0
4 comments

Joi, 26 aprilie 2012. Mâine e ziua cea mare, care va să zică – se votează moțiunea de cenzură „Opriți Guvernul șantajabil!” care ar putea „reseta” politica românească, dacă trece prin Parlament și cade Guvernul Ungureanu. Liderii opoziției unite (USL) atrăgeau atenția în această seară că se bazează pe voturile a 227 de parlamentari (azi a mai trecut un parlamentar de la PDL la USL, de la Prahova; las la o parte faptul că azi au trecut în masă primarii PDL la USL în județele Ilfov și Călărași): “Avem oficial 226 de voturi plus votul domnului Mircea Geoană. Deci 227. Mai avem nevoie de 4 voturi”. Incredibil – patru voturi, care pot veni de la parlamentarii independenți (patru au și anunțat că vor vota moțiunea de cenzură, să vedem dacă se țin de cuvânt: Mircia Giurgiu, Gh. Zoicaș, Dan Ilie Morega și Ioan Muntean) și de la minorități (altele decât cea maghiară). Deci, moțiunea de cenzură trece, anunță USL. Nu, nu trece, anunță coaliția guvernamentală PDL-UDMR-UNPR, neînțelegându-se exact de ce, dacă nu cumva mai au resurse să-i șantajeze în această noapte pe parlamentarii neafiliați sau ai minorităților (altele decât cea maghiară) care au anunțat deja că vor vota moțiunea de cenzură de mâine… Bun, deci cade moțiunea – asta înseamnă că s-a format o nouă majoritate parlamentară, dar va fi această nouă majoritate stabilă sau doar conjuncturală? Normal ar fi să fie primiți în USL toți cei ce nu sunt în USL și votează moțiunea de cenzură, să li se asigure un loc eligibil pe listele de la alegerile parlamentare, să-i „fidelizeze”… Azi se vorbea de o majoritate de 238 de parlamentari care vor vota moțiunea de cenzură de mâine (cu 7 mai mulți decât e necesar). Alungarea premierului serviciilor secrete M.R. Ungureanu nu va fi regretată de nimeni (nici măcar de PDL), din contră, s-a comportat arogant, el a compromis și ceea ce nu fusese compromis de Guvernul Boc. Mai departe, ce va urma? “Moţiunea USL este una constructivă. Nu doar vrem să dăm jos Guvernul Ungureanu, vrem să explicăm ce trebuie făcut în următoarele şase luni… În momentul în care avem o moţiune constructivă, înseamnă că avem şi o altă soluţie, pe care o propunem… Într-un minut după ce avem rezultatul, vă spunem care e propunerea pe care noi o vom face preşedintelui la consultările pentru formarea unui nou Guvern”, a declarat Victor Ponta. Mister, așadar: vom afla propunerea USL pe care o va face lui Băsescu după ce trece moțiunea de cenzură. Să fie lucrurile atât de simple? În cadrul USL se pare că lucrurile s-au tranșat, Victor Ponta vrea să fie premier și să-și asume guvernarea. Doar că sunt variante. Crin Antonescu și-a mai nuanțat opțiunea: dacă moţiunea de cenzură va trece, USL ar trebui să vină la guvernare fie cu un guvern politic, fie cu unul de tehnocraţi. “Indiferent cum îi cheamă şi ce apartenenţă politică au cei care sunt la ministere, pentru că ţara este într-o situaţie grea, cineva trebuie să-şi asume răspunderea guvernării”, a mai spus preşedintele PNL. Potrivit acestuia, este greu de estimat dacă USL ar pierde electoral în cazul în care va intra acum la guvernare. “Eu cred că prima chestiune este ce pierde şi ce câştigă ţara asta, oamenii care se calcă în picioare în faţa tribunalelor, care nu au siguranţa zilei de mâine se gândesc la soarta lor, nu la un procent în plus sau în minus pe care îl ia partidul X sau Y. Pentru ţară ar fi mai bine să aibă până la alegeri un guvern care să aibă discernământul, raţionalitatea, să nu mai jupoaie, să nu mai vândă ţara asta în aşa hal”, a mai spus Antonescu. Gând la gând, liderul Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase (un fel de părinte politic al lui Victor Ponta) are aceeași părere: In eventualitatea trecerii motiunii de cenzura, Nastase afirma ca USL isi va asuma guvernarea “in forma cea mai convenabila” si ca ambele afirmatii, intrarea la Guvernare sau un Guvern de tehnocrati, au ratiunile lor. “Unii spun ca situatia este grea si intrarea in Guvern acum ar putea sa influenteze negativ rezultatul la alegerile parlamentare. Pe de alta parte, din punctul de vedere al guvernarii, daca nu am intra acum, spun altii, atunci situatia guvernarii dupa alegerile parlamentare ar fi si mai dificila. Asa incat putem sa privim din punctul de vedere al intereselor generale, din punct de vedere politic, dar nu cred ca trebuie sa speculam foarte mult acest lucru, avem de trecut obstacolul de maine”, a declarat Nastase. Voi reveni mâine. Am văzut variantele de lucru ale unui ziarist respectabil, Lucian Gheorghiu (el s-a perpetuat de la apariția Cotidianului):

