0
5 comments

Miercuri, 2 mai 2012. Închei aventura curățării pe dinlăuntru (în fața sperieturii cu Apocalipsa din acest an), stând cu ochii pe Apocalipsa pe care o așteptam în anul 2000 și n-a avut loc. Public încheierea la Se bat Textele între ele… Prima și a doua parte a acestui text al meu au apărut alaltăieri și ieri, aici. Lumea asta e așa cum e, iar eu n-o înțeleg?

Care va să zică nu s-a întâmplat nimic deosebit la Apocalipsa din anul 2000. La fel se va întâmpla și la Apocalipsa din acest an, 2012? Ce e cu adevărat rău, nu se întâmplă când te aștepți…

Scriitorul-sceptic oftează. (Suntem în 1999, în anul de dinaintea Apocalipsei promise să aibă loc în 2000) De câteva zile, Ucenicule, ezit să discut serios cu tine ce nu-mi convine. Azi, dacă tot a sosit clipa împărtăşirilor… Pe când tu dormeai, eu am dat un telefon de curtoazie la Braşov, la “Monitorul”, unde colaborez de vreun an, ştii, săptămânal, de la apariţia acestui ziar local, la pagina de “Opinii”. Ce crezi? Am aflat că mi-a fost cenzurat, acum trei săptămâni, de către redactorul-şef, Al. Ghiza, pentru prima oară, un text. Responsabilul paginii “Opinii” (un poet nouăzecist, Mihai Ignat) a fost rugat să nu mă anunţe, atunci, de incident, să rămână colaborarea mea valabilă pe mai departe – el nu înţelege nici azi de ce s-a ajuns până aici. Bănuieşti reacţia mea, Ucenicule, i-am transmis responsabilului paginii “Opinii” că la a doua cenzură de acest gen îmi voi înceta colaborarea la “Monitorul de Braşov”. Oricum, nu e nici o pagubă pentru acest ziar… De curiozitate, citeşte-mi articolul interzis, poate ai vreo explicaţie…

*

Ucenicul citeşte cu voce tare. Titlu:

Politici suprastatale de neînţeles

În preajma Învierii creştine, NATO a bombardat cimitirul ortodox din Priştina (capitala Kosovo). Profanarea de morminte este o floare la ureche pentru NATO. Cine e unealta diavolului? Interesant, într-o provincie majoritar albaneză, arhiplină de cimitire musulmane, NATO a bombardat un cimitir ortodox. Cu toate acestea, Puterea, clasa politică, mass-media românească aservită, n-au fost deloc impresionate nici de acest bombardament asupra mormintelor, din contră, ele aplaudă în continuare agresiunea NATO. Sigur, eu sunt un emotiv, doar cei lucizi şi cinici (de la Putere şi cei ce le sunt închinaţi) pot să ducă un război absurd împotriva unui popor demn, care îşi apără fiinţa naţională. Noi, românii, îi arătăm cu degetul pe sârbi, că sunt comunişti, în frunte cu Slobodan Miloşevici – şi mă apucă plânsul! Care Iugoslavie comunistă? O ţară care n-a fost niciodată îngenuncheată de comunismul de tip sovietic, aşa cum a fost România, laşă? Iugoslavia a avut mereu parte de economie socialistă de piaţă (de la ea a perfecţionat China modelul) şi un nivel de trai de invidiat. Iugoslavia a fost un exemplu de democraţie pentru ţările din lagărul comunist est-european (până să fie dezmembrată de “mişcările de eliberare”). De la Revoluţie încoace românii merg să muncească la negru la Belgrad să câştige o pâine albă. Dar degeaba – clasa noastră conducătoare ţine coada pe sus şi legitimează bombardamentele NATO în Iugoslavia, în numele exterminării comuniştilor de acolo, cică! Doamne fereşte! Solidaritatea populaţiei sârbe şi a Parlamentului Iugoslaviei (inclusiv a opoziţiei democrate) cu preşedintele Slobodan Miloşevici este ignorată de ”politicienii NATO”, care susţin că n-au nimic de împărţit cu populaţia Iugoslaviei, deşi îi toacă mărunt centrii economici vitali şi-i omoară oameni nevinovaţi cu sutele. România s-a dat şi ea de partea agresorului NATO (“cea mai tare din parcare”). Azi, când la milioanele de manifeste anti-Slobodan Miloşevici aruncate din avion de NATO, sârbii de rând au declarat că “Fiecare cetăţean sârb e un Slobodan Miloşevici” – tocmai fiindcă la mijloc e mândria lor necomunistă şi demnitatea naţională. Sârbii nu vor să capituleze în faţa NATO (“Ne pot ucide, dar nu ne pot face să capitulăm”, scriu pancartele manifestanţilor transformaţi în ţinte vii, la concertele de pe podurile încă nebombardate din Belgrad; că vor muri şi vor fi liberi) şi ţin să apere integritatea teritorială a Serbiei, cu orice preţ.

