Miercuri, 1 iunie 2011. Ieri făceam referire la un rest la dialogul lui N. Manolescu cu Dorin Tudoran, la Ateneul Român (de luni seara). Dorin Tudoran a amintit de isprava lui Adrian Severin, care a recunoscut că la Revoluţie au luat puterea cei ce s-au priceput şi care ne sfătuia să acceptăm reconcilierea naţională. Bun, a continuat Dorin Tudoran, eu o accept, dar ce oferim fiecare pe masă? Să mă reconciliez cu călăul meu? Cine a pus la cale revoluţia, anume să preia puterea, vrea să impună mai apoi reconcilierea, în orice condiţii… N. Manolescu: nouă nu ne-a dat prin minte să semnăm un pact la Revoluţie şi să ne întoarcem de unde am plecat, la rege şi regat. Ce-ar fi însemnat să-l aducem la Revoluţie pe Rege? Dorin Tudoran: sau să fi semnat Securitatea care l-a înlăturat pe Ceauşescu un pact cu disidenţii pentru un proiect democrat – al întoarcerii la monarhie. Dar cum? Câţi credeau atunci la noi în monarhie? Mai ales că se confunda cu figura Regelui Mihai… Vezi, punând pe tapet scenarii ce n-au putut să aibă loc, manipulăm idealuri. 
În realitate, n-am fost în stare să găsim soluţia salvatoare pentru România postcomunistă… A urmat intervenţia celor din sală. Ana Blandiana i-a subliniat lui Dorin Tudoran că ea nu i-a scris niciodată o scrisoare lui Băsescu, ci i-a scris lui Ceauşescu (n-a înţeles nimeni la ce anume se referă). Dorel Şandor a ţinut să atragă atenţia că N. Manolescu şi Dorin Tudoran au intrat într-o capcană introducând în dezbatere Securitatea într-o temă legată de normalitate, pierzând timpul (Dorel Şandor, acuzat că a colaborat cu Securitatea, a provocat zâmbete subţiri), că ar fi fost interesant dacă ar fi vorbit despre… reconstrucţia autenticităţii! La care N. Manolescu i-a răspuns diplomatic: de nimic nu mi-e mai teamă decât de autenticitatea noastră. Iar Dorin Tudoran: trebuie să ai organ pentru a avea simţul normalităţii. Furtul (al Revoluţiei şi al vieţii românilor în anii postcomunişti) nu e nici de stânga, nici de dreapta… (A intervenit N. Manolescu: hoţia e de centru) Tudor Mărieş: vrem normalitate fără „ei” (şi, mai exact, i s-a adresat direct lui Dorel Şandor: vrem normalitate fără „voi”; adică fără foşti securişti necupabilizaţi). Dorin Tudoran: normalitate ar însemna să afli adevărul despre Revoluţie, este o anormalitate că am cerut Curţii Europene a Drepturilor Omului să judece dosarele Revoluţiei, este normal în dictatură să faci greva foamei, dar e anormal să faci la 20 de ani de la Revoluţie greva foamei (cum a făcut Tudor Mărieş) să afli adevărul despre Revoluţie, e o ruşine că ne judecăm la CEDO… N. Manolescu: e clar că nu vom avea o lege a lustraţiei, nici nu vom afla adevărurile Revoluţiei. 
A luat microfonul Dan Grigore: datorită Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara eu nu mai sunt angajat la Filarmonica George Enescu (n-a înţeles iar nimeni la ce se referă). A urmat Sandra Pralong: ne e greu să iertăm, şi fără iertare nu putem intra în normalitate, ar trebui să se dea o amnistie morală, societatea aşteaptă un comportament normal din partea călăului… O amnistie morală desfiinţează principiile creştine, vinovaţii bănuind că ea va fi cerută la un moment dat – bun banc, deschid eu aici o mică paranteză: trebuie să-i mulţumeşti călăului securist sau activist înalt PCR că nu te-a omorât, să-l ierţi că te-a terorizat sau te-a băgat în puşcărie politică, şi neapărat trebuie să te reconciliezi cu el, că aşa a fost să fie; culmea, amnistia morală a fost dată tacit de regimurile postcomuniste, foştii călăi au avut sau mai au pensii uriaşe (dacă mai sunt în viaţă), de genul generalului de securitate N. Pleşiţă, sistemul ticăloşit a avut grijă să-i îmbogăţească în ultimii 20 de ani, să le dea pe mână băncile şi economia, închid mica mea paranteză. Dorin Tudoran şi N. Manolescu n-au fost de acord cu amnistia morală. Dorin Tudoran: numai cu o parte să facem reconcilierea, cu călăii şi turnătorii? Dar turnătorii nu vor să recunoască azi că au turnat, la fel nu recunoaşte călăul: şi ce facem, cerem pentru ei amnistia morală şi reconcilierea, când ei se cred sfinţi? Pentru ce, dacă ei nu recunosc… Fără să avem un set de principii, ce reguli respectăm? Când Brucan a cerut condamnarea la moarte a lui Coposu… Nu, acest joc nu poate fi jucat, n-am cum să mă reconciliez cu ei, de ce să-i acord amnistia morală? De dragul teoriei? 
Nu mai spun că el se consideră nevinovat şi e absurd, n-am cum să-l amnistiez… A urmat la microfon un necunoscut, care s-a mirat că N. Manolescu, deşi îi condamnă pe marii scriitorii care au turnat, îi consideră în continuare mari scriitori, ca valoare (era dat şi exemplul lui N. Breban). Nicolae Manolescu a răspuns: nu e nici o legătură între operă şi omul-scriitor. Eu încerc de o viaţă să despart opera de omul-scriitor. Eu nu judec pe nimeni. În privinţa lui N. Breban, s-a condamnat singur… Dorin Tudoran: e o imensă diversiune, aceasta, de a aduce opera în discuţie la colaboraţionişti. Nu se va duce romanul „Bunavestire” la Tribunal, ci omul-autor (acuzat de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea). Opera e operă şi omul-scriitor e om… (Extraordinar, la final Dorin Tudoran a condamnat atacurile murdare la adresa lui Adrian Păunescu şi Fănuş Neagu, după ce au murit, atacuri ale celor ce au profitat de generozitatea celor doi cât au fost în viaţă: „Suntem buni să dăm verdicte după moartea unor scriitori, dar reacţia la moartea lor spune totul despre noi, nu despre cel ce a murit”)
Închei. Vă daţi seama, n-am înregistrat acest dialog, sunt simple adnotări de la faţa locului.
***
Rămân pe teritoriul trecutului colaboraţionist şi reiau un comentariu de bun simţ semnat aici de Ion Lazu, plin de învăţăminte, din 27 mai (în altă zi voi reda aici şi un al doilea comentariu semnat de Ion Lazu pe această temă). Ar fi cazul să ne gândim mai serios la amnistia morală? 
