0
10 comments

Duminică, 11 septembrie 2011. Ce rezonanță planetară nefastă are această zi, a trecut un deceniu de la atacul Turnurilor Gemene (WTC). Mândria americanilor a fost grav rănită. Asemenea tuturor imperiilor, SUA li se pare normal să pornească războaie în întreaga lume și lor să nu li se întâmple nimic. Au trebuit să vină niște „teroriști” (instruiți în SUA) să le dea o lecție, să-și mai vadă și de lungul nasului. Pretențiile militariste ale SUA (mai nou, ascunse în spatele NATO) mă calcă pe nervi, faptul că domină lumea mă scârbește, dar nu sunt antiamerican (e adevărat, nici nu-i simpatizez cine știe ce pe conducătorii lor, în schimb mă plec în fața scriitorilor lor, pictorilor, muzicienilor, artiștilor lor de teatru și film celebri, premiaților Nobel, artelor lor liberale, nonconformiste, în general). Ziua de azi mă deranjează, are în ea ceva nenatural (sunt atâtea scenarii puse pe seama atacurilor acestor simboluri ale americanilor; nu știu nici azi sigur cine a pus la cale aceste atentate, dar e clar că au vizat simbolurile SUA, au în ele ceva artistic umilitor; las la o parte cei 3.000 de nevinovați, morți pentru nu se cunoaște ce cauză), nefast. După 11 septembrie lumea a devenit mai nesigură ca niciodată. Sub acoperirea luptei împotriva terorismului nu mai suntem liberi, suntem strict controlați și supravegheați de o aparatură tot mai sofisticată, care numai gândurile nu ni le ascultă. Terorismul a fost inventat de serviciile secrete ale superputerilor militare, pot să pun pariu (lor le trebuia un motiv să poată să pună în genunchi omenirea; când ești terorizat, accepți orice lege antidemocratică). În ultimul deceniu, SUA (exemplu de democrație) au sfidat toate drepturile omului – iar România e o slugă a lor de când a venit Băsescu la putere (suntem o țară lipsită de orice demnitate; apropo, public mai jos o poză semnificativă primită pe Internet cu „În așteptarea dezvelirii statuii lui Băsescu”; porumbelul e simbolul păcii, el își face nevoile pe capul celor ce ne conduc și se cred nemuritori, simbolul păcii amestecat cu găinațul porumbeilor lăsat pe capetele statuilor lor spune totul, așa se relativizează orice putere, orice încoronare). SUA (ascunse în spatele NATO și ONU) au năvălit după 11 septembrie 2001 peste Afganistan și peste Irak, fără să aibă motive – n-au fost talibanii care au atacat Turnurile Gemene și nici Saddam Hussein, a fost răzbunarea nebună, irațională a lui G.W. Bush (el a fost unealta cui? Ghici)… SUA destabilizează în continuare lumea, sub pretenția instalării unor democrații – anul acesta a venit rândul statelor din Africa de Nord (după ce s-a tras alarma că alt stat, China, a ocupat financiar Africa și după ce au fost tocate resursele fostelor țări comuniste din lagărul sovietic). Practic, SUA au deschis noi fronturi în Africa de Nord pentru capitaliștii săi, au pus mâna pe petrol și au cerut bani pentru reconstrucție. Totul se reduce la îmbogățirea și înmulțirea numărului lacomilor miliardari americani. Citeam azi că „democratia pare ca se prabuseste spre un nou tip de societate, o dictatura condusa de super-bogati – Forbes inregistra in martie un numar de 1.210 miliardari la nivel mondial, detinand o avere totala de 4,5 mii de miliarde USD – alaturi de elita patriciana – 12,5 milioane de familii detin averi de peste 1 milion USD, controland 32% din activele globale – si slujiti de armate formate din zeci de milioane de functionari de stat – presedinti, parlamentari, ministri, consilieri, primari, functionari guvernamentali etc…. Pericolul terorist – inventat sau real, alimentat de forte oculte sau nascut din frustrarile si nedreptatile provocate de “armatele cruciate” trimise sa faca export de democratie – a complicat situatia democratiilor contemporane, deja lovite de propria lacomie si ignoranta. Globala si globalizanta societate capitalista si asa-zis democratica si-a aflat un inamic pe masura – terorismul global. Pe altarul acestuia au fost sacrificati, in acest deceniu, mii de oameni nevinovati: SUA, 11 septembrie 2001 – 2.993 morti, Bali, octombrie 2002 – 200 morti, Moscova, octombrie 2002 – 130 morti, Madrid, martie 2004 – 199 morti, Osetia de Nord, septembrie 2004 – 330 morti, Londra, iulie 2005 – 56 morti, Irak, Musayyib, iulie 2005 – 100 morti, Bagdad, 2006 – 215 morti, Irak, 2007 – 726 morti, Norvegia, iulie 2011 – 93 morti.” (M.R. Seliște, Ziare.com). Indiscutabil, apocalipsa individului de aici începe, de la a-i fi încălcate legal drepturile elementare, de la a fi terorizat de serviciile secrete, de interesele de extindere a influenței SUA în lume (culmea, prin rezoluții NATO și ONU, care de la o vreme și-au dat mâna; cu complicitatea Germaniei, Marii Britanii și Franței, în principal).

