0
1 comment

Sâmbătă, 3 septembrie 2011. Cine a crezut că Doina s-a învățat minte cu plimbările după coborâșul de la Vârful Omu pe Valea Cerbului, s-a înșelat. Așa cum m-am înșelat și eu, am sperat că am dezvățat-o măcar de preumblările de seară, de după ora 21, prin jurul blocului din București, trei sferturi de oră. Poeta Adriana Barna îi plângea de milă, că e făcută ferfeniță Doina (că nu mai poate să meargă și are moralul la pământ) și în seara asta Doina mi-a ordonat să ieșim la plimbare. Se vede că preumblarea pe munte mai rău a zădărât-o, să vedem cum o să fac eu față la asemenea solicitări cotidiene, de după lăsarea întunericului, într-un București cu terasele arhipline (cât o mai fi vremea frumoasă; altfel, nu-mi pare rău că anul acesta n-am acces la Festivalul G. Enescu, festival internațional de calitate, politizat peste noapte, jenant, acaparat și el de Băsescu și de oamenii lui; e umilitor, mi se rupe inima). Adevărul e că pe potecile de munte n-am întâlnit persoane de vârsta noastră (nu o dau de gol decât pe a mea: 61 spre 62, dar vă reamintesc: pe dinlăuntru am rămas la jumătate, la maximum 35; asta o fi vârsta sufletului), că din acest motiv ne putem mândri, suntem viteji, drepți și învingători (pe ici, pe colo). Întorși la București, observ că nu mai putem să ieșim din noile tabieturi impuse, degeaba am lipsit cinci zile de acasă, am zis că facem o economie de 10 lei, acolo, săptămâna asta, că nu mai jucăm la Loto sau Joker (îl anunț pe „Oracol” că din cele șase numere redate de el să le joc, la Comentarii, aici, la Loto 6 /49, n-a ieșit decât un număr săptămâna trecută), unde oricum nu vom câștiga niciodată. Ți-ai găsit. Ce credeți. În această seară am mers țintă la o agenție Loto, la „Mărășești” și nu numai că am jucat o variantă la Loto 6 / 49 și Joker, dar am cumpărat și un loz în plic, din acela cu capsă (nici nu știam că mai există; unele se numesc Loz, altele Sport, habar nu am de ce, care e diferența dintre ele) cu 2 lei, să controlez cum arată Necâștigătorul (fiindcă a fost un loz necâștigător): are dreptate Adriana Barna, ar încăpea perfect un poem sub Necâștigător sau o vorbă de duh a unui duhovnic sau citate din filozofi de audiență – ar trebui sesizate autoritățile statului în acest sens, dar cine are timp de pierdut cu toți deștepții rupți de cultură, care ne conduc?

Am luat seama că nouă (mie și Doinei) nu ne mai atrag atenția decât mănăstirile și cabanele din vârf de munte, adică tot ce e singuratic sau „pus deoparte”, numai ele au cu adevărat semnificația înălțimii (către care tindem). Iar în orașe nu ne interesează decât bisericile și „centrul vechi”, cetățile medievale (dacă au) sau clădirile de patrimoniu (tot ce e contemporan, oricât de postmodern ar fi construit, ne lasă rece) și parcurile (și lacurile, dacă sunt). E semn de bătrânețe spirituală fizică sau de îmbunătățire sufletească naturală? Pe de altă parte, ne văicărim că trece prea repede timpul, nici nu știm când trece ziua (umplând timpii morți cu cititul și rar, cu scrisul original) – fără să ne isterizăm.

***

Public în continuare partea a XIII-a (penultima) a prozei mele scrise în stil publicistic, a Omului-de-ocară (celelalte 12 părți se găsesc aici, în zilele din urmă; cine e curios, le poate găsi în acest spațiu de jurnal online; le mulțumesc, oricum, pentru răbdarea de care au dat dovadă citind-o):

O încurcătură de minte

(III. Nişte “caţavenci”)

Omul-de-ocară e în vis la o masă sub cerul liber, într-o grădină – seamănă cu aceea a casei părinteşti. Doamne, ce i-ar plăcea să moară aici, în vis… Aude la difuzorul casei, un aparat de muzeu, păstrat din copilărie, o relatare politică despre pregătirea campaniei electorale, aude şi data în care e el acum în vis, 19 octombrie 2004. Scrie de mână articolul pentru Cotidianul, la această masă, sub cerul liber – a şi uitat să mai scrie de mână un articol politic, din 2000 scrie direct numai la computer, înainte scria direct numai la maşina de scris. Din 1990 scrie articole politice, înainte de Revoluţie nu avea acces în presă… Chiar scrie? Ţine minte şi virgulele puse acum, în vis. Totuşi, nu e el cel ce scrie. O fi îngerul lui păzitor care scrie? A auzit, mai nou, că îngerii sunt extratereştrii văzuţi în farfurii zburătoare, de fapt, asta o susţin cei din ultima generaţie ce citesc Noul Testament cu lupa, cu judecăţi preconcepute…