Cui i-ar folosi ea, de fapt? Ea n-ar anula posibilitatea mântuirii personale? Ar mai conta dacă şi-ar asuma acest trecut vinovat cei ce au colaborat cu Securitatea-PCR şi cu dictaturile lui Gh. Gheorghiu Dej şi N. Ceauşescu?
Prietene LIS, am ezitat mult dacă să vin cu noi comentarii pe blogul dtale, în problema dureroasă a colaborării scriitorilor cu Securitatea, după ce mă retrăsesem, înţelegând că ne zbuciumăm zadarnic.
Simplificând foarte tare lucrurile, ca să nu scăpăm din vedere tocmai cadrul general al dramei: aceşti scriitori (mă refer la Ion Caraion şi Nicolae Balotă, dar cazul lor poate fi extrapolat) au ajuns la închisoare în anii 50, obsedantul deceniu, pentru că s-au opus înregimentării; la ieşirea din prima detenţie au continuat să scrie împotriva regimului (alţi condeieri, după experienţa terifiantă a detenţiei, au renunţat la scris, s-au făcut pierduţi în masa angajaţilor temporari de pe şantiere…); or, IC şi NB au fost întemniţaţi a doua oară (şi am numărat nu mai puţin de 25 duble condamnări ale unor scriitori! – semn clar că ei erau urmăriţi cu străşnicie…) de data asta pentru mulţi ani, sau la MSV, din care au executat 6-8 ani de puşcărie, iar la data când trebuiau să fie eliberaţi, fără să li se comunice sfârşitul detenţiei politice, impus de organismele internaţionale, ci dimpotrivă, lăsându-i să creadă că mai au de ispăşit încă mulţi ani, li s-a smuls prin şiretlic, ameninţări şi constrângere semnătura pe angajamentul de colaborare. În momentul când li s-a dat din nou drept de semnătură au început să scrie şi să publice dezlănţuit, ca spre a recupera timpul ce li se furase, cum au şi recunoscut. 
Până la plecarea în exil, IC a publicat nu mai puţin de 26 de cărţi, cu o medie ameţitoare, de 2 cărţi pe an; iar N. Balotă doar 12 cărţi în aceeaşi perioadă. În tot acest timp au fost nevoiţi să prezinte note informative. Scrâşnind din dinţi, au trebuit să toarne. O pacoste de nedescris, de netrăit… În mai 1967, IC le declara satrapilor săi că dacă îl mai constrâng să toarne, se sinucide. Nu a făcut-o, totuşi. Avea o familie, avea o fetiţă. Şi avea de scris în continuare, iar ceea ce se adunase în mape trebuia să apară. Sacrificase totul pentru asta. Acesta este omul obsedat de scrisul său şi de nimic altceva. Abia în 81, când şi unul şi altul au plecat, colaborarea cu securitatea a căzut. Însă, fapt de reţinut, nici în străinătate IC nu a recunoscut că ar fi trădat, dimpotrivă, s-a arătat indignat că i se atribuie texte contrafăcute, lături etc. Ceea ce nu era adevărat decât în parte… Şi îmi vine să cred că nici prin tortură nu ar fi recunoscut că a colaborat. Pare o culme a absurdului şi a disperării, când nu este decât adevărul strict, pe cât de sfâşietor. De ce nu au recunoscut? Mai întâi, pentru că e o ruşine prea mare să-ţi vinzi fraţii de suferinţă. Şi erau convinşi că nimeni dintre compatrioţi nu-i va înţelege, nu-i va ierta, nici măcar familia, prietenii, nimeni… ci toţi îi vor dezavua şi îi vor dispreţui. Iar opera lor va fi pe veci terfelită, aruncată la gunoi -, cea pentru care renunţaseră la orice în viaţă, inclusiv la onoare. E adevărat că nu renunţaseră de bună voie, cu atât mai puţin nu o făcuseră din proprie iniţiativă, ci fuseseră constrânşi, lipsiţi de libertate, schingiuiţi, puşi în imposibilitate de a-şi împlini chemarea de scriitori. Vina lor, în acest context foarte special, pe cât de cumplit, era oricum mai mică, aproape disparentă, în comparaţie cu teroarea prin care a fost obţinută. Poate şi faţă de răul pe care l-au pricinuit. 
Nu au turnat din viciu, cum au făcut onorabilii noştri vecini de palier, sau pentru avansa în schemă, precum bunii noştri colegi de birou, ci ca să capete dreptul de a se exprima ca oameni de talent, creativi. Şi mai e o nuanţă: în această ţară, lumea te judecă după vechi precepte, trădarea este pedepsită cu lapidarea, cu alungarea din cetate. Ca pe vremea lui Taras Bulba. În Apus, aşa mi se pare, lucrurile sunt mai laxe din acest punct de vedere. Se face la fel de mult caz de onoare, de demnitate etc., însă o defecţiune recunoscută este mai lesne înţeleasă, toleranţa e mai mare…
Cei care nu au recunoscut şi nu vor recunoaşte reprezintă la noi regula; excepţiile sunt două sau trei, însă trebuie să adaug că nu neapărat convingătoare. Dl DZ a recunoscut că a colaborat cu „partea bună, patriotică” a securităţii şi ne prezintă rezultatele acelei colaborări. Nu spune în schimb nici un cuvânt despre trădările obligatorii: preţul jertfei patriotice.
Ni se spune: acuzaţi pe nedrept CNSAS-ul, care este legal constituit şi îşi desfăşoară activitatea conform Constituţiei. … Da, e legal constituit, însă personal am prea puţine motive să apreciez rezultatele cercetărilor întreprinse. Mai întâi că totul merge prea lent, ca să nu zic că merge alandala. Deconspirări descâlcite cu ani şi ani în urmă şi care nu au fost înaintate tribunalului; altele care ne sunt anunţate înainte de pronunţarea verdictului. În acest ritm, nu vom afla decât fărâme de adevăr, şi prea târziu…
Am asistat o singură dată la o acţiune a CNSAS, chemat la lansarea unei lucrări de doctorat pe baza cercetărilor de arhivă. La discuţii, Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat a reclamat faptul că nici până acum, după 20 de ani, nu a fost găsit manuscrisul „Aşteptând ziua de apoi”, care a fost principalul capăt de acuzare al lotului Noica. Atunci din sală s-a ridicat o tânără cercetătoare care a anunţat că ea a găsit întâmplător manuscrisul respectiv, în cu totul alt dosar, cu vreo doi ani în urmă… Surpriza a fost foarte plăcută, însă mare a fost şi nedumerirea: De ce nu au anunţat familia, presa etc. Ni s-a dat o explicaţie care nu a mulţumit pe nimeni: că descoperirea a fost postată pe site-ul lor, conform procedurii curente… (De curând romanul a apărut pe piaţă, se dovedeşte a fi vorba nu despre un elogiu adus legionarilor, în plin dejism, ci tocmai dimpotrivă, despre o acuză adusă rătăcirii celor care apelau la rasism şi mântuirea colectivă.)
