Tineri care nu mai au răbdare. Un PS al Aurei Christi şi o anchetă pe seama revistelor care merită să fie sprijinite

Vineri, 10 septembrie 2010. Sunt tulburat, asist fără să vreau la o dramă, uitându-mă pe fereastră în spatele blocului în care locuiesc. De două zile se adăpostesc sub cerul liber mai mulţi tineri, bărbaţi şi femei, între ei trei perechi, cred – au apărut brusc. Iniţial am crezut că s-au adăugat aurolacilor (despre care am mai scris aici, în frunte cu „Florin”, cel ce se taie cu lama când se supără, când intră în criză, când se urcă pe blocul de nouă etaje şi ameninţă că se sinucide dacă nu e lăsat de poliţie în pace, să trăiască sub cerul liber; el are un copil cu o ţigăncuşă, copilul e cu el şi cu ţigăncuşa, ar trebui dus la şcoală; trăiesc din cerşit şi din adunat bani de la parcare), dar nu, aurolacii vechi au alt culcuş sub cerul liber. Intrând în peisaj, nu mai sunt atent la aurolaci. Acum trei nopţi (era spre dimineaţă, la ora 5 sau 6, când mă culc eu) însă m-am speriat: am văzut pe geam o tânără extrem de agitată şi un tânăr care curăţa o cutie. În spatele blocului e parcare, şi e luminată. Tânăra avea părul mare ciufulit, era drăguţă, îmbrăcată elegant, cu pantalon bufant, cum se poartă azi, tânărul la fel, era drăguţ, îmbrăcat „modern”. Tânăra făcea naveta printre maşinile parcate urlând (din când în când ducea mâna la gură sau se trăgea de păr), cu o exasperare care-mi făcea rău. Nu numai eu mă uitam pe geam. M-am uitat mai atent în spatele blocului care e în spatele blocului meu şi am văzut plăpumi, aşternuturi, haine. Tânăra era atât de nefericită, încât aşteptam să ia o măsură extremă. Spun asta fiindcă tânărul, cu care era, se grăbea să facă nu ştiu ce cu acea cutie pe care o curăţa pe dinăuntru, mesteca în ea o soluţie albă, conştient parcă de un pericol, că tânăra trece la represalii. M-am gândit că or fi dintre cei care au fost evacuaţi din casă (Bucureştiul e plin de asemenea ghinionişti; scoşi de proprietari sau scoşi de asociaţiile de locatari, prin decizie judecătorească, fiindcă nu şi-au plătit întreţinerea), motiv să mă indispun definitiv. Păcatul meu e că mă pun mereu în pielea celor nefericiţi, mă gândesc imediat că aş putea fi eu în locul lor, chestie de destin… M-am culcat cu inima strânsă, am închis geamul (eu dorm de regulă cu geamul deschis). A doua zi am văzut că, lipiţi de pereţii blocului vecin, din spate, deasupra capului cu o şarpantă de ciment (acolo unde sunt ţinute tomberoanele pline de gunoi), care-i apără de ploaie, sunt trei perechi de tineri (ar putea fi mai mulţi, să se schimbe între ei), dorm sub plăpumi (de trei nopţi s-a răcit vremea în Bucureşti, sunt sub 15 grade), între ei şi tânăra zbuciumată, cu părul claie pe cap, care se scarpină în păr continuu (a năpădit-o, cu siguranţă, mătreaţa, dacă nu cumva păduchii, cine ştie de când n-a mai văzut o baie), era liniştită. După-amiază i-am auzit iar vocea îngrozită, m-am uitat pe geam şi am văzut-o alergând iar printre maşinile parcate. De data asta era o maşină de poliţie şi doi poliţai se ţineau după ea… În timp ce tânărul, cu care era, o prinde şi o scapă din braţe şi iar o prinde şi încearcă să-i smulgă nu ştiu ce. Cum tânăra (repet, drăguţă, îmbrăcată frumos) alerga incredibil, poliţaii s-au lăsat păgubaşi, nu şi tânărul, care a obţinut de la ea până la urmă nu ştiu ce… Probabil că locatarii au chemat poliţia. Vă daţi seama, n-am urmărit la nesfârşit ce se mai întâmplă în spatele blocului. Am crezut că poliţia îi duce într-un adăpost, dar nici pomeneală, la căderea întunericului i-am văzut pe toţi cu plapumele pe ei, întinşi să doarmă lipiţi de blocul vecin. Astă dimineaţă, când m-am culcat, am fost trezit din somn de aceeaşi tânără, isterizată de data asta (au ieşit locatarii la ferestre), alerga dintr-un loc în altul printre maşinile parcate, fără să fie urmărită de nimeni şi tânărul drăguţ nu mai ştia ce să mai facă, ieşit de sub plapumă, muta haine dintr-un loc în altul sau căuta ceva… Iar mi-a făcut rău priveliştea, nu pot să concep tineri atât de drăguţi în situaţia de a fi oameni ai străzii. Am închis iar geamul şi am adormit extrem de greu, nefericit, gândindu-mă la câtă lume e nenorocită… Trezit la 12, m-am uitat fără să vreau pe fereastră să văd dacă mai sunt acolo – erau acolo şi… În sfârşit, am înţeles: tânără tremura, îşi lega la o mână un cordon, să-i vadă tânărul venele şi să o injecteze. Dumnezeule mare, sunt drogaţi. Nu pot să cred, ziua în amiaza mare, fără să ţină cont că sunt văzuţi din apartamentele blocurilor. Dintr-odată, m-a cotropit mila, tânăra „apucată”, agitată, avea crize, ducea lipsă de drog. M-am întristat profund, cum e posibil să-şi distrugă viaţa tineri atât de drăguţi? Fiindcă am asistat mai apoi la injectarea lui în… picior cu drog – cu ce altceva? Injectat chiar de tânăra de care-mi era atât de milă. Acum aveam de a face aici, în spatele blocului unde stau, cu drogaţi care se injectau reciproc (de unde or fi făcând rost de drog, şi cu ce bani?), nu cu aurolacii care stau cu punga la gură.