Pe de altă parte nu pot să nu fiu încă o dată consternat de faptul că evenimentele-cheie din istorie sunt bătute în cuie cu secole înainte (și că executanții unor atentate de genul celui întâmplat acum zece ani în New York cu WTC sunt implacabil puși de destin să le ducă la capăt). Altfel nu se explică de ce Nostradamus (1503-1566) a prorocit în urmă cu 425 de ani, pe puțin, că va avea loc tot acest atac fenomenal (la nivel militar), cu avioane civile de călători din 11 septembrie 2001. Auziți: “Foc zguduitor din centrul pământului/ Va clătina turnurile oraşului nou/ Două mari roci se vor război îndelung/ Apoi Arethusa va deveni un nou fluviu”. Acesta este un fragment din catrenul 1.87 al profeţiilor lui Nostradamus. Las la o parte faptul că americanul Michael McClallan considera, atenție, din 1998, că tot acest catren „nu descrie nimic altceva decât începutul celui de-Al Treilea Război mondial, care va dura 28 de ani”. Scrie Roxana Roseti (Evz.ro): «În anul 1998, McClallan publica volumul “Nostradamus şi Calendarele Noilor Profeţii”, în care se spunea că Al Treilea Război va începe în 2001. Analiştii celebrului vizionar spun că interpretarile catrenului 1.87 pot fi puse în contextul tragediei de la 11 septembrie 2001 din SUA: “foc zguduitor” (explozii), “turnurile” (clădirile World Trade Center), “oraşul nou” (New York). Un alt catren care ocupă un loc central în opera lui Nostradamus şi a fost legat întotdeauna de izbucnirea unui Al Treilea Război mondial, este catrenul X-72 care şi el poate fi pus în contextul evenimentelor din 2001, în viziunea celor care îl aprofundează pe Nostradamus: “Din cer va coborî / Marele Rege al Terorii / Care îl readuce la viaţă / Pe marele Rege al Mongolilor”. Catrenul a fost decriptat astfel: “va coborî din cer” – avioanele care au fost deturnate; “Rege al Terorii” – terorism; Regele Mongolilor – toţi “interpreţii” au opinat că este vorba despre arabi, popoarele Orientului care vor începe “marele atac împotriva Occidentului”. Într-o casetă metalică descoperită în anul 2000 sub un bloc de piatră aflat în apropiere de Paris (chiar pe proprietatea care i-a aparţinut lui Nostradamus) au fost găsite manuscrise inedite ale faimosului vizionar. Descoperirea îi aparţine dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanţi cercetatori ai operei lui Nostradamus. Scrierile conţin profeţii, necunoscute până acum, unele dătătoare de speranţe, altele îngrozitoare. Iată câteva: majoritatea