Ni se mai spune: Opera nu salvează omul. Da, răspund, însă opera salvează literatura română, aflată în grea suferinţă, mai rău ca niciodată. Nu mai e nimic de aşteptat în cazul celor care nu au avut puterea să se mărturisească, în speranţa iertării, cum cu obidă se exprimă poetul AS. Oricum nu avem căderea să-i judecăm noi, care nu am trecut prin încercarea lor extremă… Nu trebuie să uităm însă nici celălalt aspect, determinant al întregii tragedii: că ei s-au opus regimului. 
(Îi dau dreptate măcar în această privinţă lui VT, care cere răspicat o distincţie clară între cei cu adevărat mârşavi şi cei care au luptat contra puterii până la limita puterii lor.) În orice caz, la opera lor nu putem renunţa cu nici un chip. Am fost la editura Vinea redactorul de carte al operei poetice a lui Ion Caraion, „Arheologia durerii”, apărută în colecţia Ediţii definitive, seria Patrimoniu, în 2 volume, totalizând peste 1100 de pagini, o operă redutabilă, spun asta fără nici o ezitare şi de care o literatură ca a noastră nu-şi poate permite să facă abstracţie. Cât despre „Caietul albastru”, de asemenea 2 volume, peste 1100 pagini, am parcurs-o cu sentimentul că mă aflu în faţa unei capodopere. (Am fost redactor de carte şi la alte două masive volume de Nicolae Balotă, lucru lesne de aflat din căsuţa tehnică a volumelor.) De altfel nici NM nu-i contestă excelenţa, deşi are unele rezerve la volumele de exegeză, prea docte, epuizând subiectul, „încât nu-ţi mai vine să citeşti cartea”; despre „Caietul albastru”, citit cu excelentă impresie, scrie răspicat: „Nu avem multe jurnale la acest nivel”; după care rezervă 3 coloane analizei, cu edificatoare citate.
Şi mai cred că se spune pe bună dreptate: Să-i judece bunul Dumnezeu, pentru simplul motiv că a da noi un verdict nu este omeneşte posibil.
Ion Lazu
PS. Vă invit să citiţi în format PDF revista Litere (apare de 12 ani la Găeşti şi Târgovişte şi e condusă de criticul Tudor Cristea), cu o specificare: să insistaţi pe articolul de la pagina 43 al prozatorului Dumitru Ungureanu (admirator al disidenţei lui Paul Goma), care are opinia lui în legătură cu N. Breban şi scandalul acuzării de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea. Daţi click pe http://www.bibliotheca.ro/reviste/litere/nr_5_2011/litere_nr_5_2011.php
Ma bag si io in vorba, prevad ca si azi ma voi lungi, tema asta pacatoasa impune, poate voi fi subiectiv, frustrarile ce le simt si azi isi vor spune cuvântul.
1) Asa cum am mai spus cu alte ocazi, in Proclamatia noastra inca din Noiembrie 89 când o redactasem (Ion Radoi, a fost initiatorul ei), sunt unul din cei care inistam ca sa cerem revenirea la momentul 1947, sa-l aducem pe Rege in Tara ptr asigura tranzictia si inc azul care poporul nu va voi opta ptr mOnarhie sa se faca referendum, insa numai dupa ce vom fi reparat ruptura facuta fara vointa poporului in 1947. Proclamatia asta va fi citita (asa cred si azi, fara dovezi clare), de catre Maziliu in 22 Dec 89, este adevarat; nici grupul in care actionasem inainte de 89, cu exceptia lui Radoi, nu agrea ideia de Monarhie, ba un bun amic , imi va spune;
– Mai Tavi, Dinastia Româna este damnata, Mihai este un rege damnat.
M-am uitat la el, fara sa pricep prea bine ce vrea sa spuna, omul era mai citit,instruit in ale istoriei decât mine la acea ora, tatal sau filogerman, ofiter al Armatei Regala, ulterior va ajunge filolog, profesor satesc, ca si fiul sau care va urma profesia. Deci, nu era vorba de un fiu de bolsevic, nici de un secursit, comunist si alte acareturi odioase cazute pe capul nostru. Desigur, atunci nu am dat prea mare importanta idei sale, multi ani imi va mai trebui sa pricep, este adevarat ca mia trebuit si multa cetire , invatare a istoriei noastre, ca altfel… ramâneam si io la sloganurile vânturate de activisti platiti, azi ai lu Duda. Ce vreaus a spun;
Totii cei care azi ne vorbesc de Monarhie, de greseala pe care am facut-o in 89-90, totii acestia au fost impotriva pâna târziu de tot, pâna prin 2000, 2004, azi, vin sa ne abureasca cum ca tot ei au gândito atunci, iar alti, „domne, nu ne-a trecut prin minte” Bine, bine, nu ti-a trecut prin minte in 89, de acord, insa, dupa 89, acelasi grup care milita ptr monarhie in 89, in care am facut parte, se va remorca la PNT, militant infocat al Monarhiei, ba chiar si in P-ta Univ incercam aduce vorba de Monarhie, insa, aceiasi care azi sunt vocali, au fost si atunci impotriva idei… din cauza lor nu am putut vorbi de Monarhie, reamintesc celor care au uitat, celor care nu au habar; Demnostratia maraton din P-ta Univ, pornita in Aprilie 90, este opera noastra, noii am delcansat-o, doar Dinca o mai aminteste corect,ptr ca a fost si el prezent in acel moment, respectiv, la Aeroport in asteptarea Regelui,ptr cine se indoieste de afirmatile mele, il asigur, am importalizat fiecare moment inclusiv cel de dupa Aeroport, dupa care s-a delcansat demonstratia maraton a carui suflet a fost Dinca, nefind membru PNT, noii l-am sutinut intens dar nu din pozitie partinica ci privat fiecare pe cont propriu. Asadar, pâna si momentul P-ta Univ, la baza lui a avut tot ideia de aducere a regelui in Ro, la asta am fost parte activa, ptr care am platit destul de piperat nota de plata pe care si mie ca si intreg grupului ni s-a dat de catre cei ce azi sunt vocali. Pentru multi poate fi lauda de sine, nu am de ce a ma umfla in pene ptr ca am dovezi clare ca asa a fost, la asta am luat io parte. De dragul adevarului, din nevoia a le da peste bot impostorilor de azi si de ieri, carora le datoram esecul ma simt obligat spune raspicat.
