0
8 comments

Sâmbătă, 14 iulie 2012. Au început mitingurile publice de amploare pro și anti-Băsescu din campania electorală legată de referendumul de demitere a lui Băsescu – organizate de PDL (la care participă Băsescu; are deja un comportament care îmi provoacă milă, el cică e mandatarul ținerii aprinse a flăcării democrației) sau de USL (la care nu participă cei doi lideri ai USL, premierul Ponta și președintele interimar al țării, Antonescu; pe bună dreptate stau deoparte, nu merită efortul să iasă în stradă). Voi face tot posibilul să le ignor. România are ocazia să se schimbe radical, votând pe 29 iulie pentru demiterea lui Băsescu. Dispariția lui Băsescu de la Palatul Cotroceni ne-ar relegitima moral și pe noi, muritorii de rând, care venim la urne, dând un semnal clar că au ajuns 22 de ani de regim condus de securiști și postcomuniști (securistul Băsescu întrecându-l în ticăloșie pe Iliescu – „comunistul de omenie”). Trebuie să ne recăpătăm demnitatea – protestatarii din Piața Universității au declanșat totul în ianuarie 2012, în acest sens, din august trebuie să ne gândim la o reconstrucție a instituțiilor-cheie ale statului. N-are decât să urle Uniunea Europeană că nu mai stăm în genunchi…

Din nenorocire, în această campanie electorală Băsescu și ai lui, trădătorii neamului, vor face și pe dracul ghem să-l oblige pe premierul Victor Ponta să demisioneze (adică să dea o lovitură mortală USL), nu i-a mai rămas altceva să facă – Uniunea Europeană trebuie să se replieze, a făcut deja tacit un pas înapoi, Băsescu e privit ca un fost președinte de stat, e terminat (n-au decât să urle europarlamentarii PDL la Bruxelles pe holuri cât vor, nu mai sunt credibili). Ar putea Băsescu să mai dea de gol niște stenograme din diferite cercetări penale, care să afecteze USL, dar românii s-au săturat, nu mai funcționează diversiunile lui Băsescu. Urmează până pe 29 iulie, atenție, să fie dat de gol un nou verdict de plagiat la adresa lui Victor Ponta – altul decât cel așteptat din partea Comitetului de Etică al Ministerului Educației. În mod sinucigaș pentru Universitatea București, rectorul ei a anunțat că s-a… autosesizat în legătură cu plagiatul lui Ponta și s-a format ad-hoc o… Comisie de Etică a Universității București (de care aparține și Facultatea de Drept, ea i-a acordat lui Ponta doctoratul), care vrea cu orice preț să-și dea sentința pe… 18 iulie. Asist trist la acest scandal legat de plagiatul lui Ponta. Nu mai pun în ghilimele acest cuvânt, plagiat (al lui Ponta), fiindcă îmi e lehamite: o tot repet, atâta timp cât Ponta a cuprins numele autorului (din care a preluat pagini întregi de text normativ de drept) la finalul cărții, nu e vorba decât de rea-credință politică să-l acuzi că a plagiat – cu atât mai mult cu cât acest autor din care a preluat Ponta i-a scris prefața cărții (lucrarea de doctorat) și a declarat oficial că în nici un caz nu se pune problema unui plagiat. Mi s-a reproșat aici, la Comentarii (de la anonimi foarte siguri pe ei, deștepți foc, neapărat), că iau apărarea unui plagiator… Ați reținut: cel din care a… plagiat Ponta e trecut la bibliografia cărții! Deci nu e nici un plagiat… Trebuie să insist. Iată ce declară unul dintre intelectualii lui Băsescu ce au scris către Univers (nu numai către UE, NATO, SUA și FMI, eventual) că Ponta trebuie spânzurat pentru plagiat – Andrei Pleșu, citez: Acuzat de plagiat, Ponta se apără într-un fel care demonstrează că, de fapt, nu ştie ce este un plagiat: domnia sa crede că poţi copia integral, zeci de pagini dintr-o carte, fără ghilimele, dar că eşti exonerat de vină dacă, la bibliografie, listezi şi cartea cu pricina. Recitiți: Ponta a trecut cartea la bibliografie din care a citat! Cum adică, a plagiat? Eu citesc de când mă știu cărți în stil enciclopedic, documentare (de știință, de filozofie sau estetică, de istorie, de critică literară, de „arte și civilizații”, de religie sau de folclor) care sunt construite din alte cărți, fără să pună ghilimele, dar cu trimitere la bibliografie. Care e problema? Dacă autorul din care citezi e trecut la bibliografie, e de ajuns – nu e nici un plagiat. Public foto, de curiozitate, „plagiatul” superb al celor ce lucrează la Google, un logo special, „plagiat” azi după o lucrare a lui Gustav Klimt (se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui) – nu e plagiat, oameni buni? Unde sunt… ghilimelele? Altfel, trebuie să vin eu să acuz toți autorii cărților pe care le-am citit (am pe birou mereu inclusiv noi cărți de știință începute) de plagiat – fiindcă nu pun ghilimele, ci fac trimiteri la bibliografie… Mă întorc la Universitatea București, care vrea să-i dea lui Victor Ponta o lovitură cu o Comisie de Etică inventată pentru a declara că avem de a face cu un plagiat în drept (în care se transcriu articole și legi întocmai, în prostie, fără să se pună problema unui plagiat, Doamne ferește). Iată știrea: Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti s-a reunit miercuri, conform programului stabilit anterior, si a stabilit toate detaliile necesare pentru a putea adopta o hotarare cu privire la acuzatiile de plagiat care ii sunt aduse lui Victor Ponta. Conform unui comunicat remis Ziare.com, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a reunit miercuri pentru “definitivarea Regulamentului de organziare si functionare a Comisiei de Etica” si pentru a discuta “auto-sesizarea Universitatii din Bucuresti in cazul acuzatiilor de plagiat aduse dr. Victor Ponta”. Regulamentul a fost definitivat si el “va fi validat in Sedinta Senatului Universitatii din Bucuresti, din data de 18 iulie 2012”. De asemenea, a fost ales presedinte al Comisiei de Etica domnul prof. dr. Marian Popescu si a fost stabilita procedura de evaluare a auto-sesizarii. La finalul sedintei, presedintele Comisiei a declarat ca “se va da o hotarare in cel mai scurt timp posibil”, in functie de regulamentul stabilit. “Toti membrii comisiei lucreaza si in momentul in care va fi fomulata o hotarare va fi comunicata Universitatii Bucuresti, care va emite comunicatul final”, a mai subliniat prof. dr. Marian Popescu. Cine e Marian Popescu, șeful acestei Comisii de Etică a Universității București? E unul dintre intelectualii lui Băsescu, critic de teatru – nu e greu de înțeles care va fi hotărârea… Voi reveni cu detalii.