În timp ce Iugoslavia e paralizată de bombardamentele NATO, Armata de Eliberare Albaneză din Kosovo (UCK), secesionistă, e pregătită logistic (şi chiar cu “voluntari” din ţările NATO, îndeosebi din SUA, în secret) de către NATO. Azi, ca şi ieri, UCK duce lupte de gherilă, teroriste, în Kosovo, iar în afara Iugoslaviei a înfiinţat un guvern provizoriu şi mobilizează toţi refugiaţii buni de luptă. Sub steagul apărării drepturilor minorităţilor, NATO participă, astfel, la purificarea etnică, sârbii fiind cei vânaţi… Pur şi simplu NATO, în primul rând SUA, uită că după căderea Zidului Berlinului, în 1989, minoritatea sârbă din Kosovo, victimă a majorităţii albaneze, a presiunilor şi purificării etnice, a luat drumul exodului – moment în care, firesc, Belgradul (şi Slobodan Miloşevici) s-a văzut obligat să-şi spună cuvântul… Dar pe atunci NATO nu-şi descoperise actuala vocaţie: a dezmembrării statelor suverane, state lăsate la cheremul minorităţilor secesioniste!

Personal, am fost un susţinător al integrării României în NATO cu orice preţ, naiv. Acum, după bombardarea Iugoslaviei, nu mai sunt. Sper chiar ca NATO să dispară, cum a dispărut şi Tratatul militar de la Varşovia, să-şi ia omenirea de o grijă.

Sunt un pacifist îngrozit. De la trimişii la faţa locului, am aflat că în Belgrad duhoarea morţilor de sub ruinele ţintelor bombardate de NATO te îmbolnăveşte. După cum te îmbolnăveşte duhoarea lăsată de refugiaţii albanezi-kosovari pe unde trec, nespălaţi cu săptămânile… De duhoarea politicii suprastatale (de neînţeles azi) a Marilor Puteri şi a NATO nimeni nu vorbeşte, însă. Dumnezeu a răstignit şi a înviat Iugoslavia şi anul acesta. Al cui Dumnezeu?

*

Ucenicul l-a citit din politeţe, i se adresează Scriitorului-sceptic: ştiu bine când aţi scris acest text, eram treaz, ba chiar am şi intervenit în câteva rânduri, să o lăsaţi mai moale, că dreptatea e întotdeauna de partea Marilor Puteri. E de înţeles, “creştinismul e prin esenţă apocaliptic” – dumneavoastră, ortodox, sunteţi pacifist din fire, pe când liderii NATO, catolici, sunt războinici, care e problema? Contează doar ideea de mântuire. Vine sfârşitul timpurilor? Atunci e clar că vine şi Unsul lui Dumnezeu, pacifist sau războinic… Dar să nu merg prea departe cu interpretările. Răul are origine umană, provine din vicierea minţilor noastre. E un rău venit de Sus, prin împreunarea femeilor cu îngerii răzvrătiţi, coborâţi pe pământ… îngeri care au vândut secretele cereşti oamenilor, ceea ce n-a fost chiar rău… Probabil că redactorul-şef de la „Monitorul de Brașov”, cenzorul, Al. Ghiza, s-a simţit vizat de sintagma dumneavoastră “mass-media românească e aservită Puterii”. A dat dovadă de exces de zel, fiindcă articolul era semnat de dumneavoastră într-o pagină intitulată “Opinii”, unde oricine se poate exprima după propria conştiinţă.