2) Exilul anticomunist ce azi se da monarhist sa o lase mai moale, in frunte cu Regele Mihai, NU au fost capabili , nici în intentie nu au avut fi pregatiti ptr moment, multi s-au dus la Rege, fotografiat cu el , dupa care… nu prea -i auzeai fi pro Monarhie, iar Regele.. nu-a fost capabil ai uni in jurul sau, Regele cu execepetia unor comunicate seci (le am pe toate in arhiva, le-am analizat), nu-a fost prea activ, nu-a convins pe nimeni. Astfel, atât intern cât si extern momentul 89 ne-a prins ca întotdeauna in istoria noastra nepregatiti, in frunte cu Mihai. Daca exista un cap bine organizat, in Ro exista o mâna de oameni care sa fi sutinut la firul ierbi ideia, acest grup a existat, din el fac io parte, insa nu a existat capul, care abia azi se ridica, cu nerusinare,ptr ca in momentul 89-90, astia erau trup si suflet ptr capul bolsevic. Am sa va dau un exemplu;
Pâna in 1997, analizam cu o personalitate marcanta a exilului, cunsocuta in Ro si afara, analizam personalitatea lui Mihai, in care observasem multe aspecte pozitive din toate punctele de vedere. Imediat ce a ajuns CDR la putere, acest personaj din monarhist activ subit devine „republican” doar ptr ca ajunsese C-tinescu la putere. Dupa ce vazu cât de bun fu tov Ctinescu, se baga la fund bietul om, deceptionat. Ajunsi in acest punct, trebuie sa facem un popas si pe-acilea
Se stie ca tov C-tinescu avea niste angajamente fata de Coposu privitor la Monarhie, cu toate ca zi nu mai recunaoste, ca deh nu exista document scris, nu odata a delcarat (am caseta video), cum ca odata ajuns la putere se considera provozoriu si va face tot ce -i sta in putere ca sa readuca Monarhia in România. Dealtfel Coposu din acest motiv la si sutinut in defavoarea lui Ratiu, gafa monumentala pe care Coposu a comis-o si de care nu se mai vorbeste, Ratiu a fost tradat de Coposu, care nu trebuia renunta la candiatul PNT ptr presedentiale, iar in 96 mai mult ca sigur ca Ratiu avea sanse foarte mari, si banuiesc ca era cu mult mai de cuvânt decât tov Ctinescu. Dar alt aspect ne intereseaza; Subit, voi constata ca reactia acelui personaj cunoscut, care a contribuit substantila si la sucesul CDR-Ctinescu, monarhist de te ungea la inima, odata ajuns la putere CDR, cum spueam… arunca monarhia la cosul de gunoi, nu este singurul, mai bine de 75% dintre monarhisti de pâna in 1997, vor avea aceiasi reactie, pro republicana, ce arata o fata urâta a românilor, aceia ca odata ce se vad cu saci in caruta, da cu copita, te lasa cu buza umflata.
Pâna in 1997, Mihai (regele), a jucat tare, nu-a fost dispus ceda bolsevicilor de la Bucuresti. Declaratia soc a lui Ctinescu, vizita Regelui din Martie 97 (am fost si io acolo), il vor convinge pe Rege de adevarata situatie , ca are doar o singura optiune, sa-si recupereze propreitatile cu orce pret, cât mai este el in viata ca dupa el va fi si mai greu, fiecare zi irosita pe altarul unui ideal mort risca pune in pericol recuperarea prorietatilor. Din acest moment, Regele devine altul , sfârsind la brat cu Iliescu, iar azi… este prizonierul tov Duda.
Prin urmare, douo momente au fost ratate, 89-90 si 97-2000, care daca nu erau ratate mai mult ca sigur ca tov Duda ramânea un actoras de provincie bun juca in filme deocheate rolul de print viril… din nefericrie ptr Casa Regala, il joaca pe viu cu consecinte devastatoare ptr Casa regala, ptr Monarhie. In acest moment; a mai pune in discutie Monarhia este curata nebunie, de ce curata nebunie.
In primul rând România nu mai are rege, Margareta este buna face carte de bucate, scrie romane de dragoste întarziata, insa ajunge regina… fereasca Dumnezeu România. Analizând personalitatea ei umflata cu pompa de actorasi nostri dragi, mai ales de al ce-i baga in pat pe casanova de Dâmbotiva, observam ca femeia asta orce va fi ea, numa sânge albastru nu va avea in ea. Habar nu are pe ce lume traieste, pare fi prizoniera casanovei noastre, multe indici avem in acest sens, cine nu le observa, sa fie santos, dar la mine sa nu vie cu sloganuri ca nu-l ascult, nici nu voi sta explica, ptr ca irosesc nervi de pomana. Si asa ajungem la damnarea regelui nostru, de care azi nu ma mai indoiesc nici io.
Am identificat vreo trei momente grele in istoria Casei Regale Române, care isi spun cuvântul din plin in damnarea ei prin Mihai al nostru, cu care s-a terminat istoria acestei case regale, el insusi a desfintat-o. Prima si cea mai grea gafa cu consecinte devastatoare ptr Casa Regala o comite insusi Carol I, la nici câtiva ani de dupa incoronare, a doua o comite Regina Maria, de fapt prin ea intra in Casa Regala Româna, blestemul, damnarea ce va urma, primul semn clar prin Carol II-lea , este rezultatul acelui blestem ce la atras. Al treilea moment este Mihaita al nostru, care avea rolul ridica blestemul, a fost singurul si ultimu care trebuia plati si eradica blestemul din casa regala care va avea consecinte dezastroase si ptr România. In momentul când trebuia sa o faca, dp 89, taman atunci se caca pe el! Din acel moment si Mihaita al nostru cade, nu oricum cum am vedea la prima vedere, brat cu Iliescu, nu, îi cade coroana nevazuta, îi cade aura regala, pe care azi nu-o mai are , cât despre fie-sa, nici vorba sa existe macar o unda de aura regala. Regele ar fi trebuit reveni dp 89, Dumnezeu ia deschis usa scapa de blestem, si atentie; Dumnezeu-i deschidea o usa si mai mare recupera tronul, izbavi România. Nu intru in detali, orcine cunoaste istoria si casei regale române, va identifica singur punctele grele ce au condus la damnarea lui.
România sa o lase moarta cu Monarhia, trebuie avea rege, asa ceva nu mai exista, când trebuia adusa totii o blama, azi când ea nu mai trebuie pusa nici macar in discutie, aud tot mai multe voci.. ciudate voci, toate il tzuca in cur pe Duda, viitorul PNT va ajunge caruta lu Duda, a si ajuns, cei mai multi activisti (platiti), ai lui Duda îi veti gasi la taranisti recenti.
