Vom fi legal mai săraci. Sfârşit de domnie? Trist, depăşit de vremuri

5 min


Luni, 7 iunie 2010. Ne-am luat de o grijă, premierul de paie al lui Traian Băsescu, Emil Boc, „şi-a asumat răspunderea pe legile austerităţii” (un sfert de salariu donat lunar statului şi 15 la sută din pensie şi din indemnizaţia socială) în faţa Parlamentului, în această după-amiază. De luna viitoare vom fi legal mai săraci. Fiindcă aşa vor muşchii regimului Băsescu, care a adus România în stare de faliment. Va fi o explozie de neputinţă interioară. Chestia din Constituţie cu asigurarea de către strat a unui trai decent e valabilă numai pentru bogaţi. PSD a depus în această seară moţiunea de cenzură (mă şi alarmează titlul ei, ceva cu genocidul social), care va fi votată şi de PNL (singurul partid disponibil să preia guvernarea dezastruoasă şi să scoată ţara din prăpastie). Şanse să treacă moţiunea? Minime, Băsescu şi serviciile lui secrete au avut grijă să le arate bau-bau-ul parlamentarilor PDL – adică intrarea în opoziţie! O mai mare sperietură nici nu se poate, să-i spui PDL (care a devenit partid-stat şi a acaparat România, toate funcţiile, toţi banii publici şi toate resursele statului) că intră în opoziţie! În Opoziţie nu mai poţi să furi resursele statului şi să te îmbogăţeşti din banii publici, în opoziţie devii muritor de foame (uitaţi-vă la săracele PSD şi PNL, au datorii de milioane de dolari rămase de la ultimele alegeri)… Aceasta e România. Al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Mircea Geoană anunţă azi că lui îi miroase a sfârşit de domnie a actualei puteri. Părerea mea e că se înşeală, cum s-a înşelat şi în noaptea alegerilor, când s-a bucurat că a câştigat, şi Băsescu a adus 70.000 de voturi în plus, prin serviciile secrete, de la românii din străinătate (la orice mă aşteptam, dar la a fi în asemenea hal manipulaţi românii din străinătate de Băsescu-servicii secrete, nu!). Are dreptate azi Crin Antonescu să-i arate cu degetul pe românii din diaspora, care au perpetuat pe capul românilor din ţară domnia lui Băsescu – ei, cei din diaspora nu suferă, lor nu le taie nimeni 25 la sută din salarii…

 ***

Azi, la prânz, am mers la Casa Presei Libere, la fosta Redacţie a Revistelor pentru Străinătate (a fost desfiinţată în decembrie, anul trecut; ea a fost editorul revistei Viaţa Românească din 1993, după ce Uniunea Scriitorilor a dat faliment şi a fost preluată la Guvern, la intervenţia lui Caius Traian Dragomir, demnitar pe atunci la un departament public; eram ultimii oameni, dar am supravieţuit; acum nu mai ştim încotro o vom lua) să dau bunul de tipar la numărul 5-6 al revistei Viaţa Românească. N-am mai păţit niciodată ce am păţit acum, cu amestecarea notelor de subsol şi cu inventarea unor litere indiene cu accente specifice (la un text sosit din India de la Liviu Bordaş, scris pe seama unui text inedit fără valoare al lui Mircea Eliade), inexistente în caseta „Symbol” a fiecărui PC, cu puncte şi linii puse dedesubtul şi deasupra literelor, pe care tehnoredactarea le-a efectuat… manual (eu n-aş reuşi o asemenea operaţiune: muta linioara deasupra literei, sau muta punctul sub literă). Nu spun că s-a reluat operaţiunea inventării acestor litere (cu zecile) cu accent indian după ce s-au pierdut la introducerea notelor de subsol! Dar nu despre asta voiam să scriu… În redacţie ne e groază să vorbim despre situaţia noastră, mai bine tăcem: sunt vremuri atât de nefericite pentru unii.

