Miercuri, 14 septembrie 2011. E amuzant pentru cei ajunși cu sacii în căruță că eu i-am mulțumit lui Dumnezeu aici pentru cele două săptămâni de vacanță la mare și la munte, în România. Scriitorii din țară care se respectă (îi las pe cei de la vârful operativ al USR, permanent plecați în străinătate) își fac vacanțele numai în străinătate – se înțelege, mă refer la scriitorii cu funcții (de la director de revistă literară a USR, la directori de instituții, bugetari). N-o să credeți, dar e chiar o emancipare în acest sens remarcabilă, scriitorii români din țară care se respectă (cu funcții) nu concep să lipsească din vreo vacanță în străinătate. 
Dacă și scriitorii prosperi au ajuns în această situație, e lăudabil, nu? Regimul Băsescu a învins! E nemaipomenit că aleșii destinului își fac vacanțele în lumea bună. Îi las la o parte pe scriitori prosperi emigrați (nu exilați) de dinainte de Revoluție, sau după Revoluție, care-și mai fac vacanțele prin România. Altfel, știam că iarna „mai toți cei cu bani, sfidând crizele mondiale”, pleacă din România în țările calde să se bronzeze, în vacanțe. Ei bine, în această după-amiază am conștientizat că vara, când e caniculă în România, cei cu bani din România pleacă în țările nordice, unde e răcoare. Nu mă refer neapărat la cei ce pleacă să schieze vara. Am aflat azi că o pictoriță „amatoare” (neprimită în UAP; dar care câștigă bani frumoși din vânzarea tablourilor) a fost în Suedia-Finlanda-Norvegia să se răcorească, sătulă de canicula din România. Frumos… Cine spunea că o duc prost românii (și artiștii sau scriitorii)? Să vă spun un secret: 
am verificat, toți acești scriitori cu funcții sărută papucii stăpânului de la Palatul Cotroceni, în primul rând, și apoi papucii liderilor PDL, la centru și în teritoriu, obligatoriu. De aici oportunismul dezagreabil atât de ridicat în rândul scriitorilor: toți au un câștig, sunt profitorii tuturor regimurilor (rețeta e să fii cu cei de la putere). Ei mulțumesc stăpânilor pentru vacanțele în străinătate, nu lui Dumnezeu. Deci, numai fraierii care stau în opoziție față de actuala putere (onorându-și condiția de scriitor, trebuind să fie o conștiință a neamului; sărman cu duhul) și fără funcție simt că trăiesc prost în România și abia dacă-și pot permite o vacanță în țară. Astfel, e ușor de dedus că pentru a fi fericit pe lumea asta, mai ales în România, trebuie să fii oportunist, să faci frumos în fața stăpânilor trecători, care și în vremurile cele mai rele găsesc să-ți dea un os de lux de ros – în pofida prostimii. Într-o țară cu un nivel de trai mizerabil, cum e cel din România, cel mai scăzut din cadrul Uniunii Europene (mai slab decât în Bulgaria), e cinic să nu te lauzi cu vacanțele făcute în străinătate. 
Apropo, toți scriitorii cu funcții au mare grijă să nu se afle că și-au făcut vacanțele în străinătate…
***
Interesante comentariile pe tema „internaționalistă” de ieri și alaltăieri (SUA-Palestina-Israel, în principal), de aici, semnate de Octavian Mihăescu și Radu Humor (vă invit să-i recitiți, fie și printre rânduri). În aceeași idee, vă redau mai jos un text nesemnat, legat de Libia, trimis de poeta Adriana Barna (membru al USR, care se ține departe de funcții și de viața literară, și bine face), cu specificația: „primit de pe net – dialog OP-GS – il putem lua in considerare sau nu”… Cică! Un lung text de pe Internet, perfect articulat, cu informații credibile, păcat că nu știm de unde a apărut și cine e totuși sursa, sper să vă găsiți timp să-l citiți până la capăt, să vă lecuiți de naivitate, e semnificativ:
Adevărul despre „revoluţiile” arabe şi războiul din Libia
Anul 2011 a început cu un val de revolte populare ce a trecut prin mai multe ţări arabe din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, evenimente similare cu cele din 1989 din Europa de est şi cu revolutiile portocalii din spaţiul ex-sovietic. Aparent desfăşurarea evenimentelor a fost spontană, însă nu a durat mult până când implicarea externă a ieşit la iveală. Adevăraţii autori şi regizorii acestui spectacol au fost revelaţi atunci când „valul revoluţionar” a ajuns în Libia unde „rebeliunea” a trebuit să fie susţinută armat de către mai multe tări ale NATO. Timp de câteva săptămâni întreaga comunitate internaţională a asistat cu respiraţia tăiată la evoluţiile violente din această ţară timp în care mass media internaţională încerca să ne convingă că Ghaddafi este un tiran nemilos şi însetat de sânge. Să vedem însă cum arată dictatura libiană.