Scriitorul Gică Ene, care tocmai deveniră monarh literar pe veci, avea o formulă politică pur mioritică, ne tot repeta că ţărişoara ar trebui condusă de un „preşerege”. A se vedea/citi năucitorul său volum de rondeluri „Târfa şi sertarul”. De fapt, Ene era inedit chiar şi când părea…clonat. Citez din acest Ţuţea al poeziei în dungă: „Nu sunt puncte câte i” sau „Serei-m-aş şi n-am cui”…
In privinta reconcilieri asteia… prea, prea multa vorbarie. Ma tem ca o perfida lovitura se da in zilele noastre cu asemena vorbari, cereri vehemente din partea colaborationistilor dinainte si de dupa 89, carora le datoreaza Ro esecul. Ba una, caruia se datoreaza distrugerea partidelor istorice, cu tupeu se lauda in sala… sa-i fie de cap si asteia.. cica ea fu dezidenta, o fi fost, daca o zice cu atâta patos.. o vor crede câini maidanezi, dar nu io.
In asemena conditi chiar nu pricep despre ce reconciliere au vorbit tovarasei astia, impostorul, securistul, turnatorul interpreteaza rolul luptatorului antirahat, ca anticomunisti NU au fost astia. Il vede cienva pe Goma luând parte la asemena farse, nu cred, pe dl Tudoran il credeam mai istet, dânsul a facut figuratie in acel spectacol, trebuia sa existe ca si in FSN ceva nume sonore, dupa care un sut in cur. Pun pariu cu cine vrea, mare, mare minune de nu-i aranjeaza astia si dl Tudoran o facatura desconspiratoare de ramân totii masca… nu credeti, bun, vom vedea noii , fff curând, semne sunt din belsug, si inca unele care ar fi trebuit pune pe gânduri pe dl Tudoran, care se vrea om cu experienta bogata, cel putin asa lasa întelege, când o sa-l fardeze tovarasi de nu -i va ramâne decât fuga in pustie, sa-si aduca aminte de cele spuse de mine acu. Iar ceilanti de vor ramâne masca, sa nu joace farsa uimiri, ca nu ma va fi convins fi sinceri ci cretinoizi sadea ce-si joaca rolul foarte prost. .
La „noi” reconciliere ar putea însemna împărţire matematică a umorilor. E imposibil. Nu mă pot „reconcilia” de la egal la inegal cu, în primul, intelighenţia de partid(e): Păunescu, Pleşu şi Liiceanu (apatrizi, aculturali, amorali, apolitici, oameni universali…), Lăncrănjean, Vadim, Săraru etc. Toţi o apă şi-o ţărână. Şi nici nu exisă o posibilitate „tehnică” de reconciliere între românii de ieri şi de azi. Unii chiar nu înţeleg că trebuie să-şi ceară iertare şi fără să fie „vinovaţi”, de-alde Manolescu şi lumea sa superficial-ironică. Ştiu ei mai bine decât noi de ce sunt vinovaţi. Ca în familia în care bărbatul îi dă o palmă muierii fără niciun motiv, iar atunci când e întrebat de ce a făcut acest gest are un singur şi consistent răspuns „Ştii tu de ce”. Ne-o reconcilia Dumnezeu, că justiţia n-are balanţă, ci doar clanţă…
@Domnule Mihăescu
Nu credeţi că e de ajuns dacă spuneţi că părerea dvs. este că Alteţa Sa, Prinţesa Margareta, nu se pricepe la politică? Ce elegant aţi fi….
Pe mine nu m-ar deranja deloc, ca după atâta virilitate preşedenţială urât şi zadarnic risipită peste bieţii români, să avem o regină distinsă şi un guvern care să facă impresie bună în Europa şi, în acelaşi timp, să aibă simţ practic pentru a rezolva problemele României…sau măcar a îmcerca să le rezolve.
Dacă România nu devine tot mai mult un No Man’s Land…o zonă de manevră, între Occident şi Orient…pe care toţi au interesul s-o dezorganizeze şi s-o slăbească ca structură politică închegată, ca sistem valabil independent…
Pai da dle Ifrim, avea dreptate poetul profetic vorbi,iar limba româna-i fu de mare folos profetiei sale, regele ajunsa presh-ul pe care bolsevici isi sterg cizimele pe care se afla din belsug sângele elitei românesti! Si când spun elita românesca includ si taranul român, ex, o Elisabeta Rizea, acelui taran care a salvat la Aiud sabile generalilor, României s-a retezat capul, dupa care s-a cipârtit trupul ce era in perfecta aromonie cu capu, elita intelectuala a tari. Azi ce avem pus in loc, o cap de monstru, odioasa figura ce sta pe un trup anemic peste care apasa cu putere pâna al baga de viu in pamânt.
Regele ar fi trebuit pricepe, dealtfel a si priceput el, este, era, un om destul de întelept ca sa nu priceapa ca el Nu trebuie ajunge pres, nici prin gând sa treaca unui membru al familiei ajunge pres… Sa nu fi dat mâna niciodata cu cei mânjiti de sângele elitei românesti, el, avea si are inca obligatia spune adevarul, nu-a asista pasiv la mistificarea istoriei de dragul recupera averile, care in veci nu vor fi ale familiei sale ci va ajunge in labele bolsevicilor lu Duda, pe cale legala se va face. Pai, crede cineva ca bolsevici dadea inapoi atâtea averi, se aude ca nu stiu câte hectare de padure, munti întregi i-ar fi dat… Ciudata retrocedare, tare ciudata, dar de nu se facea presh.. nu pupa nici viza de intrare in Tara. Tare ma tem ca prin retrocedarile astea ciudate , bolsevici au pus mâna pe un imens teritoriu al Ro, sigur, margaretelor le ramâne un savârsin, o vila, un petic de gradina pe undeva aiurea, insa, mai mult ca sigur, miile de hectare nu cred ca sunt ptr ei (casa regala), ci prin ei, s-a pus mâna pe o mare parte din România.
Un alt aspect fff important, pâna-n 1997-98, Regele nu vroia auzi de schimbarea statutului casei regale, legi salice, subit , dupa o vizita a unui mare bolsevic, isi schimba atitudinea, o da pe margareta lui unei dude, se tzuca cu Ilici in bot, si tare, tare rapid primeste înapoi propreitatile.. pe când unei Mociornita nici azi nu li s-a dat totul, nici despagubiri ptr cele propretati ce nu pot fi retrocedate, dar regelui si unor bolsevici din spita dudei, cu mare larghete se da, si iarasi da inapoi si ce nu-a avut, desigur, reparati morale li se cuvin astora… nu si cateilor (românilor).