*

Bine-bine, Ucenicule, am înţeles: “Răul intră în lume prin femeie”. Femeie împreunată cu îngerul… Scriitorul-sceptic dă din cap, absent: aşa a apărut sub apartamentul meu Diavolul-Femeie. Întrebarea mea e, Ucenicule: cine dezleagă legăturile celor puternici? Puternici de tot felul, de la nivel de NATO, la nivel de ţară sau de ziar sau de cârciumă deschisă la parterul unui bloc de locuinţe.

– Domnule Scriitor-sceptic, ce să vă răspund? Eu, Ucenicul, vă sugerez să vă găsiţi singur răspunsul în pilda îngerului Uriel (înger prin care însuşi Dumnezeu se adresa lui Ezdra): “Nu poţi pricepe tainele cereşti plecând de la realităţile pământeşti”. Sunteţi mulţumit? Eu m-am resemnat în faţa abuzurilor celor puternici. Puternici nedesăvârşiţi în ei înşişi, dar protejaţi de Dumnezeu…

10 mai 1999. Bucureşti

Liviu Ioan Stoiciu

***

Public partea a doua a articolului unui important prozator Mihai Sin, publicist radicalizat (prima parte a articolului a apărut ieri aici):

Rețele

Trebuie spus că în toată această perioadă tulbure şi tragică (dar câţi oare au avut „organ” pentru tragic?), au existat şi există totuşi reprezentanţi ai adevăratei elite româneşti. Îmi vin acum în minte trei dintre ei, străluciţi istorici, toţi trei academicieni: e vorba de Dinu C. Giurescu, descendent dintr-o veche familie boierească de patrioţi români, de Florin Constantiniu, care a declarat de curând că actuala clasă politică e cea mai ticăloasă din istoria României şi de Ioan Aurel Pop, cel mai tânăr dintre ei, ales de curând rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Într-o vreme când conducerile multor universităţi româneşti, mai mari sau mai mici, ca şi a multor alte instituţii de cultură au fost „asigurate” de clienţi politici, prin jocuri la fel de murdare care s-au practicat în „politica mare”, faptul că o personalitate intelectuală de anvergura d-lui Ioan Aurel Pop a devenit rectorul unei universităţi prestigioase, este un semn bun, aducător de nădejde: înseamnă că, încet, încet, adevărata elită intelectuală românească, indiferent de generaţii şi căprării, începe să ocupe locurile pe care le merită şi începe să aibă, sperăm, o tot mai mare şi benefică influenţă asupra societăţii româneşti.

De curând, postul tv. Realitatea a organizat o dezbatere cu tema „Occidentul ne ademeneşte elitele”, în data de 17 martie. Astfel de dezbateri ar fi trebuit să existe încă de la începutul anilor ’90 dar, cum se spune la noi, „mai bine mai târziu decât niciodată.” Deşi, deşi, timpul pierdut e timp pierdut, iar uneori consecinţele sunt dezastroase. Nu-i mai puţin adevărat că dacă o astfel de temă s-ar fi organizat la vremea potrivită, reprezentanţi ai „elitei negative” şi trepăduşii lor ar fi protestat vehement, acuzându-i pe cei ce ar fi avut o poziţie normală de toate relele: de comunism şi securism, de îngrădirea libertăţilor şi mai ales a libertăţii de opţiune, a dreptului la circulaţie, ş.a., ş.a. La fel s-a întâmplat şi cu cei ce manifestau împotiva privatizărilor bezmetice – nu ne vindem ţara, trataţi ca nişte retardaţi şi acoperiţi de gunoiul miştocărelilor şi batjocurii. Astăzi întâlnim prin presa de toate culorile sintagma „nu ne vindem ţara – o dăm bucată cu bucată”, şi asta nu mai miră pe nimeni. Răul a fost făcut.

