USR a pierdut Casa Monteoru. Suntem trataţi cu sictir!

Miercuri, 21 martie 2010. Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR) are o problemă cât casa. Am văzut la ştirile de la ora 19, de azi, de la Pro Tv că USR şi-a pierdut sediul din Calea Victoriei 115, „Casa Monteoru”, dar că se poate face recurs. S-a anunţat sec sentinţa de azi, în procesul de care am tot scris aici: Casa Monteoru se întoarce la moştenitori! Am primit un pumn în plex, mi-am stricat toată seara. Vă puteţi imagina? USR e scoasă în drum din sediul ei, cu care se confunda de 60 de ani, Casa Monteoru! Nu pot să cred… Mi-am legat destinul de USR din 1990, m-am legat sufleteşte de Casa Monteoru, deşi n-am călcat prin ea decât din când în când (de fiecare dată admirându-i sculptura în lemn, oglinzile, scara interioară, marmura, candelabrele) – dar era clădirea-simbol, impozantă, de patrimoniu, care se potrivea reprezentării scriitorilor români. Ce vor face noii proprietari ai Casei Monteoru, restituită acum de stat (de Primăria Capitalei)? Vor avea ei bani să o repare şi să o conserve? O vor transforma în local de lux? Sau în reprezentanţa unei bănci sau unei firme pline de bani, transnaţionale? Statul român s-a spălat pe mâini, USR păţeşte ce a păţit UAP cu sediul. Nu s-a întâmplat însă la fel şi cu UNITER, din contră! Statul a cumpărat sediul UNITER cu 6 milioane de euro! Câtă generozitate… Scriitorii şi artiştii plastici merită să fie lăsaţi de izbelişte, nu şi actorii şi regizorii (las la o parte faptul că între membrii UNITER sunt scriitori). Deşi fac parte din aceeaşi Asociaţie a Uniunilor de Creaţie din România, şi ar trebui să fie egal tratate de autorităţi. La Casa Monteoru e şi sediul Editurii Cartea Românească, aici sunt găzduite şi revistele Jurnalul literar şi Noua Literatură, de exemplu. Prin sentinţa de azi dispare şi restaurantul scriitorilor (care era o sursă, e adevărat, neînsemnată de venituri pentru USR, dar acum dispare şi ea; las la o parte faptul că a intrat în istoria literaturii române acest restaurant al scriitorilor, fiind nelipsit din jurnalele şi memoriile, ba chiar şi romanele boemilor; după Revoluţie, el a fost preluat de Eugen Suciu). Apoi, mă întreb unde se vor muta din Casa Monteoru biblioteca şi arhiva USR? Ce lovitură! Şi nu se simte nimeni vinovat din conducerea actuală a USR (aceeaşi din 2005) pentru această situaţie, de a lăsa USR fără sediul din Casa Monteoru? USR e scoasă în stradă şi nu-şi asumă nimeni responsabilitatea? Va interveni totuşi statul şi-i va acorda USR o altă locaţie în locul Casei Monteoru? Sau va cumpăra statul de la moştenitori Casa Monteoru? Să nu ne îmbătăm cu apă rece, suntem nu numai în criză economico-finaciară, ci şi în criză morală profundă. Dacă marele critic, fost candidat la preşedinţia României, lider de partid şi ambasador Nicolae Manolescu ar interveni la „forurile cele mai înalte” (de la Traian Băsescu la Emil Boc), ar fi ascultat? Scriitorii români aşteaptă totul şi ceva pe deasupra de la N. Manolescu, în principal, de aceea l-au reales în noiembrie anul trecut în fruntea USR, să-şi pună la bătaie influenţa şi prestigiul, să salveze USR de la un faliment previzibil… Acum ce face conducerea USR, ridică din umeri, neputincioasă? Ar mai fi o şansă la recurs? Am căutat pe fluxul agenţiilor de ştiri, n-am găsit nicăieri nimic legat de sentinţa procesului de azi. Urâtă poveste, este de condamnat neimplicarea actualei conduceri a USR în păstrarea sediului USR la Casa Monteoru, nu trebuia să se ajungă aici, avea obligaţia să apere interesele USR. O conducere a USR care preferă în continuare să ne trateze de sus, cu sictir! Eu mai sper că USR nu se va despărţi de Casa Monteoru.

 ***

Mi-am amintit că preşedintele USR, N. Manolescu ne-a tot repetat la şedinţele trimestriale ale Consiliului, că de când e premier Emil Boc i-a pus pe masă un proiect al ajutorării apariţiei revistelor literare (sunt 12 care apar sub egida USR), cerând 800.000 de euro pe an, în numele susţinerii literaturii române (literatura fiind cea mai bună investiţie pentru viitor). Ce înseamnă 800.000 de euro pentru bugetul ţării? Numai parlamentarul Monica Ridzi, în cele câteva luni cât a fost ministru, a deturnat această sumă dintr-un condei din banii publici şi i-a trimis în conturile prietenilor… În plus, USR are în Parlament un membru al USR, mândru nevoie mare de postul în care a ajuns, Radu F. Alexandru, aflat în comisa parlamentară de cultură, care nu mişcă un deget pentru a apăra interesele USR şi ale scriitorilor români, deşi face parte din partidul aflat la putere, PDL. La fel, în Guvern, USR are doi membri: pe Marko Bela, vicepremier, pe Kelemn Hunor, ministru al Culturii, amândoi din UDMR. Ei de ce n-au obligaţii faţă de USR? Ei nu aduc prejudicii materiale şi morale USR, asistând la scoaterea USR în stradă, întorcând spatele USR? Comisia de Excludere a USR n-ar trebui să monitorizeze la sânge şi reaua lor credinţă? De la parlamentarul PNL Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al USR, aflat în opoziţie, n-ai ce să mai aştepţi acum, nu-i băgat în seamă de cei ce administrează banii publici – dar îl întreb: de ce nu i-a dat prin cap să aloce USR, când el era ministru al Finanţelor şi al Economiei, cei 800.000 de euro pe an, pentru a ajuta revistele USR să apară? Le-a venit ideea proiectului după ce a intrat în opoziţie? Fiindcă revistele literare au devenit o problemă, pot să lase USR fără bani, chiar dacă USR nu le plăteşte integral (la unele le dă salarii angajaţilor, la altele le plăteşte tiparul, la altele numai colaborările; doar revista Noua Literatură are acoperite toate cheltuielile; din păcate, lucrurile s-au agravat de când săptămânalul România literară îşi decontează cheltuielile la USR – nu toate, dar în bună parte). Nu e nevoie să vă reamintesc aici că în 1993, sub preşedinţia lui Mircea Dinescu, USR a dat faliment din cauza cheltuielilor cu administrarea revistelor ei literare… E clar că proiectul ajutorării apariţiei revistelor literare de către guvern ar ajuta indirect USR (care nu primeşte nici un leu din banii bugetului de stat), n-ar mai cheltui cu toate revistele ce apar sub egida ei – şi fără aceste reviste, literatura română nu poate fi concepută! Dar la cine să găseşti clarviziune, la de-al de Emil Boc şi baronii lui? Trăim chiar vremuri infecte, anticulturale.