Intrebarea cheie este alta, va ajunge tov Duda guvernatorul regiuni rromania? Sau sa citez pe dl Ene, mentionat de dl Ifirim, va ajunge Duda asta si preserege… Am ceva temeri serioase in aceasta directie.
Doamna Varan,
Margareta nu mai este ptr mine o alteata regala, imi sta in gât vorba asta mare, zice cuiva M.S V-stra, Alteata V-stra regala, desi, sunt monarhist, pricep nevoia ei, dar cu o singura condite; sa existe rege si urmasi demni. Nu va aduce nimic Margareta in U.E de mâine tot mai puternic a regiunilor, cu o conducere unica,insa, sotul ei, preserege (ca sa citez pe dl Ifrim), se pare ca da, ptr asta-i si pregatit, el cu tot neamul sau va guverna regiunea rromania, secondati de un Cioaba vicerege…
Mi se apre foarte ciudata campania asta pro Duda, desigur, se foloseste când Mihai, când Margareta când numele tov Duda irita… in esenta, mie mi se apre ciudata subita campanie pro monarhie din Ro, de dupa demolarea compelcta a casei regale, nu când ea inca mai era in viata, iar Margareta o printesa autentica, cu aura, pierduta si de ea… din pacate.
Domnule Mihăiescu,
Ciudat monarhist mai sunteţi şi dvs. … 🙂
În ceea ce priveşte U.E….acesta sau va fi foarte unit în viitor sau nu va fi deloc şi Europa tradiţională şi tradiţionalistă va dispare în 20-30 de ani, înghiţită de noile valuri migratoare…pentru care, mai ales Occidentul nu e decât o superbă şi sfidătoare prăjitură cu frişcă.
Poate sunt ciudat dna Varan, monarhist, dara realitatea din Ro impreuna cu Casa Regala, ma adusa la asa ciudateni, ptr ca da, io nu pot fi republican nici de ma pici cu sare, adica, taman io care stiu bine profetia privitoare la republica bolsevica, cea de azi, expusa cu precizie chirurgicala dinainte de Hristos, nu pot sutine aceasta plaga numita republica, as cadea in pacat greu dna Varan, ma fac partasi acestor impostori pe care Dumnezeu nu-i va lasa nepedepsiti. Dar in acelasi timp, nu pot spune nici DA impreuna cu regele cazut, care si-a calcat in picioare rangul, si-a vândut pe un blid de linte dreptul pe care Dumnezeu i-la dat, a mai sutine un astfel de cazut, vândut republici bolsevice, te faci partasi pacatului lor, ce va fi judecat de catre Dumnezeu ptr ca s-a calcat ordinea pusa de Dumnezeu. Daca pâna si regele a uitat aceasta lege sacra… este grav, tare grav, da, ciudat monarhist mai sunt, cum-i monarhia româna asa-s si io….
Probema Casei Regale Române este mult mai grea, Mihai este obligat face canonul, le nu doar ca a refuzat, paradoxal pâna si Iliescu a avut o rabufnire serioasa prin 2001, in timp ce Mihai repta placa, trebuie sa se retina; primul rege, Carol I are sânge de elita româna pe mâna /Eminescu/ iar Mihai pe a lui Antonescu, pe care nu la salvat din motive personale. Dar, sa admitem, trebuia salva Monarhia in noul contest, nici Antonescu nu la-r fi acuzat,ba ar fi fost dispus sacrifica salva monarhia. Faza asta cu Antonescu este cu bataie mult mai lunga (vezi rabunfnirea lui Iliescu), azi, este batuta in cuie, iar un Goma care mai striga inca adevarul, drama reala petrecuta in acele zile, este pus pe coji de nuci. Regele, tace, ba nu tace, vorbeste limba bolsevica cu neobrazare, se duce la Moscova inchina , iar un biet presedinte baltic, refuza cu demnitate regala lua parte la ritualul dracesc, ciudat, tare ciudat rege am mai avut si noi. Actul de la 23 August, a fost devastator ptr România, bolsevici au ajuns pâna la Berlin fara trage un glont, a trecut prin Europa ca prin brânza, le-a deschis terenul ocupatiei, nu mira ca Stalin il decora pe al nostru rege, avea toate motivele. Abdicarea lui din 1947 , este si ea arnajata, despartire amiabila facu cu tovarasi, minciuna cu mia de studenti sa o zica lu mutu, este atât de slaba incât imi este mie rusine a o aminti, dar nu si lui repeta la nesfârsit. In exil,pâna in 89, a stat cumintel,prea cuminte statu in banca lui, vezi arhiva comunicatelor sale din 1947 pâna-n in 89. Asta demonstreaza ca omu a priceput inca din 1946, Anglia, ce urma fi impus, ca orce impotrivire este sortita esecului personal, ca trebuie sta la fund pâna-n ziua care va aduce stoparea expermentului, respectiv 1989. Dupa 89, a sperat ca a rasarit soarele si pe aleia sa, pâna-n ziua când pricepu ca este bine sta cumintel ca de se pune curmezis, nici in Ro nu intra, azi, ca si in 1946-47, omul stie bine foaia de parcurs,careia i-a dat tot girul, in 47 as salva viata, azi as salva propretatile, tara ptr el… nu mai exista de multa vreme. Il veti vedea lacrimând ori de câte ori pronuta România, un pshiolog va spune fara mare greutate, isi plânge de mila lui insusi ci nu tari cum se inseala multi, plânge dupa tronul pierdut, ca nu si la recuperat, esecul pe care la suferit, pricepe ca este damnat si asta-l face plânge.
Mihai, este singurul personaj important in viata care trebuia izbavi România de la agresiunea mincinoasa a neobolseviclor de dupa 89, faptul ca nu spune adevarul ptr a contracara marea minciuna impusa românilor, demonstreaza ca nu-i cu inima de român ci bolsevic curat. vedeti, daca pâna si Iliescu si-a iesit din minti, scapat gura in 2001, dupa care baga capul al cotet, deh… risca prea mult, ce sa mai zic, cer de la Mihai, ca el ar fi trebuit avea reactia lui Iliescu si nu o avu, dimpotriva isi pusa semnatura pe mincuna bolsevica.
Acestea sunt aspectele vizibile,cunsocute de toata lumea buna,informata, aspecte ce pot fi discutabile, poate istoria îi va da dreptate lui Mihai, ar fi bine sa fie astfel, dar io prevad ca girul lui va sigila o viitoare lege foarte impovoratoare ptr Ro, lege ce nu poate fi data cât timp este Mihai în viata, ptr ca bolsevici stiu de ce este in stare Mihaita daca-l calca pe coada, adica sa iasa si spuna tot adevarul, prin care vor trebui rescrie istoria, legile impuse de catre bolsevici. Indirect, Mihaita al nostru a pus umarul la viitoarea jertfa a antihristului careai si români vor trebui inchina, asa cum zice si in Apocalipsa,un rege, uns a lui Dumnezeu, nu trebuia cadea in acest grav pacat. Stiu, este greu de prins ideia asta, ptr moment sa ramâie asa, oricum nu mai este nimic de facut, nu merita tulbura apele mai mult decât sunt.