N-am văzut decât o parte a emisiunii de la „Realitatea”, unde, printre alţii au fost invitaţi acad. Dinu C. Giurescu şi Petre Roman. Dl. Giurescu a avut o atitudine exemplară, de adevărat reprezentant al adevăratei elite româneşti. El a afirmat că numeroase acte şi acţiuni ostile României trebuie privite cu maximă seriozitate, trebuind să primească riposte pe măsură, pentru că ele vizează destabilizarea  şi, în final, distrugerea României. Or, guvernanţii le tratează cu o nepăsare sau chiar cu bunăvoinţă „criminale”. Dl. Petre Roman (care, în secvenţele urmărite de mine a condamnat înstrăinarea unor bogăţii ale subsolului României, pe rol fiind cuprul, aurul şi petrolul din Marea Neagră) clătina din cap dezaprobator, însoţindu-şi gesturile de grimase pe măsură. I se păreau, cu siguranţă, prea dure afirmaţiile academicianului Giurescu şi nu le digera în nici un fel.

Am urmărit cu destulă atenţie în toţi aceşti ani „de tranziţie” atitudinea guvernanţilor şi a clasei politice faţă de tinerii cei mai dotaţi intelectual ai României. Memoria mea e încă prea încărcată de fapte, situaţii, atitudini şi declaraţii – toate, ca un făcut, îndreptate împotriva unei politici inteligente faţă de viitoarele elite ale ţării. Îmi amintesc, de pildă, cum un fost vice-prim ministru, care răspundea, printre altele, de Centrala de la Cernavodă, se plângea într-un interviu şi-şi arăta îngrijorarea că mulţi specialişti tineri ai Centralei pleacă în Occident, ademeniţi cu salarii consistente şi alte avantaje. El susţinea că nu are ce face, întrucât legea nu-i permitea să le dea salarii mai mari. Spun acum ce mi-am spus şi atunci: omul lui Dumnezeu, dar ruşii, în perioada sistemului sovietic, le dădeau specialiştilor tineri sau mai puţin tineri, care lucrau, de exemplu, în orăşele din Siberia, unde se făcea cercetare militară dar şi din alte domenii, salarii de cel puţin zece ori mai mari decât ale unor omologi din Moscova sau Leningrad. Plus că se bucurau de condiţii de viaţă net superioare. Or, „ai noştri”, care scoteau legi pe bandă rulantă în funcţie de interesele unora, sau chiar ale unuia sau altuia, nu puteau, cică, să acţioneze în probleme vitale ale interesului naţional. Să mă opresc aici, şirul absurdităţilor e prea lung, prelungit până în zilele noastre, ba chiar s-a agravat, ducând la o adevărată hemoragie a tinerilor specialişti sau chiar a geniilor (cum sunt numiţi uneori prin presă) spre Occident. Aceşti tineri nu doresc salarii şi condiţii similare cu cele din Occident, ştiu prea bine că acest lucru nu e posibil în România. Dar ei aşteaptă încă mai mult respect din partea autorităţilor, ei ar vrea să fie cât mai grabnic lichidat sistemul clientelismului politic şi al nepotismului, ar vrea să funcţioneze nu doar în vorbe aprecierea valorilor româneşti, ci în realitate. Or, sistemul actual nu apreciază valorile, ba chiar „le dă la cap”, şi-i „aşteaptă la cotitură”, ca să apelez doar la două expresii din multe altele, folosite curent. Sau celebra şi resemnata vorbă „asta-i situaţia”.

