0
9 comments

Sâmbătă, 5 iunie 2010. Vremuri de criză, de sărăcie – şi Uniunea Scriitorilor din România (USR), rămasă şi fără sediul din Casa Monteoru, care are venituri la limită, se încăpăţânează şi organizează şi anul acesta Festivalul internaţional „Zile şi nopţi de literatură” la Mangalia / Neptun în perioada 6-8 iunie. Festival la care se înmânează două premii incredibile exclusiv pentru scriitori străini (unul pentru seniori, altul pentru tineri), de 10.000 de euro, prin Ministerul Culturii, şi de 5.000 de euro, prin Primăria Sectorului 2 Bucureşti. Scriitorii români sunt doar băgători de seamă la acest Festival. Organizarea Festivalului în sine e contestată de membri din conducerea USR (inclusiv la Adunarea generală de anul trecut a USR s-a contestat public), deoarece toacă bani inutil – scriitorii străini premiaţi nu fac nici un fel de publicitate premiului primit şi literaturii române, până una, alta. De altfel, Festivalul de la Neptun, în sine, atât de costisitor, e anonim, ignorat regretabil de toate mediile scriitoriceşti de pretutindeni care contează, el nu foloseşte decât nomenclaturii scriitoriceşti din România (mereu aceeaşi; scriitorii cu funcţii, sau aflaţi în graţia preşedintelui USR şi a Irinei Horea), căreia tare-i mai place să se expună public în posturi „internaţionale” pe bani publici locali (aruncaţi cu lopata). Las la o parte faptul că, de când a venit N. Manolescu preşedinte al USR (foto), Irina Horea taie şi spânzură, invitaţiile la Festival făcându-se pe ochi frumoşi, pe simpatii extraliterare. Între scriitorii români invitaţi se strecoară numai gradaţii şi cei ce sunt agreaţi de „Cabinetul 2” de la USR… Există un model de corupţie morală nefastă şi la acest nivel în USR, trebuie să faci parte din gaşca acreditată la nivel de conducere a USR să poţi să scoţi capul în literatura română, să fii trimis în străinătate pe gratis (inclusiv în China şi Vietnam) sau chiar la acest festival de fiţe literare de la Neptun, care niciodată n-a produs nici un curent de simpatie din partea celor veniţi din afara ţării (cu atât mai puţin din partea restului scriitorilor români, în afara celor din nomenclatura USR). Trebuie să fii şef la scriitori neapărat şi pupător al papucului preşedintelui USR, sau să fii scriitor din diplomaţie (e slăbiciunea lui N. Manolescu, toţi au valoare fiindcă sunt la post în străinătate, i-a introdus şi în Istoria sa critică) să poţi să intri pe uşa din faţă inclusiv la acest Festival. An de an se repetă aici abuzurile de funcţie. De câte ori s-a pus problema desfiinţării acestui festival de la Neptun (care toacă bani publici inutil, repet), s-a dat de înţeles că nu sunt implicate veniturile USR în organizarea lui, ceea ce e fals. Odată ce Casa scriitorilor de la Neptun, cu masă şi cazare pe gratis (exclusiv din banii USR) şi transportul se suportă din veniturile USR, de exemplu… Acest festival justifică de fapt postul şi salariul de vicepreşedinte al USR de „Externe” al Irinei Horea, foto (ea e pupila preşedintelui USR; salariul e plătit de USR, nu?), un post care n-ar trebui să existe. USR e pe pragul prăpastiei, dar ţine coada pe sus, postul Irinei Horea e „bomboana pe colivă”. USR e încă o vacă bună de muls, iată.

