Boc, reales preşedintele al PDL să poată să-şi dea demisia din fruntea Guvernului? Despre Conacul lui Marin Preda

Sâmbătă, 14 mai 2011. Nu scap de sentimentul de inconfort moral, de indecenţă şi de penibil cetăţenesc: un partid oarecare, ajuns la 15 la sută (cu bunăvoinţă) în sondajele la zi, a transformat azi în mare sărbătoare a României congresul lui, numai PCR mai făcea la fel. E vorba de Partidul Democrat Liberal (PDL), o ruină care şi-a reales în această seară preşedintele (mâine va alege şi restul conducerii, baronii care taie şi spânzură din decembrie 2008 în România) în persoana lui Emil Boc. Aşa cum era de aşteptat, preşedintele ţării, Traian Băsescu a intervenit direct de la tribuna „congresului” PDL (deşi el, prin Constituţie, trebuie să fie echidistant), să fie sigur că va fi reales Boc, omul lui de paie. O clipă Traian Băsescu şi serviciile lui secrete s-au temut că Opoziţia ar putea să-şi bage coada şi să-i determine pe delegaţii la congresul PDL să voteze în majoritate cu Vasile Blaga. O prostie, în condiţiile în care actuala opoziţie nu e capabilă să determine măcar câţiva parlamentari ai PDL să voteze la moţiunile de cenzură alături de opoziţie, cum ar fi putut opoziţia parlamentară să influenţeze voturile majorităţii delegaţilor PDL la congres? Insist pe acest aspect, fiindcă şi azi la acest congres de doi bani s-a dat de înţeles că Blaga e susţinut de opoziţia actuală şi era arătat ca trădător… Un scenariu insipid, de îmbrobodit românii naivi… Las la o parte făcătura cu opoziţia din interiorul PDL a celuilalt candidat la preşedinţia PDL, Vasile Blaga (devotat trup şi suflet mafiei PDL). Dar trebuia să se lase impresia că democraţia a triumfat în PDL, luptându-se trei candidaţi la preşedinţia PDL (de bufonul Toader Paleologu nu poţi să spui decât că e păcat de faima tatălui lui, învins de Securitate), Emil Boc fiind cea mai potrivită… realegere. Un Emil Boc total compromis de guvernare, care a pus România (alături de Băsescu) pe butuci şi a pauperizat programat românii, furându-le până şi banii de salarii sau pensii. Mă uitam la fericirea citită la televizor pe chipul „învingătorilor” din PDL, acum se pot lăuda că au şi în PDL stabilitate, după ce au anunţat că România e stabilă economic şi financiar!