Mai nou, am văzut foarte bine popularizate târguri cu oferte de studiu sau de muncă nu doar pentru studenţi, ci şi pentru elevi. Iar acestor copii li se iau scurte interviuri şi declaraţii, în care aceştia, metodic sfătuiţi de părinţi, profesori sau de samsari ai acestor târguri (domnişoare şi domni îmbrăcaţi elegant, ca adevăraţi oameni de afaceri) declară cam aceleaşi lucruri: da, da, s-a gândit bine, în România  nu are nici o şansă, pe când în S.U.A., Germania, Anglia crede că va putea evolua cu adevărat, acolo va avea un viitor. Reporterul sau reportera, cu o insistenţă imbecilă, mai întreabă totuşi: crezi că te vei mai întoarce în România? Nu cred, răspund băiatul sau fata, privind undeva cu o privire albă.

Mi s-a relatat un caz de la o universitate, în care persoana „universitară” însărcinată cu relaţii internaţionale (printre altele – burse, stagii de pregătire, alte „oferte”) le spunea studenţilor sau absolvenţilor: hai mă, sau hai, tu, la mine, să te trimit în Străinătate, ce să mai faci în ţara asta de rahat?!

Uneori, mă duce gândul la reţelele de proxeneţi. Deşi, fireşte, chestiunile puse în discuţie sunt elevate, elegante, au legătură cu pregătirea viitoarei elite intelectuale a ţării, ce asociere ar putea fi făcută cu proxenetismul?

 Mihai Sin

(http://www.asymetria.org/)


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Sceptic şi deloc apocaliptic (deşi constat că noi suntem deja-n colaps de toate naturile), apreciez:
    – Critica intervenţiilor criminale natoiste-n lume şi, încă, plusez: comandanţii militari loco trebuiau să se comporte cu tratatul în care-au intrat (toleraţi, dispreţuiţi), ca şeful hulit al unui cîndva Stat Unitar, Naţional, în 1968!… Puţoii care na-u trăit acele evenimente-i mai bine să nu-şi dea cu părerea. Cehii ne-au iubit 20 de ani, necondiţionat, de atunci. Şi veneau, în vacanţe, să vadă cum arată la faţă România. Şi ştiau să deosebească un nativ de un “palestinian”. Fiindcă nativii arătau ca ei, în timp ce aceia (şi nu numai) colonizaţi masiv la noi nu munceau, dar aveau de toate.
    – Critica la rece a dlui Mihai Sin, despre clasa (pardon, cloaca!) politică a ultimilor peste 20 ani… Doar, că motul “elită” asociat cu unele persoane (chiar şi cu pedigree, că blazon, de unde?) mă retrase-n cochilie. Istorici care au tot rescris ori achiesat “istorii” la comandă; filosofi, analişti care umplu media de vorbe (ori critici sterile, ori “amintiri” dintr-o existenţă paralelă cu-a noastră) şi economişti mirobolanţi, care-n viaţa lor, nici a familiilor lor n-au împuşcat leul, decît din punga săracului – îmi pare rău, dar eu nu-i consider elite. Aş înjosi Ţăranul care încă mă hrăneşte şi Muncitorul care încă ştie să trudească în modestie şi umilinţă. Cum pentru cine?!?… Mai ales pentru “elitele” ce nu ştiu cum să schimbe un bec ars, ba nici ruloul de lîngă budă, crezîndu-le veşnice. Şi fac o tragedie domestică, dacă se confruntă cu contrariul.

  2. Dle Culai, aveţi un farmec ucigător de sensibil. Îmi închipui că încă nu vreţi să cuvântaţi “totul”. Vă dau dreptate în privinţa “elitelor”. Din păcate, blogul acesta scade în intensiate pentru că se postează unii cu limbă de lemn. Voi reveni.