oamenilor vor părăsi Pământul şi vor trăi aiurea (!); Pământul va deveni un mit; sfârşitul planetei va avea loc în 2436»… Așadar, al Treilea Război Mondial a fost început de SUA după 11 septembrie 2001, odată ce au ocupat Afganistanul și Irakul (SUA au statut de ocupant, chiar dacă NATO le acoperă). El va dura 28 de ani, au trecut deja 10 din acești 28 de ani. Urmează din 2012 să înceapă anii Antihristului. Terenul e pregătit, popoarele Orientului au fost zădărâte destul (din Afganistan până în Irak și Libia), vor pregăti „marele atac împotriva Occidentului”. Să ne ferească Dumnezeu. Nu mai pun la socoteală că Baba Vanga (care a murit în 1996) a ghicit și ea lovitura dată Turnurilor Gemene din 1989! Prorocea bulgăroaica: «”Teroare, teroare! Americanii vor fi terorizati dupa ce vor fi atacati. Lupii vor urla, iar sange nevinovat va fi varsat”, Vanga a prezis acest lucru in 1989. Din pacate s-a intamplat exact asa cum ea a prezis. Turnurile Gemene din New York s-au prabusit in urma unui atac terorist, pe 11 Septembrie 2001». Ce altceva poate să însemne asta decât că evenimentele sunt programate să se întâmple în timp, în viitor – odată ce prorocii le văd pur și simplu că se întâmplă? Mai mult decât atât, vizionarii sunt descoperiți și în rândul artiștilor. S-au dat zilele acestea de gol doi dintre ei, de-a dreptul stupefianți, care au presimțit evenimentul tragic din 11 septembrie 2001, cu Turnurile Gemene și care a schimbat în rău lumea: unul încă din 1979, altul din 1988! «Au aparut “opere de arta” ale unor artisti care au “creionat”, cu mult inainte de atentatele din 11 septembrie 2001, imaginile apocaliptice de la WTC. Spre exemplu, artistul britanic Willie Gardner a realizat, in 1988, un desen in care se afla in prim-plan un copil care priveste cu spaima spre mai multe perechi de zgarie-nori, pe langa care trec doua avioane, informeaza The Sun. Un alt desen devenit celebru pentru ca ar fi prevestit atentatele de la 11 septembrie este cel de pe afisul publicitar al Pakistan Airlines, din 1979. Pe afis se vad doua “turnuri gemene” peste care se afla umbra unui avion. Culmea, pe afis este trecuta si “destinatia” New York». Nu vă pun pe gânduri toate aceste coincidențe? Nu credeți că suntem programați în amănunt, în timp, în viitor? Dumnezeu are socotelile lui, de neînțeles – inclusiv războaiele mondiale devastatoare au un sens, ne plac sau nu.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
10 comments