Am să vă fac o comparaţie. Nu e nimeni împotriva organizării de festivaluri internaţionale, Doamne fereşte. Problema e că Festivalul de la Neptun se dovedeşte a fi în timp imoral, împărţind premii de 15.000 de euro anual la câte doi scriitori străini (care uită imediat după ce pleacă de România, nu promovează scriitorii români sau literatura română în ţara lor de origine; ideea premierii lor nu serveşte nici USR) şi justificând salariul unui vicepreşedinte de Externe al USR. Las la o parte faptul că la acest Festival anual sunt invitaţi aceiaşi scriitori români cu influenţă, care se cred buricul pământului (N. Manolescu se crede chiar providenţial), marea majoritate a scriitorilor români habar neavând „cu ce se mănâncă Festivalul de la Neptun”, nefiind niciodată invitaţi să participe la el. USR, pe zi ce trece, se dovedeşte că a crescut o nomenclatură foarte bine pusă la punct (inclusiv a redactorilor-şefi şi adjuncţi), care profită şi pe vremuri de restrişte de binefacerile literaturii române.

Scriam aici zilele trecute de participarea mea la un Festival internaţional (intitulat Serile de literatură ale revistei Antares, ajunse la a 12-a ediţie), organizat pe bani extrem de puţini la Galaţi, de poetul Corneliu Antoniu, ajutat de poetul Peter Sragher, foto (care s-a ocupat de poeţii străini) – nici 1 la sută din cheltuiala făcută cu Festivalul USR de la Neptun! Vorbesc serios, nici 1 la sută n-a cheltuit Festivalul de la Galaţi faţă de suma cheltuită de Festivalul de la Neptun… Cu toţi aceşti bani extrem de puţini, Corneliu Antoniu (foto) a publicat şi anul acesta o antologie a poeţilor străini invitaţi (10), traduşi în româneşte (şi a unor poeţi români invitaţi, traduşi în engleză şi franceză). O fi existând şi la Festivalul de la Neptun o asemenea antologie publicată anul acesta, cu poeţii invitaţi, traduşi? Că eu n-am auzit (deşi am citit traduceri ale unui „desant liric internaţional” de 20 de poeţi, semnate de Ioana Ieronim în Luceafărul de dimineaţă). Cum, necum, Festivalul internaţional de la Galaţi n-a produs nici o gaură la USR, din contră, a găsit înţelegere la oficialităţile de la Buzău şi a avut parte şi de o componentă turistică de neuitat (pentru străini contează). Sigur, Corneliu Antoniu s-a zbătut să asigure pe gratis şi cazarea, masa, croazierele – la limită, dând şi premii scriitorilor străini şi români invitaţi (oficialităţile gălăţene şi brăilene întrecându-se în meschinărie). Mă întreb cu ce se vor fi ales în plus scriitorii români din nomenclatura USR invitaţi la Festivalul internaţional de la Neptun, în comparaţie cu scriitorii români de rând invitaţi la Festivalul internaţional de la Galaţi, la câtă cheltuială s-a făcut? Când se va sparge evaziunea morală la vârful USR, perpetuată de la Revoluţie?


Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Excelent termen: “EVAZIUNE MORALĂ” ! Şi, în plus, o relitate dramatică în care trăim. Oare când vom învăţa că, până la urmă, toate relele care ne copleşesc de aici provin?

  2. N-am de consemnat decat faptul ca “omul nostru providential”,uns cu toate alifiile rosii (minunati-va,cata rautate !) a stiut atat de bine sa-si construiasca monumentul ,timp de o viata,incat acum se poate mandri cu realizarile sale de “dictator luminat” al culturii.Toti astia,nechematii,ca mine,par exemple,nu fac altceva decat sa incerce in van demolarea unui monument de bronz al literaturii noastre.Niste carcotasi si invidiosi incorigibili !
    Trebuie sa intelegem, odata pentru totdeauna,ca prezenta providentialului nostru in cele mai inalte posturi e o adevarata binefacere si toate cartelile noastre nedrepte trebuie convertite intr-un cult magnific si nemuritor.Venerabilul merita cu prisosinta admiratia noastra nemarginita.

  3. Sâmbătă, 5 iunie 2010. Vremuri de criză, de sărăcie – şi Uniunea Scriitorilor din România (USR), rămasă şi fără sediul din Casa Monteoru……………………chemati-l pe primarul sectorului 3 Liviu Negoita , membru PD-L , sa va construiasca un sediu nou si modern ca sa lase in pace Parcul I.O.R. pe care l-a transforamt in piata de desfacere pentru materiale de constructie …….. are caramizi girla si ciment girla cu care inchide gura firelor de iarba, …….