  3. 2. Scriitorul-sceptic şi Diavolul-Femeie

    Se bat textele între ele? Sau, în dialogul lor, imaginar, Ucenicul şi Scriitorul-sceptic au puncte de vedere diferite? Nu cumva între cei doi, e vorba de exaltare morală? Pentru că (de ce nu?) „nu numai romancierii sau educatorii sentimentali, ci uneori chiar filosofii, ba chiar şi cei mai severi dintre ei, stoicii… au introdus exaltarea morală în locul unei discipline morale sobre, dar înţelepte…” (Kant: „Despre frumos şi bine”). Uneori, metoda folosită de autor, chiar ne convine. Ucenic şi scriitor (aceeaşi voce, dar spirite diferite), vin să-i toarne cititorului – în balanţa judecăţii sale – opinii diferite. Bunăoară „Scriitorul-sceptic” crede cu tărie în evenimentele concrete ce par a precede Apocalipsa. Sub forma unui asteroid „care să ciocnească Terra”, sub forma unui cutremur devastator, ori, va veni Potopul, datorită unei dereglări iminente a axei pământului, cu toate consecinţele (vorbim de polii magnetici) etc… etc. Aici, Scriitorul-sceptic, pare a avea mentalitatea lui Habacuc, cel care susţinea că Domnul i-a zis să-şi scrie proorocia şi „s-o sape în table”. Ca să se poată citi uşor. Sau, să fi folosit stratagema lui Ezechiel, cel care profeţea cum că „se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini!”. Dacă n-ar fi şi aceste diferenţe între textele cărţilor sfinte, pesemne, Ucenicul n-ar înclina spre un scepticism logic: Domnul te îndeamnă să aştepţi cu răbdare şi să ai încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi în credinţa că nu te-a părăsit în totul, în acest ceas de încercare. Încă n-a venit timpul – pare el a-şi domoli din prăbuşirea spre pesimism, mentorul. Ce-l reţine însă, pe Scriitorul-sceptic în a-i da perfectă dreptate Ucenicului său? El ştie că Satana, sub chipul Diavolului-Femeie, caută prin toate mijloacele să i se împotrivească şi să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. „Dacă te manifestezi independent şi mergi împotriva curentului oficial, eşti izolat, etichetat ca „momeala comunismului”. Mai mult de atât: Diavolul-Femeie, şi-a deschis „o cârciumă de lux” cu specific irlandez, imediat sub apartamentu său, la bloc. Şi, a trecut la represalii „legale”. Reţinem acest termen de legalitate satanică. Ucenicul (sfătuitor precum Ulisse) – ce pare a avea câte ceva din înţelepciunea acestuia „tot nu pierim de nu ne vine ceasul” (Odiseea, C.X, v.237) – îşi îndeamnă mentorul să meargă la „cele trei morminte care fac minuni” de la cimitirul Bellu-catolic. Dialogul dintre „eu-scriitor”, a mai fost utilizat în literatură. Nu-i o cale pe care nu s-a mers, încă. Noutatea, cum ar fi spus J.L.Borges, e în dialogul folosit pe terenuri diferite de înţelegere, ca atunci când, privindu-te într-o oglindă, ţi se pare, că tu şi dublura ta, deţineţi două chei diferite: pe a nemărginitei Iertări şi pe a nesfârşitei Pedepse. „Printre cei care au urmat calea lui Noe s-a aflat Avraam”- se spune în Coran (Sura 37, AS-SAFFAT, v.83). În Biblie, numele lui Noe, stă alături de Avraam, în „Cartea lui Tobit, cap. 4.12) şi cel mai des, se pomeneşte de legământul lui Avraam cu Moise (vezi „Leviticul” 26.42). Aşadar: „Pace asupra lui Moise şi a lui Aaron!”… „Pace asupra lui Avraam!” – cum stă scris şi la Coran. Într-un fel, Ucenicul pare a se situa pe poziţia lui Avraam, în raport cu Scriitorul-sceptic. Ca argument, ar trebui să ne aducem aminte de acea solie a lui Dumnezeu ajunsă în faţa lui Avraam, cu următorul mesaj: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” „Gen. 12.1). Nu acelaşi lucru, pare a-i cere Ucenicul, şi mentorului său? Ieşirea din viaţa şi lumea asta, care pare că a luat-o razna, după părerea Scriitorului-sceptic, ne va fulgui cu o întrebare firească. Întrebare pe care „glasul celuilalt Ivan, antecesorul lui Ivan cel nou (din „Maestrul şi Margareta” de Buklgakov) şi-o pune, intrând la idei, dacă e să vânturăm lucrurile cu temei: „…totuşi, individul ştia dinainte că lui Berlioz i se va tăia capul? Cum să nu intri la idei?” („Pe cuvântul meu că nu mint, avea aripi, ştie tot Bucureştiul!”) – pare a-l completa Ucenicul pe celălalt Ivan. Suntem deja, pe tărâmul de unde se poate aluneca, oricând, la idei. Mai departe (mi se pare firesc) ne punem întrebarea: Gesturile Ucenicului, vor tălmăci vreodată cuvintele mentorului său? Lumina de deasupra, îi va arăta calea adevărului despre preconizata Apocalipsă? Sau, ne ajung ele (pe post de lumânarea lui Diogene) să ne hrănească – cu literatură – doar sufletul? Suntem curioşi! Pentru că, dacă lumina scrisului, nu poate fi înghesuita, ca-n baniţa lui Creangă, de nimenea, în nici un fel, apoi, în labirintul în care se pare că ne-am rătăcit, înseamnă că aşa e să fie: să lumineze în risipire şi necuprindere, într-un secol oarecare, în care doar Apocalipsa ne mai poate pune pe tavă, capul rostogolit al Salomeii.

