Trăim în plină dictatură postcomunistă, ni s-au restrâns drepturile constituţionale. Personal, am încurcat-o!

Miercuri, 26 mai 2010. Nu v-aţi săturat de România „regimului Băsescu”, a camarilei preşedintelui-premier Băsescu, a guvernanţilor lui şi a clientelei politice a partidului-stat PDL? Eu m-am săturat şi am ajuns să-i invidiez pe scriitorii emigraţi. Nu am câştigat nimic rămânând în ţară pe frontul limbii şi literaturii române, de care sunt atât de legat, din contră, am pierdut pe toată linia. Mi-am dorit mereu să plec din ţară cinci ani, atât, să-mi şterg memoria, să nu mai aud de politicienii de la noi fără scrupule, de corupţia generalizată, de mizeria cotidiană. N-am avut norocul ăsta. Mereu am trăit de azi pe mâine, dar azi am intrat în blocaj. Aştept din decembrie, de anul trecut, să fiu anunţat că sunt concediat (structura bugetară în care eram din 1993, cu salariu simbolic în redacţia Viaţa Românească, a fost desfiinţată). Mi-am dorit să ies anul acesta la pensie anticipată, împlinind 60 de ani, din momentul în care rămân şomer. Şi ce am aflat azi, oficial (când a fost adoptată de Guvernul Boc „scrisoarea de intenţie” către FMI şi „memorandumul suplimentar de înţelegere cu Uniunea Europeană”)? Că de la 1 iunie voi lăsa „statului lui Băsescu” un sfert din salariu – cât voi mai avea salariu, fiindcă s-a subliniat că vor fi daţi afară din sistemul bugetar, până la sfârşitul anului, 70.000 de nevinovaţi (şi e clar că eu sunt vizat). Şi că de la 1 iunie nu se mai face nici un fel de pensionare anticipată! Era singurul meu vis, dacă rămân pe drumuri la vârsta mea, să mă pensionez anticipat (chiar dacă aş fi avut o pensie penalizată, ridicolă). De la 1 iunie mă simt suspendat, nu mai am nici o speranţă de propăşire personală, nici o soluţie să ies din marasm. Adică, „am încurcat-o”. Am un destin stupefiant. De acum doi ani am anunţat apropiaţii că, deşi abia aştept să împlinesc 60 de ani şi să ies la pensie anticipată, sunt sigur că atunci (adică în 2010) nu va mai fi posibil, se va întâmpla o catastrofă, numai să nu pot să ies. Am ghicit! Sigur, sunt acuzat că de vină e gândirea mea negativă (deşi e imposibil să-mi influenţez cu această gândire negativă destinul pe termen lung). E inexplicabil de ce numai mie mi se întâmplă toate relele, de ce trebuie să fiu chinuit, de ce eu trebuie să muncesc de şapte ori să obţin ceva, în timp ce altul primeşte de-a gata acel ceva… Nu mai fac faţă, mă recunosc înfrânt, cu nervii la pământ. Nu m-am ales după 60 de ani decât cu nefericirea de a mă fi născut român. Născut, crescut, educat, maturizat în vremuri de cumpănă ideologică – după comunism a urmat postcomunismul, la acelaşi nivel al eşecului social. Fac parte dintre defavorizaţii regimurilor?