Cine e duşmanul demagogiei electorale

Încerc să-mi păstrez cumpătul, văzând că “alternativa la PSD+PUR”, alianţa PNL-PD n-are argumente credibile în programul ei viitor de guvernare, atunci când e întrebată de unde ia resurse să acopere dublarea sau triplarea salariilor şi pensiilor, promise (şi îmbunătăţirea reală a nivelului de trai). Rămân de fiecare dată siderat când îl aud pe Călin Popescu Tăriceanu (viitor premier, nu?), că resursele vor fi făcute rost prin… scoaterea uriaşei economii subterane la suprafaţă. Personal, chiar nu înţeleg: să aibă alianţa PNL-PD memoria atât de proastă, sau mizează pe mintea scurtă a românului? E bătător la ochi. În campania electorală din 1976 a CDR se susţinea exact acelaşi lucru, îndeosebi Emil Constantinescu făcând caz de asta în mod agasant – că bani-grămadă sunt, resursele pentru îmbunătăţirea nivelului de trai (singura care contează pentru marele electorat; ca şi creşterea veniturilor la stat, bună să acopere cheltuielile publice într-atât, încât să avem bugetari bogaţi) sunt în economia subterană, pe care o vom scoate la suprafaţă, bla-bla, şi să vedeţi atunci trai pe vătrai. Mi-e groază să-mi mai amintesc de dezastrul guvernamental din anii 1997-2000, patronat şi de PNL-PD (recunoscute azi într-o alianţă de succes, alternativă la PSD+PUR), când nu numai că n-a fost scoasă la suprafaţă economia subterană, dar procentul ei a crescut la 40 la sută din PIB (conform SRI).

Cine mai poate să creadă în 2004 în această bazaconie a scoaterii la suprafaţă a economiei subterane (a lichidării evaziunii fiscale, a mafiei şi crimei organizate globalizate), care să asigure creşterea nivelului de trai în România? Îmi pare rău pentru propagandiştii electorali ai PNL-PD, dar mai pragmatici sunt propagandiştii PSD+PUR, care promit să facă rost de bani în plus la buget prin micşorarea cifrei astronomice a arieratelor, a datornicilor la stat măcar (e o cifră comparabilă cu aceea a evaziunii fiscale, de 40 la sută din PIB). Cum prostim electoratul?

Zilele trecute chiar m-a făcut să râd faptul că uniunea PSD+PUR şi “alternativa” ei, alianţa PNL-PD, au conştientizat pericolul intrării în blocaj demagogic în plină campanie electorală, datorită… Fondului Monetar Internaţional (în spatele lui stând şi Comisia Europeană, care ne monitorizează, aşa, tacit). Dintr-odată, toate promisiunile ireale făcute de ele cu… triplarea salariilor, de pildă (inclusiv a salariului minim, de mărimea căruia depind toate ajutoarele de stat sociale) au căzut în deriziune. Asta, din cauza acordului guvernamental cu FMI: ratificarea lui în Parlament având să desfiinţeze “o mare parte din temele electorale de impact”, mărirea salariilor căzând din start. FMI se împotriveşte constant, de ani de zile, să se mărească substanţial salariile în România (nici nu se pune problema dublării sau triplării lor, Doamne fereşte, dar nu se aprobă nici creşterea lor cu 50 la sută), să fie sigur că nu explodează iar inflaţia în România şi că macrostabilitatea nu e dată peste cap. Nu mai pun la socoteală faptul că perspectiva dublării sau triplării salariilor va alunga toţi investitorii care au venit în România să se bucure de forţa de muncă ieftină. FMI cere în continuare îngheţarea salariilor, nicidecum dublarea sau triplarea lor (care, altfel, sunt perfect necesare: ne-ar mai apropia, cât de cât, de salariile din Uniunea Europeană)! Din contră, FMI cere creşterea preţului la energie (gaze şi curent electric) şi limitarea la maximum a cheltuielilor bugetare… Bineînţeles, memorandumul guvernamental semnat de Guvernul României cu FMI are prevederi care se referă la următorii doi ani (îngheţarea salariilor şi creşterile de preţ la energie)! Deci, campania electorală (a tuturor partidelor) ar trebui ajustată pe prevederile acestui memorandum cu FMI – promisiunile fără acoperire nu vor face decât să ridice pe cele mai înalte culmi minciuna şi politicianismul.