Fostul ambasadorul rus în Libia, Vladimir Chamov (foto), întrebat într-un interviu dacă Ghaddafi şi-a asuprit cetăţenii, a spus: „Despre ce opresiune vorbesti? Libienilor li se acordă credite fără dobândă pe o perioadă de douăzeci de ani pentru construcţia caselor lor, un litru de benzina costă aproximativ 10 centi, produsele alimentare costă mai nimic, iar un Jeep sud-coreean Kia putea fi cumpărat pentru doar 7500 de dolari…. Această ţară nu mai există acum.”
Ce alte date şi cifre ştim despre Libia şi liderul ei?
PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 dolari.
Fiecare membru al unei familii care este subvenţionat de către stat primeşte 1.000 de dolari pe an.
Şomerii primesc 730 de dolari lunar.
Salariul unei asistente de spital este de 1.000 dolari.
Ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari.
Cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor (finantare cu dobinda redusa) de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament.
Pentru a deschide o afacere un libian primeşte un ajutor financiar de 20.000 de dolari.
Impozitele şi taxele majore sunt interzise.
Educaţia şi asistenţa medicală sunt gratuite.
Educaţia şi specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului.
Există lanţuri de magazine pentru familii mari, ce au preţuri simbolice pentru produsele alimentare de bază.
Vânzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri se pedepseşte cu detenţia.
Un număr de farmacii distribuie medicamente gratuit.
Contrafacerea medicamentelor este considerată o infracţiune gravă.
Nu există plăţi pentru chirie, iar populaţia nu plăteşte pentru energia electrică.
Vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise prin lege.
Împrumuturile pentru cumpărarea unei maşini sau a unui apartament sunt date fără dobândă.
Sunt interzise speculaţiile imobiliare.
În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină statul libian achită 50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ.
Benzina este mai ieftină decât apa. Un litru de benzină costă 0,14 dolari.
(Sursa acestor date este un site de limba rusă; traducerea engleză a textului).
Să presupunem totuşi că intervenţia militară ar fi fost justificată…
Atunci de ce s-a intervenit militar doar în Libia? Conform mass media în aceeasi regiune exista o multime de alte ţări în care „dictatori sângeroşi” omoară „populaţia paşnica şi neînarmată”. Şi totuşi NATO, SUA, Franta sau Marea Britanie nu se duc acolo pentru „a face dreptate” şi a „restaura democraţia”. De ce a fost aleasă această ţară în mod special? De ce este „democraţia occidentală” atât de obsedată de ideea eliminarii lui Ghaddafi şi de distrugere a Libiei, ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Africa, printr-un scenariu similar cu cel din Irak? 
Şi cum se explică faptul că „rebelii” susţinuţi de SUA, Franţa, Marea Britanie şi de către alte ţări NATO colaborează cu luptători Al Qaeda, după cum a relatat mass media internaţionala? Această ciudăţenie a susţinerii unor terorişti de către americani a trecut rapid în uitare, fiind acoperită mediatic de asasinarea lui Osama bin Laden, presupusul lider al fantomaticei grupări teroriste mondiale, o altă poveste de adormit copii menită să refacă imaginea şifonata a SUA.
La ora actuală exista două versiuni de a ascunde adevăratul motiv pentru intervenţia în Libia: una oficială – protejarea drepturilor omului şi cea neoficială – furtul petrolului libian. Ambele sunt piste false. În realitate scopul actiunilor militare din Libia nu este protejarea civililor de Ghaddafi, ci protejarea intereselor sistemului bancar internaţional, obţinerea controlului asupra puţurilor de petrol libiene fiind doar un mijloc de anihilare a puterii liderului libian. Aceasta este parerea lui German Sterligov un antreprenor şi activist social rus, al doilea milionar oficial al Rusiei de după caderea URSS, care din 2005 a renunţat la „binefacerile civilizaţiei” şi s-a mutat cu familia într-o pădure din Siberia.
Criza financiară mondială, care încă influenţează economia planetei, a făcut mai multe ţări să propună schimbarea monedei folosite în tranzacţiile internaţionale, mai exact să refuze dolarul american şi să opteze pentru înlocuirea acestuia cu aurul. Muammar Ghaddafi a încercat să refacă planurile generalului De Gaulle – de a refuza bancnotele de hartie şi de a începe să utilizeze din nou monede de aur ca pe vremuri. Acest lucru ar duce la distrugerea coruptului sistem bancar actual. Desigur, mafia bancară sionistă nu l-a putut ierta pentru asta …
(În 1965 Charles de Gaulle a tinut un discurs în care cerea, printre altele, întoarcerea la aur ca etalon monetar vezi http://www.ina.fr/fresques/de-gaulle/fiche-media/Gaulle00105/conference-de-presse-du-4-fevrier-1965. În acelasi an (dolarul şi alte monede naţionale încă aveau acoperire în aur) Franta a reuşit să convertească în aur 150 de milioane de dolari şi ceruse Rezervei Federale Americane convertirea a încă 150 de milioane. Exemplul francez a fost urmat de Spania lui Franco. 