Curios, a fost reales Emil Boc, dar toată lumea e de acord că PDL pierde alegerile de anul viitor cu el în frunte, că PDL nu are cum să crească în sondaje atât timp cât e el premier şi populaţia are de suferit. Aşa că e de aşteptat de la Boc, în zilele care urmează, să-şi dea demisia din fruntea Guvernului (demult anunţată „pe surse”). Vasile Blaga a tot strigat de la microfonul congresului PDL de azi că e nevoie de o schimbare şi el ştie ce vorbeşte. Eu publicam săptămâna trecută şi pe Jurnalul de Vrancea că nu e exclusă o mişcare surprinzătoare, să fie pus premier Vasile Blaga (perdant la preşedinţia PDL, începând de azi; când am scris, eu nu ştiam rezultatul; e valabil însă şi în varianta în care el e perdant; vedeţi pe http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/5690-basescu_pune_la_cale_aparitia_unui_nou_partid_pdl_e_compromis.html) în locul lui Emil Boc, repet, compromis la guvernare. Totul a fost pregătit din timp. Degeaba s-a anunţat că ar fi de preferat un premier tehnocrat (de genul lui Mihai Tănăsescu „de la FMI”, care a trădat PSD), după demisia lui Emil Boc (ea a fost cerută în secret de Băsescu; se va anunţa că Boc, reales preşedinte al PDL, trebuie să se concentreze pe mobilizarea PDL pentru alegerile de anul viitor, care trebuie pregătite în amănunt, PDL aflându-se la cota cea mai de jos „ca popularitate”). Ştiţi, hulitul UDMR, fără de care coaliţia de guvernare n-ar funcţiona (azi UDMR se luptă să rupă România în regiuni; separatismul teritorial şi etnic e deja bătut în cuie în învăţământ, de exemplu) a tot anunţat că nu e de acord cu un premier tehnocrat. O posibilitate, astfel, ar fi să fie instalat Vasile Blaga premier… Faţă de ceea ce am scris săptămâna trecută, pot să subliniez acum că Mişcarea Populară (titulatură cumpărată de fiica lui Traian Băsescu, Ioana, de la OSIM; şi care ar fi putut să fie nucleul unui nou partid prezidenţial) a apărut pe piaţă anume să ţină de sperietură, unit, PDL şi la acest congres… Configuraţia politică de azi ar putea da de gol faptul că PDL va face şi pe dracul ghem să spargă unitatea opoziţiei actuale (PSD-PNL-PC, egal USL), să nu ia 51 la sută. Acest 51 la sută i-ar da dreptul USL să impună un premier al ei, peste voinţa lui Băsescu, şi preşedintele ţării să fie pus la colţ la Palatul Cotroceni… E indiscutabil, de aici înainte PDL va fi obsedat să distrugă eşafodajul celor 51 la sută luaţi (deocamdată în sondaje) de către USL. Războiul va fi total, PDL şi Traian Băsescu având de partea lor serviciile secrete, care pot manipula majoritatea populaţiei la urne. Imaginaţi-vă că unirea PSD cu PNL şi PC s-a făcut anume pentru a avea acest 51 la sută la urne, să poată să aibă premierul lor şi să anuleze puterea lui Băsescu, dovedită un blestem pentru România. Dacă opoziţia actuală nu va lua la urne 51 la sută, atunci e clar că Băsescu şi ai lui se vor perpetua la putere, cu orice preţ şi după 2012 (de exemplu, PDL va face o coaliţie cu UDMR şi cu Partidul Poporului-Dan Diaconescu, care tot creşte în sondaje şi care are toate şansele să depăşească PDL în procente la alegerile parlamentare, deşi acest PP-DD nici nu există în scripte; plus PRM, dacă va trece de pragul de 5 la sută; deşi UDMR ar putea să nu mai intre în Parlament; de UNPR, găsit acum la guvernare, nici nu poate fi vorba să treacă de un prag de 5 la sută; atenţie însă, actuala majoritate parlamentară vrea să schimbe legea electorală şi să micşoreze la 3 la sută pragul de intrare în Parlament pentru partide, să încerce să-şi conserve actuala coaliţie, să înlesnească intrarea UDMR şi UNPR în Parlament, la alegerile de anul viitor; nu spun că UNPR acum îi vânează pe Dan Diaconescu şi partidul lui, cu care vrea să fuzioneze; te doare capul). Oricum am lua-o, România este de plâns, Băsescu-PDL face ce vrea…

***

Să fiu iertat că mă lungesc şi azi aici. Închei cu ce am promis ieri, legat de un scriitor optzecist („textualist”) iubit la Buzău, dispărut la 61 de ani: Gheorghe Ene. O consemnare a lui Marin Ifrim de după înmormântare (să fie, acolo, pentru istoria literară; dacă nu cumva se va alege praful de tot):