***

Trebuie să las loc aici unui alt comunicat din partea celor ce s-au desprins din APLER (condusă de Dan Mircea Cipariu) – știind că sunt atâția scriitori interesați de acest scandal:

Către APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România,

În atenția domnului președinte Dan Mircea Cipariu

            Spre știință: Către Ministerul Culturii și Cultelor Domnului Ministru Puiu HAȘOTI; Către ORDA – Doamnei Director general Adriana DONȚU; Către COPYRO – În atenția Doamnei Administrator General Rodica GUIU

Domnule Președinte Dan Mircea Cipariu,

Printr-un comunicat, expediat inclusiv în atenția Dvs. în data de 11 iulie 2012, vă informam că peste treizeci de reviste și edituri, membre ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, se retrag din această Asociație profesională, înființată acum 13 ani. Motivele retragerii acestor importante publicații literare și edituri prestigioase din APLER, între care revistele Contemporanul, Convorbiri literare, Hyperion, Poesis ș.a., și editurile Timpul, 24 de ore, Ideea Europeană, Editura Academiei Române etc., sunt următoarele: 1. În ultimii trei ani președintele executiv Ion Tomescu nu a convocat nici o Adunare Generală APLER statutară; 2. În timpul ultimului său mandat, dl Ion Tomescu nu a virat editurilor și revistelor procentul cuvenit din copia privată, încălcând astfel legislația în vigoare; 3.  Pe parcursul ultimului său mandat dl. Ion Tomescu a comis abuzuri financiare semnalate, în repetate rânduri, de membrii comisiei de cenzori; 4.  În data de 6 aprilie 2012, în cadrul Adunării Generale APLER au fost semnalate și aceste aspecte. Constatând că demersurile noastre n-au fost luate în considerare în cadrul Adunării Generale APLER, majoritatea membrilor Asociaţiei au părăsit în semn de protest Adunarea înaintea epuizării ordinei de zi. În condițiile în care sunt sfidate corectitudinea, spiritul de colegialitate și elementarul bun-simț, impasul în care s-a pomenit APLER se arată a fi insurmontabil. Vă informam că ne retragem din APLER şi credem că organele abilitate vor constata cât de corecte au fost observaţiile noastre.