Dacă USL obţine victoria vineri în Parlament, adoptarea moţiunii, în afara demiterii guvernului Ungureanu, poate genera:

– Cabinet interimar Ungureanu (acelaşi ca şi acum), fără putere legislativă. (Este soluţia pe care a mizat Traian Băsescu după căderea Guvernului Boc 2 în urma moţiunii de cenzură din 13 octombrie 2009).

– Cabinet de tranziţie pentru organizarea alegerilor (Un astfel de cabinet se poate constitui doar dacă există un acord comun al tuturor forţelor politice din Parlament în vederea organizării de alegeri anticipate în iunie sau iulie – soluţie pe care nu credem că PDL o va accepta).

– Cabinet USL (doar în situaţia în care Traian Băsescu desemnează premier din cadrul acestei alianţe – soluţie relativ riscantă pentru USL deoarece ar putea pierde procente electorale, dar în acelaşi timp o soluţie benefică deoarece ar organiza alegerile şi ar putea limita fraudele masive pregătite de PDL).

– Cabinet PDL+UDMR+UNPR (în situaţia în care Traian Băsescu desemnează premier din cadrul acestei coaliţii sau un independent agreat de coaliţie).

– Cabinet independent de tehnicieni (sau pseudo-independent – apropiat de PDL).

– Cabinet USL sau coaliţie PDL+UNPR+UDMR sau independent care nu trece de Parlament – consecinţa, îşi continuă activitatea, interimar, actualul Cabinet Ungureanu.

***

Public un poem proaspăt al lui Alexandru Petria, primit pe e-mail, veți bănui la cine se referă:

milă pentru preşedinte

a ajuns să joace table singur, să bea cu faţa la oglindă,

amanta îi spune la telefon că o doare capul şi

că nu iese din casă,

se gândeşte ce a făcut iliescu când a fost să fie, constantinescu,

îl sufocă ceea ce credea că n-o să-l sufoce,

tăcerea creşte ca alte covoare în cabinet, pe scări, chiar pe aleile grădinii cotroceniului,

bea,

câteodată aude maşina hingherilor cum strânge câinii de pe străzi,

deschide mai tare fereastra ca să audă,

da, s-a ocupat şi el de ei cândva,

da, eutanasia e o formă a iubirii

– îi plăcea să-şi spună –

sau a milei,

nu reuşea să-şi dea seama exact,

în vis se transformă în câine,

negricios şi vioi,

e urmărit de hingheri,

şi fuge,

şi găseşte iar mâncare şi căţele,

oamenii nu-i zic că-l iubesc,

e negricios, câine,

şi oamenilor nu le e milă

Alexandru Petria

PS. Am primit un frumos poem original și de la Paul Spirescu, îl lăsăm pentru mâine…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. În disperare de cauză Volodea Tismăneanu, redeșteaptă în el spiritul de luptă a înaintașilor sai, sărind din baie cu clăbucii portocalii pe el în apărarea pupincuriștilor ce se simt amenințați de figurile de stil ale lui Ponta, de fapt ale unui intreg popor ajuns în sapă de lemn și la limita răbdării după acest genocid mascat, aplicat după obișnuita rețetă mondială !