Curios, de la plecarea de acasă mi-a mirosit a fum de ţigară peste tot unde am mers. Dacă pe trotuar am înţeles de unde vine (de la terasele înmulţite), la fel la Casa Presei Libere (unde toţi intelectualii care se respectă fumează), n-am înţeles de ce la metrou a persistat fumul de ţigară… La întoarcere am venit pe jos de la Casa Presei Libere, după orele 15, traversând Parcul Herăstrău – pe o căldură de tip canicular, surprinzătoare, căutam mereu umbra (deşi suntem în 7 iunie şi n-ar trebui să fie cazul). Ştiam că la această oră, 15.30, două mii sau două sute de protestatari se chinuiau să strige „Jos Guvernul!” (şi atâtea alte lozinci, cu pancarte hazlii; am văzut la ştiri în această seară) la intrările în Parlament, la fosta Casă a Poporului, şi mă întrebam cum vor fi rezistând, fiindcă n-au umbră acolo să se adăpostească (n-au rezistat mult, am înţeles). Noi, românii, suntem blestemaţi să rămânem în plină revoluţie, să ne sacrificăm pe altarul experimentelor celor pe care i-am ales să ne conducă, lipsiţi de clarviziune. Sunt convins că vom trăi mulţi ani de aici înainte în tranziţie postrevoluţionară.

De când n-am mai fost prin Parcul Herăstrău, a fost instalat pe soclu, în apropierea podului peste lacul care se prelungeşte spre Muzeul Satului şi Palatul Elisabeta, un nou bust, al lui Fryderyk Chopin (1810-1849), la 200 de ani de la naştere – apropo de „revoluţie”, ascultaţi o mică piesă a lui Chopin, intitulată „Etiuda Rewolucyjna”: http://www.youtube.com/watch?v=ElXTywiTam8 (fireşte, o dată deschis acest link, în dreapta lui aveţi zeci de alte piese la alegere, pe care le puteţi asculta). Mi-am amintit că azi polonezii (popor religios) sunt sub ape, inundaţi, chinuiţi încă o dată de destin. Cred sincer că anume sunt puşi la încercare, că ei evoluează mai rapid spiritual decât alte popoare.

Intrat în Parcul Herăstrău, mi s-a şters memoria încet-încet. Ajuns în preajma lacului şi conştientizând pacea intensă a florilor şi a copacilor înverziţi, am simţit că trec într-o altă lume, că mă rup de necazurile cotidiene. În „mijlocul naturii” descopăr mai uşor frumuseţea (care mă încarcă energetic). Lacul era plin de bărci cu perechi, aleile erau pline de tineri pe biciclete închiriate (fiindcă au apărut şi în Bucureşti, în sfârşit, puncte de închiriere a bicicletelor), pe malul lacului, pe iarbă, la soare (dezgolite decent) sau la umbră citeau din cărţi femei singure. S-au schimbat şi băncile parcului (şi coşurile de gunoi au stema de fontă), acum sunt personalizate cu un vultur bucureştean… Am întârziat la chioşcul înalt de plasă al păunilor „cu ochi de păuni pe pene” şi al păuniţelor albe, un păun şi o păuniţă îşi desfăşuraseră penajul întreg, înfoiate, evantaiul penelor enorme, nefiresc, era chiar impresionant, din când în când pale de vânt le mutau din loc (şi copiii adunaţi pe margine ţipau încântaţi de spectacol). Îmi imaginez că paza asigurată în parc fereşte păunii de jumuleli (le-ar fi furate de beţivi „penele cu ochi”, în orice caz, să se împăuneze cu ele). Am întârziat şi la lebedele negre cu ciocul roşu şi la lebedele albe, le-am urmărit înotul distins, semeţ, cu gâtul lung întins în aer, rar şi-l aplecau să caute de mâncare în apă. Cu părere de rău, mai apoi, am constatat că au dispărut peştii mari din lac (aveau o oază a lor; puteau fi admiraţi de pe un pod). În parc nu mirosea a fum de ţigară, mirosea a iarbă cosită (cosită cu aparatură mecanică portabilă, tot mai des întâlnită la oraş).

Ieşit din Parcul Herăstrău, am intrat în metrou şi m-am trezit la realitate – două studente sau eleve în ultimul an de liceu vorbeau cu voce tare că un cunoscut al lor, „Niţă”, a luat o supradoză (nu ştiu ce stupefiant), după ce a încercat să se lase o vreme, şi a fost găsit mort într-o baltă de sânge. Cea care povestea avea un ton inflexibil, nu părea a fi impresionată, din contră, avea un mod cinic de a prezenta public un fapt comun (cei din vagonul de metrou se uitau unul la altul). Sublinia că şi mama celui ce a murit din cauza supradozei se droghează şi că, la înmormântare, ei i se părea normal să comunice cu fiul mort, speriindu-i pe cei prezenţi. Natural, mie mi-a pierit cheful. Am revenit acasă trist, depăşit de vremuri. Trăiesc într-o lume pe care n-o mai cunosc, de fapt, sunt rupt de realitate.