Organismele editoriale semnatare ale acestui Comunicat urmează să ducă la bun sfârșit demersurile privind înființarea Asociației Revistelor, Publicațiilor și Editurilor (ARPE).

Pe cale de consecință, vă informăm că editurile si revistele care s-au retras din APLER au dreptul, conform legislaţiei în vigoare, să ceară banii cuveniţi din copia privată încasaţi de APLER pe ultimii trei ani, conform cuantumului ce se cuvine fiecăreia dintre aceste instituţii. Precizăm că între motivele retragerii noastre s-a aflat şi nedistribuirea în ultimii trei ani, sub preşedinţia d-lui Ion Tomescu, a sumelor cuvenite membrilor APLER din copia privată.

Vă solicităm ca până la finalul lunii iulie 2012 să ne comunicaţi sumele cumulate pe cei trei ani, cuvenite fiecărei instituţii, conform listingului enumerat la semnături. Propunem o întâlnire între dumneavoastră şi reprezentanţii celor care s-au retras, nu mai târziu de 10 august a.c., pentru a stabili modalităţile şi perioada cînd sumele cuvenite ne vor fi livrate.

În cererea de intervenție, formulată de Dvs. în atenția instanței, notați, între altele, faptul că agenția de știri on line „Agentiadecarte.ro condusă de președintele APLER a avut și are cea mai mare contribuție la numărul de titluri al APLER necesar pentru stabilirea procentului APLER la împărțirea remunerației compensatorii ce se cuvine anual asociațiilor de editori. Practic, Agentia de carte.ro, cu 365 de apariții cu ISSN (2248 – 1508), este cel mai important contribuitor financiar al APLER, reprezentând circa 40 % din veniturile APLER ce vin anual din taxa pe copie privată”.

Vă solicităm, prin prezenta, să specificați suma exactă încasată de APLER de la COPYRO pentru cele 365 de apariții pe Agenția de carte.ro.

Suntem convinşi că în termenii propuşi vom reuşi, într-un mod amiabil, să finalizăm încasarea  sumelor cuvenite celor care s-au retras din APELR. Menţionăm că această adresă va fi expediată şi în atenţia COPYRO, ORDA și Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

În aşteptarea unui răspuns cooperant şi a eventualelor sugestii spre rezolvarea solicitărilor noastre, vă dorim o zi fastuoasă.

Cassian, Maria Spiridon, redactor șef, Revista CONVORBIRI LITERARE; Marius Chelaru Revista POEZIA; George Vulturescu, redactor șef, Revista POESIS; Gellu Dorian, redactor șef, Revista HYPERION; Lucian Vasiliu, redactor șef,  Revista DACIA LITERARĂ; acad. Nicolae Breban, director Revista CONTEMPORANUL; Sterian Vicol, redactor șef Revista PORTO FRANCO; Corneliu Antoniu, redactor șef Revista ANTARES; Valentin Talpalaru, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE. STUDIOUL TERITORIAL IAŞI. REDACŢIA CULTURALĂ; Gheorghe Neagu, redactor șef Revista OGLINDA LITERARĂ; Gheorghe Glodeanu, redactor șef  Revista NORD LITERAR; Marian Ruscu, redactor şef Revista AXIOMA; Mihaela Albu, redactor șef Revista LUMINĂ LINĂ-NEW YORK; Daniel Corbu, redactor șef, Revista FEEDBACK; Dan Anghelescu, redactor șef Revista CARMINA BALCANICA; pr. Cătălin Pălimaru, director Revista TABOR; Iosif Crăciunescu, redactor şef  Revista BANAT; Mircea Dinutz, redactor şef Revista PRO SAECULUM; Ilie Zanfir, director Revista AXIS LIBRI; Liviu Papuc, redactor şef REVISTA ROMÂNĂ; Adi Cristi, director general, Suplimentul cultural SYMPOSION, GRUPUL DE PRESA 24 DE ORE; Simona Modreanu, director Editura JUNIMEA; Aura Christi, director general Editura IDEEA EUROPEANĂ; Paulina Popa, director general Editura EMIA; Gellu Dorian, redactor şef Editura AXA; acad. D.R. Popescu, director Editura ACADEMIEI; Mihai Popa, redactor șef Editura Academiei; George Vulturescu, director Editura SOLSTIŢIU; Cassian Maria Spiridon, director Editura TIMPUL; Filomena Corbu, director Editura PRINCEPS-EDIT; Adi Cristi, director Editura 24 DE ORE, GRUPUL DE PRESA 24 DE ORE (Citiți adresele celor vizați, dacă vă interesează, dând click pe drepturi din copia privata_APLER si iar click pe dreptunghiul apărut).