10 Comments

Lasă un răspuns la AVP Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Imediat dupa evenimentele din 89 un prieten ce frecventa grupul Ioan Alexandru fiind chiar bun prieten cu poetul I.A, mi-a spus o vorba care ma iritat, il credeam atunci prin ideia aceia fantic apocaliptic , zicea el astfel;

    – Tavi, mie duhul imi spune ca ptr putina vreme va fi mai bine, dupa care va fi si mai rau.

    – Cum sa fie mai rau decât teoroarea ceausista, sa halim ceapa cu pita dar de suntem liberi tot este de mii si mii de ori mai bine.

    Am prins sfârsitul capitalismului, sistemului demcoratic, al libertatilor individuale, m-am bucurat de el, am avut imense profituri atât spiritual cât si material. Am prins sfârsitul societatilor stabile si civilizate în adevaratul sens al cuvântului ci nu gargara cum este azi la nivel mondial. Toate acestea nu am cum sa le uit, ramân ptr mine bun material de comparatie cât timp voi trai. Nu, nu credeam in 89 ca se va ajunge in acest punct dramatic, ca libertatile ne vor fi jefuite de clica bolsevica ci inca la nivel mondial, ca tarile stabile, civilizate, cu traditie democratica vor ajunge fi steagul totalitarismului cel mai odios, curat orwelian. Orce minte santoasa pricepe motivul ptr care se da atâtea libertati iluzori in timp ce libertatea fundamnetala este confiscata. Dupa 1997 au inceput da alte libertati, acentul se pune pe acestea ce au la baza incalcarea legi divine, s-au naturi. Nu mai ai vorie sa fumezi in localuri ,parcuri, nici in casa nu-o sa mai dea voie, insa ai voie sa te casatoresti cu porcul si chiar sa faci parada cu el in P-ta Publica, ba mai mult, toata presa te lauda, te da exemplu, pâna si copiii de gradinita au ajuns fi învatati ca este natural sa te cotaiesti cu porcul mai ales daca este si de acelasi sex. Eu nu am voie sa le spun astora ca incalca legea lui Dumnezeu, insa bezmeticii de artisti (recenti), au dreptul blasfemia tot ce este sfânt, au dreptul calca in picioare istoria, limba, neamul si pe Dumnezeu, fara ca cineva (statul) sa-mi apere si mie drepturile asa cum le apara si asigura acestor sifilitici. Nu mai vorbesc de muradaria, indobitocirea in masa transmisa non-stop via satelit (tv), nu am si eu drept la emisiuni, discuti de calitate , au drept doar dobitoci , care fie ei si majoritari, tot dobitoci ramân, nu trebuie a le da totala libertate ptr ca atunci vom ajunge o lume de cretini, unde este alternativa? A disparut. Asa cum spuneam mai sus, pe acest fond ni se jefuieste de zor libertatile individuale, chiar si legea antifumat este o incalcare flagranta a libertatil individuale cât si al economiei de piata , dar nimeni nu da de pamânt cu bolsevici cocotati la putere. Iti urmareste telefonul, mailul, orce miscare o faci este atent , prea, prea atent monotorizata de sistem. Nu, nu spun ca nu trebuie o supraveghere, societatile nu sunt formate din ingeri ci din multe besti , mai ales marile metropole ci ma refer la faptul ca s-a ajuns prea departe, orce cetatean a ajuns sa fie considerat un infractor cât timp i-se monototizeaza pâna si sfera privata in cele mai mici detali. Bun, aparent am trai in democratie, dar cine ma asigura ca mâine nu va ajunge un nou Stalin la putere, eu cred ca a si ajuns, ca de nu ajungea nu ajungeam nici noi fi controlati pâna si in gaura curului. Se aude ca ne vor interzice pâna si alimentele naturale, usturoiul de exemplu, este vorba controversatul cod alimentar ce se doreste implementa la nivel global, in schimb toata libertatea o optin marile concerne ce ne baga otrava pe gât cu polonicul, nimeni nu protesteaza, nimeni nu da de pamânt cu aceste besti. De la BXL vin cele mai aberante directive, mai aberante decât cele ceausiste catre fostele natiuni din Europa, ca azi cica nu mai sunt,, ori nu este bine sa mai pronuntam acest cuvânt natiune ci simpla regiune. Nu la aceasta U.E visam, nici la actuala USA , care ptr mine sunt cacialama neobolsevica, si noii ce credeam in 89 ca vom scapa pe veci de aceste besti, ca ne-am reântors la matca , civilizatia occidentala, am ajuns mai rau decât in 89…

  2. Eu zic ca trebuie luata in cosideratie si posibilitatea ca turnurile sa fi fost implozate cum sutin foarte multi specialisti dat fiind ca la 10 ani avem ca rezultat confiscarea libertatilor noastre, fara acest eveniment atât in USA cât si U.E nu puteau fi implementate atâtea legi antidemcoratice. Ce garanti avem ca ni se spune adevarul? OK, sa aceptam varianta puterilor politice din USA si U.E, dar atunci de ce se da legi numai contra noastra.

