0
2 comments

Vineri, 26 februarie 2010. Bucureşti, la un bloc pe strada Bibescu Vodă Nr. 1. Vă puteţi imagina lansarea unei reviste literare în faţa unei săli festive a Institutului Cultural Român arhipline, cu mari personalităţi care să se refere la conţinutul ei? Ieri seară asta s-a întâmplat: a fost lansat numărul 2 al revistei de lux Academia de Poezie – au vorbit Mihai Şora, Livius Ciocârlie, Francois Pamfil, Vladimir Zamfirescu, criticii Luiza Palanciuc şi Pavel Şuşară şi editorul Emil Stratan. În sală erau Angela Marinescu şi Ioan Es. Pop, dintre scriitorii publicaţi de Academia de Poezie, erau scriitori angajaţi ai ICR (Tania Radu şi Denisa Pişcu), erau prozatorii C. Stan şi Aurel Maria Baros, erau filozofii culturii Sorin Vieru şi C. Barbu, sau pictorul Vlad Ciobanu. Erau şi fosta soţie a lui Nichita Stănescu, Dora (azi soţia sculptorului Florin Codre-„Calul”) şi fiica lui Emil Brumaru (medic educat în Belgia şi Franţa, venită special de la Iaşi cu avionul să fie martor la această lansare). Consemnez aici numai nume ale celor cunoscuţi de mine, văzuţi în fugă. Repet, sala era arhiplină cu intelectuali solidari cu „actul de creaţie cultural”. Manifestarea a început cu un film celebru cu Petre Ţuţea, după care a fost evocat. Ţuţea vorbea în filmul lui de misterul revelat, care e această lume. Livius Ciocârlie a insistat pe obiceiul românului de a transforma în mit marile sale personalităţi native în cheie gravă, inclusiv a lui Petre Ţuţea, gata să fie declaraţi sfinţi, de tip Eminescu, şi ne invita să observăm că un Caragiale, care te face să râzi, nu a devenit un mit, nici nu s-a gândit nimeni să-l declare sfânt. Tot Livius Ciocârlie a observat că România îşi permite încă luxul să publice poeţi de valoare, şi mărturie stă această revistă Academia de Poezie – în Franţa, poezia s-a insularizat pe ici pe acolo, francezii spun „literatură” numai prozei, poezia lor e exilată. Să ne bucurăm că încă mai există sufletişti precum Emil Stratan care susţin poezia în România… Vladimir Zamfirescu (prezent cu patru lucrări în sala ICR şi în revista Academia de Poezie, în care capul lui Ţuţea e atât de expresiv desenat, că ai senzaţia învierii lui; e o „reverie ipostazială”) a atras atenţia că darul românilor de a demitiza nu trebuie lăudat, că el face mari nedreptăţi în timp. Apoi Mihai Şora ne-a amintit că Emil Cioran era un admirator extraordinar al lui Ţuţea. Şi că Ţuţea avea masa lui la Restaurantul Scriitorilor din Bucureşti, unde era mereu înconjurat de discipoli, că „Ţuţea era unic între deştepţii României”. Paul Şuşară a spus că Ţuţea se transfigura vorbind, că promova original exhibiţionismul pithagoreic şi că revista Academia de Poezie e un caz patologic, ea reuşeşte să adune în paginile ei resursele spirituale ale românilor, valori compatibile, insistând pe gravitatea expresionistă, dramatică asupra lumii, nu pe partea ei frivolă, a seducţiei de o clipă… Nu vreau să năucesc pe nimeni cu prezentarea acestui număr 2 al revistei Academia de Poezie. Ar trebui să fac aici caz şi de cei şase studenţi de la UNATC şi de recitalul lor cu versuri ale poeţilor „seniori” publicaţi în Academia de Poezie numerele 1 (Angela Marinescu şi Ion Mureşan) şi 2 (Liviu Ioan Stoiciu şi Ioan Es. Pop), apăruţi din toate colţurile sălii (regret că n-au avut microfoane, versurile le auzeam din când în când; excelent însă fondul sonor, la pian), plimbaţi printre spectatori, liberi să bată câmpii. În afara „Dosarului” dedicat „vocilor lui Petre Ţuţea” în acest număr 2 şi a prezentării poeţilor „seniori” (despre poezia lui Ioan Es. Pop scrie Al. Cistelecan), sunt publicaţi şi „cadeţii” Mihail Vakulovski (propus de mine) şi Linda Maria Baros (multipremiată în lumea francofonă, propusă de Ioan Es. Pop). Fiindcă trebuie să reţineţi (scriam ieri că revista Academia de Poezie nu se poate compara cu nici o altă revistă), dacă „seniorii” sunt aleşi de Colegiul Academiei de Poezie, făcut cunoscut ieri în acest Jurnal Online, „cadeţii” sunt propuşi de „seniori”. Eu mi-am dorit să am lângă mine un basarabean (azi stabilit prin căsătorie la Braşov), pe Mihail Vakulovski. Revista publică un interviu cu Francois Pamfil şi, la „Cartea Academiei de Poezie”, Paul Cernat scrie despre „Anca lui Noe” a Ancăi Mizumschi. Mihai Şora scrie despre despărţirea de Augustin Frăţilă. Pavel Şuşară scrie despre pictura lui Vladimir Zamfirescu. Lidia Vianu îl traduce pe poetul englez Peter Ackroyd. Nici din acest număr de revistă nu lipseşte Benjamin Fundoianu… N-are rost să epuizez sumarul. Vă invit să citiţi revista Academia de Poezie. Închei cu un citat din Petre Ţuţea, care îmi explică de ce izolarea, la unul ca mine, a luat proporţii cosmice, ea are efect purificator: „Când individul nu se mărgineşte cu lucrurile şi nu se topeşte în sine-şi pentru sine, ci caută absolutul în sine şi îl trăieşte patetic, atunci izolarea are un efect purificator”. Să trăieşti zilnic absolutul şi să te purifici…


Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Îl invit pe Liviu Ioan Stoiciu să formeze pe Google numele meu şi să citească eseul “Narcisismul barbian.Adevărata definiţie a poezie ca joc secund.”Volumul se găseşte şi la librăria Muzeului Literaturii Române.
    Costache Ariton

  2. Nu vă fie cu bănat, Dle Ariton… Nu sunt avocatul nimănui, cu atât mai puţin al Dlui LIS, care probează şi-aici, astfel, cum (se) apără ce are de apărat.

    Dacă eraţi/sunteţi în consens/dezacord cu “revista” a la LIS a momentului evocat, spuneţi aici, nu ne trimiteţi după (… de cai), pe gugălă…

    Eu, unul, tot aici vă aştept. Nu dincolo.