Reticienta majoritati românilor fata de rege isi are explicatia ei, nu doar probaganda comunista-i cauza…
Hristos S-a Înălţat!
Onoraţi Oameni, în această Zi Înălţătoare, vă chem cu prietenie la împăcare!
Să-mi fie iertat că nu pot fi, nici rămâne spectator impasibil la o gâlceavă (îndefinitiv) tot pe-atâta de trecătoare, pre cât aceste estivale tempeste.
Să-mi fie iertat că nu sunt, nu pot fi de partea niciunuia dintre ’beligeranţi’ (am folosit motul, deoarece deja a fost invocat de antevorbi/scrii/tori).
Vinovat nu este niciunul dintre împricinaţi!
Vinovat e Galopul întins la care ne obligă aceste vremi de adevărată, nedisimulată restrişte. Vinovat e cortegiul întreg de belele ce s-au prăvălit peste noi ca un nor de zgură şi de cenuşă. Toate se rezumă la superficialitate şi grabă, numai de dragul bifării unei afirmări în piaţa publică a vieţii…, care-i aşa cum cu toţii vedem, nicidecum aşa cum am dori-o.
Avem timp mai mult pentru fiziologic, decât pentru suflet. De aceea şi acţionăm cu toate viscerele, măruntaiele…, la mărunţişurile şi nimicurile ce ne deranjează.
Onoraţi Oameni Buni, în această Zi Înălţătoare, vă chem cu prietenie la împăcare!
Nu vă lăsaţi târâţi de patemi distrugătoare de suflet, credinţă şi respect de sine.
Calea reciprocă a toleranţei ar trebui să vă reîmpace la mijloc. Nu-i lăsaţi pe nefârtaţi să jubileze că v-aţi dezbinat doar pentru că cineva a zis una, celălalt a înţeles alta. Scrisa, minuta acelui schimb de replici numai Dumnezeu o deţine şi o păstreză pentru al Său Judeţ… Numai Acolo, Atunci se va dovedi dacă a meritat consideraţie, ori a fost apă de ploaie pe-o stâncă-n deşert, pe un smârc mlăştinos.
În fapt,
Pe Dl Liviu Ioan Stoiciu, l-am cunoscut într-o zi de 13 (decembrie) şi am crezut că o să-mi poarte noroc. Voi continua să cred asta, cu toate cucuiele şi vânătăile unei relaţii scrise, cu năbădăi. Apreciez blogul său ca pe unul scris cu inima-n palmă, deşi nu chiar întotdeauna. Iar, ca să-şi recunoască o judecată în pripă, o face tardiv, cu greu şi nu prea bucuros. Aşa aş face şi eu, dacă m-ar ţine bretelele să port responsabilitatea deplină a unui blog de care se agaţă toţi naufragiaţii vieţii, ca de pluta Meduzei.
Pe Dl Vasile Gogea, l-am apreciat subit prin scrisoarea către un delator, preluată de blogul dlui LIS şi l-am rugat să-mi fie prieten şi l-am aflat bucuros de noi prieteni. Scurta noastră istorie n-a fost întru totul pe roze. Nici nu mi-aş fi dorit să fie un veşnic pod înflorat… Există veşnice flori?
La Ambii, am constatat o vastă cultură, o memorie colosală, o judecată de cele mai multe ori filtrată prin bunul-simţ propriu. Nu contează originea lor absolut întâmplătoare, de care unii se leagă osanatic sau ironic, după a lor schimbătoare umoare. Ambii sunt Temelii Certe pentru chirpicii comentariilor noastre mai mult sau mai deloc inspirate de temele aproape diurne pe care ei plini de dăruire, osârdie şi altruism le concep.
În concluzie,
Consider nefericita istorie de la Buc.fest ca pe o trecătoare înnourare pe cerul vieţii lor culturale, de la care şi noi ne însorim.
În drept,
Consider că ambii sunt Maturi şi dotaţi cu Discernământ şi Respect faţă de aproape, ca să se înţeleagă şi împace şi fără de intervenţia terţilor.
Şi-atunci, să-i vedem pe fitilişti, pe unde-o să-şi scoată cămeşa…
Piatra-Neamţ, de două Cireş(ar)e, la a 2011-a Înălţare
Bădia Culai
PS: Ca unul care – printre primii, de nu chiar întâiul a cetit despre episodul B.f. şi care se pregătise de pe atunci cu o punere-n temă a protagoniştilor – Nu pun în în discuţie Nici una din intervenţiile partinice de pe respectivele bloguri. Unde unii văd acari (şi nu îi e pentru prima oară) defulaţi (deşi, vorba altuia, n-are aface cantonul cu acăria, cum n-au/n-avem mulţi de-a mai aface, de la o vreme, cu scula-ria); iar alţii nişte ahtiaţi după cărţi pe daiboji; ei, bine, Acolo, eu nu văd decât Doi Oameni de bună condiţie care au avut nenorocul să se revadă la un ceas blestemat, ori deochiat.
Am să le menesc, la noapte, şi de dedeochi, aprinzându-le una şi aceeaşi Lumină, cu Rugăciune. Domnul fie cu dânşii!
Adevarat sa Înaltat (Hristos Domnul), dle Culai,
nu zic nimic de rau de comentul dvs, sâmbure de adevar vad in el, si mie imi este teama ca pot cadea in cursa celui rau, lovi si io tot la cap ,a devaratul cap al natiei la a carui protectie am obligatia lua parte si ca tot vorbi de asta „belea” hai sa deschis o alta pista, ca mai mâine iarasi vom auzi vorbe multe cu privire la acel 13-15 Iunie, parca blestemat ptr capul românesc.
la 15 Iunie 1889 muri Eminescu, lovit la cap, fara creier inhumat, dar cica pe la 13 Iunie îi facu de petrecanie bietului Eminescu, foarte interesant acest aspect.
la 13-15 Iunie 1990, se lovi alt cap al românilor, moarte intelectualilor, asa-zisi mineri loveau bestial numa la cap. Si de atunci, de la 1889 si pâna azi vedem cum se tot loveste cu sadism capul românilor. Cum ridica unu capul i-se da la cap cu mânie bolsevica, ehe. dupa 89 si pâna-n 2011 se mai aseza nitelusi capul asta,incepu vindeca si, mare, mare pericol reprezinta ptr bolsevism ca sa mai rasara un Eliade, un Cioran, un Tutea, un Eminescu (desi io il vad pe Goma in postura lui Eminescu cel bicuitor de diavoli bolsevici).