TOT DESPRE GHEORGHE ENE. A PLECAT SUFLETUL SATULUI…

Încerc din răsputeri să nu mai scriu despre Gheorghe Ene la foc automat. Sper să am timp, să mă lase Dumnezeu, să mă rabde să pot spune tot ce-mi amintesc. M-am întors de la înmormântarea sa cu o cumplită senzaţie de moarte în propriul meu trup. M-am simţit groaznic toată noaptea. Acolo, la Căldăreşti, am pus mâna dreaptă peste mâinile sale aşezate geometric în jurul unei lumânări. Avea mâinile complet îngheţate. Nu ştiu, nu mă pricep la treburi din astea medicale, dar până şi lumânarea aprinsă parcă dădea răcoare. Aceeaşi senzaţie a avut-o şi prozatorul Dumitru Negoiţă, care, după înmormântare, după ce a dat… mâna cu Gică, mi-a mărturisit că a simţit o răceala care i s-a urcat până la umăr. Ce-o fi, Doamne ? La o aşa înmormântare nu am mai fost prezent decât o singură dată, prin 1965, când a murit profesorul meu de geografie, directorul şcolii din Bălăceanu, Traian Cristudor. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Priveam uimit cum tot satul s-a adunat în jurul unui om aşezat în sicriu. Acum, vorba ceea, la bătrâneţe, când am văzut cei peste 600 de oameni din cortegiul funerar al lui Gheorghe Ene, ca să nu mai zic de cei încă vreo 200 de „moromeţi”, adică privitorii din propria lor curte, de peste gard, mi-am zis în sinea mea: „A plecat sufletul satului”. Şi, Domnul să mă ierte, în acelaşi timp mă gândeam la ghiborţul din fruntea învăţământului românesc: Osama Funeriu. Înmormântarea lui Gheorghe Ene a avut dimensiunile unui spectacol religios. S-au făcut sute de fotografii, s-a filmat, s-au ţinut cuvântări grele. L-au dus spre gazonul veşnic trei preoţi, plus preotul profesor doctor Paul Iulius Negoiţă, fost elev al lui Gheorghe Ene, fost inspector general adjunct al învăţământului buzoian, actual director al „Palatului Copiilor” din Buzău. Printre alţii, poetul Mihai M. Macovei a recitat impecabil un scurt poem al lui Gheorghe Ene. Din Bucureşti nu a fost prezent decât Gheorghe Iova, cel mai bun prieten al lui Ene încă de pe vremea când minereau împreună prin catacombele textualismului. Dintre scriitorii buzoieni, am reţinut prezenţa lui Stan Brebenel, Dumitru Negoiţă, Dumitru Ion Dincă, Tudor Cicu, Ştefan Dima, Constantin Marafet, Ion Stanciu, Viorel Frâncu, Emil Niculescu. Printre noi a fost prezent şi graficianul Ion Răduş, un om de un altruism creştin cuceritor. Or mai fi fost şi alţii. Îmi cer scuze dacă le-am omis numele. Ca şi ei, şi eu am fost destul de bulversat de dimensiunile unei tragedii  ciudate. Zic chestia asta pentru că, murind, Gheorghe Ene a devenit scriitor incontestabil. Ca la noi, la români. Grupul nostru de scriitori prezenţi la ceremonie a plecat spre Buzău când Ene era încă în biserică, la slujbă. Niciunul dintre noi nu a vrut şi nu a putut să-l vadă îmblânit în pământ şi nici să-i mâncăm coliva. Ne-am adunat în Buzău, într-un local din Casa de Cultură a Sindicatelor, unde am comandat câte o farfurie de pilaf. Ca la pomană. Şi am discutat despre Ene. Ca la orice parastas, ca la… scriitori, când cineva a încercat să fure tămâia meritelor lui Gică Ene, l-am pus la punct spunându-i doar atât, că, în timpul vieţii, Gică a fost lovit cu coatele, dar că, acum, ajuns în academia îngerilor, nimeni nu-i mai poate face nimic. Abia a început să existe ca scriitor! Pe la sfârşitul discuţiilor a venit între noi şi scriitorul Stelian Grigore. Ce să mai zic, am anunţat moartea lui Gică Ene pe toată planeta. Am primit mesaje deosebite, din Spania, Germania, Anglia etc., de la scriitori care l-au cunoscut şi iubit necondiţionat. Nistor Tănăsescu mi-a scris în clar, după ce a citit Jurnalul Vrancea, că, atât el, cât şi doamna sa, „educatoarea Geta”, vorba lui Stelian Grigore, au plâns precum copiii. Gheorghe Ene le-a fost prieten. Aşa „dificil” cum era uneori, familia Tănăsescu îl „suporta” cu o răbdare creştinească greu de explicat. Era Gică al nostru, al tuturor! La plecarea din sat, am reuşit să vorbesc cu fosta directoare a şcolii, doamna prof. Maria Grădină, actualmente viceprimar al oraşului Pogoanele. Mi-a promis că şcolii din Căldăreşti i se va da numele poetului. Nimic mai firesc. Şi ar mai fi ceva. În timpul slujbei din biserică, i-am direcţionat pe colegii mei scriitori spre fosta Cooperativă Agricolă de Producţie din Căldăreşti, prima cooperativă înfiinţată de comunişti în judeţul Buzău, un perimetru încă nedistrus, în mijlocul căruia tronează conacul boieresc în care a locuit Marin Preda, în perioada documentării pentru „Moromeţii”. Între conac şi casa bătrânească a lui Ene sunt vreo 3oo de metri. Şi încă ceva. Gheorghe Ene nu e decât copilul din metafore al lui Marin Preda, nicidecum vreun copil din flori, acum se tot zvoneşte de vreo două decenii. Asemănarea lor fizică e ca şi cea dintre două mâini cu câte cinci degete şi atât. Am discutat cu Ene de zeci de ori această chestiune. Era tare iritat, chiar îmi spunea: „Cei care cred treaba asta o fac curvă pe mama”. Tatăl lui Ene a fost poştaşul comunei. Aşa s-a făcut Ene scriitor, având acces permanent la ziare şi reviste. Apoi a dat peste cărţi ! Gluma asta nebună a pornit de la un fotoreporter dement, prieten bun cu Ene, care, între două beri, l-a făcut pe Marin Preda să semene cu Gheorghe Ene şi invers. Asta-i meseria. La fotografi pozele vorbesc şi morţii sunt mult mai frumoşi decât cei vii… Alătur acestor rânduri câteva poze de la înmormântarea lui Gheorghe Ene, făcute cu aparatul publicistului Viorel Frâncu, referent la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” din Buzău. Amin !                                                                                                                                                                        Marin Ifrim

