să fie acum cât mai puține sinucideri) în fața fericirii… E atât de ciudată isteria Revelionului, care nu e legat decât de o zi oarecare  – dacă mergeți la o mănăstire, veți vedea că Revelionul nu se serbează. Ba chiar noaptea dintre ani e cea mai grea pentru preoți și călugări, noaptea când se citesc Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, de alungare a Diavolului. Interesant că Biserica Ortodoxă a intervenit oficial împotriva generalizării citirii Moliftelor la trecerea dintre ani: Daca luam aminte la continutul rugaciunilor Sfantului Vasile cel Mare, precum si la ale Sfantului Ioan Gura de Aur (moliftele), vom observa cu usurinta atacarea directa a diavolului, prin blesteme si juraminte. In aceste rugaciuni nu se fac cereri de izbavire de patimi precum mandria, desfranarea, mania si altele asemenea. A citi aceste rugaciuni credinciosilor de rand, care nu sunt demonizati, pare a fi un lucru de neinteles. Trebuie stiut faptul ca, a fi stapanit de o patima, nu este totuna cu a fi demonizat (indracit), drept pentru care, a porunci diavolului sa iasa din niste oameni in care el nu este salasluit, nu este mai de folos decat rugaciunea, postirea si spovedirea deasa a celor in cauza. Astfel, oricate patimi ar avea cei ce alearga dupa aceste molitfe, ei trebuie sa stie ca nu sunt demonizati, atata timp cat au mintea intreaga si nu simt in ei prezenta fizica a diavolului. Pentru cele de mai sus, consider ca Moliftele Sfantului Vasile cel Mare trebuie citite numai in cazuri individuale de indracire, iar nu pentru tot poporul. Pregatirea speciala a preotului si a celor ce participa la aceste rugaciuni este marturisita de multi dintre marii parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar rostirea lor fara aceasta pregatire o vad a fi periculoasa, atat pentru preot, cat si pentru cei prezenti. Este de mare trebuinta pentru credinciosi sa inteleaga faptul ca postul, rugaciunea, Spovedania deasa, participarea activa la Sfanta Liturghie si impartasirea cu Sfintele Taine sunt cele mai puternice arme impotriva diavolului, iar nu citirea nepotrivita a Moliftelor Sfantului Vasile cel Mare. Astfel, aceste molifte trebuie citite numai persoanelor demonizate, ele nefiind nici atunci formule magice, eficiente fara o autentica traire crestineasca din partea celui demonizat sau a rudelor sale. Eu am participat la Mănăstirea Putna la Moliftele Sfântului Vasile cel Mare din noaptea de Revelion (2006 spre 2007) – urmarea? Diavolul m-a pedepsit crunt, m-a accidentat la genunchiul stâng (după operație era să mor, umblând cheaguri de sânge prin mine)…

***

Public mai jos, în trei părți, un fragment mai lung din romanul Doinei Popa (roman aflat în căutare de editor), intitulat „Porumbeii sălbatici” – fragment legat de petrecerea unui Revelion.

Porumbeii sălbatici (fragment, I)

–  Gazdele sunt nişte oameni cumsecade, a asigurat-o el. Cu Petre am fost coleg de facultate, buni prieteni o bună bucată de vreme, o cunosc şi pe Angela, soţia lui. Nu ştiu de ce m-am gândit mereu la ei ca la un cuplu de oameni fericiţi. Şi chiar cred că sunt, au această minunată tărie de a privi surâzând viaţa, de a se situa deasupra, undeva unde nu pot fi atinşi, nu pot fi murdăriţi. Ei gândesc despre familie… cum să-ţi spun… uite, aşa, cu majuscule, pentru ei ea este ceva sfânt, nimic nu poate fi mai important decât mica Ier celulă socială. Uite aşa, întâi familia lor şi mai apoi restul lumii. Au şi doi copii, cred că sunt mari acum, da, da, mari. Din faţă venea un bărbat, trecea chiar pe sub felinarul spânzurat de stâlp. Într-o pungă transpa­rentă din plastic avea trei castraveţi de seră şi roşii rotunde micuţe. Alina îşi aminti de castronul mare cu salată de roşii, castraveţi şi ceapă, tronând în mijlocul mesei, spre care se în­tindeau furculiţele celor strânşi la prânz, lăsând în urmă dâre subţiri, unsuroase. Pâinea înfiptă în furculiţă la urmă, rotită în zeama roşie plină de seminţe, lăcomia ei, lăcomia lui Victor, mica înfruntare de o parte şi alta a blidului, tatăl care se ri­dică brusc enervat în picioare, împingând cu zgomot scaunul: – Femeie, copii ăştia sunt mai rău ca ţiganii, fă-le, te rog, imediat, un castron plin, am să stau aici, lângă ei până-l toarnă-n ei pe tot, poate s-or sătura! Mama, mică, slabă, tăcută, punea farfuriile una în alta şi aduna firimiturile cu palma. – Lasă-i să mănânce cum or vrea. Tu când erai ca ei aveai de toate din belşug, nu-ţi lipsea nimic. Cu ei nu e acelaşi lucru.

