Duminică, 28 noiembrie 2021. Taman când le-a mai venit autorităților de la noi inima la loc, scăzând de la o zi la alta numărul celor infectați cu noul coronavirus și al deceselor asociate Covid, s-a dat alarma pe glob că a apărut o nouă variantă SARS-COV-2 (intitulată Omicron), în Africa de sud, mult mai infecțioasă decât tulpina indiană Delta, care ar face inutilă vaccinarea de până acum. În Israel (supravaccinat) nu mai intră deja nici un străin, de frica infectării cu Covid Omicron. Nu poți decât să-ți faci cruce. În ultimele săptămâni, în România erau zilnic sute de vaccinați la terapie intensivă (și anunțate zilnic oficial zeci de decese ale celor vaccinați). Primele două vaccinuri și-au cam epuizat imunitatea (la cei vaccinați cu trei-șase luni în urmă), lumea e invitată să se vaccineze cu al treilea „ser” (în Europa cu al patrulea).
Altfel, cei ce evită vaccinurile (în majoritate; nu sunt impresionați de restricțiile discriminatorii strigătoare la ceruri între vaccinați și nevaccinați, de până azi; cei considerați sănătoși trebuie să demonstreze prin teste că sunt sănătoși; în schimb vaccinații, reinfectați cu Covid, sunt considerați automat… sănătoși; trăim în plin absurd „științific” pseudomedical), cum spun, cei ce evită vaccinurile speră să scape de Covid cu imunitatea proprie naturală (culmea, în fața autorităților, ești salvat dacă „treci prin boală”; altfel, degeaba te simți sănătos dacă n-ai trecut prin boală). S-au compromis vremurile, nu mai contează decât Covid, frica îmbolnăvește pe capete. Nu-ți vine să crezi că în România a fost practic eradicată gripa comună, anunțându-se cazuri numărate pe degete – în schimb nu mai scăpăm de Covid (extrem de costisitor, din toate punctele de vedere).
“Sugestii pentru a ne menține sănătoși în timpul unei epidemii:
– Odihnă adecvată
– Să ne protejăm de frig
– Să evitam diferențele mari de temperatură
– Să respirăm pe nas
– Să ne hidratăm bine (să bem minim un litru jumătate de apă pe zi)
– Să evităm locurile aglomerate și să respectăm regulile de comportament social
– Norme igienice personale și de mediu adecvate
– Să ne folosim bunul simț și să nu cădem în isterie și în frică
– Activitate fizică zilnică și gânduri pozitive
– Alimentație sănătoasă (fructe proaspete de sezon, fructe de pădure, coacăze, afine, zmeură etc., zarzavaturi crude etc.)
– Probiotice pentru a ameliora apărarea imunitară intestinală și generală
– Iaurt la micul dejun sau ca gustare
– Suplimentare zilnică cu vitamine: A, C (1-2 grame pe zi), K2+D3, grupul B
Cea mai importantă este atitudinea noastră în această perioadă!
Lăsați deoparte rețelele sociale și nu vă lăsați impresionați de știrile catastrofale.
– Profitați pentru a face o introspecție și a redescoperi legături afective pe care le considerăm deja banale.
– Gândiți-vă la propria bunăstare, ținând însă mereu cont și de bunăstarea celorlalți și a întregii colectivități, amintindu-vă că suntem cu toții interconectați; nerespectarea regulilor de igienă și a normelor de comportament social stabilite în caz de epidemie, poate dăuna vouă înșivă și celorlalți.
– Îndepărtați gândurile nefaste care ne slăbesc și ne deprimă.
– Alungați frica din minte, pentru că frica e mai contagioasă decât virusurile, ca și orice altă emoție sau idee negativă.
– Emoțiile influențează sistemul endocrin și imunitar; gândindu-ne încontinuu la virus creăm și amplificăm înăuntrul nostru frica de contaminare, care se instaurează și slăbește sistemul imunitar.
– Neurohipofiza noastră secretă doar doi hormoni: oxitocina, care este hormonul dragostei și ADH-ul, care este hormonul fricii, dar nu pot fi secretați concomitent. Deci trebuie să alegem: dragoste sau frică!
– Parazitul cel mai rezistent, virusul cel mai contagios este o idee negativă, este frica însăși; ea pătrunde în creierul nostru și e foarte greu s-o extirpăm; dar a subevalua riscul de infectare este inconștient și iresponsabil!
Prin urmare, trebuie să fim foarte atenți si să respectăm regulile, dar să fim oricum reactivi, pozitivi, optimiști, în armonie cu noi înșine, cu cine ne e alături și cu energia potrivită!