Ambele personaje politice au părăsit la scurt timp după aceea prim planul scenei politice, unii istorici considerând că aceste evenimente ar avea legatură cu „atacul” lor asupra dolarului. În 1971 la ordinul mafiei bancare a Rezervei Federale aflate sub controlul clanului Rothschild, Nixon a decretat că SUA încetează unilateral convertirea dolarilor în aur şi renunţă definitiv la etalonul-aur.)
O serie de ţări au început discuţii despre realizarea tranzacţiilor comerciale interstatale în aur. China a anunţat emiterea unor yuani de aur şi mai multe ţări asiatice şi africane au discutat, de asemenea, posibilitatea revenirii la standardul de aur. Muammar Ghaddafi a devenit principalul iniţiator al ideii de a renunţa la dolari şi euro. El a cerut lumii arabe şi africane să înceapă utilizarea unei monede noi – dinarul de aur. El a sugerat şi realizarea unui stat african unit, având o populaţie de 200 de milioane de oameni ce vor folosi această monedă.
Ideea unei monede unice din aur şi a unirii ţărilor africane într-un singur stat federativ puternic a fost foarte bine primită de către mai multe ţări arabe şi de către aproape toate ţările africane. Singurii oponenţi au fost Republica Africa de Sud şi şeful Ligii Statelor Arabe. Dacă realizarea Uniunii Africane şi adoptarea unei monezi unice au fost pe placul francmasoneriei mondiale, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre renunţarea la dolar şi euro în favoarea dinarului de aur. Această iniţiativă a Libiei a fost foarte criticată de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Potrivit unui discurs al preşedintelui francez Nicolas Sarkozi: „libienii ameninţa securitatea financiară a omenirii”. Numeroasele critici la adresa liderului libian nu au dat nici un rezultat: Ghaddafi a făcut în continuare paşii care au dus la crearea Africii Unite şi a continuat demersurile în direcţia trecerii la standardul monetar din aur.
În cele ce urmează redăm un fragment dintr-un interviu cu German Sterligov, creatorul „Bursei aurului” din Moscova, în cadrul unei emisiuni a postului rusesc „Dojd”:
Olga Pispanen: Şi apoi a venit condamnarea Libiei…
GS: O să-ţi spun ce evenimente au dus la acest lucru. În 2002 prim-ministrul malaezian Muhammad împreună cu Muammar Ghaddafi au propus lansarea unui dinar de aur. La început această idee a fost aprobată de către Irak, Sudan, Bruney şi Indonezia, iar în anul următor Emiratele Arabe Unite şi alte ţări au aderat la aceasta iniţiativă. Ei au inceput sa lucreze la această idee, au existat şedinţe ale miniştrilor de finanţe din aceste ţări, la care a început să prindă viaţă proiectul de a refuza tranzacţiile comerciale în dolari şi euro în favoarea folosirii dinarului de aur. A existat un proiect pilot în care monede de aur au fost bătute şi au început să fie folosit în Malaezia, Indonezia şi Iran. Ele au fost folosite în magazine obişnuite şi chiar şi acum pot fi folosite acolo, la fel ca orice altă monedă.
OP: Ai cumva un dinar de aur la tine?
GS: Nu am dinari, dar am „goldeni”, pentru că fiecare ţară ar trebui să adopte propriul tip de monede de aur, iar noi le-am numit „goldeni”.
OP: De ce se numeşte aşa? Nu suna prea ruseşte.
GS: „Golden” înseamnă „făcut din aur” în limba engleză. Înainte de aceasta, în Rusia, am avut „guldeni” şi „zloti”. Le-am făcut la monetaria rusă „Gosznak”. Am sugerat Libiei să folosească moneda noastră, dar au considerat că e prea mare, cântăreşte 1 uncie.
Dmitri Kaznin: Cum anume sugeraţi sa fie folosite aceste monede?
GS: Au existat discuţii pentru o lungă perioadă de timp între oamenii de afaceri ruşi şi arabi, care au fost găzduite de către Nadejda Azarenkova şi de firma de avocatura a lui Artur Airapetov, la care sunt şi eu co-proprietar. S-a ajuns la o situaţie similară cu cea dintre Stalin şi Hitler: Stalin era deja pregătit pentru agresiunea lui Hitler şi a plasat trupele sale la frontieră, dar Hitler dintr-un singur atac a distrus totul. Acelaşi lucru a făcut şi societatea occidentală. Asta este opinia mea: Muammar Ghaddafi era gata să declare respingerea folosirii dolarului şi a monedei euro în tranzacţii, însă a fost oprit de către sistemul bancar internaţional. Conturile sale internaţionale au fost blocate sub falsul motiv al „încălcării drepturilor omului”.