    Nu, nu este nimic programat de Dumnezeu, profetiile (adevarate), nu au scop implementa o preprogramare a divinitati ci asa cum este scris trebuie sa se împlineasca ca si cu un program pe calculator, profetile care vine de la Dumnezeu sunt avertisment ptr a evita catastrofa respectiva. Noii suntem liberi, am optat respinge autoritatea lui Dumnezeu iar acesta ne spune, OK, faceti cum va taie capul dar sa stiti ca in acest caz va sinucideti, ca final veti avea parte de dramele astea, si da profetul pe gura catastrofele ce vin. Teoretic, nici plagile din Apocalipsa pot sa nu abie loc, sunt scrise , ei si? Daca umanitatea va constientiza farsa draceasca si isi va întoarce fata spre Dumnezeu, se intra direct in paradis fara a se mai întâmpla acele nenorociri, nici antihristul nu mai vine, in acest moment de se petrece o asa mare intoarcere, am intrat in paradis fara alte belele apocaliptice. In adevar, multi dintre noi nu vom fi aici in acele zile de dezastru, unde vom fi? Pai unde altundeva decât acasa , aici pe pamânt suntem straini, aici conduce diavolul nu Dumnezeu, ca de-aia ne merg toate ca dracu, si stati; acu înca-i bine de tot, dezastru va fi odata cu aparitia calului ala alb.

  3. Sunt rugat să public mesajul de mai jos, primit pe e-mail, deoarece autorul lui nu poate să-și mai publice comentariile pe blog și nimeni nu înțelege de ce (nu înțelege nici administratorul acestui blog):
    de la Radu Hojbota hojrad2008@yahoo.com
    răspunde la Radu Hojbota
    către “liviu.stoiciu@gmail.com” data 12 septembrie 2011, 15:05
    subiect Rugaminte…
    trimis de yahoo.com
    semnat de yahoo.com

    Domnule LIS
    Deoarece ma incapatanez sa cred ca imposibilitatea mea de a posta pe blogul dvs este urmare a faptului ca postarile mele ajung automat la spam/moderare ( in urma unor reclamatii facute peste tot de acest Abalaru- Patima), de unde nu mai sunt scoase la vedere din motive care va privesc, si nu in urma unei moderari/interdictii pe care mi-ati impus-o in urma cererii acestuia, indraznesc sa va rog ceva.
    Rugamintea mea e sa postati in subsolul vreunei postari aceasta mentiune .
    Multumesc !

  4. Ca ce chestie îi permiţi ipochimenului rh să-mi pocească şi să-mi ponegrească numele, onestule LIS ? Ce treabă am eu cu tribulaţiile nefelixitului ? Şi ce dovadă ai tu că eu, personal şi ocult, aş sta în calea libertăţii ipochimenului de a mă bălăcări şi hărţui demenţial, anonim şi nepedepsit, de ani de zile, pe (b)Arca lui Goe şi oriunde se nimereşte ? E-adevărat că l-am reclamat Romtelecomului (aşa cum se poate vedea aici, dar asta s-a întâmplat cu peste un an în urmă, fără ca Romtelecom să fi luat vreo măsură contra lui până mai ieri, şi probabil că acum de la alte agresiuni quasipenale i se trage.) Asta îţi este imparţialitatea colegială, stimabile ?

  5. Îmi pare rău, bătrâne AVP, nu știam că se poate ajunge atât de departe. E un război personal? Și eu trebuie să am grijă să fii, aici, tu menajat? E interesant, și Vasile Gogea s-a supărat că nu l-am apărat, în mod absurd, pomenit fiind de un comentator… Te rog să observi că nu găsesc efectiv timp să răspund și comentariilor (pe cele de interes general le promovez în textul jurnalului meu online). Repet, arunc la gunoi numai comentariile obscene și care jignesc inutil. Nu văd de ce tu crezi că ești ponegrit de e-mailul incriminat, publicat de mine la cererea autorului (care voia să verifice dacă e cenzurat). Încearcă să ai și tu mai mult umor.