    Mda ! Toată floarea cea vestită și rău veștejită a a comportamentului impus, de sus, de la un nivel ce depășește din păcate granițele țărișoarei nostre .
    De altfel, mai mult de jumătate din cei amintiți, eu le-aș spune chiar de pe acum, de tristă amintire, se dovedesc a face dreapta-mprejur, după ce au făcut stanga-mprejur sau alte tăieturi de acest gen, doar spre a fi pe placul puterii și a-și păstra sau dobândi o serie de privilegii, mai toate din bani publici .
    Potopiți de o ură ceva mai rafinată, decât a celor mulți care nu mai pot răbda în tăcere și mai scapă câte-o sudalmă în care-l invită pe cel cei stăpânește să-i mai ia de pe capul nostru ( binecunoscutul “lua-v-ar dracu, să vă ia !” ), sau să filosofeze ca Ponta pe marginea vechii dileme conform căreia dacă nu-i împuști tu, te omoară ei pe tine, e drept că mai lent și mult mai inventiv, dar mai ales că o asemenea întâmplare n-ar avea decât darul de a-i victimiza, așa cum au început deja s-o facă in cor, plângând unii de mila altora, dar nimeni de-a noastră, condamnați la moarte ( unii chiar executați, prin frig și înfometare ), fără nici un fel de declarație
    Pe de altă parte se observă ura ce razbate din expresii ca “cyberfasciști ” ( ca să nu mai vorbesc de insultele lui Patapievici!), sau din nou inventatul PSM (prematură senilitate malignă) insultă mizerabilă adusă celor care au curajul de a le pune oglinda în față spre a-si vedea chipurile distruse de ură împotriva celor în mijlocul cărora trăiesc, sprijinindu-i fără nici o jenă pe cei care-i belesc ( măcar așa!) de vii , prin măsuri de o austeritate criminală, ajungând din nou românii “săraci în țară bogată “, dar din toate părțile furată de o clică de pungași ce-și zic negustori !
    Chiar de țări !
    Nu știu de ce atunci când Băsescu anunța victorios ca ne-a ciuruit, sau trageri în țeapă prin piețe publice, corectpuliticii ăștia rânjeau din spatele lui mai bucuroși ca oricând, iar acum le tremură izmenele de frică și gușile de indignare ?!

  2. Este vorba de articolul “Retorica urii și sindromul PSM” al lui Vladimir Tismăneanu in care se erijează în vigilent apărător al unui grup în care cu greu găsești pe cineva care să nu arunce nu numai cu pietre, dar și cu bolovani înspre cei care mai cutează să-și apere neamul și țara ajunse la cherem străin :

    “S-a născut formula stigmatizanta “intelectualii lui Băsescu”, augmentata şi pigmentata apoi de contribuţii pamfletare care vorbeau şi continuă să vorbească despre “sinecurişti”, “camarilioti”, “pupini” şi câte altele. Printre cei calomniaţi fără încetare se numără, în primul rând, oameni precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Mihai Răzvan Ungureanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Cătălin Avrămescu, Mihail Neamţu, Sebastian Lazaroiu, Andrei Cornea şi subsemnatul. N-au scăpat de fulgerele noilor procurori nici Tom Gallagher, Cristian Preda, Dragoş Paul Aligica, Monica Macovei, Ioan Stanomir, Dan Tăpălaga, Adrian Cioflanca, Sorin Ioniţă, Cristian Patrasconiu, Andreea Pora, Rodica Palade, Mircea Marian, Brânduşa Armanca ori Cristian Câmpeanu. Nu mai vorbesc de insinuările imunde la adresa GDS şi a revistei “22″. Se scriu rechizitorii inflamate împotriva “Evenimentului Zilei”, sunt denunţaţi cei care publică aici drept “lachei”, “valeţi” etc “

  3. Liviu, dragule, n-am mai fost aşa de fericit decât în momentele când mi s-au născut cei doi fii ai mei!

  4. “A-nceput sa-mi fie dor de cea careia nu-i ploua-n gura”, analista A.P, s…toarea , va ramane fata batrana alaturi de mireasma, si toate adunaturile fostilor jmanglitori.
    Propun s-o duca la Jilava s-a le linga RAN(g)ILE pentru multi ani deacum incolo.