OP: Conturile au fost blocate după anunţul că el a început să tragă în civili.
GS: Da, dar asta se întâmplă în toate ţările. Uitaţi-vă în jur – o mulţime de civili sunt ucişi în ţări precum Yemen şi nimeni nu le blochează conturile bancare. Intotdeauna se pot găsi justificări unor acţiuni, în acest caz uciderea de oameni a servit doar ca un pretext.
Însă motivul real al actiunii este efectul psihologic al ideii lui Ghaddafi (unul dintre principalii lideri musulmani), de a începe utilizarea dinarilor de aur, care a fost efectiv uimitor, a fost chiar mai periculos decât ideea în sine. De exemplu, există un stat malayezian numit Kelantana, care utilizează numai monede de aur, dar nu prea dă bătăi de cap liderilor globalisti.
Şi iată ca apare Ghaddafi, care sugerează ca toată lumea să respingă sistemul bancar internaţional şi să se elibereze de sclavia sistemului american al Federal Reserve Bank. Un număr mare de ţări l-ar urma în această acţiune. Acest proiect a fost pregătit intens timp de mai mulţi ani, Ghaddafi a militat pentru ca ţările africane să se unească toate într-un stat puternic şi să înceapă utilizarea monedelor de aur. Egiptul era pregătit să ia parte la el, de aceea revoluţiile au început acolo şi CIA a intervenit pentru a distruge planurile cu privire la ieşirea din sistemul bancar internaţional. Apropo, acest sistem mafiot international afectează de asemenea într-o mare măsură economia Rusiei. Trecerea de la utilizarea baniilor de hârtie la monede de aur – aceasta este ieşirea din criză şi din sclavia financiară.
OP : German, explica te rog… Cred că nu avem atât de mult aur câte bancnote de hârtie există.
GS: Desigur. Noi aproape că nu avem aur, doar hârtii fără valoare…
OP … Aceasta înseamnă că dacă Muammar Ghaddafi va renunţa la sistemul bancar actual şi va începe să facă comerţ doar în aur, el va putea face schimburi comerciale doar cu ţările care au aur.
GS: Ţi-am spus despre începutul acestui proiect în anul 2002 pentru a explica faptul că un mare număr mare de ţări de la Indonezia la Irak s-au pregătit timp de 8 ani pentru asta.
OP: Dar nu au participat şi America, Franţa, Germania sau chiar Rusia…
GS: Desigur. Acestea sunt ţări mari, foarte populate, care produc multe bunuri. Nu mă refer la computere sau alte gadget-uri, ci la lucruri de care avem nevoie pentru viata de zi cu zi: produse alimentare, petrol şi aşa mai departe. Apropo de Rusia, vă rog să reţineţi la cine a apelat Ghaddafi înainte să îi fie aruncate bombe în cap. El a apelat la China, India şi Rusia – aceste ţări care ar putea fi gata oricând pentru a începe utilizarea monedelor de aur. În special China, care a anunţat că va emite yuani de aur în curând.
Şi notaţi care este primul lucru pe care l-au facut atât de lăudaţii „rebeli” din Libia . Ei au creat un nou guvern – nimeni nu a auzit despre ideile lor politice. În schimb au deschis o Banca Centrală în Bengazi, care ar fi trebui să înlocuiască banca lui Ghaddafi. Acest lucru înseamnă că ei nu sunt împotriva politicii lui Muammar Ghaddafi sau a guvernării sale. Ci că ei vor să schimbe sistemul său financiar.
OP: Oricum, după cum am înţeles, doar ţările pe care le-ai numit sunt capabile de schimburi comerciale cu monede de aur. Numai 12 ţări. Doar ele vor fi capabile să facă comerţ unele cu altele…
GS: Crede-mă, nu este un număr mic. O să existe o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea s-a săturat să fie sclavul Rezervei Federale americane şi a şefului ei Bernanke. Pentru ca Bernanke tipăreşte bani pe bandă rulantă şi îi da sub formă de ajutor băncilor din Statelor Unite ale Americii. Dacă Muammar Ghaddafi ar fi găsit timp pentru a lansa monedele de aur înainte de începerea războiului, nu numai ţările musulmane l-ar fi urmat. Ar fi fost multe ţări, poate inclusiv Germania. Orice ţară din lume care nu vrea să fie un sclav al lui Bernanke vrea să facă comerţ contra aur.
OP: Nu îţi este frică?
GS: Draga mea, eu deja trăiesc într-o pădure sălbatică.