Incep intreba daca nu care cumva desconspirarea prea târzie a scriitorimi române, cea babana,diabolizarea excesiva a unei parti importante a ei care pe lânga greselile lor, au avut si un rol pozitiv in cultura româna, care trebuie vazut. De exemplu, Paunescu, a fost un porc de câine , insa nu-i se poate contesta si partile sale pozitive, nu putine, într-o vreme care limba româna ajunsese moarta, poezia irita pâna si pe poeti. Taranul român cunostea pe vremuri , recita textele poetilor nationali, acel taran analfabet iti recita lungi poezi, ce azi oboseste pe omul recent pâna si un prim vers memora. Si uite asa azi vorbim de o natie româna, de-o cultura care nu-i de aruncat cum ar dori bolsevici.
Observam lejer, o mâna nevazuta, un blestem pare a fi, face ca nimic sa nu mearga bine in România, toate sa mearga cu fundul in sus. Tare ma tem ca aceasta mâna nevazuta este aceiasi cu cea de la 1889-1990, ce aseaza lucruile ptr ziua lor. La aceasta zi, vad cum pâna si Regele Mihai pune umarul. Victoria bolsevismului de asta data global va impune si regimuri, culturi specifice sistemului lor dracesc, ptr aceasta trebuie ca tot ce nu se adapteza genetic, trebuie exclus fara mila, un cuvânt rostit de pana unui iscusit scriitor poate darama un imperiu. Daca in cei desconspirati sunt persoanje nebolsevice ce mai au si pana iscusita pune in pericol imperiul dracilor bolsevici, atunci avem raspunsul… Cu astia de lovesc la cap, nu am ce reconciliere face, pe astia trebuie pus parul.
mai observati un aspect; majoritatea iubitorilor lui Eminescu, care nu-l calca public in picioare ci il ridica la statura lui de parinte al neamului românesc, toti acestia au probleme, li se da la cap, in P-ta Univ (90), trona portretul lui Eminescu, se recita din Eminescu,pe unul nu auzeai huli pe Eminescu,cum ne este dat auzi de ceva ani, de dupa ce lovira tot la cap pe totii aceia cu Eminescu in cap, da… o legatura vrem nu vrem tot se face… prea, prea se leaga
Ion Lazu: Prietenia Caraion-Preda, un studio de caz.
Stimate Marin Ifrim, după ce am reluat piesele din „Cazul Artur”, despre delaţiunile lui Ion Caraion privindu-i pe scriitorii din exil şi pe cei ce aveau legături cu Exilul, m-am întors la Jurnal, 2, unde Caraion scrie, imediat după moartea lui Preda şi în scopul publicării la editura Cartea românească (deci nu o turnătorie, o vânzare de frate, despre care îşi putea face iluzia că nu va fi dată în vileag vreodată!), un text-eseu colcăind de rea-credinţă şi de resentimente faţă de bunul său prieten şi marele protector Marin Preda. Un text abominabil, înmărmuritor, pe cât de gratuit în aparenţă. Fără măcar scuza de a fi un text comandat, scris prin constrângere şi „sub pecetea tainei”. Destinat în mod explicit opiniei publice, care trebuia să afle, dragă Doamne, cât mai curând ce om ciudat/necreditabil se ascundea în spatele unui scriitor de mare succes. Faţă de gravitatea acestui gest, care de altfel a trecut absolut neobservat la apariţie (suntem deja în 1998, am scăpat de Iliescu… ), toate delaţiunile scrise cu râvnă neagră, timp de 17 ani, de acelaşi Caraion şi puse la dispoziţia securităţii, pălesc subit, devin ca şi irelevante. Dacă sunteţi interesat, vă invit să citiţi comentariul la caz pe blogul meu: ionlazu.bibro.net.
PS. Despre faptul că există în Buzău o casă de cultură Ion Caraion nu am de spus decât ce spusesem deja: Ion Caraion este, că ne convine sau nu, unul dintre marii noştri poeţi de după al doilea război. Şi punctum.
PPS. Cu scuze dlui LIS, dar nu am mailul dlui Marin Ifrim…
Privitor la continuarea relatării atenee, rămân la părerea anterioară.
Referitor la forma de guvernare care ar mai putea scoate ţara din marasm, întâi (mă) întreb care ţară?… Ca pe vremuri, la chefere, biata ţară-i tranşată militariceşte, politico-econimic şi administrativ în : marfare ordinare, coletărie, coletărie rapidă; cursă/navetă de persoane cu uniclasă; personale cu două clase jegoase toate politice; accelerate numai cu vorba (azi inter-citi analfabet) şi motorapidul ce azi deveni săgeată de nu mai ştiu ce culoare. Iar, între două staţii, personalul mai galonat al întreţinerii nu folosea pingica din dotare, ci Drezina cea nemurită literar. Cu ea se aranjau şi partide de iarbă verde, pescuit sau vânat. La destinaţiune, doi gealaţi buni la toate scoteau în două minute drezina de pe acostament, în timp ce cucoanele se dezmorţeau privind pieziş la torsurile şi bicepşii lor… Nu toţi erau Sadoveanu, să se bucure de privilegiul vagonului regal. Şi înainte, şi după.
Azi, când căile ferate au ajuns păgubos concurate de şoselele care nu ‘egzistă’ decât pe hârtia afaceriştilor, ţara mai poate fi băgată-n aceste ‘viteze’: traista&pietontul; cotiga&asinu’; haraba&gloaba; car-deboi; oaia cu pedale – toate ecolo de nepoluante, producând gaze numai în funcţie de furajare. Celelalte tipuri de viteze-n care funcţionează ţara aiasta de izbelişte ajunsă se măsoară-n decibeli, noxe, euro&dolari şi aparţin numai celor strâmţi la frunte, laţi în ceafă şi cu burta revărsată, progeniturii lor, ca şi amantelor de ambele sexe.
Abia acum mă-ntorc la forma de guvernământ şi consider că niciuna, până acum, de geopolitici exersată, nu este propice aceste ţări ce se deplasează, dupre cum am stilizat, în regim obligat de mai multe viteze şi niciodată spre civism şi umanitate. O civilizaţie mai anapoda ca la noi, afli doar la indieni. Nu degeaba ne pretind unii de indoeuropeni…
Ultimul mare voivod care a condus efectiv, a fost Cuza, cu toate tarele şi ocalele sale. De la Cuza încoace, numai partidele şi guvernele (la fel de nedemocratic alese ca şi azi) şi-au făcut de cap. Capii (monarhi, prezidenţi) au fost numai ca să nu le plouă guvernanţilor direct în gât.
Şi-atât.