  4. Pentru ca tot s-a vorbit de bombardarea Kosovo-ului si limbajul de lemn, va fi oare bombardat a treia oara si Bucurestiul, ma rog !, ce ramane din el dupa cutremur ? Ca asa a spus si Parintele Arsenie Boca, cum ca va fi bombardat in asa fel incat va fi ras de pe fata pamantului ! Si tocmai de aceea a daramat Ceausescu cele doua manastiri unde batea toaca: Manastirea Vacaresti si Manastirea Antim, ca sa faca acea mostruoasa Casa a Boborului, inzestrata cu adapost antiaerian ( dar nu va rezista ! ).

  5. va fi oare bombardat a treia oara si Bucurestiul, ma rog !, ce ramane din el dupa cutremur ? Ca asa a spus si Parintele Arsenie Boca, cum ca va fi bombardat in asa fel incat va fi ras de pe fata pamantului !

    Păi cu scutul ăsta, care ilustrează cumva aia cu chelul și tichia de mărgăritar ( iar la al nostru i se și potrivește !), orice este posibil !
    Și cum se știe că nu doar Deveselu trebuie ras de pe fața României, ci și capitala unde se află centrul de comandă al celor care de dragul menținerii la putere au fost în stare să accepte orice mizerie împotriva poporului lor, mai mult ca sigur că va face obiectul canonadei în caz tot mai probabil al unui conflict cu Iranul !
    De ce credeți că în Israel iau amploare manifestațiile împotriva demenților care incendiază Planeta de dragul unei puteri nebune ?!
    Cei de acolo, evreii de rând, vor fi primele victime ale acestor criminali însetați de putere și sânge nevinovat, declanșatori probabil ai Apocalipsei de care se tot vorbește și a cărei semne se tot arată :mrgreen:

    P.S. De fapt la noi Apocalipsa a venit cam odată cu Băsescu la conducerea României.
    E drept că doar 1/2 -….. lipsa , prezentă peste tot, când e vorba de condițiile de trai ( învățământ, sănătate, bani, locuințe, etc. ) și mai ales cinste, caracter și cuvânt de onoare (cei 3 C) , pe cale de dispariție !