***
Conform unei istorii a familiei Rothschild toate băncile naţionale din lume sunt controlate de către elita bancară mondială (evident la BNR principalul agent Rotschild este Mugur Isărescu despre care am mai scris). În 2001 pe tot globul mai erau doar 7 ţări care a căror bancă naţională nu era controlată de către sataniştii clanului bancar Rothschild: Afganistan, Irak, Iran, Coreea de Nord, Sudan, Cuba şi Libia. Generalul Westley Clark declara recent că planul ocupării unora dintre aceste ţări era pregătit înca din 2001:
Afganistanul a fost ocupat începând din noiembrie 2001, iar războiul din Irak a început imediat după ce în 2002 Saddam Hussein a intentionat să vândă petrolul în euro, în cadrul programului petrol contra hrana.
Cuba şi Coreea de Nord au fost aproape complet izolate şi se zbat într-o cruntă săracie; este puţin probabil să mai poată deranja cu ceva bogătaşii planetei. Sudanul este de mai mulţi ani scena unui război intern. În 2006 Iranul a înfiinţat Bursa Iraniana de petrol, iar după un an a renunţat la tranzacţiile în dolari adoptând în loc schimburile comerciale în euro şi yeni, ameninţând astfel statutul de moneda internatională a dolarului. Ca urmare a acestei măsuri SUA şi Israelul au lansat ameninţari războinice şi chiar nucleare la adresa Iranului pretextând existenţa unui presupus pericol nuclear.
Din luna martie a acestui an se pare că a venit rândul Libiei.
(Am găsit pe Internet și o a doua parte a acestui text, o public mâine)
Bun materialul dnei Barna, nu mai am nimic de adaugat!
Ma incumet sa spun si eu citeva cuvinte, desi este adevarat ca uneori simti un soi de autocenzura care este penibila, umilitoare pentru ca de fapt eu vreu sa spun numai lucruri de bun simt si nu poti sti cum pot fi interpretate de diferite medii… Totusi, prima precizare este ca sotul meu este palestinian si traim de peste 10 ani in Israel, Galileea, fiind amindoi de profesie juristi( am studiat in Romania). Deci traim aceste realitati. Bineinteles, la modul „soft”, dar totusi fiind in comunitatea araba vezi lucrurile mai realist.
Dupa parerea mea incrincenarea pe care o transmite media este una falsa. Aceste miscari care forteaza instaurarea unor regimuri democratice este una foarte sanatoasa, populatia activa(tinerii ) isi doreste efectiv sa traiasca in regimuri democratice. S-au saturat de impostura. Doresc macar sa aiba efectiv exercitiul democratiei cu tot ce presupune el, alegeri libere, reprezentativitate, demnitate in politicile interne si externe.
Nu stiu daca ati calatorit in Orintul Mijlociu(Israel, Iordania, Liban, chiar Siria) si ati avut cit de cit posibilitatea sa vedeti viata in comunitatile lor, dar oamenii sint extrem de pragmatici si moderni chiar. Isi doresc toate facilitatile unei vieti moderne.
Liderul (fostul) lider libian este ironizat in comunitatea noastra. Este adevarat, cu o anumita superficialitate, „perlele” lui au devenit hit-uri pe telefoanele mobile. Transmisiile televiziunii libiene erau un cosmar(reluarea unor discursuri halucinante de acum 4 ani de prin corturi unde acolitii lui atipeau pe ascuns) oamenii erau exasperati sa mimeze adeziunea cu el. Batrinii satului il numesc „nebunul Libiei” si nu au nici cea mai mica consideratie pentru el. Deci in comunitatile arabe nu are nici o sustinere.
Sigur ca spunea si lucruri adevarate, imperfectinea sistemului bancar actual si fondurile fara acoperire care au dus la polarizarea imorala si indecenta a bogatiilor planetei. Dar acestea sunt lucruri de instinct pragmatic, negustoresc. Si intr-un sistem democratic( in specificitatea lor) poti atinge performanta economica. Exemplul Turciei este relevant. Trebuie doar corectitudine si onestitate.
Eu cred ca incet, incet lumea merge spre bine. Optiunea spre democratie a lumii arabe este pozitiva. Desigur ca acuma vedem numai aburul de la aceste izbucniri violente si ne cam sperie, vedem isterie, manifestari haotice, ne cramponam sa criticam inapoierea si temperamentul vulcanic ca semne de necivilizatie si violenta si potential pericol. Dar tinerii au un simt practic, un instinct bun care ii indeparteaza si de fundamentalism pentru ca realizeaza ca este un drum totdeauna inchis, care face mai mult rau decit bine.
Dar nevoite sa fie actori politici credibili atit la ei acasa cit si pe plan extern, aceste state vor invata sa fie tolerante, credibile, relevante.