Pentru aceşti tineri drogaţi a venit sfârşitul lumii? E clar că ei nu mai au răbdare, România nu-i mai interesează. De fapt, nu mai merită să prinzi sfârşitul lumii… În aceste două zile din urmă, când am fost răvăşit de spectacolul exasperării dat de aceşti tineri drogaţi (m-am uitat, acum când scriu sunt tot acolo; cât va avea drog în ea, tânăra va fi liniştită sub plapumă, spre dimineaţă probabil că are să o apuce iar pandaliile; dar tot n-am de gând să o judec pentru calea aleasă), m-am recules în faţa mesei de scris. M-am recules într-atât, încât aseară era să o păţesc – ridicat de la masa de scris, era să-mi înghit o lucrare dentară de 10 centimetri, care mi s-a dezlipit pe când mă uitam pe geam şi mâncam un strugure amărât! Lucrare pusă acum şase ani. Nu-mi vine să cred nici acum, m-am simţit teribil de neputincios… Azi, pus pe picioare la prânz, am mers la dentista care mi-a făcut lucrarea (uitasem şi unde are cabinetul, am mers mai mult intuitiv printre vile; nu-i ştiu numele nici acum): a lipit lucrarea în câteva minute, şi mi-am revenit la normal. Ce uşor mă pot da eu peste cap, observ…

***

Aura Christi, redactor-şef al revistei Contemporanul (apărută în 1881) a adăugat la Scrisoarea deschisă (publicată de mine aici, ieri; n-a avut nici un comentariu) un PS. Merită să-l redau ca atare:

P.S. Membrii fondatori ai Asociaţiei Contemporanul sunt: Bogdan Mihai Dascălu, Dana Duma, Elena Mădălina Lehăduş-Timofte (expert în proiecte), Răzvan Voncu şi Aura Christi. Acad. N. Breban lipsea din ţară când am înfiinţat instituţia, plecând după alegerile USR în străinătate, nu mi-a lăsat o împuternicire. L-am ales, prin majoritate de voturi, preşedinte de onoare. Aceasta e situaţia reală. Şi nu cea calomnioasă care se prezintă în Consiliul sau Comitetul director al USR.

