0
1 comment

Sâmbătă, 19 februarie 2011. Începe Anul 61-LIS, care durează până pe 18 februarie 2012 (şi dacă e 2012, probabil că e ultimul). La mine aşa încep anii: pe 19 februarie… Aşa a trecut viaţa – pe 18 februarie, an de an. E un calendar numai al meu, „literar” (dar e singurul de care am ţinut cont la masa de scris şi citit, ea a contat). Altfel, m-am ţinut de cuvânt: la ora 5 mi-am dat întâlnire cu „ora mea astrală”. Uluitor, la această oră (când credeam că toată lumea doarme; e drept, ştiam că scriitorii adevăraţi la această oră scriu, abia treziţi; îndeosebi prozatorii au program de scris zilnic, „să-şi ţină mâna”; dacă n-ar scrie zilnic, n-ar mai scoate romane an de an) am primit o felicitare pe e-mail de la dramaturgul, poetul, prozatorul, criticul literar, publicistul, însuşi preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Horia Gârbea, cu invitaţia să deschid blogul lui de succes: La Mulți ani cu bucurie (cum și pe blog scrie)! Adică: http://horiagarbea.blogspot.com/2011/02/doua-aniversari-lis-si-dce.html Ce onoare! Mare minune, m-a speriat… Azi n-o să găsesc timp să dau amănunte despre felul în care mi-am petrecut ziua de naştere. Am avut parte şi de o surpriză de proporţii… astrologice: m-a felicitat de ziua de naştere celebra Urania (Simona Vărzaru), pentru prima oară în viaţă, habar nu am cum a ajuns pe acest site-blog al meu. Nu pot să uit că ani la rând, când eram obsedat în fiecare zi de sinucidere, m-am gândit să o consult, dar n-am îndrăznit (n-am avut niciodată nici un telefon al ei, sau un loc de unde să o contactez). Am fost sincer impresionat să o aud (ştiu că în jurul domniei sale s-a creat o adevărată industrie, „brandul Urania” e exploatat la maximum pe Internet, au apărut zeci de site-uri care preiau predicţiile ei săptămânale şi trăiesc din publicitate, având mii de vizitatori; era nemulţumită că profită toţi şmecherii de munca sa şi că nimeni nu-i e recunoscătoare). N-am putut să schimbăm multe cuvinte, fiindcă a sunat telefonul fix (am două telefoane fixe şi două mobile; asta, în condiţiile în care eu nu telefonez nimănui, să nu deranjez, şi rar mi se dă un telefon; azi însă au sunat toate patru telefoanele; nu-mi vine să cred; le rămân dator tuturor celor ce m-au felicitat). Dacă n-aş fi atât de timid, aş apela-o pe Urania, să-mi lămuresc nişte neînţelegeri, viaţa mea depinzând şi de harta astrală (tot repet asta, spre enervarea lui Octavian Mihăescu-cel-credincios; pur şi simplu au fost coincidenţe neobişnuite din viaţa mea de fiecare zi, descoperite în horoscopul Uraniei, citit după ce au avut loc evenimente ce mă intrigau; găseam explicaţia în acest horoscop al ei; o prefer pe Urania, fiindcă intuiţiile sale sunt sclipitoare, ajutată fiind şi de o inteligenţă nativă, de scriitoare şi de jurnalist). Urania mi-a spus că sunt Vărsător (toată tinereţea am ştiut că sunt Peşte, se potriveau referinţele la această zodie), chiar dacă sunt născut pe graniţa dintre zodiile Vărsător şi Peşti… M-am liniştit. În toate săptămânile din urmă Vărsătorul era vedeta zodiilor, şi numai mie-mi mergea din pod, cum se spune, era invers decât auzeam. Dar mă amăgeam că pe alt plan, spiritual, sunt cu adevărat avantajat. Cu banii, le repeta Urania tuturor Vărsătorilor, vor sta prost, şi avea iar dreptate (eu sunt mărturie vie în acest sens; dar nu-i nimic, îmi scot eu pârleala într-o zi; glumesc, nici dacă joc la loto nu câştig)… Aştept, când scriu aici (venit la ora 20.30, ca în fiecare zi, de un an) să fiu chemat la masa festivă, fiul s-a dus să ia comanda la tort şi la un cadou (are el „fixul” lui, să-mi cumpere un obiect de lux; motiv să-mi ceară şi mie, sărbătoritul, bani să contribui, nu numai Doinei Popa; mă doare capul), când apare, trebuie să-mi întrerup relatarea. Revin mâine cu alte amănunte…

***

Le mulţumesc fraţilor mei, scriitorii, care nu m-au ignorat de ziua de naştere. Să nu uit, am fost consternat când am fost azi felicitat de… maestrul Mihai Şora-filozoful! N-am mai pomenit, probabil că eu sunt în anul morţii, altfel nu înţeleg… Am primit şi felicitări de excepţie prin e-mail sau la comentarii, aici, le voi exploata mâine. Azi redau o felicitare trimisă de poetul Paul Spirescu din Adjudul meu natal (atenţie la acrostih), profesor de filozofie – mărturisesc, n-am mai primit un poem omagial până azi, îmi daţi voie? Ieri a comentat aici, generos: Dumnezeu este cu tine! Tocmai de aceea te tot pune la grele încercări. Dacă nu te-ar iubi, nu te-ar face să suferi! Bucuriile plate, de suprafaţă, vin de la Dracu! La mulţi ani, Bunule! Ce bine mai e să fii serbat de ziua de naştere…

POEM OMAGIAL

                                        LIS – 61

Lent zăngănindu-şi armele-i astrale

Istoria-şi retrage anii-adunaţi în noi

Visând-se purtată pe căi voievodale

Imperial, pe muzici de flaut şi oboi –

Un sunet straniu, drag durerii tale //

Inimi curate strânse împreună

Obsesie-a Luminii în care sfânt coboară

Aduc covor de umbre din lumea tutelară –

Nebuna lume-a razelor sălbatice de lună //

Stai şi priveşte: Clipele  sunt bete

Triste, învolburate şi hidoase!