În lumina felinarului observară că ninge mărunt, des, învol­burat, pe umerii lui Alexandru se aşezaseră fulgi minusculi de zăpadă şi această constatare o emoţionă. Opriţi în faţa unei case bărbatul îi cuprinse umerii şi o sărută. Gestul lui ne­aşteptat îi frânse dintr-o dată încordarea, o însufleţi. Punga cu sticlele de şampanie se lovi de picioarele lui şi auziră cum se ciocnesc una de alta.

– Poate reuşim să le spargem, murmură femeia.

El surâse cercetând-o, scormonind-o, cu ochii aceea neguroşi, fierbinţi, siguri pe ei. Apăsă degetul pe butonul soneriei. Faţa lui preschimbată de zâmbet i se păru din nou străină, din casă se auzeau râsete şi muzică, o uşă trântită. Alexandru întinse palma şi-i mângâie uşor faţa. Femeia tresări o clipă neştiind cum să-i primească gestul. Rămase nemişcată, cu respiraţia blocată pe urmă învinsă îşi plecă pleoapele şi-şi adăposti obrazul în căuşul palmei lui.  Ridică mâna către butonul soneriei.

– Eu nu sunt prea grăbit să se deschidă uşa, îi zise el cu voce înceată, conspirativă, parcă mi…e bine aşa, aici, afară în pragul acestei case pline de mirosuri de friptură şi prăjituri, un fel de promisiune sigură. Îi opri mâna ce oscila pe butonul soneriei. Singur eu tine, da, singur cu tine… repetă, aşa cum nici, n-aş fi visat cu o săptămână înainte. Hai să stăm aici, pe scară, zăpada-i curată să-mi spui când ţi-e frig. Se aşezară pe ultima treaptă cu spatele sprijinit de uşa grea din stejar. Dacă ai şti ce s-a petrecut cu mine în aceste zile! Ştii oare?

Ea abia avu forţă să zâmbească.

– Nu, n-am de unde să ştiu ce s-a petrecut cu tine în aceste zile, îi spuse şi-şi înghiţi amărăciunea. Ştiu doar ce s-a în­tâmplat cu mine, de multă vreme, continuă ea în gând şi închi­se copleşită ochii.

(Va urma)

Doina Popa

PS. Vă invit să citiți în format PDF numărul la zi al revistei Bucovina literară (condusă de Constantin Arcu; pe cât e de consistentă acum revista, pe atât are Constantin Arcu necazuri pe plan local, râvnind care mai de care la postul lui de redactor-șef; vă reamintesc, el nu primește salariu pentru funcție; personal, îl felicit pentru rezistență), dați click pe Bucovina literara nr. 12 – 2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).

PS. 2. A reapărut – de necrezut, Ramona Trifan, ghicită aici, la Comentarii, la începuturile blogului meu (azi ea e critic literar credibil; se ține deoparte, că așa face scriitorul român, își conservă „imaginea publică”). Mi-a trimis următorul e-mail, tip ordin: „pune comenturile la loc. erau bune. ce daca mai injura unii? si tu te enervezi. unde-l mai citesc eu pe OM?” Ce să-i răspund decât: Să trăiți! Am înțeles, dar… trebuie mă mai gândesc (am dreptul să mă mai gândesc, nu? La supărare gândesc mai încet). Poate mâine, sau după Revelion (eram să scriu după Revoluție). Altfel, apropo de rubrica de Comentarii eliminată de ieri începând de la pagina mea de jurnal online, merită să citiți comentariile de azi apărute la pagina mea de jurnal online de alaltăieri (le găsiți la Comentarii Recente, în dreapta paginii mele de jurnal online). Le mulțumesc pentru urări. Le urez și eu numai bine, La mulți ani!


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0

2 Comments

Comments are closed.