Sunt incomodă, de acord. Sunt scorţoasă, de acord. Să fiu eu pedepsită pentru stilul meu, nu o revistă de prestigiul şi importanţa revistei Contemporanul.

Contemporanul este al lui Nicolae Breban şi al Irinei Petraş, al lui Alex Ştefănescu şi Răzvan Voncu, al lui Ştefan Borbély şi al Constantinei Buleu, al lui Marian Victor Buciu şi Iulian Boldea, al lui Dan Mircea Cipariu şi al Mariei-Ana Tupan, al lui Nicolae Balotă şi Ion Ianoşi, al lui Gheorghe Schwartz, al Irinei Ciobotaru şi Ion Vianu. Contemporanul este al lui Leon Volovici şi Norman Manea, al Adrianei Teodorescu şi Daniel Cristea Enache, al lui Bogdan Mihai Dascălu şi Anamaria Romiţan, al Doinei Dascălu şi Crişu Dascălu, al Danei Duma, Călin Căliman (Mister Contemporanul), al Luizei Barcan, al lui Marin Radu Mocanu, al lui Moshe Idel şi Victor Frunză, al lui Edward Sava, al lui Liviu Antonesei şi al Nicoletei Dabija, al Anei Blandiana şi al lui Romulus Rusan, al lui Leo Butnaru, al Rodiсăi Grigore, al lui Vasile Andru, Cassian Maria Spiridon, Gabriela Melinescu, Philippe Palini, Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Gălăţanu, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Cristian Bădiliţă, Marius Sala, Eugen Simion, Varujan Vosganian, al corespondenţilor noştri din străinătate: Eugenia Dumitriu (Spania), Irina Boca (Canada), Mircea Gheorghe (Canada), S. Damian (Germania), Lucia Dărămuş (Anglia) etc. etc. Contemporanul este, da-da, în acel „azi etern al spiritului”, şi al scriitorilor care au devenit de mult legendă, mit, scriitori, din operele cărora publicăm cu ritmicitate în paginile revistei: Rilke, Dostoievski, Goethe, Nichita Stănescu, Evtuşenko, Platonov, Durand, Nietzsche, Schopenhauer etc. Contemporanul este, da, şi al meu, şi al Mihaelei David, economistul care a rămas din prietenie şi din admiraţie lângă noi, fără să fie remunerată. Şi al consilierului nostru juridic, Ion Cojocaru, care a dus, pe întinderea unui deceniu, războaie după războaie pentru a-l ţine în viaţă şi pentru a-l apăra, devenind astfel un membru al tribului Conte. Da. Conte este şi al fratelui meu, Andrei Potlog, care a redresat distribuţia revistei şi căruia îi mulţumesc pentru hărnicia şi devotamentul său.

Să ne amintim şi de înaintaşii noştri iluştri. Contemporanul este nu mai puţin al lui Constantin Dobrogeanu Gherea, al cuplului Nădejde, al lui Ion Creangă şi George Bacovia, al lui Iosif Sava şi Nichita Stănescu, al lui Tristan Tzara, al Hortensiei Papadat Bengescu şi al lui G. Călinescu, „divinul critic” care a ţinut în paginile acestei foi de cultură celebra Cronică a optimistului. Contemporanul este, firesc, şi al celor 900 de semnatari ai Apelului pentru salvarea culturii române vii, lansat de Nicolae Breban şi Aura Christi, semnatari cărora le mulţumim şi pe această cale pentru formidabila solidaritate.

Vedeţi ce mare familie mare este, în realitate, revista Contemporanul? Tribul Conte.