Speranta mea in pace este foarte mare (poate sint idealista) dar este nevoie numai de respect reciproc. La nivelul simplu, al omului obisnuit, acest comportament civilizat este prezent (lumea se respecta, traieste in simbioza, respecta valorile si suferintele celuilalt). Paradoxul este ca la nivel inalt, politic, decizitional nu se evalueaza mai mult, mai pragmatic care sint interesele strategice reale si se merge pe politica fortei. Aceasta politica a fortei are rezultate pe moment, dar nu este o baza sanatoasa pentru o pace durabila.
Sanatate si toate cele bune.
Cum inclin sa cred ca cifrele despre situatia economica a populatiei libiene sunt reale, i-as propune doamnei cu sot palestinian sa le compare cu cele ce vor exista peste 10-20 de ani de implementare a democratiei.
Daca n-are timp sau rabdare sa astepte pana atunci, poate studia si compara asemenea cifre la o tara cunoscuta ei, si trecuta prin aceasta imbietoare si amara experienta – Romania !P.S. Este normal ca tinerii sa puna totdeauna botul la amagirile de tot felul ale lumii capitaliste, de care pana la urma nici maturii de aici nu stiu cum sa-si mai fereasca copiii, ce cad tot mai usor prada acestei distrugeri programate !
Cel mai induiosator mi se pare motivul pentru care sunt atacate si distruse tari si populatii :
Capitalistii nu suporta lipsa democratiei si a unui nivel de viata sub cel al lor !?
Cand in realitate e tocmai ca la homosexuali – pe dos !
Se poate sa avem surpriza sa constatam ca ei sa se descurce mai bine. Noi mai avem si acest cusur de a subestima, de a considera apriori alte natii ca fiind inferioare dar de fapt nu le cunoastem in esenta lor, ci numai „extremitatile” mediatizate intens in scopuri de propaganda.
Nu cred ca se mai poate egala in istorie „induiosatoarea” naivitate, vulnerabilitatea, lipsa de pragmatism a romanilor imediat dupa anii 90. O victima sigura. Propria victima pentru ca noi ne-am furat caciula cu asiduitate. Eu incepeam sa-mi fac ucenicia ca jurist exact in perioada demararii privatizarilor in Romania si mi-a fost dat sa vad cum s-a legiferat falimentarea industriei nationale. Era incredibil sa vad cum toata legisletia „primenita” si „originala” era special conceputa pentru a parveni o anumita clasa a potentatilor fesenisti. Au pus umarul cu sirg directori, contabili, ingineri, juristi, romanasii iresponsabili si dornici de inavutire. Singuri ne-am dat cu stingul in dreptul.
Numai noi puteam ajunge sa vindem pe nimic TOT, inclusiv resurse strategice. In timp de pace, fara cititul la os. Cu inconstienta si nemernicie.
Deci se poate sa avem surpriza sa constatam ca oameni pe care ii subestimam apriori vor fi mai pragmatici (ceea ce sint prin traditie) si se vor descurca mai bine.
Eu ma intreb daca cineva mai este interesat astazi sa analizeze cu obiectivitate si responsabilitate activitatea Fondului Proprietatii de Stat si a Fondului Proprietatii Private cu toate artificiile, transformarile, cameleonismul si masinatiile care s-au petrecut acolo. Sa ne aducem aminte ca „demolatorii” fabricilor, unitatilor economice erau chiar „pastorii” lor, persoanele din conducere, creierele, smecherii carora le mirosea ca pot fi „patroni”. Cuvintul magic la care se prosternasera toti cu balosenie, infiintind societati capuse prin care sabotau fabrici de prestigiu, adevarate branduri pentru Romania.Sa ne aducem aminte cum aceste forte conjugate(conducerea intreprinderilor, FPS, FPP indatorau aceste fabrici la banci pina le falimentau definitiv). Ajunse acum istorie, praf, sterse multele dintre ele de pe fata pamintului prin demolare. Eu in Romania asa cum era de amarita invatasem sa apreciez un lucru de calitate, o tesatura de in, bumbac, lina, un produs bine facut din piele, etc. Acuma s-a ales praful, te duci in Cluj si cauti Flacara, Somesul, Clujeana – nu mai sunt. In schimb avem second-hand si chinazarii, manelisme.
Sa nu mai pomenim de fenomenele conexe, somaj, disperarea romanilor, de emigratia masiva a generatiei mele a „decreteilor” care au plecat in toate colturile lumii.
Si acuma lumea se lamenteaza ca nu avem de unde stringe taxe si impozite. Romania este o tara care importa tot, de calitate indoielnica, o tara la cheremul celor care fac profit din adaos comercial. Si romanii umiliti sint nevoiti sa suporte aceste preturi pentru ca nu este concurenta, alte oferte care sa regleze preturile si supravietuiesc cu salarii foarte mici.