  6. Ca să fie şi mai clar, reclamaţia mea la Romtelecom poate fi citiită aici :

    http://viorelpadina.wordpress.com/2010/06/02/romtelecom-ca-si-clientu-sau-raduhumor-s-o-crede-deja-in-tzeara-lu-papura-voda-roll/

    PS. Scrisorica pierdută a lui hojrad2008 are însă şi partea ei bună: căci, în sfârşit, acum am aflat şi eu numele real şi locaţia individului care mă hărţuieşte demenţial de 2 anişori. Până acum doar el – “viteazu” anonim – îmi ştia inclusiv numărul de la pantofi, probabil, şi “curajos” nevoie mare mă insulta fix pe numele meu real, deci nici măcar pe numele virtual sau pe pseudonimul literar, c-aşa pohteau muşchii lui. Ia să-l vedem: acum o să mai iasă de subt pat ? 🙄

  7. Cum adică nu vezi de sunt ponegrit de e-mailul ista ? 🙄 Păi atunci să-ţi explic:

    1) Pe mine nu mă cheamă “Abalaru-Patima”, ci Viorel Padina sau AVP (astea sunt semnăturile mele din virtual & literar).

    2) Tu nu aveai nicio dovadă, în afară de spusele unui anonim, cum că eu l-aş reclama “peste tot” şi că de aia nu mai poate el avea acces pe internet.

    Era oare chiar atat de greu de inteles ca mesajul ipochimenului e ofensator la adresa mea ?

    Daca eu iti faceam o scrisorica in care il acuzam (de-un paregzamplu) pe Calin Vlasie cum ca din pricina lui n-am publicat io nicio carte la editurile tovilor si baietilor din Românica, ba mai mult, il numeam pe CV Căcălin Vlasie etc, tu ai fi publicat scrisorica asta fără nicio problemă ? Hai, spune-ne, dacă te lauzi că ai Humor…

  8. Protestez vehement impotriva stalcirii numelui lui Catalin Vlasie in varianta Cacalin. Propun banarea d-lui AVP. Pe blogul sau are obiceiul de a stalci pseudonimele literare ale altora. De exemplu zilele trecute i-a zis d-nei Savitsky in loc de Savitsky Stravinsky intr-o maniera mai mult decat insultatoare. In plus plangerea sa este fara obiect intrucat Radu Humor nu i-a stalcit nimic folosindu-i numele real Abalaru, pe care el insusi l-a facut cunoscut, caruia i-a alaturat un epitet “patima” cat se poate de indreptatit. Daca nici Padina n-o fi patimas atunci cine?

    P.S. Cu voia cititorilor acestui blog imi ingadui sa apreciez deschiderea de care da dovada proprietarul in persoana d-lui LIS prin acceptarea dreptului la libera exprimare oricarei persoane si oricarui personaj (!) care nu recurge la exprimari suburbane si obscene.

  9. Ce au reusit sa faca pana acum America si aliatii ei, printre care, fara onoare ne numaram si noi de cand cu portocalii astia cu care ne-am trezit pe cap, e oarecum explicabil din pdv al raportului de forte.
    Niste tari mici, dar extrem de bogate si incomode dupa ce la conducerea lor s-au instalat guverne care nu mai raspund deloc sau atat de prompt la comenzile unchiului Sam, incercand sa-si orienteze politicile economico-financiare spre alte zari, au fost pur si simplu victime ale unor ocupatii straine sau ale unor lovituri de stat executate pe fatza !
    Ma intreb ce fac marile puteri europene, care vad cum se strange latzaul in jurul lor, dar mai ales celelalte mari puteri (Rusia, China, India, Japonia) , care s-ar parea ca procedeaza dupa principiul lasa-i sa se omoare intre ei si dupa aia intervenim noi 🙄
    Cineva facea o comparatie hazlie si nu prea, in legatura cu doua dintre tarile de care se vorbeste cel mai mult, mai ales cand vine vorba de razboaie si conflicte armate, financiar-economice sau nedemocratice :
    Un elefant purtat/dus de trompa/nas de un soricel, exact (pe) unde vrea el, soricelul , numai ca desi te asteptai ca SUA sa fie ditamai elefantul si Israelul – soricelul (ca si rimeaza!), rolurile sunt complet inversate 🙄
    Pana la urma se pare ca o natiune ca America se va trezi, numai ca important e sa nu fie prea tarziu, nu numai pentru ea, ci si pentru intreaga omenire !