PS. Draga poetă Adriana Barna mi-a trimis fotografiile (făcute de un spaniol) cu păunul în zbor – „ai văzut vreodată un păun în zbor? E ca un Phoenix din poveste”…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
8 comments

8 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. O sa ma pronunt mai intai si in privinta plagiatului lui Victor Ponta. Dupa cate stiu eu exista si o lege a citarii operei cuiva, este o citare ad-literam, ce pare ca a facut-o Victor Ponta, si probabil a adaugat numele celui citat la bibliografia care a inspirat lucrarea, lucru care denota ca nu a citat cum este legal, si mai este o citare care reprezinta o interopretare, adica raspunsul la intrebarea lui Christos: Ce Scrie, Cum Citesti, si in acest caz se pune numele celui citat la bibliografie. In primul fel de citare, cand se reproduce ad-literam textul citat, nu se face decat o publicitate autorului citat, iar acest lucru nu are nimic comun cu opera celui care il citeaza, ci textul citat poate fi o referinta directa pentru modul cum cel care citeaza comenteaza ceea ce a citat, ca sa explice ce scrie si cum citeste, desi aici poate fi vorba si de o citare apologetica, dintr-un autor fata de care comentariul se doreste a fi superior si critic la adresa a ceea ce este citat.

    Acestea denota ca de fapt Victor Ponta a plagiat, si nu ca acitat, pentru ca el a reprodus un text din alt autor, pe care nu l-a comentat si al carui nume l-a trecut la bibliografie, ca cei interesati sa constante corectitudinea a ceea ce era scris si cum era citat, sa studieze opera citata, ca sa constate o realitate legica, dar eu stiu cazul acesta de dinainte, chiar din 1985 parca, am avut o pietena unguroaica de aici de unde sunt eu, din Navodari, o chema Maria Szombati si daduse admiterea la Universitate, Facultatea de Justitie, sau cum se numeste, si am fost de vreo doua ori pe la ea in 1985 chiar la caminele Facultatii care erau in vecinatatea Operei Romane, aceasta pentru ca aceasta prietena a mea era prietena cu un alt prieten de al meu, mai mare decat mine cu un an, care era student la Facultatea de Electrotehnica, in timp ce eu eram student la Facultatea de Automatica. Si atunci am aflat de plasmuirea care trebuia realizata acum prin acest Victor Ponta, oricum Facultatea aceasta are un nume nefast de la Petru Groza incoace. Deci Victor Ponta eu stiu ca a plagiat, ca adica a citat un autor si nu i-a trecut numele direct asupra textului citat, adica a facut exact ceea ce inseamna plagiat.