Pe 31 mai e anunţată greva generală. Nimeni nu are experienţa grevelor generale în România şi nu ştie ce efecte are „pe termen nelimitat” (profesorii şi funcţionarii din administraţie, de exemplu), fiindcă în timpul grevei generale nu se primesc salarii – din ce vor trăi bieţii bugetari? Am înţeles că sunt bugetari (din ramurile celor ce au anunţat că pe termen nelimitat intră în grevă), care vor lucra, să primească salariu (sunt datori vânduţi) când colegii lor sunt în grevă generală, dar pentru cine vor lucra? Ei sunt consideraţi spărgători de grevă? Vor veni la şcoală sau la biroul primăriei şi se vor uita la pereţi, singuri? S-au anunţat şi greve de o zi sau două de solidaritate cu cei intraţi în grevă generală pe termen nelimitat, ale altor ramuri. Plus mitinguri pe stradă (care pot fi scăpate de sub control; n-aş vrea să fiu în pielea celor ce nu vor să plece de la putere, din PDL-UDMR-UNPR-independenţi şi „alte minorităţi decât maghiarii”, după ce au falimentat România, fiindcă merită să fie scuipaţi). A fost consternant să-l aud pe Băsescu că a fost beat atunci când a promis 500 de lei pensie minimă şi că era în campanie electorală când a promulgat legea creşterii salariilor profesorilor cu 50 la sută şi că „nu se pune la socoteală azi”, în campania electorală poţi să promiţi orice, să câştigi alegerile, şi să nu te ţii de cuvânt după aceea. Băsescu a depăşit limita cinismului, acum nu e decât un nenorocit de bugetar care ar trebui alungat pe uşa din dos a istoriei. Nu înţeleg de ce Parlamentul României nu-l suspendă, fiindcă poate fi acuzat că a subminat economia naţională şi că şi-a pauperizat cu bună ştiinţă propriul popor… Am înţeles cu toţii că trebuie să strângem din dinţi, că e criză – dar cine e de vină că România a ajuns în faliment în afara regimului Băsescu? Dacă a ratat totul, de ce nu pleacă din fruntea ţării Băsescu? De ce Băsescu ţine cu dinţii de un premier de paie, care şi-a dovedit cu vârf şi îndesat incompetenţa? Deja vorbesc într-un limbaj de lemn, mă repet. Ce se întâmplă acum la nivel înalt în România are legătură cu patologia. L-am auzit pe Băsescu spunând râzând că „nimeni nu poate deveni duşmanul propriului popor” (dacă vom avea o „presiune socială insuportabilă”; el testează azi această presiune socială, e convins că sindicatele nu vor face faţă) – dar el a devenit duşmanul pe viaţă şi pe moarte al celor 9 milioane de români care vor trăi în majoritate la limita sărăciei. Îmi imaginez că s-a baricadat în Palatul Cotroceni şi că nu va mai îndrăzni să facă nici o „baie de mulţime” de aici înainte. Nu mai am nici un chef de viaţă. Numai literatura m-ar mai putea salva, de pe o zi pe alta? Ce să fac, să mă izolez în celebrul „turn de fildeş”? Sau să încerc să profit de încă o ieşire literară la drumul mare… Datorită literaturii aş avea siguranţa că nu-mi iau câmpii? În această seară l-am ascultat pe premierul Emil Boc şi am aflat că tot ce a pus la cale regimul Băsescu azi (reducerea de salarii cu 25 la sută şi de pensii şi indemnizaţii sociale cu 15 la sută; adică o restrângere a drepturilor constituţionale) e pus la cale – atenţie (mi-am amintit alarmat de regimul Ceauşescu), în numele ordinii publice şi a securităţii naţionale! Oameni buni, trăim în plină dictatură postcomunistă! Citiţi ultima ştire: Restrangerea unor drepturi pentru apararea securitatii nationale
Premierul Emil Boc a explicat miercuri ca restrangerea unor drepturi, care reprezinta temeiul legal pentru reducerile de salarii si pensii, se va face pentru apararea securitatii nationale si a ordinii, in conformitate cu articolul 53 din Constitutie.
Intrebat la finalul sedintei Executivului, care este argumentul pentru care Executivul a decis restrangerea unor drepturi constitutionale, Emil Boc a declarat: „Ordinea publica si siguranta nationala (referirile din articolul 53 al Constitutiei la cele doua, n.r.) ne permit sa facem acest lucru”.
Potrivit articolului 53 din Constitutie, „exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.
De asemenea, legea fundamentala mai spune ca restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica si ca masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii, conform NewsIn.