PS. Public şi azi fotografii primite pe e-mail de la Căldărăşti, insist pe conacul dat de gol şi mai jos (Marin Ifrim scrie pe 13 mai, aici, la Comentarii cine a făcut aceste fotografii: graficianul Ion Răduş „cu aparatul lui Viorel Frâncu”; şi mai scrie despre moartea lui Gh. Ene: „L-a găsit maică-sa asezat în scaun, la masă, în faţa calculatorului, cu capul pe tastatură. E posibil să fi murit în somn. Evident, a murit la datorie, la masa de scris”; merită să-i citiţi întregul comentariu publicat aici ieri). În 12 mai, aici, la Comentarii, semnează poeme dedicate lui Gheorghe Ene doi buzoieni: Ion Răduş şi Cătălin Lupu (tot aici Laurenţiu Barbu, cel ce administrează acest blog, a publicat un nou episod din filmul documentar extraordinar intitulat Ancient Aliens; primul episod a fost publicat aici pe 26 aprilie; găsiţi-vă timp să le vedeţi, s-ar putea să credeţi că extratereştrii sunt printre noi şi ne conduc; vor urma alte episoade, le voi publica aici; daţi click pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/05/ce-o-fi-cu-alinierea-planetelor-in-aceasta-luna-mai-11-fara-cutremur-inevitabilul-111-la-inmormantarea-lui-gica-ene/). Tot poetul Marin Ifrim din Buzău îmi scrie pe e-mail, cu titlul: Conacul lui Preda

Dragă Liviu,

   Ai făcut un gest excepţional în memoria lui Gheorghe Ene. Îţi mulţumim. E adevărat, a fost cel mai iubit scriitor buzoian. Îl preţuiam până când ne ciorovăiam pentru că se risipea şi pentru lucruri mărunte. Ţi-am trimis un fel de reportaj de la înmormântare şi, printre aceste poze, sunt câteva care reprezintă conacul în care a locuit Marin Preda în timpul documentării pentru „Moromeţii”. Li l-am arătat prietenilor şi, după cum vei vedea, şi-au făcut poze în faţa clădirii: Tudor Cicu, Ştefan Dima, Stan Brebenel, Emil Niculescu, Ion Stanciu, Dumitru Negoiţă, Ion Răduş, Vorel Frâncu, Mihai Macovei şi Dumitru Ion Dincă. Conacul a aparţinut unui boier. Timp de aproape 3 decenii a fost sediul CAP din Căldăreşti, apoi sediul unei Asociaţii agricole postcomuniste. Am intrat în el acum vreo 17 ani, când lucram la un ziar buzoian, fiind acolo în documentare. Am întâlnit atunci oameni care şi-l aminteau pe Marin Preda. Cu îmbrăţişări frăţeşti, Marin Ifrim