  2. Stimata Doamna Doina, Sarut-Mana, o sa va spun ceea ce stiu si eu, pentru ca nu am pretentia ca stiu totul. Nu noi ne facem sa fim impreuna, ci undeva, nu in cosmosul acesta, desi exista vreo trei feluri liturgice si in acest cosmos, niste Ingeri tin epitaful Domnului Isus Christos si il salta in partea crezului nicean, ei bine acesta ne uneste si ne desparte tot-odata, de fapt epitaful Domnului Isus Christos, asa ca o Doina a Lui, cum foarte frumos si sublim va numiti si Dumneavostra. Dar cum errare humanum est, cateodata ne desparte, stiti pentru ce, pentru canon, pentru ca noi cea mai mare parte suntem uniti in diversitate, si nu cum sunt casatoriti cei cum spune Sfantul Pavel in Christos si in Biserica: de aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un Trup, ei bine acestia sunt uniti in identitate si sunt o parte mai mica de oameni integri ca sa spun asa, si ei nu sunt uniti in divesitate ca cealalta parte mai mare. Se prea poate sa gresesc, dar mai spun si eu care este partea mea din revelatie de cand am fost uniti de acelasi acoperamant al Epitafului sub cateheza Domnului Ioan Alexandru. Din cate stiu eu si va fi o restauratie a comunismului si nu va fi o restauratie a comunismului ( daca va aduceti aminte cand a fost Ceausescu la Charles De Gaule si a luat uzina Renault, si cum spre sfarsitul anilor saptezeci a venit la noi Valery Giscard D’Estaign care a propus o uzina Citroen – asta dupa 1979 si dupa ce eu o vazusem pe Maica Domnului – si poate va mai aduceti aminte cum a fost dupa aceea si politica demografica, caci iata si francezii stiau ca politica demografica ceausista care a intruchipat politica demografica din tot blocul est si central european, deci stiau ca aceasta politica demografica va fi reluata in perioada de diriguire a Fiarei Rosii in toata Europa), cum spune si Caragiale, ca eu cred ca acest mare Dramaturg numit Caragiale nu a spus vorbe in vant, desigur ca nu va fi o restauratie comunista pentru cei care nu sunt comunisti, si daca va fi va fi ceva restauratie nu o sa fie restauratia comunista, ci va fi cum spune Parintele Dumitru Staniloae, pe care sunt sigur ca l-ati cunoscut, deci va fi: Isus Christos – Restauratia Omului, cum se numeste o carte a Parintelui.

  3. De securisti nu vom scapa, scrie la Isaia 14 ( Citez din Isaia capitolul 14: “6. Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui şi care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui, supunându-le fără cruţare!
    7. Tot pământul este în pace şi se odihneşte; toţi izbucnesc în cântece de veselie.
    8. Până şi chiparoşii împreună cu cedrii cei din Liban se bucură de căderea ta: “De când tu te-ai prăbuşit, nimeni nu se mai suie la noi ca să ne doboare!”
    9. Şeolul (iadul) se mişcă în adâncurile sale, ca să iasă întru întâmpinarea ta. Pentru tine el deşteaptă umbrele, pe toţi stăpânitorii pământului; el ridică de pe jilţurile lor pe toţi împăraţii pământului.
    10. Toţi iau cuvântul şi îţi zic: “Şi tu eşti slab ca noi şi te asemeni nouă”.
    11. În iad s-a pogorât mărirea ta în cântecul harfelor tale. Sub tine se vor aşterne viermii şi viermii vor fi acoperământul tău.
    12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!
    13. Tu care ziceai în cugetul tău: “Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
    14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi”.
    15. Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!
    16. Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se uită cu luare aminte zicând: “Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau?”
    17. Oare acesta este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da drumul robilor săi?”
    18. Toţi împăraţii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare în locaşul său.
    19. Şi numai tu eşti azvârlit departe de mormântul tău, ca o ramură fără de preţ, ca rămăşiţele celor care au fost ucişi cu lovituri de sabie, zvârliţi pe pietre de mormânt, ca un hoit călcat în picioare.
    20. Tu nu te vei pogorî în mormânt, căci tu ai pustiit pământul tău şi pe poporul tău l-ai ucis! Niciodată nu se va mai vorbi despre neamul celor răi!
    21. Pregătiţi măcelul feciorilor, din pricina fărădelegilor părinţilor lor, ca nu cumva să se ridice şi să cucerească pământul şi să umple de ruine faţa a tot pământul.
    22. “Eu Mă voi scula împotriva lor, zice Domnul Savaot, şi voi nimici numele Babilonului şi pe cei care au mai rămas: şi mugurii şi mlădiţele, zice Domnul.
    23. Acolo va stăpâni ariciul şi va fi mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii”, zice Domnul Savaot.
    24. Juratu-S-a Domnul Savaot şi a zis: “Cum am hotărât, aşa va fi, precum M-am sfătuit, aşa se va întâmpla!
    25. Sfărâma-voi Asiria în pământul Meu şi o voi călca în picioare pe munţii Mei. Şi robii vor fi liberaţi de jugul lor şi umerii de povara lor”.
    26. Iată hotărârea pentru tot pământul, iată mâna întinsă peste toate neamurile!
    27. Dacă Domnul Savaot a hotărât, cine îl va putea împiedica? Şi dacă mâna Lui stă întinsă, cine o va întoarce la loc?
    28. În anul morţii lui Ahaz, fost-a această proorocie:
    29. “Nu te veseli, toată ţara Filistenilor, fiindcă a fost zdrobit toiagul care te lovea. Căci din rădăcina şarpelui va ieşi o viperă şi din urmaşii lui un şarpe zburător.” ), ca sa nu ne veselim ca Filistenii, adica Palestinienii, ca vom scapa de tirania Asiriana ( de unde erau parintii lui Avraam si bunicii Salem-ei, cea care era tot din Ever ca Avraam si care era cam de varsta tatalui lui Avraam, dar nu era idolatra, si care a avut o fiica pe care a chemat-o tot Salem, mama lui Melchisedec ), adica a parintilor idolatri si securisti, ca cica sarpele fata puii de aspida iar puii de aspida fata sarpe zburator, si tot asa, pana la sfarsitul lumii, la secerisul indicat de Isus Christos, cand se secera si graul si neghina, caci pana atunci se inmulteste si graul si neghina, fiecare dupa felul lui. Nici de comunisti nu vom scapa, caci se aplica aceeasi logica. Mai rau este pentru cineva cand ii are securisti si bolsevici pe proprii parinti, si o parte din rude, cum scrie la apocalipsa dupa Luca, capitolul 21, citez: “16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi.
    17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu.
    18. Şi păr din capul vostru nu va pieri.”