Să ne amintim că de comportamentul nostru depinde sănătatea și uneori viața rudelor noastre și a altor persoane” (PlantExtract.ro)
***
Vin sărbătorile de iarnă, cu Moș Nicolae și Moș Crăciun mascați. Plus Revelionul, nici nu mai contează cum. S-au deschis deja târguri de Crăciun, de care pot să se bucure doar cei vaccinați sau cei trecuți prin boală. Nimic mai trist, cei sănătoși n-au voie să se bucure de nimic, decât în particular, făcând cumpărături pe furiș. Populația (sărăcită brutal de anii de nou coronavirus) e resemnată cu „Așa vrea Dumnezeu”, conformismul e generalizat. Sufletul tânjește, unde e bucuria Luminii Nașterii Domnului de altădată? În lipsă de altceva frumos spiritual, poate vreți să ascultați un colind original, dați click pe https://youtu.be/1umeCGmvJGQ
***
Dinspre lumea literară. În alt plan. Public de curiozitate un text scris în martie 2017 intitulat În ce lume literară mai trăiesc? Observ că nu s-a schimbat mai nimic în lumea literară, în ultimii cinci ani…
Încerc să înțeleg în ce lume literară mai trăiesc, luând seama că sunt scriitori douămiiști care și-au luat bagajele și au plecat într-o altă lume decât cea păstorită de Nicolae Manolescu și de revista pe care o conduce de la Revoluție, România literară (în continuare, revistă fanion). Nu mă refer la debutanți, ci la tinerii din custodia lui Eugen Simion (și a filialelor Academiei Române), puși pe baricadă adversă. Cei care au ajuns să-și dea demisia din USR (intrați în USR ca premiați ai USR). De fapt, dacă există o ruptură, ea pare a fi pusă pe seama autorității critice reprezentate de Nicolae Manolescu și Eugen Simion (sau pe rivalitatea colegială; citește, pe „spiritul de emulație” sau de competiție dintre ei), poziționați pe alte baricade după Revoluție (primul, „activist” liberal, al doilea „apolitic”, dacă nu social-democrat). Citeam în numărul 13 al României literare (din 24 martie 2017) că Eugen Simion le-ar fi oferit lupilor tineri „posturi bănoase în felurite instituții ale Academiei, burse de mii de euro pe lună, locuri în poziții-cheie, de decizie din mediul universitar, plasarea ca șefi în diverse comiții și comitete, plecări în străinătate. Așa și numai așa s-ar explica totul. Adică nu convingerile, principiile, idealurile, afinitățile îi mână în luptă pe tinerii simbriași, ci solda, solda și avantajele foarte pământești”. Să fie atât de simple lucrurile?
Ani la rând s-a ținut un colocviu al tinerilor critici patronat de USR prin Eugen Simion, la sediul Fundației pe care o conduce (Fundația Națională pentru Știință și Artă; Eugen Simion conduce și Caiete Critice). Colocviu inițiat de Dan Mircea Cipariu, înainte de a intra în conflict cu USR-N. Manolescu, colocviu care edita broșuri cu intervențiile criticilor tineri. E curios că azi N. Manolescu și Eugen Simion sunt puși pe poziții diferite, fiindcă în chestiuni de istorie, teorie și critică literară „gândesc la fel” (întâietatea esteticului și a autonomiei lui, importanța criticii de întâmpinare și reconsiderarea literaturii române publicate până la Revoluție; lasă că au mizat amândoi pe Răzvan Voncu și Daniel Cristea-Enache). În 2008, Eugen Simion declara: Cum arată viaţa literară românească? Arată ca un câmp de luptă. Lupte mărunte, epuizante, deloc creatoare, foarte provinciale. Aici se manifestă toate idiosincraziile, resentimentele, voinţa de putere… Dar şi luptele şi arţagurile, idiosincraziile, orgoliile, intoleranţele fac parte din ecuaţia literaturii. Aşa că nu mi-am pierdut firea şi sper să nu mi-o pierd nici de aici înainte. Chiar dacă timp de 18 ani am fost înjurat pe toate drumurile. Asta-i situaţia! …Nu, domnişoară Ioana Revnic, nu este o rivalitate între mine şi N. Manolescu. Îl consider un mare critic, unul esenţial pentru literatura postbelică. Nu avem totdeauna aceleaşi păreri şi aceleaşi opţiuni, şi este normal să fie aşa. Ca preşedinte al Academiei Române, n-am ezitat să-l propun, atunci când faptul a fost posibil, membru al Academiei. După 1990, el a intrat în politica activă, eu – făcându-mi toate socotelile – am rămas pe margine. De aici mi-a ieşit reputaţia (rea, mizerabilă, ruşinoasă) de tip apolitic… Am condus un „cerc de critică” prin care au trecut mai toţi scriitorii şi criticii literari din generaţia ’80 şi din generaţiile (promoţiile) de după ei. Îi urmăresc pe toţi cu atenţie şi mă bucur atunci când scot cărţi bune. Indiferent dacă mă salută sau nu când mă întâlnesc cu ei pe stradă. Salutul ţine de caracterul individului, nu de talentul lui… Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română. Să facă, altfel zis, critică de întâmpinare fără să ţină seama de unde vine opera. Să se resemneze, adică, în faţa adevărului estetic… Criticii literari trebuie să stea departe de interesele, idiosincraziile, duşmăniile, intoleranţele — emanaţii, toate, ale spiritului primar agresiv din domeniul culturii. Nu zic să fie îngeri, dar să învingă în ei acest nenorocit spirit de aroganţă şi revanşă ce domină, azi, comunităţile intelectuale româneşti…