  4. I’d come to give blessing with you on this. Which is not something I usually do! I love reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to speak my mind!

  5. Teoremele lui Un

    „Teorema este o afirmaţie al cărei adevăr se stabileşte prin demonstraţie.”

    În penultimul număr al „Observatorului Cultural”, domnul Cosma Cristian, destoinic şi fălos vătaf al curţii USR, a lansat, în finalul unei scurte, dar spumoase bâlbâieli – ce se voia, probabil, răspuns ucigător la un comentariu ce-l ironiza şi critica pentru atitudinea adoptată vis-à-vis de diferiţi scriitori sau jurnalişti intraţi, în contexte foarte diferite şi complexe, în conflict cu stăpânul absolut al cercurilor ce se învârt în literatura română – trei afirmaţii („…mediocritatea nu are sex, prostia nu doare, ignoranta nu are limite.” ) pe care nu ezită şi nu se zgârceşte să le şi completeze cu o demonstraţie, dându-le astfel dreptul de a intra imediat în istorie sub numele de „teoremele lui Un”.

    Această demonstraţie, ce nu s-a lăsat mult aşteptată, este accesibilă în ultimul număr al aceleiaşi reviste, unde domnul Cosma revine, pozând ca întemeietor al unei noi rubrici de maxim interes cultural, activând aprins ca strateg în campania „Apăraţi conducerea USR” şi dând publicităţii un interviu de mare anvergură cu Irina Horea, coordonatorul Festivalului Internaţional„Zile şi nopţi de Literatură”, o manifestare prestigioasă (cunoscută în ţară şi sub numele de „Pile şi Relaţii în Literatură”) ce face parte şi dintr-un proiect mai vast al USR numit „Să nu uităm nicicând să iubim moştenirea( şi pe moştenitorii!) apăcăturilor comuniste”.

    Interviul e conceput minuţios ca o justificare hocus-pocus în faţa celor care (nenumiţi, dar binecunoscuţi) sunt nemulţumiţi de organizare, de criteriile după care se selectează participanţii, de obiectivele pe care şi le propune festivalul şi de risipirea banilor publici în vremuri grele de criză pentru finanţarea de proiecte futile şi neaducătoare de prestigiul după care se aleargă cu limba scoasă, căci scriitorii străini – unii sideraţi şi jenaţi de generozitatea prostească a românului, alţii dorind să profite şi să se reîntoarcă pentru sejururi gratuite la malul mării – au alte preocupări mentale decât acelea de a face publicitate peste hotare USR-ului sau scriitorilor români complexaţi şi nedescurcăreţi în labirintul erei multimedia.

    Precedat de un argument firoscos, în care ni se explică împiedicat ce este festivalul şi la ce e bun el, ce merită totuşi o lectură sensibilă deoarece, dincolo de cuvinte, face dovada întregii abilităţi a celui care, între timp, a avansat periculos dinspre funcţia de vătaf spre cea de „spătar” ”( o persoană care îşi propune să ţină spatele altor persoane, ce nu se simt tocmai relaxate în poziţia în care stau), interviul e urmat de un „palmares”, care nu e de înţeles de ce se numeşte aşa, fiindcă el, festivalul, nu a câştigat încă nici un premiu sau alte distincţii pe care să le înşire în faţă publicului interesat. Ceea ce citim e o simplă listă cu beneficiarii premiilor acordate de-a lungul celor 10 ediţii(premii în valoare totală de 150 000 de euro), cu componenţa juriului, cu temele colocviului (cel mai adesea hilare, titlurile lor sunând ciudat în limba română, ca şi cum ar fi prost traduse dintr-o altă limbă, poate engleză, şi trădând un provincialism greu de scuzat – e.g. „Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la Uniunea Europeană“ – 2007 sau „Literatura şi politicul – cît respectăm, cît criticăm“ – 2009 sau „Singuri în satul global“ – 2004) şi cu numărul variabil al participanţilor şi al ţărilor participante.