10 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. lasa ca nu esti rupt. doar ca realitatea isi mai sare si ea peste umbra uneori. altfel, textul e placut

  2. Superbă observaţie – patrie precoce, de pe vremea lui Burebista? Iisus nici nu trăia pe atunci. De aia nu e buna precocitatea la români, ca te apuci de droguri să uiţi de ce eşti venit aşa repede pe această lume (alţii se apucă de literatură; şi ajung tot acolo)

  3. din cind in cind trebuie sa lasi jos toate poverile si sa nu te mai gindesti la nimic. Un nimic complesit de verdele raiului pe care Dumnezeu ni l-a dat sa-l locuim. Suntem chiriasi vremelnici.

  4. Telul este mai mult decat nobil,salvarea tarii.Cu toate acestea il foloseste grosolan,nedrept,nepasator,in necunostinta de cauza ,birocratic,rigid.Ordon,decid, promovez,retrogradez,risipesc,rasplatesc si pedepsesc.Prin toate acestea ,influinteaza soarta oamenilor intr-o masura coplesitoare,in bine sau in rau,cum se nimereste,esential e ca santem dependenti de el,de subiectivismul,starea de moment-bahica ,de inpulsurile momentane,de …etc.Deci de hazard,nu de forte oculte,abstracte.Intrebarea este:daca ajunge in aceasta postura,de administrator inputernicit de popor si-ti dai seama de aceste riscuri,ce ai de facut?Aici cred ca parlamentul trebuie sa ingradeasca anumite drepturi,nespecificate in constitutie,pentru( presedinte) administrator.Da ,mizez in primul rand pe ingradiri legale,nu pe constinta sau intelegere,criterii politice etc.

  5. Nu cred ca PNL-Antonescu poate scoate Tara din criza, nu exista solutie interna ci doar in sistemul global care este si sursa tuturor problemelor din U.E. Nu mai departe Guvernul german al vacutei Merkel a fatat un program de austeritate ciudat de asemantor, ieri a fost dat publciitati, nici acum nu mi-am revenit in urma parcurgeri acestui „program”, sigur, pe mine nu ma vizeaza (ptr moment), dar in aceasta nebunie numita program, ba, cu un curaj demni de alienati mintali il si defineste ca cel mai austeri program din istoria Germaniei… cea ce imi suna tare, tare rau…. ma trimite cu gândul in alta perioada ce o credeam apusa definitiv. Mai frica imi este de provocarea germanilor decât a orcaror altor nati… iar nemti sunt dur provocati prin acest program, mult, mult mai dur decât români,la dvs in Ro inca este paradis, s-au va fi comparativ cu ce va rezulta in Germania în urma acestui tornado.

    În privinta diaporei care vi-larif i pus pe basinescu pe nas-cap… fie cu iertare dar comiteti o grava eroare, ma tem ca cineva a voit pune din nou granite intr-e noi si, bag seama le-a si pus, daca si d-ta poti pune botul la aceasta facatura bolsevica.

    Câti din diapsora au votat dle LIS? Nici 1% nu a ajuns la sectia de votare, eu unul si sa vreau nu pot vota (nu sunt cetatean român), in plus, cine da domne 20 Euro deplasa la votare? Eu m-am ocupat aici in 96 ptr CDR-Ctnescu si stiu binisor pe cine si ce procent am scos la vot. USA.. vai de mama lor… distantele sunt si mai si decât Germania, da, in USA si-a bagat coada CIA care a mobilizat aripa lor, acea care ne-a tradat pe noi, pe Maziliu in Ianuarie 90 (ehe… asta-i taina draceasca). ca de nu trada,, asa cum i-am spus-o si lui Iliescu in fata (a recunsocut voalat), Iliescu era zburat de atunci dle LIS! Nu intru in detali, am dovezi, dar nu vreau sa ofer gratuitati bestilor care se dau anticomunsiti, ori mari telectuali. Poate ne vom vedea vreodata sa stam la un pahar de vorba…. numa.. ca nici eu nu prea am drum spre Ro, haleste lovele si oboseste peste masura, inutil!