Opțiunile morale ale lui N. Manolescu le cunoaștem din România literară (revistă citită de toți scriitorii care se respectă, nu e nevoie să le reproduc aici): sunt atitudini critice de bun simț, împărtășite și de cei aleși în fruntea filialelor USR. În 2008, când Eugen Simion făcea aceste declarații, N. Manolescu era președinte al USR. Practic, nu s-a schimbat nimic în „echilibrul de forțe”, în timp, în afara faptului că, de anul trecut, a apărut o radicalizare a unui grup de scriitori care contestă, în instanță, conducerea USR (fără nici un efect până azi, când scriu aceste rânduri, USR a anunțat că a câștigat toate procesele; dar cu prețul cheltuirii unor sume importante din vistieria breslei). Se bănuiește că Eugen Simion se află în spatele acestei contestări a conducerii USR? Excluderea din USR a celor ce conduc „asociația USR” (înscrisă ca atare în Registrul național al ONG-urilor ca asociație de interes privat, nu de interes public, așa cum e USR) a provocat reacții și din partea criticilor tineri arondați lui Eugen Simion. Nu mai pun la socoteală că tot critici tineri sunt și Răzvan Voncu și Daniel Cristea-Enache, care stau de-a stânga și de-a dreapta lui N. Manolescu (vreau să spun că nu trebuie generalizată lista cu „critici tineri” ca trecută în barca lui Eugen Simion).
Încerc să înțeleg în ce lume literară mai trăiesc, spunem la început. Voi cita mai jos (din revista săptămânală Cultura, reapărută în format exclusiv online) doi tineri critici din fieful lui Eugen Simion (amândoi angajați la filialele Academiei Române), să vedeți că și la ei opiniile diferă. Zice Bogdan Crețu: Prin diversitatea ei, prin miza uriașă pe care și-a asumat-o și, nu o spun doar ca să contrariez, prin gradul de libertate pe care a știut să și-o instituie și să și-o apere, prin marii scriitori pe care i-a dat, literatura română dintre 1965 și 1989 pare să domine, calitativ și mai ales ca notorietate, literatura de după 1990. Al doilea, Andrei Terian, din contră: Cu riscul de a supăra pe multă lume –, cred că, privită în ansamblu, literatura română contemporană (din postcomunism) e superioară artistic literaturii din perioada comunistă. Nu pentru că ar fi dat mai multe „capodopere” sau mai mulți scriitori „mari” (asta e discutabil), ci pentru că a fost scrisă într-un regim al libertății care a scutit-o din capul locului de concesiile pe care a fost constrânsă să le facă literatura din comunism. Chiar?
Așadar, percepțiile diferă, de aici încolo poate intra în discuție și simțul estetic, obligatoriu la receptarea operei literare și la N. Manolescu și la Eugen Simion, care ar putea să-i unească pe tinerii critici. Dar nu. Tinerii critici au altă părere, criteriul estetic, după ei, s-a relativizat: Nici cronica literară, cel mai „conservator” gen al criticii, nu se mai face de pe poziții exclusiv estetice (Bogdan Crețu). Întreb: dar de pe ce altfel de poziții se face critica, dacă nu estetice? Scrie celălalt tânăr critic: Nu sugerez o revizuire a canonului pe considerente multiculturaliste sau prezenteiste. Sunt doar pragmatic – în sensul că, între a le transmite cititorilor de mâine o imagine cât mai „corectă” a canonului și a le deschide apetitul pentru literatura contemporană, prefer literatura în detrimentul canonului (Andrei Terian). Cum adică, „prefer literatura” (necontând valoarea; valoarea fiind stabilită după criterii estetice), în detrimentul canonului (rămas la anii 1980)?
27 martie 2017. BV (Argeș)
***
În așteptarea iernii. Public aici fotografii de acasă, de la București (nord, la capătul Căii Giulești; unde rar mai mergem, deși avem domiciliul stabil la București; eu și Doina Popa) și de la Brașov (sud, la ieșirea spre Predeal).
Lucrarea din titlu e semnată de Gheorghe Petrașcu
0 Comments