Cele trei poeme publicate aici fac parte din antologia „Manifest.20.rEvoluţie”, care cuprinde 60 de poeme şi 20 de desene realizate de graficianul Mihai Zgondoiu. Semnează poeţii: Ana Blandiana, Eugen Bunaru, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Simona Constantinovici, Ioan Crăciun, Şerban Foarţă, Florin Iaru, Petru Ilieşu, Ion Monoran, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Cassian Maria Spiridon, Costel Stancu, Moni Stănilă, Liviu Ioan Stoiciu, Robert Şerban, Marcel Tolcea, Varujan Vosganian. Antologia a fost publicată în cadrul proiectului multiart coordonat de Dan Mircea Cipariu. „Manifest.20.rEvoluţie” şi-a propus să recupereze cele mai subiective fragmente, fotograme şi şabloane vizuale din decembrie 1989. Volumul a fost lansat prin lecturi publice la Iaşi, Timişoara şi Bucureşti, până pe 22 decembrie 2009.
Liviu Ioan Stoiciu
După 20 de ani (Nimănui nu-i pasă)
îmi întârzii pe aici răsuflarea, nu ştiu de unde am venit, nici pentru
ce: probabil, sunt numai un martor al
acestor vremuri. Sunt atent la ce mi se întâmplă, pot să mă
mărturisesc: dar nu văd în profunzime şi nu cred că merită risipa făcută
cu mine, fiindcă nu reţin nimic deosebit, am o memorie pe
care nu poţi să pui bază. Experimentul cu prezenţa mea, din anul 1950
până azi, pe pământul României, a eşuat, nu înţeleg rostul
continuării lui. Am ajuns demult într-un unghi mort, în care nu mai găsesc
răspuns nici la întrebări simple. Degeaba încerc să-mi
distrag atenţia din decembrie 1989, să plec de acasă sau să mă ascund
în mine însumi: peste
tot, secundă de secundă, mă urmăreşte subconştientul, el
are legătură directă cu sursa de energie universală. Mi-am pierdut
singur urma… Am
lăsat uşile să se trântească în spatele meu, intrat în cine mai ştie ce
fierbinţeli şi ce euforie. Am lăsat scris că trebuie să fiu căutat în
altă parte, în caz că uit de mine – şi?
Nimănui nu-i pasă.
În lanul de rapiţă
osândit în lanul de rapiţă, amirosind
la o margine a lumii, lăsat să circule pe cărarea
care duce la beţie, la secţia de sicrie, în adâncul minţii – nu glumesc:
am spus parola şi
unul dintre soldaţi a bătut de trei ori cu patul puştii în uşă.
Deschideţi! Deschideţi, circarilor, tu-vă mama
voastră de bandiţi – dacă nu, tragem! „Nu aveţi decât”. Nu auzeau
bine? Era un ecou.
Aici se va înălţa un monument al soldatului comunist
necunoscut, oricum… Ce căutau?
Căutau poarta spre o altă dimensiune: vezi, sunt
firişoare de energie…
Habar nu aveau pe ce lume sunt, de fapt: nu suntem în Banat? Nici
în Moldova? „Unde ăia, deportaţii…” Ăia
erau morţi demult, culoarea lor gălbuie, de rapiţă, descompusă,
osândise lanuri întregi. Nu mai
rămăsese viu, după gratii, decât un urs legat cu un laţ de laba
stângă, care dansa cazacioc – în lanul de rapiţă.
aliniaţi
aliniaţi, iepuraşii de casă, cu burtă, pe-o rază de două sute de metri,
ieşiţi la aer, la fumat, schimbă impresii… o dată însă aude:
bum-bum… ce e? priviţi, acolo… unde:
a, fruntaşul în gospodăria agricolă colectivă! el, aşezat în cer,
important, cu lenjerie apretată cu făină, în „mai 1953”,
cu sceptru de porumbel în mână bate şaua: bum… ce e, tovarăşe?
păi, intraţi în cuşcă, gata pauza… aşa
şi vârtejul renunţării îşi continuă drumul, nu? îşi… până când, la
încheierea lucrărilor, în cuptorul plin de amfore, în uşă cine bate? „lupul”!
nu, copii, bate vi-i-to-rul lu-mi-nos, înţelegeţi, şi…
nici o speranţă, bolboroseşte aici, în plin congres, ţăranul:
of… şi, închizând aparatul de radio, îşi şterge tălpile de praf (cosmic) pe
o pielicică două trei patru, se suie în pat şi adoarme
imediat (zăpăcit de aplauze)
a doua zi, fiul lui la fel – până la revoluţie
salutari! Sper ca te am convins,ca ti am citit macar aceste trei poeme!Ai scris candva ca te doare faptul ca nu esti citit, de cei din familie! esti sigur? de unde stii? te pup!
salutari! Sper ca te am convins,ca ti am citit macar aceste trei poeme!
jumbo blog you’ve take
Foarte concentrate toate rubricile Dvs si despre care se poate indelung discuta. Voiam sa va ofer doua poezii pentru „conoscenza” dar poate este mai bine prin curier separat? Va doresc numai bine.
Puteţi să vă publicaţi poemele aici, la Comentarii, dacă doriţi, în orice zi, nu vă împiedică nimeni, domnule Ion Untaru. Numai bine.