    Chiar de la prima lectură a acestui text tricefal se poate vedea că domnul Cosma nu putea să-şi aleagă mai bine de atât interlocutorul menit să-i ilustreze prima afirmaţie ( „Mediocritatea nu are sex”), căci dacă întrebările sale se învârt în jurul cozii şi sunt de o lipsă remarcabilă de spontaneitate şi inventivitate, căutând cu orice preţ doar să orienteze spre „dogma” oficială, răspunsurile, pe măsură, strălucesc prin banalitate limbii de lemn administrativ-manageriale a zilele noastre, printr-un stil de a vorbi sau scrie golit de viaţă şi de credibilitate, dovedind cu prisosinţă că, din punct de vedere organizatoric, festivalul este o entitate amorfă, lipsită de spiritualitate, ce se hrăneşte nu din entuziasm şi interes pentru arta literaturii, ci din veleitarisme şi nostalgii ale “epocii de aur” balcanice („Eugen Uricaru pornise de la ideea de a face un festival care să poată ajunge la un moment dat să fie comparat cu Festivalul de la Vilenica sau de la Struga. Un festival internaţional care să-şi cîştige renumele prin invitaţi, prin prestigiul premiului pe care îl oferă, dar şi prin seriozitatea colocviului şi varietatea lecturilor de poezie.”), din tot felul de obiective de paradă care, vagi şi lipsite de vlagă, nu-şi ating scopul şi nici măcar nu interesează asta, căci evident, „prostia nu doare”, iar „ignoranţa nu are limite”, atâta timp cât un organizator de festival(aproape singur din 2006) poate răspunde la întrebarea de unde veneau banii cu „nu ştiu”.

    Concluzia inevitabilă a materialului prezentat este că oricâţi impostori literari se lauda domnul Cosma că a cunoscut la viaţa sa, obligatoriu trebuie să mai adauge la grămadă încă două exemplare reuşite, pe care interviul său le luminează şi le urcă pe scenă. Mediocritatea lor de ambe sexe nu e aurită, precum în Antichitate, când „calea de mijloc”avea certe conotaţii pozitive, ci e o mediocritate de factură cert modernă, cenuşie, tristă şi, mai ales, fără leac sau speranţă de schimbare.

    Căci dacă inteligenţa lingvistică a domnului Cosma nu va depăşi faza „Doamnă sunteţi o doamnă, că dacă nu…” şi dacă, în anii care vor veni, nu va învăţa că politeţea nu e totuna cu linguşeala, care, e drept, te poate face deseori plăcut celebrităţilor de carton, tot ce va scrie sau va spune în continuare nu se va ridica deasupra valorii şi nivelului acestor teoreme, deasupra standardelor cerute acestor varii „aberaţii” şi „inepţii” împăunate.