Este trist, dar singura solutie este relansarea economica, a agriculturii, prin politici de incurajare a productiei proprii si exportului. Asta inseamna si locuri de munca si bani adunati la buget. Potentialul este foarte mare. Pacat sa nu fie folosit.
Tot datorită spuselor unui poet, vin în acest Contrajurnal de la Mare, să apreciez punctele de vedere ale comentatorilor şi, să cred (deocamdată), că toţi au dreptate; doar bunul Esenin ne mai poate împăciui: „În zadar muşti ca nebună/Bezna groasă: e destul./N-ai să-l laşi pe Crist să spună/Adevăru-ntr-un pătul!”. Pornind de la acest fapt, că „nu există meditaţie fără o înclinaţie către meticulozitate” – cum bine spunea Cioran, gândurile mele de la mare, sper să vă încarce cu acele baterii solare , precum şi pe mine m-au încărcat. Deci: În privinţa rostirii cu exactitate asupra adevărului şi „scoaterii” acestuia în straiele sale mult luminate, e suficient să ne îndreptăm atenţia asupra a ceea ce noi credem a pipăi cu încredere unele dintre realităţi. Şi, e suficient s-o comparăm pe Veronica Micle, aşa cum era ea în realitate, cu imaginea pe care şi-o construise Eminescu din acea „pulbere de stele”, ca să ne dumirim asupra unui altfel de adevăr. Van Gogh era cuprins de disperare că, în lumea asta largă, nimeni nu-i împărtăşea ideile în afară de fratele său Theo. Pentru Eulalie, E. A. Poe era singurul vieţuitor în lumea suspinelor, întrucât Annabel Lee, era de cealaltă parte a adevărurilor spuse până atunci despre nemurirea sentimentelor. Filosofii au iubit întotdeauna adevărul, dar, au lăsat de înţeles că, se poate căuta încă un principiu unic, asupra adevărului deja rostit. Pasternak nu se înşela, când spunea că, de am „râde stelelor – ce hohot!/Dar necuprinsul – loc străin”, ne-ar înghiţi pentru totdeauna în Marea Uitare dacă nu ne-am exprima cu sinceritate destăinuindu-ne unii altora. Dostoievski arată clar, că, viziunile din aura epileptică sunt un dar pe care doar natura îl mai poate pune în discuţie. O fi adevărurile omului de geniu, ori ale omului bolnav mintal (schizofrenic), în sensul celor declarate de Hölderlin, că, dacă ar fi fost mintal sănătos ar fi fost un mare poet, dar, că, vedeţi dvs., boala l-a făcut unic, ca şi pe Bacovia ori Paganini. Aici, i-aş da dreptate, mai mult, lui Ovidiu, care spunea într-un cânt al Penelopei către Ulise: „Poate-o iubire te-a prins, toane atâtea aveţi … (şi mai departe)… Mie la ce-mi foloseşte că aţi dat la pământ Ilionul/Cu meterezele-i vechi, prin ale voastre isprăvi,/Dacă rămân ca pe vremea când Troia era în picioare/Şi-ndepărtatul meu soţ fără sfârşit mi-o lipsi?”. Şi, atenţie! Nu ne vorbeşte aici personajul homeric prototip al fidelităţii, ci o femeie obişnuită… care, cine ştie, are toane! Toane avea şi Dante Alighieri când prorocea: „Priveşte fiara ce m-a întors în cale/Slăvite domn, şi alung-o de la mine,/căci mă-nfior din creştet până-n poale”. Spuse de unii (ne sugerează D. Alighieri), viaţa e un Paradis, după alţii un Infern, iar noi suntem ca la Purgatoriu: între hotarul crud al morţii şi Muntele Vrăjit. Singur Acheronul, tace murmurând. Nu acelaşi lucru îl aşteaptă pe Grigori din „Donul liniştit”, după trecerea fluviului pe gheaţa de martie. Dar, oare, ce alt adevăr îl mai putea aştepta? Se împlinise, numai „puţinul visat de Grigori în atâtea şi atâtea nopţi de nesomn. Stătea la poarta casei lui, ţinându-şi fiul în braţe…”. Iar acesta, e un adevăr de necontestat. Şi, ne mai aruncăm o privire asupra gândirii filosofilor care au lăsat să se înţeleagă că, la sfatul bătrânilor mai e încă loc pentru adevărul acelui Godot mult aşteptat. Vidul trebuie umplut cu oameni de credinţă. Oameni, care pe întreg Pământul tind să instaureze egalitatea între state, respectarea drepturilor omului de către alt stat, etc… etc… Ce mântuire v-aduce viitorul umbrit de prorocirile Apocalipsei, moartea sau viaţa la urma urmelor? Să fie vagabonzii lui Becket, mesagerii unei noi Evanghelii pe Pământul acesta? Şi, vedeţi, am lansat doar o singură întrebare!
Felicitari pentru comentariile tale lucide, Mara (in special primele doua).