    Incheiat citatul. Deci biblia ne sugereaza sa nu ne veselim, chiar daca mentioneaza ca noi o facem, pentru ca numai cine rabda pana la sfarsit, numai acela se va mantui.

  4. Dle Ciprian, ia nu ne mai daţi cu Biblia în cap. Altfel, vă fac cadou “Povestea vorbei” de Ion Creangă. Lumea nu a început nu neamurile dstră. Ajunge.

  5. Doamna Florentina, e frumos comentariul dvs poetic – poezia
    mai bantuie sufletele unora dintre noi – dar ma indoiesc ca va
    fi remercat de cineva. Aici, toata lumea face politica; iar politica cere o anumita incrancenare…
    Insusi Domnul LIS spunea cam asa: unii scriu despre fluturi si
    ingeri, adica se …piaptana poetic…, cand biata tara arde!
    Eu, ca sa impac pe toata lumea, mi-am lipit inima de
    ,,incendiul” tarii si, din cand in cand, mai tin in maini si cate-o
    carte de versuri.
    Oricum, imaginele de mai sus sunt superbe (si sugestive?):
    paunii (angelici), Gustav Klimt (aproape pamantesc!),
    Basescu si Ponta (zoo politicos!)…Mai lipsesc…fazanii !!
    Si totusi exista si fazani: eu … si tot electoratul!
    Traiasca poezia si politica!!

  6. A! am uitat ceva: greu mai trece timpul pan’ la referendum…
    Il astept, mai ceva ca pe ziua mea de nastere, care cade mereu
    in post…Si concediul mi l-am programat dupa 29 iulie.
    Astept sa beau, fericit, un pahar de sampanie. Sper ca nu va fi…
    portocalie si cu iz de rom marinaresc!!

  7. Bai Sorine, si asa tu ai capul ala degeaba pe umeri, ca este iradiat, mai bine ti-ar sta cu capul la picioarele unei Doamne Bine, cum dracul ti-am dat eu cu biblia in cap, ori te-ai exprimat plastic, chiar daca nu ai cap ca este iradiat, ti-am mai spus, arata-mi si mie cum am luat eu o biblie si ti-am dat in capul ala al tau secular cu ea, sau ma rog scrie, descrie cum ! Pai biblia nu este apanajul meu exclusiv, pe ea o poate cita oricine, fie bine, fie rau, si sunt destui care o citeaza ori la bine ori la rau corect, avand in vedere ca Biblia nu este de ieri de astazi. Poti sa afirmi tu ca Biblia ar fi apanajul meu, ca atunci chiar te-ai trezi ca vin unii care zic ca nu este, ca nici macar Biblia pe care am citat-o eu nu este cea corecta literal, apoi ea este in romaneste, o versiune de internet, nu este nici o Biblie autentica romaneasca de dinainte de 1944 ( exceptandu-o pe a bolsevicului de Gala Galaction – adica preot Grigorie Pisculescu ), dar sunt biblii in ebraica si Septuaginta, in greaca veche, chiar o sa imi cumpar una care le cuprinde pe amandoua de pe amazon.co.uk.