Oricând le poţi primi la tine-n oase

Imaginând nişte intrări secrete

Cu bolţi întortocheate şi albastre…

Iar în castel, agonizând de sete –

Unicul fiu al destrămării noastre.

Paul Spirescu

***

Public a şaptea întrebare pusă mie de către poeta Lucia Negoiţă, la care i-am răspuns (a şasea întrebare şi răspunsul meu la ea le-am publicat aici pe 28 noiembrie 2010; cum a trecut vremea!):

Lucia Negoiţă: Exodul tău la Bucureşti s-a legat de Revoluţie… Ai trăit-o cu toată fiinţa, nu fără dezamăgirile, revoltele primelor zile. Erai la Focşani. Ai ştiut printre primii ca revoluţia a fost furată… La Bucureşti, ai intrat în circuitul literar, ai condus „Contrapunct”, ai făcut ani şi ani, faci şi azi, o publicistică de atitudine, în răspăr, fără menajamente. Chiar zilele astea, am citit despre „vechea Securitate a lui Iliescu, despre noua Securitate a lui Băsescu”. Atât de amară e ironia sorţii?

Liviu Ioan Stoiciu: La Focşani am fost pus cu forţa „preşedinte de judeţ” pe 22 decembrie 1989 de revoluţionarii care auziseră de opoziţia mea antidictatorială de la Radio Europa Liberă. Habar nu aveam de scenariul de care se vorbeşte azi, că a complotat aripa KGB-Iliescu „perestroikistă” împotriva lui Ceauşescu, înlăturat direct de Gorbaciov (cu acordul SUA; complot pus la cale în Malta) şi că opozanţii şi disidenţii au fost folosiţi de noua putere instalată la Bucureşti în zilele Revoluţiei, să se dea credibilitate morală noii conduceri a ţării. Fiind şi membru al Parlamentului Provizoriu în 1990 şi participând la şedinţele guvernului, am sesizat încetul cu încetul că eu n-am ce să caut în această lume a politicienilor fără scrupule. În momentul în care FSN a devenit partid, am avut confirmarea că Revoluţia a fost furată, cum spui tu – şi m-am retras din fruntea judeţului pe 5 martie 1990, am predat toate legitimaţiile oficiale şi am refuzat locul de onoare pe listele FSN Vrancea la Senat, la primele alegeri libere, din 20 mai 1990 (aş fi putut să mă perpetuez până azi ca parlamentar). Am preferat să mă întorc în lumea literară, naiv. Nici după Revoluţie nu m-am înregimentat politic, mie îmi place „libertatea ca idee”, nu aş putea să suport disciplina de partid. Ales redactor-şef la săptămânalul Contrapunct în februarie 1990, am intrat în opoziţie, înţelegând că Revoluţia a fost manipulată de Iliescu „şi ai lui” – şi n-am mai ieşit din această opoziţie până azi. Din 1991 am urcat pentru 15 ani pe baricada ziarului de opoziţie al lui Ion Raţiu, Cotidianul (de la care am fost înlăturat tacit atunci când a fost vândut oamenilor lui Traian Băsescu, în toamna anului 2004; un Băsescu care reprezintă sistemul ticăloşit perpetuat de dinainte de Revoluţie, cu pielea schimbată, mai spălat, mai curat, venit din aceeaşi nomenclatură ceauşistă)… România e adusă azi în pragul falimentului din toate punctele de vedere de către acelaşi sistem ticăloşit (al „foştilor” şi al urmaşilor lui direcţi, care au pus mâna pe economie şi bănci, pe partide şi pe administraţia statului) – de ce te miră că „noua Securitate a lui Băsescu” e la fel de rea ca vechea Securitate a lui Iliescu? Am împlinit, în 2010, 60 de ani, sunt un produs al comunismului (născut în 1950, crescut şi educat sub regimurile comuniste), am sperat că măcar la bătrâneţe n-o să mai fiu cobaiul politicienilor români (dovediţi incompetenţi, corupţi, imorali) şi că o să scap măcar de sacrificiile făcute pe altarul ideologiilor vechi şi noi – şi ce constat azi? Că e mai rău decât ne-am putut imagina, trebuie să dăm azi un sfert de salariu la stat, lunar, să acoperim proasta gestionare a banului public de către conducătorii noştri! Cum să nu te revolţi?

PS. Fiindcă n-am altceva la îndemână (să public poze cu „mine însumi” nu e cazul), public fotografii una şi una, eventual cu „femeia din vis” (am fost chinuit în versurile mele din prima tinereţe de această fantasmă, a femeii din vis; de vină era singurătatea). Fotografii semnate Karl Lagerfeld (las şi pentru altă zi fotografii de ale lui). V-am surprins (la cât de serios sunt eu)?


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.