După ce a terminat de scris, Omul-de-ocară a recitit articolul şi subconştientul i-a dat de gol faptul că se găseşte în 12 aprilie 2005 în realitate, acum, când visează că scrie ce am consemnat mai sus. Aşa se face că-şi dă singur dreptate, că a scris intuitiv în 19 octombrrie 2005 ceea ce trebuia, confirmându-se după mai mult de patru luni de guvernare nouă, cu PNL-PD la Putere… În vis, Omul-de-ocară, adormit fără să vrea la rădăcina copacului impozant de pe malul lacului din Parcul Carol din Bucureşti, s-a întins cu capul pe masă, sub cerul liber, într-o grădină care semăna cu aceea de la casa lui părintească, din Adjud, şi… a adormit. Adică a adormit în vis. Ce chestie, se gândeşte, Omul-de-ocară e adâncit în două straturi de somn. Frumos… I-ar plăcea să nu se mai trezească niciodată, să viseze când doarme în vis că doarme şi tot aşa, să se înmulţească straturile de somn din vis până într-atât, încât subconştientul Omului-de-ocară să se predea învins. În orice caz, asta a şi ţinut să facă, e un exerciţiu de sondare în profunzimile lui. Într-unul din aceste vise mai mici din visul cel mare de acum a înghiţit mai multe pastile de somn, de diazepam cu vodcă, să-şi bea minţile în vis, să doarmă şi să nu se mai trezească din vis! Să sondeze în străfundurile lui până la capăt, gata!

(Va urma)

Liviu Ioan Stoiciu

PS. Public alte fotografii făcute ieri la Mănăstirea Caraiman din Bușteni (cu lacul plin de bani și peștișori roșii), la Mănăstirea Sinaia și pe proprietatea Castelului Peleș (cu Pelișorul în prim-plan).

PS. 2. Pentru cei plictisiți, pot frunzări aici o revistă literară de nișă, în format PDF, de la Bacău: Plumb (redactor-șef Petru Scutelnicu), să dea click pe Plumb AUGUST-2011_Layout 1 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Am aşteptat să intru într-un dialog cu cei care sunt de cealată parte a baricadei, cărora, iată, le spun: „ De s-ar găsi vreun cuvânt nelalocul lui cu privire la piaza cea „rea”, apoi, îndată să-l ia vântul şi să-l ducă! „Fusese doar ursit să piară Troia” – spune poetul Homer, dar, partea cea mai îndrăzneaţă (cum spunea Pip, în Marile speranţe), era aceea, că, din pricina unui intrus oarecare, putea oricând să fie ridicat pentru a fi spânzurat la Old Bailey” (vol. 2, p. 132). Cât despre limbajul potrivit spunerii/scrierii, crai Alcinou, în cap.8, Odiseea, spunea, despre Cel-care-nu-ascunde-nimic, celui căruia i se destăinuie: „Când e un om, întrece şi pe-un frate”. Ori, eu, criticul Omului-de-ocară, i-am cerut de la început, să nu îmi ascundă nimic. Vedeţi voi? Omul-de-ocară a realizat că, în strategia de a fi primul, puteam oricând să-i reproşez cam tot cam ceea ce îi reproşa Ulise, Nauiscăi: „Doar Filoctet mă întrecea cu arcul/ Când noi aheii săgetam la Troia”. (C. 8, v.308-309). Nu am încotro. Cioran, chiar mă trage de mânecă, pentru că nimeni ca el nu a iubit această lume: „Să nu te naşti este, fără doar şi poate, cea mai bună formulă care există”. Îl copiase pe Homer, sau, doar amândoi gândeau la fel? Citez din Homer: „Cei doi părinţi ai mei şi nimeni altul/Să nu mă fi născut era mai bine!” (C. 8, v. 436-437). Era mai bine, dacă Dinu Păturică, care a primit vestea adusă de arnăutul vizitiu, de la o „cărucioară de ţară, fără coveltir (neacoperită)”, s-ar fi aflat în locul lui Alcinou? E doar o întrebare. Nausicaa nu i-ar fi răspuns vreodată tatălui său cu vorbele lui Păturică: „Daţi-l afară pe brânci, auzita-ţi voi? Eu nu am tată”. Câtă vreme, omul depindea de Dumnezeu, gânditorii spuneau, că, trebuie să te rogi pe toate căile, pentru realitate, nu pentru spirit. Pentru că Dumnezeu ştie, că, rugându-te pentru alţii, ceilalţi nu pot decât să-ţi întoarcă spatele. Cam ceea ce gândeşte Omul-de-ocară scriindu-şi articolele.