  6. Doamna Văran, nu meritați nici măcar un răspuns, l-ați primit pe site, completez pe scurt și aici. 1. Nu s-a făcut nici măcar o dată o sinteză jurnalistică (habar nu am dacă înțelegeți termenul, nu vă dau eu lecții, trebuia să le știți deja) cu aspectele bune și mai puțin bune ale festivalului. 2. Seria de festivaluri continuă, nu vă mai dați cu părerea ca la piață. 3) M-ați făcut în toate felurile și, să mă iertați că vă spun, habar nu am cine sunteți, că n-am auzit de scriitoarea Văran și, iarăși să mă iertați, cunosc cam tot ce trebuie să cunosc din punct de vedere literar în România. 4. E absolut jignitor comentariul dvs de săptămâna trecută și nu pot purta dialoguri cu oameni care se pretează la atacul la persoană. 5. Nu vă dau dvs raportul la ceea ce fac, cine mă știe, mă știe și mai știe că sunt nemilos cu impostorii literari. E bine s-o aflați de la sursă. 6. Miopia interpretării (în ambele materiale) ține de pornirea/ura pe care o arătați spre o instituție și de eroarea de a mă identifica pe mine cu acea instituție. Aflați că nu mă identific cu instituții, doar țin la ele pentru că nu-mi place mediocritatea (inclusiv instituțională). A mă scoate purtător de cuvânt sau mai știu eu ce, slugă sau argat sau ce vă trece prin minte, e o judecată de om neinformat. Sunt printre puținii care au atacat USR-ul când nu era la modă acest lucru. Și printre cei care vor să schimbe ceva, cât timp funcționează acolo. Dacă nu cunoașteți persoanele sau datele, nu vă mai rățoiți, măcăneala e iluzorie. Nu vă iau locul în istoria literaturii și nici nu vreau să relaționez cu oameni de tipul dvs, neinformați, puși pe scandal și reducționiști. Dar țin să vă spun că nu mi-e jenă declar că sunteți în eroare. Vorbeați de carieră și alte năzbâtii. Habar nu am ce înseamnă pt dvs o carieră literară, dar eu nu aspir la astfel de lucruri. Vreau doar să-i spun unui scriitor că am nevoie de el și unui impostor să mă scutească. Pot face acest lucru fără teama că nedreptățesc valoric pe cineva. Altfel, fiecare înțelege cât poate și ce poate. Eu nu înțeleg defel logica dvs, pornirea pe care o aveți și limbajul folosit. Dacă credeți că vă ajută cu ceva, aveți libertatea să spuneți ce vreți. Dar să nu-mi cereți, citindu-vă aberațiile, să vă și aplaud. Și e suficient, pentru că suficiența nu merită prea multă atenție. (promit să nu vă mai răspund, e pierdere de vreme)

  7. @Dragă UNiune

    Aşa cum ar fi trebuit să-ţi dai seama déjà, nu râvnesc la nimic din ceea ce-mi poţi tu oferi.

    Scriitor cu adeverinţă de la tine nu vreau să fiu, prestigiu ştampilat USR nu poftesc. La fel, să fiu parte din vreo gaşcă literară anume, nu caut.

    Sunt destul de puţini scriitorii români pe care îi preţuiesc cu adevărat şi pe aceia n-am nevoie să-i întâlnesc la cantina instituţiei, la şedinţe de nu ştiu ce sau în casele de odihnă special amenajate.

    Nu mă atrage şi nu mă interesează deloc ce se vinde pe tarabele tale sau ce se dă pe gratis prin colţurile umbroase. Nu vreau să public cărţi numai pentru a îndeplini criteriile impuse de tine sau pentru a umfla dimensiunile unui stupid curriculum vitae, în care se luptă şi se omoară să-şi îndese personalitatea cei mai mulţi dintre intelectualii mei contemporani.

    Dacă am ceva de spus umanităţii, găsesc eu o formă şi n-am nevoie de ajutorul tău sau de dădăcelile vreunui critic uns cu toate alifiile comuniste.

    N-am ambiţii să stau la taclale cu celebrităţile tale şi faptul că un fel de cristian a ajuns să te apere de scriitorii şi jurnaliştii revoltaţi sau nemulţumiţi îmi e de-ajuns pentru a te dispreţui sănătos.

    Dar nu e vorba doar de acest personaj UNeori chiar tragic, căci ştiu că în spatele câte unui astfel de « entuziast » calculat se află Instituţia cu stăpâni atotputernici, dar şi cu o armată întreagă de mărunţi trepăduşi ce se ocupă cu treburile murdare, conştienţi fiind că nu au nimic de-a face cu literatura sau cu arta. E o « distribuţie a muncii » extrem de veche şi lucrativă. Sper că scriitorii adevăraţi îşi pun din când în când şi întrebarea ce caută ei într-o astfel de “adunare”.

    Închei aici mica mea epistolă, căci ştiu că deja te-am călcat pe bătătură şi că eşti nemulţumit/ă că nu ai de unde să mă excluzi, cum ştiu şi că te deranjează că scriu şi că mai citesc şi alţii ce scriu, fără voia sau aprobarea ta, dar…dragă UNiune, oricât de greu ar fi de suportat, adevărul acesta este : nu am nevoie de tine ca să exist şi dacă scriu, scriu din plăcere şi din pasiune, nu pentru ochii tăi holbaţi de surpriză şi ciudă.

    Pe curând !