0
4 comments

Miercuri, 24 februarie 2010. Încep să am îndoieli că am să fiu în stare să scriu în fiecare zi pe acest „LIS Jurnal Online”. Mi-am propus să scriu în fiecare zi exact ce cred de cuviinţă (nu să public din ce am în sertar), care să fie de interes public. Observ însă că pe zi ce trece sunt tot mai încordat şi mai neinspirat. Dacă va mai continua această stare de blocaj al plexului solar, voi renunţa. N-are rost să mă omor cu firea, cu atât mai mult cu cât acest site / web / blog nu are decât cititori întâmplători. Eu încerc să-mi fac datoria faţă de mine însumi, dar nu chiar cu preţul de a mă sinucide inutil, pe altarul unui proiect care se poate dovedi în timp neviabil, greşit. Deja sunt într-o criză de timp insuportabilă. De fapt, asta mă omoară cu zile. Zilnic, pentru cei ce vor să ştie, eu citesc presa online şi aleg din ea texte semnificative pe care le postez pe Jurnalul de Vrancea Online (daţi click pe www.jurnaluldevrancea.ro şi vedeţi despre ce e vorba). În fiecare zi / noapte trebuie să actualizez rubricile Prim-plan, Evenimente, Politică, Dezvăluiri, Cultural, Special, Ştiri din Vrancea, Magazin. Încerc să epuizez subiectul ales pentru fiecare rubrică, cu ştire pro şi contra (îl las pe cititor să judece). Trebuie să se reţină că Jurnalul de Vrancea publică opinii originale semnate (în afară de mine) de scriitorii Adrian Botez şi Paul Spirescu din Adjud-Vrancea, Marin Ifrim din Buzău, Petru Ionescu din Bucureşti, publicişti remarcabili… Efectiv „mă omoară” zilnic munca de editare a acestui ziar (Jurnalul de Vrancea), care are deja cititori fideli şi mă obligă să ţin steagul actualităţii sus. Mă resimt însă, sunt la pământ cu nervii. Nu cred că am să mai rezist mult nici pe această baricadă, a editării / administrării Jurnalului de Vrancea Online (chiar dacă o fac din plăcere; tot ce e publicaţie online poate fi citit fără restricţii, în întreaga lume; e încurajator). Am plecat la drum în ideea că sunt la o vârstă la care e esenţial să-mi ţin creierul în mişcare, să nu-l las să se zaharisească. Exerciţiile intelectuale în sine nu mă deranjează, din contră. Ce mă depăşeşte, e timpul pe care-l am la dispoziţie. Nu pot decât să-i mulţumesc încă o dată prietenului Laurenţiu Barbu (proprietarul Jurnalului de Vrancea şi al site www.liviuioanstoiciu.ro, pe care scriu acum) pentru generozitate, el mi-a pus pe gratis la dispoziţie acest joc pe Internet, formidabil în sine, dar extrem de stresant. Încerc să caut ce e important în evenimentele unei zile şi să-l dau de gol pe Jurnalul de Vrancea – care e conceput ca un magazin de calitate al presei scrise online (căreia-i fac publicitate, la fiecare preluare activez sursa). Dacă sunt atâtea ziare online care au în spate o redacţie, eu trebuie să mă descurc singur. Nu e deloc simplu, am învăţat din mers „sistemul de operare” (pus la dispoziţie de Laurenţiu Barbu, dar pe computerul meu personal, care aştept de pe o zi pe alta să capoteze, supunându-l la mari încercări informatice). Puneţi-vă în pielea mea: să actualizezi zilnic un ziar (Jurnalul de Vrancea Online, în care public săptămânal o opinie a mea; nu-mi ajung opt ore, în care trebuie să citesc presă online, să aleg tot ce mi se pare a fi semnificativ şi „să postez” – adeseori trădându-mă „salvările” de documente în direct) şi să scrii zilnic o pagină de jurnal online aici, pe www.liviuioanstoiciu.ro . E o nebunie, din care nu ştiu cum o să ies. Tot ce fac, fac liber, cu conştiinţa împăcată, n-am nici o obligaţie faţă de nimeni. Mă recunosc încă o dată în postura de Vărsător, care tânjeşte toată viaţa după libertate, şi atunci când i se pare că o are, caută subtilităţile libertăţii şi dedesubturile ei (o fi existând şi libertatea-libertăţii; abia după ce vom muri, nu e o vorbă în vânt, vom fi liberi să aflăm adevărul-adevărat, ultim).

Bonus LIS: pentru cei ce n-au obsesii catastrofice, nici îndoieli. Nimic nu e sigur, nu numai faptul că eu aş putea să nu mai continui (sau să ţin zilnic) aici acest jurnal, nimica toată. Totul poate înceta într-o clipă, totul poate fi schimbat, totul e relativ – repet aceste banalităţi, să vizionaţi îngrijoraţi acest filmuleţ adevărat, daţi click pe: landslide[1]


Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Este chiar sinucidere curată, Liviu! Şi când te gândeşti că nişte şmecheraşi cu jumătate de creier se află la pupitre mari, de unde doar comandă…pur şi simplu pentru că ştiu să cânte la trompeta partidului şi guvernului.

  2. Uneori, în discuţiile pe care le am cu scriitorul buzoian Marin Ifrim mă tot întreb: De unde atâta energie benefică numai pentru cel care citeşte, nu şi cel care scrie, la acest LIS?. El (M.I.) ştie că acest tempou nu-i decât un CALVAR. Nu cred, d-le LIS că în tot ceea ce faceţi, “conştiinţa actului de creaţie s-a transformat într-o conştiinţă a zădărniciei”. Eu tremur cu fiecare gând că mâna celui care scrie aici, cândva, va înţepeni aşa cum a înţepenit azi mâna celui care m-a încurajat şi pe mine să scriu poezie: Fănuş Neagu. Răspunsul meu? – la tot ceea ce întreprinde-ţi: vă citez – “Păcat că , trecând anii, nu pot să privesc viitorul decât cu mânie cinică, şi în urmă cu atâta nostalgie” DA, ar fi mare păcat!

  3. Sunt într-o criză de timp insuportabilă ………………. luati lectii de la PD-L- istii cei mai bogati ai tarii care pe timp de criza se simt foarte bine….

  4. This domain seems to recieve a large ammount of visitors. How do you advertise it? It offers a nice individual twist on things. I guess having something real or substantial to post about is the most important thing.