  6. Vă rog să observaţi, domnule Octavian Mihăescu că am pus pe seama manipulării serviciilor secrete (care stau în totalitate în ograda lui Băsescu) că s-au adus 70.000 de voturi peste noapte din străinătate, să-i ia faţa celuilalt candidat. E foarte posibil să fi fost falsificate în totalitate, ele nu pot fi verificate din ţară. A fost scandal pe 6 decembrie 2009 pe seama acestor voturi apărute din senin, favorabile lui Băsescu, ţinute la rezervă. Iar afirmaţia că românii din străinătate ni-l ţin pe cap pe Băsescu îi aparţine lui Crin Antonescu şi se referă în principal la românii din Basarabia. Îl citez: „Traian Basescu este raul nr.1. Pana de curand ne tot vorbea de intoarcerea la popor, iar acum s-a intors el de la popor. Le-a promis romanilor ca nu se va atinge de veniturile lor, iar acum le taie pensiile si salariile. El a decis reducerea veniturilor romanilor din tara, nu celor din Canada sau de la Paris, si nici din Republica Moldova, cu ajutorul carora a fost ales. Traian Basescu are o problema cu romanii din tara”, a mai afirmat liderul liberal. Dinspre măsurile de austeritate din Germania, mărturisesc, nu ştiu nimic.

  7. Domnule Stoiciu, rahatul ala de Antonescu este o nulitate care nu -mi pot explica cum reuseste mentine , s-au poate imi explic, cheia este bestia de Roman, compromisul cu bolsevici pe care noi (PNT), nu l-am facut, pâna in Aprilie 90, ca dupa am fost si noi vânduti din interior, dar pe sestache… una se halea ptr straini si alta se coia la Cotroceni, MAPN, Victoriei… Nu ma mira deloc ca tocmai puiul de bolsevic (Antonescu), tinteste bieti moldoveni, care in adevar, au votat masiv cu Basescu, dar de ce au optat atât de masiv pt Basescu dle LIS? Hai sa analizam nitel facatura asta secursit-bolsevica.

    1) Lovind in diaspora (moldava), pui paie pe focul neuniri spirituale dar si statale, reticienta românilor fata de moldoveni este cunoscuta. Asa ca boului de Antoenscu se cuvine o flegma direct in moaca, s-a dovedit inca odata agentul bolsevicilor. Desigur, in cârdasie cu Basescu, ca si gasca astuia joaca la zeci si zeci de captete contra românilor. Adica, securisti , agenti Moscovei actioneaza lejer in Ro, la toate nivelurile , in toate partidele are reprezentanti-agenti, Antonescu este un exemplu in acest sens, de-ia a lovit in moldoveni (de peste…pârleaz)

    2) daca câteva mii de români din diapora au reusit influneta votul, este o rusine pentru totii români din Tara care nu s-au prezentat la vot, care s-au dus la mici si bere ori ciordeala. la vot s-au dus, activisti partidelor, ceei cumparati cu un kil de orez ori mai stiu eu ce rahaturi turcesti. Dealtfel; toate partidele, totii lideri politici sunt ilegitimi, iar asta va duce la revolta violenta, asta se si vrea declansa la nivel mondial. Germania este din nou provocata dur… cea ce imi dovedeste ca ceva este pus la cale de oculta bolsevica care pare a fi pus stapânire le lume.

    pe scurt despre programul german;

    se taie doar la saraci .. nu 15-25 ci 50%, pesionari nu sutn vizati, ei si sunt o categorie privilegiata, deci, nu sunt saraci, ei vor fi clasa sociala pe care tineretul o va urâ de moarte, au si incercat prin 2005 francezi cu germani sa declanseze ura de clasa, dar ceva i-a oprit, acum vin cu programul de austeritate care vizeaza , tineretul, forta activa de lucru care si sa se dea cu curul de pamânt nu este angajata de nimeni nici cu sfert de norma, care avea o minima asigurare sociala prin acel Hartz IV, si ala o nemernicie bolsevico-schroderista, din acel prea, prea putin se reduce 50%, adica, din 380 Euro, va primi 180 Euro … bani cu care nici in România nu mai poti trai darmite in Germania. Am sa va redau o caricatura din ziarul de azi,

    Agentura fortelor de munca in fata careia functionari fericiti saluta someri cum ca salveaza bugetul tari…