Se incearca si in mare se si reuseste o radiografie a celor intamplate in Romania dupa ceea ce atunci credeam a fi o adevarata revolutie si cand colo, vorba aia :
„Eu credeam ca e o floare si cand colo e un flutur” 🙄
O etapa de viata esentiala pentru poporul roman din care unii n-au retinut decat ceea ce se vede cu ochiul liber, ca-n versul de mai sus :
„Nu cred ca se mai poate egala in istorie “induiosatoarea” naivitate, vulnerabilitatea, lipsa de pragmatism a romanilor imediat dupa anii 90. O victima sigura. Propria victima pentru ca noi ne-am furat caciula cu asiduitate.”
Facand o paralela cu ce s-a intamplat atunci in Romania si ce se intampla acum in Libia (pentru ca de aici am pornit discutia) crede cineva ca noul guvern care va fi instalat cu pretul atator vieti pierdute si de o parte si de alta, va fi rezultatul vointei libienilor, sau a celor care de data asta au orchestrat pe fatza ( nu din umbra ca la noi !) toata aceasta „revolutie de eliberare nationala” ( parca asa le-au zis alde Marx, Engels acestor evenimente care apoi s-au dovedit exact pe dos, ca sa pastram aceasta sintagma mai usor de inteles de catre unii ? 😉 .
Cum acolo inca nu s-a instalat , sa ne amintim de primul guvern instalat democratic la noi, condus de Petre Roman si avand in alcatuire un procent record de alti alogeni, pe mana carora a incaput toata avutia Romaniei si mai ales toate hotaririle de conducere a ei !
De unde era sa stie romanul cine-i tinerelul cu pulovar pe locul unde ar fi trebuit sa-i stea gatul si ce mari merite l-au propulsat in cea mai decizionala functie in noul stat .
Abia dupa ce fiul lui Neulander a vandut la fier vechi toata industria romaneasca , a distrus agricultura si a gasit si portile prin care in Romania au putut intra cei care au cumparat-o pe nimic (prin metodele foarte bine surprinse de ochiul atent a unui om al dreptatii), cativa au incercat sa protesteze sau sa ceara o analiza mai atenta asupra ceea ce se intampla cu tara.
Degeaba s-au prezentat alte variante de lucru cu tara ( Anghel Rugina o personalitate extrem de ascultata pe afara, dar la noi nu, ca prea era roman, cu „r” mic , nu Roman;) ), cei care aveau interes s-o distruga, nu s-au lasat pana n-au facut-o !
Asa ca , la fel ca-n bancul de la radio Erevan :
N-a fost furata o caciula, ci o tara si nu de noi, de romani , ci de cei carora le mai lipsea. Nu o caciula, ci o tara ! 🙄
Cat despre „asiduitate”, se scrie cu ea, dar numai ce convine si se aproba de la inalte porti, in fata carora de cand e lumea au stat unii, mai ales cand li se parea ca-s noi 😉
As mai aminti America Latina, jaful facut de boii americani tot cu demo(n9,cratia lor,adica in numele libertati, democratiei, iar azi avem ca rezultat un MoraLES; un Chavez, care si ei sunt diabolizati de „lumea civilizata”. NU, Nu sunt rosu nici sa ma pice careva, sunt negru din acela rau de tot, CD-ist, sunt antirepublican inrait, dar respect optiunea majoritati ptr aceasta nebunie numita republica.
Categoric, o societate libera cu un sistem pluralist (politic), este de dorit, este mai santoasa de zeci de ori decât o societate inchisa unde troneaza un nebun republican, ieri Ceuasescu, azi Gadafi, dar vai, democratia asta nouo, ptr ca este nouo, adica mistificare grosolana, nu doar ca pune pe butuci societatile dar le mai si arunca in haos sfârsind arunca lumea in aer, fenomen ce deja il traim cu totii.
In 89 eram si eu mai tinerel… mult mai dispus jertfi pe altarul demcoratiei si libertatilor, azi NU mai sunt, de as fi azi in aceiasi situatie din 89, mai lut ca sigur Nu as mai iesi sa lupt impotriva nebunului ce Ceausescu, dar nici nu l-asi apara. Daca se instaureaza o mega dictatura la nivel globla si de o lumea intreaga se revolta, io nu am sa mai comit eroarea lupta ptr libertate si democratie, desi imi place, am avut imense profituri de pe urma acesteia, imi dau seama ca in spatele ei opereaza bestile bolsevice carora le fac jocul, cum le-am facut in 89 si dupa… De ce tarile arabe ar avea o alta soarta? Ma indoiesc . Realitatea arata mult mai rea decât ne-o putem imagina, sa privim la U.E, un proiect nobil , sunt un pro european, dar al civilizatiei , culturi, europei profunde nu celei bolsevice de azi.