Din ce motive să fie pedepsită această familie spirituală, de ce să fie pedepsiţi toţi aceşti scriitori, cărturari, poeţi, romancieri, artişti, toţi aceşti oameni de o reală valoare, de un înalt profesionalism? Din ce motive să fie taxată întreaga echipă, întregul trib Conte, da, cum obişnuim să-l alintăm? Pentru că se apropie aniversarea a 130 de ani de la înfiinţarea acestei vechi şi prestigioase reviste de cultură? E un bun prilej… „s-o punem la colţ”, „s-o mai radem” o dată, cum am făcut răstimp de douăzeci de ani, nu-i aşa? Să-i dăm o lecţie! Pentru că subsemnata a publicat câteva analize incomode şi, da, recunosc, radicale, dure (Contemporanul, nr. 3, 4, 5, 6/2010), oricum, neobişnuite pentru tabieturile amar-vesele, în vogă pe malurile Dâmboviţei, taxând lipsa de profesionalism şi mentalitatea clientelară a actualei conduceri a USR-ului?

„Saliva-n gura capătă un gust amar” ar fi spus Blaga. Este incredibil ceea ce se întâmplă şi e limpede faptul că actuala conducere a USR-ului a trecut la represalii împotriva mea şi a grupului adunat în jurul Conte, în jurul familiei spirituale Conte, pentru că am taxat actuala conducere a USR pentru neglijenţă, lipsă de profesionalism, iar acum o taxez şi pentru tabieturi specifice dictaturii. Nu bănuiam că în anul de graţie 2010, la USR, vor prospera represaliile. Parcă am fi în plin Orwell.

10 septembrie 2010

*

Totodată, Aura Christi a deschis o anchetă la revista Contemporanul, poate sunteţi interesaţi să răspundeţi:

Ancheta Conte

Reviste de patrimoniu care urmeaza sa fie sprijinite de Guvernul Romaniei

Dragi colegi,

Ati citit in mod cert stirea conform careia actualul Guvern al Romaniei urmeaza sa aloce celor mai importante reviste de cultura din tara un buget de un milion de euro. Iata informatia transmisa, in data de 25 august 2010, de Agerpress: „Guvernul va aloca maximum un milion de euro pe an pentru sprijinirea financiara a revistelor de cultura din Romania si va analiza modificarea legii drepturilor de autor, a anuntat miercuri primul-ministru Emil Boc, dupa o discutie cu reprezentantii uniunilor de creatie romanesti. «Am decis, de asemenea, ca, pe baza inventarului pe care reprezentantii Uniunilor de creatie il vor face, sa asiguram o sustinere a revistelor culturale din Romania, in limita unei sume de bani pe care o vom stabili, o suma care oricum nu va depasi, cel mai probabil, un milion de euro pe an, astfel incat reviste de cultura extrem de importante, care s-au consacrat in Romania, si care datorita vremurilor mai grele in care traim, au dificultati de aparitie, sa fie sustinute cu sprijinul guvernului», a declarat Boc. El a subliniat ca banii vor fi acordati dupa o analiza, in functie de prestigiul revistelor respective in lumea culturala. «Un guvern isi poate permite sa aloce un milion de euro pe an pentru a sustine revistele de cultura din toate domeniile, dupa o inventariere corecta a acestora, in functie de prestigiu si de aprecierea de care se bucura in randul oamenilor de cultura», a completat premierul”.

Care sunt, in opinia dvs., primele, sa spunem, zece „reviste de cultura extrem de importante, care s-au consacrat in Romania”, reviste care merita sa fie sprijinite de Guvernul Romaniei? Va rugam sa va argumentati raspunsul. Lista revistelor ce vor beneficia de sprijinul guvernamental urmeaza sa fie intocmita de conducerea Uniunii Scriitorilor din Romania. Domnul Gabriel Chifu, vice-presedinte al USR, ne-a informat, in data de 9 septembrie, 2010, ca revista Contemporanul nu figureaza pe lista respectiva, ceea ce inseamna, evident, ca lista deja exista, nu-i asa? Cum comentati acest evident abuz? (Vedeti, in aceasta ordine de idei, Scrisoarea deschisa adresata de Aura Christi conducerii USR, precum si Asociatiei Publicatiilor si Editurilor din Romania, Federatiei Editorilor si Distribuitorilor de carte din Romania.)

Asteptam raspunsul dvs. pana in data de 20 septembrie 2010.

Conte

contemporanul@yahoo.com